Ţara Noastră, martie 1937 (Anul 15, nr. 1340-1359)

1937-03-01 / nr. 1340

Problema demografică in uriașa luptă de afirmație pe care o duc toate popoarele cari vor să înscrie un capitol mare in istorie, au o preocupare constantă asupra situației demografice din interiorul țării lor. Numai acele popoare isbutesc să facă un real progres în cadrul celorlalte neamuri, cari, înțelegând problema elementului etnic, au știut s-o rezolve în sensul intereselor înalte de stat. Toate centrele vitale din organismul social trebue să fie impregnate de elemente autohtone, chezășia oricărei afirmații a geniului unui popor ca și apărării lui în fața eventualităților de lupte cu dușmanii. Sub acest raport, politica noastră de la războiu încoace a fost în continu»8 deficiență. Tocmai pentru aceasta pricină s’a ajuns astăzi la situația anormală în care se găsește elementul neaoș față de cel străin. Până când opinia publică era hrănită cu visul unei păci perpetui, după prescripțiile Ligii Națiunilor, problema excesiv de importantă a demografiei noastre nu era destul de clar văzută și înțeleasă, nici chiar de lumea bine intenționată ; astăzi insă, din cauza norilor tot mai întunecași ce se desprind din viața popoarelor, această problemă a devenit un imperativ de stat. In acest sens, Interpelarea sobră și documentată a d-lui deputat C. C. Giurescu și completările pe cari le-a adăugat d. Oct. Goga în Cameră acum vreo două zile, pun în lumină deplină atât acuitatea acestei chestiuni, cât și posibilitatea de soluționare a ei. D. prof. Giurescu arătase în cifre precise că elementul românesc de peste hotare trece peste un milion, element care este supus desnaționalizării. Printre această populație un contingent destul de frumos îl dau macedoromânii. Elementul aromânesc „are un important contingent de meseriași, de comercianți”, reprezentând o valoare de primul ordin „pentru viața urbană, pentru burghezie, meșteșuguri, industrie și comerț, adică tocmai acolo unde se simte atâta nevoe în țara noastră de energii românești, de elemente oțelite în luptă”. In consecință d-sa sugerează, și pe bună dreptate, colonizarea lor. D. Oct. Goga, de altă parte, a arătat cum situația demografică din Nordul Ardealului și din Maramureș a evoluat în defavoarea noastră, conchizând că : ..noi nu numai să pierdem în afara hotarelor noastre printr’o apăsare continuă a statelor, care au toată dorința ca să se naționalizeze, pierdem nu numai că nu-i integrăm pe aceștia în cadrul patriei noastre, dar noi pierdem în relațiile demografice ale pământului nostru continuu și printr’o constantă infiltrație a elementelor din afară”. Situația este, așadar, mai mult decât gravă. Datoria primordială a conducătorilor noștri este de a privi această problemă in față s! a-i da soluția cea mai deplină în acord cu interesele permanente ale țării. Fiind vorba de colonizarea elementului românesc de peste hotare, de o parte , iar de altă parte, fiind o situație demografică atât de nefirească în Maramureșul primilor descălecători de țară, socotim că nimic mai logic, mai necesar, mai imperios decât traducerea acestei idei în fapt”. Maramureșul prin clima pe care o prezintă este și mai potrivită elementului aromân. Iar energia, vioiciunea, spiritul cutezător și întreprinzător al macedo-românului ar schimba cu siguranță situația demografică a ținutului primejduit de străini de la Nord-Vestul țării. Nota zilei Horia, Cloșca și Crișan Trei nume mari din trecutul sbuciumat al neamului nostru, trei glorii nepieritoare din lupta noastră națională de libertate, de durere surdă, de revoltă amară — înscriu Duminecă 28 Februarie d.in pergamentul istoriei, 152 de ani pomenire de la sfărâmarea pe roată a celor mai semeți și cutezători eroi ai neanului nostru. Deseori pomeniți ca cel mai sublim exemplu de hotărîre și fermitate, Horia, Cloșca și Crișan — au trecut peste timp și peste oameni — nemuritori din veac în veac, din generație în generație — mai mari, mereu mai mari și mai sublimi in sacrificiu lor. 152 de ani comemorați cu durere din ziua cea mai sângeroasă dar și cea mai înălțătoare din istorie când sfărâmați pe toată cei trei eroi au crescut în fața Ungurilor și ’n fața lumii ca Simbolul suprem al libertății și eroismului nostru românesc. Societatea „Târnava Mare“ Care a luat inițiativa acestei comemorări la biserica Radu-Vodă din Capitală — face un act pios precum și o lecție binemeritată acelora care furați de nimicurile lor prezente au uitat să dea cinstirea și pomenirea cuvenite celui mai tipic exemplu de românism. Acum, mai mult ca oricând lupta și sacrificiul lui Horia, Cloșca și Crișan sunt de pură actualitate: acum se conturează și mai pregnant figura lor spre un nou ideal de libertate integrală, pur românească, eroică, prin care moartea lor să fie demnă de sacrificiul înfăptuit. Instinctul de viață uriașe declamat prin acest simbol de acum 152 de ani — a urcat mereu conștiința fermă de unitate integrală națională, — moartea lor a cimentat cu fiecare clipă năzuința nestrămutată a poporului ardelean spre libertate și revenire la Patria-Mamă — ei au fost biciul de foc care a plesnit mereu peste ochii ungurilor asupritori și băutori de sânge românesc. Când in ziua de 28 Februarie 1785, înainte cu 4 ani de mareanele habsburgice să vadă execuția eroilor Horia, Cloșca, și Crișan — atunci s’a văzut nu numai eroismul supra-uman al celor trei mari revoluționari — ci și bestialitatea sângeroasă a Revoluție Franceză — poporul românesc din peste 400 de comune erau adunați de căt abarbarilor unguri care-și trădau prin acest act originea sălbatecă și inadecvența incursiunii lor in Europa civilizată. De atunci și până acum blestemul i-a urmărit mereu — iar dreptatea sacrificiului și cauzei noastre s’a dovedit reală, uriașe, epocală. Cele trei mari figuri ne-au străjuit permanent în năzuința de libertate ,iar sufletul nostru românesc i-a răsbunat cu prisosință prin actul cel mare al Unirii definitive și eterne. Ion Molea DIM uilinii iOM-uil! Actul solemn al desființării lojilor masoneriei de rit scoțian antic și acceptat din România ridică pe planul interesului general înseși problema masoneriei universale. Lupta deschisă de mișcarea naționalistă impotriva existenței acestor intinse organizațiuni secrete, care au fost demascate ca instrumente de acțiune în mâna tendințelor de dominație universala ale iudaismului, realizeaza acest mare și epocal succes. Masoneria scoțiană, creștină in sens protestant ia pnginele ei, pare a face un act public de penitență prin hotărîrea luată în fața capilor bisericilor creștine. Sensul declarației se desprinde limpede: fosta loje națională din România admite că „alte organizațiuni așa zise masonice existând în România“ îndreplățesc atacurile mișcării naționaliste împotriva masoneriei în general, ca fiind o organizație iudaică universală, cu un rol destructiv bine precizat în toate actele ei. Nu admite însă, că masoneria națională de rit scoțian antic și acceptat, care a funcționat in România, a abdicat vreodată de la comandamentele naționale : Hristos, Rege, Națiune, pe cari doctrina național-creștină le consideră punctele cardinale ale naționalismului. Noi nu știm ce se făcea la loje și nu putem Înțelege patriotismul ocult, pe care îl practicau până acum unii români. Dar avem acum dovada impresionantă a gestului de la 24 Februarie și in fața marturii șirei de credință, pe care o face actul de dizolvare a lojilor ma Isoneriei naționale de rit scoțian antic și acceptat trebuie să recunoaștem valabilă, distincția și să aplaudăm gestul. Actul de Înaltă semnificație morală și istorică al dizolvării masoneriei scoțiene simplifică problema masoneriei, ne permite să ne apropiem de Iuda. Un fapt care a trecut neobservat cu acest prilej este atitudinea presei iudeo-comunistă de la noi. Ea confirmă valoarea și sinceritatea sa patriotică a gestului de la 24 Februarie. Solemnitatea de la Patriarhie a rămas total ignorată în coloanele „Dimineții“, ale „Luptei“, ale „Adevărului“, ale , „Faclei“, Comunicatul fostului , suprem consiliu, în care se motivează și se dă publicitate acttitlui de dizolvare a masoneriei naționale, n’a găsit loc in această presă de obediențe politicei internaționale. Din această complicitate a tăcerii, care dovedește cât de supărătoare pentru iudaism a fost hotărîrea lojeii din str. Câmpineanu, oficiosul partidului național - țărănist ’ „Dreptatea“ nu lipsește, ceea ce pune într’o vie lumină starea de dependență a partidului d-lui I. Mihalache față de tutela iudaică , universală, ci ori în sprijinul acestei clarificări „Curentul“ aduce un element în plus, înregistrând sen * saționala relațiune, pe care o face, cu două zile mai înainte de solemnitatea de la Patriarhie, ziarul clujean „Ofensiva Romăină“. Se afirmă anume în numărul de la 22 Februarie al acestuia ziar, că hotărîrea dizolvării marsoneriei scoțiene s’a luat la Londra incă de la 15 Februarie, pentru aceleași motive, pe care le invocă decizia din 24 Febr. de la București. Marea loje suverană a masoneriei de rit scoțian, de la Londra, sub obediența căreia funcționau toate masoneriile naționale din lume, cu caracter creștin și un anumit conformism in ceea ce privește forma de stat, a luat această hotărire supremă pentru a demasca in mod public ,FRANCMASONERIA DE RIT ORIENTAL, CARE ESTE CONDUSA DE LA PARIS SI LA CONDUCEREA CAREIA SE AFLA OAMENI IN SOLDA INTERNAȚIONALISMULUI ȘI A MARXISMULUI“. Și crunicatul de la Londra adaugă mai departe : „Marele Orient din Franța s’a angajat atât de mult în serviciul cauzei maxiste din Spania, încât el a fost atacat din toate părțile globului, de către ziarele naționaliste. Cum în multe cazuri lumea a confundat cele două francmasonerii, cari dealtfel nu au avut nimic comun, lojile scoțiene au preferat să se desființeze singure, pentru a lămuri in acest fel echivocul și confuzia“. Această hotărire, luată la Londra și executată și la București nu anulează valoarea actului de dizolvare făcut de supremul consiliu al masoneriei naționale de rit scoțian din România. Din potrivă îi sporește valoare, deoarece procesul de clarificare a confuziei masonice, care a permis iudaismului universal să tulbure mereu pacea lumei, se generalizează în conștiința naționalistă a popoarelor lumei. Loja națională desființându-se a făcut o greșeală făcând acest important fapt. Ii înțelegem insă motivele. Suspectată de opinia publică naționalistă a țării, conducerea lojei naționale n’a știut câtă înțelegere poate găsi, mărturisind ca un act de supunere la o hotărire exterioară ei, gestul de la 24 Februarie. Dar caracterul internațional al organizației masonice în general e cunoscut și masoneria de rit scoțian dizolvânduse pe plan internațional, pe temeiuri de creștinism și naționalism, și-a atins deplin scopul eșind din situația indoetnică în care o punea "prezența masoneriei strict și exclusiv iudaică a Marelui Orient, a Brai Brithului. Internaționala iudaică rămâne astfel descoperită pe toată suprafața globului. De aceea ziarele jidovești și oficiosul iudeoțăranismului de la noi nu au aflat de evenimentul de la Patriarhie Descoperită ca organizație secretă, in slujba iudaismului destructiv, masoneria care nu urmează sugestia înălțătoare a lojelor naținale de rit scoțian, trebuie dizolvată prin acte de guvernământ, trebuie interzisă pretutindenea, și cu atât mai mult aici la noi, unde actul de la 24 Februarie a găsit aprobarea întregii țări. D. I. Cucu xox Pentru o burghezie românească D. A. C. Cuza a desvăluit, în Senat, o afacere care se pune la cale în limbă: desfacerea alcoolului și a sărea. Un grup de evrei, condus de un cunoscut bancher falit, ar vrea, cu orice preț, să pună mâna pe această bogăție. Ministrul de Finanțe a dat un răspuns care poate fi acceptat, dacă, într’adevăr va fi sincer. Comunicarea făcută de d. A. C. Cuza pune în discuție, pentru noi, problema burgheziei românești, pe care n’o avem încă, dar pe care suntem datori să o pregătim. Comerțul, în întregime, de’acel bancar, până la ultimul debit de masorele, e în mâini evreiești, industria de asemenea e acaparată de evrei. Din ce-ar mai putea naște o burghezie românească, dacă toate ramurile de producție ne sunt smulse? Ceea ce este ciudat, mai ales, este preferința pe care o arată Statul față de evrei. De cele mai multe ori toate furniturile de Stat, sunt date evreilor. Aici este vorba și de inconștiența românească, atât de revoltătoare. Iată un caz simplu și elocvent. Zilele trecute s’a ținut, undeva, o licitația publică. S’au prezentat și români și evrei. Românii s'au supralicitat, făcându-și o sângeroasă concurență. In fața acestui fapt, evreii au căzut de acord, și unul dintre ei a luat licitația. Solidaritatea lor a învins și de data aceasta. Așadar mulți dintre furnizorii Statului sunt evrei. Mai sunt însă și alte ramuri de activitate peste cari sunt stăpâni evreii. Ne referim, de asemenea, la un caz pe care-1 cunoaște oricine: Discorn. Discorul desface produsele C. A. M. Discornul este în mâna aceluiaș bancher falit, care ar fi vrut să mai acapareze și altceva. Dacă desfacerea produselor C. A. M., ar fi fost dată unui grup de români, s’ar fi sfârlit puțin bancherul cu pricina, i-ar fi mers puțin mai prost, nu s’ar fi refăcut atât de repede dintr’un faliment cumplit — dar s’ar fi ridicat mai mulți români, o nouă treaptă spre o burghezie care ne trebue. Românii aceștia nu vor rămâne toată viața furnizori sau intermediari ai Statului, dar prin ajutorul ce li s’ar fi dat, se punea o piatră la temelia burgheziei pe care o așteptăm. Mai sunt încă alte nenumărate exemple, despre evreii cari roiesc în jurul afacerilor de Stat, dar nu ne putem referi acuma la toate Burghezia de astăzi e alcătuită din evrei și străini. Românii nu s’au putut ridica la o buna stare materială, pentru că ramurile de producție, aducătoare de câștig, au fost cucerite de capitalurile străine. Agricultura n’a putut, de asemenea, ridica pe nimeni, pentru că tot comerțul produselor pământului se află în stăpânirea capitalului străin care dictează prețurile. Funcționarismul nu poate creia altceva decât pensionari în mizerie, dar o burghezie nu. Cum să se nască astfel, în aceste condițiuni, o burghezie românească? Statul, care ar fi dator să ajute inițiativa românească, de cele mai multe ori uită și face cu ochiul evreului din colț, care i se pare că e mai serios și mai sigur. N’ar mai fi, poate, nevoe să subliniem aici câtă putere reprezintă burghezia pentru soliditatea unui Stat. Din ea se ridică elitele conducătoare și intelectualii, pentru că orice s’ar spune, cultura nu poate fi cucerită de o lume care nu e sigură de pâinea zilnică. Dar, mai ales, burghezia constitue elementul de stabilitate și siguranță în Stat. stânga aceasta revoluționară nu mai isbutește să-și facă de cap, când s’ar afla în fața unei burghezii românești puternice și conștiente. Inițiativa românească nu poate reuși însă pentru că se lovește de capitalul străin uriaș, de creditul care este evreiesc și de imensa rezistență a evreilor care nu vor să accepte pe nimeni. Statul poate, în mare măsură, să dea ajutor brurgheziei care trebue să se înalțe. I. P. Prundeni Izolarea Sovietelor . Politica externă a Sovietelor a ajuns la un impas dificil. Ele sunt azi izolate de restul lumii și evoluția evenimentelor nu face decât să accentueze această stare de lucruri. Sovietele nu mai au astăzi nici o țară unde să fie „tari“, adică să determine o influență. Pactele încheiate cu diferitele țări sunt tot mai mult puse la îndoială iar despre nouă legături ale Vitelor cu Rusia Sovietică nu mai poate fi vorba. Rusia este azi aproape izolată — iată nota caracteristică a situației ei actuale. Sovietele și-au legat mari speranțe de pactul franco-rus, dar s’au înșelat. In Franța nu este nimenea entuziast %t de el, ba mai mult , cere denunțarea lui. Presiunea pe care comuniștii francezi o fac asupra guvernului în privința acestui pact n’a dat nici un rezultat. Stăruințele sovietice de a complecta pactul printr’un tratat de alianță militară — cu toate amenințările de rigoare — au rămas zadarnice .Statul major francez s-a opus acestui tratat, fiindcă nu are o încredere deosebită in mult lăudata armată roșie. Pe de altă parte, la Paris se evită orice gest care ar putea supăra Germania mai ales acum când aceasta manifestă o tendință de prietenie deschisă față de Franța. Alături de această situație foarte puțin strălucită pentru Soviete, ele au suferit un eșec foarte dureros în Spania. Prin bolșevizarea Spaniei, Sovietele ar fi avut un mare avantaj strategic în veleitățile lor revoluționare mondiale. Influența și rolul lor în lume ar fi crescut. Dar in Spania, comunismul este în declin evident, astfel că Sovietele au fost izolate și din acest punct de vedere. Tendința de ieșire în Asia prin bolșevizarea Chinei este și ea compromisă deoarece la Est, forța Japoniei este pentru Soviete cel mai teribil avertisment. In ceea ce privește pactul rusocehoslovac, el a creiat atâtea dificultăți, încât eficacitatea lui este pusă la îndoială. Țările Micei Antante care n’au aderat la acest pact, n’au nici o simpatie pentru el fiindcă perspectivele lui sunt dintre cele mai nefericite pentru ele. Din orice punct de vedere am privi lucrurile, Sovietele apar izolate politicește. Veleitățile lor imperialiste au suferit o înfrângere totală, astfel că în acest moment forța mondială a Sovietelor este extrem de redusă. Conștiința națională a statelor s-a opus expansiunii sovietice care azi nu mai are o valoare deosebită pe planul internațional. Forța extraordinară a Germaniei face ca șansele comunismului european să fie cu totul scăzute. Imperialismul sovietic și-a diminuat brusc virulența de când Germania s’a redresat politicește. Izolarea politică a Sovietelor se complectează printr’o izolare morală. Seria nesfârșită a proceselor de la Moscova a risipit ultimele iluzii pe care le-a creiat Rusia Sovietică asupra realității ei morale. Lipsa spiritului de justiție, de libertate și umanitate au arătat adevărata față a „democrației sovietice“ care nu este de fapt decât o teroare sistematică și permanentă. Pe de altă parte, la izolarea morală a Rusiei Sovietice, au contribuit mult câteva cărți recent apărute cari au risipit cu totul falsul renume al realizărilor sovietice, acreditat de o reclamă îndelungată și costisitoare. Cărțile lui André Gide „Retour de l’U. R. S. S., Louis Ferdinand Celine „Mea Culpa“ și Roland Dorgeles „O călătorie în Rusia Sovietică“ au creiat o atmosferă extrem de penibilă în jurul Sovietelor fiindcă denunță lumei civilizate, absurditatea și barbaria unui regim care pretinde să se impună lumii întregi și să înlocuiască o veche cultură prin preceptele dubioase ale unei noui organizări sociale. Nu mai puțin au discreditat Sovietele și cărțile recent apărute ale lui Trotzki „La revolution trohie“ și Victor Serge „Destin d’une revolution“, care deși privesc lucrurile tot din punct de vedere comunist, însemnează un rechizitoriu inapelabil al actualului regim sovietic. Rusia este astăzi aproape izolată atât din punct de vedere politic cât și spiritual — iată formula pe care o impune examenul situației sale. Bucur Țincu și puncte L * • • în 11 Calculele lor ZKU. .. Kt 1IT rm La comitetul de neintervenție* din Londra, Sovietele au adus la cunoștință că flota lor nu participă la controlul coastelor spaniole. Nianic mai firesc. Flota bolșevică este ocupată să transporte trupe și muniții pentru comuniști, nu să supravegheze dezastrul d-lui Largo Caballero. Sadăsgoimul .Adevărul" și „Dimineața" nu suflă un cuvânt despre desființarea masoneriei naționale. D. Mihail Sadoveanu are dreptate. N’are nici un rost să se bucure pe față de lichidarea unor ,frați“ fiindcă la loja lui va fi o mare ceremonie pentru sărbătorirea faptului că a rămas el cel mai mare mason din România. De când a intrat în slujba lui Blumenfeld, d. Mihail Sadoveanu* merge din succes în succes Prevedere xi* licirjtmx eu Se anunță că în curând vor luai ființă, creditul aurifer și metalurgic. Evident vor fi consilii de administrație, tantieme, delegații și altele. In preajma plecării de la putere, partidul liberal nu lasă nimic neexploatat, astfel ca în opoziție să nu se spună că n’a făcut nimic pentru țară. Iar începi?!] „Dimineața”, gazeta oușei din Sărindar, ocupându-se de problemele politice actuale, publică un articol intitulat „Datoria partidelor”. Se spune că unul din colaboratorii ziarului, căruia nu i-a trecut încă trepidațiile fizice prilejuite nu de mult de atitudinea hotărîtă a elementului veritabil românesc ar fi întrebat pe redactorul care-și vâră iar pistruii în chestiuni ce ne privesc numai pe noi românii: Iar începi?! Țărăniștii și tineretul Rolul țărăniștilor față de tineretul român a fost un rol de permanentă corupere. Țărăniștii au fost și continuă să fie marii corupători ai tineretului român. In măsura în care tineretul a devenit țărănist, în aceeaș măsură avem un tineret moralicește schilod. Din fericire, tineretul român condus de instinctele sale sănătoase, educat de școala naționalistă a marilor români, învățat din adolescență să exalteze virtuțile neamului, năzuind să se înalțe Întotdeauna pe culmile de simțire românească, nu s’a lăsat redus nu de paradisurile politice ale țărăniștilor, nici nu a fost otrăvit de aberația, care se exprimă prin ideia țărănistă. Pe aici și pe acolo, din când în când, au căzut victimă a țărănismului tineri fără experiență, și noi cunoaștem cât de tragică a fost căderea lor în gropile de lup ale țărănismului românesc. Dar, cercetând obiectiv și urmărind de multă vreme mijloacele de corupție ideologică, prin care țărănismul încerca să devină conducător al tineretului român, putem afirma cu bucurie și tărie, că acest scop nu a fost atins, că țărănismul nu a pervertit tineretul român în masă, că — la sfârșit — nu avem un tineret țărănist. Acțiunea țărăniștilor de a capta tineretul român a început sistematic și vehement încă din 1926. Ne aducem aminte, cum conducerea partidului nați-țărănist începuse să vorbiască cu glas de sirenă tinerilor universitari români, prin multe ziare ad hoc, dar mai ales prin „Chemarea“ dela Cluj. Aici s’a încercat să se creieze o ideologie a entusasmului tineres, colorată pe deasupra in culori naționale, dar disimulând în sine ideia veninoasă a țărănismului. Acțiunea nu a izbutit nici din punct de vedere ideologic, nici din punct de vedere al organizării quasi-militare a tineretului. Săroman a dat cu piciorul în ispitele țărăniste, dbdicându-se cu un elan și cu fidelitate mai mare tradițiunilor și imperativelor de luptă naționalistă. Primii, cari au încercat să militarizeze tineretul român, au fost țărăniștii. Și au inventat caraghiozlâcul „gărzilor“ țărăniste intr’un timp când în țara noastră nimeni nu se gândea să întemeieze gărzi. Prin 1926, țărănismul românesc se găsea in subordinea declarată a internaționalei comuniste, care opera în țările agrare prin așa numita ..internațională verde“, și care izbutise să atragă chiar în conducerea sa pe mai multi din leaderii actuali ai țărănismului nostru. încă de atunci, țărăniștii români, inspirați de Moscova, și controlați cotidian de aliații lor iudei din România, făceau sforțări supraomenești să organizeze tineretul român in gărzi, care, apoi, cu lozinci democratice și sub steagurile țărăniste, să pregătiască drumurile comuniste in România ale internaționalei comuniste. Toate acele formațiuni de „panduri“ de „hăitași“ de dracu mai știe ce, nătos la trup și suflet tineretul punea în circulația politică, mergeau în realitate pe drumuri comuniste. Condusă de Moscova, inspirată de cabalul iudaic, mișcarea țărănistă pregătia să realizeze cea mai strălucită victorie a sa, dacă — evident — ar fi putut pune definitiv mâna pe tineretul român. Reacțiunea naționalistă a tineretului, însă a fost promptă, puternică și nimicitoare. Afară de câțiva rătăciți, partidul țărănist nu are tineret, nu are tineri cari să-i poarte în viața politică cu riscuri și cu triumfuri, ideile și lozincile. Tineretul român a rămas, față de primejdioasa seducție țărănistă, așa cum sa cunoscut istoria neamului, tineret de aur, adică tineret cu conștiința națională necoruptă, incoruntibilă și veșnic vigilentă. Dar toate aceste lucruri, pe care le amintim acum aici, sunt pagini de istorie politică, sunt pagini de psihologie trecută. Principalul e că astăzi, tineretul este adversarul cel mai pronunțat și categoric al țărănismului Astăzi tineretul românesc este tineret anti-țărănist. Și, fiind anti-țărănist, el este anti-iudape care conducerea partidului ieic, este deci, tineret anti-comunist. Țărănismul, iudaismul, comunismul, vrând să atragă tineretul român ne drumurile lor de răsturnare a națiunii și a statului, au stârnit — fără să vrea și fără să prevadă — reacțiunea in conștiința lui. In loc de a deveni țărănist, tineretul român s-a ridicat cu toată statura sa măreață și cu tot sufletul său luminos împotriva coaliției implacabile a celor trei inamici ai națiunii: iudaism, țărănism, comunism. Marele merit al tineretului român a fost și a rămas faptul istoric, de a fi înțeles, anume, că, iudaismul, țărănismul, comunismul sunt cele 3 ipoteze ale unei singure nenorociri catastrofale — satanismul antiromânesc. Așa se explică de ce tineretul român a luptat împotriva coaliției țărănisto-iudeo-comuniste cu Crucea și cu Hristos în frunte. Satana este mai ușor și sigur de învins întotdeauna cu Crucea în frunte și cu binecuvântarea lui Iisus. Lupta tineretului român împotriva lui Satana a luat, în tot timpul desfășurării sale, un caracter grav și impozant de luptă religioasă și în luptele religioase biruie întotdeauna acela care merge cu Hristos Înainte. De bună seamă, aceste câteva cuvinte despre încercările țărăniste de a subjuga tineretul român, nu exprimă nici măcar cât un strop în ocean, întregul complex de evenimente și idei, de sentimente și credințe, care rămâne istoricește legat de tineretul român în lupta sa pentru înfrângerea satanismului țărănist in anii de după război. Rămâne însă să se amintiască in fiecare zi, cu evlavie si entuziasm, de faptul pe care nimeni nu va îndrăzni vreodată să-l nege sau să-l conteste, că tineretul român a salvat sufletul națiunii de miile de seducții ideologice, de sutele de mii de groni țărăniste și comuniste, pe care le pregătise de multă vreme neamului românesc și statului român — iudaismul mondial, acest iartic implacabil al ideii naționale. Dar, vai ! Când va veni oare vremea,când vom putei robi și admira ne fată Isprăvile minunate ale tineretului românesc! !