Teatrul, 1967 (Anul 12, nr. 1-12)

Numerele paginilor - nr. 8 - 72

de fiecare zi, lucru care se face remarcat în ţinuta noilor montări de la secţia ma­ghiară. Formidabilul Gedeon de Sütő András (premieră pe ţară) este o comedie bur­­lescă din viaţa satului contemporan. Cu savuroasă vervă de replică, dramaturgul descrie o anumită lume desuetă şi rizi­bilă din mediul rural secuiesc. Aici, ves­tigiile rînduielilor şi moravurilor de altă­dată — morga rangului nobiliar, supersti­ţiile, „disputele“ între adepţii religiilor deosebite — se împletesc cu alte atitu­dini caricaturale născute dintr-o realitate recentă : aerele de monarh absolut ale preşedintelui de gospodărie, tendinţele de îmbogăţire rapidă, nu tocmai cinstită. Cea mai reuşită parte a scrierii ţine de capa­citatea descriptivă a textului, de evoca­rea nuanţată şi surprinzătoare a unei mici lumi autentice, surprinsă cu reala bogăţie de sensuri şi culoare , partea cea mai vulnerabilă este legată de construc­ţia acţiunii, cam şovăielnică şi dezordo­nată, compoziţia de ansamblu neizbutind să-şi asigure pe toată întinderea creşterea comică. Interesant este personajul cen­tral, „formidabilul“ Gedeon, preşedinte repede detronat, zănatic şi cu totul lip­sit de simţul realităţii în năstruşnicele lui porniri de grandomanie. Neaşteptată este realizarea ideii satirice cu ajutorul unei treceri, în ultima parte a piesei, din pla­nul real în cel imaginar. Arătîndu-ne raiul şi iadul, aşa cum le visează Gedeon, sub forma unei fantastice împărăţii biro­cratice, dramaturgul schiţează o polemică violentă. Regizînd spectacolul, Gheorghe Harag a căutat în primul rînd să dea armonie şi organicitate ansamblului, or­­chestrînd ferm suita portretelor comice realizate de actori. Rolul principal a fost interpretat de Marton Janos de la Tea­trul maghiar din Cluj cu o vivacitate co­mică atent stăpînită. Întreaga echipă (din care fac parte printre alţii Kőszegi Mar­git, Czikeli László, Toth Tamas, Lo­­hinszky Lorand, Varga József, Ferenczi István, Tamas Ferenc) şi-a reconfirmat virtuozitatea. Supraîncărcarea haotică de obiecte aurite, aduse în scenă de sceno­grafa Flori­ca Mălureanu, compune în de­cor o imagine absurdă şi naiv înduioşă­toare a visurilor de măreţie puerilă care determină destinul comic al eroului. Dezbaterea celor Doisprezece oameni furioși a devenit, sub conducerea regizo­rului George Teodorescu, un excelent studiu de joc colectiv. Lucrat la început sub forma de lectură, în cadrul labora­torului experimental, textul lui Reginald Rose a intrat firesc în repertoriul curent al teatrului datorită deplinei reuşite a re­gizorului şi actorilor. Este greu să des­parţi rezultatele obţinute de fiecare in­terpret de realizările celorlalţi, principala însuşire a spectacolului sprijinindu-se în primul rînd pe alternanţa de încordări şi relaxări egal construită de toţi cei doisprezece interpreţi — Tamas Ferenc, Nemes Levente, Csorba András, Bacs Fe­renc, Czikeli László, Kiss László, Tarr László, Lohinszky Lorand, Varga József, Tóth Tamás, Ferenczi István, Gyarmati István — cărora li se adaugă, pentru o sobră şi expresivă prezentare a împreju­rărilor acţiunii, Tanai Bella. Concentra­rea dramatică a relaţiilor şi comunicării, diversitatea de tipuri, varietatea de miş­care în punerea în scenă sunt cu atît mai demne de elogii cu cît spectacolul a fost lucrat într-un timp record. Astfel se de­monstrează concret ce mari resurse de energie rămîneau nefolosite atunci cînd trupa se mulţumea cu o premieră la cinci sau şase luni. Succinta trecere in revistă a realizări­lor pozitive recente nu se poate încheia fără consemnarea succeselor înregistrate din nou de actorul Lohinszky Lorand, care îşi desfăşoară în registre şi tonali­­tăţi cu totul diferite, în cele două spec­tacole, talentul său subtil, maleabil, creio­­nînd cu vigoare şi graţie silueta ridicolă a fostului conte în comedia lui Sütő An­drás şi dînd, în spectacolul cu cei Doi­sprezece oameni furioşi, deosebită adîn­­cime psihologică frumoasei lupte fanatice purtate de erou în apărarea acuzatului. A.M.N.

Next