Teatrul, 1983 (Anul 28, nr. 1-12)

Numerele paginilor - nr. 4 - 9

princeps teatrale excelente, valorificîn­­du-se în reprezentaţii de autoritate, şi, fapt interesant, ispitind regizori din di­verse generaţii. Dan Alecsandrescu, crea­torul premierei pe ţară a Amurgului bur­ghez, la a doua întîlnire cu dramaturgia lui­ Guga (prima, Noaptea cabotinilor), şi-a adecvat instrumentarul la partitură. Ex­ploziv teatrală, potenţînd­­ toate compo­nentele sincretismului scenic — decor, costume (de excepţională pregnanţă, sem­nate de Emilia Jivanov), muzică (obse­dantă, stranie, cu acorduri premonitorii, realizată de Sárossy Endre), mişcare (cu riguroase şi elocvente valori coregrafice de balet-pantomimă)­­, montarea situea­ză în punctul său culminant virtuozita­tea interpretativă. Critica a relevat carac­terul organic al acestei reprezentaţii, în care măştile şi mişcările personajelor fu­zionează cu expresiile — multiple, bogate în sensuri şi în sugestii — ale decorului, spaţiu terifiant, propice acţiunilor mor­bide ; desenul fiecărei scene e original, inedit, o fantezie bogată, eliberată de cli­şee sau soluţii lesnicioase pare să diri­jeze jocul actorilor, care e, în acelaşi timp, riguros şi elegant. Distribuţia rea­lizează, dincolo de o anumită tipologie, perversă şi pervertită, o stare anume : atmosferă de sfîrşit de lume, de disoluţie valorică, falsificarea criteriilor morale, cu formele sale înfricoşătoare. Spînzurători, execuţii, procesiuni, carnaval, mascarade, recepţii cu episoade lubrice, parăzi cu momente sinistre, coerciţiune, degradare, umilire, delaţiune, vînzări-cumpărări, ta­­bloul acestui ev burghez este înfricoşă­tor şi, totodată, cu subtilitate ridicol. Un comic grotesc, un umor negru cu gust amar şi uşor sofisticat pluteşte deasupra montării, rod al unui joc subţire, spiri­tual. Lohinszky Loránd, factotumul aces­tei lumi, stăpînul acestui „maidan“ sim­bolic, într-o creaţie monumentală, por­tretizează „à l’envers“, cu chip, voce şi gesturi neaşteptate, puterea Banului. La celălalt pol al semnificaţiilor, Tarr László desenează un mucenic al suferinţelor pă­­mînteşti, un non-erou picurînd stropi de ironie în atitudini. Boer Ferenc joacă energic şi impetuos, poartă masca de jo­vialitate a Reporterului şi fixează în fi­nal „stop-cadrul“ reprezentaţiei, un urlet cumplit, fără glas, dînd expresie demni­tăţii umane recîştigate. Femeile sínt preg­nant individualizate ; notabile sínt apari­ţiile lui Szilágyi Enikő şi Székely Anna. O creaţie realizează Farkas Ibolya (Au­gusta), într-un rol acordat la două „chei“, victimă şi călău totodată. Reţinem şi alte interpretări, Kárp György, Tóth Tamás, Meister Eva, dar cu precădere pe aceea a lui Keresztes Sándor, într-un rol se­cundar, Claudiu. Apariţie stranie, acolit al Răului, diavol şchiop, ucenic al unor forţe malefice, terestre fireşte, el aduce una dintre petele de culoare insolite care dau particularitate montării. O montare premiată la Festivalul dra­maturgiei originale de la Timişoara, pe drept cuvînt, cu Marele Premiu. Mira IOSIF TEATRUL „VICTOR ION POPA“ DIN BÎRLAD EUROPĂ, APORT­UIU SAU MORT! de Paul Cornel Chilie Data premierei : 26 iulie 1982. Regia : MATEI VARODI. Deco­rul : MIRCEA TOFAN. Costumele : ADRIANA RAI­CU PETRE. Distribuţia : CONSTANTIN PE­­TRICAN (Metternich, Wogelmuth, Iohannes Cajoni) ; MARCEL AN­­GN­EL (Folticska, Von Bach, Purtă­torul aulic de cuvînt, Schwazektritt, Al doilea înalt funcţionar) ; GA­BRIEL CONSTANTINESCU (Lău­tarul, Revolutul­­, Consilierul) ; ADI CARAULEANU (Schleimha­­scher, Primul înalt funcţionar, Bo­­nifatz) ; FLORIN PREDINA (Ober­licht, Al treilea înalt funcţionar) ; VASILE MUREŞAN (Veteranul, Valetul, Unchiul Puch) ; ELENA PETRICAN (Negustoreasa, Cameris­ta, Bătrîna) ; MARINA BANU (Spă­lătoreasă, Cocheta, Adelmuze) ; VALI MIHALACHE (Mademoiselle, Gertrude, Slujnica) ; VIRGIL LEA­­HU (Pupák) ; LILI POPA ALE­­XIU (Elena Sturdza). S-a vorbit şi s-a scris mult despre a­­ceastă Europa, aport — viu sau mort !, încă de la publicare *, însă punerea în scenă a întîrziat, cum s-a întîmplat de­altfel cu majoritatea pieselor lui Chitic. Faptul nu se poate explica doar prin di­ficultăţile, să le zicem, tehnice pe care le are de înfruntat un colectiv mai restrîns, în încercarea de a traduce scenic un ast­fel de text-labirint, cu mulţime de per­sonaje şi locuri de acţiune (actuala mon­tare bîrlădeană demonstrează că cele 30 de roluri ale piesei pot fi interpretate de * „Teatrul“, nr. 9/1979. 9

Next