Timpul, noiembrie 1891 (nr. 241-265)
1891-11-01 / nr. 241
ANUL AL TREISPREZECELEA.—No. 241 ABONAMENTELE: In țară pe un an..................................40 lei „ pe 6 luni.................................20 lei „ pe 3 luni............................. . 10 leî Pentru streinătate, un an .... 60 lei Redacția și Administrația 43( — Calea Victoriei. — 43 Un exemplar În Bani EDIȚIA A DOUA Armamentul Voința Națională nu se declară satisfăcută cu răspunsul ce i l’am dat în cestiunea armatei. Nu e destul, zice în esență Voința, să ne arătați că sub liberali domina cea mai mare destrăbălare și o proverbială necinste în administrația superioară a departamentului rezbelului, să ne aruncați mereu în cap pe Anghelescu și pe Marcan, căci ne-am obicinuit cu aceste acuzațiuni ca țiganul cu bătaia. Ați face mai bine să ne spuneți ce ați făcut voi, conservatorii, de când sunteți la putere, pentru ce n’ați introdus până acum pușca cu repetiție și praful fără fum, și de ce vă grăbiți să reorganizați armata dacă n’aveți cazarme suficiente pe care abia acum voiți să le înființați. Vom răspunde mai întâiu de toate că articolul prin care răspundeam Voinței nu se mărginia numai a încrimina trecutul colectivist, ci avea și o a doua parte, cu mult mai lungă și mai circumstanțială, prin care se răspundea d inainte la întrebarea pe care ne-o face din nou Voința. In această parte arătăm tocmai ce s’a făcut de conservatori pentru armată. Și pentru că nu scriem numai pentru redactorii Voinței și ar fi prin urmare o lipsă de cuviință față de cititorii noștri ca să le servim de două ori același articol, trimitem pe confrații noștri la numărul nostru de Mercuri. Să-l recitească și vor vedea că am răspuns deja la prima lor întrebare. Am arătat ce am făcut noi până acum pentru armată. Dar Voința ne impută și „ceea ce n’am făcut încă“ și găsește că n’am făcut tot ce s'ar fi putut face. O Vechiă legendă spune că însuși Dumnezeu n’a făcut lumea decât în șase zile și că a șaptea zi s’a odihnit. 11 g avais de quoil ar zice francezul. Voința este însă implacabilă cu conservatorii și, recunoscând pe de o parte „greșalele“ liberalilor, ne cere nouă să facem minuni. Această exigență nu poate decât să onoreze pe conservatori. Un ne prete qu’aux riches, zice iar un proverb francez. Am putea răspunde Voinței că dacă nu s’a introdus până acum noul armament și praful fără fum, cum și o sumă de alte îmbunătățiri, cauza este că nu se puteau face toate deodată. I-am mai putea răspunde că, tocmai din articolul nostru, la care se referă, reiese că, după căderea liberalilor, conservatorii au găsit armata în așa hal, încât au trebuit să si facă sacrificii enorme pentru a o rădica și că tocmai exemplele și cifrele pe care le-am indicat în acel articol dovedesc îndeajuns și cu prisos : pe de o parte că ar fi fost cu neputință a se cheltui pentru armată, în 3 ani și jumătate, mai mult decât s’a cheltuit, iar pe de alta că a trebuit cinstea și înțelepciunea conservatorilor în administrarea finanțelor țărei pentru ca acele sume enorme să poată fi cheltuite pentru armată. Căci, în definitiv, nu trebue să se piardă din vedere că conservatorii sunt de 3 ani și jumătate la putere, iar nu de 12. A! să lăsăm să treacă 12 ani de cârmuire conservatoare și apoi să stăm la vorbă! Dar noi stăm bucuros la vorbă și acum. Vom spune deci confraților de la Voința că deosebit de cauzele arătate mai sus și care ar fi de o mie de ori suficiente ca să explice neîntre "7“'ducerea până acum a puștilor noui și a prafului fără fum în armata noastră, mai e și un alt motiv foarte puternic. Transformarea armamentului in armatele puterilor centrale conform cu nouăle descoperiri balistice nu este un fapt pe deplin terminat decât în Franța și chiar în Franța se mai lucrează și acum la fabricarea nouilor puști cu repetiție. După Franța vine Germania, care este cea mai înaintată în transformarea armamentului, dar nici una din celelalte puteri nu și-a transformat încă armamentul, ci toate sunt pe cale de a’l transforma, unii fiind mai înaintați, alții mai înapoiați cu noua modificare. Rusia abia acum de curând a adoptat o pușcă belgiană, sistem Nagant, și ’i va trebui cel puțin două ani de ani înainte spre a’șî putea complecta noul armament. Cât despre praful fără fum, Rusia studiază actualmente diferite compozițiuni. Și e lucru firesc să fie astfel. Numai redactorii Voinței pot afirma că Germania a făcut aceste transformări „încă de acum șase ani.“ Toată lumea știe că în 1885 nici nu era vorbă de transformarea armamentului, că abia în 1886 o comisiune de ofițeri superiori francezi, printre care generalii Dumont, Berga, Luzeuz, Tramond și coloneii Gras și Lebel, a stabilit superioritatea calibrului de 8 milimetri și a creat un nou sistem de pușcă, care a fost apoi mult timp experimentat, înainte de a se adopta un tip definitiv. Fabricarea acestor puști nu s’a început în Franța decât mai târziu, iar Germania nu s’a hotărît să ’și transforme armamentul decât după ce a văzut că Francezii și’l transformă pe al lor. Dar pe când superioritatea calibrului mic a fost de toți recunoscută, cestiunea sistemului de repetițiune a fost mult timp discutată de oamenii competenți, chiar după introducerea lui în Franța și în Germania. S'au făcut în Franța experiențe care au dovedit că într-un timp mai îndelung se pot trage mai multe focuri cu puștile fără repetiție decât cu cele cu repetiție și Francezii au declarat că dacă adoptă și ei sistemul repetitor o fac numai pentru moralul trupelor, ca nu acestea să se creadă în posesiunea unei arme inferioare aceleia de care dispune inamicul. De atunci sistemul puștilor de calibru mic a fost mult perfecționat și România introducându-l abia astăzi profită de experiența celorlalți și poate adopta ultima și cea mai perfectă creațiune. Un lucru foarte important care nu trebuie perdut din vedere este și acela că praful fără fum a fost inventat mai în urmă și că puștile care se fabrică astăzi sunt întocmite pentru praful cel nou. Este o legătură intimă între arma cea nouă și praful cel nou. A acuza pe conservatori că n’au introdus praful fără fum încă de acum patru ani, este istoria lupului și mielului. Voința cere de la conservatori ca ei să adopte un lucru înainte chiar de a fi inventat. E adevărat că tînărul și savantul inginer francez Paul Vieille (ingénieur des poudres et salpêtres) lucra la invențiunea prafului fără fum încă din 1887, dar experiențele decizive nu s’au făcut decât in 1888, 89 și 90. Mult timp compozițiunea acestui explosiv a rămas un secret al guvernului francez și Germania a dat bani mulți ca să poată pune mâna pe o cartușe a poștei Lebel, care dealtmintielea nu i-a destăinuit secretul compozițiunii. Toate Statele centrale s’au pus atunci pe cercetări, au pus la contribuție pe toți chimiștii și s’au descoperit diferite prafuri fără fum, sau mai bine zis cu fum mai mult sau mai puțin, așa că azi fiecare armată are praful ei propriu, a cărui compoziție e un secret de Stat. Dar nu toate aceste prafuri sunt perfecte și se zice că nici unul nu egalează pe cel francez. Praful fără fum nu e deci o marfă care se vinde la băcănie, cum cred cele trei steluțe de la Voința, și cu toate că guvernul francez vinde și altora un praf zis fără fum, acest praf nu e cu totul lipsit de fum și e departe de a fi identic cu cel adoptat în armata franceză. Dar încă o dată, afară de Franța, unde s’a inventat mai întâiu praful cel nou, introducerea a^estui^explosiv în armatele eMMERí*ig toT ■'nită foarte recentăl^KbiW în anul acesta el a fost e^primJitat la manevre, acolo, biim înțeles, unde el este adoptat. Cum putea el pare să fie introdus în armata noastră de acum patru ani ? După noi anii, guvernul român nu trebuie să se mărginească a contracta cu o fabrică străină furnisarea prafului necesar armatei noastre, ci trebue să caute ct mumpera secretul fabricațiuneii celui mai bun praf, spre a’l putea fabricat în țară. Și lucrul acesta este astăM cu putință ,și nu era cu putință . Dacă redactorii Vințeî nu se vor declara nici acum satisfăcuți asupra celor două întrebări ce ne-a pus, atunci va rămânea stabilit căci nu voiesc se fie convinși. La celel alte obiecțiuni ale d-lor vom răspunde într’un viitor articol, acesta fiind deja prea lung. Spre a da însă o nouă dovadă de buna credință ce pun acești confrați în discuțiunile lor, vom cita următoarea frază cu care Voința sfârșește articolul său: Sunt lucruri însă cari nu se pot evalua în bani: prevederea, chibzuință, stăruința inteligentă și continuă. In locul acestora, întru cât privește armata, conservatorii nu ne dai dovezi decât de destrăbălare și de ușurință. Perderile pe cari le poate suferi o țară din aceste cauze sunt incalculabile. Și cei cari îndrăsnesc și au nerușinarea să vorbească astfel sunt aceia cari au făcut din administrația superioară a rezbelului un cuib de cele mai murdare traficuri și gheșefturi, cari i-au dus pe banca acuzaților.A uitat Voința să spună că ceeace „se poate evalua in bani“ este „bacșișul“ pe care miniștri de rezbel liberali și directorii ministerului îl primiau de la furnisori. Rezultatul „prevederii“, „chibzuinței“, „stăruinței inteligente și continue“ a liberalilor a fost c’au lăsat armata fără echipament și fără instrucție. Și aceasta n’a constatat’o numai d. Gr Cozadini, căruia Voința îi contestă chiar și cea mai mică competință și pe care ’l numește „gheșeftar“, ci însuși șeful statului-major de sub liberali, d. general Fălcoianu, fost amic intim al lui Ion Brătianu. Oare și acestuia îi lipsește competința în cestiunile militare? Voința se eschivează prin tangentă și se agață de d. Gr. Cozadini, făcându-se că nici nu știe că noi am invocat părerea d-lui general Fălcoianu. Dar cunoaștem de mult obiceiurile Voinței. d. de Freycinet, care trebue să provoace o criză. Foile radicale conchid că criza există deja în stare latentă. Paris, 11 Noembre O notă a Agenției Havas anunță că baronul Alfons de Rotschild a avut în timpul dimineței o lungă întreținere cu d. Christofle în privința crizei financiare. D. de Rotschild a declarat că niciodată casa sa nu s’a arătat defavorabilă unei operațiuni care interesează pe un guvern cu care ea întreține cele mai bune raporturi și nici o dată nu s’a ridicat vr’o neînțelegere în această privință între ea și societățile financiare de pe piața Parisului. Zgomotele injurioase răspândite pe seama sa nu au avut alt scop decât interesele speculatorilor à la baisse. TELEGRAME Faris, 11 Noembre Comisiunea budgetului a respins raportul d-lui Brisson asupra marinei și a adoptat proiectul modificat al d-lui Barbey. D. Brisson și-a dat demisia de raportor. Paris, 11 Noembre. Votul de încredere acuratorii lui Bouver care nu a obținut de fict o majoritate de 32 voturi face obiect comentariilor Presei. Ziarele oportuniste obsenă că majoritatea compusă exclusiv din rpublicani este hotărâtă să apere pe guvernfm contra coaliției radicalilor, conservatorilor și bulangiștilor. Ziarele conservatoare cred că acest vot probează că guvernul a pierdut soliditatea sa; există în [sinul ]cabinetului două curente , unul moderat, reprezintat prin d-1 Constans, cel l’alt radical, reprezintat prin VINERI 1 NOEMBRE 1891 ANUNCIURI ȘI INSERȚII Linia 30 litere petit pag. IV . . . . 0.40 Reclame.................... „ III .... 1.50 . • • • -A . II ... • 2.50 In Paris anuncinrile se primesc la Agenția — 'Ams, 8 Plató de la Bourse. »A Ci jȘv ■"x ------ Redacția și Administrațiaf 43Î — Calea Victoriei, — 43 WJ esemplar ÎS Bani Reforma livé Matnlni I Unul din argumentele acelora care pledează pentru inamovibilitatea învățătorilor este că s’a dat inamovibilitatea magistraților. Ce fel, ne spun d-lor, ați făcut ori pe magistrați inamovibili. Și sunteți mândri de ce ați făcut. Și astăzi va opuneți la inamovibilitatea învățătorilor. De ce această nedreptate ? Nu e nici o nedreptate, căci nu e nici o asemănare între situația magistratului și aceea a învățătorului. Magistratul judecă pe fiecare zi douăzeci de procese și dacă dă dreptate uneia din părți, e nevoit să osindiască pe ceal’alta și s’o lovească fie în averea, fie în onoarea, fie în libertatea ei. Astfel că pe fiecare zi își face douăzeci de vrăjmași printre care pot fi unii puternici a căror răzbunare îl va atinge. Pentru ca magistratul să se poată pune deasupra acestor considerațiuni și să nu poată fi nici bănuit că a fost influențat de ele era absolută nevoie de a-l face inamovibil. Dar pentru învățător nu există aceleași motive. El nu are ocazia să supere pe nimeni și poate să mulțumiască pe toată lumea. Dacă va fi un profesor bun, conștiincios și moral, cine va fi destul de nebun să se lipsească de serviciile unui asemenea om, iubit și de copii și de părinți; sau dacă din întâmplare ar fi nevoit să părăsiască o școală, iute ar găsi alta unde ar fi rugat să intre. El trebue să-și merite inamovibilitatea în fiecare zi. A face inamovibil, adică a pune de veci în capul unei școli pe un om care poate fi în urmă leneș, ignorant, neglijent sau imoral, este a prăpădi și banii Statului, adică banii tuturor, și viitorul copiilor noștri. Ce s’ar zice de un particular care ar lua un profesor necunoscut și ar face cu el un contract prin care s’ar obliga să’î dea toți copii săi de crescut până vor fi mari? Astfel că dacă acest profesor s’ar nemeri rea sau vițios, nefericitul părinte ar vedea ruinându-se viitorul fiilor săi și n’ar putea să scape de autorul acestei ruine. Cât pentru garanția pe care o dă un tribunal de profesori, judecându-se unii pe alții și achitându-se regulat, ea este ilusorie. Doui miniștri aparținând unor partide opuse, d-nii D. Sturdza și Maiorescu, s’au ocupat mai mult de reforma învățământului la noi și au studiat mai de aproape starea corpului nostru didactic. Și unul și altul au criticat’o cu asprime. In ceea ce privește numeroasa clasă a învățătorilor sătești, d. Maiorescu în discursul ce l’a rostit în Senat cu ocazia discuțiunei legii învățământului, ni i-a arătat în multe locuri neglijându’și misiunea de profesori pentru a se ocupa de agitări și desbinărî ațâțând ura și discordia între oameni, între proprietari și săteni, între săteni unii contra altora, având în cap ideia că ei trebue să conducă politica satului și privindu-se ca apostolii reformelor sociale. Iată acum cum ne descride c l ipta tot pe învățătorii săteni: „In contact, zice densa, cu păcătoșii satului, învățătorii sătești s’apucă de beție și de stricat casele oamenilor, fac intrigi în comună, ajung jerbarii și procuratorii țăranilor cârcotași, întreprind pecale înjositoare și cu vremea tatăi ciocoi coruptori și destrăbălași care sfârșesc a revolta satele, a fi bătuți și uciși ca câinii?... Și cu toate că îi zugrăvește cu aceste culori destul de negre, tot Lupta cere cu stăruință să se dea inamovibilitatea învățătorilor pentru a’i îmbunătăți ; dar în ce se va îmbunătăți învățătorul bețiv și corupt când se va vedea sigur că nu poate fi dat nici afară din slujbă? A suprima orice frâu unui om cu apucături reia nu este tocmai mijlocul cel mai nemurit pentru a’l îmbunătăți.Adevărul este că trebue să ne asigurăm dacă este bun înainte de a’î încredința o școală. Și fiind că Statul își formează învățătorii în școalele lui normale datoria sa e de a veghia ca ei se primiască acolo și o instrucție solidă și inteligentă și mai cu seamă o educațiune morală înaltă și înțeleaptă care să-l pună la adăpostul corupțiunii, învățătorul trebue să învețe în școala unde se formează pe lângă carte, și cinstea și patriotismul, și respectul ordinei și al legalității. Trebue să i se dea o idee mai justă și mai modestă de rolul său—trebue să piarză iluzia pretențioasă și primejdioasă, ca el tînăr și neexprimentat, cu micul bagagiu de știință ce a putut căpăta, este de la început, omul cel mai luminat din sat. Lumina se capătă prin experiența vieții și sub acest raport sunt mulți împrejurul său, chiar în sat, mai luminați de cât el. Intr’un cuvânt trebue făcută educația învățătorului înainte de a i se încredința educația fiilor țărei. Și dacă, cu toată această îngrijire, ministrul pus de Cameră în capul școalelor dovedește că erou, trebue depărtat îndată de la școala, unde prezența lui e o primejdie. Reforma învățământului trebue să înceapă cu reforma învățătorilor. Viitorul învățător va avea inamovibilitatea de fapt, pe cât timp o va merita. Dar numai pe timpul acesta, il Eri, împăratul Frantz-Iosef a primit, ca de obicei, delegațiunile austriacă și ungară, în audiență. După cum ne informează o telegramă ce primim astăzi, președintele delegațiunei ungurești a exprimat satisfacția că antagonizmele internaționale nu s’au accentuat decât cu cea din urmă sesiune.— El salută cu bucurie menținerea amiciției dintre aliați, dar vede cu toate astea în propriile puteri ale monarhiei garanția cea mai sigură a păcii. Președintele delegațiunei austriace a declarat în discursul său că delegațiunea este gata să voteze toate creditele necesare pentru menținerea forțelor monarhiei . In urma marei dezvoltări a comerțului, industriei și agriculturei în toate statele, pacea este de dorit îndoit. împăratul a constatat în răspunsul său că raporturile cu toate puterile sunt amicale; o înțelegere desăvârșită domnește între aliați în dorința lor de a menține pacea Europei,— asigurările tuturor cabinetelor sunt pacinice.—Primejdiile situației nu sunt totuși înlăturate și înarmările generale nu au încetat. împăratul speră că trebuințele de pace, cari sunt universale, unanim vor atinge această țintă de pace. împăratul a adăugat în discursul său către președinții delegațiunilor că ar dori să poată da popoarelor sale vesela știre V\