Tribuna, noiembrie 1907 (Anul 11, nr. 241-264)

1907-11-01 / nr. 241

14 Nov. fl. 100? .TRIBUNA* Polónyi părăsește partidul kossuthist. Pe culitoarele camerii ieri s’a petrecut următoarea scenă: Fostul ministru Polónyi purtă cuvântul într’un grup de deputaţi, căutând să-i aţâţe să nu voteze compromisul austro-ungar. Deputatul Hoitsy îl atacă în mod violent — Atunci am să apelez la naţiune! — răspunde Polónyi. — Bine, cel puţin vom luptă pe faţă zise Hoitsy. Discuţia se isprăvi cu o senzaţională declaraţie dată de Polónyi. — Te rog să iei la cunoştinţă că mâne ies din partid! Tot aşa mai mulţi deputaţi şi-au anunţat ieşirea din partid. Farkasházy a ieşit zilele trecute, ieri a mai ieşit Wesselényi Ferencz. In scrisoarea ce o adresează ministrului Kossuth el îi spune că nu se solidarizează cu partidul kossuthist, care impune membrilor săi să voteze compromisul. Va mai ieşi încă Urmánczy Nándor, deputatul Reghinului săsesc. Gaál Caszton şi-a dat demisia din deputăţie, vrând să se supue unei noui alegeri în cercul său Lengyeltót. Dar va avea un contracandidat pe jidanul Eötvös Leo, gazetar, care îşi va pune candidatura cu program radical-kossuthist. Deputatul Aradului, Müller Károly a declarat de asemenea că nu va vota compromisul. Totuşi ieşirile acestea nici în privinţa cantităţii nici în privinţa calităţii nu fac guvernului nici o grije. El a ştiut să se îngrijască de cu vreme ca deputaţii aceştia să nu-i fie primejdioşi. Acuma înţelegem pentru ce guvernul a pus la alegerile generale candidaţi capetele cele mai seci din toată ţara. El s’a îngrijit ca numai nulele să fie alese, guvernul ştie că ori şi câte nule de aceste ar ieşi din partid, şi s’ar adună împotriva sa, totdeauna va lipsi acela care punându-se în fruntea lor să le dea o valoare. Căci oricâte nu le îngrămădeşti la un loc valoarea lor tot nu va creşte! Din năcazurile poporului. Călătorind prin comuna Igneşti mi s’au povestit următoarele, pe cari voiesc să le ştie şi cetitorii acestui ziar. Ignieştenii trezându-se la văzul flacărei naţionale au fost şi sunt oameni la locul lor. La alegerea de deputat au votat, toţi cu birău cu tot, cu dr. I. Suciu. Iar acum la alegerile congregaţionale cu escepţiunea birăului şi a unui om sărac, care a căpătat lemne de casă de la domnie, cu toţii au votat lista noastră. Pentru acest fapt sunt prigoniţi din partea administraţiei precum şi din partea slujbaşilor de la domnie. Iată exemplu. Ieri a trimes notarul Curta (român?) pe scriitorul Velus condus de armaş (vai şi amar, sărăcie de Prăjeşti) în suita alor doi jandarmi, ca să scoată porţie. Toată ziua umbla pe uliţe dincoace încolo armaşul-unealtă strigând ca să meargă oamenii cu porţia. Era poruncă anume ca tot până la un finic să plătească, la din contră (Pahod na Sibir) haine şi vite. Sara au fost strînşi la birău la poartă 14 oameni cu vite, altul boi, altul vacă, ba dacă bărbatul a fost dus de acasă, femeia după ce a lăsat copilaşii plângând în vatră a trebuit să lege vaca şi să aştepte la poartă. Mergând părintele Draia şi văzând comedia, a început a-i scoate din robie, pentru bărbaţi dând bani, pentru femeie, sau plătind sau stând bun până vine bărbatul de la lucru şi va plăti; şi astfel a înduplecat pe negreţele supuse poruncei de sus, pe care o executau aia maşinărie de orologiu, căci doar des — se zice — repetau : «învăţăm noi pe igneşteni să ţină cu Suciu« »le arătăm noi, care poruncă e mai mare a noastră sau a cui ?« Oamenii însă în zadar să rugau fiind seară la 9 ore ca să-i lase până ce i-a succes părintelui, astfel că nu au dus altceva decât una mie coroane. Cred că acest lucru i-a deşteptat şi mai mult pe fraţii igneşteni. E acolo doaro turmă şi un păstor“. Sunt bieţii încunjuraţi de domnie, la tot pasul în pădure sumar dar, nu se dau. Văd ei că cel ce ieri sau alaltăieri îi strîngea mâna cerând vot, azi îi scoate boul şi vaca din grajd. Dar ea acolo e grea de tot, bunăoară, pentru 4 holde 110 coroane şi mai mult dacă el nu ar lucra pământul ci l-ar da pe arândă ar căpăta 80 coroane pe an. M’am mirat apoi cum se susţin, pentrucă păşune la vite nu au, căci li-au luat-o — zic ei — cărtureştii, sub pretext că pun pădure, astfel ei sunt siliţi să cumpere dela domnie, care nu le-o dă, numai dacă o plătesc duplu. — Ţine minte numai poporule! Raportor de păiengeniş îngreunat de prav şi de gunoaie adunate din şapte ţări, era pe jos şi pe pereţi,— să ştii şi să nu mai spui nimănui — ce era şi cum. Lia se puse pe muncă lungă şi grea, ca să dereticească şi să curăţe, să adune gunoiul şi să-l care şi să-şi facă cuibul tot atât de curat ca pe iarba verde şi moale, şi în vreme ce ea lucra, poteca pe care venise, se umpluse de flori, care cântau voioase’n adierea vântului de seară. După ce s’a înoptat bine, deodată s’a pornit afară un viscol par’că veniau vântoasele — şi nu alta şi răsunau prin văzduh sbierete şi ţipete de te treceau fiorii. Cuprinsă de spaimă, Lia nu mai ştia ce să facă şi unde să se ascundă, unde să-şi găsească adăpost. Ea sări iute pe vatră şi se furişă în cuptorul, pe căre curăţise de cenuşă, când deodată Ielele, nebunele, deteră năvală val vîrtej unele peste altele, care pe uşă, care pe fereastră, care prin crepăturile din pereţi, căci se străcoară ele şi prin urechea acului. Şi erau, Neică, frumoase toate, care de care mai subţirică şi mai uşoară şi mai sprintenă şi mai sburdalnică, şi gătite toate în haine ţesute ca păiengenişul, încât ochii Liei se deschiseră mari şi rămaseră înţepeniţi în ţîţinele lor, că nu se mai săturau să vadă și să se uite cu jind de femee jignită. —Ce e aici!? ce a fost? — ce are să fie!? — Erai cea mai mare dintre ele, înspăimântată de curățenia, pe care o vedea împrejurul ei. — Aici a fost, ori e cineva... Simt, par’că, miros de ființă străină. Inima Liei tâcăia pitiş, căci vai era şi de sufletul, şi de trupşorul ei, dacă ielele, nebunele, care o răpiseră, îi şi dedeau de urmă. —Nu-i! — nu-i! nu-i! — strigară însă toate din toate părţile. — Nu poate să fie! —Am dat roată împrejur şi nicăiri iarba nu-i călcată şi nici fir de păr, nici zdreanţă de haină, nici urme de sânge ţîşnit n’am găsit pe spini şi pe mărăcini, iar prin văzduh numai noi putem să străbatem«. Văzuseră ele pârtia de flori pe unde călcase piciorul Liei, dar nu putea chiar nici în basm să le treacă prin minte gândul, că florile vii sunt urmă de fată cu inimă curată; se potoliră dar, se prinseră în horă şi începură să joace lin, bătând cu piciorul în pământ şi cântând cu glas adimenitor: , »Ieşi, Limir, ieşi Limir împărat, ieşi să bem şi să mâncăm! — Ieşi, Limir, să ne veselim! Ieşi, ieşi, ieşi, Limir împărat«. Şi atât de lin jucau şi atât de ademenitor cântau, încât Liei îi venia să iasă din cuptor şi să se prindă ’n horă cu ele. N’a mai făcut o însă şi asta, căci de-odată pământul se deschise şi în deschizătură se ivi ridicându-se încetul cu încetul un tinăr şi trupeş, şi chipeş, să-l vezi şi să ştii, că l-ai văzut, Limir el însuşi. Limic acesta era — nu un făt frumos ca toţi feţi frumoşii de prin poveşti, vreun fecior de împărat, care umblă razna prin lume şi încurcă minţile zinelor şi ale fetelor de împărat, ci împărat adevărat, el însuşi împărat, care avea şi împărăţie întinsă, şi oştiri nenumărate, şi palaturi strălucite, şi slujitori credincioşi, toate câte se cer pentru o stăpânire mare şi puternică. Toate Ie avea, ba mai era şi blând, şi drept, şi milos, şi dornic, cum unui împărat i se cuvine să fie, dar avea şi un păcat: prea se credea, prea se socotia mai şi mai decât toţi, prea era doritor de a ieşi din lume şi prea nemulţumit, că nu poate să iasă, şi, văzându i slăbiciunea aceasta, Ielele s’au făcut stăpân pe el şi-l adimeniau şi furau cu momeli, ca să-şi petreacă nopţile veselindu-se în felul lor cu dânsul. Şi cum ieşiâ Limir împărat din pământ, ieşiâ dimpreună cu el şi palatul lui cel strălucit, încât Ielele, nebunele, se pomeniră într’o sală întinsă Pag. 3, Dela Galşa. E de ştiut, că cercul Agriş se compune din 4 comune curat româneşti şi aşa nici prin gând n’ar trebui să-i treacă, care nu-i român adevărat, ca să candideze în cercul nostru. Dar aşa se vede, că stăpânirea ne cunoaşte slăbiciunile noastre mai bine decât noi. In ziua alegerii, alegătorii noştri din comuna Gaişa, fiind noi bine organizaţi — ne am strâns cu toţii înaintea şcoalei învăţ. Grofşorean şi după ce am dat samă de fiecare alegător, — că uitai a spune, câno aşa suntem rânduiţi de învăţătorii şi preoţii noştri, că în toată tiliţa e pus unul care are să ducă ţitlule la alegători după uliţa aceea şi să stee de el ca de bunăsama să vină la alegere, iar dimineaţa are să raporteze, că dacă nu vine, ce e cauza ? — aşa după ce s’a isprăvit raportul ne-am pus toţi pe trăsuri vr’o 14 la număr. Când ne vedeam aşa înşirate la drum încărcate bine de oameni ne creştea inima de bucurie căci izbânda era asigurată. — Trecând prin Mâsca vedem pe înv. Muntean, că umblă şi el ca să adune pe ai lui şi ne spune şi el voios, câţi vor merge, nu va fi contra noastră nici unul. Aşa a şi fost, că au fost 25 şi toţi au votat cu lista curat românească, afară de birăul, care a votat cam încâlcit. — Preotul din Mâsca n’a vrut să lucre nici pe stânga nici pe dreapta, să-l odihnească Dumnezeu în pace, că bine a fost ş’aşa! Ajungând în comuna Măderat, aici vedem, că înainte de dejun, dacă beai un jumătate de pocal de apă amarăpop Schwidthatter, Medicament foarte bun pentru împiedecarea boalelor interne, tot aşa are efect admirabil la boale de stomac, intestine şi de sânge, tot aşa în contra îngrăşării, contra trohnei, respirării grele, gălbinare, umflarea ficatului şi fierei, diaîl aduce în bilă, vână de aur, podagră, reumă şi multe boale interne. Comande se pot face la Schmidthauer Lajos, farmacist în Komarom Se poate căpăta în fiecare farmacie mai bună şi prăvălie de coloniale. Prețul unei sticle mici 30 fii., mari 50 fii., să nu se confunde cu li apă amara...............-------------------stomacul neregulat ordine în decurs de 2—3 ore.