Steaua Roşie, decembrie 1981 (Anul 33, nr. 284-310)

1981-12-26 / nr. 306

t­­ A .a ^ k- I-------^------k»-A-k.. tft Actul de cultură — participare la viaţa societăţii Interviu cu prof. MARIN SARA, responsabilul Bibliotecii orăşeneşti Reghin — Stimate tovarăşe Sara, sîn­­teţi lui animator al vieţii cultu­rale, atît ca responsabil al bi­bliotecii şi ca profesor, cit şi, ex­­traprofesional, ca activist cultu­ral propriu-zis, conducătorul ce­naclului literar-artistic „Lucian Blaga“. Cum se impacă aceste trei ipostaze ale unui intelectual pentru că, de fapt, fiecare dintre ele desfăşurată, practic, de sine stătător, înseamnă implicare in actul de cultură, participare efec­tivă şi responsabilă la viaţa atît de complexă a societăţii noastre? — Mă consider ca făcînd parte dintre numeroşii animatori ai vieţii culturale din oraşul nostru, conştient de responsabilitatea pe care o am în munca de educare multilaterală a concetăţenilor mei, de a reînvia în conştiinţa generaţiilor de azi faptele şi în­făptuirile înaintaşilor şi a în­făţişa măreţele realizări obţinute sub conducerea partidului în a­­nii luminoşi ai socialismului. O­­raşul Reghin, cunoscut în trecut ca important centru meşteşugă­resc, are, după cum ştiţi, vechi tradiţii culturale. Se mândreşte cu personalităţi de seamă ale ştiin­ţei şi culturii româneşti, cu acti­vitatea fructuoasă a unor asocia­ţii şi societăţi culturale, dintre care s-a remarcat „Astra“ reghi­­neană. Toate acestea ne obligă la desfăşurarea unei activităţi cu valenţe superioare, ţinînd seama de condiţiile pe care le avem as­tăzi. Responsabilitatea pe care o de­ţin, ca şi conducător al bibliote­cii, îmi oferă posibilitatea să am un permanent contact cu oame­nii, să le cunosc preocupările şi doleanţele. Avem o bibliotecă cu activitate bună, un fond enciclo­pedic bogat, valorificat cu multă competenţă şi pasiune de colec­tivul instituţiei. Strădaniile noas­tre au fost apreciate, biblioteca orăşenească obţinînd locul II pe ţară la ediţia a IlI-a a Festiva­lului naţional „Cîntarea Româ­niei“. Mă gîndesc, şi sînt convins de acest lucru, că profesiunea de ac­tivist cultural, animator al vieţii spirituale dintr-o localitate, cere multă responsabilitate, pasiune şi dăruire. Numai astfel rodul mun­cii continue şi perseverente îşi dovedeşte eficienţa. Vă mărturi­sesc că nu sunt adeptul muncii cultural-educative de campanie, ci al unei activităţi susţinute, permanente. Un intelectual nu se poate considera un animator cul­tural numai prin funcţia sau profesiunea pe care o exercită. El trebuie să fie permanent în mij­locul oamenilor, să transmită în rîndul lor ştiinţa şi cultura, cu­­vîntul partidului. Dealtfel consi­der că în Reghin avem mulţi in­telectuali, iubitori şi pasionaţi a­­nimatori ai vieţii culturale. Mă refer mai ales la fapte cunoscu­te de ruine, la colectivul obştesc al bibliotecii sau la membri ai cenaclului literar „Lucian Blaga“ care nu ne-au refuzat niciodată sprijinul şi colaborarea. De ce­naclu mă leagă frumoase amin­tiri. Anul acesta el a împlinit un deceniu de activitate rodnică şi îmi amintesc că am fost unul dintre iniţiatorii înfiinţării lui. Cum se împacă cele trei ipos­taze ale muncii mele ? Răspunsul nu poate fi decit acesta, foarte bine. Ca să fiu mai deslușit, pot afirma că ele se completează, servind aceluiaşi scop, ridicarea nivelului de cultură a oamenilor muncii, răspîndirea cuvîntului partidului în rîndul lor. Mărturi­sesc că în calitate de preşedinte al Comisiei orăşeneşti de răspin­­dire a cunoştinţelor ştiinţifice, conferenţiar şi membru în con­ducerea Subfilialei de ştiinţe isto­rice reuşesc să cunosc şi mai mult oamenii, preocupările şi frămîntările lor, să-i ajut în muncă şi viaţă. — Desfăşuraţi şi o activitate publicistică. Este o completare sau o împlinire a întregii dum­neavoastră munci ? — Activitatea publicistică pe care o desfăşor de mai mulţi ani a fost încurajată mult de ziarul „Steaua roşie“, oferindu-mi-se posibilitatea publicării primelor mele articole. Această activitate o consider ca pe o completare fe­ricită a muncii mele de transmi­tere a unor cunoştinţe din dife­rite domenii pe care încerc să le popularizez în folosul marelui public. Ea înseamnă pentru mi­ne o mare împlinire. Consemnat OLGA IVANCESCU Teatrul Naţional Tîrgu Mureş — secţia maghiară O SCRISOARE PIERDUTĂ de LI CARAGIALE Aşteptată cu interes, premiera cu capodopera lui Caragiale con­firmă justeţea tezei potrivit că­reia valabilitatea şi valoarea ac­tului artistic refuză ideea de de­pendenţă faţă de model. In ca­zul de faţă, deopotrivă sub ra­portul regiei artistice şi al inter­pretării scenice. Aceasta, atît pe linia montărilor de pînă aci ale aceluiaşi text, în patru variante deosebite, la Tg.-Mureş, cit mai ales faţă de ideea de „model tra­diţional“. Prin suma virtuţilor pe care le degajă, pe linia directoa­re a gindirii regizoral-interpreta­­tive, spectacolul îşi dezvăluie la­turile de originalitate prin încer­carea regizorului de a-şi condu­ce echipa de interpreţi spre de­plina lor încorporare în substan­ţa intimă a personajelor, pentru a le reda în imagine artistică multitudinea reacţiilor lor psihi­ce. Regizorul Dan Alecsandrescu şi actorii distribuiţi s-au angajat astfel intr-un proces de continuă compunere psiho-fizică a perso­najelor, ceea ce, pe lingă desci­frarea şi identificarea cu univer­sul interior al eroilor, presupune o neîntreruptă redescoperire a potenţialului actoricesc propriu, o regăsire a actorului conectat integral la procesul de întrupare a personajului. Din conlucrarea regizorului cu actorii rezultă un spectacol care adună în aceeaşi combustie artistică eroul literar, actorul şi pe spectator, transfor­­mîndu-i în copărtaşi la eveni­mentul artistic. Sub raportul travaliului artis­tic, spectacolul e o demonstraţie de virtuozitate actoricească. Ai, uneori, sentimentul că asişti la un spectacol compus din adevă­rate recitaluri actoriceşti conec­tate la ceea ce propune autorul. Csorba András dezvăluie un­ghiuri şi valori inedite în gîndi­­rea şi evoluţia sa scenică. Utili­­zînd mijloace ce decurg organic din înţelegerea exactă a caracte­rului lui Trahanache, utilizînd cu măsură filtrul fin al undei de umor, actorul conturează expre­siv şi nuanţat întregul conţinut de gînduri şi sentimente al per­sonajului. Lohinszky Loránd, în Farfuridi, are, prin inteligenţă şi dezinvoltură, o compoziţie de autentică valoare artistică. In Ca­­ţavencu, Boér Ferenc subliniază cu subtilitate şi reală expresivi­tate artistică toate datele de fond care călăuzesc acţiunea dramati­că a personajului, în Cetăţeanul turmentat, Tarr László compune, prin farmecul comicului său, imaginea unui personaj intrat dintotdeauna în graţiile spectato­rului. Aprecieri deosebite pentru Farkas Ibolya, Kárp György şi Gyarmati István care descoperă nuanţat multiplele faţete ale per­sonajelor Zoe, Brînzovenescu şi Dandanache. Meritorie evoluţia lui Keresztes Sándor şi Zongor István în figurile dascălilor Io­­nescu şi Popescu. La fel, evoluţia actorilor Tatai Sándor şi Toth Tamás, care punctează esenţa conţinutului interior al persona­jelor Tipătescu şi Pristanda O remarcă pentru Trasan Ni­­ţescu care, prin decor şi costu­me, contribuie la crearea atmo­sferei şi a spaţiului necesar jo­cului actorilor. ION CHEREJI în amintirea poetului tanár CERUL - CIT MAI SENINI Rondelul păcii Visăm pe ceruri o egretă zburînd, neincuiată-n cuşcă — sînt, totuşi, fiare pe planetă ce ne devoră şi ne muşcă Copiii rid pe trotinetă şi-n jocul lor cu flori se-mpuşcă — visăm pe ceruri o egretă zburînd, neîncuiată-n cuşcă. E-o boală-n acest veac, secretă, ce-şi mină caii din biciuşca . . . Noi pacea-o desenăm cu cretă chiar şi pe ţevile de puşcă ! Visăm pe ceruri o egretă... EUGENIU NISTOR Salut depărtările, omenirea! In fiece dimineaţă dau ochi cu mine inconfundabil şi uneori fericit salut depărtările, omenirea urcînd spre ultimele etaje ale mileniului în vreme ce soarele se înflăcărează ca inima de adolescent. îmi consum raţia de neprevăzut, de răbdare existenţă nu scutită de griji, slujbaş sau soldat al păcii, la nevoie şi uneori chiar poet. ION DUMBRAVA Cercurile vieţii d­ ­n lumea prosperă preţul petrolului creşte, bătălii se dau şi pentr-un golf cu peşte, lumina şi griul se scumpesc treptat, cotele pieţii se umflă nemăsurat, doar preţul omului scade, scade, scade. Atom. Planeta pe cale de dispariţie zace-n om ? Iată-ne deci, ajunşi la pragul de sus, măsurînd pulsul între nord şi apus, fiinţe inteligente şi periculoase, cu memoria plină de istorii sîngeroase, pătrundem în piaţa lumii: prezicători, saltimbanci, feţe bisericeşti, rataţi actori se întrec în arenele răzbunătorului Marte, din ură şi­ orgoliu alcătuind legi şi carte. Iar omul de rînd şi poetul mărunt desenează pe nisipul cărunt şi murmură la porţile cetăţilor nu atingeţi cercurile vieţii, fraţilor, chiar de ne-mpresoară iama rece, şuierătoare, nu atingeţi cercurile noastre vii, răbdătoare. MARIA MAILAT CULCER • STFA-IM % LABIŞ S-au împlinit în aceste zile de decembrie 25 de ani de la moartea lui Nicolae I­abiş, poet militant sensibil la sufle­tul epocii cu rădăcini înfipte adine în solul patriei, poet ce a cultivat o poezie plină de elanuri, nelinişti, aspiraţii, se­te de pur, de absolut. Găsim în versurile poetului ce cobora din obcinele Moldo­vei, din Mălinii Ivi cu brazi şi mesteceni marile teme ale poeziei moderne, ale poeziei contemporane. Asemenea crea­torului Mioriţei, Ivi Emines­­cu, Sadoveanu, pe care şi-l recunoştea dascăli, Labiş are în creaţia sa intuiţia sublimu­lui, tragicului, infinitului cos­micului, graţiosului, reprezen­tate în proporţii hiperbolice. „Primele iubiri“ este o car­te a metaforelor, a simboluri­lor, a miturilor copilăriei şi a­­dolescenţei, a tragediilor şi speranţelor, a ieşirii din uni­versul paradisiac. El îşi trans­formă în mit propria tinereţe, atît de mult solidară cu pro­cesul de înnoire revoluţiona­ră. Poetul a reuşit să cristali­zeze, in liniile sale majore, un mit al necesarei copilării, a indispensabilei ingenuităţi a poetului cu nelimitata des­chidere spre univers „Lupta cu inerţia" propusă de Nicolae Labiş a semnificat nu numai un apel la înfringerea stagnă­rii spirituale, ci şi o ardentă chemare la depăşirea comodi­­tăţior artistice, spre regăsi­rea „surselor esenţiale ale li­rismului“ şi neafirmarea poe­ziei ca viziune particulară a­­supra lumii. Steaua poeziei sale rotită peste anotimpuri e semnul distinct sub care se-nfiripă sub ochii noştri minunea cu­vîntului şlefuit şi încărcat cu adinei semnificaţii. Personali­tatea sa artistică a contribuit enorm la restaurarea in con­ştiinţe a ideii de necesitate a dialecticii evoluţiei literare, presupunând o permanentă a­­titudine activă,­in punctul de interferenţă dintre valorile poetice confirmate de tradiţie şi căutările lirice novatoare. Existenţa lui Nicolae Labiş conţine datele unei existen­ţe model, biografii exempla­re a unui blazon al tinerei spiritualităţi româneşti Poeţii ce i-au urmat au transforma­t-o intr-un punct de referin­ţă pentru o spiritualitate tână­ră in esenţa ei caracterizată prin dinamismul participării plenare la epocă. Faptul că Nicolae Labiş a fost selectat „coroană de spini pe fruntea generaţiei“ cum metaforic îl numeşte poetul Ion Alexan­dru, se explică, mai mult prin aceea că poetul „Luptei cu inerţia“ propune o meditaţie asupra istoriei din perspectiva spiritului tînăr, descoperind în propria-i biografie biogra­fia timpului şi in procesul de maturizare a mişcării istorice, propriile frămîntări intime. prof. CORNEL SIMPALEANU Cvartetul „EUFONIA“ Muzica de cameră, în ipostaza sa cea mai caracteristică, cvartetul de coarde, a fost prezentă doar episodic in această primă parte a stagiunii muzicale t­rgumureșene, dar iată, acum citeva zile, am asistat la un concert al cvartetului „Eufonia“, concert ce poate fi considerat drept un eveniment in peisajul nostru muzical, destul de variat, dealtfel. Genul respectiv este extrem de pretenţios. Cvartetul Eufonia", alcătuit din Ágoston Peter, Gergely László, Tóth Lajos şi Kozma Peter cucereşte mereu noi lucrări din patrimoniul românesc şi universal al genului. De această dată, a oferit un program echilibrat, cu cvartete de Haydn, Beethoven şi Ceaikovski, trei momente distincte in evoluţia genului, cu repercusiuni asupra configuraţiei creaţiei camerale, in general. Subînţelegînd individualitatea fiecăruia din cei patru componenţi ai formaţiei, remarcăm spiritul obiectiv al abor­dării Cvartetului op. 64, nr. I in Re major de Haydn sau al inconfundabilului Cvartet op. 95, in fa minor, „Serioso“ de Beethoven. De asemenea, intr-o notă de remarcabilă interi­orizare, departe de orice efuziuni neflorite, s-a înscris și in­terpretarea Cvartetului nr 1,­op 11 de Ceaikovski. Progra­mul a fost întregit cu singura parte, scrisă în 1820, a Cvar­tetului în do minor de Schubert. A fost un concert de o ţinută artistică remarcabilă, o nouă confirmare a valorii unanim recunoscute a cvartetului tîrgu­­mureșean. BUJOR DANSORFAN

Next