Tribuna, decembrie 1904 (Anul 8, nr. 227-246)

1904-12-01 / nr. 227

Nr. 227, sunt banii românişti, adunaţi cu trudă şi greutate, şi după cea mai elementară dreptate ei nu pot fi luaţi dela destinaţia pentru care sau colectat. A doua : e şi neserios, ca un prim-ministru, şi încă un Tisza, să creadă că poate face impresie ceea ce vorbeşte cu un — rătăcit. Când întreg neamul românesc protestează contra guvernului Tisza pentru proiectul de reformă şcolar, nu poate decât un rătăcit Românul care iese întru întimpinarea unui astfel de ministru. A treia : câtă vreme proiectul lui Berevicg nu se va retrage definitiv şi se mai lasă în vigoare şi ucazul lui Hieronymi, Român cu mintea întreagă nu se poate gândi să sprijinească vre-o acţiune de a guvernului. Chiar şi după aceea hotărîtor ar fi ceea ce ar zice naţia consultată după formă şi lege.* Memorandul episcopatului gr.-or. rom. înnaintat guvernului, apărut deja în ziarele noastre bisericeşti şi naţionale, s’a tras şi în broşură separată care s’a trimis în toate părţile. O idee bună asta, căci numai printr’o largă propagandă se vor oţeli şi cei slabi, dar şovăitorii vor grăbi alături de cei in plină luptă, ca astfel acţiunea de protestare să se continue tot cu mai multă vigoare. Unde sunt procurorii? Pe când abia există săptămână în care să nu fim surprinşi cu vreo citaţie pentru procese peste procese, asistăm la un spectacol, care pune în evidenţă deplină măsurile extraordinare de persecuţiune ce guvernul pusu-lea la cale contra noastră. Este spectacolul ce ni-i oferă presa maghiară. Aşa limbaj s’a încetăţenit în presa opoziţiei maghiare, pe care dacă Tarn folosi noi în polemica politică, ne-ar înfunda de n ami mai vedea soarele. Ca specimene de ex.: Redactorul nostru responsabil a fost osândit la 14 zile temniţă ordinară pentru că veştejind faptele ilegale ale fibirăului din Sân-Miclăuş, l’a numit: »fibirău nebun.« Pentru asta 14 zile temniţă ordinară. Cum se scrie însă în presa maghiară? Vorbind nu despre un fibirău, ci despre preşedintele Dietei Perczel Dezső: »Omul acesta dacă nu e nebun, atunci e cel mai dezbrăcat de simţ omenesc tâlhar.« Ori Lengyel Zoltán în »Függ. Magv.* de ert. »La munca aceasta de călăuş a angajat Korber, la aceasta a fost angajat acest dezbrăcat de orice simţ omenesc, strîmtorit de uzurari şi bancrotat Perczel şi nebunul în aiurare Tisza Pista.« Tot în »Fag. Magyarország« de el Nesi Pál, deputat dietat, îşi încheie un articol: «Fata de Tisza şi Perczel orice armă e legitimă. Dacă altfel nu se poate învinge, ca pe câni turbaţi trebuesc făcuţî neprimejdioşi«. Aşa se scrie în presa maghiară. Asta ca polemică personală. In discuţiune de idei, dea dreptul provocare la revoluţie. »Fugg. M.« de ori, la locul prim, cu litere grase, reproduce un articol din 23 Septemvre 1848 scris de Kossuth Lajos, în care acesta provoca »naţiunea« să prindă arma. »Sus deci la arme, sărman trădat, dar viteaz popor maghiar! Coasă, sapă, topor, fiecare cu cease.Răscoalesc cu grămada poporul maghiar« . . . La sfîrşit ,afurisește cu blăstam din neam în neam pe fiecare Maghiar care nu prinde arma. După Kossuth Lajos urmează pe pagina următoare Lengyel Zoltán, cu următoarea provocare la naţiune: »Chemem la arme pe milioanele nestocate ale poporului.* După Lengyel, deputatul Nesi Pál îşi îndreaptă cuvântul cătră naţiune: »Trebue organizată rezistenţa până ce se poate fără sânge, dar dacă trebue să curgă sânge, curgă. Pământul Ungariei e udat cu sânge, toate drepturile şi le-a câştigat prin vărsare de sânge şi niciodată na putut ajunge la ceva, înainte deaşi vărsa sângele. Cred că nici generaţiunea aceasta nu va fi laşă şi ticăloasă. Dacă politica aceasta nu va fi curmată, alt rezultat nu poate avea decât revoluţiunea*. Am reprodus aceste specimene ca Românii să vadă cum pot să scrie cei de la presa maghiară fără să li se clătine nici un fir de păr în cap şi ce păţim noi pentru forma nici pe jumătate nu atât de violentă în care scriem noi, sub impresiile zilnicelor multe şi mari lovituri. • Nu vrem să zicem să-i înhaţe şi pe cei dela presa maghiară procurorii, dar atunci pretindem să ne lase şi pe noi în pace, cel puţin atunci când scrisul nostru nu e nici pe jumătate atât de înselbătăcit ca şi a celor dela ziarele maghiare, cari afectează pe nedreptăţiţii. interpret. Englezul afirmă, că a auzit nemţeşte, şi el nu înţelege această limbă. Spaniolul susţine că a auzit englezeşte, şi susţine, că a auzit aceasta din cauza intonaţiuneî, deoarece nu cunoaşte limba engleză. Italianul pretinde, că e vocea unui rus, dar’ n’a auzit niciodată vorbindu-se ruseşte. Ce e mai mult, vine un al doilea francez, care e în desacord cu cel dintâiu ; pentru acesta e sigur că vocea vorbia italieneşte, şi afirmă aceasta după accent, pentru că limba însăşi ÎI e recunoscută. Cât de ciudată şi deosebită trebue să fi fost această voce, pentru a produce mărturisiri atât de discordante, încât cinci mari naţionalităţi din Europa nu au recunoscut-o! îmi vei zice, că vocea putea să fie a unui oriental, unui African. Asiaticii, Africanii nu sunt număroşi în Paris, dar, fără a respinge această obiecţiune, voiu observa, după un martor, că această voce era mai mult aspră decât ascuţită, că alţi dour o numesc foarte repede şi neegală ; nici unul nu găseşte într’însa cuvinte cunoscute. „Nu ştiu, reîncepu Dupin, până la ce punct am făcut impresiune asupra inteligenţei d-tale. Dar’ afirm fără şovăire, că deducţiuniile ce se trag în mod logic din această parte, a mărturisirilor, conduc la bănueli, care mă îndeamnă ca să continuez cercetările mele. Vorbesc despre declaraţiuni trase în mod logic şi corect; nu mă exprim exact, ar trebui să zic nu că sunt legitime, ci că sunt singurele posibile şi că conduc în mod fatal la bănuiala, despre care ţi-am vorbit. Nu vreau încă să precizez, vreau numai să te înduplec a cugeta ca mine, că este trebuinţă, este drept, raţional, de a ne face ancheta, de visu, pe loc. (Va urma). Trad. Iosif Popescu: „TRIBUNAI SITUAŢIA POLITICA. Arad, 12 Decembre. Ultima Duminecă, înainte de măsurarea de mâne a forţelor în parlament, a fost foarte agitată şi zgomotoasă. Atenţiunea ţării a fost îndreptată spre cele două centre Murăş-Oşorheiul şi Pojonul, cari au întrunit pe beligeranţi. Pentru opoziţie demonstraţia de ieri însă a fost fatală. Un scandal enorm s’a petrecut în Pojon, unde corifeii opoziţiei Kossuth şi Apponyi erau pan’ p’aci să fie şi insultaţi. La adunare au luat parte şi socialiştii, cari au supus la o aspră critică pe însuşi corifeii opoziţionali. Apponyi a fost numit în batjocură „kuruez“ de ocazie. Un tumult enorm s’a produs, dar socialiştii fiind în preponderanţă, scurta erau s’o tragă kossuthiştii. Adunarea s’a spart fără să fi adus vre-o resoluţie! Scandalul s’a continuat apoi pe străzi, pe cari le-au inundat socialiştii, cântând „Marseillaise“ a muncitorilor şi demonstrând împotriva lui Kossuth şi Apponyi. Ambii corifeii cu întreaga lo suită s-au rentors cu proximul tren la Budapesta. Mai lăudase-vor oare că vor face revoluţie ? Cu atât mai norocoasă a fost expediţia contelui Tisza în Murăş-Oşorheî. Calea până acolo a fost o adevărată cale de triumf. La fiecare staţiune, deputaţiunile comandate, s’au prezintat înainte-l, proslovindu-i-se. In Murăş-Ludoş chiar şi protopopul gr.-cat. român T. Deák a ţinut de cuviinţă să-şi ducă turma, în frunte î păşind el şi asigurând pe contele Tisza despre devotamentul Românilor. Respunzându-i conteleTisza i-a rugat pe Români, să sprijinească partidul liberal. Şi pe la alte staţiuni s’au mai văzut ţărani Români, aduşi pentru ocazie, dar alt fruntaş Român, afară de Deák, n’a avut mâncărimea să pozeze. In Murăş-Oşorheiu o mulţime enormă aştepta trenul pe peronul gării. Un şir lung de trăsuri, între spalier de public şi călăreţi, a condus pe cei sosiţi, la otelul „Transilvania“ unde s-a ţinut adunarea. Poate impresionat de sărbătorirea aceasta, contele Tisza a rostit act un discurs, care ca energie întrece pe toate cele rostite pân’aci. In termini! cei mai violenţi apostrofat-o acţiunea „domniilor voiagiori“ cum a batjocorit Tisza, pe Kossuth şi pe Apponyi. Aşa s’a terminat ziua de Duminecă, sub auspicii încurajatoare pentru guvern şi deprimătoare pentru opoziţie. Despre adunarea din Pojon se comunică următoarele amănunte: Arangiatorii meetingului au solicitat şi sprijinul social-democraţilor fâgăduindu-le că în proiectul de rezoluţiune vor cuprinde şi pretensiunea sufragiului universal; în schimb socialiştii le-au făgăduit că vor participa cinci mii de inşi la adunare. S’au şi prezentat. Întâiul orator a fost Kossuth Ferencz. Abea a rostit cuvintele: Onoraţi cetăţeni! l-a şi întrerupt unul: — Muncitori! Nu cetăţeni! — Acum aud întâia oară, a respuns Kossuth, că muncitorul nu e cetăţean. — Suntem fără drepturi! Sclavi ! Trei pătrărî de oră şi-a continuat vorbirea mereu întreruptă de vociferările socialiştilor. După dînsul a urmat Apponyi, luptându-se cu asemenea inconveniente şi cerând sufragiul universal. După Apponyi s’a ridicat socialistul Grossmann Miksa, spunând cam următoarele : — Domnii aceştia nici odată nici un cuvânt n’au spus în Dietă în interesul nostru; acuma, când constituţia lor, care nu e a noastră, e în primejdie, iată-î cerându-ne sprijinul. Acum făgăduiesc sufragiul universal, dar dacă nu se vor ţinea de cuvînt, să fixăm bine făgăduielile lor de azi. Sgomot enorm a urmat acestor cuvinte : socialiştii — şi ei erau în preponderanţă absolută aprobau frenetic pe Grossmann ; după dînsul abea a mai putut ajunge la cuvânt Kossuth, care s’a lăudat că tată-so a câştigat drepturi poporului. — Nu poporului, ci D-tale, strigau sute de voci. In fine între zgomot asurzitor preşedintele adunării, la sfatul lui Apponyi dizolvă adunarea, fără să se fi adus vreun proect de rezoluţie. Fiascul a fost deplin. Apponyi, şi Kossuth au ieşit apoi pe o uşă laterală, în vreme ce în sală tumultul devenise îngrozitor. Socialiştii au intonat Marseillaise-a, ameninţând şi îmbrâncind pe cei câţiva studenţi cari începuseră „Kossuth nota“. Cu acceleratul de 6, deputaţii s-au rentors la Budapesta.* Sfârşitul debutului contelui Tisza, după cum vestesc ulterior ziarele n-a fost aşa ca începutul. Scandale mari s’au petrecut şi aici, vărsare de sânge chiar. In sală a decurs bine treaba, dar strada a fost înfierbântată, înspre sală ameninţătoare chiar. In faţă cu hotelul, „Transilvania“ unde s’a ţinut adunarea, opozanţii au improvizat o spânzurătoare pe care l-au spânzurat în effigie pe ministrul preşedinte şi luând deja un ţăran român, care tocmai ducea un sicriu, sicriul, l-au purtat pe strade, ca emblemă înfiorătoare a sentimentelor mulţimii. La plecarea lui Tisza cordon de miliţie şi geandarmi a păzit integritatea pielei contelui Tisza și a gardei sale. Tumultul a fost atât de primejdios încât un geandarm a folosit arma rănind pe doi demonstranți. Pag 2.