Transilvania, 1939 (Anul 70, nr. 1-6)

1939-01-01 / nr. 1

adevărati apostoli pe teren ai „Asociaţiunii". Devotamentul şi cre­dinţa lor nu vor fi uitate nicicând. Prin iniţiativa şi stăruinţa dlui Ministru Gusti s'a împlinit un vis: o singură organizare culturală pentru toate ţinuturile ro­mâneşti cu respectul însă al tradiţiilor locale. Dl Preşedinte Iuliu Moldovan roagă în sfârşit pe dl Ministru Gusti să binevoiască a deveni interpretul gratitudinii „Astrei“ pe lângă M. S. Regele, înaltul Ocrotitor al operei de faţă. A urmat îndată discursul-program al dlui Ministru D. Gusti pe care-l redăm în ideile lui esenţiale, în cele ce urmează. Expunerea programatică a dlui Ministru D. Gusti, Preşedintele Serviciului Social. Dl prof. Dim. Gusti, Preşedintele „Serviciului Social“ des­­voltă pe larg, călduros şi documentat, concepţia şi mijloacele de acţiune ale legii „Serviciului Social“, pe care a făurit-o. D-sa scoate în relief caracterul solemn al şedinţei de faţă care înseamnă consacrarea unirii sufleteşti a Românilor şi sincera armonie ce va lega „Astra“ de „Serviciul Social“. Aleasa moştenire a Mitropolitului Şaguna intră într-o nouă fază, care aminteşte totuşi gândul iniţial: dominarea culturalului asupra politicului. Pentru a dovedi acordul desăvârşit al celor două instituţiuni, dl Ministru Gusti dă citire deciziunii de numire a condu­cerii „Serviciului Social" pentru ţinuturile ardelene şi bănăţene şi anume : dl Prof. Dr. Iuliu Haţiegan, director al ţinutului Someş, dl Prof. Dr. I. Moga, inspector la acelaşi ţinut; dl Dr. Gh. Preda, di­­rector-delegat la ţinutul Mureş şi inspector-general, dl Dr. I. Stoichifia, inspector al ţinutului Mureş ; dl Sabin Evufianu, director la ţinutul Timiş, dl Prof. Tr. Topliceanu, inspector al acestui ţinut, Prof. Dr. Al. Dima, la conducerea publicaţiilor „Astrei“. Urmează apoi o amplă expunere a principiilor legii „Ser­viciului Social", sintetizate în trei mari idei directoare: primatul ştiinţei naţionale, al culturii şi al etosului naţional. Ştiinţa naţio­nală trebue să stea la baza culturii naţionale şi e menită să cer­ceteze prin analize temeinice marea realitate românească în toată variaţia ei regională şi locală. Legea a creat în acest scop un In­stitut de cercetări sociale cu 7 regionale deocamdată, cu scopul de a proceda la organizarea cunoaşterii ştiiţifice a ţării în vederea­ ­*

Next