Teatrul, 1968 (Anul 13, nr. 1-12)

Numerele paginilor - nr. 7 - 85

lui ce stă la sursa mai tuturor transpu­nerilor dramatice dedicate raportului din­tre om şi putere, în civilizaţia contem­porană. Familia Tot reprezintă aici sem­nul convenţional al unei structuri obiş­nuite, normale, care, în contact cu repre­zentantul unei ordini anormale, îşi pre­schimbă însuşirile, în jocul împrumutu­rilor reciproce ce determină transformarea categoriilor etice, gestul cotidian, firesc, apare hiperbolat, straniu, în timp ce in­solitul, acţiunea bizară se instaurează trai­nic, lăfăindu-se atotputernice prin meca­nismul inerţiei. Forţa brutală, instinctul dominator obligă la o despersonalizare a indivizilor, la o acceptare a noii ordini. Această acceptare poate fi comică sau tra­gică, tragicomică mai ales. Spectacolul din Tg. Mureş a folosit doar vectorul come­diei, anulîndu-şi prin această simplificare forţa de comunicare dramatică. Amplifi­­cînd un comic de situaţie, într-un decor banal şi simplist, de-a dreptul urît, mon­tarea ignorează posibilitatea unei interpre­tări complimentare „de gradul doi“ a realităţilor propuse de text. Rămîn în scenă împletirea unor peripeţii năstruşnice şi desenul în cărbune, în tuşe groase, al unei tipologii de mic-burghezi de provin­cie, uşor caricaturizaţi. Jucate la rampă cu apostrofă şi aparten direct la public, interpretările vădesc aplicaţia echipei spre compoziţie. Avem de-a face cu un teatru de actori care se afirmă ca atare în toate împrejurările, integrarea în co­ordonate stilistice revenind de drept diri­jorului ansamblului. Singura din distribu­ţie care păşeşte pe terenul unui joc dublu, cu semnificative trimiteri spre metaforă, este Erdős Irma (soţia), Lohinszky Lo­­rand (Maiorul), eliminînd din joc reac­ţiile demenţial-patologice, a compus fără tranziţie un tip milităros şi ţeapăn, adept fanatic al ordinii şi „regulamentelor in­terioare“, torturat de o nervozitate trepi­dantă. Cu o paletă coloristică bogată, Dukasz Anna compune, pe alte coordonate decît în Iubirile lui Platonov, un rol si­milar de „văduvă veselă“. Excelent în rolul pompierului Tot, Bartos Ede a con­venit prin defectele sale. Dintr-o distri­buţie numeroasă, cu o figuraţie minuţios lucrată, rolurile episodice avînd o valoare portretistică reală (Tarr László — un raisonneur ghiduş şi uşor excentric ; Tos­­zo Ilona — fetiţă teribilă, cu o imperti­nenţă agreabilă), se reţine compoziţia iro­nică şi distantă a lui Kovács György în rolul unui psihiatru „alienat“ , singurul om ce rămîne normal într-o lume răstur­nată şi absurdă, comentator lucid şi înă­crit al întîmplărilor. Ieşind din cadrul jocului, Kovács György dă prin ,cîteva replici semnificaţie filozofică şi sens pro­fund întregului spectacol. M. I. Varga Iózsef (Sanitarul), Kovács György (Profesorul Cipriani), Bartos Ede (Tot) şi Erdős Irma (Doamna Tot)

Next