Tribuna, aprilie 1905 (Anul 9, nr. 63-80)

1905-04-02 / nr. 63

N*. 63 Aflu de altfel că e vorba ca protestele date contra alegerii lui Dr. T. Mihali și Hodja Milan să fie înapoiate, pentru — întregire. Se mai trăgănează astfel lucrurile. Un fel de tactică pentru a ține sabia lui Damocle asupra capului luptătorilor naționali. * ^ * * La orele 1Ol/2 încep să sune aparatele elec­trice. Opoziţia îşi ocupă locul. Kossuthiştii sunt mulţi, disidenţi 2—3, liberali vre-o 15. Naţiona­lişti 3 , din fiecare neam câte unul! Presidiază Rakovs­ky. După resolvarea afacerilor presidiale, Holló, în numele comisiei­­ de verificare, raportează şi propune spre verificare definitivă trei man­date ; Qu­nthner raportează în numele comisiei V de verificare, propunând spre verificare doi de­putaţi ; Szederkényi raportează în numele comi­siei IX, propunând verificarea a 2 deputaţi, în­tre care şi Rakovszky. Contele Battyányi raportează în numele comisiei de adresă. Mişcare mare în sală. Raportorul citeşte proiectul de adresă către Maiestatea Sa. Intr’vnsul se cere lărgirea dreptului electoral (nu sufragiul universal, vot pentru toţi), conce­siuni în armată şi un guvern care să aibă în­crederea­­ naţiuneî... Kossuthiştii aplaudă des, îndeosebi pasa­­giile privitoare la maghiarizarea armatei. In mijlocul unei tăceri generale vorbeşte Eötvös Károly. îşi motivează pe larg de ce a făcut ori propunerea, în scris (desvoltată de altfel şi în scris) pentru a se reproba cele săvîrşite la 18 Noembre de Perczel şi Tisza (când s’a votat prin ridicare şi surprindere scoaterea din vi­goare a regulamentului Dietei). Eötvös a arătat că atât din punct de ve­dere moral cât şi politic e trebuincios ca Dieta nouă să-şî spună judecata asupra faptelor rele ale Dietei trecute. A făcut mare senzaţie acea parte a vorbirii sale, în care a arătat că de când a demisionat, Tisza a ridicat de la 8000 coroane la 15.000 cor, penzia lui Perczel. Mai multe minute opoziţia a strigat cele mai urîte cuvinte câtre Tisza şi partida lui, numindu-l „ticăloşi“, „hoţi“ ş. a. A vorbit apoi Tisza, care a spus că cu drept cuvânt s’a ridicat penzia lui Perczel, de­oare­ce a slujit ţara cu credinţă. A isbucnit atunci o furtună grozavă. Me­fiţi Vilmos a strigat: Da, a împuşcat pe socialişti! Ruşine că se dă atâta penzie unul netrebnic, pe când poporul fuge de sărăcie în America. Se produce un scandal încât presidentul trebue să suspende şedinţa. Lina (plângând): O, Dumnezeu să pedep­sească pe cel ce umblă după potcă şi ruşine ! Iorgu: Lină, cine ţi-a făcut ţie potcă? Lina: Clodar feciorul notanilui m’a fă­cut astăzi de ruşine şi de batjocuri. Iorgu: (mirat): Clodar?!... Cum Lină!... Ie spune numai!... Lina: Tocmai veneam din luncă, unde am fost să culeg florile acestea, ca să pun mâne o cunună pe crucea tatălui meu, şi aici în tre­cere mi-a ieşit în cale nelegiuitul acela. A în­ceput, a-mi lăuda frumseţea şi a se linguşi cu vorbe de dragoste. Apoi a cerut să-i dau şi lui o floare din aceste ce am cules. Eu i-am spus să-şi caute calea, şi am vrut să mă duc, dară omul fără inimă, m’a prins cu­­ sîla şi m’a sărutat... Iorgu (furios): Aşa?!... Aşa?... Lina: Şi ca osândă şi ruşinea să-mi fie şi mai mare, tocmai atunci au trecut pe aici tatăl­­tău şi pârgariul Pralea şi au rîs pe soco­teala mea... O, că, nu m’a putut mistui pă­mântul în clipita aceea!... Nici nu mai ştiu, ce am făcut ... ci am fugit ca vai de mine. Am scăpat şi florile şi numai într’un tîrziu mi am adus aminte de ele. Dacă acuma mă întorsesem după ele să le duc. . . Apoi vezi dară, că am de ce plânge !... Iorgu: (fixând-o) Adevărat e, ce-mi spui ? Lina: (plângând): Iorgule, numi crezi?... Iorgu: Să nu fie înşelăciune în vorbele tale ? !... Lina : Dacă-mi vorbeşti aşa, şi Dumnezeu m’a părăsit!.. Stoessel osândit In moarte. — Ru­sboiul ruso-japonez. — Ochii lumii întregi sunt îndreptaţi spre apele chineze. Pe când pe câmpul de război din Mancijuria liniştea e turburată numai de mici hărtueli de ariergardă, şi avantgardă, întocmai ca înainte de luarea Port-Arthuru­­lui, pe apele chineze corăbii ruse şi japo­neze pregătesc o încăerare, care va rămâ­nea poate totdeauna însemnată în istoria luptelor pe mare. Pe când o depeşă din Petersburg aduce necrezuta ştire, că comisia încredinţată cu ancheta capitulării Port-Arthur­ului a osân­dit pe viteazul Stoessel la spânzurătoare, Rosdestvenski se sileşte să bată pe Togo şi lumea întreagă petrece cu nervos interes sfîrşitul uriaşei trînte, care e numai pe în­cepute. Lupta, de la care va atîrna poate sfirşitul războiului, trebue aşteptată în fie­care ceas. Asta e şi părerea Englezilor, de­oare­ce­­ escadra din apele Chinei a primit porunca să părăsiască Hongcongul şi să pri­­veghieze mişcările flotelor duşmane. Flota rusească o alcătuesc 4­ vase şi adecă sub Rosdestvensky plecase din Liban . Şeapte vase mari de răsboiu: „Borodino“ „Imperator“, „Alexander Hr.“, „Orel*, „Knyaz“, „Suvarov“ (fie­care din aceste vase având o ca­pacitate de 13 730 tone, câte cu 66 tunuri şi câte cu 787 oam­en­i); „Sissoi Velikij“ (10.560 tone, cu 38 tunuri şi 586 oameni); „Navarin“ (10.370 tone, cu 42 tunuri şi 621 oameni); „Os­­labat“ (12.880 tone, cu 63 tunuri şi 769 oameni). Patru crucişătoare de prima clasă : „Dimi­tri Donskoi“ (626 de tone, cu 34 tunuri şi 495 oameni), „Nakimov“ (7800 tone, cu 34 tunuri şi 572 oameni) „Svetlana“ (3800 tone, cu 30 tunuri şi 402 oameni), „Aurora“ (6800 tone, cu 40 tunuri şi 570 oameni). Cinci crucişătoare de clasa a doua : „Al­mas“ 13220 tone­ cu 8 tunuri şi 336 oameni) „Semciug“ (3050 tone cu 8 tunuri şi 384 oa­meni), „Don“, „Ural“ şi „Kuban“ (de câte 3500 tone). Iorgu : Lină !... dacă eşti nevinovată nu plânge, că eu sunt Dumnezeu, care loveşte ! Lina: (tot plângând) . . . Inima ta se clă­tină Iorgule şi pentru mine lumea e perită. Iorgu­. (blând) Lină dragă nu mai plânge. O clipă numai mi-au ispitit inima, dar acum glasul ce! adevărat al ei îmi spune, că tu eşti aceea, ce te am ştiut. Lină, încrede-te în inima mea şi în braţul meu ! (O priv­de de talie). Lina : Iorgule pe tine te-am apărat şi pe Dumnezeu ! Iorgu: (păşind) îmi trag eu seamă cu lumea !... Şi-am început a-mi trage şi până acum. Tata m’au izgonit din casă şi din avere. Lasă dacă-i aşa ... fie . .. Am eu doară mâni pu­ternice ... şi dacă te am pe tine, nu-mi tre­bue bogăţie. Lina : (mirată) Te-ai învrăjbit cu tatâl­ tău ?!.. Iorgu : Da, m’am învrăjbit... De mine însă nu mi atâta că io-s bărbat şi mă ştiu mânca cu lumea, da mă doare sufletu de biata Irină. Amare zile mai duce şi ea sărmana. Lina : Da şi pe ia s’a supărat ? Iorgu: Mai rău încă!... Tata a înţeles că ea iubeşte pe învăţătorul Călin şi i-a spus că după altul nu se mărită odată cu capul, apoi s’a aprins şi ia foc în cap !... Atâta au năcăjit-o şi pe ea şi pe mama, de le vine să iee lumea în cap. Irina săraca s’a şi îmbolnăvit, de nu se mai poate ţinea pe picioare, iar mama plânge ziua şi noaptea, de-şi dă sufletul. Lina: O, Doamne, Doamne, dar cum le poate r­ăcăji aşa ? !... Iorgu : Şi ştii tu Lină, a cui ghiară lucră şi acolo ? ! Patru vase de transport şi unsprezece tor­piloare. La aceste se mai adauge flota lui Dobrot­­woski, care a plecat din Lican la 16 Nov. şi la începutul lui Februarie s’a unit cu flota primă Baltică. In flota aceasta se află : Două crucişă­toare blindate: „Oleg“ (6780 tone, cu 34 tunuri şi 573 oameni), „Kumond“ (3050 tone, cu 14 tunuri şi 334 oameni). Un crucişător nechiurasat „Terek“, apoi 8 torpiloare şi 3 vase de transport. La­olaltă flota de sub comanda amiralului Rosdestvensky se compune din 49 vase de răs­boiu cu 9oo tunuri şi aproape 15.000 oameni. TRIBUN­A - Redeschizându-se şedinţa, Tis­a vorbeşte cară Spune că abea aşteaptă să fie numit alt guvern, să poată părăsi locul ce ocupă. Cât de­spre faptele sale, ia toată răspunderea. Dieta a hotărît ca mâne să se urmeze cu discuţia asupra propunerii lui Eötvös. Nu ne tîrguim . Se repeta istoria. Pe cum au mânjit lupta noastră istorică din 1848, când jertfit-am peste 40.000 de vieţi, floarea neamului nostru, pentru a ne apăra viaţa naţională, cu defăimarea că am luptat ca simbriaşiî Vieneî, aşa şi azi ne vorbesc, că ne-am­ îmbia iar Vieneî, în şoldul ei. Rup fraze, şire din articolele ce scriem, şi le reproduc în foile lor, ca să dovedească aceasta împotrivă-ne. N’au avut dreptate atunci, n’au nici acuma. Acestea pot fi bune de apucături, ca să ne trimită procurorii pe cap, să înfunde temniţele cu noi, iubiţii noştri confraţi cari pretind să mergem alăturea cu el... zăvorească-le însă toate pe noi, ele vor rămânea tot apucături, cu cari, durere, ne mai întâlnim din parte-le în istorie, dac-o frunzărim. Domnul Jancsó Benedek, un redactor ma­ghiar, care pe spesele guvernului unguresc a co­lindat România, a trăit ani de zile printre Români, ca să-l studieze, să-l cunoască este domnul, care zi­lele trecute a scris în foaia mare ungurească „Buda­pesti Hirlap“ lucrurile acestea despre noi. Dar dl Jancsó a scris şi o carte de istorie, şi ca atare, am învăţat, el ar trebui să ştie mai bine, că nu noi suntem aceia cari am fi datori cu ceva Vienei. El o spune, în cartea-î de istorie ce a scris de­spre Români, că pentru credinţa noastră faţă de tron, în vremile acelea de tristă aducere aminte, am căpătat drept răsplată acea, ce-au căpătat Un­gurii drept pedeapsă. Dar luptat-am noi pentru răsplată? A sus­ţine asta ar fi tot aşa de mare nebunie, ca şi cum am zice că Ungurii au luptat pentru pedeapsă. Luptat-am pentru drepturile noastre ome­neşti şi Dumnezeeşti, pentru apărarea vieţii noa­stre de neam, de popor, pentru aceasta am luptat şi el şi noi, durere unul împotriva altuia, atunci, când puteam lupta şi alături Acesta este ade­vărul. Acesta este adevărul şi în frământările de azi. Se repetă istoria Lina : A cui­ să fie ? ! Iorga : A cui ?! A notarului şi a fecioru­lui lui! .. . Lina : Ce spui Iorgule ? !.. Iorgu: Tu nu ştii Lină, că n’ai de unde, dar cu atât mai bine ştiu eu!.. îmi pare mie, că îl arde pe dumnialui pământul sub călcâie, că de-o vreme încoaci s’au acâţat la tata în cârcă, că-l ştie om cu avere şi i-o băgat în cap nişte gărgăuni, că vreau să se încuscrească. Lina : Vai, Iorgule, adevărat să fie ?. .. Iorgu: Tocmai aşa precum îţi spun. Tare mi frică, că l-o fi amăgit şi până acuma cu tre­­bile banilor, dar din cuscrie până stă capul meu, n’o fi chiar nimic. Lina : Nici nu lasă Dumnezeu, să izbân­dească oamenii vicleni! Iorgu : Cu tata n’am cu cine vorbi, că l’oi furat din minte ca pe un prunc lud, de mi­rele de Irina săraca. Lina : Bun e Dumnezeu şi o avea şi de el grijă !... Iorgu : Aşa gândesc şi eu. Dar la şarpele acela am să-l rup eu colţii. El gândeşte, că nu ştie nime, ce fel de poamă e. Şi crede, că dacă e îmbrăcat în dolomană neagră, e domnul gata cu aşezământ, şi toată lumea e năroadă să alerge după ei în coate şi în genunchi!... Da toată domnia lui e numai prav aruncat în ochii pro­ştilor şi a nătărăilor... Poate domnişorul de Olodar nici nu va fi gândind, că şi proştii de noi nu ştim de dragostile lui cu nanele de prin comediile şi cafenelele din oraş!... (Va urma). Pag. 3

Next