Ţara Noastră, mai 1938 (Anul 16, nr. 1580)
1938-05-07 / nr. 1580
Germania și minoritățile din Cehoslovacia întreaga presă europeană caută să judece situația internă a Cehoslovaciei, ieșită pe primul plan al viețiii politice internaționale în urma revendicărior germanilor sudeți, în lumina obiectivității. Presa democratică din Apus, în legătură cu pretențiunile autonomiste ale minorității germane din Cehoslovacia, semnalează chiar pericolul unei agresiuni din partea Reichului în contra statului vecin cehoslovac. In caz când doleanțele nemților sudeți nu vor fi satisfăcute. Pentru a ne da seama mai bine întrucât aceste îngrijorări ale presei de stânga sunt justificate, sau sunt închipuite, redăm aoi punctul de vedere german, pe baza articolelor publicate în ultimul timp în presa germană, asupra problemei minorităților din Cehoslovacia. In primul rând presa germană constată că autonomia locală este cerută nu numai de minoritatea germană din Cehoslovacia, ci de toate minoritățile, fără excepțe. Partidul popular slovac a formulat pretențiunile sale în modul următor: „Noi ne găsim în preajma unei lupte hotărâtoare a gândirii naționale în contra internaționalismului și bolșevismului. Gândirea națională inregisitrează succese însemnate atât în străinătate cât și în interiorul țării. Slovacii sunt conștienți de acest fapt și cer mai departe realizarea programului lor autonomist. Prezidiumul partidului slovac urmărește cu interes evoluția politică a minoritarilor germani, ruteni și maghiari, în cadrele statului„cehoslovac”. Ministrul de Externe al Poloniei, colonelul Becec, a declarat ziariștilor englezi, că cei 250 de mii polonezi, cetățeni ai Cehoslovaciei, au acelaș drept la autonomn întreaga Polonie au avut loc foarte numeroase adunări, cari s-au ocupat de desideratele coloniale ale Poloniei. La adunările acestea organizate de către secțiunea culturală a consiliului comunal și la care firește au luat parte și reprezentanții Ligii marine și coloniale, au vorbit generalul Kwasniewski, M. Pankiewicz și alții. Participanții de la adunarea din arena circului au votat următoarea rezoluție : „Reprezentanții tuturor straturilor populației din Varșovia, adunați în localul circului în număr de 5000 de oameni, după ce au ascultat discursurile rostite în chestiunea coloniilor și a materiilor prime, se adresează cu această chemare către reprezentanții puterii statului polonez și conducerea lui economică și comercială : 1) să se ia toate măsurile ca politica economică poloneză să facă toate sforțările pentru a obține acces direct către izvoarele de materii prime și de mărfuri coloniale, de care mia teritorială ca și celelalte popoare minoritare. Presa germană comunică mai departe, că toate organizațiile polone din Cehoslovacia s’au contopit în „Uniuna polonezilor din Cehoslovacia”. Deasemenea minoritatea ungară a cerut autonomia locală, iar rutenii au cerut, ca autonomia lor, care există pe hârtie numai, să fie realizată în viață. Așadar, arată presa germană, problema este mult mai complicată. S milioane de minoritari cer de la 7 milioane cehi autonomia locală. însuși guvernul cehoslovac a recunoscut seriozitatea problemei și a prezentat guvernelor din Paris și Londra un memoriu, un fel de „Carte Albă” în care a fost descris ce a făcut până acuma guvernul din Praga în chestiunea minorităților și ce intenționează să mai facă în viitor. Guvernul cehoslovac a mai comunicat la Paris și Londra prin miniștrii respectivi, că renunță la inițiativa proprie în această problemă, așteptând formularea punctului de vedere francez și englez, fiindcă consideră întreaga problemă cehoslovacă ca o chestiune a politicei internaționale. Aceasta înseamnă a scrie presa germană, că Praga pune rezolvarea problemei minoritarilor săi în mâinile Franței și Angliei. Este justificat și din partea Reichului, afirmă presa germană, ca situația conaționalilor săi, nemții sudeți, mai este indiferentă. Această problemă va fi discutată însă numai pe cale diplomatică și a prezenta intențiile germane în această problemă drept agresive este absolut nejustificat și în contrazicere cu adevăratele tendințe ale Reichului, care caută rezolvarea tuturor problemelor internaționale exclusiv pe cale pacifistă. E. P. Datoria agricultoriimi Figuri culturale de Horia Teculescu Intr’o pagină de letopiseț s’amintește despre un boer, care ducea o viață așa de curată, încât... în casa lui puteai să faci slujbă ca’n biserică, zice cronicarul. Mi-a răsărit în minte vorba cărturarului de odinioară, când am purces să încrestez aceste gânduri despre minunata personalitate a părintelui Lupaș. E vrednic de toată admirația luptătorul îndârjit ajuns în temniță pentru afirmarea drepturilor neamului, învățatul cărturar care abia are pereche în Ardeal, preotul iluminat din Săliște, profesorul universitar cu grai înaripat de avânt pornit din temeinicia adevărului, creștinul adevărat și marele apărător al ortodoxiei. Dar sufletul lui curat, pisc alb de zăpadă atins numai de soare, e mai de preț ca orice. înaltul lui nivel etic reiese din felul cum a trăit, înzestrat cu o deosebită sensibilitate morală, pe oriunde a trecut, a reacționat împotriva răului. Când o trupă de teatru trece prin Săliște, e oprită să joace, până ce conducătorul nu se așează cu tovarășa în fața altarului ,ca să fie căsătoriți după legea sfântă. Când, la un restaurant ,au de luat în deșert numele Domnului, părintele Lupaș pleacă, rostind cu mustrare : Să vă fie rușine ! Nu ți se uscă mâna când o întinzi spre bani nemunciți, spune el, unui înalt demnitar al statului ? Din rasa aprigă a mărginenilor străbători prin Dobrogea, până’n stepele rusești și Caucaz, nepotul lui Toma Lupaș (mai înainte Lupăeș), epitropul de la biserica mare din Săliște, a rămas de timpuriu orfan de tată (Toma), iar mama sa (Marina Popa-Comanciu), care trăește și azi (are peste 80 de ani), s-a trudit cu multă vrednicie să-și crească copilul. Terminând școala primară, a urmat liceul la Sibiu, de unde a trebuit să plece (împreună cu Oct.oga) la Brașov, pentru că au îndrăznit să protesteze împotriva jicnirilor aduse de un profesor demnității românești. In toamna anului 1900 îl găsim la universitatea din Budapesta, iar în 1904 la Berlin. Aici își desăvârșește studiile de istorie, fiind elev al celebrului profesor A. Harnack. In 1905 e numit profesor la seminarul din Sibiu, iar din 1909—1919 a fost protopopul Săliștei. Membru al Academiei Române în 1916, secretar general al resortului de cult în 1918, apoi (dela 1919) profesor la universitatea din Cluj. In guvernul Averescu (1926) a fost ministru al sănătății și muncii, iar în guvernul Goga- Cuza (1938) ministru al cultelor și artelor. La Brașov orizontul sufletesc i s’a lărgit, iar inima s’a aprins de căldura lecțiilor unui V. Onițiu, care privia mereu, aftând, peste coama Carpaților. Prietenia cu Oct.oga a fost deosebit de rodnică pentru neam, mai ales în anii de studii de la Budapesta. Acolo, pe marginea Dunării, ce clipe de caldă înfrigurare trebue să fi trăit, suflând în jarul din suflete, a licărit „Luceafărul", la 1 iulie 1902. Credința adâncă a epitropului dela biserica cea mare din Săliște, care pornia în amurg să tragă clopotul de vecernie, s’a păstrat în sufletul tânărului istoric, care începe să cerceteze trecutul bisericii. Apoi, pentru a ispăși atitudinea frumoasă de a apăra cu curaj drepturile Românilor din Ardeal (într’un articol din revista Țara Noastră , Toate plugurile umblă), în ziua de 1 August 1908 a trecut pragul temniței din Seghedin. Dar, și’n întunerecul de acolo, sufletul lui se frământa spre lumină. Dintr’o ladă de cărți, a scos toate știrile privitoare la mitropolitul Șaguna și le-a împletit cu tot ce-a smuls din sufletul său dogorâtor, publicând minunata monografie, premiată de Academia Română. O notă a sufletelor mari este și fecunditatea. Povara de gânduri, cuprinse în cele aproape 60 de volume, fac dovadă despre stăruința unui dintre cei mai de seamă cărturari ai neamului. Numai în ultimile opt luni profesorul Lupaș a dat la iveală patru volume, iar pentru expoziția din Paris a publicat un studiu de peste 800 de pagini (despre Transilvania), ajutat de câțiva colaboratori. „Paralelism istoric" — București, 1937 — cuprinde (în 388 de pagini) o culegere de articole și cuvântări. Este, în cea mai mare parte, o carte de polemică, întretăiată de rostirile de sărbătoare din minunatele zile ale întregirii neamului. Acum 31 de ani, tânărul profesor a început o luptă înverșunată împotriva istoricilor maghiari cari ponegreau națiunea română. El le arată reaua credință sau ignorantă, omisiunile intenționate și triunghiurile vădite de texte pentru a putea aduce, prin astfel de citate suspecte ,dovezi injurioase împotriva Românilor. Așa este celebrul răspuns (Parmaelism istoric) dat prof. B. Jancsó pe care-1 acuză de lipsa respectului adevărului. Aceste pagini i-au adus autorului condamnarea la temută, nu artcolul „Toate plugurile umblă" (din Țara Noastră), care a servit de pretext, după cum ne lămurește în „Amintirile din temnița din Seghedin". Totuși, aluziile directe în legătură cu răscoala din 1907 nu puteau scăpa procurorului maghiar. Se vorbia în acel articol dspre „toți românii" („zece milioane de mucenici ai ogoarelor"), despre „fiorii unui dor de muncă nouă", ale cărei roade să fie împărțite cu dreptate, nu smulse „de jidani hrăpăreți și venetici". In năzuința de afirmare a drepturilor națiunii române, prof. Lupaș reacționează cu vehemență împotriva procedeurilor de maghiarizare a „unor popoare băștinașe", arătând și origina sistemului în „grandomania prusiacă". (Analogii politice). In procesul de desnaționalizare, maghiarii stăruiau în mod deosebit asupra superiorității lor culturale, împotriva lor citează din scrierile unor cercetări maghiare, arătând netemeinicia afirmatiei și din Eminescu (sfătuitor statornic în scrisul prof. Lupaș, care (la 1870) scrie că noi românii „ne simțim prea mult superioritatea asupra cultei națiuni maghiare... ne credem destoinici a întreprinde lupta existenței noastre și cu zece națiuni maghiare". (Cultura patriotică maghiară). Vorbind despre rolul presei, o numește „vasta școală națională a poporului nostru, din care a răsărit și până acum conștiința demnității lui ca factor cultural" și va revărsa tot mai multă lumină „asupra cărărilor pe cari trebuie să înainteze, ca să-și poată îndeplini chemarea istorică". Dar nu uită să amintească „rolul trist și condamnabil" al gazetarilor evrei: „presa jidovită face multă stricăciune neamurilor creștine prin tendințele ei demoralizante și distrugătoare". Să nu uităm că aceste șire sunt scrise în 1912! Anonimii. Ca o concluzie a acestui ciclu de articole, răsare ideea încrederii în forțele de creațiune ale neamului și licărește credința în biruința finală a românismului: „Deși în luptă continuă cu atacurile și tentațiunile de exterminare, îndreptate neîntrerupt contra ei, cultura românească are destulă tărie intrinsecă spre a se afirma cu izbândă chiar într'o luptă atât de inegală, cum este aceea pe care o poartă de (Continuare în pag. 2-a) Suntem în toiul lucrărilor agricole de primăvară. Cât avânt, cată hărnicie depune agricultorul pentru ca și anul acesta să fie împăcat că și-a făcut datoria. La această muncă — spre deosebire de altădată — s’au antrenat nu numai agricultorii ci întreaga populație a țării, de la cel mai înalt demnitar până la cel mai umil agricultor de prin văile munților noștri. Cine nu cunoaște nepăsarea multora dintre agricultorii noștri față de un sfat bun, față de oinovație i s'ar fi cerut?! Contra acestei mentalități trebue să luptăm cu toții, trebue să înlăturăm cel puțin din sufletul tinerei generații, asemenea concepții menite a ne ține în rutina de acum sute de ani Trebue să știm cu toții că dela lucruri mici se ajungea realizări mari, începutul s’a făcut și Tam văzut cu toții mai ales in primăvara aceasta: plantarea pomilor. Când se plantează un pom, trebue să ținem seamă de anumite reguli cu privire la climă, poziția terenului, felul pămâtului, alegerea speciilor și a varietăților de pomi, pregătirea terenului înainte de plantare, pichitarea și săpatul gropilor, procurarea și plantarea pomilor. Din lipsă de spațiu, de data aceasta vom extrage numai anumite norme de urmat pentru aceste lucrări, cari sunt neglijate de mulți, desigur în dauna lar Pomii se plantează toamna și primăvara. După cele constatate în ultimii ani, se recomandă plantarea de toamnă, cu excepție în regiunile deluroase și muntoase, cu umiditate suficientă și geruri mari, unde se recomandă plantarea în primăvară. Groapa se pregătește de timpuriu, indiferent dacă plantarea se face în primăvară sau în toamnă. Gropile trebuesc să fie cât mai largi de la 1,20—1,50 cm. și adânci de 80—90 cm. Pământul de la suprafață se pune pe de o parte iar cel din fund în cealaltă parte a gropii. Pomii trebuesc să fie tineri și nu groși, cari de cele mai multe ori sunt rămași nevânduți la timp din pepiniere. Deasemeni pomii trebuesc să fie cu trunchiul drept, coaje netedă și neatacată de boli sau insecte. La plantare trebuesc doi oameni, unul care ține pomul iar altul care aruncă pământul în groapă și-l calcă. Făcând toaleta pomului, adică i-ai tăiat din rădăcinile groase cam a treia parte din lungimea lor, având grija a su neatinse rădăcinile mici pe cari sunt pem sugători, oprim creșterea rădăcinilor în adâncime, unde pămîntul este sărac și provocăm creșterea rădăcinilor laterale și a perișorilor absorbanți mai aproape de suprafața pământului, unde sunt mai multe substanțe hrănitoare. După ce am așezat bine pomul în groapă, întindem bine rădăcinile și aruncăm pământ mărunt peste ele până ce le astupăm, apoi călcăm ușor pământul cu piciorul. Tutorele nu trebue să fie mai înalt decât coroana pomului, altfel s-ar produce răni din cauza vântului. Pomul se leagă de tutore cu rafia în formă de 8. In jurul pomilor plantați se face o farfurie, adică pământul din jurul lui se ridică puțin spre margini, iar cel de lângă trunchi e lăsat ceva mai jos. Veste farfurie (strachină e bine să se pună puțin bălegar de grajd, care-i păstrează umezeala. Dacă timpul e secetos când plantăm pomii, atunci la fiecare, după plantare i se toarnă o căldare cu apă. Pământului sărac i se adaogă ingrășeminte sau, dacă e prea argilos, i se adaugă nisip. Rădăcinile pomului înainte de a-l planta, trebuesc udate într'un amestec de pâmânt cu urină. Pomul se așează în groapă in așa fel ca el să vină cu trei cm, mai sus de nivelul pământului, față de cum a fost în pepinieră. Trebue să avem grije, ca partea care a fost spre Nord, să vină către tutore. După ce am scurtat rădăcinile, trebue să scurtăm și crengile coroanei cam a treia parte din lungimea lor, altfel se usucă, din cauză că rădăcinile cresc încet și nu pot procura pomului umezeala necesară, care trebue să fie un echilibru, cu apa ce se pierde prin transpirația frunzelor. După ce totul e pregătit, batem, în mijlocul groapei tutorul de care vom lega pomul și apoi aruncăm în groapă, întâi pământul ce l-am scos dela suprafață și ulterior celălalt. Cine ține seamă de aceste citeva sfaturi, desigur va avea mai mulți sorți de izbândă pentru munca lui. D-l Prof. I. LUPAȘ LACRIMI Peste nopți, departe, Stelele se stâng. Lăcrimând de moarte Gândurile plâng. Clipele fugare Răscolesc tăceri Sufletul mă doare, Câte n’au fost ieri sau Bucurii deșarte. Am cules cununi, Crizanteme moarte, Toate au fost minciuni. Și s’au stins pe drum Intr’un lung delir, Cum te stingi, acum, Palid trandafir. Cine știe ’n lume, Câte n’au trăit ! Le mai știm de nume Când au fost murit TI Nimeni nu mai știe Morții unde se duc, Frunzele de vie, Cântecul de cuc. Și într’o dimineață Cine va mai știi-o C’am purces din viață Ca un trist adio. Iar de scriu acum Lacrămi pe hârtie, Vei rămâne tu Tristă poezie ?! Că din tot ce-am vrut Să rămâie tot, ■ ■ Nimeni n’a putut ■ ■ [UNK] Și nici eu nu pot. Ion Molea Polonia are neapărată nevoe ; 2) să sprijine pe comercianții, cari sunt în directă legătură cu târgurile de import și cu debușeurile de export; 3) ca industria poloneză să fondeze pentru trebuințele sale în țările prime (plantații proprii de bumbac, de cacao, cafea și cauciuc); cercurile industriale și comerciale să pună la dispoziții mijloace speciale pentru pregătirea viitorilor comercianți și antreprenori din colonii. Participanții adunării iau cunoștință cu satisfacție de faptul că la îndemnul guvernului polonez problema obținerii de colonii și materii prime de către Polonia este ținută în seamă și că ea va fi adusă în discuție în forurile internaționale. Cerem colonii pentru Polonia"! Presa poloneză, ocupându-se de porblema coloniilor, arată că Polonia este una dintre țările cele mai puternice din punct de vedere biologic în Europa și că posedă un foarte puternic dinamism în ce privește creștrea naturală a numărului populației. Cifrele statisticilor comparate sunt în privința aceasta cea mai bună dovadă. In 1936, creșterea naturală la mia de locuitori a fost în Polonia de 12, în România de 11,7, în Italia de 8.7, în Germania de 7.2, în Ungaria de 5.8, în Cehoslovacia de 4.1 și în Anglia de 2.7. In cursul ultimilor 37 de ani, cu toată emigrația care mai ales înainte de război era foarte puternică, populația teritoriilor care alcătuesc astăzi Polonia a crescut cu 9 milioane, anume de la 25 milioane la 34 milioane, adică cu aproape o treime întreagă. Proprietatea aceasta neobișnuit de prețioasă a popoarelor care trăesc pe teritoriul Poloniei actuale este o dovadă de tinerețe și de vigurozitate a lor, dar și un motiv de griji și temeri pentru statul polonez. Este fapt stabilit că puterii acesteia de înmulțire a populației nu-i corespunde și o egală putere a culturii lui economice. Numărul populației din Polonia crește cu mult mai rapid decât poate cultura economică să prepare loc suficient pentru toți în organismul de producție al statului. Astfel creșterea necontenită a numărului locuitorilor care nu pot fi angrenați în procesul de producție din Polonia rămânând permanent fără lucru devine nu numai inutil, dar chiar și periculos din punct de vedere social-politic pentru ordinea internă și liniștea statului. Astfel izvorul acesta de energie, putere și bucurie se transformă pentru statul polonez în cauză de slăbiciune și de pericol. Mijlocul normal de luptă în contra pericolului acestuia în Polonia ar fi ca și în alte părți desvoltarea puternică și larg sprijinită din partea statului a culturii sale economice. Pentru aceasta este însă nevoe de două lucruri: de capital pentru desvoltarea industriei și apoi de o mai justă împărțire a pământului de muncă. Primul mijloc este însă în Polonia mult îngreuiat din cauza unei mari lipse de capital. Cu toate acestea lucrul acesta este în Polonia înțeles foarte bine și la desvoltarea industriei ce lucrează după un plan sistematic stabilit pe mai mulți ani, după cum dovedește cunoscutul proect al ministrului Kwiatkowski de a ridica un mare punct industrial în centrul Poloniei. Pentru aceasta este nevoe de investiții de capitaluri imense. Dar toate investițiile acestea sunt în comparație cu necesitățile reale pentru lupta la pas cu creșterea periculoasă a procentului popoulației numai picături de apă fată de o mare întreagă. Și al doilea mijloc — o împărțire mai înțeleaptă și mai justă a pământului agricol — este în Polonia foarte îngreuiat și de asemenea nu va reuși să soluționeze probleme suprapopulării satelor. Până în ultimul adau hautelor. Până în ultimul timp, creșterea populației rurale a dus la o atât de mare mărunțire a proprietăților țăranilor încât masivul acesta agricol al țării a devenit aproape dăunător țării. Din cele mai mult de 72 procente de populație agricolă a Poloniei mai mult de jumătate, adică mai mult de 10 milioane duc o viată mizeră pe proprietăți minuscule, cari deabia ating 5 ha. Numărul „gospodăriilor" acestora atinge în Polonia peste două milioane, iar media proprietății lor este de 2,1, ha, din care pământul agricol deabia atinge unul și jumătate hectare. Față de calitatea submediocră a pământului, față de mijloacele de agricultură primitive și fată de lipsa aproape totală de capital proprietatea aceasta treziue numită „normă a foamei", fiindcă nu este capabilă să sature nici pe proprietar fără să aibe vreo importantă pentru economia generală a tării, dacă nu ținem seamă de marea ei importanță din punct de vedere negativ. Pentru proporția suprapopulării Poloniei ne pot sta ca dovadă următoarele cifre : în Polonia populația agricolă a țării reprezintă 73.3 la sută din lumea muncitoare, în timp ce în Cehoslovacia ea reprezintă numai 34.6 la sută, în Franța 34.6 la sută, în Danemarca 30.3 la sută, în Germania 2b.9 la sută, în Anglia 5,2 la sută. Pe, 100 ha. .de pământ bun în Polonia trăesc 45.5 muncitori agricoli apți de lucru, în Germania 32.2, în Franta 25, în Danemarca 15.5. După cum remarcă presa post Continuare ibn pag. II ar Polonia și problema coloniilor