Tribuna, februarie 1909 (Anul 13, nr. 24-47)

1909-02-01 / nr. 24

Pag. 2 Caraşul este azi bolnav. Alegerea de la Oraviţa va fi ca o diagnoză, căci va stabili până unde a înaintat boala, dacă ea e sta­ţionară sau dacă ea cucereşte. Sunt presemne triste, sunt preoţi , în­văţători cari se prostituiesc singuri făcând suita candidatului guvernamental şi a lui Burdea. Facem deci apel la toţi bunii români din cercul Oraviţei şi mai ales la fruntaşii de acolo să înceapă imediat cu cea mai mare energie campania electorală. Cine va lipsi de la postul său, de la dato­ria sa, va purta o parte din marea respon­­sabilitate ce va apăsa pe toţi pentru înfrân­gere. Dimpotrivă dacă toţi îşi vor înţelege datoria, dacă toţi se vor pătrunde de duhul marelui mort de­ a cărui moştenire de cinste, de curăţenie şi de naţionalism este vorba, atunci izbânda a doua, mai grea şi mai mare decât cea dintâi, trebuie să fie a noastră şi oravicenii vor avea cinstea să în­scrie o pagină de glorie în cartea luptelor noastre naţionale. Saşii criticaţi de nemţii din Bănat. Dău­­năzi am înregistrat cuvântarea deputatului sas Gottfried Kuales din Bistriţa cătră alegătorii săi. Ziarul naţionaliştilor germani din Timişoara cri­tică în ton sarcastic politica depistaţilor saşi şi cuvântarea dlui Kuales. Este un raport foarte ne­sănătos, zice »Deutsch­ung. Volksfreund*, când un popor ca saşii trăieşte din »bunăvoinţă* gu­vernului, cum a zis dl Kuales. Cuvintele astea amintesc povestea cu uriaşul care acordă copi­­lulului său celui mai »iubit« favoarea de a-i în­ghiţi cel din urmă, având dreptul să privească pregătirile ce se fac pentru moartea sa. La urmă ziarul german din Timişoara spune că azi între saşi sunt puţini, cari să mai aprobe politica lor oficială.* Proiectul contingentului de recruţi. In şedinţa de ieri, camera a hotărât să întrerupă discuţia asupra reformei dărilor. La ordinea zi­lei vor fi de azi încolo proiectele­ pentru recruţi. Majoritatea parlamentară se găseşte acum în faţa unei dileme grele. Mai dăunăzi, la o conferinţă intimă kossuthiştii să lăudau, că nu vor vota contingentul de recruţi, până nu li­ se vor face concesiuni în chestia băncii. Pe de altă parte, în ţara întreagă s’au făcut pregătirile pentru înrolări, torcea acasă. Să te întorci acasă! După atâţia ani, după atâtea pericole, după ce de atâtea ori, seara, în lagăr, când răsună notele lungi şi plân­gătoare ale »stingerei« şi sub corturi se sting luminile una câte una, iar peste oraşul acela de corturi, atât de viu puţin mai înainte, se întinde o linişte profundă, după ce de atâtea ori, în mo­mentele acelea de melancolie, a lăsat capul pe mână gândindu-se la biata mamă şi întrebându-se: — Ce-o fi făcând acum biata mamă ? — să se întoarcă acasă! După ce, de atâtea ori, pe înserat, în tabără, a auzit ici-colo, la soldaţii din satul lui, cântând cântece de ţară, acelea ce se cântă acasă, vara, la arie, pe când luna lumina aşa de viu şi între atâtea glasuri cunoscute de ale prie­tenilor şi rudelor, auzea un glas limpede, argin­tiu, tremurat, care ştia aşa de bine drumul ini­­mei, după ce a binecuvântat de atâtea ori acele cântece, ca o salutare a mamei din depărtare... să te întorci ! Să te întorci pe neaşteptate! Să vezi iar câmpia aceea, casele acelea; să vezi de departe coperişul acela, să ajungi abia suflând în curtea aceea dragă, să-ţi iasă înainte surioara crescută mare, frăţiorul ajuns flăcău, să alerge la strigătele lor toţi ceilalţi, să vii între ei, apoi să te smulgi din îmbrăţişările lor, să dai fuga în casă, să ţi chemi pe mama, să o vezi venindu-ţi înainte cu braţele deschise şi cu ochii plini de lacrime, să ţi­ se arunce de­­gât şi să te simţi strâns de acele braţe dragi şi să simţi cele mai sfinte bucurii omeneşti, sunt lucruri la care nu­Statuia lui Cuza. Ni­ se scrie din Craiova. Pe zidurile oraşului, s’au lipit manifeste din ini­ţiativa dl Mişu N. Popp, cari chiamă pe cetă­ţeni să subscrie pentru ridicarea unei statui ma­relui Cuza şi în oraşul nostru. Se pare că conştiinţa naţiunei adormită, s’a tre­zit ca prin farmec, la glasul dlui Iorga. Trebuie să se ştie că interpelarea sa a dat frumosul prilej ca neamul să-şi arate nobilele sentimente. Câţiva profesori secundari dorind să populari­zeze ştiinţele şi artele, au deschis în amfiteatrul Lyceului Carol cursuri populare. In fiecare săptămână se ţin câte două pre­legeri, mai gândindu-te, îndulcesc orice amărăciune, vin­decă orice rană sufletească. Totuşi, soldatului i­ se lăsase o piatră pe su­flet gândindu-se să se despartă de ofiţerul său. Un soldat bun nu lapădă mantaua ce i-a servit atâţia ani de plapumă şi de pernă, pe care a scuturat-o şi a cârpit-o de atâtea ori, fără să simtă în inimă, o tristeţe amestecată cu bucurie, ca şi cum s’ar despărţi de un prieten cu care te ai certat, cu care ai vrea să ţii supărare dar pe care totuşi îl iubeşti. Buzunarele acelea dela spate, în cari, la închisoare îşi ascundea pipa când venea ofiţerul, o să le caute cu mâinile... ce năcaz că n’o să le mai găsească! Ofiţerul era îngândurat, şi nu vorbea mai mult ca de obicei. Asemenea şi soldatul. Dar ochii lor se întâlneau mai des şi mai lung, şi parcă ziceau: — Iţi pare rău, ştiu ! — Soldatul îşi făcea tre­burile mai încet ca să stea mai mult în casă şi să profite de timpul cât mai aveau de stat îm­preună, în aceste ultime zile. La început, făcea treburile încet, apoi şi mai încet; în urmă scu­tura mereu praful de pe scaune şi după masă, mai des ca altă dată, dar îngândurat, dând cu cârpa fără să şteargă nimic. Ofiţerul, drept şi nemişcat, sta cu braţele încrucişate înaintea oglinzei, uitân­­du-se la soldatul său, urmărindu-i orice mişcare, orice schimbare a feţei, iar când soldatul se uita la el, ofiţerul îşi ridica ochii în tavan, făcându-se nepăsător. — Domnule locotenent, pot să plec. — Poţi să pleci. Se anunţă din Petersburg. D. Iswolski a remis ieri ambasadorului turc răspunsul la contrapro­punerea guvernului turc cu privire la proiectul financiar rus dintre Bulgaria şi Turcia. Răspun­sul relevă că guvernul rus salută comunicarea făcută de guvernul turc ca o expresiune a con­simţirii în principiu la proiectul rus şi deschizând drumul pentru regularea definitivă a chestiunii. Cât despre planul Turciei asupra lichidării simul­tane a despăgubirii de războiu către Rusia, gu­vernul rus este însufleţit de sentimentele cele mai amicale pentru Turcia şi este gata în principiu de a lua în considerare această chestiune, fireşte subt condiţia garantării drepturilor şi intereselor Şi soldatul plecă, dar de abea ieşea pe uşă, şi ofiţerul îi strigă: — Vino ’ncoace. — Porunciţi ? — Nimic... Vream să-ţi spui... nimic, nimic; o să faci mâine, poţi să pleci. Poate că-l chemase ca să-l vadă, şi după ce ieşise se uită lung la uşă. Sosi ziua plecărei. Ofiţerul sta la masă, în faţa uşei. Peste o jumătate de ceas, soldatul o să în­tre ca să-şi ia ziua bună de la el. Ofiţerul fuma, trimetea spre tavan nori de fum, pe cari îi ur­mărea cu ochii până ce se risipeau. Fumul tre­­cându-i peste ochi, îi făcea să lăcrimeze, şi din când în când şi le ştergea cu dosul mânei, mi­­rându-se că-i curgeau lacrimi aşa de mari, de s’ar fi zis că plânge. îşi zicea că din pricina fumului îi lăcrăma ochii, şi voia să se înşele pe sine, pu­nând pe socoteala ţigărei ceia ce-i pornea din inimă. Şi se gândea: — ... Ei, da! trebuia să mă aştept la aceasta. De ce să mă întristez? Par’că nu ştiam, încă de la început, că n’o să stea cu mine cât lumea!? Nu ştiam că miliţia ţine cinci ani? Nu ştiam că omul acesta are o casă, o fa­milie, de la care a plecat cu părere de rău şi se întoarce cu bucurie? Ce, o să-i pretinz să fie mereu soldat, pentru gustul meu? Aş fi prea e­­goist... Ba chiar sunt. Ce-i leagă de mine? Ce i-am făcut? Ce-mi datoreşte mine?... Nu­­ am fă­cut decât mojicii; nu m’a văzut decât posomorit... Aşa sunt eu, aşa mi-e felul! Nu ştiu să vorbesc blând, şi-apoi... nici nu trebuie. Dar cel puţin, să »TRIBUNA« aşa că dacă nu s’ar vota acum proiectul, ţara ar suferi pagube însemnate şi nu s’ar mai putea încunjura nici izbucnirea unei crize. — Noi ştim însă, că partidul kossuthist e obişnuit să se târ­guiască. Uneori el îşi uită bucuros şi de cuvân­tul dat. Um fl©gwâsiia* Telegramele schimbate între Suve­rani şi Doamna Elena Cuza. Iată de­peşa trimisă de Suverani Doamnei Elena Cuza cu prilejul aniversării Unirei Princi­patelor : Măriei Sale Principesa Elena Cuza Piatra-N. Cu prilejul jubileului de 50 ani al Unirei, pe care îl sărbătorim cu ţara în­treagă, gândirile noastre se îndreptează cu dragoste către soţia lui Alexandru Ion­­., căreia aducem om­ajul veneraţiunei şi afec­­ţiunei noastre. Carol, Elisabeta. La această telegramă, Doamna Cuza a răspuns : Majestăţilor Lor Regelui şi Reginei României. Profund recunoscătoare Majestăţilor Voa­stre, vin cu sufletul plin de recunoştinţă a Vă aduce mulţămirile mele. Elena Cuza.* 14 Febr. n. 1909 Chestiunea Balcanică. Austria indignată de atitudinea Ser­biei.« »N. Fr. Presse* scrie despre situaţiunea din Serbia că e foarte încordată. Memorandul sârbesc e un joc periculos. El se poate compara cu«, o săgeată, ce se va reîntoarce în pieptul celui care i-a dat drumul. Austria vrea să trăiască în pace şi opinia ei publică are oroare de războiu. Dar dacă conflictul nu se va putea evita cu nici un preţ, atunci ea îşi va face datoria. Deja se apro­pie momentul decisiv, când va fi sunat ora su­premă. Nota Austriei către marile Puteri. Corespondentul din Viena al ziarului en­glez »Daily Cronicle, a comunicat că gu­vernul austriac a adresat o notă cabinetelor marilor Puteri, prin care le face cunoscut continuile pregătiri de războiu ale Serbiei şi pofta lor nemăsurată de războiu. Cores­pondentul ziarului mai adaogă că faţă de atitudinea duşmănoasă a Serbiei, Austria se gândeşte să ia măsuri energice ca să puie odată capăt stării de nesuferit de la graniţă. Continuarea negocierilor austro­­turceşti. Se anunţă din Viena. Din izvor sigur se aude că decurg în mod mulţămitor negocierile cu pri­vire la protocolul austro-turc. Chestiunea, dacă domeniile din Bosnia sunt domenii de coroană, sau nu, s’a şters dela or­dinea zilei. Răspunsul guvernului rus la con­tra propunerea Turciei, scurgerea, arderea, atât la bărbaţi cât şi la femei, după cum o dovedesc scrisorile de recunoştinţă se vindecă foarte repede prin medica­­mentul „Gonotol“. Acest medicament se bea. Preţul unei sticle 6 cor. comandele de 3 sticle cu 12 cor. se expediază franco. Sft — — — — capătă pe lângă cea mai mare discreţiune de la Farmacia Salvator în Brsma nr. 1 (Slavonia). —­­ — — Soarele secrete!

Next