Teatrul, 1976 (Anul 21, nr. 2-12)
Numerele paginilor - nr. 5 - 37
lui György Harag, la cota înaltă a profesionalismului pe care îl implică fiecare montare a sa. Lucid şi sobru, riguros artist al simplităţii şi al demonstraţiei, Harag a găsit şi de data aceasta nota dominantă şi specifică a textului. Fără nici o tentativă de actualizare şi falsă contemporaneizare, el a încadrat drama lui Miguel Servet în dimensiunile simbolice ale dezbaterii de idei, pe datele ei esenţiale de timp şi de spaţiu, istoric şi cultural. Ideea de modernitate a fost subliniată de decorul convenţional al lui Tóth László, stilizat cu rafinament şi discernământ. Expresiv e, în compunerea spectacolului, gîndul fundamental al autorului : condiţia tragică a omului în sufocanta atmosferă a obscurantismului religios. Sumbre şi reci, ca de gheaţă, imaginile spectacolului, despovărate de orice amănunt de prisos, de culoare pitorească, impun cu tulburător laconism şi concentrare emoţionantă climatul de teroare şi spaimă în care eroul piesei e silit să se renege, bântuit de îndoieli. Intenţia lui Harag de a teatraliza caracterul static şi discursiv al textului, s-a manifestat prin situarea întregii acţiuni la o maximă tensiune, realizată dincolo de simple tăieturi în text. Dar, la această maximă tensiune, rolurile au devenit unidimensionale, variaţiile psihologice, notele distinctive ale personalităţilor lor contradictorii, atît de rîvnite de autor, şi-au pierdut parcă viaţa. De aceea, acest mare spectacol, desenat cu măreţie tragică în alb şi negru, admirabil aşezat în pagină din punct de vedere regizoral, nu mi s-a părut că impune creaţii actoriceşti pe măsura talentelor distribuite. Pentru rolul lui Calvin, teatrul a împrumutat de la Tîrgu Mureş pe Lohinszky Lorand. Actor predestinat pentru marile roluri, fie ele istorice sau contemporane, Lohinszky are stilul său propriu de joc, pe date de simplitate expresivă şi de profunzime greu de definit. L-am urmărit şi în acest spectacol cu mult interes. El l-a jucat sigur şi bine pe Calvin, impresionant prin reţinere şi prin sinceritate, prin reliefarea uscăciunii bigote atribuite personajului. Cred, însă, că l-ar fi putut gîndi mai profund, mai variat, mai complex. Mai multe nuanţe şi mai multă diversitate am fi vrut să găsim şi în zugrăvirea lui Servet. Héjjá Sándor l-a înfăţişat cu pasiune şi dăruire, cu convingere, dar şi evoluţia sa a fost pîndită de o nedorită monotonie. Fireşte, în lunga listă a distribuţiei piesei lui Sütő, sînt multe personaje celebre din istorie. După cum se vede, ne-a interesat, în mod deosebit, doar chipul celor doi protagonişti. Aceasta nu ne-a împiedicat să observăm şi efortul artistic şi contribuţiile deosebite pe care le-au adus, în această responsabilă reprezentaţie, actorii Barkó György, Senkalszky Endre, Maria Bisztrai, Köllö Bela, Eva Katona, Pásztor Janos şi Vadasz Zoltán. Valeria Ducea TEATRUL DRAMATIC DIN BRAŞOV SÎMBĂTĂ LA „VERITAS“ de Mircea Radu arohan Data premierei : 17 aprilie 1976. Regia : PETRE POPESCU. Scenografia : CRISTINA URBEA. Distribuţia : DAN DOBRE (Ion) , VIRGEA ANDREESCU (Gheorghe) , COSTACHE RARU (Vasile) ; DAN SANDULESCU (Valentin) ; ION JUGUREANU (Victor) ; CONSTANŢA COMANOIU (Emilia) ; VIRGINIA ITTA MARCU (Mara) ; MIHAI BALAŞ-JUJUCA (Petre) ; MAYA INDRIEŞ (Ileana) ; LUMINIŢA BLANARU (Sofia) ; MELANIA NICULESCU (Pitica) ; GABRIEL SANDULESCU (Ospătarul). De mult şi mult jucata comedie (şi dramă) a carierelor umane, Sîmbătă la „Veritas“ a lui Mircea Radu Iacoban, a fost de curînd ridicată şi pe scena teatrului braşovean, într-o nouă viziune — a regizorului Petre Popescu. Intr-o nouă viziune şi — fără teamă de tautologie — într-o nouă lectură. Fiindcă, în adevăr, nu atît ceea ce îndeobşte numim dispoziţie, mişcare, culoare, atmosferă — direcţie scenică, definind, prin toate acestea, viziunea şi construcţia spectacolului, întruparea regizorală a textului, e dominant în proaspătul act teatral de la Braşov. Ci, urmărirea şi punerea în lumină a unui filon de sensuri mai puţin avut în vedere de alte interpretări scenice ale lucrării lui Iacoban. Comedia lui e structurată mozaicat, dintr-o seamă de frînturi biografice, mai mult sau mai puţin paralel expuse şi aflate, arbitrar, într-un moment de convergenţă), aniversarea unui deceniu de viaţă activ-cetăţenească a unei promoţii universitare. Din suma acestor secvenţe de viaţă se realizează o imagine de ansamblu, aparent eteroclită, a unor drumuri şi orizonturi umane, în dinamica şi ecuaţia cărora sunt, cu deosebire, caracteristice şi caracterizate aspiraţiile şi opţiunile, împlinirile şi eşecurile, noile opţiuni posibile şi perspective ale purtătorilor respectivelor biografii. Se realizează prin ele şi imaginea unui moment social — al societăţii noastre, astăzi — 37