Steaua Roşie, decembrie 1981 (Anul 33, nr. 284-310)
1981-12-26 / nr. 306
t A .a ^ k- I-------^------k»-A-k.. tft Actul de cultură — participare la viaţa societăţii Interviu cu prof. MARIN SARA, responsabilul Bibliotecii orăşeneşti Reghin — Stimate tovarăşe Sara, sînteţi lui animator al vieţii culturale, atît ca responsabil al bibliotecii şi ca profesor, cit şi, extraprofesional, ca activist cultural propriu-zis, conducătorul cenaclului literar-artistic „Lucian Blaga“. Cum se impacă aceste trei ipostaze ale unui intelectual pentru că, de fapt, fiecare dintre ele desfăşurată, practic, de sine stătător, înseamnă implicare in actul de cultură, participare efectivă şi responsabilă la viaţa atît de complexă a societăţii noastre? — Mă consider ca făcînd parte dintre numeroşii animatori ai vieţii culturale din oraşul nostru, conştient de responsabilitatea pe care o am în munca de educare multilaterală a concetăţenilor mei, de a reînvia în conştiinţa generaţiilor de azi faptele şi înfăptuirile înaintaşilor şi a înfăţişa măreţele realizări obţinute sub conducerea partidului în anii luminoşi ai socialismului. Oraşul Reghin, cunoscut în trecut ca important centru meşteşugăresc, are, după cum ştiţi, vechi tradiţii culturale. Se mândreşte cu personalităţi de seamă ale ştiinţei şi culturii româneşti, cu activitatea fructuoasă a unor asociaţii şi societăţi culturale, dintre care s-a remarcat „Astra“ reghineană. Toate acestea ne obligă la desfăşurarea unei activităţi cu valenţe superioare, ţinînd seama de condiţiile pe care le avem astăzi. Responsabilitatea pe care o deţin, ca şi conducător al bibliotecii, îmi oferă posibilitatea să am un permanent contact cu oamenii, să le cunosc preocupările şi doleanţele. Avem o bibliotecă cu activitate bună, un fond enciclopedic bogat, valorificat cu multă competenţă şi pasiune de colectivul instituţiei. Strădaniile noastre au fost apreciate, biblioteca orăşenească obţinînd locul II pe ţară la ediţia a IlI-a a Festivalului naţional „Cîntarea României“. Mă gîndesc, şi sînt convins de acest lucru, că profesiunea de activist cultural, animator al vieţii spirituale dintr-o localitate, cere multă responsabilitate, pasiune şi dăruire. Numai astfel rodul muncii continue şi perseverente îşi dovedeşte eficienţa. Vă mărturisesc că nu sunt adeptul muncii cultural-educative de campanie, ci al unei activităţi susţinute, permanente. Un intelectual nu se poate considera un animator cultural numai prin funcţia sau profesiunea pe care o exercită. El trebuie să fie permanent în mijlocul oamenilor, să transmită în rîndul lor ştiinţa şi cultura, cuvîntul partidului. Dealtfel consider că în Reghin avem mulţi intelectuali, iubitori şi pasionaţi animatori ai vieţii culturale. Mă refer mai ales la fapte cunoscute de ruine, la colectivul obştesc al bibliotecii sau la membri ai cenaclului literar „Lucian Blaga“ care nu ne-au refuzat niciodată sprijinul şi colaborarea. De cenaclu mă leagă frumoase amintiri. Anul acesta el a împlinit un deceniu de activitate rodnică şi îmi amintesc că am fost unul dintre iniţiatorii înfiinţării lui. Cum se împacă cele trei ipostaze ale muncii mele ? Răspunsul nu poate fi decit acesta, foarte bine. Ca să fiu mai deslușit, pot afirma că ele se completează, servind aceluiaşi scop, ridicarea nivelului de cultură a oamenilor muncii, răspîndirea cuvîntului partidului în rîndul lor. Mărturisesc că în calitate de preşedinte al Comisiei orăşeneşti de răspindire a cunoştinţelor ştiinţifice, conferenţiar şi membru în conducerea Subfilialei de ştiinţe istorice reuşesc să cunosc şi mai mult oamenii, preocupările şi frămîntările lor, să-i ajut în muncă şi viaţă. — Desfăşuraţi şi o activitate publicistică. Este o completare sau o împlinire a întregii dumneavoastră munci ? — Activitatea publicistică pe care o desfăşor de mai mulţi ani a fost încurajată mult de ziarul „Steaua roşie“, oferindu-mi-se posibilitatea publicării primelor mele articole. Această activitate o consider ca pe o completare fericită a muncii mele de transmitere a unor cunoştinţe din diferite domenii pe care încerc să le popularizez în folosul marelui public. Ea înseamnă pentru mine o mare împlinire. Consemnat OLGA IVANCESCU Teatrul Naţional Tîrgu Mureş — secţia maghiară O SCRISOARE PIERDUTĂ de LI CARAGIALE Aşteptată cu interes, premiera cu capodopera lui Caragiale confirmă justeţea tezei potrivit căreia valabilitatea şi valoarea actului artistic refuză ideea de dependenţă faţă de model. In cazul de faţă, deopotrivă sub raportul regiei artistice şi al interpretării scenice. Aceasta, atît pe linia montărilor de pînă aci ale aceluiaşi text, în patru variante deosebite, la Tg.-Mureş, cit mai ales faţă de ideea de „model tradiţional“. Prin suma virtuţilor pe care le degajă, pe linia directoare a gindirii regizoral-interpretative, spectacolul îşi dezvăluie laturile de originalitate prin încercarea regizorului de a-şi conduce echipa de interpreţi spre deplina lor încorporare în substanţa intimă a personajelor, pentru a le reda în imagine artistică multitudinea reacţiilor lor psihice. Regizorul Dan Alecsandrescu şi actorii distribuiţi s-au angajat astfel intr-un proces de continuă compunere psiho-fizică a personajelor, ceea ce, pe lingă descifrarea şi identificarea cu universul interior al eroilor, presupune o neîntreruptă redescoperire a potenţialului actoricesc propriu, o regăsire a actorului conectat integral la procesul de întrupare a personajului. Din conlucrarea regizorului cu actorii rezultă un spectacol care adună în aceeaşi combustie artistică eroul literar, actorul şi pe spectator, transformîndu-i în copărtaşi la evenimentul artistic. Sub raportul travaliului artistic, spectacolul e o demonstraţie de virtuozitate actoricească. Ai, uneori, sentimentul că asişti la un spectacol compus din adevărate recitaluri actoriceşti conectate la ceea ce propune autorul. Csorba András dezvăluie unghiuri şi valori inedite în gîndirea şi evoluţia sa scenică. Utilizînd mijloace ce decurg organic din înţelegerea exactă a caracterului lui Trahanache, utilizînd cu măsură filtrul fin al undei de umor, actorul conturează expresiv şi nuanţat întregul conţinut de gînduri şi sentimente al personajului. Lohinszky Loránd, în Farfuridi, are, prin inteligenţă şi dezinvoltură, o compoziţie de autentică valoare artistică. In Caţavencu, Boér Ferenc subliniază cu subtilitate şi reală expresivitate artistică toate datele de fond care călăuzesc acţiunea dramatică a personajului, în Cetăţeanul turmentat, Tarr László compune, prin farmecul comicului său, imaginea unui personaj intrat dintotdeauna în graţiile spectatorului. Aprecieri deosebite pentru Farkas Ibolya, Kárp György şi Gyarmati István care descoperă nuanţat multiplele faţete ale personajelor Zoe, Brînzovenescu şi Dandanache. Meritorie evoluţia lui Keresztes Sándor şi Zongor István în figurile dascălilor Ionescu şi Popescu. La fel, evoluţia actorilor Tatai Sándor şi Toth Tamás, care punctează esenţa conţinutului interior al personajelor Tipătescu şi Pristanda O remarcă pentru Trasan Niţescu care, prin decor şi costume, contribuie la crearea atmosferei şi a spaţiului necesar jocului actorilor. ION CHEREJI în amintirea poetului tanár CERUL - CIT MAI SENINI Rondelul păcii Visăm pe ceruri o egretă zburînd, neincuiată-n cuşcă — sînt, totuşi, fiare pe planetă ce ne devoră şi ne muşcă Copiii rid pe trotinetă şi-n jocul lor cu flori se-mpuşcă — visăm pe ceruri o egretă zburînd, neîncuiată-n cuşcă. E-o boală-n acest veac, secretă, ce-şi mină caii din biciuşca . . . Noi pacea-o desenăm cu cretă chiar şi pe ţevile de puşcă ! Visăm pe ceruri o egretă... EUGENIU NISTOR Salut depărtările, omenirea! In fiece dimineaţă dau ochi cu mine inconfundabil şi uneori fericit salut depărtările, omenirea urcînd spre ultimele etaje ale mileniului în vreme ce soarele se înflăcărează ca inima de adolescent. îmi consum raţia de neprevăzut, de răbdare existenţă nu scutită de griji, slujbaş sau soldat al păcii, la nevoie şi uneori chiar poet. ION DUMBRAVA Cercurile vieţii d n lumea prosperă preţul petrolului creşte, bătălii se dau şi pentr-un golf cu peşte, lumina şi griul se scumpesc treptat, cotele pieţii se umflă nemăsurat, doar preţul omului scade, scade, scade. Atom. Planeta pe cale de dispariţie zace-n om ? Iată-ne deci, ajunşi la pragul de sus, măsurînd pulsul între nord şi apus, fiinţe inteligente şi periculoase, cu memoria plină de istorii sîngeroase, pătrundem în piaţa lumii: prezicători, saltimbanci, feţe bisericeşti, rataţi actori se întrec în arenele răzbunătorului Marte, din ură şi orgoliu alcătuind legi şi carte. Iar omul de rînd şi poetul mărunt desenează pe nisipul cărunt şi murmură la porţile cetăţilor nu atingeţi cercurile vieţii, fraţilor, chiar de ne-mpresoară iama rece, şuierătoare, nu atingeţi cercurile noastre vii, răbdătoare. MARIA MAILAT CULCER • STFA-IM % LABIŞ S-au împlinit în aceste zile de decembrie 25 de ani de la moartea lui Nicolae Iabiş, poet militant sensibil la sufletul epocii cu rădăcini înfipte adine în solul patriei, poet ce a cultivat o poezie plină de elanuri, nelinişti, aspiraţii, sete de pur, de absolut. Găsim în versurile poetului ce cobora din obcinele Moldovei, din Mălinii Ivi cu brazi şi mesteceni marile teme ale poeziei moderne, ale poeziei contemporane. Asemenea creatorului Mioriţei, Ivi Eminescu, Sadoveanu, pe care şi-l recunoştea dascăli, Labiş are în creaţia sa intuiţia sublimului, tragicului, infinitului cosmicului, graţiosului, reprezentate în proporţii hiperbolice. „Primele iubiri“ este o carte a metaforelor, a simbolurilor, a miturilor copilăriei şi adolescenţei, a tragediilor şi speranţelor, a ieşirii din universul paradisiac. El îşi transformă în mit propria tinereţe, atît de mult solidară cu procesul de înnoire revoluţionară. Poetul a reuşit să cristalizeze, in liniile sale majore, un mit al necesarei copilării, a indispensabilei ingenuităţi a poetului cu nelimitata deschidere spre univers „Lupta cu inerţia" propusă de Nicolae Labiş a semnificat nu numai un apel la înfringerea stagnării spirituale, ci şi o ardentă chemare la depăşirea comodităţior artistice, spre regăsirea „surselor esenţiale ale lirismului“ şi neafirmarea poeziei ca viziune particulară asupra lumii. Steaua poeziei sale rotită peste anotimpuri e semnul distinct sub care se-nfiripă sub ochii noştri minunea cuvîntului şlefuit şi încărcat cu adinei semnificaţii. Personalitatea sa artistică a contribuit enorm la restaurarea in conştiinţe a ideii de necesitate a dialecticii evoluţiei literare, presupunând o permanentă atitudine activă,in punctul de interferenţă dintre valorile poetice confirmate de tradiţie şi căutările lirice novatoare. Existenţa lui Nicolae Labiş conţine datele unei existenţe model, biografii exemplare a unui blazon al tinerei spiritualităţi româneşti Poeţii ce i-au urmat au transformat-o intr-un punct de referinţă pentru o spiritualitate tânără in esenţa ei caracterizată prin dinamismul participării plenare la epocă. Faptul că Nicolae Labiş a fost selectat „coroană de spini pe fruntea generaţiei“ cum metaforic îl numeşte poetul Ion Alexandru, se explică, mai mult prin aceea că poetul „Luptei cu inerţia“ propune o meditaţie asupra istoriei din perspectiva spiritului tînăr, descoperind în propria-i biografie biografia timpului şi in procesul de maturizare a mişcării istorice, propriile frămîntări intime. prof. CORNEL SIMPALEANU Cvartetul „EUFONIA“ Muzica de cameră, în ipostaza sa cea mai caracteristică, cvartetul de coarde, a fost prezentă doar episodic in această primă parte a stagiunii muzicale trgumureșene, dar iată, acum citeva zile, am asistat la un concert al cvartetului „Eufonia“, concert ce poate fi considerat drept un eveniment in peisajul nostru muzical, destul de variat, dealtfel. Genul respectiv este extrem de pretenţios. Cvartetul Eufonia", alcătuit din Ágoston Peter, Gergely László, Tóth Lajos şi Kozma Peter cucereşte mereu noi lucrări din patrimoniul românesc şi universal al genului. De această dată, a oferit un program echilibrat, cu cvartete de Haydn, Beethoven şi Ceaikovski, trei momente distincte in evoluţia genului, cu repercusiuni asupra configuraţiei creaţiei camerale, in general. Subînţelegînd individualitatea fiecăruia din cei patru componenţi ai formaţiei, remarcăm spiritul obiectiv al abordării Cvartetului op. 64, nr. I in Re major de Haydn sau al inconfundabilului Cvartet op. 95, in fa minor, „Serioso“ de Beethoven. De asemenea, intr-o notă de remarcabilă interiorizare, departe de orice efuziuni neflorite, s-a înscris și interpretarea Cvartetului nr 1,op 11 de Ceaikovski. Programul a fost întregit cu singura parte, scrisă în 1820, a Cvartetului în do minor de Schubert. A fost un concert de o ţinută artistică remarcabilă, o nouă confirmare a valorii unanim recunoscute a cvartetului tîrgumureșean. BUJOR DANSORFAN