Ţara Noastră, august 1933 (Anul 11, nr. 372-395)

1933-08-01 / nr. 372

Campania revizionistă după ultimele demersuri eșuate ale primului ministru al Ungariei, Goembees, înregistrează un faliment lamentabil Nici un stat mare și influent nu-și mai angajează politica sa externă în această direcție. Ungaria mică și veninoasă, după ce a făcut o propagandă intensă în toată Europa pentru a convinge lumea de ceeace în mod normal nu putea fi nimeni convins și după ce și-a câștigat efemere prietenii interesate, azi a rămas într-o poziție izolată. Influența punctului de vedere revizionist este tot mai scăzută. Italia ține să-și precizeze mereu atitudinea la care nu însemnează deloc călcarea procedeelor de drept consacrate iar Germania hitleristă de ale cărei intenții revizioniste se temea toată lumea nu afișează nici o pretenție în această privință. Nu se poate vorbi desigur despre o stingere definitivă a revizionismului. El va rămâne ritual în planurile de acțiune ale statelor interesate așteptând numai oportunități de actualizare. Dar deocamdată, el este învins și eliminat de la ordinea de zi a problemelor urgente internaționale. Timpul aventurilor de revizuire nu este socotit oportun de către nici un stat și nici un popor cu răspundere. Pentru o lume în suferință, bântuită de șomaj și de grija zilei de mâinie, revizionismul însemnează o fantezie deplasată și lipsită de sens. Problemele se clasează în ordinea valorii și a greutății lor. De aceea revizionismul sufere o gravă înfrângere, pentru toată minciuna și interesul meschin pe care-l poartă în el. Acțiunea revizionistă era fatal să înregistreze acest deficit. Pentru cine privește cu atenție problemele și forțele pe care el le angajează precum și consecințele la care dă naștere, nu era greu să prevadă acest rezultat. Deoparte revizionismul este agitat de statele cari și-au pierdut o situație istorică ținută pe nedrept, de altă parte statele constituite pe baza principiului etnic în cadrul granițelor lor firești. Intre cei Cari suspinau după fantomele unui trecut definitiv îngropat și între forțele virile ale popoarelor noui constituite în disciplina ideii naționale, istoria a ales cu dreptate partea celor din urmă. Toate agitațiile revizioniste ale celor câteva state n’au rezolvat nimic. Toate calculele lor s’au prăbușit. Toate oportunitățile abil folosite n’au putut fi favorabil fecundate. In fața încercărilor de a actualiza problema revizuirii, a stat acțiunea unitară a Franței și a Micei înțelegeri. Influența acestor două puteri ale păcii s’a putut verifica în repetate rânduri. Franța continuă să aibe în lume o situație hotărîtoare și decisivă în marile probleme iar Mica înțelegere prin noua ei organizare a dovedit că este o forță reală în menținerea păcii. Revizionismul însemnează război, însemnează o nouă răsturnare morală și politică. Cine este pregătit sufletește pentru aceasta ? Cine a uitat ororile unui război prea apropiat ? Generația războiului încă nu a murit. In fața crizei mondiale, neînțelegerile politice sunt piedici în calea refacerii. Dintre aceste neînțelegeri, revizionismul a fost în prima linie sacrificat. E un progres real în ordinea politică ca și în cea morală. Să nădăjduim că în cele din urmă Ungaria va isbuti să se convingă de nedreptatea cauzei pe care o agită, pentru a feri continentul de ciocniri cari altfel vor fi inevitabile. Faliintul politicii Prea multe partide politice Cineva, din presă, ține neapărat să se indigneze pentru faptul că există prea multe partide politice. Confratele nostru nu-și ia însă dbpeasla să caute explicația justă a acestei situațiuni, de aceea ie dă un înțeles pejorativ, nici nu încearcă să descifreze, din manifestările cari-1 supără, sensul tainic, adânc, al acestor frământări cari merg mână în mână cu nouile vremuri, tot mai tulburi, în ce privește orientările de viitor, tot mai insistente în încercările lor de a-și croi organisme care să corespundă nouilor tendințe, nouilor idealuri. Trăim vremuri de mari prefaceri sufletești. Cine se îndoiește? Războiul a fots o furtună, care a măturat de pe suprafața Europei îmbătrânite, multe așezăminte venerabile, în temelia cărora totul putrezise. Au căzut, desfăcându-se în bucăți, împărății mari și atotputernice, s’au mutat din loc hotare alezate cu veacuri în urmă, s’au răsturnat de-a valma sisteme politice, cari păreau critsalizate în forme hotărîte pentru veșnicie. Au răsărit, ca dintr’un pământ zguduit de cutremur, noui forme de viață colectivă, s’au îngropat credințe și s’au dărîmat altare, iar pe deasupra ruinelor încă fumegânde, s’au ivit echipele de îndrăzneți constructori, zidind din piatră, var și cărămidă nouă, clădirea unui alt viitor. Epoca marilor schimbări nu s’a încheiat. N’a fost o schimbare bruscă de decor, pe care s’a și realizat încheierea păcii, oprind printr’o simplă apăsare pe buton, procesul înoirilor așteptate. Cei cari și-au închipuit, că a doua zi după reîntoarcerea din tranșee, existența noastră a tuturor, își va relua cursul întrerupt, s’au înșelat. Firul n’a mai fost înodat acolo unde se rupsese. Probleme nebănuite au ieșit la suprafață. Complicații neașteptate au încurcat mergerea înainte a societății contimporane. Apariții indezirabile au luat locul unor concepții anacronice, cari trebuiau să dispară. Terenul nu-i limpezit încă. Involbura tulbure a frământărilor pe cari le trăim, nu s’au așezat încă apele... Colțul nostru de țară nu s’a putut sustrage acestuia,du-te, vino” de idei, de revendicări și de patimi. Viața politică a României întregite a cunoscut, de la sfârșitul războiului până astăzi, o lungă serie de prăbușiri meritate și uzurpări îndrăznețe. De pe culmile puterii au căzut formulele perimate, și, în zăpăceala celor dintâi asalturi, pofta de mărire a multor aventurieri lipsiți de scrupul, a biruit. A fost un iureș inform, pe care perioada de copilărie a votului universal l-a favorizat. A fost un clocot de porniri lacome și de iluzii neverificate. A fost mustul care fierbe, cum l’a numit d. Octavian Goga, exprimând prin această metaforă reușită, o precisă realitate. Fenomenul limpezirii NU s’a desăvârșit încă! De aceea, mulți dintre cei cari nu pricep, sau nu vor să priceapă, ceea ce se petrece sub ochii lor, își arată mirarea, că nu ne-am oprit încă în evoluția noastră politică la partidele existente, ci, dimpotrivă, asitam la o fărâmițare a lor, în temeiul unor noui orientări. , JPven multe partide!” am auzit ,frigându-se, cu necaz — „N’o să mai prididim numărându-le!”, au adăugat cu ironie, alții. Dacă unele tovărășii hibride se desfac astăzi în văzul tuturor, dacă apar la suprafață grupări politice noi, dacă anumite întreprinderi vremelnice întemeiate pentru exploatarea naivității populare se apropie iremediabil spre faliment, însemnează că ne găsim în prezența unor fapte inevitabile, cari, după dialectica hegeliană, ar trebui să fie explicate prin însăș tendința de echilibru al valorilor spirituale omenești. Democrația românească a trecut, în ultimii cincisprezece ani, de la o margine în alta a ideologiei sale lovindu-se cu putere de hotarele tangibile ale înfăptuirilor posibile, a fiert în vâltoarea contrazicerilor, a deslănțuit speranțe și a cules deasmăgiri, s’a zbătut între făgădueli și înșelăciune, a proclamat suveranitatea urnei electorale pentru a răsturna, mai târziu, orice tablă a valorilor, într’un cuvânt: a experimentat extremitățile. A pornit ca o reacțiune împotriva despotismului și a sfârșit în smârcurile demagogiei. Așa numita fărâmițare a partidelor existente n’a fost altceva decât o mișcare de rectificare a unor stări de lucruri nefirești. Suntem într’o fază de lichidare a trecutului, pe pragul unor timpuri noi. Să nu ne întristăm privind partea negativă a acestui proces de clarificare a vieții noastre politice. Nu-i o diminuare a posibilităților noastre creiatoare, ci o simplă REGRUPARE de forțe. Viitorul va arăta dreptatea spuselor noastre. Iată ce trebue să știe contralorr7 V* I Jan Bálint m Studenții, la Veneția „Grupul universitar fascist“ („Gruppi universitari fasciști“) a organizat, pentru intervalul între 23 August și 2 Septembrie, la Veneția, al cincisprezecelea congres general al conferinței Internaționale studențești. Tot cu acest prilej, și tot în cetatea dogilor, se va mai întruni și congresul internațional al studenților în Drept. De asemenea, conferința (internațională și aceasta) a presei studențești. După cum se poate vedea, tineretul universitar de la noi, care va trimite și el o delegație în orașul de pe lagune, are toate motivele să considere congresele de la Veneția ca pe niște întâlniri mari, de la cari se pot aștepta realizări remarcabile, în ceea ce privește destinele studențimii. Firește, in primul rând, adunările acelea vor avea preocupări de probleme pur universitare. Și, indubitabil, pentru tinerii noștri, nu va fi cea mai mică problemă aceea a presei. De ani de zile, băieții noștri se străduesc să înfiripe un organ de presă al lor, care să susțină și să apere (în afară de orice politică, decât cea culturală, a studențimii ) idealurile și nevoii lor. Și nu au reușit. Astăzi, nu există o publicație oficială a întregului tineret universitar de la noi. E drept, se găsesc reviste scrise de studenți; acestea sunt afiliate însă unor mișcări, conduse de oameni politici, cari nu au altă legătură cu studențimea, decât că au fost și ei odată pe la Universități. Ceea ce nu-i neajuns ! O datorie și mai mare a studenților români, cari pleacă la Veneția, va fi însă — credem noi —să ne facă acolo o bună propagandă națională. Să nu se uite că toate statele lumii vor trimite înspre Adriatica cele mai selectate elemente studențești. Va fi, deci, mai mult decât un amabil „rendez-vous“. Va fi un adevărat „tournoi“, din care vor ieși învingătoare țările cu cele mai prezentabile, cu cele mai sclipitoare lănci de inteligență și de cultură. Nu ne îndoim că, la alegerea membrilor din delegația românească, se va ține seama de acest lucru. Intr’o vreme când Ungaria și-a făcut o formidabilă propagandă cu organizarea jamboreei internaționale, care a început astăzi la Gödölő, unde participă vre-o 40.000 de cercetași din întreaga lume (de la francezi până la haitieni), datoria studenților români este cu atât mai grea. Cu atât mai frumoasă însă... Strănepoții valahilor, cari primeau, acum câteva secole, în apele noastre, galerele cu civilizația cavalerilor venețieni, se pot duce, acum, ei spre valurile de unde porneau, altădată, norii pânzelor italiene spre răsărit. Peste vremi, sufletele trebuie să se întâlnească. La Veneția, undeva, pe un zid coclit de mușchi și plâns de ape sau pe crinii unui pilastru, studenții noștri vor mai întâlni poate amintirea dogelui, care acum vre-o cinci sute de ani, saluta pe Ștefan cel Sfânt, „Atletul lui Christ“... Studenții fiecărei nații vor căuta, lă congresele dintre 23 August—2 Septembrie din cetatea Veneției, o urmă, care să-i lege de trecutul strămoșilor lor. Francezii vor lua cu ei câteva din violetele lui Alfred de Musset, englezii se vor mândri că, prin piața Saunt-Marc, au cadențat odată pașii Lordului Byron, eroul de la Missolonghi. Delegații studențimii noastre să ducă, odată cu ei, un singur sonet al lui Eminescu, în care falnica Veneție s’o legăna întotdeauna, fără de moarte. Și va fi destul pentru izbânda noastră. Eugen Jebeleanu Cox Tratative comerciale aostro-ungare Budapesta," 50. — Azi la prânz a sosit aci, ministrul de comerț austriac, dr. Stockinger, care va rămâne la Budapesta trei zile. * D. Stockinger va avea tratative cu premierul ungar, miniștri de comerț și finanțe asupra strângerii legăturilor comerciale dintre Austria și Ungaria. Grave tulburări in Statele Unite - Proclamares §rivei generale. — a dat conflict Intre patroni și muncitori — New York, 50 (Rador). — Pe ziua de a zi a domnit în Statele Unite o mare agitație, provocată de diferitele organizații de muncitori sau de producători. Astfel, 35 de reprezentanți ai producătorilor de lapte independenți, din statul New York, s’au reunit la Utica și au proclamat greva generală. Greva s-a întins cu repeziciune aproape pe tot întinsul statului. Se crede că până Marți numărul producătorilor de lapte valiați la grevă va fi de peste 50 mii. Scopul urmărit de greviști este de a forța pe intermediari să lase producătorilor partea din beneficiile pe care le realizează datorită politicii de inflație practicată astăzi în Statele Unite. Autoritățile alarmate de această mișcare și temându-se de tulburări grave, au recurs la măsuri polițienești din cele mai severe. Pe de altă parte se anunță din orașul Uniontown (statul Pensylvania) că greva genială se întinde fulgerător în toate districtele acestui stat și mai ales în districtele Washington (Pensylvania), Lafayette și Greene. Pentru a preîntâmpina agravarea situației, guvernatorul statului a luat dispoziția să se distribuie ajutoare la un număr de 8400 familii. te ®» Reprezentanții organizațiilor muncitorești, și anume John Lewis, președintele lui „United Workers“ și William Green, președintele lui „American Federation of Labour“, aruncă responsabilitatea grevelor muncitorești asupra patronilor, pe care îi acuză că au încercat să denatureze spiritul și litera lui „Recouvery act“ (codul muncii). Patronii — afirmă reprezentanții organizațiilor muncitorești — încearcă să împiedice pe muncitori de a adera la organizațiile muncitorești exercitând presiuni asupra lor, în scopul de a-i determina să intre în organizațiile controlate de patronat. La rândul lor, muncitorii se arată revoltați împotriva diverselor clauze introduse în diferite contracte de muncă, clauze care specifică drepturile patronilor de a angaja pe muncitorii neafiliați la nici o organizație muncitorească.. Din localitatea High Point (Californa) se anunță că autoritățile au arestat cinci șefi ai organizațiilor de șomeri din nordul statului. Arestații sunt puși sub acuzația că au instigat la dezordini 500 muncitori ocupați la lucrările publice federale, prevăzute în programul de combaterea șomajului, inaugurat de guvern în ultimul timp. In urma instigațiilrt cei 500 muncitori au declarat grevă cu începere de Sâmbăta trecută. La sfârșit, la Hollywood, cetatea cinematografului din statul California, greviștii din industria cinematografică manifestă o nervozitate crescândă. Pe ziua de ieri, ei au atacat în mai multe rânduri personalul care continuă să lucreze, nesocotind hotărârea de declarare a grevei. Poliția, secondată de agenți particulari de pază a luat măsurile cele mai severe pntru apărarea studiourilor, contra eventualelor atacuri care s’ar putea produce. •și** VIOLENTA MANIFESTAȚIE A INSTITUTORILOR New-York, 50 (Rador). — In localitatea Santa Clara institutorii au făcut o manifestație de stradă cerând plata salariilor întârziate. Poliția a intervenit cu energie. In urma acestei intervenții au fost serios rănite cincisprezece persoane, dintre care câteva femei. flHPt Ml No. 372, Marți Fondator: OCTAVE A Redacția și Administrația : București, Strada Câmpineanu No. 4 TELEFON Nr. 359-73 Abonamentul: 500 lei pe an. Pentru preoți și învățători 400 lei. Pentru instituțiuni și autorități 1000 lei. _ Cum se cenzurează ziarele Ianel — Lipsă de Inteligență și nepărtinire — Serviciul de spionaj se folosește, în afară de alte căi, și de acesta a poștei și telegrafului, precum și de articole, informații sau anunțuri publicate prin ziare, de aceea, în timp de război, restul cenzurei — Darie Anastasie, cum i se zice in Franța — este să împiedice pe cât posibil comunicarea de știri inamicului pe calea lesnicioasă, eftină și rapidă a poștei și telegrafului, și pe aceea tot atât de rapidă și eftină a presei. Toate statele beligerante au instituit, astfel, în cursul ultimului război, cenzura atât pentru ziare, cât și pentru scrisori și telegrame, închizându-se chiiar telefoanele abonaților particulari. Cenzura este un rău necesar, de care nu se poate lipsi nici o țară și este, la urma urmei, cel mai mic dintre relele cari se abat, prin război, asupra locuitorilor unui stat, neputând apărea prea supărătoare pentru omul deștept și cu bun simț, cu o singură condiție: să fie aplicată în mod inteligent și nepărtinitor. La noi, în cursul marelui război, cenzura — vrem să vorbim de aceia a presei — n’a fost nici inteligentă, nici nepărtinitoare. Favorizând unele ziare, bineînțeles pe cele guvernamentale sau având legături cu unul din membrii cabinetului, ziarele independente sau din opoziție erau persecutate. Celor dintâi le dădeau posibilitatea să apară cu o oră înaintea celorlalte, pe acestea le suspenda pentru cea mai mică abatere de la severul regulament al cenzurei sau chiar pentru nici o vină, numai pentru a înlătura un concurent din calea favoritelor. Acestora, în special „Viitorului“, li se îngăduia să publice orice aproape, ziarelor neavând legături cu guvernul și cari de altfel numai opoziție nu mai făceau, li se tăia chiar ceea ce reproduceau după „Viitorul“ sau alt jurnal favorizat. De pildă , „Adevărul“ anunță luarea Brașovului și cenzura lasă informația să treacă. Gazeta, un ziar care apărea pe atunci, o reproduce. Cenzura o taie. Alt caz: „Universul“ înregistrează după cererea comandantului unui batalion de milițieni, cum că comandantul acestei unități s-a mutat în Prelungirea Popa Nan. Cenzura îi taie partea care cuprindea adresa și pentru care făcuse maiorul demersul. Un alt ziar, rugat de aceiași comandant, înregistrează și el știrea. Cenzura îi taie începutul, acolo unde se spunea ce autoritate se mutase în Popa Nan. „Gazetei“ însă, care reproduce informația, după ce în „Viitorul“ apăruse întreagă, îi este tăiată în întregime. Iți vine să râzi, azi, citind asemenea bazaconii, pe atunci însă bieții gazetari de la anume gazete nu râdeau de loc, având să ducă o grea luptă cu „cucoana Nastasia“, care le făcea cu adevărat zile fripte. Unul din cei cari a avut de furcă cu cenzura, răposatul Rădulescu, gazetar eminent, a scris sub pseudonimul Archibald pagini delicioase ca formă, dureroase ca fond despre evenimentele din toamna anului 1916 și despre ocupația germană, vorbind și despre cenzură. „Aceste împrejurări, și altele asupra cărora ar fi odios să mă întind prea mult, — scrie Archibald în volumul 1 al Cărții sale, Porcii, Impresii din timpul ocupației, la pagina 26 — făcuseră din censură, instituție antipatică în sine, un fel de caraghioslâc căruia autoritatea severă a lui Duca și fasonul de Toxquemada a unuia dintre censori îi împrumutau din ce în ce caracter mai precis de vicleim. „Lipsa aceasta de măsură, de de V. P. RÂMNICEANU inteligență și de tact a dus la c anarhie a cărei descriere și-ar avea locul într’o lucrare dramatică — fiindcă insă, amintirile mele nu vor să pară fioroase mulțumiți-vă să râdeți, deocamdată, până veți avea vreme să o reflectați adânc“. Archibald povestește apoi la ce trucuri recurgeau administratorii gazetelor pentru a păcăli cenzura : „Procedura era de o simplitate, plină de poezie. Se tipărea ziarul, întreg, cu ediția de dimineaă, plus telegramele și comunicatul oficial, se distribuia vânzătorilor, și, la 2, sub conducerea unui amploiat de la expediție, ți ■ .. ....... " -- " ț s \ ^ (Continuare în pag. II-a) --------—ooo X ooo-------------U L • • •și puncte'v Atentai Ea nas! Ieri seara, s'a întâmplat în Capitală o stranie și — dacă vreți — puțin umoristică încercare de asasinat. Un gardian, pe nume Aurel Dicu, urmărind pe un borfaș, s-a pomenit, după o serie întreagă de peripeții, cu nasul retezat!... Da, nici mai mult, nici mai puțin, în timp ce bietul sergent se repezise după mașina, în care se ascunsese pusla mana, acesta a scos un fel de iatagan și, dârșt!, i-a tăiat bietului om al datoriei podoaba nasului! E dureros, dar așa e în Țara Românească. Lichelele au nasul mare și oamenii de treaba se văd, cu el retezat! Dacă ar fi să fie urmăriți toți gangsterii național-țărăniști și dacă și ei ar avea slăbiciune, tot la nas, cetățenii s’ar vedea puși, în ipoteza să nu mai aibe cu ce să respire.... rănii . In cartierul Pleșoianu, s’a deslănțuit și continuă întâi un mare scandal. Ridicându-se acolo un sfânt locaș, s’a încredințat zugrăveala bisericii unui domn, care — prezentându-se drept pictor — a reușit să execute o pictură, „in frescă" de toată mândrețea și durabilitatea. Cum dai cu degetul pe vopseaua de pe ziduri, degetul se colorează și vopseaua se face cu degetul! In urma acestei experiențe al acestui Raffael român, probabil că dumnealui va fi bivit puțin cu niște sfinte ciomege de bieții cetățeni înșelați... Ne gândim, cu acest prilej și la spoiala, pe care o fac, în demnitățile lor, excelențele național-țărăniste. Ah, dacă i-am mângâia cu degetul o leacă pe cinstitele lor fețe ! Ni-e teamă că li-ar cădea pielea! Și ar rămânea dumnealor fără frescă ! . Omul și frigul » • e 1nii S A D. profesor H. Sanielevici, care se ocupă cu toate soiurile de curiozități, a emis o foarte interesantă teorie. După d-sa, omul este un factor important pentru schimbarea climei. Cu un cuvânt,datorită ființelor omenești se produc oscilațiile de cald și frig ! Dacă ar fi așa, atunci la noi, acum sub regimul național-țărăniștilor, ar trebui să fie un frig polar. Aceasta, având în vedere că mulți dintre ei au fost sau sunt aspiranți la „răcoare“! In această privință, d-nii Aurel Dobrescu și Romulus Boilă împrăștie un frig teribil! Amintiri din răsboi — Fericirea patriei maghiare — de P. NEMOIANU Conviețuirea noastră cu ungurii devenise imposibilă. Fiind puțini la număr, am căutat deci să ne izolăm de ei, comunicând numai între olaită și, la nevoie, cu celelalte națiuni. Rezerva aceasta însă nu ne-a ajutat la nimic. Ca și vânătorii cari au rănit prada, ei nu se lasă până când nu pun mâna pe ea, dându-i lovitura de gratie. Așa făceau și ungurii noștri. Văzând că nu ne place molestarea lor de fiecare clipă și că din acest motiv îi evităm, ei se întărâtau și mai mult, alegându-și subiectele de discuție cele mai supărătoare pentru noi. Demn de remarcat este, că România nu declarase încă război a Austro-Ungariei, ceeace ar fi putut explica și scuza, într-o măsură oarecare, exagerările de ordin politic, îngrijorații patrioți neputând dormi, pe la orele 5—6 dimineața, odată cu căscatul reglementar și natural, auzeau pe câte unul exclamând : „Berlintől Bagdadig folyik a magyar véri”... (Dela Berlin până la Bagdad curge sânge unguresc). Intr’adevar, — răspundea un altul, — dacă nu eram noi, ungurii, imperiul german de mult ar fi capitulat... întreaga greutate a războiului purtat de puterile centrale cade asupra umerilor noștri și prin urmare, tot noi îl vom și decide... Dar atunci nemții și austriiacii să ne mai slăbească cu dragostea... A noastră fiind victoria, ale noastre vor trebui să fie și foloasele ei... Vom cere independență desăvârșită în afară, iar înlăuntru vom stârpi prin foc și sabie tot ceea ce nu este de sânge și limbă ungurească... Bine zici, exclamați în cor ceilalți. Trebue să punem capăt slăbieutiior de cari ár a dat dovadă până aci ! Să încetăm de a ne mai purta cu mănuși cu naționalitățile cari ne vor pierrea. Ele sunt de vină că două mii de energii tinere, intelectuale, lâncezesc acum la Krasnojarsch, în loc să-și poată sacrifica viața și avutul pentru patria maghiară. La dreapta cehi, la stânga valahi, cum era să nu ajungem prizonieri! Cum să mai ai milă de asemenea etâipituri ! Nu, fraților, să se încheie numai războiul, le vom arata noi, odată pentru întotdeauna, ce va să zică furia și conștiința nației maghiare . După ce își expuneau concepțiile politice generale, ei treceau la isprăvile săvârșite de fiecare în parte, dar păstrând domeniul și spiritul politic al discuțiilor. Eu, fraților, grăia sublocotenentul Szántó Pista, — portărel sau perceptor în viața lui particulară, — tot ceea ce discutați voi acum, am prevăzut încă de acasă, împărțit fiind la un regiment de honvezi, compus din valahi, nu m’am mulțumit cu rolul simplu oficial ce mi s’a atribuit — de a fi un agent de încredere al statului unguresc în mijlocul unor trupe nemaghiare, — ci m’am considerat un element de acțiune, impunându-le să devie ele însăle maghiare. Mai întâi, am căutat să văd cine știe, din compania mea ungurește și cine nu. Pe cei dintâi, — vreo zece la număr, — i-am pus deoparte, iar pe ceilalți i-am cravasat personal până atunci, până când nu i-am făcut ca raportul să mi-l dea exclusiv în ungurește. Pe cei cari au îndrăznit să manifeste vreun gest de nemultumire, fie și numai clipind din ochi ,i-am împușcat pe motiv de indisciplină, fugă din fața inamicului, sau i-am trimis în misiuni de unde, în mod normal, nu mai există reîntoarcere. Dacă noi toți ofițerii unguri am fi procedat la fel, am avea acum cu câteva sute de mii de valahi mai puțin și nu ar fi fost nici un păcat. Aceasta o consider cea mai frumoasă faptă a vieții mele, cu care voiu îndrăzni să mă mândresc în orice împrejurare. Să știți de la mine, care am trăit printre valahi, că nu există altă armă de luptă împotriva lor decât suprimarea. Eu de jumătate mi-am făcut datoria pe front. Aștept ceasul binecuvântat să mă pot întoarce acasă și să mi-o pot face pe deplin. Atfel patria maghiară nu va fi fericită și nici copiii noștri!... Alții, mai civilizați și mai liberali în aparență, în urma unor asemenea discusiuni veneau la noi, năzuindu-se să atenueze declarațiile emfatice rostite, asigurândune că nu este vorba de o suprimare fizică propriu zisă, ceea, desigur, ar constitui o crimă, numai de suprimarea limbei nostre. Dacă cineva se angaja în discuție cu ei, se chinuiau să-i dmonstreze, că numai general noastră, care cunoște încă limb română, va avea de suferit; ca următoare, știind numai ungure te, n’ar mai simți nici o durere nici un regret și ar tră în Ungra ca în Sâna lui Avram. Ascultând ereziile politice , mai sus, cari răneau de moar orice inimă de român, fără s vrem, a trebuit să ne gândim la viață lipsită de această lume , normală care, totuși, nu se tea să ne mândrească că: Extra Hungariam non est viti Si est vita, — non est ita ! Dar în sufletul nostru s’a incu hat pentru totdeauna dorința nostoită, de a trăi orice altă viață numai pe aceasta, nu ! ‘ - ----XOX--—!