Tribuna, martie 1905 (Anul 9, nr. 40-62)

1905-03-01 / nr. 40

Pag. a parent. Şi ea conţine aceiaş ideie : maghiarizarea prin armată şi desfiinţarea limbei de instrucţie nemaghiare, menţinându-se prin comanda nemţească aparenţa unităţii armatei comune. Se pare deci că şi de asta-datâ — ca şi pe timpul obstrucţiei de sub Tisza — condiţiunile de pace vor merge tot pe socoteala noastră. Când doi să ceartă — al treilea plânge şi plăteşte. Dacă noi nu am fi stat în pasivitate de atâta timp, dacă am avea un puternic şi număros partid naţional în parlament cu un trecut de 20—30 de ani, oare ar fi îndrăznit adversarii noştri să facă un atentat atât de temerar şi cu atâta suverană nesocotire a noastră asupra limbii şi naţionalităţii noastre ? Cine mai poate să se îndoiască în împrejurările acestea de necesitatea activităţii noastre? Până acum în cazuri de acestea priveam cu ochii plini de blândeţe neputincioasă la călăul ce sta să ne junghie. Astăzi toată nădejdea, toată mângăerea noastră este la deputaţii noştri. Gh. CRIZA. Audienţele din Viena s’au terminat. Eri a fost mare linişte în politică. Lista de nume, care circulă în public cu privire la persoana viitorului homo regius, n’are decât valoarea combinaţiunei. Andrássy Gyula, Wekerle Sándor, Darányi Ignácz şi un om nou chiar, Szögyény Marich László, ambasadorul din Berlin, sunt în primul plan al combinaţiunilor. De altfel părerea e, că acum, terminându-se audienţele, Regele va chema la sine ducl-trei politiciani, cu cari îşi va comunica părerile sale, căutându-le esecutator. Regele fixează exact programul de operaţiune a guvernului, în care, lăsându-se cu totul la o parte chestiunile militare, se fac la celelalte chestiuni, însemnate concesii. Cabinetul acesta se va forma şi In caşul când ar fi avisat să se sprijinească pe minoritate, pentru câ Regele doreşte s’absolve pe Tisza cât mal Ingrabă. Eri, Inait eh contele Tisza István a fost \yită la Majestatea Sa. Motivele demisiona»*. .... Welsersheimb. Seanunţă din Viena, că in şedinţa de Sâmbătă a Reichsrath-ului, ministrul de landwehr şi-a prezintat urmaşul în persoana generalului Schönaich. Deputaţii l-au întrebat asupra motivelor demisionarii, la ce dînsul a respins, că e omul tradiţiilor vechi şi vremurile noi cer oameni noi. Ziarul «Politik» zice, că Welsersheimb ca motiv al demisionării sale a dat faptul, că na aprobat concesiunile militare făcute Ungariei și nici nu vrea să răspundă pentru aceste în Reichsrath. Fostul ministru a mai vorbit despre anumite servicii rele, ce au făcut unii, cari au consiliat pe M. Sa. Din presa Wieneză. «Neues Wiener Tageblatt» organul democraţilor din Viena scrie în numărul de la 12 Martie un remarcabil articol referitor la criza din Ungaria, în care solicită program de la partidele coalizate, să se ştie în virtutea căruia cer puterea. Partidele 67-iste , poporali, Banffyşti şi disidenţii, din coaliţie se identifică ele cu revendicaţiunile kossuthiste, date pe faţă şi în şirul audienţelor, ori cum să ne explicăm coaliţia lor cu kossuthişti ? Zice, că este duplicitatea cea mai frivolă ce se face faţă de cealaltă parte a Monarchiei şi cu Monarhul, în atitudinea aceasta a partidelor din coaliţie. Dar să nu credeţi, că aceste femei idioate de fapt s’ar simţi nefericite în sanatoriu. Necunoscând adevăratul dor de casă, ele trăesc în oareşicare rol, cum în rolul martiriului inimei despoiate de libertate, care numai în libertate se poate simţi fericită; îşi descriu soartea din casa „morţilor vii“ cu cuvinte, ce-ţi sfăşie inima; cu toate aceste bucuros iau parte la petrecerile din institut, cam pe tine, cel cu sentiment sănătos, te umplu de tristeţă; sunt de tot accesibile pentru complimentele banale ale angagiaţilor mai tineri şi îndrumă într’una la observarea bunei cuviinţe pe doctor, dacă acestă, după părerea lor, şi-a uitat de cuvenitul respect: „aşa se vorbeşte cu o damă de societate!“ zic dînsele şi în acelaş timp leagă pretenie cu subiecte lor multe inferioare, a căror glume grosolane le supoartă ,cu o toleranţă, care întrece şi pe cea a servitoarelor de culmnă. Din lumea damelor adevărate de salon cari îşi crează lumea aceasta din jurul lor prin alegerea pretinelor, a cărţilor, prin cultul continuu al frumosului, prin exersarea de binefaceri, prin poezia orelor de singurătate, deşi trăiesc în ea, sunt eschise din ea, căci nu o înţeleg. Colindează ca oarbe prin lumea aceasta, ies oarbe din ea, şi nu ştiu ce lasă în dosul lor. Rolul, aparenţa falsă le urmăreşte până la depravare, cea ce altcum numai în ochii privitorilor este depravare, ele însăşi de fel nu se schibă şi sunt tot atât de puţin demne de compătimit, ca şi calul cu frâne şi hamuri splendide de curte, după ce a ajuns, să fie cal de ■omnibus. Acest spectacol numai pentru sufletul privitorilor e dureros. „Nefericirea“ acestora apare de regulă în haina unei mari emoţiuni. Emoţiunile într’adevăr mari, amorul mare însă n’are nimic de a face cu aceste fete şi femei. Amorurile princeselor aduse ca jertfă unor Tolchi, Rigó s’au Gironilor apar a fi mari, cetite, numai în odăile mici ale cusătoreselor, în fond însă sunt nespus de mici. Totul este aici sărăcăcios, demn de toată compătimirea. Jertfele aduse nu dovedesc nimic, pentru că jertfa numai în ochii privitorilor e mare. După o lume împlinită în mijlocul atenţiunilor, a omagiilor, în fiineţa rafinată a posiţiei nalte a-ţi petrece timpul în hotele de o curăţenie dubioasă, a fi în contact cu chelneri neciopliţi, a te lăsa să fi supusă interogatorilor riporterilor impertinenţi, pentru dînsele abia este ceva deosebire, precum pentru căţeluşul de braţ este cu totului indiferent, că-i spală cineva cu săpun fin sau nu. Lucrul apare cam absurd pentru un psichiastru, când atari fiinţe inspiră pe autorii psichologi la lucrări scrise cu mare vervă „despre vecinica problemă (neînţeleasă) a familiei“, când caracterizarea este atât de uşoară : stupiditate, stupiditate şi dar stupiditate. Cea ce o acoper, farmecul sănătăţii corporale, talentul splendid împărţit de natură cu atâta orbire, manierele atât de atrăgătoare nu eschid idioţi, ba e de tot frapant, cât de dese îi sunt accesoriile aceste. Ceea ce apare ca o problemă vecinică (că adecă n’ar putea înţelege caracterul femeii), ca o formaţiune misterioasă, (mai adese ca şi o compoziţie a notelor histerice) este numai o oglindă spartă a noţiunei de femee, cu care nu merită să se ocupe altcineva, decât numai psichiastrul. Nota elegantă a minciunei îndeosebi a inspirat pe câţiva scriitori la descrierea câtorva femei de aceste. Eroinele romanului „Le dame mentense“ (Femeia mincinoasă) de Alphonse Daudet, a romanului „Rebecca West“ de Ibseu sunt femei imbecile. In câteva figuri de femei de ale lui Gip şi Maupasant poţi cunoaşte stupiditatea bolnavă. Şi e drept, că aceste observări uşoare sunt nişte cape d’opere ale beletristicei franceze, totuşi pentru mine părerea bătrânului meu azistent preţueşte mai mult acolo, unde e vorbă de a-ţi da judecata despre o femie stupidă, decât cea a celui mai renumit cunoscător a sufletului femeesc. Sunt mulţi cari nu prezentă astfel pe femeile aceste, ca şi pe cari lumea le ţine ’ntr’adevâr de bolnave, dar de bolnave de amor, de nebunele amorului. E o greşală! Nu este aici nimic, decât stupiditate. Da, e natural, că amorul e factorul cel mai mare în viaţa fiecărei femei, manifestându-se în sute de forme, adese schimbate la aparenţă în contrarul, în sintorturi ascetice în deliciul de abziceri, în vacanţe fanatice. Femeia imbecilă rămâne la formele cele mai simple. Observă şi distinge pe orice fecior mai frumuşel care umblă la casă, dar de fel nu cu o patimă neînvinsă, ci,pentru că sărăcăcioasa ei fiinţă se îndestuleşte şi cu atâta. Altcum in celibatul de silă al sanatorului se simt mai bine, decât lângă bărbaţii lor vrednici, care, precum zic dînsele, niciodată nu le-a înţeles. Neînţelegerea. Asta este fraza lor predilectă. Părinţii sunt de vină, pentru că nu le-au înţeles, vinovată e societatea, în care s-au „amestecat“, e de vină cel ce le-a sedus şi le a părăsit fără ere- Statuia luî Şaguna. Marele arhiereu Andreiu baron de Şaguna este cea trnai strălucită figură nu numai între prelaţii români, dar şi în istoria vieţii noastre politice Şaguna ocupă loc de frunte. Faptele lui sunt un moment neperitor şi câtă vreme va trăi neamul românesc, numele lui Şaguna nu va fi nici el dat uitării. Cu toate acestea, trebuia şi noi să ne închinăm obiceiului şi să dorim ca să i se ridice lui Şaguna monument, o statuie, care să fie mărturie a gratitudinei şi dragostei Nr. 40. noastre pentru el; numele lui rămâne el şi altfel nemuritor. îndeosebi acum, după ce s’a ridicat catedrala din Sibiiu, cei competenţi trebuiau să se gândească la monumentul lui Şaguna. Aflăm cu deosebită plăcere, că la Sibiiu nu numai se agită chestia ridicării statuei lui Șaguna, dar că marele sculptor din România, Constantin Bălăcescu, autorul statuei Mircea Voevod (din Tulcea), a lui Tudor Vladimirescu (din Tg-Jiu) și alte multe monumente, a fost însărcinat să studieze chestia şi să presinte un plan. Este dorinţă generală între Români să vadă odată ,statuia lui Şagun gata. Şi, suntem siguri, dată să o execute sculptorul Balâcescu, statuia va fi doamnă de rhemoria strălucitului prelat. lisbomi niso-japoaes. Capitularea Ruşilor. Mucdenul a cerut. Desperarea ţarului. Oraşul de odihnă al dinastiei Chinei, Mucden a fost poate cea mai mare staţie a vărsării de sânge în acest război. Armata rusă a tulit-o la fugă, ca şi o cireadă împrăştiată, iar Japonezii îl vâneazâ de dinapoi fiindu-le milă de aşa goană nebună. De două săptămâni nu se ştia, al cui e Mucdenul. Sforţările au fost mari. Pe un foarte vast teritoriu mai mult de o jumătate de milion de oameni vărsa foc şi moarte unul asupra altuia. Bătălia de la Mucden are episoade foarte crâncene, căci a fost bătălie, şir de lupte şi nu o încăerare singuratică. Bătălia cea mare s’a dat cu Infrîngerea Ruşilor. Puterea lor în extremul Orient devine acum disparentă. Autocraţia rusească a suferit înfrîngerea dela Macden. Şi poate micul Japonez a luptat nu numai pentru libertatea sa, ci şi pentru desrobirea sufletului rus. Tactica militară va căuta să esploateze lupta de la Macden. Căci tuturor le-a impus, ce bine au fost şi sunt Japonesii pregătiţi. Au foarte bune puşti şi tunuri. Superioritatea artileriei Japonese te frapează. Tunurile japonese nu numai că au fost mai multe.