Timpul, mai 1892 (nr. 96-119)
1892-05-01 / nr. 96
ANUL AL PATRUSPREZECELEA.—No. 96. ABONAMENTELE. In țară pe un an........................................40 lei „ pe 6 luni........................................20 lei „ pe 3 luni........................................10 lei Pentru streinătate, un an.........................50 lei Redacția si Administrația 23. STRADĂ DOAMNEI. 23. Un exemplar 10 Bani EDIȚIA A DOUA Un fapt caracteristic și care dă o idee exactă despre modul cum șefii partidului liberal înțeleg luptele politice, este răspunsul dat de d. Dimitrie Sturdza invitațiunei ce se adresase ministerul instrucțiunii publice de a lua parte la lucrările comisiunii de inițiativă pentru ridicarea în București a columnei lui Traian. Dintr’un simțământ lăudabil de delicateță, d-na Take Ionescu a crezut că face bine adresându-se, pentru organizarea acestei opere naționale, la mai mulți bărbați de valoare fără a se preocupa de opiniunile lor politice. Gândindu-se la d-nul Dimitrie Sturdza, desigur ministrul instrucțiunei publice n'a avut in vedere pe omul politic, pe șeful presumptiv al partidului liberal, în fine pe adversarul partidului conservator, ci pe academicianul, pe distinsul arheolog și numismat, într’un cuvânt, pe bărbatul literat. Nu putea fi vorbă de politică într’o cestiune de artă cu totul națională, a cărei merit trebue să se resfrîngă asupra țărei întregi. Cum a răspuns d. Sturdza la acest act de curtenie ? Prin o scrisoare veninoasă în care orice rând respiră răutate și ură. Intre altele, d. Dimitrie Sturdza scrie în răspunsul său: «Când vom fi isbutit a așeza existența noastră internă pe niște baze sănătoase, solide și puternice ca să nu fim agitați în toate direcțiunile, atunci va fi sosit momentul de a ridica împăratului Traian un monument menit a slăvi opera sa. A ridica însă columna lui Traian in mijlocul confuziunei de astăzi, ar fi o satiră prea amară a timpurilor în cari trăim și o lipsă de respect către memoria marelui și bunului împărați». Cum poate ura politică să orbească pe un bărbat cult până a grămădi atâtea neghiobii în câteve rânduri? De are a face existența noastră internă în momentul actual cu idea de a ridica un monument istoric menit a aminti obârșia noastră latină ? Crede oare domnul Sturdza că numai pentru că liberalii nu sunt la putere, starea internă a Statului român e lipsită de baze sănătoase, solide și puternice ? Cum se face că, după 12 ani de regim liberal în care d. Sturdza a jucat un rol însemnat în direcțiunea afacerilor publice și în care liberalii se fălesc de atâtea lucruri frumoase, România să fi ajuns deodată în așa hal, incât existența ei internă să fie șubredă ? Slabă, foarte slabă trebuie să fi fost opera de organizare a bărbaților de Stat colectiviști pentru ca patru ani de regim conservator să aducă țara într’o stare atât de tristă. Unde vede veninosul academician că suntem agitați în toate direcțiunile? Din contra, ziarele liberale ne vorbesc zilnic despre amorțeala complectă, care a cuprins toată viața noastră politică; ele susțin că in toată țara domnește liniștea mormântului, că lupta parlamentară nu mai există și alte multe De care agitare voește dar a vorbi d. Sturdza ? Este oare vina noastră, a conservatorilor, dacă liberalii nu sunt destoinici a duce o luptă legală pe terimul politic, prin toate mijloacele permise, de instituțiunile noastre liberale ? Cine împedică pe d. Sturdza și pe partizanii săi de a agita țara prin întruniri publice, prin presă, ba chiar prin pamflete în cari d-sa a dovedit că este maestru ? Ce să-i faci terei, dacă nu vrea să se agite prin înscenări ridicole ca ale lui Meschin ? Saul poate delfinul partidului colectivist voește a vorbi de alte agitări mai ascunse, mai subpământene, in felul complotului de la Mazar-Pașa. Dacă e vorba de asemenea agitări cari tulbură liniștea științifică și academică a d-lui Sturdza, bine ar face d-sa să-și aducă aminte că țara a fost îndestul înșelată de promisiunile conținute în faimosul program de la Mazar-Pașa, pentru a nu se mai expune la noui desamăgiri. D. Sturdza mai vorbește în răspunsul seu de confuziunea de astăși care ar face ca ridicarea columnei lui Traian în momentul de față să fie o satiră amară a timpurilor in care trăim. Intr’adever vedem o confuziune; vedem chiar o destrăbălare aproape complectă, dar nu în rândurile noastre, ci în rândurile liberalilor. Poate că d. Sturdza ar fi avut oarecum dreptate, din punctul său de vedere îngust de politician pătimaș, dacă ar fi răspuns d-lui Tache Ionescu: — Ce 'mi bați capul cu columna lui Traian când vezi starea de confuziune în care ne aflăm, eu și partidul meu? Dar a generaliza starea de descompunere de care dorește partidul colectivist, atribuind’o situațiunei întregi, este a scorni un neadevăr și a se sluji de dânsul pentru a răspunde mojbește la un act de politeță. Am fi înțeles ca un om pătimaș ca d. Sturdza să găsească un pretext pentru a refuza concursul său la o operă despre care îi pare rău că se face sub regimul adversarilor săi politici; am fi putut să ne așteptăm ca d-sa să combată oportunitatea sau chiar idea ridicărea columnei lui Traian; dar nici o dată n’am fi crezut că ura politica să aducă pe un bărbat, care ocupă o înaltă pozițiune socială, până a uita noțiunile elementare ale bunei cuviințe. Nu știm dacă columna lui Traian se va înălța sau nu în Capitala României, dar ceea ce știm este că nu abstențiunea răutăcioasă a d-lui Dimitrie Sturdza va împiedica ridicarea sa economică, a asigurat că guvernul va ști să proteagă într’o măsură dreaptă munca națională. Stokholm, 11 Mai. Camera a aprobat sporirea creditului pentru exercițiile militare care s’a urcat la 1 și jum. milion de coroane ; ea a respins proiectul de fortificațiuni permanente lângă Tingstaeder Copenhaga. 11 Main. Sesiunea extraordinară mentului s’a închis astăzi.a ParlaLondra, 11 Main. D-nii Salisbury și Balfur au primit o deputăție a asociațiunilor minerilor care a insistat asupra necesității de a fixa la 8 ore ziua de lucru și a declarat că această chestiune va constitui un principiu decisiv în viitoarele alegeri. D-nii Salisbury și Balfur au răspuns că nu sunt de părere de a impune ideea de 8 ceasuri de lucru și că nu cred că s’ar putea câștiga opinia publică prin greve. Lord Salisbury a insistat de asemenea asupra primejdiei ce există de a vedea pe patroni părăsind țara, dacă legea le-ar impune obligațiuni prea mari. Londra. 7 Maiü. D. Goschen a răspuns unei deputațiuni care venise să-i recomande o ințelegere internațională în favoarea bimetalismului că guvernul a primit și acceptat o invitație din partea Statelor Unite ale Americii de a participa la o conferință unde se vor discuta măsurile proprii de sporit întrebuințarea argintului în circulația monetară a națiunilor; guvernul nu s-a legat pentru nici un principiu. D. Goschen a exprimat speranța sa că conferința va ști să găsească o soluțiune satisfăcătoare. --------------------Hgjfe-----1-------------TELEGRAME Roma, 11 Mai. Cabinetul nu va putea fi constituit înainte de două sau trei zile. Numeroși membri ai minorităței de la 5 Mait s’au întrunit la .d di Rudini și și-au exprimat încrederea lor; întrunirea a decis de a nu impedica formarea noului cabinet. Se zice că d-nii di Rudini și Chimicri ar fi declinat oferta d-lui Giolitti de a face parte din noul minister. D. Zanardelli va sprijini cabinetul Giolitti ; d. Brin primește portofoliul afacerilor străine. Cercurile bine informate consideră ca sigur că d. Giolitti va lua președenția și internele; d. Boniaci, justiția; d. Martini, instrucția publică. Intrarea d-lor Sonnino, Lecara, Genala, este de asemenea considerată ca sigură. Bruxelles, 11 Mai. Se asigură că în urma marei opozițiuni a dreptei în chestiunea referendului regal și a eșecului proiectului care tinde la reprezentația proporțională a minorităței, ministerul Bernaert ar avea de gând sa -și dea demisia. Lyon, 11 Mai. La banchetul camerei de comerț d-nn Aynard, deputat, a cerut ca relațiunile cu popoarele vecine să fie asigurate. ț D-na Jules Roche a protestat în contra teoriilor absolute in materia _____ ȘCOALA SAU PROFESORUL ? III. Domnule Redactor, iar Tani mai citit, și am sâ’l mai citesc și am să’l mai recitesc până s’om invăța pe dinafară acest [Memoriu al societăței corpului didactic. E faimos prin faptul că a pricinuit in toată dăscălimea noastră un fel de sguduitura și de răscolire înfocată, nevoie mare.’E tocmai ca in vremea când era d. Sturdza la ministerul școalelor și când făcea d-na sa la Cameră declarațiunile ce cunoști și d-ta, foarte măgulitoare pentru întreg corpul didactic. Dar se vede că p’atunci nu se umilea în așa grad corpul didactic, nici nu se degrada in așa punct instrucțiunea, — cum s’ar zice la Memoriu. Fapt însă foarte ciudat! Vin de la cafenea unde iarăși am ascultat cu toată puterea auditivă a urechilor mele pe profesori. Erau plouați. Memoriul n’a produs efectul la care se așteptami. De produs efect a produs, nici vorbă, ba chiar peste marginele obicinuite ale unui efect, dar păcatul este că natura efectului produs e desastruoasă.Ca ecou al discuțiunei, provocată și dănsa de cernerea mai lămurită a Memoriului și de impresiunea produsă asupra dăscălimei în deosebi și indeobște asupra opiniunei publice, auzii pe unul din profesori zicând c’un fel de ironică mâhnire : •— Va să zică o trinitate universitară, combinată cu o dualitate liceală, parafată de o unitate primară și la o ialtă autentificată de societatea corpului didactic atât poate să dea ca lumină chiar intr’o cestiune care i-a înflăcărat peste fire ? Cată să recunoaștem că e foarte puțin, ca să nu zic nimic. Și n’a mai luat nimeni, Domnule Redactor, cuvântul ca să apere nici chiar genul uman care se află în partea finală a aliniatului penultim din Memoria. S’a întors vântul sau a răsárit soarele bunului simț ? Din două una trebue să fie, căci așa schimbare mai rar. Eu unul am început să mĕ iau de gânduri,. Erí Memoriul era cap d’operă; azi nu e nici de clasa a patra, dacă l’ar fi dat ca subiect de compozițiune la limba română. Un elev de zi l’ar fi redactat astfel ca fond de argumentare, ca dispozițiune de probe și ca stil, i-ai fi dat o notă intre 4 și 5 și ai fi însemnat impresiunea ce ți-ar fi făcut prin unicul cuvânt : ghiveci, încă două nu noue Memorii de felul acestuia, și ne dă gata societatea d-lui D. Petrescu și C. C. Dobrescu, ne face adecă cum nici cei mai înverșunați dușmani ai noștri n’ar avea inimă să ne vadă. Se vede treaba că aceste cuvinte ale profesorilor de la cafenea au pătruns atât de adânc în mintea părței sănătoase și înțeleaptă a corpului nostru didactic, încât pentru a face să se piarda sau cel puțin să se mai estompeze efectul Memorilw, s’a impus aceleiași societăți, acelorași d-nii Petrescu și G. C. Dobrescu, să continue a convoca mai ’nainte societatea corpului didactic ca să discute și alte proiecte ale ministerului de instrucțiune. Serviciul de control din proiectul de lege pentru organizarea ministerului instrucțiunei publice, serviciul de control și consiliul permanent au avut darul de a face să se continue discuțiunea. Am citit în Timpul d-tale că după ce și-au dat in cantități dosate de d. dr. Râmniceanu bromure de potassiu unii altora, somitățile universitare au început a lua apărarea consiliului permanent. Nu, me rog d-tale bun, Domnule Redactor, cum ți-se j are comedia aceasta, profesorii aperând consiliul permanent in contra căruia nu a fost generațiune de dascăli care să nu fi fulgerat și pe drept și din chiar senin. Și acum îl aperă, și înbrățișează, și ’1 strânge la sin, numai și numai ca să se zică in țară că nu sunt capabili numai de Memorie ca cel din 17 Aprilie, ci și de sarcina de a apăra consiliul permanent. Și frumosul nu stă numai aci. Frumosul—nu zic caraghiosul — mai stă și ’n faptul următor : in întrunirea pentru chimir, atunci când, cu societatea corpului didactic in cap și în coadă, aveam aerul să ne repezim și să luăm statului șase milioane, oratorii cari interbintau adunarea făcuseră cu ou și cu oțet consiliul permanent, iar pe membrii actuali ai consiliului îi tractaseră cu elegantul epitet de postujnici ai ministerului. Peste trei-patru zile se întorc, întorc foaia și încep discursurile pentru consiliu. Domnule Redactor, sfârșesc aci cu urarea. Dumnezeu sa ne păzească de mai rea, căde rele de felul acestora de la societatea d-lor Dimitrie Petrescu și C. C. Dobrescu ne va păzi adevăratul corp didactic al țării. Un dascăl pensionar. --------------------.......................... EDILITATE înainte de a continua considerațiunile noastre cu privire la cestiunea clădirilor pe bulevarde și splaiuri, pe care am tratat’o in ultimele trei numere ale Timpului, anunțăm cititorilor noștri că consiliul comunal a votat în ședința sa de aseară modificările introduse de comisiunea sa in regulamentul clădirilor. Aceste modificări sunt in sensul ideilor exprimate în articolele noastre. Astfel pe partea centrală a bulevardului celui mare, adecă numai intre strada Brezoianu și Piața Teilor, clădirile se vor construi pe aliniere, pe toată întinderea fațadei, și vor trebui să aibă o înălțime minimă de 15 metri și maximă de 17 metri. De la strada Brezoianu și până la Piața Plevnei, construcțiile vor fi permise și pe mai puțin de toată întinderea fațadei și înălțimea lor maximă va fi de 15 metri, iar înălțimea minimă de 13 metri. Din Piața Plevnei și până la Cotroceni, cum și din Piața Teilor până la Rezervoriul de apă, toate clădirile vor trebui să fie retrase cu patru metri de la aliniere, paralel cu alinierea, și înălțimea lor minimum va fi de 8 metri, împrejmuirea va trebui să fie de grilaj de fer de o Înălțime uniformă de 1 m. 40 pe un soclu de piatră de o înălțime unformă de 60 cm. In total înălțimea grilajului va fi de două metri. In fine de la Rezervoriul de apă până la extremitatea Bulevardului Orientului casele vor putea fi construite pe aliniere, sau retrase, insă paralel cu alinierea, înălțimea lor minimă va fi de 6 metri, iar grilajul va putea fi de zăbrele de lemn vopsite. Pentru splaiuri s-au admis aceleași reguli, impunându-se condițiile din porțiunea Bulevardului dintre strada Brezoianu și Piața Pllevnei pentru splaiurile dintre podul Mihai-Vodă și podul Șerban-A Vodă, și condițiunile dintre Piața Plevnei și Cotroceni pentru restul splaiurilor. Consiliul comunal votând aceste VINERI 1/13 MAIU 1892, modificări s’a inspirat de cele mai sănătoase principii și nu putem decât să’l felicităm. Singura restricțiune o facem cu privire la escepțiunea ce a admis’o pentru partea extremă a Bulevardului Orientului, permițând a se construi case atât pe aliniere cât și retrase de de la aliniere, ceea ce va întrerupe linia intr’un mod foarte disgrațios. înfățișarea Bulevardului n’ar fi putut decât să câștige, dacă s’ar fi menținut retragerea uniformă in patru metri de la aliniere până la capatul Bulevardului Orientului, cum s’a prescris pentru partea opusă a Bulevardului, adecă până la Cotroceni. Dar au crezut unii că Oborenii nu vor avea unde să'și instaleze prăvăliile, dacă s’ar menține retragerea și pe acea parte, și aceasta a fost singura considerațiune care a făcut pe consiliu să admită escepțiunea. Nu vom mai discuta puntul acesta, fiindcă ar fi prea târziu. Vom reveni insă asupra altor cestiuni privitoare la edilitate. ------------------------------------------Puterea armată a Austriei Presa rusească despre relațiile militare ale alianței întreite.—Gazetele germane nemulțumite cu armata austriacă. — Apărarea Austriei. Sub titlu «Puterea armată și politica in alianța Întreită», gazeta din München Allgemeine Zeitung scrie un articol care cuprinde câteva vederi de tot interesul asupra situațiunei generale. Liniștea aparentă in politica internaționala,—se zice in acest articol,—se foloseste de o parte a presei pentru discuțiasupra situației militare a alianței întreite și in special asupra puterei armate a aliaților Germaniei. Gazetelor rusești le place să afirme că cei din Viena au rugat pe imparalul Wilhelm să nu asiste in anul acesta ia manevrele austriace, deoarece aceste vizite repetate regulat in tot anul ar avea aerul unei inspecțiuni asupra forțelor militare ale Austriei. Dar chiar și gazete germane, ca Kreuzzeitung și Y Westdeutsche Abg. Zig, vin in ajutorul instnuațiunilor rusești, ocupânduse de puterea armată a Austriei, spunând că cadrele infanteriei austriace ar fi prea restrânse, ca armamentul austro-ungar n’ar fi la înălțimea ultimelor invenții și exprimăndu-și parerea de ros ca nici o îmbunătățire nu se prevede nici pentru 1893. Astfel de manifestații ale ziarelor germane fac o rea impresie in Austro-Ungari. Se știe in Viena cari sunt neajunsurile de îndreptat in armata comuna, dupa cum dovedesc cererile ce se fac in fiecare an delegațiunilor, și chiar acum «Ham că niște noui dorințe ale ministerului de războiu din Viena au intimpinat o hotărita împotrivire la miniștrii de finanțe ai ambelor jumietăți ale imperiului. In adevar, ar trebui să se recunoască că e o pretențiune cam greu de împlinit, de a cere de la un sat, care e loe^ mai In ajun de a începe o acțiune economică și financiară de cea mai mare importanță, sa se ocupe de reforme militare cari ar face aproape imposibilă regularea valuta, dorita de generațiuni întregi. Armata austro-ungară, mulțămită îngrijirea necurmate a imperatului Francisc losif și a arhiducelui Albrecht, a luat Iu cei din urma douăzeci de ani un avânt pe care și cel mai dificil om de arme din Germania n’ar putea să-l tăgăduiască. Cu acest avânt se mai imparechiază și un sentiment de încredere in sine pe care orice observator atent trebuie sa-l recunoască și care s’a arătat și cum de curând cu ocazia serbare! in amintirea lui Radetzki, o serbare care, afară de aceasta, a putut da mult de gândit in Germania, și in special in Germania de nord. O armată care de douazeci de ani dovedește mereu progrese, va fi în joc cazul un factor greu trăgând în cumpănă pentru hotarîrile istorice viitoare, chiar și dacă cadrele de pace ar mai lăsa încă de dorit pentru cațiva ani. Afară de aceasta—termina Münchener AUg Zig, — nu este nicidecum politicește folositor ca tocmai din partea presei germane să se nutrească in Austro- Ungaria și in Italia sentimentul ca sarcinele militare crescânde ale celor trei state ar fi motivate numai de îndemnul Germaniei și ca ar fi un fruct nenorocit al alianței întreite. Eastern. 1 *.... ■ . . v_. ... ^