Steaua Roşie, mai 1977 (Anul 29, nr. 102-127)
1977-05-01 / nr. 102
Nestinsa emulaţie colectivă Ore, minute, kilowaţi, producţie, calcule, multe calcule. Variante — fiecare cu avantajele sale. Un minicalculator electronic de buzunar „toarce“ imperturbabil cifrele şi operaţiile aritmetice. Richard Röhrig, inginer energetic al Ţesătoriei de mătase din Sighişoara, reverifică contorul, „pentru mai multă siguranţă“— zice, după care se pronunţă: „doi megawaţi şi ceva de energie electrică economisită şi azi“. „E mult, e puţin?“ — întreb. Răspunsul se lasă aşteptat deşi bănuiesc că se află la îndemina interlocutorului. „Vedeţi, astăzi şi cu energia e mai bine să procedezi după vechiul şi sănătosul dicton: să măsori de două ori, de trei ori şi să tai o dată! Lucrăm, deci, „foarte strins" cu această sursă motrice vitală. Din considerente de economicitate, pe care le cunoaştem, dar şi de prestigiu. De ani de zile realizăm cele mai mici consumuri de energie electrică la nivelul Centralei industriale. Și asta obligă!“. Obligă prestigiul, spiritul de economie, unanima hotărîre a colectivului de a răspunde chemării înflăcărate a conducerii partidului pentru mai buna gospodărire a energiei electrice. Şi nu mă mai surprind calculele minuţioase şi precise ale inginerului, nici dezinvoltura, devenită obişnuinţă, cu care muncitorii, ţesătoarele, întregul colectiv îşi măsoară munca, producţia orară sau zilnică, în kilowaţi. „Grija pentru consumuri de energie cit mai reduse e o preocupare mai veche a noastră. La noi nu veţi găsi un singur corp de iluminat sau un război de ţesut care să funcţioneze fără rost — îmi spune cu convingere Augusta Precup. Ne-am obişnuit ca în orice împrejurare în care maşinile funcţionează în gol mai mult de cîteva minute, să acţionăm pentru decuplarea lor". Specialistul, inginerul însoţitor, validînd afirmaţia, remarcă: „am stabilit o regulă de oprire, după circa 5—7 minute. Inlăuntrul acestui timp puterea absorbită pentru repornirea motorului electric ar fi mai mare decit economia ce s-ar obţine. Deci, nu rentează.“. Îndelungata experienţă acumulată în această privinţă — stimulată realmente de necesitatea reducerii costurilor de fabricaţie şi sporirea eficienţei economice — precum şi acel filon de aur ce se traduce prin înalta conştiinţă muncitorească, au generat şi determinat acţiuni multiple, gîndite individual sau colectiv, verificate în practica zilnică. Acest flux al iniţiativei creatoare a circulat de sus în jos şi invers, pînă cînd s-a cristalizat în două direcţii principale. S-a propus şi s-a realizat separarea circuitelor de iluminat după destinaţii, pentru producţie, iluminat de veghe etc. Pe alt plan s-a acţionat asupra energiei de forţă. Cineva a sugerat şi a argumentat ca regimul de lucru al ramelor de uscat şi termofixat — utilaj mare consumator de energie electrică — să fie reorganizat într-un singur schimb, asigurîndu-se continuitate în funcţionare. „Ideea a prins, iar calculele ne arată că aici putem economisi anual 77 MWh* — subliniază inginerul energetic. Şi tot prin cîteva măsuri de îmbunătăţire a organizării muncii — a fost altcineva de părere — timpul de funcţionare al turbosuflantelor de la aparatele de vopsit sub presiune s-ar putea reduce cu 2 ore/zi. Au trecut din nou pe recepţie specialiştii şi tehnicienii, s-au propus soluţii şi variante, iar minicalculatoarele de buzunar s-au oprit la cifra 50. Atîţi megawaţi de energie electrică se pot economisi anual. Aşa se face că, sporind producţia şi productivitatea muncii, pe de o parte, gospodărind cu maximă atenţie energia electrică, pe de altă parte, colectivul întreprinderii a economisit în primul trimestru 226 MWh. Este mult, este puţin? Nu asta e important momentan. Ni se pare mai demn de relevat spiritul gospodăresc înstăpînit aici şi nestinsa emulaţie pentru soluţii organizatorice şi tehnologice care să asigure continua reducere a consumurilor în general, a energiei electrice cu precădere. Astfel îşi va onora colectivul unul din obiectivele întrecerii socialiste, şi anume, ca întregul spor de producţie pe 1977 să fie realizat cu consumurile de energie electrică stabilite, chiar cu economii la acest capitol. M. BARDAŞANU Succese ale industriei oraşului Reghin Colectivele de oameni ai muncii din industria oraşului Reghin, antrenaţi în ampla întrecere socialistă, au înregistrat în cele patru luni ale anului curent succese importante în muncă. Astfel, în cinstea zilei de 1 Mai s-a idealizat peste sarcinile de plan 30 milioane lei atît la producţia globală cît şi la cea marfă. Sporul de producţie respectiv s-a obţinut pe seama creşterii productivităţii muncii, utilizării mai bune a maşinilor şi utilajelor cît şi a timpului disponibil de lucru. De menţionat că majoritatea colectivelor din principalele întreprinderi au încheiat cele patru luni cu un bilanț pozitiv, fapt ce asigură și în continuare succese în întrecerea pentru îndeplinirea planului şi angajamentelor pe 1977. LOCUL 1 ÎN ÎNTRECEREA SOCIALISTĂ Colectivul secţiei bicromat a Combinatului chimic din Tîrnăveni trăieşte în aceste zile satisfacţia celor mai înalte împliniri. Calculele efectuate asupra rezultatelor în întrecerea socialistă în cinstea zilei de 1 Mai îl situează pe primul loc pe combinat. Şi anul trecut acest harnic colectiv ocupase un loc fruntaş, locul II In întrecere, după carbidari. Dar hotărîrea lor de atunci de a cuceri titlul suprem s-a materializat acum în fapte. Secţia de bicromat se mîndreşte cu un frumos buchet de realizări în toate compartimentele activităţii sale. Prin îmbunătăţirile la fazele de măcinare a crescut randamentul de utilizare a materiei prime cu 4 la sută, obţinînd importante economii de materii prime şi energie în valoare de 632 mii lei, care se regăsesc în mare parte în producţia obţinută peste prim de 330 tone bicromat. Şantierul — înaltă şcoală * » de modelare a omului Cînd priveşti sala de sport polivalentă aflată aproape de cota finală ai impresia că admiri o bijuterie fantastică care îşi mai păstrează ascunsă strălucirea. Dar un minim efort de imaginaţie adăugat actualului contur te ajută la intuiţia buchetului de frumuseţi care, in curînd, atunci cînd vor fi aevea ne vor fascina. In astfel de momente gîndul ne poartă spre acei minunaţi oameni care au plămădit-o cu mintea şi braţele, la proiectanţi, arhitecţi şi constructori care, prin efortul lor de inteligenţă şi pricepere, au făcut ca o anume idee cu sîmbure de diamant, să devină un proiect, apoi o minunată construcţie edilitară. Avem convingerea că ridicarea acestui edificiu ce tîrgumureşenilor le va fi mereu reper şi simbol, în lauda oraşului natal, n-a fost uşoară. Oare cîte nopţi nedormite, cie frămîntări, îmbrăcate în decepţii şi izbînzi, trăiri ce ne însoţesc de fiecare dată la finalizarea unei opere mai deosebite, sau în lupta cu noul, cu necunoscutul adună această construcţie între zidurile sale? Este greu de cîntărit extraordinarul consum de energie umană sădită cu migală şi pricepere in oţelul şi betonul sălii, în geometria ei artizani. Dar, din această investiţie umană investitorii, proiectanţii, arhitecţii şi mai ales constructorii au câştigat infinit mai mult. Au dobindit ceea ce într-un cuvînt numim măiestrie profesională. Pentru că în acest flux al modelării de către om a oţelului şi betonului, produsul finit uman s-a autoînnobilat cu valori şi valenţe inestimabile. Stau de vorbă într-o clipă de răgaz cu inginerul şef al Secţiei de produse industriale şi depozite al T.C.M., Gheorghe Ghereben, şi cu tînărul şef de echipă, lăcătuşul Marcel Sabău, secretarul organizaţiei de bază a atelierului, căreia i s-a încredinţat execuţia acoperişului sălii polivalente. Dintre toate episoadele ce marchează momente ale înălţării sălii, cel al sudorilor ni s-a părut deosebit de semnificativ. La început se simţea o lipsă acută de sudori. Adică sudori de înaltă măiestrie profesională. Blocurile de locuit şi celelalte construcţii de pînă acum nu le-au solicitat o astfel de sudură in care metalul fluid al electrodului să facă masă perfectă cu corpul ţevii de oţel fără pori, fără goluri, lipsită de nepătrunderi sau impurităţi a căror prezenţă, fie chiar fi neînsemnată, ar prejudicia rezistenţa la efort a masivului acoperiş. La aceasta se adaugă şi alte exigenţe ca sudarea din poziţii incomode, acrobatice chiar. Mulţi dintre candidaţii la acest dificil examen erau oameni cu categorii înalte de încadrare, iar atunci, la primele încercări, cînd analizele Röntgen se dovedeau negative credeau că cineva le solicită absurdul. Cei dornici de măiestrie însă s-au apucat să înveţe sudură. Acea sudură de la limita perfecţiunii. „A fost o luptă încordată a omului cu el însuşi în marele efort al autoperfecţionării — ne spunea inginerul Ghereben, care a îndrumat această acţiune. Broboanele de sudoare de pe faţa lor dovedeau o mare concentrare de voinţă“. Examenul perfecţiunii a fost dificil, iar selecţia foarte exigentă. Competiţia a început cu 30 de sudori, dar în final doar 7 şi-au înscris numele pe lista maeştrilor: Reth Iuliu, lacob Şerban, Gulacsi losif, Gheorghe Curuţ, Nemeş Iosif şi Vaier Neacşa. „In materie de sudură am atins trepte de neînchipuit, ne relatează comunistul Marcel Sabău, iar şantierul are oameni de nădejde acum Dar nu numai sudorii au înregistrat plusul de valoare pe acest şantier ci şi noi, lăcătuşii, atît cei din echipa mea, cît şi cei din a lui Iereban. Dacă toată această densă ţesătură de ţevi şi sfere ce cîntăreşte 200 de tone, cu mii de suduri, de o geometrie încîntătoare, am executa-o din nou, am face-o într-un timp pe jumătate. Afirmaţia exprimă concis dimensiunile cîştigului nostru in marele efort al autoperfecţonării“. Iată izbînzi şi chipuri de oameni ai zilelor noastre ale căror fapte de muncă şi preocupări dau glas unor măreţe înfăptuiri ale epocii noastre demne de cincinalul revoluţiei tehnico-ştiinţifice în care omul, înainte de toate, este deopotrivă modelator şi modelat. I. CISMAS Sporesc rodnicia pămîntului După ploile căzute, cimpul e vesel in lumina caldă a soarelui, strecurind în sufletele oamenilor care-l lucrează speranţa într-o recoltă bogată. La secţia de mecanizare din Sărmaşu, majoritatea mecanizatorilor se aflau la atelier, unde îşi mai verificau o dată maşinile şi tractoarele sau reparau combinele „Gloria“. Cu o zi înainte plouase, fapt ce le-a împiedicat ieşirea în cimp. Cu toţii erau nerăbdători să treacă din plin la însăminţarea porumbului, lucrare deosebit de importantă, avînd în vedere faptul că vor incorpora sămînţa in brazda a 803 ha. Timpul s-a îmbunătăţit şi iată că acum tractoarele îşi anunţă prezenţa prin specifice simfonii ci e ziua de lungă, şi fiecare tractorist nutreşte speranţa că vremea va rămine frumoasă. Gheorghe Almăşan, inginer şef al cooperativei agricole din Sărmaşu, ne mărturiseşte cu satisfacţie, că mecanizatorii dau dovadă de un înalt simţ de răspundere pentru munca ce o depun. Elocvente sunt cele peste 900 ha de lanuri de grîu şi orz deosebit de frumoase, care promit o recoltă bună. Alte sute de hectare sunt sau vor fi pregătite şi semănate cu porumb. Tot in această primăvară destoinicii mecanizatori conduşi de şeful secţiei, Vasile Macai, au lucrat la plantarea a 90 ha cu cartofi, la însămînţarea a 220 ha de trifoliene şi 290 ha de sfeclă de zahăr, la care în prezent cîteva sute de cooperatori efectuează prima praşilă, la erbicidarea a sute de hectare de culturi şi altele. Iată deci un bilanţ bogat cu care cei peste 30 de mecanizatori de aici întimpină ziua muncii, ziua de 1 Mai, zi in care ei se află pe ogoare pentru a grăbi încheierea insămînţărilor. Printre fruntaşii secţiei se numără Györfy Alexandru, Traian Socaciu, Iosif Şăulean, Petru Sătmărean, Fodor Francisc, Foves Simion, Petru Ţigorean, Galfi Nicolae şi mulţi alţii. La baza realizărilor obţinute, pe lingă hărnicia şi măiestria mecanizatorilor, a stat, deopotrivă, şi buna colaborare şi înţelegere dintre unitate şi secţie, buna organizare a muncii. Cu toate că majoritatea mecanizatorilor sînt oameni cu multă experienţă, acumulată de-a lungul anilor de muncă în această unitate, totuşi, prezenţa inginerului pe tarla îi mobilizează, le sporeşte încrederea în forţele şi capacitatea lor de muncă. Spuneam că mulţi dintre ei sunt oameni cu o bogată experienţă. De ani de zile ară, seamănă, recoltează, transportă rodul holdelor, aplică îngrăşăminte şi iar ară, seamănă... Schema e simplă, mai ales cînd o spui, fiindcă a o aplica înseamnă să fii mereu părtaş la freamătul cîmpiei, să te întreci mereu cu colegii de muncă şi adesea cu tine însuţi, pentru a face lucrul la timp şi din ce in ce mai bine. VASILE ORZA Un grup de mecanizatori de la Secţia de mecanizare din Sărmaşu Fiii muntelui Cînd noaptea se adună prin hăuri, îi vezi, învălătuciţi în ceaţă „împingind“ la vale, cărarea ce-i duce spre locurile cu „doborîturi“ de prin parchetele de pe Ilva Mare sau Sălard. In sectorul de exploatare a lemnului Lunca Bradului, 480 de oameni sînt muncitorii forestieri care au ridicat prin hărnicia lor prestigiul sectorului, aşezat anul trecut şi acum doi ani pe locul fruntaş intre sectoarele I.F.E.T. Mureş-Reghin. Şi, nu este deloc uşor să realizezi acest lucru, muncind de doi ani în peste 40 de parchete de exploatare, scoţind la drum trunchiurile de molid sfirtecate de furtuni In pădurile sectorului Lunca Bradului mai sînt încă mulţime de masă lemnoasă provenită din doborîturi de vînt, împrăştiată pe miile de hectare ale sectorului. Şi-n aceste deosebite condiţii, în care tractoarele nu pot lucra şi oamenii sînt răsfiraţi prin munte, trebuind uneori să corhănească un singur brad pe hectar, planul pe primul trimestru a fost realizat în procent de 105. Maşina condusă de şoferul Hofman Ion, învîrte-n cauciucuri pietrişul drumului ce mărgineşte apa Fîntînelelor. Pădurea se-nşiră stăpină plîngînd în stivele de lobde şi buşteni ce ziduiesc drumul spre gurile de exploatare. Sus spre izvoare zvonuri de ferăstraie mecanice, glasuri ce vin de neunde, vestesc prezenţa forestierilor. Acolo, pe munte la Pietrosul, brigada maistrului Dumitru Moldovan, fruntaşa sectorului, îşi răsfiră oamenii pe urme de vînt şi buştenii doborîţi de furtună se adună cuminţi în fişele contabilităţii sporind zestrea de hărnicie a acestor oameni obişnuiţi să fie mereu cu un pas înaintea celorlalţi. In primele trei luni ale acestui an brigada lui Moldovan a scos spre gatere 400 mc masă lemnoasă peste plan. Seara, cind pădurea se aşterne să doarmă-ntre cetini, potecile se varsă cu oameni în poienele cu cabane păzite de „caimaniţele“ ce-i aşteaptă pe forestieri, aceşti fii ai munţilor, cu mîncarea aburind pe prispă. Ioan Mălureanu, Constantin Moldovan, Dumitru Fărcaş, Iuliu Frandeş, Balazs Dionisie, Dumitru Samoilă, Constantin Bistriceanu, Ilie şi Gheorghe şi Ion şi Vasile se string în geană, după o plină zi de muncă. Departe, în munte, pe apa Ilvei Mari sau a Sălardului, pădurea se-aşează în noapte şi acolo-n izvoare rămine un cîntec de fluier ce-i crud fi duios. DORU MUREŞAN