Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)

1882-07-22 / nr. 84

Nr. 84 ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 8., 6 luni 8 8. 50 cr., 8 luni 1­8. 75 cr. Pentru monarh­ie pe an 8 8., 6 luni 4 8., 3 luni 2­8 Pentru străinătate pe an 12 8., 6 luni 6 8., 3 luni 3 8. Sibiiu, Joi 22 Iulie (3 August) 1882. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Mariia, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 4?. Corespondențele sânt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 4 *. Epistole nefrancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXX. INSERȚIUNILE Pentru odată 7 ar., — de done ori 12 cr., — de trei or 16 ar. rondul cu Utere garmond — u­ timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Sibiiu 21 Iulie. Cu neplăcere și cu anevoie ne am putut decide la perierea șirurilor ce urmează. Cu neplăcere și cu anevoie pentru că simțul nostru de loialitate și acum in fața faptelor ne șoptesce, că nu poate fi vorba de ilusiuni per­­dute, ci de nisce neînțelegeri, și dacă neînțelegerile ar fi tendențios provocate din vre-o parte. Cetitorii noștri sciu din telegra­mele ce le am primit dela Hațeg și dela Deva și le-am publicat în nnud premergătoriu, că representanței cleru­lui nostru nu i s’a dat prilegiu a se pute înfățișa înaintea principelui de coroană; fiarele budapestane ne spun că la gara dela Subcetate, cornițele suprem Pogány a presentat pe pre­lații bisericesci și se înțelege și pe metropolitul nostru și între cei invi­tați la masă n’au fost nici un prelat bisericesc de și noi seim că unii au fost invitați cu săptămăni mai nainte, mai aflăm că la Hațeg steagul ro­mânesc care, alăturea cu cel un­guresc, decora poarta de triumf ri­dicată de Hațegani în onoarea arh­ie­­reului Mihály, dl vice comite Coman Barei­ai a dat ordin să’l taie, ceea ce s’a și întâmplat etc. etc. Ei bine ce sunt gagumăniile ace­ste șoviniste ale arangiatorilor în mo­mentele cele mai solemne? Sau vor cilor se pună stavilă între fi­toriul su­veran și între poporul românesc ? Din faptele ce ni s’au relatat așa s’ar vedea, pentru că nu înțelegem ce a putut motiva pre arangiatorii solem­nităților de intîmpinare, ca pe un me­­tropolit care representă o provincie întreagă metropolitană și care e tot odată și consiliariu intim al Maj. Sale și pe prelații cari represeată d­ecese întregi, se­­ presenteze capul unui district, va se­­ lică un inferior pe su­periori ? Titlul că el comite suprem este maghiar, pare că nu ar fi sufici­ent, pentru de a se ridica preste pre­lații cari în afacerile oficiale cores­pund cu miniștrii. Capii bisericesci prin astfel de procedere sânt vătămați în vaza lor, fiind subordinați, la o asemenea festivitate, unui funcționariu administrativ de district. Ei însă sânt prin astfel de atitudine și degradați în ochii subordinaților lor, ceea ce nu e un lucru indiferent din multe puncte de vedere. De prând­ nici n’am fi amintit de loc, dacă s’ar trata numai de mâncare și de băutură și dacă n’ar fi implicată și aci desconsiderațiunea. Cu toate ace­ste­­a punctul acesta nu ne oprim mai mult și ne mulțămimi numai ar aminti. Mai mult merită atențiunea noa­stră respingerea deputațiunei clerului nostru. Nu se țm motivele arangiatori­lor. Cele care ni se raportează nu sânt motive suficiente, adecă, pentru că metropolitul ar fi fost presentat la gară, se nu se mai înfățișeze înaintea principelui și clerul. Motivul cel ade­vărat din care au purces arangia­­torii, ni se pare a fi fost, că prioți­­mea română, care era numeroasă și bine representată, se nu aibă ocasiune a bineventa pe viitorul suveran. Domnii cari au arangiat festivită­țile de primire însă nu au fost înde­­stulați cu umilirea bisericei române, ci au trebuit să afle nod în papură și pentru scandal. Un știm­ corespon­dent ne scrie în privința aceasta între alte următoarele : „Românii din orașul Hațeg, adecă „orașul, a ridicat la capul de că­­­trâ Stă-Măria Orsei o poartă de tri­umf cu două steaguri, unul ungu­resc înclinat câtră partea dreaptă a drumului, celalalt românesc (tran­silvan) înclinat câtră partea stângă, î nsă vice-comitele C. Bardsai a dat „irdin de s’a tăiat ruda steagului cu f erestreul.“ Afacerea aceasta, după cele ce vdem din fiarele unguresci, nu s’a țemurit, cu tăierea steagului, ci au trouit să se scormonească faime pe cae nu le putem încă aprecia și a trebuit tot vice-comitele se recurgă la procurorul de stat în contra Români­lor batjocoriți. Desvoltarea afacerei acesteia o așteptăm. Atâta constatăm însă de pe acum, că Românii, majoritatea țării și a co­mitatului Hunedoarei, cu ocasiunea aceasta festivă, pe lângă cele amintite, vor mai fi și încurcați în procese cri­minale. Ar mai fi și alte, peste care tre­cem acum reservându­e a le raporta în­deosebi așa cum s’au înâmplat. Maghiarii (de origine română) , însă fie siguri că nu ’și vor ajunge scopul care este destul de învederat,­­ Ceea ce vor ajunge este că tot pe ei i se vor compromite. Sau cred ei că toată Ungaria, toată monarh­ia, și toată Europa tră­­i­esce numai ca să le facă hatâruri ? Ei uită, că compromițându-se pe­­ sine compromit și naționalitatea de­­ care se țin astăzi; ei uită că nici o­­­­ naționalitate afară de jidanii, cari și au vîrît deja afunci mânile în buzunarele lor și cari se străduesc ai moșteni, nu este învoită cu îngânfarea lor; ei uită că trufia și câtă au manifestat pănă acum toată naționalitatea maghiară, origi­nală și neofită, instreinează toată su­flarea omenească de dânșii. Sau se razimă ei pe Bismarck, sub a cărui auspicii este constituit și orga­­nisat Schul -Vereinul german? Apoi nici G­r­e­v­y, presidentul republicei franceze, nici Gl­a­d­s­t­o­n­e, ministru-presid, în Englitei­a, — de pașa Kerim, cel cu sabia de onoare, nu seim mai trăesce — nu vor pute veni cu flotele lor nici pe Tisa, nici pe Murăș, cu atât mai pu­țin pe Someș și pe Cerna în sus, ca se le spriginească îngâmfarea pănă la despotism în contra concetățenilor, cari nu doresc alta decât să trăească în egală frățietate cu dânșii. Domnii, căror încă n’au putut se li se șteargă tradițiunile românesci, re­­mase dela strămoșii lor, ar trebui se fie mai cu tact. Noi ii lăsăm în pace se fie maghiari, dacă le place așa, am fi dorit însă ca dacă au lăpădat limba și cu ea naționalitatea, să fie păstrat ba­rem inima și chipzuința românească. Să nu fie rustici când au să fie urbani, dacă nu pentru concetățenii lor, cel puțin pentru a evita necuviința și inurbani­­tatea pănă la ofensă, când...........pri­mesc oaspeți de cei mai înalți. FORȚA. Cum a înalbit femeea pe dra­cul. *) Pleacă Niță câtră casă singur și cam gânditor, întră în casă face focul, pune el de mămăligă, chiamă păsările toate, le hrănesce — și purceii, vin vitele din cireadă, mulge oile —vaci — capre strecoară laptele în oale ca se’și facă unt și brânză, iar’ după ce își face mămăliga, se pune el și mănâncă apoi își hrănesce cânii, închide vitele toate, păsările și purceii și în sfârșit să culcă și el. Când se adoarmă, sare în sus!—„Măi femee, tu me strigi?“ __. Nu vede pe nimeni Niță. Ear’ se culcă, închide ochii, se pune în trei, par’ se întinde, se întoarnă, se mai sucesce__pace! Nu putea se doarmă! se mai uită pe fereastră, mai aprinde luminarea, ese afară pe la vite........ cânii dorm dealungul prispei, boi, vaci oi... toate culcate rumegau, în­tră în tindă, caută în vatră, pe riș­niță pe sub paturi, se uită pe după sobi. ... singur. Stinge luminarea, și ceară din nou se dorm, dar simțea că î dă într’un tremur și începe se băigească. — „Ce dracu ! Ce îi aceasta frate? Nu’s vinovat cu nimica! Ce se’i fac dacă am scăpat’o, s’a sirșit!“ H, dar Niță pretutindeni își vede merei nevasta l­a sfârșit, se hotărî see, și se duse ca se­ scoată. Pne mâna pe o găleata, și își ia și o finghie mare, închide casa și pleacă. Leagă găleata, îi dă drumul și strigă :„Prinde-te bine!“ Simte că s’a prins șirage. Trage el se mai opresce, car’ ma trage__ Când se uita ce se va­ră ? — ,Ptu ! Piei drace . Da tu esci ? Eu trăgam se’m­i scot femei­a, și când colea, tot pe dracul!“ — Mă rog ție mei Române! scoate­m nu mă lăsa! Fii creștin bun! Fii de teabă! Fă’ți o pomană cu mine; câa venit ori cam seară o fe­mee prest mine și de ani­ noapte mă muncesce! Uită te, eu eram tinăr, mă gândeam la însurătoare, și de a­seară pănă acuma femeea cea ticăloasă m’a făcut alb. M’am slujit“. — „Ba mai bine îmi scot femeea. — „Of! Te rog, nu mă lăsa. Las­că ți îi scoate-o pe urmă, scoate-mă pe mine dragă, să fug în lume! să n’o văd, cât lumea și cât pământul. Mi-a luat în cărți averea — bogăția și tot iadul, ear’ mai pe sus de toate m’a scuipat și mi a dat palme, față cu supușii mei! Scoate-mă dela pe­deapsa te rog! Da’mi drumul pe lume!“ — „Bine! Eu te scot, dar........“ — „Ce vrei? spune ’mi zeu ce vrei să ’ți dau, numai scapăme de densa!“ — „Să ’mi dai și să am puterea numai eu singur pe lume, să te scot de pretutindeni, din oameni și din lucruri, din dobitoace și de ori­unde vei fi.“ — „Bine! Putere să ai!“ Scoate Românul pe dracul, și apoi își scoate femeea, care să mai botezase, — ba chiar se mutasă bine, căci simțise ea sărmana numai în câteva vreme, de cât preț este bărbatul când poți săi ai lângă tine. — „Măi Române!“ (­zice din nou dracul). Ce poftesci?“ (întrebă Niță). *) „Timpul.“ Revista politică, Sibiiu, în 21 iulie. Cestiunea egipteană formează ob­­iectul principal între toate discuțiunile politice. „National Zeitung“ din Ber­lin scrie între altele: „Dacă Englitera, după declarațiu­­nea lui Dilke, vrea se elibereze Egip­tul de tirănia militară, trebue se ob­servăm înainte de toate că pe noi Încă nu ne apasă nici o tirănie mili­tară, egipteană, nouă nu ne-au făcut nici o pagubă. Atrocitățile din 11 Iunie și 11 Iulie din Alexandria, care, firesce, au atins încâtva și națiunea noastră sânt a se pune în altă soco­teală. Cu toate aceste noi nu suntem așa de egoisti încât se remânem reci la fiece povară care apasă asupra altora. Nu negăm, că Egip­tenii sânt acum apăsați de povara unei partide militare, însă nu credem că intervențiunea puterilor apusene are caracterul unei „eliberări“ a poporului egiptean și ne îndoim cu deseverșire, că guvernul englez are intențiunea de a lăsa, după cum promite dl Dilke, ad­­ministrațiunea țerei, pe mânile Egipte­nilor. Ca se stârnească credința aceasta atitudinea guvernului englez și fran­cez trebuia de mult să fie alta și nu ceea ce a fost. . După ce vorbesce „Naț. Zig.“ despre esploatările ce au făcut Englezii și Francezii în Egipt, continuă în artico­­­lul său: „Germania însă n’are nimica comun cu esploatările aceste. Noi avem mulțămirea de a nu fi mângiți cu ma­cula aceasta. Cum am veni noi așa Cu toate că Niță se cam încrețea în spate de frica Mărioarei, dar se roagă el de dînsa să ’i ierte că a scă­pat frânghiea, ș’a cam zăbovit pănă a adus alta. — „Nu face nimic Nițișor! Așa greșesc oamenii!“ Dar mergând ei cătră casă, spu­­nându’și unul altuia ce au pățit și ce au ved­ut, se pun pe trai blând și dulce. Căci Nița scotea pe dracul de ori unde ’l afla întratâta degeaba nu se du­cea să’l scoată, se înțelege. Făcură Niță și cu Mărioara lui atâtea acareturi și atâtea bogății, că nu le mai ținea pământul, iar dracul scotea limba de un cot fugind când aușiia și vedea pe Niță. Și trecură mai mult de­cât­­ zece sute de sute de ani, de când Niță mereu scotea pe dracul de pretutin­deni, că dracul rămăsese mai uscat de­cât scândura și nu avea nici de ce-l trage cânii Așa încât, odată dra­cul ,jlice lui Niță — „Domnule Niță! (ear Niță nici se uită.)

Next