Tribuna, aprilie 1904 (Anul 8, nr. 64-83)

1904-04-01 / nr. 64

Pag. 2. Incumbă deci sinoadelor ce se întru­nesc în Dumineca Tomii la Arad, Caran­sebeş şi Sibi­u să se ocupe îndeosebi de afa­cerile şcolare. Să avizeze la toate măsurile unite a întări învăţământul nostru confe­sional. Convocarea Sinodului Aradan. Tuturor deputaţilor sinodali li­ s’a tri­mis următoarea convocare: loan, din îndurarea lui Dumnezeu drept cre­dinciosul Episcop al bisericei gr.-or. române în părţile Aradului, Orăziî-Marî, Ienopolei şi a Hăl­­magiuluî, precum şi în cele adnexate din Bă­­natul-Timişan. Iubitului cler şi popor şi iubiţilor deputaţi ai Sinodului nostru eparhial, dar şi în­durare de la Dumnezeu Tatăl şi Domnul nostru Isus Cristos! Cu provocare la­nnii 89 şi 90 din Statul­ Organic convocăm Sinodul nostru eparchial or­dinar al diecesei Aradului la biserica noastră ca­tedrală de aici pe Dumineca Tomii, adecă pe 4/11 Aprilie, a. c., orele 9 dimineea, în care zi după sevirşirea serviciului divin, va urma des­chiderea Sinodului în sala mare a seminarului diecesan. A măsurat acesteia, invitând pe toţi domnii deputaţi şi astfel şi pe T. D.-Ta la şedinţele si­nodale şi împărtăşind tuturor binecuvântarea noas­tră archierească, am rămas. Arad, la 28 Martie (5 Aprilie) 1904. Al vostru tuturor de bine­voitor loan I. Papp, m. p Episcopul Aradului. Doliul unei distinse familii române. Dl D. Comşa, profesor în Sibiiu, unul dintre fruntaşii vieţii noastre publice, fami­lia sa, numeroasele rudenii şi prieteni, au fost greu încercaţi de soarte. Ni se depeşează adică din Budapesta, că fiul său, sublocotenent de pioniri Victor Comşa, a încetat azi noapte din vieaţă în spitalul garnisoanei. „Nu mă chinui mai departe“ ! „Vreu să ştiu motivul“, strigă el scos din fire. „Ei bine, dacă vreai să şti cu ori­ce preţ, pentru­ că nu te pot suferi,“ şi cu aceste îi în­toarse spatele. Schneiders rise batjocoritor. Haha! Asta e o vorbă sinceră. Aşa des nu mă poţi suferi ? Ei, las poate vine încă mo­mentul superba mea Donă, când o să-mi ceri scuse pentru acest cuvent“. Ii aruncă încă o privire furioasă care se asemăna cu acele ale animalelor răpitoare, şi apoi pleacă cu paşi repezi şi eşi trântind uşa. Cu un ceas mai târziu întră bătrânul Hed­­berg în odae şi merse direct spre dînsa. „A fost baronul aici?“ întrebă el la apa­renţă liniştit, aruncându-se într’un scaun­­’ „Da“. „Ţi-a cerut mâna?“ „Da, tată ?“ „Ei şi tu“ ? „L’am refusat“! Pumnul bătrânului căzu cu greutate pe masă şi sări în sus, iar vinele dela tîmple i­ se umflară de furie. „L’ai refusat“ ? întrebă el iritat, „şi de dragul mofturilor tale copilăreşti eu să mă las ruinat“ ? „Ruinat“ ? întrebă ea surprinsă. Trad. de Hortense B. „T R I B U N A“ Bravul tiner fusese atins de o crudă boală, care nu iartă, şi deşi a stat vreme mai îndelungată în Italia de sud, a fost repus în floarea verstei. înmormântarea se va face joi la orele 3, cu pompă militară, îndureratul părinte se afla de mai multe zile la patul fiului sâu. Ii trimitem lui şi familiei sincerile noastre condolente, dar decedatului fie-i somnul lin şi memoria eternă. Despre introducerea limbei româneşti in biserica Românilor. Discurs rostit la 21 Martie (3 Aprilie) 1904 în şedinţă solemnă a Academiei române din Bucureşti sub preşedinţa M. Sale Regelui de Ioan Bianu. I. Când Românii se ivesc din chaosul me­dieval — şi vin târziu de tot să-­şi iea locul între popoarele formate din fărâmăturile şi ră­măşiţele împrăştiate ale marelui popor roman şi între cele ivite la viaţa istorică prin mişcarea profundă, pe cară a produs-o desmembrarea im­periului lumii, până atunci crezut etern, — atunci Românii se arată într’o stare în multe privinţe deosebită de celelalte popoare roma­nice. El se ridică din mijlocul unei lumi nouă — a lumii slave, cu care printrio convieţuire seculară se amestecară, în a cărei biserică se încu­inau, a cărei organisare socială în multe o primiră şi şi-o prefăcură un obiceiu. Organisarea politică a statelor noastre fu­sese luată după cea bizantină cunoscută de ai noştri de la Bulgari, şi mai presus de toate bi­serica Românilor era aceeaşi cu a acestor Slavi, având limba lor în toată slujba religioasă, în toată cartea, în tot scrisul, şi prin urmare şi în viaţa formală şi oficială a Statului. Limbii ro­mâneşti, nobilei continuătoare a limbii legiuni­lor neînvinse, îi rămăsese modesta stare de limbă vorbită în relaţiile zilnice, de limbă nescrisă, neîntrebuinţată nici la altarul şi strana bisericii sau în serviciile religioase de ori­ce fel, nici în scrisul actelor de cancelarie a puterii Domneşti, care era „toată cârma“ ţării. Aşa a fost la început, în întâiele secole ale închegării statelor româneşti şi a vieţii noa­stre bisericeşti şi sociale. Dar cu cât întreagă această vieaţă se închega mai bine, cu atât era natural să se simtă tot mai mult greutatea de a întrebuinţa limba str­ină, pe care numai prea puţini şi cu prea multă osteneală o puteau în­văţa şi înţelege. Pe acele timpuri cartea era un instrument bisericesc şi era atât de strîns legată de bise­rică, încât cărturarii erau aproape numai feţe bisericeşti — preoţi şi călugări; ei au fost de aceea şi întâii însem­nători şi povestitori ai faptelor istorice. Intre ei era natural să se simtă mai întâiu trebuinţa de a se întoarce şi pe limba înţeleasă de toţi cărţile sfinte cari cu­prind fundamentele credinţei, pentru­ ca astfel să fie cu putinţă a răspândi mai uşor înţele­gerea sfintelor învăţături în massele poporului şi mai întâiu între cei mărunţi şi număroşi, cari se pregătiau spre a fi slujitorii bisericii în mănăstiri şi în sate, şi cari altfel trebuiau să stea mulţi ani sub dascălii mănăstirilor spre a învăţa limba slavă, cea străină şi greu de învăţat. întâiele traduceri româneşti de acest fel par a fi fost făcute in mănăstirile Moldovene din Bucovina, către sfîrşitul marelui Ştefan Gloriosul şi înţeleptul domn, la 1475 prin două chrisoave, a înzestrat cu sate vechea mănăstire a Homorului pomenită dela 1428, a înălţat în­suşi, acolo alte patru mănăstiri mari, Putna la 1470, Pătrăuţii la 1478, Satul Ilie şi Voroneţ la 1488, şi tuturor le-a dat sate şi moşii. Astfel a produs o mare înviorare­ a activităţii culturale şi artistice interne a mănăstirilor din acea parte Nr. 64, a ţării, ceea­ ce se vede şi din frumoasele ma­nuscripte de Evanghelii făcute atunci, câte au ajuns până la noi. Pentru a da elementele instrucţiunii teolo­gice călugăraşilor români adunaţi în mare număr în aceste mănăstiri pare să se fi tradus după slavoneşte cel puţin Noul Testament, temeiul credinţei, şi Psaltirea, comoară de cea mai înaltă poesie prin care sufletul omenesc umilit se înalţă spre Dumnezeire. Traducerile acestea au fost făcute în felul vorbirii locale, carecte­­risat faţă de vorbirea triumfătoare de mai târ­ziu prin cunoscuta particularitate fonetică a schimbării lui­­ între vocale în r, particulari­tate, care pare a fi fost pe atunci caracteristica limbii în regiunea nordică şi apusană — Mol­dova de sus şi Ardealul de miază noapte şi de apus, precum caracteristică este şi astăzi fărâmă­turii de limbă, câtă a mai rămas până la noi, în Istria.­ Astfel se întrevede în ceaţa trecutului în­depărtat — către sfîrşitul secolului XV — în­tâia încercare de a se înălţa limba noastră la starea de limbă de carte, de limbă literară; în­cercarea aceasta a rămas însă fără urmare. (Va urma.) Procesul „Poporului Român“. Se ştie că procuratura din Budapesta i-a făcut ziarului «Poporul Român» cinstea unui proces. Procurorul a cerut pedepsirea d-lui D. Birăuţ pentru­ că în ziarul său a fă­cut politică fără a fi depus spre acest scop cauţie. Judecătoria, nici vorbă, a şi grăbit să condamne pe ddl Birăuţ, anume la 60 coroane amendă. Procurorul nu este însă mulţămit cu atâta ci a apelat pentru a i­ se da d-lui Birăuţ o pedeapsă mai mare. Petrecerea din Ghioroc- Concertul şi petrecerea din Ghioroc dată Marţi după Paşti, a succes splendid. Eata numele acelor bravi studenţi univer­sitari cari au venit cu acest prilej aici: Sebastian Stanca, st. fii. presidentul soc. „Petru Maior“, George Gerda, st. iur. vicepr. soc. „Petru Maior“, Octavian Goga, st. fi. redac­torul „Luceafărului“, St. Bărbucean st. med. Leo­­nida Domide, st med. Aurel Iorga, st. med. Aug. Monţia, st fii. Virgil Muntean st. med. Leo Bo­­hatiel st. techn. Traian Iarca st. ret. Pompil Nis­­tor, st. med. Vasile Voma, st. fii. Daniil Vasa, st. iur. loan Blidariu, st. med. Const. Nedelcu, loan Sepetan, st. med. Geoge Navi­ca st. fii. Programul ce s’a executat e următorul: 1. Cântec de seara de N. Popovicî, esecutat de cor. 2. Concertul 9 de Beriot, solo de violină, es. de Augustin Monţia st. în fil., acompaniat la pian de Aurel Iorga st. în med. 3. Suvenir de Moscva, vals de Ivanovicî, es. de orchestră. 4. Ilustraţia română, solo de pian, es. de d-şoara Mărioara Dogce. 5. a) Iuzadar, de G. Dima, b) Furtuna de es. de cor. 6. Hersu Bocegiu, monolog de V. Alexandru predat de George Gerda stud. în drept. 7. Pontpouriul, III. de I. Mureșan, es. de orchestră. # Vom reveni mai pe larg. Din străinătate, întrevederea a doi miniștri. D. Tittoni, ministrul italian de afaceri străine, a plecat la Abbazia, unde Sâmbătă a întâlnit pe contele Goluchovsky. «Fremdenblatt» salută întrevederea celor doi miniştri de afaceri străine, Contele Go­­luchowski şi Tittoni, ca o nouă afirmaţiune a nestrămutatei alianţe, care uneşte cele două State.

Next