Telegraful Român, 1932 (Anul 80, nr. 1-83)

1932-01-01 / nr. 1-2

2 de cătră On. Minister al instruc­ţiunei şi cultelor de comun acord cu administraţia P. T. T., aprovi­zionarea timbrelor necesare co­respondenţei oficiale se va face până la 15 Ianuar 1932 ca şi în trecut de cătră fiecare oficiu pro­­topopesc, respective oficiu paro­hial, conform instrucţiunilor cu­prinse în circulara noastră Nr. 3084/930 Bp. In curând vor urma noui instrucţiuni cu privire la modul cum se va face aprovizionarea timbrelor oficiale cu începere din 15 Ianuar 1932. Sibiu, 28 Decemvrie 1931. Consiliul arhiepiscopesc Comentări netemeinice in ga­zeta de la Blaj. Ziarul blăjan Unirea, oficiosul greco-catolic — scrie Nea­mul Românesc — a comentat alcătui­rea bugetului cultelor, afirmând că la repartizarea fondului cultelor biserica unită ar fi fost nedreptăţită. Oficiosul guvernului continuă astfel: «Prevederile bugetare ale cul­telor inglobează un total de 528.917 888 Iei, numărul credincioșilor fiind cifrat la 16.319.445 de suflete. Deci revine de cap de credincios suma de lei 31 88. Greco-catolicii au la o populatie de 1.341 631 un fond de 42 771 196, adecă, in afară de biserica ortodoxă, au un maximum de prevederi buge­tare, împărţind suma cu numărul cre­dincioşilor revine tot 31­88 lei de fie­care suflet. Ortodocşii, cărora ziarul Unirea le aduce imputarea că sânt privile­giaţi, au un fond de 402 949.557 lei la un număr de 12.638 081 de cre­dincioşi, adecă de fiecare suflet re­vine tot 31*88 lei. Aceeaş normă a fost respectată şi la repartiţia restului de fond după cum arată următoarea tabelă: Romano-catolici 1.087 037 Reformaţi 655.685 Evang.­Luterani 370 681 Unitari 71.294 Musulmani 155.036 Mozaici — 34.654.739 20 903.237 11.817 510 2.272 852 4.942.547 8.606.250 Se constată deci, din cele de mai sus, reaua credinţă cu care o parte din minoritari încearcă să defăi­meze activitatea actualului guvern».. Cuvinte arhiereşti — La Naşterea Domnului — II ...Popai de odihni şi de recule­gere, iubiţii mei, e sfânta sărbătoare de astăzi, a Naşterii Domnului nostru Isus Hristos, sărbătoare care ne dă prilej să ne ridicăm cu suf­etul dea­supra mizeriilor, neajunsurilor zilnice şi uitând de ele pentru un moment, se privim cu ochii sufletului nostru la ieslea din Viticem, la pruncul Isus, la Dumnezeul Cel veşnic, care pen* tru noi, pentru mântuirea neamului omenesc din noianul păcatelor, a luat trup omenesc născindu-se din prea­curata Fecioară Maria, şi cu umilinţă să*L preamărim cu cuvintele cântării ce a resunat In sfintele noastre bise­rici la rugăciunea de dimineaţă, la sfânta Utrenie: «Mărimu-Te, Dătăto­­riule de viaţă Hristoase, Carele pen­tru noi acum cu Trupul Te-ai născut din nenuntita şi preacurata Fecioară Maria».­ Am numit, această mare şi sfântă sărbătoare, popas de odihnă, de re­­culegere, căci, iubiţii mei, viaţa noa­stră de acum o asemenea cu călătoria prin marele deşert, pustietate, Sahara, din Africa, şi situaţia noastră, cu si­tuaţia caravanelor, a călătorilor, prin această primejdioasă pustietate. Greu­tăţile, neajunsurile, neliniştea, grija de ziua de mâne, cari încunjură viaţa noastră de astăzi, le asemenez cu primejdiile, cari ameninţă viaţa călă­torilor, cari sunt siliţi să umble prin acea pustietate, prin acea mare de nisip, lipsită de apă, dară plină de dogoritoare ferbinţeală, care istoveşte puterile călătorilor şi ale animalelor. In acest deşert, in lungul cărărilor, să află ici-colo, la mari îndepărtări, câte o oază, tot atâtea insule, ostrove, in marea de nisip a deşertului; orze cu apă răcoroasă, cu arbori, vegetale, verdeaţă şi case de adăpost, la care ajungând călătorii obosiţi, plini de bucurie că au ajuns in pace, se odih­nesc, se recrează şi întăresc atât ei, cât şi cămilele lor. Se odihnesc, se recrează, şi apoi cu puteri Incite por­nesc din nou la drum, şi tot aşa, până ce ajung la ţinta călătoriei lor. Aşa să întâmplă, iubiţii mei, şi cu noi, in calea vieţei noastre. Trecem prin greutăţi de ordin material, de natură materială, în ce priveşte eco­nomia ţării, de cari se resimte şi eco­nomia, starea materială a fiecăruia din noi. Greutăţi materiale, ca urmări fireşti ale răsboiului trecut, sub po­vara cărora Sufer toate ţările. Pe­­ Pripeala dela Utrenie, lângă aceste greutăţi materiale şi fi­­reşti după răsboi, ne ameninţă şi ban­diţii pustiului, fiarele sălbatice, care sunt: satana şi slujb­ lui, a căror roadă e suflul necredinţei, a ateismului, a negărei şi combaterei lui Dumnezeu, ce se furişează In inimile multora şi le ia In stăpânire, ca apoi, lipsiţi de apa vieţei, ce izvoreşte din credinţa in Dumnezeu şi din învăţăturile Mân­tuitorului, să-şi peardă sufletele. Pe lăngă suflul necredinţei e şi focul do­goritor al luxului nebun, al nesaţului şi al imoralităţii. Dară, iată-ne acum, iubiţii mei, ajunşi la un loc de odihnă, la o oază, la sărbătoarea Naşterii Domnului no­stru Isus Hristos. Ajunşi la acest loc de odihnă şi preamărim pe Domnul nostru Isus Hristos, Dătătorul de viaţă, Carele pentru noi s’a născut, şi să ne întărim puterile noastre sufleteşti, şi prin ele şi cele trupeşti. Şi oare, cum ne vom întări pu­terile sufleteşti? Aşa, dacă vom cugeta asupra nemărginitei bunătăţi a lui Dumnezeu, care s’a arătat prin Na­şterea Domnului nostru Isus Hristos, trimis de Tatăl ceresc la lume pen­­truca, prin învăţăturile lui, luminând mintea oamenilor Întunecată prin pă­catul strămoşesc, să-l aducă la cuno­ştinţa adevăratului Dumnezeu, ară­­tindu-le şi calea, care duce la ade­vărata viaţă, la mântuire, la adevărata fericire şi pământească, şi cerească. Meditând asupra acestei bunătăţi şi iubiri nemărginite a lui Dumnezeu Tatăl şi a Fiului Său iubit, Domnului nostru Isus Hristos, Carele s’a umilit pe Sine luând trup omenesc născân­­du-Se, să-L primim cu braţele des­chise pe Cel născut, Domnul nostru Isus Hristos, crezând Intr’Insul şi in Cel ce L-a trimis, adecă In Tatăl ce­resc, să-i urmăm învăţăturile trăind după poruncile Lui, după poveţele sfintei noastre Biserici, din care curge isvorul netulburat şi nesecat al învă­ţăturilor Lui, din care isvor să ne răcorim sufletele stâmpărăndu-ne setea sufletelor şi răcorindu-le, precum Işi stâmpiră şi răcoresc setea călătorii deşertului, ajungând la oazele ce le dă odihnă... înarmaţi cu puteri im­pros­pătate, sufleteşti şi trupeşti, din prilejul sfintei sărbători de acum a Naşterii Dom­nului nostru Isus Hristos, vom porni mai departe pe calea colţuroasă a vieţii noastre spre un nou popas de odihnă, până ce, din mila Lui Dum­nezeu şi cu ajutorul Lui, vom ajunge la ţinta finală, pentru care suntem zidiţi, la viaţa cerească fericită in Dumnezeu şi cu Dumnezeu... (Din pastorala P. S. Sale Episcopului IOSIF al Caransebeşului). câmpului cum cresc, nu se ostenesc, nici nu torc. Şi totuşi vă spun vouă, că nici Solomon în toată mărirea lui nu se înveşmânta ca unul dintre ei. Deci nu duceţi grijă spunând: ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca, că după toate acestea se străduiesc păgânii. Ştie doar Tatăl vostru cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia şi dreptatea Lui şi acestea toate se vor adăuga vouă! (Matei 6, 25—33). Iată reţeta salvatoare, singura care poate mântui lumea din criza economică şi din criza morală ce fatal o însoţeşte: Căutaţi mai întâi împă­răţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate se vor adăuga vouă! Să ne punem serios, eroic şi sincer în conştiinţă întrebarea: Cum răspunde creştinul zilelor noastre la această dumnezească chemare ? Cău­tăm noi să înfrânăm legăturile trupului cu pământul, spre a ne avânta în sfe­rele idealului creştin, renunţând la poftele şi ispitele propriei noastre fi­inţe? Ori ne năzuim mai adesea după ce se străduiesc păgânii, ce vom mânca, ce vom bea, cu ce ne vom îmbrăca, cum ne vom distra, cum vom petrece vremea mai plăcut? Mi se pare, că marea mulţime a creştinilor de astăzi trăiesc într-o continuă suprapreţuire a trupului, pe care-l idolatrizează ca pe un zeu ne­săţios şi capriţios, căutând să-i sati­sfacă toate poftele, iar sufletul ne­muritor, veşnic ca şi Creatorul său, abandonat, este lăsat să tânjească după un mediu mai prielnic, după care oftează şi nu-l găseşte în societatea de astăzi. Poftele trupeşti ne stăpânesc peste măsură — acesta e adevărul. Dar ele sunt adevăraţi monştri ne­săturaţi. Ai satisfăcut pe una? zece îşi ridică capul flămânde. Ai satisfăcut şi pe acestea din ele puiază o sută tot atât de lacome, şi aşa la nesfârşit, până ce biata noastră fiinţă, sfâşiată, cade neputincioasă în robia lor, unde se zbate în desperarea morţii; pen­­tru că ce muncă, ce energie omenească cinstită mai poate împăca atâta lă­comie, atâta nesaţ?! Şi î­n chipul acesta urmează groaznica demoralizare, şi cu ea de­­cădinţa, când tu creştine înlocuieşti grija sufletului ce se doreşte la Dum­nezeu cu un cult exagerat al trupului şi al poftelor sale, iar dreptatea lui Dumnezeu cu egoismul tău nesăţios. Şi atunci cum să nu te simţeşti nenorocit şi să nu te tânguieşti pe toate tonu­rile de greutatea timpului de astăzi?! Dar să mă credeţi, că nu vre­murile sânt atât de grele, pe cât de slăbită este rezistenţa noastră sufle­tească, opoziţia noastră morală în faţa cerinţelor extrem de exagerate ale zilei, ale clipei, a căror satisfa­cere în limbajul comun se chiamă „fericirea vieţii“. Mântuitorul ne-a pre­venit doar, că în lume tulburare avem, dar tot atunci ne-a şi încurajat, în­­demnându-ne să îndrăznim, ca să bi­ruim lumea, ca şi El (Ioan 16, 33), nu să ne lăsăm înfrânţi de ea. Moşii şi strămoşii noştri, în tre­­­­cutul lor aproape de două ori milenar,­­ au văzut altfel de crize, au trecut peste altfel de încercări şi nu s’au încovoiat, nici n’au desperat, pentrucă razimul lor sufletesc nu era aşezat­­ pe trecătoare circumstanţe economice, ci pe credinţa nestrămutată în Dum­nezeu, care singură rezistă tuturor schimbărilor vremii, tuturor încercă­rilor, tuturor calamităţilor, tuturor ne­norocirilor, tuturor suferinţelor. Pri­virea lor era aţintită spre cer, spre bogăţia dumnezeirii, nu spre bogă­ţiile pământului, de aceea aveau ero­ismul ce-l întâlnim numai la sf. mu­cenici, ca să considere bunurile su­fletești mai presus decât toate como­rile pământului. TELEGRAFUL ROMAN III ...Sfânta scripturi ne istoriseşte că creştinii cei dintâi, pătrunşi de în­văţătura Mântuitorului, duceau intreo­­laltă o viaţă de fraţi, îşi vindeau mo­şiile şi averile şi le impărteau tuturor, după cum avea nevoe fiecare. (F. Ap. 2, 45). Cei bogaţi ospătau pe cei săraci, şi iubirea creştină înfrăţea pre oameni. Legea creştină s’a răspândit repede în lume fiindcă ea era legea iubirii şi a milei făţă de aproapele. Spitalele, orfelinatele, azilurile pentru bătrâni şi săraci şi atâtea alte insti­­tuţiuni de binefacere, toate au răsărit din iubirea faţă de aproapele, pro­povăduită de Mântuitorul nostru Isus Hristos. El a spus că întrucât miluim pre un sărac sau facem vre-un bine unui om ce sufere, Lui Ii facem, şi pentru toate acestea vom primi dela El răsplată In ziua judecăţii de apoi. (Mat. 25, 40). Toată lumea se plânge ci vre­murile de azi sunt mai grele ca ori­când, fiindcă oamenii de pretutinde­­nea se vaită. Am ajuns să credem că e aşa de grea viaţa încât nu mai putem săvărşi nici măcar o faptă bună. O, câtă înşelăciune ! Azi nu suntem nici în răsboi, când moartea secera vieţile de om ca spicele de grâu, nici nu ne pândesc ca odinioară boli molipsitoare ca ho­lera şi ciuma. Dumnezeu cel atotbun ni-a trimis ani buni, roditori, şi foa­mea nu ne ameninţă. Tot El ne-a cruţat de cutremur pământesc, de potopul apelor şi atâtea alte primejdii care strică viaţa oamenilor pe pământ. Atunci pentru ce ne tânguim că vre­murile de azi sunt mai rele ca ori­când? Oare nu învinuim pe nedrept pe Dumnezeu că ne asupreşte prea mult? Da, iubiţi fii sufleteşti, vremu­rile de azi vor fi grele, dar vremurile se schimbă, şi Dumnezeu le cârmue­­şte totdeauna spre binele celor ce se incred in Ei. Dacă azi ni se pare că e mai rău ca altădată, e numai fiindcă judecata noastră e stricată, iar modul nostru de gândire nu e cel creştinesc. Noi nu voim să înţelegem că fericirea fără Dumnezeu e cu neputinţă. Iaradar ar produce pământul oricâte bogăţii, căci până când răutatea omenească va dăinui in lume in măsură tot aşa de mare ca astăzi, nu va pieri sărăcia şi jalea dintre oameni. Numai pe mă­sura in care ne vom Întoarce toţi la Dumnezeu, şi vom începe să trăim după legea lui Hristos, ducând o viaţă curată, plină de iubire faţă de Dum­nezeu şi aproapele nostru, va pieri neliniştea din suflete şi se va sălăşlui iarăş pacea şi mulţumirea în viaţa noastră. Boala de acum a lumii nu­­ e pricinuiţi de lipsa de bani a­cum Nr. 1-2

Next