Teatrul, 1960 (Anul 5, nr. 3-12)

Numerele paginilor - nr. 7 - 81

jul său — prinţul Griguţă — cu apa­rare a unor mijloace de portretizare şi de definire artistică. Ceea ce dovedeşte că o mai adîncă muncă regizorală cu toţi interpreţii ar fi putut aduce pe scenă o galerie de tipuri care, prin forţa lor artistică, ar fi dat un mai puternic relief textului, în favoarea acestei afirmaţii stau şi reuşitele tipuri create de tinerii interpreţi Coca Andronescu şi Mihai Fotino. Socotim că înlăturarea multora din lipsurile semnalate ale acestui spec­tacol este posibilă şi va duce nemijlocit la creşterea eficienţei politice a pamfletului dramatic al acad. Victor Eftimiu. Al. P. „NUD CU VIOARĂ" DE NOEL COWARD Teatrul „C. Nottara“ Pata premierei : 18 aprilie 1960. Regia : Rodica Gheorghiu. Decoruri şi costume : Adriana Leonescu. Distribuţia: Ion Lucian (Sebastian); Ketty Ştefănescu (Marie Celeste); Constantin Dinescu (Clinton Preminger Junior); Neofita Pătraşcu (Isabelle Sorodin); Elisa­­beta Raicu (Jane Sorodin) ; Radu Dunăreanu (Colin) ; Elena Aramă (Pamella) ; Chirii Economu (Jacob Friedland) ; Margareta Papagoga (Anya Pavlikov) ; Dina Mihalcea (Cherry May Winterton) ; Mihai Dogaru (Fabrice) ; Marius Rolea (George) ; Emil Naghin (Lau­derdale). în lumea capitalistă apar, în ultima vreme, vădite şi din ce în ce mai multe semne de trezire la luciditate printre spiritele de bună-credinţă şi de curaj. Fenomenul nu e lipsit de semnificaţii. Deşi încă puternice, mijloacele de diversiune, de aburire şi de moleşire a conştiinţei omului, folosite dintot­­deauna în orînduirea burgheză, îşi pierd, zi de zi şi pe toate planurile, din eficienţă. Bunăoară, arta. Esteticienii şi exegeţii burgheziei i-au pus artei deca­dente — antipopulară prin substanţa ei, potrivnică oricărui înţeles şi oricărei logici —­ pe rînd ori simultan, fel de fel de peceţi, unele mai preţioase şi mai pretenţioase decît celelalte: „futuristă“, „ermetică“, „avangardistă“, „pură“ — în ultimii ani, „abstracţionistă“. Această aşa-zisă artă este însă de câtva timp obiectul unor repetate şi aprige procese de denunţare a goliciunii şi absurdităţii ei, absurditate care se arată ca stadiu de vîrf al crizei în care se zbate cultura capitalistă contemporană. Argumentele pretins filozofice, ale celor care o practică şi o promovează, se dovedesc neputincioase, sub presiunea ade­vărului şi cinstei care îşi revendică tot mai insistent drepturile ; se dovedesc absurde, sterpe, ridicole. Iar „operele artistice“, realizate sub zodia abstracţio­nismului şi absurdului se mărturisesc fie ca roade ale unor capete înnegurate, fie ale unor dibaci afacerişti, speculanţi ai naivităţii şi descompunerii culturale, care slujesc în fond, cu pretenţii „filozofice“, interesele antiumane ale culturii burgheze, duşmană adevărului, duşmană educării şi înălţării omului la demni­tatea de care este vrednic. Comedianul şi comediograful englez Noel Coward se alătură prin co­media sa Nud cu vioară (reprezentată la Teatrul „C. Nottara“) acelora care au început să denunţe şi să osîndească blufful şi substratul veros al „creaţiei“ şi mai ales al comerţului cu creaţia abstracţionistă. Dramaturgul imaginează, pe o bază puternic veridică şi istorică, un om de artă, un pictor, a cărui avere şi strălucită carieră s-au născut din răspândirea unui nenumărat şir de semnături puse de dînsul pe nişte pânze mâzgălite la întâmplare de mâinile unor persoane nu numai lipsite de chemare şi de har artistic, dar străine chiar de orice idee despre artă (o declasată, o fostă balerină de cabaret, un adventist dintr-o ţară exotică, un elev de şcoală pri­mară). Ajuns celebru prin mijlocirea unui manager — acesta, e drept, genial în orbirea şi specularea publicului plătitor —, pictorul îşi va mărturisi, într-o scrisoare postumă, dispreţul lui faţă de acest public . — Teatrul nr. 7­81

Next