Teatrul, 1987 (Anul 32, nr. 1-12)
Numerele paginilor - nr. 2 - 49
Regizorul pune în valoare fiecare scenă, fiecare moment. De mare efect sînt scenele lirice Opania-Bogoiu, Corina-Ştefan, de o irezistibilă vervă comică este scena alungării intruşilor, cînd Kărp György şi Biluska Annamária (Domnul şi Doamna) pleacă precipitat cit mai departe de acest cuib de nebuni. Trecerile prin sală marchează drumul spre lume, spre şosea, şi regizorul le foloseşte cu abilitate, după cum unele prescurtări de text dau ritm părţii a doua a spectacolului. Apariţii gustate au şi ceilalţi actori — Debreczeni Gabi (Agnes), Réthi Árpád (Telefonistul). In final, cînd jocul se sfîrşeşte pentru că tinde să devină prea repede realitate, visul se destramă. Boér Ferenc rămîne singur în scenă, decorul de ilustrată se ridică în văzduh şi eroul, care şi-a permis cîteva momente de nostalgie — prea sceptic, poate, ca să creadă în ele —, e asurzit de claxoanele urbei moderne. Acesta e spectacolul, frumos şi actual, al Teatrului Naţional din Tîrgu Mureş. A cărui imagine te urmăreşte, cu o amintire plăcută... C. PARASCHIVESCU TEATRUL MIC O FEMEIE DRĂGUŢĂ CU O FLOARE ŞI FERESTRE SPRE NORD de Eduard Radzinski Data premierei : 28 noiembrie Regia: DRAGOS GALGOŢIU. Scenografia : MIHAI MADESCU, în româneşte de DENISA FEJES. Distribuţia : VALERIA SECIU (Aelita); MITICĂ POPESCU (Fedea); DAN CONDURACHE (Skameikin) ; EUGEN CRISTIAN MOTRIUC (Apokin) ; VISTRIAN ROMAN (Inspectorul) ; LIANA CETERCHI (Sevciuk Lida); CONSTANTIN BĂRBULESCU (Musafirul, Un dansator) ; ANCA SIGARTAU (Vecina, Fata iepuraş) ; ALEXANDRU BINDEA (Vecinul, Un chelner); ELENA POP (Cabiniera); MARIUS IONESCU (Regizorul). Aparţinând marii tradiţii a literaturii ruse şi sovietice, între altele şi prin acea inconfundabilă marcă, dată de faptul că la mintea spectatorului (sau a cititorului) se ajunge întotdeauna după ce mai întîi s-a ajuns la sufletul lui. O femeie drăguţă cu o floare şi ferestre spre nord de Eduard Radzinski este în acelaşi timp o piesă prin excelenţă modernă, atît prin variabilitatea perspectivei din care sînt privite personajele, cît şi prin tipul ei de construcţie, alveolară sau modulară, permiţînd regizorilor o mare libertate de mişcare în transfigurarea scenică a textului dramatic. Aşadar, pe de o parte, de o căldură sufletească şi de o înţelegere a sufletului uman tradiţionale şi specific ruseşti, iar pe de altă parte, de o atotcuprinzătoare viziune ironică, modernă şi europeană, surprinzîndu-ne continuu prin meandrele autoreflectării ei — ceea ce-l apropie pe Eduard Radzinski de un Tom Stoppard, fiindu-le de altfel comună, în alte piese, şi tentativa reinterpretării miturilor, timpurilor şi istoriei —, piesa aceasta reuşeşte performanţa de a fi totodată de o mare simplitate şi de o cuceritoare poezie a simplităţii vieţii ce se vrea trăită cu adevărat, loc în care Radzinski se întîlneşte cu Vampirov şi cu Valentin Rasputin, fără să le rămână însă câtuşi de puţin dator. Personajul central al piesei, Aelita, nu e decit o foarte modestă funcţionară la o fabrică de spirt, trăind într-o cameră închiriată, la fel de modestă, şi îndeletnicindu-se în timpul ei liber cu brigada artistică şi corul, unde e solicitată şi pentru marea ei asemănare cu o artistă celebră, ce va apărea şi ea, la un moment dat, pentru a juca rolul celeilalte, 1986. ALTE PREMIERE 491