Timpul, mai 1896 (nr. 97-119)

1896-05-01 / nr. 97

ANUL AL OPT­SPRE­ZECELEA. — No. 97 UN NUMER 10 BANI ABONAMENTELE In țară pe un an...............................30 lei » pe 6 luni. . ......... 18 lei » pe 3 luni............................ . 10 lei Pentru streinătate, un an...................50 lei In Pari» ziarul nostru se găsește cu 0,20 b. numărul la Agence de journaux étrangere, rue de Maubeuge, 69 și la toate chioșcurile. .­­ . REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA 7 și 8 - Pasagiu­l Român­­ 7 și 8 SCORPII POLITICE In toate acuzările și clevetirile pe care colectiviștii le-au aruncat cu a­­tâta cutezanță asupra noastră, ei au bătut în retragere după ce au ajuns la guvern. Rînd pe rînd, bucată cu bucată, a căzut tot edificiul de ca­lomnii pe care îl ridicaseră adver­sarii noștri. Legile noastre, mai ales acele pe care colectiviștii le combă­tuseră ca fiind periculoase și anti­constituționale, au rămas în picioare; administrațiunea financiară, pe care o zugrăviseră ca proastă și risipitoare, s’a dovedit în urmă că a fost bună și prevăzătoare. Ast­ă­zi țara vede cum regimul colectivist se joacă­ de a milioane, cum guvernul, de braț cu unanimitățile sale, duce o sara­bandă infernală cu averea publică, cum sistemul de căpătuire și îmbo­gățire a favoriților este din nou la ordinea zilei. O singură calomnie colectivistă rămăsese nespulberată, fiind-că chestiunea la care se refe­rea este atât de delicată pentru ori­ce Român, în­cât patriotismul nos­tru ne impunea o rezervă explica­bilă. Voim să vorbim de chestiunea armamentului infanteriei. In fine și aci a sunat ceasul drep­­tățel și clopotul care a sunat a fost tras de înșiși adversarii noștri. Toată țara a auzit cu indignare cuvintele răutăcioase și imprudente aruncate de uscăciosul ministru de răsboiu de la înălțimea tribunei par­lamentare, când a zis în Cameră că pușca oșteanului nostru este­­ un cio­mag și în Senat a voit să facă spi­rit adăugând că ea este un baston high-life. Toată presa independentă a înfierat precum merită faptul nepa­triotic al ministrului colectivist, care, pentru a-­și satisface simțămintele de ură, nu s’a sfiit a discredita în fața țărei și a străinătăței puterea de apă­rare a României. Ca tot­dea­una, însă, zicătoarea «calomnier toujours, il en restera quelque chose !» se ade­verise și cu prilegiul campaniei cle­vetitoare întreprinsă de colectiviști în contra pușcei Mannlicher în opo­­zițiune și urmată de dânșii la gu­vern. Se răspândiseră in public tot felul de versiuni contradictorii; a­­ceastă zăpăceală era favorizată prin zgomotele ce se colportau în cercu­rile guvernamentale și întărită prin atitudinea îndoioasă a guvernului. In ședința de erl a Senatului lu­mina s’a făcut printr’o simplă între­bare pusă de d. Petre Grădișteanu. Reprezentantul colegiului I de Se­nat din Ialomița a pus guvernul în­­tr’o pozițiune destul de dificilă . Dacă pușca Mannlicher, a zis d., Grădișteanu, este în adevăr un cio­mag sau un baston high-life, adică,, cu alte cuvinte, dacă este o armă proastă, n’ar fi oare necesar să se numească o anchetă parlamen­tară care să stabilească răspunde­rile ? . Această întrebare punea degetul pe rană, căci silea pe guvern de a se rosti categoric și rupea masca cle­vetitorilor chemându-i la lumină. Intr’adevăr, dacă zisele ministru­­­lui de résboiu ar fi adevărate, ar fi crimă neertată de a nu trage la răspundere pe acei cari ar fi lă­sat țara dezarmată, ar fi o crimă de a nu zice tot adevărul și de a nu transforma tot armamentul in­fanteriei noastre. Dar aci a eșit la maidan toată mișelia clevetitorilor de­ pe banca ministerială. De teamă ca veninosul ministru de resboiu, paianjenul uniformat care împodobește cabinetul, să nu facă iarăși o prostie, d. D. Sturdza a luat cuvântul și a operat o retra­gere rușinoasă. In loc de a mărturisi cu fran­­cheță greșeala aeertată comisă de colegul său de la resboiu, președin­tele consiliului a scăldat-o zicând că roagă Senatul de a avea încre­dere în ministrul de resboiu, iar în privința răspunderea nu este acum momentul de a se ocupa de această cestiune, căci sesiunea este pe sfâr­șite. Cu alte cuvinte, guvernul colec­tivist a aruncat o calomnie nedemnă și infamă, a neliniștit țara, a insuflat soldatului neîncredere în arma sa, a discreditat puterea de apărare a țărei față cu străinii și când este pus în măsură de a­ dovedi alegațiunile sale mincinoase și clevetitore, el dă înapoi. El face ca țînțaril, mușcă în întuneric, iar la lumină nu știu de­cât să bîtăe până când își ard aripele. S’a găsit însă în fruntea Senatului un bărbat căruia, cu toate cusururile sale, nu i­ se pot contesta lealitatea și simțimentul de patriotism și care a voit să ofere guvernului o scândură de scăpare. Principele Dimitrie Ghica, voind să dreagă oare­cum efectul urît al sosirei guvernului, a luat a­­­supră­ și de a declara de pe fotoliul prezidențial că «țara poate fi liniștită, căci oștirea este bine armată și lu­crurile au fost exagerate». Miniștrii n’au înțeles pe preziden­tul Senatului și nu s’au folosit de intervențiunea sa pentru a scăpa din încurcătură. Răutatea lor firească și ura poli­tică de care sunt cuprinși au întu­necat în sufletul lor chiar simțimentul de conservare. Se zice că scorpia, când nu mai are ce mușca, se mușcă singură și moar­e înveninată de propria sa otravă. Pe semne că miniștrii colectiviști , sunt din neamul scorpiilor politice! TELEGRAME Deschiderea Parlamentului spaniol Madrid, 11 Maiü, Cortezii s’au deschis. Discursul­­ tro­nului zice că răscoala din Cuba a isbuc­­nit pentru că resvrătiții cer, nu autono­mia locală, ci independența fără protecție. Străinătatea este înșelată asupra situa­­țiunei la Cuba. Discursul constată apoi bunele rapor­turi ce există cu străinătatea și vede în purtarea corectă și amicală a republicelor americane strângerea legăturilor ce le u­­nesc cu Spania. Președintele Statelor­ Unite nu s’a depărtat de amiciția ce u­­nește cele două țeri, cu toată opoziția u­­nei părți a opiniunei publice. Mesagiul laudă încă armata și marina care luptă la Cuba și anunță perfecțio­nări în înarmăr, precum și o sporire a flotei. Sotecala din Cuba Londra, 11 Maiu. Daily Chronicle anunță că concentra­rea unei escadre mari ,lângă New­ York se consideră ca simptoma unor măsuri ac­tive în contra Havanei. Englezii la Swakim Londra, 11 Maiu. Se anunță­ din­‘ Șimla Agenției Reuter că la Swakim se va trimite o întărire compusă din trupe indiene sub comanda colonelului Egerton. Această întărire se compune din 2 regimente de infanterie, un regiment de cavalerie, o baterie de munte, un detașament de geniu și un de­tașament de sanitari. Aceste trupe vor pleca probabil pentru 8 zile. Londra, 11 Maiți. Camera Comunelor. Lord Hamilton declară că niște trupe indiene vor înlo­cui garnizoana din Suakim care se va în­drepta asupra Nilului, afară de un bata­lion. Procesul din Cairo Cairo, 11 Main. Pronunțarea sentinței­­ în afacerea ca­sei datoriei publice egiptene s’a amânat din nou pentru 1 Iunie. Alegerile municipale din Franța Paris, 11 Main. Din rezultatul difin­itiv al alegerilor municipale în 351 capitale de aro­ndis­­ente, rezultă că republicanii au majori­­­tatea în 234 de consilii, radicalii sau so­cialiștii în 85 și conservatorii în 20. In EDIȚIA A TREIA cele­l’alte capitale majoritatea este în­­doit îasă. Situația la Coreea Peter­sburg, 11 Maiü. Să anunță din Leul ziarului Novoje Vremia că s’a întemeiat în acest oraș o școală unde învățăm­ântul se dă în limba rusească. Numărul elevilor este de 22. învățăm­ântul gratuit este dat de un su­pus rus, d-nul Birukow. Situația politică la Seul este liniștită. Ciocnire de trenuri Alger, 11 Main. Un tren special transportând două com­panii de trupe care mergeau să se im­­barcheze la Alger cu destinație pentru Madagascar s-a ciocnit o fi un alt tren în­tre Adelia și Vesul­ Beni­­u. Cinci ofițeri au­ fost omorîți. Toți funcționarii trenului au fost răniți. Ceața a împedicat pe me­canici de a zări trenurile la timp, închipuiți-vn... In ședința de Sâmbătă a Camerei, d. G. A. Scorțescu, deputatul colegiu­lui al douilea de Iași și directorul zia­rului liberal Evenimentul, a propus un proiect de lege din inițiativa parlamen­tară în sensul ca deputații și senatorii să nu mai poată participa — cum fac Ițic, Șloim, Avram și Burău—ca acțio­nari, societari, comanditari, întreprin­zători, concesionări, avocați, etc. la ori­ce întreprindere, societate comer­cială, industrială sau financiară, privi­legiată sau favorizată de o lege votată în timpul sesiunei din care fac parte acești deputați sau senatori. Acest proiect, primit cu entusiaste a­­plause de către o parte a Camerei și cu sfâșietoare suspine de către partea cea­l­ altă, a fost admis cu unanimitate de către două secțiuni și e foarte pro­babil că încă una îl va primi spre ma­rea mâhnire a contracțiilor pe cari îi vizează. Ceea ce e sigur, jum­ășt, e că în definitiv fabrica de legi personale va respinge proiectul fiind­ că, dată fiind starea sufletească a samsarilor din Ca­meră, nu e cu putință ca Ițic să voteze în contra lui Șloim și Avram în contra lui Burch. Dar, de­și­­ e prevăzută soarta acestui proiect, faptul că înșiși liberalii au sim­țit nevoie de a propune o asemenea lege merită filosofice reflecții. închipuiți-ve dom­nia­ voastră că me­­dicul pe care ’l chem­ațî ca să va pre­scrie o limonadă liberatoare, vine înso­țit de antreprenorul pompelor funebre; —ce figură ați face și ce ați crede des­pre starea sănătății dumnea­voastră ? Inchipuiți-vă, iarăși, că birtașul care v’ otrăvește zilnic, v’ar pune, la dejun, între solniță și borcanul cu muștar, o sticlă cu apă de Buda­—ce idee v’ați face despre arta lui culinară și mai ales de intențiile lui în privința stoma­cului dumneavoastră ? Mai închipuiți-vé că mignonul Ki­brik, înainte de a vă așeză pe scaunul supliciului, ve prezintă o hârtie tim­brată și vo inVită, cu grația lui obici­nuită­,­ să­ Vă faceți testamentul;—ce ați zice despre abilitatea lui în meserie și­ mai serios în ce hal­ați crede că vi se găsesc cele două șiruri de mărgări­tare ? Inchipuiți-vă, în fine, că în­ momen­tul când intrați în casa unui prieten, toată lumea, speriată, începe să ’și as­cundă inelele și să încuie sertarele;— ce opinie v’ațî închipui că ați despre dumneavoastră oamenii din casa a­­ceasta ? Deputatul de Iași, liberal el însuși, a dovedit, propunând proiectul despre care vorbim mai sus, că ’și cunoaște coreligionarii politici, iar cei 18 co­legi din Cameră cari s’au raliat la pro­iectul d-lui Scorțescu au probat și cu ocazia aceasta că, oameni practici, nu se jenează să acopere oala când vor să nu cază gunoaie într’însa. Pentru așa Parlament, așa legi tre­­buesc­ Ywann. MVSȚĂMENTUL NOSTRU PRIMAR Citim în Münchener Allgemeine Zei­­tung. Prima lege asupra învățământului primar din România a fost promul­­ată In anul 1864, temeiul legei era­ispoziția că instrucția cade în sar­cina Statului, apoi principiul obliga­tivitatea învățământului primar și o­­bligația ca în fie­care comună să fie cel puțin un învățător. De­și diferiții MERCURI 1/13 MAIU 1896 UN NUMER 10 BANI ANUNCIURÎ ȘI INSERȚII Linia 30 litere petit pag. VI.............. . 0,40 Reclame. . . . » III...............2,50 » ...... » II. ..... . 5.— In Paris anunciurile se primesc la Agenția Havas, 8 Place de la Bourse... . _^^. REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA 7 și 8­­ Pasagiu! frontan -■•­? ȘI H --------------------—­­ "■ T * * 'XL-A. | | **: . miniștri au făcut în cursul anilor multe încercări pentru a aplică legea, până acum nu s’a putut ajunge de­cât la rezultatul că in orașe există localuri și dascăli pentru S/A din nu­mărul copiilor în vârstă de școală, iar în sate numai pentru 1/1 din acest număr. Vinovate de această stare de lucruri sunt în prima linie autorită­țile Statului, apoi comunele însăși. Acestea din urmă sunt in genere a­­tât de sărace, că le-ar fi imposibil să se supună în întreg dispozițiunilor legei. Statul, din parte­a, a neglijat și el să creeze școlile normale necesare. Cum a constatat actualul ministru al instrucțiunei publice, el dispune azi numai de 3600 învățători, pe când numărul copiilor in verstă de școală ar cere 10.000. Guvernul conservator din urmă s’a silit“In mod serios să îndeplinească cele neglijate. In anul 1893 s’a votat o nouă lege a învățământului primar, care pleca de la principiul de a pune în sarcina Statului partea cea mai mare a cheltuelilor instrucțiunei pri­mare. Statul își lua îndatorirea nu numai de a plăti pe toți învățătorii existenți, ci de a angaja câte un das­căl pentru fie­care școală rurală nouă. Procurarea localurilor școlare rămâ­nea tot în sarcina comunelor, unde nu ar ajunge însă mijloacele lor. Sta­tul trebuia să le fie in ajutor. Ținând seamă de marile cheltueli create Statului prin această reformă importantă—fară a se introduce noui impozite—și de adevăratele nevoi, le­gea făcea o deosebire intre școalele primare urbane și rurale; cele din­­tâia trebuiau organizate mai complect, cele­ l­ alte mai puțin complect. Pentru numărul cel mare de comune rurale mici s’a prevăzut numai câte un În­vățător, iar pentru școlile complecte câte 4—5. In scurtul timp al aplică­­rei acestei legi s’au creat 221 de școale rurale noui. Actualul ministru al instrucțiunei publice, d. Poni, care la 1891 a făcut parte în aceeași calitate din cabinetul conservator al generalulu­i Florescu, Un s’a mulțumit cu creațiunea ultimului său predecesor, d. Take Ionescu, și a propus o nouă lege a învățământului primar pentru a ajunge îndată la idealul învățământului primar. Dispo­ziția cea mai importantă a acestei legi e ca in toată țara, până la cel mai mic cătun, să se creeze școli com­plecte cu mai mulți învățători, ca in orașe. Cât de frumos e acest scop, atât de greu se va putea îndeplini. Gradul de cultura europeană chiar a populațiunii urbane se poate mă­sura după faptul că in capitala Bucu­rești mai există azi 75 la sută de a­­nalfabeți din toată populația In anul 1892 numărul total al elevilor din școalele publice și private era de 51.786 români și 24.116 de alte naționali­tăți. Adausul anual al celor din urmă a fost in proporție mai mare de­cât al celor dintâia. Prin aceasta se do­vedește că străinii, în mare minoritate din punctul de vedere al numărului populațiunii, recunosc un grad mult mai mare importanța învățământului. Se poate spera acum că nou­a lege a invățămăntului primar va ridica într’atât gradul de cultură a popu­lației rurale în­cât să reîmprospăteze populația urbană prin imigrațiunea elementelor românești, culte, venite­ din sate, cum ’și închipuește minis­trul? Mai curând se poate spera că legea cea nouă, pentru că dorește prea mult de o dată, va duce la aceleași rezultate ca multe altele, adică la cheltueli mari in proporție, fără a se apropia în mod simțitor de scopul dorit. Ar fi fost de­sigur mai practic a aplica întâiu mai îndelungat legea anterioară și a veni după un șir de ani cu lărgirile necesare. clarațiune a fost primită cu același spiji­nfir amical ca și acela care îl dictase alterat întru nimic raporturile de buna amiciție ce guvernul ține să menție cu Rusia. D-nul Climeui replică și acuză de con­tradicție purtarea guvernului și zice că un asemenea procedeu nu va contribui să îmbunătățiască raporturile puțin cordiale ce există între Italia și Rusia. D-nul Bonin adaugă că dacă raporturile cu Ru­sia ar risca vre o­dată să fie tulburate, a­­ceasta n’ar fi din cauza actelor guvernu­lui, ci prin prelungirea unor asemenea discuțiuni. Incidentul s’a închis. Massallah, 11 Main. Primele trupe repatriate au plecat azi cu vaporul Arh­imede. Situația este tot aceeași. Negocierile cu vasul Mangașa pentru a obține liberarea prizionierilor i­­talieni continuă. ITALIENII I\ AFRICA — Prin fir telegrafic Roma, 11 Maiü. Camera deputaților. D-nil Aguglia și Climeni desvolta o interpolare în privința cererei Rusiei de a face să treacă prin Massalla, un detașament al Crucei roșie care merge în Abisinia. D-nul Bonin, sub-secretar de Stat la afacerile străine, zice că nu se putea res­­punde în principiu în mod negativ la o asemenea cerere, dar când s-a recunoscut caracterul militar al acestui detașament și ținând seamă de atrocitățile comise de Abisineni, cabinetul a rugat pe guver­nul rusesc de a nu face să debarcheze acest detașament la Massallah. Această de­ PACEA DE LA FRANCFORT Germania a serbat Duminecă — 10 Main st. nov.—aniversarea a 25 ani de la încheiarea păcii franco-germane. La Francfort-pe-Main s’a desvelit, în prezența împăratului Wilhelm II, mo­numentul împăratului Wilhelm I, la Francfort unde s-a iscălit în ziua de 10 Maiü 1871 tratatul definitiv de pace de către împuterniciții împăratului german, prințul de Bismarck și contele Arnim, și plenipotențiarii Republicei franceze, d-nii Jules Favre și Pouyer- Quertier. Au trecut de atunci 25 de ani și­­pacea nu a fost tulburată. In Alsacia- Lorena nu au dispărut încă veleită­țile de protestare, timpul își exerci­­tează insă influența pacinică. In Franța se mai ivesc momente când se redeș­­teaptă dușmănia­ contra Germaniei, dar momentele acestea devin din ce în ce mai rare și ura nu mai e simțim­ân­­tul ce predomină. Cei mai înverșunați șoviniști nu au putut încă împinge națiunea franceză la demersuri pro­vocatoare și afară de generalul Bou­langer nici un ministru nu a încercat încă să turbure pacea. Populați­unea franceză vrea pacea. De­și amintirea anilor 1870—71 mai formează un factor important în com­­binațiunile politicei europene, ambele State sunt in bune relațiuni de reci­procitate și în diferite ocaziuni s’au asociat chiar pentru demersuri co­mune. E adevărat că asociația aceasta s’a Îndeplinit pentru chestiuni afară din Europa, dar faptul în sine e o ga­ranție pentru continuarea păcii euro­­pen. O deosebire între era de pace care a urmat păcii de la Francfort și era de pace care a urmat congresul din Viena! Și atunci Franța s’a ha­zardat peste mare, începând a cuceri Algeria, prima cucerire transmaritimă după prăbușirea vechei sale domnii coloniale. Pasul acela nu se poate com­para insă d­n ceea­ ce s’a petrecut în timpurile din urmă. In prim­ele dece­nii după congresul din Viena câmpul activității puterilor europene rămase același, in sfertul de veac ces’ăscuns acum el s’a lărgit într’atât,­ că s’au creat vederi și principii cu totul noui; împăratul Wilhelm al Germaniei a Întrebuințat in timpul din urmă cu­vântul «politică universală». Politica universală a luat locul politicei euro­pene, sferele intereselor s’au lărgit. Nu încape îndoială că schimbarea aceasta, care influențează mult asupra relațiunilor dintre popoare, e în parte un efect al păcei de la Francfort: Franța și Germania căutară căi ,noui. Dar și o altă mișcare poate fi considerată ca rezultat al păcei franco-germane: miș­carea socială. Fără acest resboiu, Ger­mania nu ar fi ajuns așa de repede la înălțimea unui mare Stat industrial.Mi­liardele primite ca despăgubire de res­boiu au contribuit la aceasta; mai mult încă a cooperat creșterea simți­­mentului național. Repeziciunea aces­tei tranzițiuni a înăsprit consecințele sociale. In Franța numărul burghe­­zimei e prea covârșitor ca să aibă teamă de resboiu civil; în cazul unui resboiu cu un alt Stat pacea interioară ar pu­tea fi amenințată de elementele revo­luționare. Aceste griji sociale întemeiază pacea europeană, pentru că teama conflictelor interioare nimicește ori­ce tendință— dacă ar exista — de conflicte exteri­oare. Pacea de la Franciert a fost deci importantă pentru ambele națiuni care au încheiat-o și pentru cele­l­alte State europene care ar putea vedea imaginea unui viitor resboiu numai la granița franco-germanâ.*

Next