Ţara Noastră, martie 1937 (Anul 15, nr. 1340-1359)

1937-03-01 / nr. 1340

Problema demografică in uriașa luptă de afirmație pe care o duc toate popoarele cari vor să înscrie un capitol mare in istorie, au o preocupare constan­tă asupra situației demografice din interiorul țării lor. Numai acele popoare isbutesc să facă un real progres în cadrul celor­lalte neamuri, cari, înțelegând problema elementului etnic, au știut s-o rezolve în sensul intere­selor înalte de stat. Toate cen­trele vitale din organismul social trebue să fie impregnate de ele­mente autohtone, chezășia ori­cărei afirmații a geniului unui popor ca și apărării lui în fața eventualităților de lupte cu duș­manii. Sub acest raport, politica noa­stră de l­a războiu încoace a fost în continu»8 deficiență. Tocmai pentru aceasta pricină s’a ajuns astăzi la situația anormală în care se găsește elementul neaoș față de cel străin. Până când o­­pinia publică era hrănită cu visul unei păci perpetui, după pres­cripțiile Ligii Națiunilor, proble­ma excesiv de importantă a de­mografiei noastre nu era destul de clar văzută și înțeleasă, nici chiar de lumea bine intenționa­­tă ; astăzi insă, din cauza norilor tot mai întunecași ce se desprind din viața popoarelor, această problemă a devenit un imperativ de stat. In acest sens, Interpelarea so­bră și documentată a d-lui depu­tat C. C. Giurescu și completă­rile pe cari le-a adăugat d. Oct. Goga în Cameră acum vreo două zile, pun în lumină deplină atât acuitatea acestei chestiuni, cât și posibilitatea de soluționare a ei. D. prof. Giurescu arătase în cifre precise că elementul româ­nesc de peste hotare trece peste un milion, element care este su­pus desnaționalizării. Printre a­­ceastă populație un contingent destul de frumos îl dau macedo­românii. Elementul aromânesc „are un important contingent de mese­riași, de comercianți”, reprezen­tând o valoare de primul ordin „pentru viața urbană, pentru burghezie, meșteșuguri, industrie și comerț, adică tocmai acolo unde se simte atâta nevoe în țara noastră de energii românești, de elemente oțelite în luptă”. In consecință d-sa sugerează, și pe bună dreptate, colonizarea lor. D. Oct. Goga, de altă parte, a arătat cum situația demografi­că din Nordul Ardealului și din Maramureș a evoluat în defavoa­rea noastră, conchizând că : ..noi nu numai să pierdem în afara hotarelor noastre printr’o apăsa­re continuă a statelor, care au toată dorința ca să se naționa­lizeze, pierdem nu numai că nu-i integrăm pe aceștia în ca­drul patriei noastre, dar noi pier­dem în relațiile demografice ale pământului nostru continuu și printr’o constantă infiltrație a elementelor din afară”. Situația este, așa­dar, mai mult decât gravă. Datoria pri­mordială a conducătorilor noștri este de a privi această problemă in față s! a-i da soluția cea mai deplină în acord cu interesele permanente ale țării. Fiind vor­ba de colonizarea elementului ro­mânesc de peste hotare, de o parte , iar de altă parte, fiind o situație demografică atât de ne­firească în Maramureșul primilor descălecători de țară, socotim că nimic mai logic, mai necesar, mai imperios decât traducerea acestei idei în fapt”. Maramure­șul prin clima pe care o prezintă este și mai potrivită elementului aromân. Iar energia, vioiciunea, spiritul cutezător și întreprinză­tor al macedo-românului ar schimba cu siguranță situația de­mografică a ținutului primejduit de străini de la Nord-Vestul țării. Nota zilei Horia, Cloșca și Crișan Trei nume mari din trecutul sbuciumat al neamului nostru, trei glorii nepieritoare din lupta noastră națională de libertate, de durere surdă, de revoltă a­­mară — înscriu Duminecă 28 Februarie d.­in pergamentul is­toriei, 152 de ani pomenire de la sfărâmarea pe roată a celor mai semeți și cutezători eroi ai nea­nului nostru. Deseori pomeniți ca cel mai sublim exemplu de hotărîre și fermitate, Horia, Cloșca și Cri­­șan — au trecut peste timp și peste oameni — nemuritori din veac în veac, din generație în generație — mai mari, mereu mai mari și mai sublimi in sa­crificiu lor. 152 de ani comemorați cu du­rere din ziua cea mai sângeroa­să dar și cea mai înălțătoare din istorie când sfărâmați pe toată cei trei eroi au crescut în fața Ungurilor și ’n fața lumii ca Simbolul suprem al libertății și eroismului nostru românesc. Societatea „Târnava Mare“ Care a luat inițiativa acestei co­memorări la biserica Radu-Vodă din Capitală — face un act pios precum și­ o lecție binemeritată acelora care furați de nimicurile lor prezente au uitat să dea cinstirea și pomenirea cuvenite celui mai tipic exemplu de ro­mânism. Acum, mai mult ca oricând lupta și sacrificiul lui Horia, Clo­șca și Crișan sunt de pură ac­­­tualitate: acum se conturează și mai pregnant figura lor spre un nou ideal de libertate integrală, pur românească, eroică, prin care moartea lor să fie demnă de sa­crificiul înfăptuit.­­ Instinctul de viață uriașe de­clamat prin acest simbol de a­­cum 152 de ani — a urcat me­reu conștiința fermă de u­­nitate integrală națională, — moartea lor a cimentat cu fie­care clipă năzuința nestrămuta­tă a poporului ardelean spre li­bertate și revenire la Patria-Ma­­mă — ei au fost biciul de foc care a plesnit mereu peste ochii ungurilor asupritori și băutori de sânge românesc. Când in ziua de 28 Februarie 1785, înainte cu 4 ani de marea­nele habsburgice să vadă execu­ția eroilor Horia, Cloșca, și Cri­­șan — atunci s’a văzut nu nu­mai eroismul supra-uman al ce­lor trei mari revoluționari — ci și bestialitatea sângeroasă a Revoluție Franceză — poporul românesc din peste 400 de comune erau adunați de căt a­­barbarilor unguri care-și trădau prin acest act originea sălbatecă și inadecvența incursiunii lor in Europa civilizată. De­ atunci și până acum bles­temul i-a urmărit mereu — iar dreptatea sacrificiului și cauzei noastre s’a dovedit reală, uriașe, epocală. Cele trei mari figuri ne-au străjuit permanent în năzuința de libertate ,iar sufletul nostru românesc i-a răsbunat cu priso­sință prin actul cel mare al U­­nirii definitive și eterne. Ion Molea DIM u­ilinii iOM-uil! Actul solemn al desființării lojilor masoneriei de rit scoțian antic și acceptat din România ridică pe planul interesului ge­neral înseși problema masone­­­­riei universale. Lupta deschisă­­ de mișcarea naționalistă impo­­­­triva existenței acestor intinse­­ organizațiuni secrete, care au fost demascate­ ca instrumente de acțiune în mâna tendințelor de dominație universala ale iu­daismului, realizeaza acest mare și epocal succes. Masoneria sco­țiană, creștină in sens protes­tant ia pnginele ei, pare a face un act public de­­ penitență prin hotărîrea luată în fața capilor­­ bisericilor creștine. Sensul declarației se desprin­­­­de limpede: fosta loje naționa­­­­lă din România admite că „alte­­ organizațiuni așa zise masoni­­­­ce existând în România“ îndrep­­­­­­lățesc atacurile mișcării națio­­­­naliste împotriva masoneriei în general, ca fiind o organizație­­ iudaică universală, cu un rol­­ destructiv bine precizat în toate­­ actele ei. Nu admite însă, că masoneria națională de rit sco­țian antic și acceptat, care a­­ funcționat in România, a abdi­­­­­­cat vreodată de la comanda­­­­mentele naționale : Hristos, Re­­­­ge, Națiune, pe cari doctrina­­ național-creștină le consideră punctele cardinale ale naționa­­­­lismului. Noi nu știm ce se fă­­­­cea la loje și nu putem Înțelege­­ patriotismul ocult, pe care îl practicau până acum unii ro­mâni. Dar avem acum dovada­­ impresionantă a gestului de la 24 Februarie și in fața marturi­­i șirei de credință, pe care o face actul de dizolvare a lojilor ma­ I­soneriei naționale de rit scoțian antic și acceptat trebuie să re­cunoaștem valabilă, distincția și să aplaudăm gestul. Actul de Înaltă semnificație­­ morală și istorică al dizolvării­­ masoneriei scoțiene simplifică­­ problema masoneriei, ne permite să ne apropiem de Iuda. Un fapt­­ care a trecut neobservat cu a­­­­cest prilej este atitudinea presei iudeo-comunistă de la noi. Ea confirmă valoarea și sinceritatea s­a patriotică a gestului de la 24­­ Februarie. Solemnitatea de la­­ Patriarhie a rămas total ignora­­­­tă în coloanele „Dimineții“, ale­­ „Luptei“, ale „Adevărului“, ale , „Faclei“, Comunicatul fostului , suprem consiliu, în care se mo­­­­tivează și se dă publicitate ac­­t­titlui de dizolvare a masoneriei­­ naționale, n’a găsit loc in acea­­stă presă de obediențe politice­i internaționale. Din această com­­­­­plicitate a tăcerii, care dovede­­­­ște cât de supărătoare pentru­­ iudaism a fost hotărîrea lojei­i din str. Câmpineanu, oficiosul­­ partidului național - țărănist ’ „Dreptatea“ nu lipsește, ceea ce­­ pune într’o vie lumină starea de­­ dependență a partidului d-lui I.­­ Mihalache față de tutela iudaică , universală, ci ori în sprijinul acestei clari­­­­ficări „Curentul“ aduce un ele­­­­ment în plus, înregistrând sen­ *­ saționala relațiune, pe care o fa­­­­ce, cu două zile mai înainte de­­ solemnitatea de la Patriarhie,­­ ziarul clujean „Ofensiva Romă­­­­i­nă“. Se afirmă anume în numă­­­­­­rul de la 22 Februarie al acestui­a ziar, că hotărîrea dizolvării ma­­r­soneriei scoțiene s’a luat la Lon­­­­dra incă de la 15 Februarie,­­ pentru aceleași motive, pe care l­­e invocă decizia din 24 Febr. de­­ la București. Marea loje suvera­­­­nă a masoneriei de rit scoțian,­­ de la Londra, sub obediența că­reia funcționau toate masoneri­­ile naționale din lume, cu carac­ter creștin și un anumit confor­mism in ceea ce privește forma de stat, a luat această hotărire supremă pentru a demasca in mod public ,FRANCMASONERIA DE RIT ORIENTAL, CARE ESTE CONDUSA DE LA PARIS SI LA CONDUCEREA CAREIA SE A­­FLA OAMENI IN SOLDA IN­TERNAȚIONALISMULUI ȘI A MARXISMULUI“. Și c­­runica­­tul de la Londra adaugă mai de­parte : „Marele Orient din Franța s’a angajat atât de mult în servi­ciul cauzei ma­xiste din Spania, încât el a fost atacat din toate părțile globului, de către ziarele naționaliste. Cum în multe ca­zuri lumea a confundat cele două francmasonerii, cari de­altfel nu au avut nimic comun, lojile scoțiene au preferat să se desființeze singure, pentru a lă­muri in acest fel echivocul și confuzia“. Această hotărire, luată la Londra și executată și la Bucu­rești nu anulează valoarea ac­tului de dizolvare făcut de su­premul consiliu al masoneriei naționale de rit scoțian din Ro­mânia. Din potrivă îi sporește valoare, deoarece procesul de clarificare a confuziei masonice, care a permis iudaismului uni­versal să tulbure mereu pacea lumei, se generalizează în con­știința naționalistă a popoarelor lumei. Loja națională desfiin­­țându-se a făcut o greșeală fă­când acest important fapt. Ii înțelegem insă motivele. Suspec­tată de opinia publică naționa­listă a țării, conducerea lojei na­ționale n’a știut câtă înțelegere poate găsi, mărturisind ca un act de supunere la o hotărire exterioară ei, gestul de la 24 Fe­bruarie. Dar caracterul interna­țional al organizației masonice în general e cunoscut și maso­neria de rit scoțian dizolvându­­se pe plan internațional, pe te­meiuri de creștinism și națio­nalism, și-a atins deplin scopul eșind din situația indoetnică în care o punea "prezența masone­­riei strict și exclusiv iudaică a Marelui Orient, a Brai Brith­­ului. Internaționala iudaică rămâne astfel descoperită pe toată su­prafața globului. De aceea zia­rele jidovești și oficiosul iudeo­­țăranismului de la noi nu au a­­flat de evenimentul de la Pa­triarhie Descoperită ca organi­zație secretă, in slujba iudais­mului destructiv, masoneria care nu urmează sugestia înălțătoare a lojelor naținale de rit scoțian, trebuie dizolvată prin acte de guvernământ, trebuie interzisă pretutindenea, și cu atât mai mult aici la noi, unde actul de la 24 Februarie a găsit aproba­rea întregii țări. D. I. Cucu xox Pentru o burghezie românească D. A. C. Cuza a desvăluit, în Se­nat, o afacere care se pune la cale în limb­­ă: desfacerea alcoolului și a sărea. Un grup de evrei, condus de un cunoscut bancher falit,­­ ar vrea, cu orice preț, să pună mâna pe această bogăție. Ministrul de Fi­­nanțe a dat un răspuns care poate fi acceptat, dacă, într’adevăr va fi sincer. Comunicarea făcută de d. A. C. Cuza pune în discuție, pentru noi, problema burgheziei românești, pe care n’o avem încă, dar pe care suntem datori să o pregătim. Co­merțul, în întregime, de’a­cel ban­car, până la ultimul debit de maso­­rele, e în mâini evreiești, industria de asemenea e acaparată de evrei. Din ce-ar mai putea naște o bur­­ghezie românească, dacă toate ra­murile de producție ne sunt smulse? Ceea ce este ciudat, mai ales, este preferința pe care o arată Statul față de evrei. De cele mai multe ori toate furniturile de Stat, sunt date evreilor. Aici este vorba și de in­conștiența românească, atât de re­voltătoare. Iată un caz simplu și elocvent. Zilele trecute s’a ținut­, undeva, o licitația publică. S’au pre­zentat și români și evrei. Românii s'au­ supralicitat, făcându-și o sân­geroasă concurență. In fața acestui fapt, evreii au căzut de acord, și unul dintre ei a luat licitația. Soli­daritatea lor a învins și de data aceasta. Așa­dar mulți dintre fur­nizorii Statului sunt evrei. Mai sunt însă și alte ramuri de activitate peste cari sunt stăpâni evreii. Ne referim, de asemenea, la un caz pe care-1 cunoaște oricine: Discorn. Discorul desface produsele C. A. M. Discornul este în mâna aceluiaș bancher falit, care ar fi vrut să mai acapareze și altceva. Dacă desface­­rea produselor C. A. M., ar fi fost dată unui grup de români, s’ar fi sfârlit puțin bancherul cu pricina, i-ar fi mers puțin mai prost, nu s’ar fi refăcut atât de repede din­­tr’un faliment cumplit — dar s’ar fi ridicat mai mulți români, o nouă treaptă spre o burghezie care ne trebue. Românii aceștia nu vor ră­­mâne toată viața furnizori sau­ inter­mediari ai Statului, dar prin ajuto­rul ce li s’ar fi dat, se punea o pia­tră la temelia burgheziei pe care o așteptăm. Mai sun­t încă alte nenu­­mărate exemple, despre evreii cari roiesc în jurul afacerilor de Stat, dar nu ne putem referi acuma la toate Burghezia de astăzi e alcătuită din evrei și străini. Românii nu s’au putut ridica la o buna­ stare mate­rială, pentru că ramurile de produc­ție, aducătoare de câștig, au fost cu­cerite de capitalurile străine. Agri­cultura n’a putut, de asemenea, ri­dica pe nimeni, pentru că tot comer­­țul produselor pământului se află în stăpânirea capitalului străin care dictează prețurile. Funcționarismul nu poate creia altceva decât pensi­onari în mizerie, dar o burghezie nu. Cum să se nască astfel, în aceste condițiuni, o burghezie românească? Statul, care ar fi dator să ajute ini­țiativa românească, de cele mai multe ori uită și face cu ochiul evreului din colț, care i se pare că e mai serios și mai sigur. N’ar mai fi, poate, nevoe să sub­liniem aici câtă putere reprezintă burghezia pentru soliditatea unui Stat. Din ea se ridică elitele condu­cătoare și intelectualii, pentru că ori­ce s’ar spune, cultura nu poate fi cucerită de o lume care nu e sigură de pâinea zilnică. Dar, mai ales, bur­ghezia constitue elementul de stabi­­litate și siguranță în Stat. stânga a­­ceasta revoluționară nu mai isbu­­tește să-și facă de cap, când s’ar afla în fața unei burghezii românești puternice și conștiente. Inițiativa românească nu poate reuși însă pentru că se lovește de capitalul străin uriaș, de creditul care este evreiesc și de imensa rezis­tență a evreilor care nu vor să ac­cepte pe nimeni. Statul poate, în mare măsură, să dea ajutor brurghe­­ziei care trebue să se înalțe. I. P. Prundeni Izolarea Sovietelor . Politica externă a Sovietelor a­­ ajuns la un impas dificil. Ele­­ sunt azi izolate de restul lumii­­ și evoluția evenimentelor nu face decât să accentueze această stare de lucruri. Sovietele nu mai au astăzi nici o țară unde să fie „tari“, a­­dică să determine o influență. Pactele încheiate cu diferitele­­ țări sunt tot mai mult puse la îndoială iar despre nouă legă­­­­turi ale­­ Vitelor cu Rusia Sovie­tică nu mai poate fi vorba. Ru­sia este azi aproape izolată — iată nota caracteristică a situa­ției ei actuale. Sovietele și-au legat mari speranțe de pactul franco-rus, dar s’au înșelat. In Franța nu­­ este nimenea entuziast %­­t de el, ba mai mult , cere denunțarea lui. Presiunea pe care comuniștii francezi o fac asupra guvernului în privința acestui pact n’a dat nici un rezultat. Stăruințele sovietice de a complecta pactul printr’un tratat de alianță mi­litară — cu toate amenințările de rigoare — au rămas zadarni­ce .Statul major francez s-a opus acestui tratat, fiindcă nu are o încredere deosebită in mult lă­udata armată roșie. Pe de altă parte, la Paris se evită orice gest care ar putea supăra Ger­mania mai ales acum când aceasta ma­nifestă o tendință de prietenie deschisă față de Franța. Alături de această situație foarte puțin strălucită pentru Soviete, ele au suferit un eșec foarte dureros în Spania. Prin bolșevizarea Spaniei, Sovietele ar fi avut un mare avantaj stra­tegic în veleitățile lor revolu­ționare mondiale. Influența și rolul lor în lume ar fi crescut. Dar in Spania, comunismul este în declin evident, astfel că So­vietele au fost izolate și din a­­cest punct de vedere. Tendința de ieșire în Asia prin bolșevizarea Chinei este și ea compromisă deoarece la Est, forța Japoniei este pentru So­viete cel mai teribil avertisment. In ceea ce privește pactul ruso­­cehoslovac, el a creiat atâtea di­ficultăți, încât eficacitatea lui este pusă la îndoială. Țările Mi­cei Antante care n’au aderat la acest pact, n’au nici o simpatie pentru el fiindcă perspectivele lui sunt dintre cele mai neferi­cite pentru ele.­­ Din orice punct de vedere am privi lucrurile, Sovietele apar i­­zolate politicește. Veleitățile lor imperialiste au suferit o înfrân­gere totală, astfel că în acest moment forța mondială a So­vietelor este extrem de redusă. Conștiința națională a statelor s-a opus expansiunii sovietice care azi nu mai are o valoare deosebită pe planul internațio­nal. Forța extraordinară a Ger­maniei face ca șansele comunis­mului european să fie cu totul scăzute. Imperialismul sovietic și-a diminuat brusc virulența de când Germania s’a redresat politicește. Izolarea politică a Sovietelor se complectează printr’o izolare morală. Seria nesfârșită a pro­ceselor de la Moscova a risipit ultimele iluzii pe care le-a cre­iat Rusia Sovietică asupra rea­lității ei morale. Lipsa spiritului de justiție, de libertate și uma­nitate au arătat adevărata față a „democrației sovietice“ care­­ nu este de fapt decât o teroare sistematică și permanentă. Pe de altă parte, la izolarea morală­­ a Rusiei Sovietice, au contribuit­ mult câteva cărți recent apăru­­­­te cari au risipit cu totul falsul renume al realizărilor sovietice, acreditat de o reclamă îndelun­gată și costisitoare. Cărțile lui André Gide „Retour de l’U. R. S. S., Louis Ferdinand Celine „Mea Culpa“ și Roland Dorge­­les „O călătorie în Rusia Sovie­tică“ au creiat o atmosferă ex­trem de penibilă în jurul Sovie­telor fiindcă denunță lumei ci­vilizate, absurditatea și barba­ria unui regim care pretinde să se impună lumii întregi și să înlocuiască o veche cultură prin preceptele dubioase ale unei noui organizări sociale. Nu mai puțin au discreditat Sovietele și cărțile recent apărute ale lui Trotzki „La revolution trohie“ și Victor Serge „Destin d’une re­volution“, care deși privesc lu­crurile tot din punct de vedere comunist, însemnează un rechi­zitoriu inapelabil al actualului regim sovietic. Rusia este astăzi aproape i­­zolată atât din punct de vedere politic cât și spiritual — iată formula pe care o impune exa­menul situației sale. Bucur Țincu și puncte L * • • î­n 11 Calculele lor­­ ZKU. .. Kt 1IT rm­ La comitetul de neintervenție* din Londra, Sovietele au adus la cunoștință că flota lor nu partici­pă la controlul coastelor spaniole. Nianic mai firesc. Flota bolșevică este ocupată să transporte trupe și muniții pentru comuniști, nu să su­­pravegheze dezastrul d-lui Largo Caballero. Sadăsgoimul .Adevărul" și „Dimineața" nu su­flă un cuvânt despre desființarea masoneriei naționale. D. Mihail Sadoveanu are drepta­te. N’are nici un rost să se bucure pe față de lichidarea unor ,frați“ fiindcă la loja lui va fi o mare ce­remonie pentru sărbătorirea faptu­lui că a rămas el cel mai mare ma­son din România. De când a intrat în slujba lui Blumenfeld, d. Mihail Sadoveanu* merge din succes în succes Prevedere xi* licirjtmx­­ eu Se anunță că în curând vor luai ființă, creditul aurifer și metalur­gic. Evident vor fi consilii de ad­ministrație, tantieme, delegații și altele. In preajma plecării de la putere, partidul liberal nu lasă nimic ne­exploatat, astfel ca în opoziție să nu se spună că n’a făcut nimic pentru țară. Iar începi?!] „Dimineața”, gazeta oușei din Sărindar, ocupându-se de proble­mele politice actuale, publică un articol intitulat „Datoria partide­lor”. Se spune că unul din colaborato­rii ziarului, căruia nu i-a trecut în­că trepidațiile fizice prilejuite nu de mult de atitudinea hotărîtă a e­­leme­ntului veritabil românesc ar fi întrebat pe redactorul care-și vâră iar pistruii în chestiuni ce ne pri­vesc numai pe noi românii: Iar începi?! Țărăniștii și tineretul Rolul țărăniștilor față de tine­retul român a fost un rol de permanentă corupere. Țărăniștii au fost și continuă să fie marii corupători ai tineretului român. In măsura în care tineretul a devenit țărănist, în aceeaș mă­sură avem un tineret moraliceș­te schilod. Din fericire, tineretul român condus de instinctele sale sănătoase, educat de școala naționalistă a marilor români, învățat din adolescență să exal­­teze virtuțile neamului, năzuind să se înalțe Întotdeauna pe cul­mile de simțire românească, nu s’a lăsat redus n­­u de paradisu­­rile politice ale țărăniștilor, nici nu a fost otrăvit de aberația, care se exprimă prin ideia țără­nistă. Pe aici și pe acolo, din când în când, au căzut victimă a țărănismului tineri fără expe­riență, și noi cunoaștem cât de tragică a fost căderea lor în gro­pile de lup ale țărănismului ro­mânesc. Dar, cercetând obiectiv și urmărind de multă vreme mijloacele de corupție ideologi­că, prin care țărănismul încerca să devină conducător al tinere­tului român, putem afirma cu bucurie și tărie, că acest scop nu a fost atins, că țărănismul nu a pervertit tineretul român în ma­să, că — la sfârșit — nu avem un tineret țărănist. Acțiunea țărăniștilor de a cap­ta tineretul român a început sis­tematic și vehement încă din 1926. Ne aducem aminte, cum conducerea partidului nați-țără­­nist începuse să vorbiască cu glas de sirenă tinerilor universi­tari români, prin multe ziare ad hoc, dar mai ales prin „Che­marea“ dela Cluj. Aici s’a încer­cat să se creieze o ideologie a e­ntus­asm­ului tineres, colorată pe deasupra in culori naționale, dar disimulând în sine ideia ve­ninoasă a țărănismului. Acțiu­nea nu a izbutit nici din punct de vedere ideologic, nici din punct de vedere al organizării quasi-militare a tineretului. Să­roman a dat cu piciorul în ispi­tele țărăniste, dbdicându-se cu un elan și cu fidelitate mai mare tradițiunilor și imperativelor de luptă naționalistă. Primii, cari au încercat să mi­litarizeze tineretul român, au fost țărăniștii. Și au inventat ca­­raghiozlâcul „gărzilor“ țărăniste intr’un timp când în țara noas­tră nimeni nu se gândea să în­temeieze gărzi. Prin 1926, țără­nismul românesc se găsea in su­­bordinea declarată a internațio­nalei comuniste, care opera în țările agrare prin așa numita ..internațională verde“, și care izbutise să atragă chiar în con­ducerea sa pe mai multi din le­­aderii actuali ai țărănismului nostru. încă de atunci, țărăniș­tii români, inspirați de Moscova, și controlați cotidian de aliații lor iudei din România, făceau sforțări supraomenești să orga­nizeze tineretul român in gărzi, care, apoi, cu lozinci democra­tice și sub steagurile țărăniste, să pregătiască drumurile comu­niste in România ale internați­onalei comuniste. Toate acele formațiuni de „panduri“ de „hăitași“ de dracu mai știe ce, nătos la trup și suflet tineretul punea în circulația politică, mer­geau în realitate pe drumuri co­muniste. Condusă de Moscova, inspirată de cabalul iudaic, miș­carea țărănistă pregătia să rea­lizeze cea mai strălucită victorie a sa, dacă — evident — ar fi pu­tut pune definitiv mâna pe ti­neretul român. Reacțiunea naționalistă a ti­neretului, însă a fost promptă, puternică și nimicitoare. Afară de câțiva rătăciți, partidul țără­nist nu are tineret, nu are tineri cari să-i poarte în viața politică cu riscuri și cu triumfuri, ideile și lozincile. Tineretul român a rămas, față de primejdioasa se­ducție țărănistă, așa cum sa cu­noscut istoria neamului, tineret de aur, adică tineret cu conști­ința națională necoruptă, inco­­runtibilă și veșnic vigilentă. Dar toate aceste lucruri, pe care le amintim acum aici, sunt pagini de istorie politică, sunt pagini de psihologie trecută. Principalul e că astăzi, tineretul este adversarul cel mai pronun­țat­ și categoric al țărănismului Astăzi tineretul românesc este tineret anti-țărănist. Și, fiind anti-țărănist, el este anti-iuda­­pe care conducerea partidului ie­ic, este deci, tineret anti-comu­­nist. Țărănismul, iudaismul, co­munismul, vrând să atragă ti­neretul român ne drumurile lor de răsturnare a națiunii și a statului, au stârnit — fără să vrea și fără să prevadă — reac­țiunea in conștiința lui. In loc de a deveni țărănist, tineretul român s-a ridicat cu toată sta­tura sa măreață și cu tot sufle­tul său luminos împotriva coali­ției implacabile a celor trei ina­mici ai națiunii: iudaism, țără­nism, comunism. Marele merit al tineretului român a fost și a rămas faptul istoric, de a fi în­țeles, anume, că, iudaismul, ță­rănismul, comunismul sunt cele 3 ipoteze ale unei singure neno­rociri catastrofale — satanismul antiromâne­sc. Așa se explică de ce tineretul român a luptat împotriva coaliției țărănisto-iu­­deo-comuniste cu Crucea și cu Hristos în frunte. Satana este mai ușor și sigur de învins în­totdeauna cu Crucea în frunte și cu binecuvântarea lui Iisus. Lupta tineretului român împo­triva lui Satana a luat, în tot timpul desfășurării sale, un ca­racter grav și impozant de luptă religioasă­ și în luptele religioa­se biruie întotdeauna acela care merge cu Hristos Înainte. De bună seamă, aceste câteva cuvinte despre încercările țără­niste de a subjuga tineretul ro­mân, nu exprimă nici măcar cât un strop în ocean, întregul com­plex de evenimente și idei, de sentimente și credințe, care ră­mâne istoricește legat d­e tinere­tul român în lupta sa pentru înfrângerea satanismului țără­nist in anii de după război. Ră­mâne însă să se amintiască in fiecare zi, cu evlavie si entuzi­asm, de faptul pe care nimeni nu va îndrăzni vreodată să-l nege sau să-l conteste, că tine­retul român a salvat sufletul na­țiunii de miile de seducții ideo­logice, de sutele de mii de groni țărăniste și comuniste, pe care le pregătise de multă vreme nea­mului românesc și statului ro­mân — iudaismul mondial, acest i­artic implacabil al ideii na­ționale. Dar, vai ! Când va veni oare vremea,­­când vom putei ro­bi și admira ne fată Isprăvile mi­nunate ale tineretului româ­nesc! !

Next