Teatrul, 1968 (Anul 13, nr. 1-12)
Numerele paginilor - nr. 7 - 85
lui ce stă la sursa mai tuturor transpunerilor dramatice dedicate raportului dintre om şi putere, în civilizaţia contemporană. Familia Tot reprezintă aici semnul convenţional al unei structuri obişnuite, normale, care, în contact cu reprezentantul unei ordini anormale, îşi preschimbă însuşirile, în jocul împrumuturilor reciproce ce determină transformarea categoriilor etice, gestul cotidian, firesc, apare hiperbolat, straniu, în timp ce insolitul, acţiunea bizară se instaurează trainic, lăfăindu-se atotputernice prin mecanismul inerţiei. Forţa brutală, instinctul dominator obligă la o despersonalizare a indivizilor, la o acceptare a noii ordini. Această acceptare poate fi comică sau tragică, tragicomică mai ales. Spectacolul din Tg. Mureş a folosit doar vectorul comediei, anulîndu-şi prin această simplificare forţa de comunicare dramatică. Amplificînd un comic de situaţie, într-un decor banal şi simplist, de-a dreptul urît, montarea ignorează posibilitatea unei interpretări complimentare „de gradul doi“ a realităţilor propuse de text. Rămîn în scenă împletirea unor peripeţii năstruşnice şi desenul în cărbune, în tuşe groase, al unei tipologii de mic-burghezi de provincie, uşor caricaturizaţi. Jucate la rampă cu apostrofă şi aparten direct la public, interpretările vădesc aplicaţia echipei spre compoziţie. Avem de-a face cu un teatru de actori care se afirmă ca atare în toate împrejurările, integrarea în coordonate stilistice revenind de drept dirijorului ansamblului. Singura din distribuţie care păşeşte pe terenul unui joc dublu, cu semnificative trimiteri spre metaforă, este Erdős Irma (soţia), Lohinszky Lorand (Maiorul), eliminînd din joc reacţiile demenţial-patologice, a compus fără tranziţie un tip milităros şi ţeapăn, adept fanatic al ordinii şi „regulamentelor interioare“, torturat de o nervozitate trepidantă. Cu o paletă coloristică bogată, Dukasz Anna compune, pe alte coordonate decît în Iubirile lui Platonov, un rol similar de „văduvă veselă“. Excelent în rolul pompierului Tot, Bartos Ede a convenit prin defectele sale. Dintr-o distribuţie numeroasă, cu o figuraţie minuţios lucrată, rolurile episodice avînd o valoare portretistică reală (Tarr László — un raisonneur ghiduş şi uşor excentric ; Toszo Ilona — fetiţă teribilă, cu o impertinenţă agreabilă), se reţine compoziţia ironică şi distantă a lui Kovács György în rolul unui psihiatru „alienat“ , singurul om ce rămîne normal într-o lume răsturnată şi absurdă, comentator lucid şi înăcrit al întîmplărilor. Ieşind din cadrul jocului, Kovács György dă prin ,cîteva replici semnificaţie filozofică şi sens profund întregului spectacol. M. I. Varga Iózsef (Sanitarul), Kovács György (Profesorul Cipriani), Bartos Ede (Tot) şi Erdős Irma (Doamna Tot)