Teatrul, 1967 (Anul 12, nr. 1-12)
Numerele paginilor - nr. 8 - 72
de fiecare zi, lucru care se face remarcat în ţinuta noilor montări de la secţia maghiară. Formidabilul Gedeon de Sütő András (premieră pe ţară) este o comedie burlescă din viaţa satului contemporan. Cu savuroasă vervă de replică, dramaturgul descrie o anumită lume desuetă şi rizibilă din mediul rural secuiesc. Aici, vestigiile rînduielilor şi moravurilor de altădată — morga rangului nobiliar, superstiţiile, „disputele“ între adepţii religiilor deosebite — se împletesc cu alte atitudini caricaturale născute dintr-o realitate recentă : aerele de monarh absolut ale preşedintelui de gospodărie, tendinţele de îmbogăţire rapidă, nu tocmai cinstită. Cea mai reuşită parte a scrierii ţine de capacitatea descriptivă a textului, de evocarea nuanţată şi surprinzătoare a unei mici lumi autentice, surprinsă cu reala bogăţie de sensuri şi culoare , partea cea mai vulnerabilă este legată de construcţia acţiunii, cam şovăielnică şi dezordonată, compoziţia de ansamblu neizbutind să-şi asigure pe toată întinderea creşterea comică. Interesant este personajul central, „formidabilul“ Gedeon, preşedinte repede detronat, zănatic şi cu totul lipsit de simţul realităţii în năstruşnicele lui porniri de grandomanie. Neaşteptată este realizarea ideii satirice cu ajutorul unei treceri, în ultima parte a piesei, din planul real în cel imaginar. Arătîndu-ne raiul şi iadul, aşa cum le visează Gedeon, sub forma unei fantastice împărăţii birocratice, dramaturgul schiţează o polemică violentă. Regizînd spectacolul, Gheorghe Harag a căutat în primul rînd să dea armonie şi organicitate ansamblului, orchestrînd ferm suita portretelor comice realizate de actori. Rolul principal a fost interpretat de Marton Janos de la Teatrul maghiar din Cluj cu o vivacitate comică atent stăpînită. Întreaga echipă (din care fac parte printre alţii Kőszegi Margit, Czikeli László, Toth Tamas, Lohinszky Lorand, Varga József, Ferenczi István, Tamas Ferenc) şi-a reconfirmat virtuozitatea. Supraîncărcarea haotică de obiecte aurite, aduse în scenă de scenografa Florica Mălureanu, compune în decor o imagine absurdă şi naiv înduioşătoare a visurilor de măreţie puerilă care determină destinul comic al eroului. Dezbaterea celor Doisprezece oameni furioși a devenit, sub conducerea regizorului George Teodorescu, un excelent studiu de joc colectiv. Lucrat la început sub forma de lectură, în cadrul laboratorului experimental, textul lui Reginald Rose a intrat firesc în repertoriul curent al teatrului datorită deplinei reuşite a regizorului şi actorilor. Este greu să desparţi rezultatele obţinute de fiecare interpret de realizările celorlalţi, principala însuşire a spectacolului sprijinindu-se în primul rînd pe alternanţa de încordări şi relaxări egal construită de toţi cei doisprezece interpreţi — Tamas Ferenc, Nemes Levente, Csorba András, Bacs Ferenc, Czikeli László, Kiss László, Tarr László, Lohinszky Lorand, Varga József, Tóth Tamás, Ferenczi István, Gyarmati István — cărora li se adaugă, pentru o sobră şi expresivă prezentare a împrejurărilor acţiunii, Tanai Bella. Concentrarea dramatică a relaţiilor şi comunicării, diversitatea de tipuri, varietatea de mişcare în punerea în scenă sunt cu atît mai demne de elogii cu cît spectacolul a fost lucrat într-un timp record. Astfel se demonstrează concret ce mari resurse de energie rămîneau nefolosite atunci cînd trupa se mulţumea cu o premieră la cinci sau şase luni. Succinta trecere in revistă a realizărilor pozitive recente nu se poate încheia fără consemnarea succeselor înregistrate din nou de actorul Lohinszky Lorand, care îşi desfăşoară în registre şi tonalităţi cu totul diferite, în cele două spectacole, talentul său subtil, maleabil, creionînd cu vigoare şi graţie silueta ridicolă a fostului conte în comedia lui Sütő András şi dînd, în spectacolul cu cei Doisprezece oameni furioşi, deosebită adîncime psihologică frumoasei lupte fanatice purtate de erou în apărarea acuzatului. A.M.N.