Teatrul, 1976 (Anul 21, nr. 2-12)

Numerele paginilor - nr. 5 - 36

el profund interesat de spiritul, de mobilu­­rile superioare ale eticii, de triumful sau pră­buşirea ideilor justiţiare elementare, care au mişcat şi au animat acel tulburător şi con­tradictoriu ev. Articularea conflictului dra­melor lui Sütö la realităţile Evului Mediu vădeşte limpede intenţia sa de a expune din perspectiva umanistă a contemporaneităţii un punct de vedere lucid asupra unora din termenii contradicţiilor fundamentale prin care viaţa oamenilor — fie învingători, fie căzuţi victime — şi-a croit mereu drumul spre lumină şi spre progres. Eroul aprigei dispute filozofic-religioase angajate în Steaua pe rug, Miguel Servet, nu e­ste dintre cei ce ies biruitori. La numai 42 de ani, el moare ars pe rug, la instigaţia lui Calvin, dictatorul republicii teocrat-pro­­testante, create de el (1509—1564), în Gene­va. Medic umanist, teolog, liber cugetător, Miguel Servet, ca şi alţi eroi, reprezentanţi ai gândirii ştiinţifice înaintate, novatoare, ca şi alţi cavaleri ai raţiunii şi ai curajului, ca şi alţi mulţi luptători pentru libertatea spi­ritului, a convingerilor şi a conştiinţei, cade victima jocului ameţitor şi periculos, dar atît de sublim îşi de necesar, al cunoaşterii, al progresilui. Ideile înaintate, atitudinea pro­testatară a lui Şervet împotriva spiritului în­gheţat în dogme, şi a sistemului organizat de opresiune şi de înăbuşire a liberei gîndiri raţionale, au atras asupra sa deopotrivă şi ura catolicilor şi a lui Cal­vi­n — înnoitor şi dl. propagatorul Reformei — dar care, după cum se ştie, odată instalat la putere,­­sprijinit pe multiple funcţii ale or­dinelor bisericeşti, a manifestat o intoleranţă religioasă cu nimic mai prejos celei practi­­ cata premierei : 19 martie 1976. Regia : HARAG GYÖRGY. Sceno­grafia : TÓTH LÁSZLÓ. Costume : EDITH SCHRANZ KUNOVITS. Mu­zica : SELMECZI GYÖRGY. Distribuţia : LOHINSZKY LORÁND (Calvin) ; HÉJ­JA SÁNDOR (Servet) ; SE­NKALSZKY ENDRE (Ford­) ; VA­DÁSZ ZOLTÁN (Orv. Marele Inchizi­tor) ; BARKÓ GYÖRGY (de la Fon­taine) ; BISZTRAI MARIA (Iderette) ; JANCSÓ MIKLÓS (Antal) ; PE­­TERFFY GYULA şi NAGY DEZSŐ (Tipograful) ; SCHAASER RICHARD si KÖLLŐ BÉLA (La Forge) ; KATO­NA ÉVA şi ALBERT JULIA (Veroni­ka) ; KOZMA LAJOS (Arzellier) ; KATONA KÁROLY (de la Court) ; MIHÁLY PAL (Şeful poliţiei) ; PÁSZ­TOR JANOS şi GERÉB ATTILA (Perrin) ; ILLE­­FERENC (Cetăţeanul); AMBRUS VILMOS (Paznicul închiso­rii) ; TODUCZ GYULA (Al doilea ce­tăţean) ; ALBERT JULIA şi KATONA ÉVA (Femeia) ; HIGYED IMRE (Har­let) ; GERÉB ATTILA (Brigadierul), cate de Inchiziţie. Istoria îi atestă pe cei doi eroi ai disputei religioase din Steaua pe rug, Calvin şi Şervet, doar ca adversari. Din necesităţile construcţiei dramatice, ale re­liefării cont­­iol­ului tragic, Sütő se abate de la adevărul istoric. El modifică biografia lui Şervet, prezentîndu-l ca pe un prieten din tinereţe al lui Calvin. Pe amîndoi, în pri­mul act, ii vedem clamînd împreună tole­ranţă, luptând de pe o platformă comună împotriva erorilor şi a climatului de suspi­ciune şi de teroare instaurat de Inchiziţie. Ideea prieteniei trădate de către Calvin, lipsa de omenie şi de înţelegere, convingerea fana­tică cu care-şi trimite prietenul la moarte, socotind că adevărul său şi principiile dogmei propagate de el nu pot fi limitate şi clin­tite, că ele trebuie, fără nici o îndoială, si­tuate deasupra celorlalte principii, deasupra oricăror legături omeneşti, conferă piesei am­plitudine şi complex­itate. Pecetea acestei complexităţi se simte şi în prezentarea celor doi piloni ai conflictului, în dorinţa de a nu realiza o simplă evocare istorică, o sim­plă reprezentare de teze şi antiteze, Süte a încercat să umple cu viaţă şi cu multe de­talii concret-artistice conturul realist-simbolic al eroilor. Calvin nu e un simplu tiran crud şi dezgustător. El este văzut ca o mare per­sonalitate, care gîndeşte şi se comportă după cum îi dictează rede „şapte creiere“ ale sale. Asemeni altor mari iluminişti ai literaturii universale, eroul piesei lui Sütő, Servet, bazat pe raţiune şi Clarviziune, pe adevărul obi­ectiv al cercetărilor ştiinţifice, construieşte cu înflăcărare romantică, cu violenţă, la di­mensiuni polemice, cu argumente la fel de strălucitoare ca şi ale adversarului său, im­nul vestitor al lumii noi, impunind cu ar­­denţă prometeică mesajul umanist înaintat al scriitorului şi al operei sale : elogiul libertăţii de gîndire, al libertăţii de conşti­inţă, al prieteniei şi al înţelegerii între oa­meni. Spre deosebire de Galileu, Şervet îşi re­­neagă personalitatea umană, dar nu şi ideile şi învăţătura. De teama flăcărilor rugului, de care este obsedat încă din copilărie, Şervet se umileşte, se trădează pe sine, se zbu­ciumă, e gata să sărute tălpile stăpînitorului Calvin, cu condiţia să-i fie lăsate în circu­laţie liberă gîndurile şi cărţile, în care se tînguie „vocea lăuntrică“ a omului. Sínt multe metafore şi multe pagini dense de va­loroasă literatură în piesa lui Sütő. Sínt, însă, din păcate, şi multe aglomerări de vorbe, o prea mare cantonare în desişul stufos al polemicii religioase, în lumea abstractă a teoriilor şi principiilor bisericeşti ; un spec­tator mai puţin avizat, pe de o parte, le poate înţelege mai greu, pe de alta, îl derutează în raport cu implicaţiile contemporane ideologice şi politice ale dispu­tei. Marile momente de interes intelectual și teatral, scînteierille de lumină artistică, ale piesei, au fost însă relevate în spectacolul 36

Next