Timpul, mai 1896 (nr. 97-119)
1896-05-01 / nr. 97
ANUL AL OPTSPREZECELEA. — No. 97 UN NUMER 10 BANI ABONAMENTELE In țară pe un an...............................30 lei » pe 6 luni. . ......... 18 lei » pe 3 luni............................ . 10 lei Pentru streinătate, un an...................50 lei In Pari» ziarul nostru se găsește cu 0,20 b. numărul la Agence de journaux étrangere, rue de Maubeuge, 69 și la toate chioșcurile. . . REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA 7 și 8 - Pasagiul Român 7 și 8 SCORPII POLITICE In toate acuzările și clevetirile pe care colectiviștii le-au aruncat cu atâta cutezanță asupra noastră, ei au bătut în retragere după ce au ajuns la guvern. Rînd pe rînd, bucată cu bucată, a căzut tot edificiul de calomnii pe care îl ridicaseră adversarii noștri. Legile noastre, mai ales acele pe care colectiviștii le combătuseră ca fiind periculoase și anticonstituționale, au rămas în picioare; administrațiunea financiară, pe care o zugrăviseră ca proastă și risipitoare, s’a dovedit în urmă că a fost bună și prevăzătoare. Astăzi țara vede cum regimul colectivist se joacă de a milioane, cum guvernul, de braț cu unanimitățile sale, duce o sarabandă infernală cu averea publică, cum sistemul de căpătuire și îmbogățire a favoriților este din nou la ordinea zilei. O singură calomnie colectivistă rămăsese nespulberată, fiind-că chestiunea la care se referea este atât de delicată pentru orice Român, încât patriotismul nostru ne impunea o rezervă explicabilă. Voim să vorbim de chestiunea armamentului infanteriei. In fine și aci a sunat ceasul dreptățel și clopotul care a sunat a fost tras de înșiși adversarii noștri. Toată țara a auzit cu indignare cuvintele răutăcioase și imprudente aruncate de uscăciosul ministru de răsboiu de la înălțimea tribunei parlamentare, când a zis în Cameră că pușca oșteanului nostru este un ciomag și în Senat a voit să facă spirit adăugând că ea este un baston high-life. Toată presa independentă a înfierat precum merită faptul nepatriotic al ministrului colectivist, care, pentru a-și satisface simțămintele de ură, nu s’a sfiit a discredita în fața țărei și a străinătăței puterea de apărare a României. Ca totdeauna, însă, zicătoarea «calomnier toujours, il en restera quelque chose !» se adeverise și cu prilegiul campaniei clevetitoare întreprinsă de colectiviști în contra pușcei Mannlicher în opozițiune și urmată de dânșii la guvern. Se răspândiseră in public tot felul de versiuni contradictorii; această zăpăceală era favorizată prin zgomotele ce se colportau în cercurile guvernamentale și întărită prin atitudinea îndoioasă a guvernului. In ședința de erl a Senatului lumina s’a făcut printr’o simplă întrebare pusă de d. Petre Grădișteanu. Reprezentantul colegiului I de Senat din Ialomița a pus guvernul într’o pozițiune destul de dificilă . Dacă pușca Mannlicher, a zis d., Grădișteanu, este în adevăr un ciomag sau un baston high-life, adică,, cu alte cuvinte, dacă este o armă proastă, n’ar fi oare necesar să se numească o anchetă parlamentară care să stabilească răspunderile ? . Această întrebare punea degetul pe rană, căci silea pe guvern de a se rosti categoric și rupea masca clevetitorilor chemându-i la lumină. Intr’adevăr, dacă zisele ministrului de résboiu ar fi adevărate, ar fi crimă neertată de a nu trage la răspundere pe acei cari ar fi lăsat țara dezarmată, ar fi o crimă de a nu zice tot adevărul și de a nu transforma tot armamentul infanteriei noastre. Dar aci a eșit la maidan toată mișelia clevetitorilor de pe banca ministerială. De teamă ca veninosul ministru de resboiu, paianjenul uniformat care împodobește cabinetul, să nu facă iarăși o prostie, d. D. Sturdza a luat cuvântul și a operat o retragere rușinoasă. In loc de a mărturisi cu francheță greșeala aeertată comisă de colegul său de la resboiu, președintele consiliului a scăldat-o zicând că roagă Senatul de a avea încredere în ministrul de resboiu, iar în privința răspunderea nu este acum momentul de a se ocupa de această cestiune, căci sesiunea este pe sfârșite. Cu alte cuvinte, guvernul colectivist a aruncat o calomnie nedemnă și infamă, a neliniștit țara, a insuflat soldatului neîncredere în arma sa, a discreditat puterea de apărare a țărei față cu străinii și când este pus în măsură de a dovedi alegațiunile sale mincinoase și clevetitore, el dă înapoi. El face ca țînțaril, mușcă în întuneric, iar la lumină nu știu decât să bîtăe până când își ard aripele. S’a găsit însă în fruntea Senatului un bărbat căruia, cu toate cusururile sale, nu i se pot contesta lealitatea și simțimentul de patriotism și care a voit să ofere guvernului o scândură de scăpare. Principele Dimitrie Ghica, voind să dreagă oarecum efectul urît al sosirei guvernului, a luat asupră și de a declara de pe fotoliul prezidențial că «țara poate fi liniștită, căci oștirea este bine armată și lucrurile au fost exagerate». Miniștrii n’au înțeles pe prezidentul Senatului și nu s’au folosit de intervențiunea sa pentru a scăpa din încurcătură. Răutatea lor firească și ura politică de care sunt cuprinși au întunecat în sufletul lor chiar simțimentul de conservare. Se zice că scorpia, când nu mai are ce mușca, se mușcă singură și moare înveninată de propria sa otravă. Pe semne că miniștrii colectiviști , sunt din neamul scorpiilor politice! TELEGRAME Deschiderea Parlamentului spaniol Madrid, 11 Maiü, Cortezii s’au deschis. Discursul tronului zice că răscoala din Cuba a isbucnit pentru că resvrătiții cer, nu autonomia locală, ci independența fără protecție. Străinătatea este înșelată asupra situațiunei la Cuba. Discursul constată apoi bunele raporturi ce există cu străinătatea și vede în purtarea corectă și amicală a republicelor americane strângerea legăturilor ce le unesc cu Spania. Președintele Statelor Unite nu s’a depărtat de amiciția ce unește cele două țeri, cu toată opoziția unei părți a opiniunei publice. Mesagiul laudă încă armata și marina care luptă la Cuba și anunță perfecționări în înarmăr, precum și o sporire a flotei. Sotecala din Cuba Londra, 11 Maiu. Daily Chronicle anunță că concentrarea unei escadre mari ,lângă New York se consideră ca simptoma unor măsuri active în contra Havanei. Englezii la Swakim Londra, 11 Maiu. Se anunță din‘ Șimla Agenției Reuter că la Swakim se va trimite o întărire compusă din trupe indiene sub comanda colonelului Egerton. Această întărire se compune din 2 regimente de infanterie, un regiment de cavalerie, o baterie de munte, un detașament de geniu și un detașament de sanitari. Aceste trupe vor pleca probabil pentru 8 zile. Londra, 11 Maiți. Camera Comunelor. Lord Hamilton declară că niște trupe indiene vor înlocui garnizoana din Suakim care se va îndrepta asupra Nilului, afară de un batalion. Procesul din Cairo Cairo, 11 Main. Pronunțarea sentinței în afacerea casei datoriei publice egiptene s’a amânat din nou pentru 1 Iunie. Alegerile municipale din Franța Paris, 11 Main. Din rezultatul difinitiv al alegerilor municipale în 351 capitale de arondisente, rezultă că republicanii au majoritatea în 234 de consilii, radicalii sau socialiștii în 85 și conservatorii în 20. In EDIȚIA A TREIA celel’alte capitale majoritatea este îndoit îasă. Situația la Coreea Petersburg, 11 Maiü. Să anunță din Leul ziarului Novoje Vremia că s’a întemeiat în acest oraș o școală unde învățământul se dă în limba rusească. Numărul elevilor este de 22. învățământul gratuit este dat de un supus rus, d-nul Birukow. Situația politică la Seul este liniștită. Ciocnire de trenuri Alger, 11 Main. Un tren special transportând două companii de trupe care mergeau să se imbarcheze la Alger cu destinație pentru Madagascar s-a ciocnit o fi un alt tren între Adelia și Vesul Beniu. Cinci ofițeri au fost omorîți. Toți funcționarii trenului au fost răniți. Ceața a împedicat pe mecanici de a zări trenurile la timp, închipuiți-vn... In ședința de Sâmbătă a Camerei, d. G. A. Scorțescu, deputatul colegiului al douilea de Iași și directorul ziarului liberal Evenimentul, a propus un proiect de lege din inițiativa parlamentară în sensul ca deputații și senatorii să nu mai poată participa — cum fac Ițic, Șloim, Avram și Burău—ca acționari, societari, comanditari, întreprinzători, concesionări, avocați, etc. la orice întreprindere, societate comercială, industrială sau financiară, privilegiată sau favorizată de o lege votată în timpul sesiunei din care fac parte acești deputați sau senatori. Acest proiect, primit cu entusiaste aplause de către o parte a Camerei și cu sfâșietoare suspine de către partea ceal altă, a fost admis cu unanimitate de către două secțiuni și e foarte probabil că încă una îl va primi spre marea mâhnire a contracțiilor pe cari îi vizează. Ceea ce e sigur, jumășt, e că în definitiv fabrica de legi personale va respinge proiectul fiind că, dată fiind starea sufletească a samsarilor din Cameră, nu e cu putință ca Ițic să voteze în contra lui Șloim și Avram în contra lui Burch. Dar, deși e prevăzută soarta acestui proiect, faptul că înșiși liberalii au simțit nevoie de a propune o asemenea lege merită filosofice reflecții. închipuiți-ve domnia voastră că medicul pe care ’l chemațî ca să va prescrie o limonadă liberatoare, vine însoțit de antreprenorul pompelor funebre; —ce figură ați face și ce ați crede despre starea sănătății dumneavoastră ? Inchipuiți-vă, iarăși, că birtașul care v’ otrăvește zilnic, v’ar pune, la dejun, între solniță și borcanul cu muștar, o sticlă cu apă de Buda—ce idee v’ați face despre arta lui culinară și mai ales de intențiile lui în privința stomacului dumneavoastră ? Mai închipuiți-vé că mignonul Kibrik, înainte de a vă așeză pe scaunul supliciului, ve prezintă o hârtie timbrată și vo inVită, cu grația lui obicinuită, să Vă faceți testamentul;—ce ați zice despre abilitatea lui în meserie și mai serios în ce halați crede că vi se găsesc cele două șiruri de mărgăritare ? Inchipuiți-vă, în fine, că în momentul când intrați în casa unui prieten, toată lumea, speriată, începe să ’și ascundă inelele și să încuie sertarele;— ce opinie v’ațî închipui că ați despre dumneavoastră oamenii din casa aceasta ? Deputatul de Iași, liberal el însuși, a dovedit, propunând proiectul despre care vorbim mai sus, că ’și cunoaște coreligionarii politici, iar cei 18 colegi din Cameră cari s’au raliat la proiectul d-lui Scorțescu au probat și cu ocazia aceasta că, oameni practici, nu se jenează să acopere oala când vor să nu cază gunoaie într’însa. Pentru așa Parlament, așa legi trebuesc Ywann. MVSȚĂMENTUL NOSTRU PRIMAR Citim în Münchener Allgemeine Zeitung. Prima lege asupra învățământului primar din România a fost promulată In anul 1864, temeiul legei eraispoziția că instrucția cade în sarcina Statului, apoi principiul obligativitatea învățământului primar și obligația ca în fiecare comună să fie cel puțin un învățător. Deși diferiții MERCURI 1/13 MAIU 1896 UN NUMER 10 BANI ANUNCIURÎ ȘI INSERȚII Linia 30 litere petit pag. VI.............. . 0,40 Reclame. . . . » III...............2,50 » ...... » II. ..... . 5.— In Paris anunciurile se primesc la Agenția Havas, 8 Place de la Bourse... . _^^. REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA 7 și 8 Pasagiu! frontan -■•? ȘI H --------------------— "■ T * * 'XL-A. | | **: . miniștri au făcut în cursul anilor multe încercări pentru a aplică legea, până acum nu s’a putut ajunge decât la rezultatul că in orașe există localuri și dascăli pentru S/A din numărul copiilor în vârstă de școală, iar în sate numai pentru 1/1 din acest număr. Vinovate de această stare de lucruri sunt în prima linie autoritățile Statului, apoi comunele însăși. Acestea din urmă sunt in genere atât de sărace, că le-ar fi imposibil să se supună în întreg dispozițiunilor legei. Statul, din partea, a neglijat și el să creeze școlile normale necesare. Cum a constatat actualul ministru al instrucțiunei publice, el dispune azi numai de 3600 învățători, pe când numărul copiilor in verstă de școală ar cere 10.000. Guvernul conservator din urmă s’a silit“In mod serios să îndeplinească cele neglijate. In anul 1893 s’a votat o nouă lege a învățământului primar, care pleca de la principiul de a pune în sarcina Statului partea cea mai mare a cheltuelilor instrucțiunei primare. Statul își lua îndatorirea nu numai de a plăti pe toți învățătorii existenți, ci de a angaja câte un dascăl pentru fiecare școală rurală nouă. Procurarea localurilor școlare rămânea tot în sarcina comunelor, unde nu ar ajunge însă mijloacele lor. Statul trebuia să le fie in ajutor. Ținând seamă de marile cheltueli create Statului prin această reformă importantă—fară a se introduce noui impozite—și de adevăratele nevoi, legea făcea o deosebire intre școalele primare urbane și rurale; cele dintâia trebuiau organizate mai complect, cele l alte mai puțin complect. Pentru numărul cel mare de comune rurale mici s’a prevăzut numai câte un Învățător, iar pentru școlile complecte câte 4—5. In scurtul timp al aplicărei acestei legi s’au creat 221 de școale rurale noui. Actualul ministru al instrucțiunei publice, d. Poni, care la 1891 a făcut parte în aceeași calitate din cabinetul conservator al generalului Florescu, Un s’a mulțumit cu creațiunea ultimului său predecesor, d. Take Ionescu, și a propus o nouă lege a învățământului primar pentru a ajunge îndată la idealul învățământului primar. Dispoziția cea mai importantă a acestei legi e ca in toată țara, până la cel mai mic cătun, să se creeze școli complecte cu mai mulți învățători, ca in orașe. Cât de frumos e acest scop, atât de greu se va putea îndeplini. Gradul de cultura europeană chiar a populațiunii urbane se poate măsura după faptul că in capitala București mai există azi 75 la sută de analfabeți din toată populația In anul 1892 numărul total al elevilor din școalele publice și private era de 51.786 români și 24.116 de alte naționalități. Adausul anual al celor din urmă a fost in proporție mai mare decât al celor dintâia. Prin aceasta se dovedește că străinii, în mare minoritate din punctul de vedere al numărului populațiunii, recunosc un grad mult mai mare importanța învățământului. Se poate spera acum că noua lege a invățămăntului primar va ridica într’atât gradul de cultură a populației rurale încât să reîmprospăteze populația urbană prin imigrațiunea elementelor românești, culte, venite din sate, cum ’și închipuește ministrul? Mai curând se poate spera că legea cea nouă, pentru că dorește prea mult de o dată, va duce la aceleași rezultate ca multe altele, adică la cheltueli mari in proporție, fără a se apropia în mod simțitor de scopul dorit. Ar fi fost desigur mai practic a aplica întâiu mai îndelungat legea anterioară și a veni după un șir de ani cu lărgirile necesare. clarațiune a fost primită cu același spijinfir amical ca și acela care îl dictase alterat întru nimic raporturile de buna amiciție ce guvernul ține să menție cu Rusia. D-nul Climeui replică și acuză de contradicție purtarea guvernului și zice că un asemenea procedeu nu va contribui să îmbunătățiască raporturile puțin cordiale ce există între Italia și Rusia. D-nul Bonin adaugă că dacă raporturile cu Rusia ar risca vre odată să fie tulburate, aceasta n’ar fi din cauza actelor guvernului, ci prin prelungirea unor asemenea discuțiuni. Incidentul s’a închis. Massallah, 11 Main. Primele trupe repatriate au plecat azi cu vaporul Arhimede. Situația este tot aceeași. Negocierile cu vasul Mangașa pentru a obține liberarea prizionierilor italieni continuă. ITALIENII I\ AFRICA — Prin fir telegrafic Roma, 11 Maiü. Camera deputaților. D-nil Aguglia și Climeni desvolta o interpolare în privința cererei Rusiei de a face să treacă prin Massalla, un detașament al Crucei roșie care merge în Abisinia. D-nul Bonin, sub-secretar de Stat la afacerile străine, zice că nu se putea respunde în principiu în mod negativ la o asemenea cerere, dar când s-a recunoscut caracterul militar al acestui detașament și ținând seamă de atrocitățile comise de Abisineni, cabinetul a rugat pe guvernul rusesc de a nu face să debarcheze acest detașament la Massallah. Această de PACEA DE LA FRANCFORT Germania a serbat Duminecă — 10 Main st. nov.—aniversarea a 25 ani de la încheiarea păcii franco-germane. La Francfort-pe-Main s’a desvelit, în prezența împăratului Wilhelm II, monumentul împăratului Wilhelm I, la Francfort unde s-a iscălit în ziua de 10 Maiü 1871 tratatul definitiv de pace de către împuterniciții împăratului german, prințul de Bismarck și contele Arnim, și plenipotențiarii Republicei franceze, d-nii Jules Favre și Pouyer- Quertier. Au trecut de atunci 25 de ani șipacea nu a fost tulburată. In Alsacia- Lorena nu au dispărut încă veleitățile de protestare, timpul își exercitează insă influența pacinică. In Franța se mai ivesc momente când se redeșteaptă dușmănia contra Germaniei, dar momentele acestea devin din ce în ce mai rare și ura nu mai e simțimântul ce predomină. Cei mai înverșunați șoviniști nu au putut încă împinge națiunea franceză la demersuri provocatoare și afară de generalul Boulanger nici un ministru nu a încercat încă să turbure pacea. Populațiunea franceză vrea pacea. Deși amintirea anilor 1870—71 mai formează un factor important în combinațiunile politicei europene, ambele State sunt in bune relațiuni de reciprocitate și în diferite ocaziuni s’au asociat chiar pentru demersuri comune. E adevărat că asociația aceasta s’a Îndeplinit pentru chestiuni afară din Europa, dar faptul în sine e o garanție pentru continuarea păcii europen. O deosebire între era de pace care a urmat păcii de la Francfort și era de pace care a urmat congresul din Viena! Și atunci Franța s’a hazardat peste mare, începând a cuceri Algeria, prima cucerire transmaritimă după prăbușirea vechei sale domnii coloniale. Pasul acela nu se poate compara insă dn ceea ce s’a petrecut în timpurile din urmă. In primele decenii după congresul din Viena câmpul activității puterilor europene rămase același, in sfertul de veac ces’ăscuns acum el s’a lărgit într’atât, că s’au creat vederi și principii cu totul noui; împăratul Wilhelm al Germaniei a Întrebuințat in timpul din urmă cuvântul «politică universală». Politica universală a luat locul politicei europene, sferele intereselor s’au lărgit. Nu încape îndoială că schimbarea aceasta, care influențează mult asupra relațiunilor dintre popoare, e în parte un efect al păcei de la Francfort: Franța și Germania căutară căi ,noui. Dar și o altă mișcare poate fi considerată ca rezultat al păcei franco-germane: mișcarea socială. Fără acest resboiu, Germania nu ar fi ajuns așa de repede la înălțimea unui mare Stat industrial.Miliardele primite ca despăgubire de resboiu au contribuit la aceasta; mai mult încă a cooperat creșterea simțimentului național. Repeziciunea acestei tranzițiuni a înăsprit consecințele sociale. In Franța numărul burghezimei e prea covârșitor ca să aibă teamă de resboiu civil; în cazul unui resboiu cu un alt Stat pacea interioară ar putea fi amenințată de elementele revoluționare. Aceste griji sociale întemeiază pacea europeană, pentru că teama conflictelor interioare nimicește orice tendință— dacă ar exista — de conflicte exterioare. Pacea de la Franciert a fost deci importantă pentru ambele națiuni care au încheiat-o și pentru celelalte State europene care ar putea vedea imaginea unui viitor resboiu numai la granița franco-germanâ.*