Telegraful Roman, 1908 (Anul 56, nr. 1-142)

1908-07-26 / nr. 82

338 Bănci bine situate avem vr’o 100 și și 50 mai mici, dintre care nici 50 nu sunt trecute în lista membrilor. Despre celelalte clase sociale repre­zentate la „Astra“ nu mai amintesc, fiindcă sunt mai mici la număr, apoi scopul meu nu este a face statistică, ci a spune ac­torilor competenți și tuturor Românilor de bine, că e timpul suprem a da ac­țiunilor noastre culturale direcție nouă și corespunzătoare, nu numai împrejurărilor actuale, ci și principiilor de azi. E neapărat de lipsă adecă, ca să ți­nem cont de spiritul timpului și acomo­dat lui să indreptăm busola acțiunilor din sinul și jurul „Astrei“. Cu vr’o câțiva articoli, scriși mai cu seamă din incidentul adunării generale, cu ținerea alor câteva conferințe sau re­prezentații teatrale și cu editarea unui organ necorăspunzător azi scopului, n’o să putem ajunge în grabă la scopul măreț al „Astrei“. Trebue schimbat sistemul vechiu cu altul modern și dată altă direcție acțiuni­lor noastre culturale. E neapărat de lipsă înainte de toate, ca să facem „Astra“ cât se poate de cu­noscută, chiar și în cele mai inferioare pă­turi ale poporului, fiindcă mulți sunt din­tre ai noștri, cari nici de veste nu iau auzit. Munca aceasta însă nu se poate nu­mai prin ziarele noastre, ci prin acțiuni pornite din sinul comitetului central și dirigente direct la persoane. Da, persoanele direct trebue făcute atente asupra „Astrei" și să li se deie ocazia a se înscrie. In vederea acestor scopuri am înain­tat pentru adunarea generală 10 propu­neri, a căror intenție este: a afla mijloa­cele necesare, cu cari în mod potrivit s'ar putea surescita interesul publicului nostru pentru afacerile „Astrei“; a de­ștepta simțul de datorință națională și culturală în inima f­eștecălui Român, a trezi și dezvolta spiritul de asociare între noi și în fine a deschide teren cât se poate de larg activității „Astrei“. Toată suflarea românească — de la vlădică pănă la opincă — trebue anga­jată la măreața muncă culturală a „Astrei.“ Trebue reamintit unora din clasa noastră cultă, că cu bănișori cu greu câ­știgați de bietul nostru țăran, sau cu pre­scură românească ori cu stipendii și alte ajutoare românești s’au cualificat, și pânea de toate zilele tot în mijlocul nostru o câștigă, deci datori sunt a se interesa de cultura țăranului. Să nu ne genăm a spune fieștecă­­ruia, că taxa de membru pentru „Astra” e numai o părticică mică din tributul de recunoștință, cu care datori suntem popo­rului pentru imensele binefaceri primite dela el, iar a servi acest tribut, e o da­torie sfântă, care întră toate împrejurările trebue împlinită. Bogatul și săracul deschidă­ și dară punga și — după cum îi va trage inima și-i va permite mâna— să depună obolul seu pe altarul culturei naționale, pănă când încă nu e prea târziu. Cu mânile în sân nu mai putem stâ­rzi, când orizontul e întunecat de nori grei, cari în sânul lor ascund trăznete și fulgere pentru cultura națională și e o chestie numai de timp, ca să se descarce cu furie nebună asupra ei. Să nu uităm, că se zvonește despre sufragiul — poreclit și universal, îmbrăcat în cojocul pocii, și anume pentru noi strâmb croit­or al pluralității. Acul pen­tru acest cojoc îl putem află numai între armele culturei poporului nostru. Indolența noastră în privința cultu­rală a poporului se poate răzbună amar în viitor! Știm doar cu toții, că țăranului no­stru i­ se pune cu sala în mână o monedă străină de comunicație spirituală cu alții. Primească­ o dacă așa i-a dictat soartea, dar să ne îngrijim de cu vreme și de fel să nu permitem, ca spoiala cutărei culturi străine să între prin porii păreților în casa țăranului nostru și să-i înfioreze atmos­fera. Casele înfioiate prin bacilele culturei streine cu razele soarelui dădător de viață a culturei naționale să le desiniid­ăm, și cât se poate de radical. Ca să putem face aceasta cu succe­sul dorit, e neapărat de lipsă înainte de toate, ca să ne înrolăm toți — femei și bărbați — în șirurile membrilor „Astrei“ și să îndemnăm la asta și pe alții, precum să înfluințăm, ca toate celelalte institu­­țiuni de ale noastre — mai cu seamă băncile, comunele bisericești și cele poli­tice, unde suntem în majoritate — să se înscrie ca membri la „Astra.“ Privească fieștecare Român de bine de o datorință sfântă, ca să fie membru al „Astrei“ și să fie convins, că despre noi, respective despre bunul și blândul nostru popor, cu drept cuvânt se poate zice: sine „Astra“ non stur ad astra. Dr. Lazar Popovici medic și membru pe viață al Astrei. FOIȘOARĂ. Octavian Smigelschi. Intre artiștii, pe cari Karl Dörfschlag îi luase sub aripile sale în școala sibiiană, și cari în vremea formării și sbuciumării lor au rămas cu dânsul în intimă atin­gere, în rând cu Weltmann, Schullerus, Cou­­lin și Fleischer, se numără și Octavian Smi­gelschi. Indiscutabila lui valoare de artist se invederează acum prin conferirea „pre­miului pentru Roman. De cercurile săsești, amicale artelor, Smigelschi a stat totdea­una aproape, deja de pe timpul primei exposiții de artă din Sibiiu de la 1890, unde el pentru întâia dată pășise în pu­blicitate. Nimic nu e de importanță mai hotă­râtoare pentru dovada existenței artei, de­cât destoinicia validitării individualismu­lui unui talent positiv. Cu un zel fără repaos și cu o aprofundare fără preget, din acel moment în care Smigelschi își aflase adevăratul seu ogor de muncă, el și-a și creat loc pentru terenul său de ac­tivitate. Acolo, unde s’a ridicat pe acest teren, a putut se ajungă numai muncind ca Român, în spirit național. Nu însă în acel înțeles, că ar fi cules numai doi TELEGRAFUL ROMAN Accidentul de tren dela Bătuța. Amănunte. Ziariul ,Tribuna­ din Arad aduce de­spre accidentul de tren de la Bătuța urmă­toarele amănunte interesante: Sâmbătă seara, cu trenul express de Arad, au pornit din Sinaia, R. A. L. L. R. R. Principele Ferdinand și Principesa Maria, cu micii Principi Carol și Elisa­­beta, împreună cu suitele lor, călătorind spre Coburg. Ieri, Duminecă dimineața, urmau să treacă prin Arad, dar întâmplător un ac­cident a survenit pe drum, întrerupând că­lătoria. Cu câteva ceasuri înainte de so­sirea trenului de Arad, în stația Bătuța, s-au ciocnit două trenuri de marfă. Caram­bolul foarte puternic a sfărâmat vagoanele în cea mai mare parte, astfel, că linia fiind deplasată și locul acoperit cu sfărâmăturile vagoanelor, trenul express, sosit în apro­pierea stației, s’a găsit în imposibilitate de a-și putea continua drumul. S’au luat măsuri în pripă pentru a se putea libera în primul rând locul, telefonându-se în a­­celaș timp la stațiile învecinate, cum și la direcția Căilor Ferate, pentru a se expedia un număr mai mare de lucrători. Pasagerii aflători în tren erau de tot alarmați, căci deocamdată orice circulație era întreruptă. Principii Moștenitori însă și-au păstrat toată răbdarea, așteptând în cele trei va­goane regale. In primul rând au sosit la fața locului patru vagoane cu lucrători din Maria Radna. Peste 2 ceasuri din Arad au sosit alte 8 vagoane de cl. I și a II-a, în care luase loc de inspector Vet­ter cu alți doi funcționari ai căilor ferate, pentru a cercetă cazul și a urgentă mă­surile în consecință, foarte îngrijorați de accidentul întâmplat tocmai în împrejurarea gățiile imense de gen național din motivele ce există în viața poporului român, ca și în viața altor popoare. Nu, ci în acel fel, că el a pornit cu o forță mare de acolo, de unde arta națională bisericească gr. orientală, după o desvoltare de aproape două mii de ani, stagnase din causa, că pentru vechile idealuri nu se mai găseau forme nouă, nu mai existau nouă puteri de expresiune. Această artă bisericească emanase din Bisanț și se înstăpânise pre­­tutindenea unde creștinismul oriental prin­sese­ rădăcini. Această artă luase în po­sesie nu numai păreții bisericilor de la sate, se înstăpânise nu numai asupra tâmplelor, iconostasului și a sanctuarului, ci și mul­țimea icoanelor sfinților și a crucilor erau sub dominațiunea ei. Cu o seriositate mi­stică­ sărbătorească manifestată la început, arta aceasta mai târziu începuse se dege­nereze și în sfârșit să devină țeapănă în forme de manierare fără duh, în care însă cu toate acestea mai rămăsese o licărire din vechile tradiții. Aci Smigelschi trase brazdă. Și aci zace cel mai special și trainic ment­al seu singur, că a devenit un nou desco­peritor spre țeluri nouă ale artei națio­nale, nu numai pentru poporul seu, ci pen­tru întregul creștinism greco oriental și greco catolic. Smigelschi este, care a des­coperit aceste urme, de la cari pleacă o linie dublă înapoi la cele mai vechi tra­călătoriei Principilor Moștenitori ai Româ­niei. Cu toate sforțările făcute pentru a se grăbi lucrările de reparație, nu s’a pu­tut proceda la circulația trenului decât numai prin transbordare. Pasagerii din tre­nul de Arad au luat loc în cele 8 vagoane sosite dintr’acolo. Intr’un cupeu de cl. I a luat loc și A. S. R Principele Ferdi­nand, cu aghiotantul său, cum și încă câ­teva persoane din anturagiul său. A. S. Regală a călătorit astfel pănă la Arad, unde dl inspector Vetter i-a pus la dispoziție un nou vagon ministerial, se­parat, cu care a călătorit pănă la Pesta, unde urmă să aștepte sosirea vagoanelor Regale, cum și pe A. S. R. Principesa Maria, împreună cu micii principi, cari nu s’au coborât din vagoane. In toate stațiile lumea era alarmată de întreruperea acea­sta neașteptată. In drumul spre Pesta, lu­mea deja avizată de accidentul trenului accelerat în care se aflau Principii României, ieșise într’u întimpinarea RA. N­. RR. In gara Maria-Radna, aflându­se în­tâmplător mai mulți Români, au salutat respectuos pe A. S. R. principele Ferdi­nand, care a trecut prin tra­nsbordare, la oarele 11 a. m. D­na Marilena Bocu, află­toare pe peron, a salutat pe A. S R. care a binevoit a se întreținea cu Dsa, în mod foarte amabil. A. S. R Principesa Maria nu a pă­răsit de loc vagoanele princiare, cari au staționat în apropierea stației Bătuța, pănă seara la 7 și juni. Fără a-și fi perdut nici un moment răbdarea, A. S. R. Principesa a privit la efectuarea lucrărilor de reparație, convor­bind cu câțiva țărani români, cari treceau pe lângă vagoanele princiare, transportând bagagiile pasagerilor. In timpul zilei micii pricipi Carol și Elisabeta au făcut plim­bări prin satul Bătuța, până în pădure, și întâlnindu-se cu țărani au stat de vorbă cu ei, întrebându-i asupra locurilor, foarte mirați de portul românesc de prin părțile acestea. La oarele 4 după amiazi AA. L­. RR. au luat ceaiul în vagonul-restau­­rant princiar. La oarele 7­/2 p. m. după o muncă neîncetată s’a putut elibera și repară li­niile, lăsând loc vagoanelor princiare spre trecere. Două locomotive sosite într’adins s’au alipit vagoanelor, cărora s’au mai adău­gat și altele în cari au luat loc pasa­gerii celoralalte trenuri sosite peste zi. Con­dus sub privigherea dlui inspector Vetzer, trenul a pornit din stația Bătuța aproape de oarele 8 seara. In gară mai mulți țărani au salutat respectuos pe AA. U­. RR. entusiesmați și mișcați de a fi văzut și găzduit în apro­pierea sătuțului lor pe Augustii oaspeți Princiari. La Maria-Radna o mulțime numeroasă aștepta s­osirea tronului și vestea călăto­riei Principilor Moștenitori svonindu-se, toți erau curioși a vedea pe grațioasa Prin­cipesă a României. In public se aflau mulți Români. Din asistență d-na Marilena Bocu, fiica primarului din Sinaia, a fost primită în vagonul princiar, salutând pe Auguștii călători și oferind două prea frumoase jerbe de flori A. S. R. Principesei Maria și A. S. R. micei Prințese Elisabeta, cari au binevoit a se întreținea foarte cordial cu D-sa, mulțăm­idu i călduros pentru neașteptata și plăcuta surprindere. A. S. R. Principesa României era însoțită de D-na Elisa Greceanu, Doamnă de onoare. D-sa observând publicul din apropierea trenului a atras atenția AA. S­. RR. Prințesei și micilor Principi, cari apă­du­ți. Se poate spune, că Smigelschi în­fățișează legătura între arta bizantină cul­tivată în biserica grecească și ajunsă aci la o desvoltare caracteristică și între o artă a viitorului, al cărei fundament el l-a descoperit și l-a așezat. Este evident, că pentru o astfel de forță, de un efect a­­proape epocal, este nevoe și de un talent tot atât de extraordinar. Și nu este de­m­rat, dacă la Budapesta au frapat la 1904 proiectele sale și cartoanele espuse pentru decorarea catedralei metropolitane din Blaj. Era un sentiment corect, când la Budapesta s’a simțit, că operile lui Smi­gelschi înseamnă pentru arta din Ungaria o îmbogățire de mare valoare și în ace­lași timp de înaltă însemnătate. Este și natural, că la un artist de talent deose­bit nu se pot ivi succese mari așa peste noapte. Pănă ce a ajuns Smigelschi să-și desvoalte programul în proiectele pentru Blaj, cari își așteaptă executarea, trebuise să mântue studii vaste. La München, Ve­neția, Ravenna și Florența a căutat el să cuprindă arta Primitivelor în conținutul lor psihic. Deja anul 1890 încoace, în care timp a fost profesor de desemn la gimnasiul de stat din Ibașfalău, a folosit fiecare ceas de recreație ca se ajungă în clar cu arta sa. Dovadă de seriositatea cu care el o făcea aceasta, este faptul sem­nificativ, că mai mult de 12 ani el și-a rând apoi la ferestrele vagonului au mul­țumit afabil salutărilor călduroase ale asi­stenței române. După zece minute trenul și-a conti­nuat drumul către Arad și Budapesta. A. S. R. Principele Ferdinand va rămânea la Berlin pe când A. S. R. Principesa cu micii Principi își vor continua drumul la Coburg, unde va avea loc în curând că­sătoria Principesei Beatrice, — logodită cu un Infante de Spania, — sora mai mică a A S.­R Principesa Maria a României. Despre România. Ziarul „Schlesiche Zeitung” publică într-un număr mai recent un articol elo­­g­os la adresa regatului român, pe care-l reproducem și noi, după cum urmează: „Situațiunea politică din Balcani lu­ând de un timp încoace o turnură îngri­­j­toare, bărbații conducători ai statului român s’au pus în strânsă înțelegere cu sferele conducătoare din Austro-Ungaria și Germania, spre a ajunge la o completă comunitate de vederi, impusă de bunele relațiuni amicale existente. Nu sunt de­cât numai câteva zile, de când prim-mini­­strul D. A. Sturdza (care e și ministru de externe) a avut cu baronul Aerenthal o întrevedere. In curând va avea și regele Carol o întrevedere cu împăratul Francisc Iosif la Ischl, și întrevederii acesteia va urm­a apoi o altă întrevedere, aceea a dlui Sturdza cu cancelarul german Bülow, la Norderney. In felul acesta se vede clar, că po­litica orientală a României, în urma prie­tenoaselor ei relațiuni cu tripla­ alianță, și în special cu Austro Ungaria și Ger­mania, e în plină conglesuire cu a acestor puteri occidentale. Linia aceasta de conduită a Româ­niei e trasă de desvoltarea ei politică-eco­­nomică. In adevăr, giganticele sforțări ce le-a pus ea, ca să se transfoarme dintr’un stat vasal oriental într’unul cultural-european, au făcut-o în acelaș timp, ca să se alipea­scă de politica pacifică a triplei­ alianțe. Și alipirea ei de cele trei puteri este fi­­rească, de­oarece ea n’are să se teamă de politica lor de expansiune, ba ceva mai mult, pericolele ce ar putea amenința in­dependența și existența României, sunt îndreptate în contra triplei­ alianțe. Toate acestea n’au împiedecat însă, ca România să întrețină relațiuni priete­noase cu toți vecinii săi." După răsbolul din 1877 relațiunile dintre România și Rusia erau foarte în­cordate. Poporul român nu putea să uite, cum a răsplătit vecinul sen de la nord ser­viciile ce i le-a adus pe câmpul de răsboiu, dându-i cele mai bogate și românești di­stricte ale Basarabiei. Dar regele Carol, care este un politician realist de rangul întâi, a priceput să amelioreze relațiile în decursul timpului, dându-le un carac­ter cu totul normal, ba și prietenesc chiar. Tot la fel s’a procedat și cu Bulgaria. Și aici a reușit înțelepciunea regelui Ca­rol ca să înlăture elementele de discordie și să stabilească relațiuni de bună veci­nătate. Excelente de tot sunt relațiunile României cu Turcia, care înțălege, că Ro­mânia e unica între țările balcanice, care este cuprinsă de adevărată iubire de pace putut călca pe inimă să rămână pentru publicitate ca și cum n’ar fi existat. Ambiția particulară artiștilor de a fi apreciați el nu a cunoscut-o în acest lung timp, ori în cazul cel mai bun a refuzat-o. Era ocupat îndeajuns cu studii teh­nice, figurale, decorative și de peisagiu. Și după o vorbă a sa proprie, mai bine de un deceniu din viața sa l-a „experi­mentalisat“. Așa se face, că în tablourile pe cari le-a creat în catedrala metropolitană din Sibiiu, — parte în colaborare cu Coulin, — dintr’o dată apare ca pictor de o per­sonalitate deosebit de marcantă. Ce inzuia el cu înviorarea și adâncirea artei bisericești gr.-or., rndicase în pro­iectele sale blăjene. Cum proiecte analoge se prezintă în executare, — ne arată el aici! Cine se apropie să privească aceste picturi, nu va putea la început să suprime un fel de sentiment, particular, ce-l cu­prinde, deosebindu-se tablourile de tot ce vezi adeseori și de aceea cu ce ești obici­nuit. Iți trebue timp, ca să pătrunzi la miez Dar pe lângă o suficientă capacitate de apercepțiune artistică, curând acest sen­timent e înlocuit cu impresia care și-o face privirea unei adevărate opere de artist, și înțelegi intențiile și ținta sa. Găsești aici, că Smigelschi a reușit șă-și realizeze prin­cipiile, pe care el însuși și le-a grupat în următoarele scurte puncte de vedere \

Next