Teatrul, 1983 (Anul 28, nr. 1-12)
Numerele paginilor - nr. 4 - 9
princeps teatrale excelente, valorificîndu-se în reprezentaţii de autoritate, şi, fapt interesant, ispitind regizori din diverse generaţii. Dan Alecsandrescu, creatorul premierei pe ţară a Amurgului burghez, la a doua întîlnire cu dramaturgia lui Guga (prima, Noaptea cabotinilor), şi-a adecvat instrumentarul la partitură. Exploziv teatrală, potenţînd toate componentele sincretismului scenic — decor, costume (de excepţională pregnanţă, semnate de Emilia Jivanov), muzică (obsedantă, stranie, cu acorduri premonitorii, realizată de Sárossy Endre), mişcare (cu riguroase şi elocvente valori coregrafice de balet-pantomimă), montarea situează în punctul său culminant virtuozitatea interpretativă. Critica a relevat caracterul organic al acestei reprezentaţii, în care măştile şi mişcările personajelor fuzionează cu expresiile — multiple, bogate în sensuri şi în sugestii — ale decorului, spaţiu terifiant, propice acţiunilor morbide ; desenul fiecărei scene e original, inedit, o fantezie bogată, eliberată de clişee sau soluţii lesnicioase pare să dirijeze jocul actorilor, care e, în acelaşi timp, riguros şi elegant. Distribuţia realizează, dincolo de o anumită tipologie, perversă şi pervertită, o stare anume : atmosferă de sfîrşit de lume, de disoluţie valorică, falsificarea criteriilor morale, cu formele sale înfricoşătoare. Spînzurători, execuţii, procesiuni, carnaval, mascarade, recepţii cu episoade lubrice, parăzi cu momente sinistre, coerciţiune, degradare, umilire, delaţiune, vînzări-cumpărări, tabloul acestui ev burghez este înfricoşător şi, totodată, cu subtilitate ridicol. Un comic grotesc, un umor negru cu gust amar şi uşor sofisticat pluteşte deasupra montării, rod al unui joc subţire, spiritual. Lohinszky Loránd, factotumul acestei lumi, stăpînul acestui „maidan“ simbolic, într-o creaţie monumentală, portretizează „à l’envers“, cu chip, voce şi gesturi neaşteptate, puterea Banului. La celălalt pol al semnificaţiilor, Tarr László desenează un mucenic al suferinţelor pămînteşti, un non-erou picurînd stropi de ironie în atitudini. Boer Ferenc joacă energic şi impetuos, poartă masca de jovialitate a Reporterului şi fixează în final „stop-cadrul“ reprezentaţiei, un urlet cumplit, fără glas, dînd expresie demnităţii umane recîştigate. Femeile sínt pregnant individualizate ; notabile sínt apariţiile lui Szilágyi Enikő şi Székely Anna. O creaţie realizează Farkas Ibolya (Augusta), într-un rol acordat la două „chei“, victimă şi călău totodată. Reţinem şi alte interpretări, Kárp György, Tóth Tamás, Meister Eva, dar cu precădere pe aceea a lui Keresztes Sándor, într-un rol secundar, Claudiu. Apariţie stranie, acolit al Răului, diavol şchiop, ucenic al unor forţe malefice, terestre fireşte, el aduce una dintre petele de culoare insolite care dau particularitate montării. O montare premiată la Festivalul dramaturgiei originale de la Timişoara, pe drept cuvînt, cu Marele Premiu. Mira IOSIF TEATRUL „VICTOR ION POPA“ DIN BÎRLAD EUROPĂ, APORTUIU SAU MORT! de Paul Cornel Chilie Data premierei : 26 iulie 1982. Regia : MATEI VARODI. Decorul : MIRCEA TOFAN. Costumele : ADRIANA RAICU PETRE. Distribuţia : CONSTANTIN PETRICAN (Metternich, Wogelmuth, Iohannes Cajoni) ; MARCEL ANGNEL (Folticska, Von Bach, Purtătorul aulic de cuvînt, Schwazektritt, Al doilea înalt funcţionar) ; GABRIEL CONSTANTINESCU (Lăutarul, Revolutul, Consilierul) ; ADI CARAULEANU (Schleimhascher, Primul înalt funcţionar, Bonifatz) ; FLORIN PREDINA (Oberlicht, Al treilea înalt funcţionar) ; VASILE MUREŞAN (Veteranul, Valetul, Unchiul Puch) ; ELENA PETRICAN (Negustoreasa, Camerista, Bătrîna) ; MARINA BANU (Spălătoreasă, Cocheta, Adelmuze) ; VALI MIHALACHE (Mademoiselle, Gertrude, Slujnica) ; VIRGIL LEAHU (Pupák) ; LILI POPA ALEXIU (Elena Sturdza). S-a vorbit şi s-a scris mult despre această Europa, aport — viu sau mort !, încă de la publicare *, însă punerea în scenă a întîrziat, cum s-a întîmplat dealtfel cu majoritatea pieselor lui Chitic. Faptul nu se poate explica doar prin dificultăţile, să le zicem, tehnice pe care le are de înfruntat un colectiv mai restrîns, în încercarea de a traduce scenic un astfel de text-labirint, cu mulţime de personaje şi locuri de acţiune (actuala montare bîrlădeană demonstrează că cele 30 de roluri ale piesei pot fi interpretate de * „Teatrul“, nr. 9/1979. 9