Tribuna, februarie 1909 (Anul 13, nr. 24-47)
1909-02-01 / nr. 24
14 Febr. n. 1909 ruse. Insă deocamdată este foarte necesar a se găsi mijloacele unei despăgubiri imediate a Turciei pentru pagubele dinspre partea Bulgariei. Toate Puterile cari au exprimat simpatie pentru proiectul rus ar putea cu greutate să favorizeze fixarea sumei despăgubirii a fi mai mare decât 120 125 milioane de franci, din cauza situaţiunii actuale a pieţei monetare. Bulgaria nu ar putea contracta un împrumut decât în condiţiuni dezavantajioase ceea ce ar pricinui o mare întârziere. Proiectul rusesc satisface pe ambele părţi şi face cu putinţă ca Turcia să-şi realizeze despăgubirea sa. De aceea guvernul rus, fără a refuza în principiu cercetarea lichidării complecte a despăgubirii de războiu, propune guvernului turc să studieze din nou proiectul rus şi să ia în considerare imediată şi comună consideraţiunile executării prompte a acestei operaţiuni financiare. Demisiunea ministrului de războiu. Ministrul de război al Serbiei a abzis din cauza că Scupcina n’a votat pentru scopurile armatei cele 33 milioane cerute de el. S’a ţinut un consiliu de miniştri sub preşedenţia regelui şi s’a discutat asupra situaţiei. Ministrul de războiu a refuzat să ia parte la această şedinţă cum şi la aceea a comisiei financiare. El nu-şi va retrage demisiunea decât atunci când i se vor da lămuriri satisfăcătoare că i se va acorda creditul cerut. Se crede că vechii radicali, văzând tulburarea produsă de demisiunea ministrului, va face tot posibilul ca să provoace o criză ministerială. Ce agravează situaţiunea mai sunt şi intrigile tinerilor radicali şi corupţiunea unor demnitari ai statului, sus puşi. Situaţiunea critică din Serbia. Demisiunea ministrului de războiu a mâhnit pe aderenţii prinţului moştenitor, care s’a pus în fruntea tuturor nemulţămiţilor cu actuala stare de lucruri, provocată de bătrânii radicali. Prinţul Gheorghe a invitat pe preşedintele comitetului de apărare naţională să convoace pe toţi membrii societăţii, spre a aranja o demonstraţiune grandioasă în contra bătrânilor radicali, a ofiţerilor conjuraţi, şi chiar în contra regelui Petru. Ieri seară prinţul Gheorghe, s’a dus la preşedintele Scupcinei şi în mod violent l’a apostrofat, spunându-i: »Eu îţi vorbesc în numele ofiţerilor sârbi şi a comitetului de apărare naţională, care funcţionează în numele întregului popor sârbesc, — şi te învit să-ţi pui toată influenţa ca Scupcina să termine odată cu intrigele vechilor radicali. Ministrul războiu trebuie împiedecat ca să plece dela postul său. In caz contrar, va isbucni revoluţiunea. Serbia se aşteaptă la un ultimat din partea Austro-Ungariei. In Belgrad s’a răspândit vestea în oraş, că Austro Ungaria sătulă fiind de atitudinea provocătoare şi războinică a Serbiei, îi va trimite acesteia un ultimat. Sferele politice de aici însă nu se tem de măsurile eventuale ale Austriei. Boicotul. In cercurile comerciale din Salonic, se manifestă o tendinţă pentru încetarea boicotului, deşi nu sunt încă terminate negocierile turco-austriace. Mai multe firme au dat deja ordine la Triest, pentru diferite comande de mărfuri, aşa încât se speră că afacerile vor lua avântul de odinioară, fi avut o faţă mai veselă !... Acum pleacă, se întoarce acasă, la munca câmpului; puţin câte puţin îşi va uita de miliţie, va uita totul... şi regimentul, şi camarazii şi pe ofiţerul lui... Nu face nimic, să uite, numai să fie mulţumit. Dar eu o să-l uit ? Câtă vreme o să treacă până să mă deprinz cu altul nou, fără să mai văd pe cel vechi, dimineaţa când deschid ochii, regulându-mi lucrurile într’un colţ al camerei, binişor, pe tăcute, fără să facă sgomot ca să nu mă deştepte mai nainte de vreme? De câte ori, abia deşteptat din somn nu o să strig pe ce-i vechiu? Atâţia ani am stat unul lângă altul, şi acum... pleacă! Aşa este meseria noastră, n’ai cei face!... Ce bun băiat! Ce inimă! Câteodată, în marş, rupt de oboseală, ars de soare, înecat de pulbere, când mă opream o clipă căutând cu ochii împrejur o picătură de apă, auzeam un glas: — Domnule locotenent, voiţi apă? — Era el. Ieşise pe furiş din rânduri, alergase să ia apă... poate de departe, cine ştie de unde; într’o clipă se întorsese, suflând de alergătură, plin de sudoare, venise lângă mine şi aşteptase numai să mă vază că doresc să beau. In lagăr, dacă adormeam la umbra unui arbore şi soarele puţin câte puţin mă ajungea pe obraz, o mână îmi punea în dreptul soarelui o ramură, sau o pânză de cort, sau punea una peste alta trei sau patru răniţi, sau agăţa o manta de o piramidă de puşti. A cui era mâna aceia ? A lui. Când ajungeam la popas, după şase, şapte sau opt ceasuri de marş, de abia se întindeau corturile, şi el pierea. Eu îl căutam, îl strigam pe nume: unde-o fi? Cine ştie unde s’o fi dus? Ce treabă este aceasta să mă lase aşa, fără să se gândească la mine? O să-l bag în închisoare. După un minut, îl vedeam venind, îndoit sub greutatea unei sarcinii de paie, împletecindu se în mers, strigând şi dând cu piciorul în soldaţii cari se grămădeau împrejurul lui ca să-i smulgă o mână de paie, împiedecându-se în frânghiile corturilor; sărind peste tufe şi peste şanţuri; răsturnând raniţele şi cămăşile întinse la soare; dând peste soldaţii adormiţi; făcând pe toţi să strige şi să-l înjure. Ajungea lângă mine, arunca paiele pe pământ, suspina din greu, îşi ştergea fruntea de năduşală şi: — Domnule locotenent, îmi zicea cu teamă, am cam întârziat. Vă rog să mă iertaţi, dar este departe! întindea paiele pe jos, la un capăt punea o raniță, acoperindu-o cu paie, făcând ca o pernă, apoi întorcându se spre mine: — Domnule locotenent, e bine așa? —Ce bun băiat, mă gândeam eu, nu am avut dreptate să mă supăr pe el; du-te, îi ziceam tare, du-te de te culcă; eşti ostenit. — Dar e bine așa, sau să mă duc, să vă mai aduc alte paie? — Da, da, e bine; du-te de te culcă, nu pierde vremea. Şi în marşurile de noapte, pe când somnul mă prindea umblând, de mergeam legănându-mă de la o parte la alta a şoselei şi mă apropiam prea mult de şanţ, o mână se punea binişor pe braţul meu şi mă împingea uşurel spre mijlocul şoselei, pe când un glas blând, îmi şoptea: — Băgaţi de seamă, domnule locotenent, este un şanţ. — Veşnic el. Ce i-am făcut eu, omului acestui, de mă îngrijeşte ca o mamă? Ce am eu, ce sunt eu de mie iubeşte cu toată inima? Ce i-am făcut eu, că nu trăieşte decât pentru mine, şi sunt sigur că şi-ar da viaţa pentru mine? Pentru ce, acest băiat cu faţa grosolană, cu palmele pline de bătături, cu braţele întărite de muncă grea, fără cultură, fără creştere, născut şi crescut la ţară, străin de obiceiurile oraşului, pentruce s’a făcut aşa de blând şi de timid ca o fată mare, pentruce îşi ţine răsuflarea ca să nu mă scoale din somn, pentruce de abia mă atinge când este să mă scape de un pericol, pentru ce îmi întinde o scrisoare a mea, ţinându-o numai cu vârful degetelor par’că i-ar fi teamă să nu o profaneze, şi pentru ce se simte fericit de un surîs al meu, de o privire^care înseamnă, bine-ai făcut ?... Pentru ce ? Ah, trebuie să spui, că inima omenească, sunt hainele aceste militare, ✓ »TRIBUNA* Charles Robert Darwin. (N. 1809— 1882). Ieri s’au împlinit o sută de ani dela moartea lui Darwin. Activitatea acestui geniu e strâns legată de viaţa lui. Să ne transpunem dar pentru un moment în locul său natal şi în mediul, în care a trăit, să-l urmărim puţin , peripeţiile, sbuciumările şi năcazurile sale, şi să privim cu luare aminte la munca uriaşă, ce a desvoltat-o. Şi apoi să ne tragem concluzii. In Britania mare la poalele munţilor Walesului, pe un loc de toată frumuseţea, se află situat un orăşel: Shrewsbury. Aici a văzut Darwin lumina zilei în 12 Februarie 1809. De mic avea o deosebită plăcere, de a cutriera ţinuturile adunând insecte, fiind în acelaşi timp şi un vânător pasionat. Această plăcere pentru frumuseţile naturii şi atragerea cea mare pentru ştiinţele naturale l- a moştenit de la moşul şi tatăl său (naturalişti şi ei). Cu un talent latent a venit dar micul Charles pe lume, talent care în decursul anilor de copilărie, a fost desigur nutrit şi alimentat de frumuseţile naturale ale locului său natal. Nu e mirare deci, că în etate de 16 ani îl aflăm studiind me*) Mai amintesc, că după cei doi ani de medicină a studiat un timp şi teologia Întreaga sa viaţă însă şi-a făcut reproşuri pentru faptul acesta, căci zicea adeseori »timpul din teologie l-am petrecut zadarnic«, dicină, mai apoi peste 3 ani ocupându-se intensiv cu ştiinţele naturale.*) Şi se vede, că şi soarta l-a destinat anume ştiinţei naturii, căci abia de 22 de ani — îl vedem pe corabia »Beagle«, plecând cu bărbaţi renumiţi (cartografi), spre a face înconjurul pământului. împrejurările aceste, împreunate cu marea sa putere de voinţă şi dorul său de muncă, i-au dedicat viaţa cu totul ştiinţei, pe care a servit-o într’un chip atât de strălucit. Cinci ani de zile a stat departe de ţara sa, în ţinuturi cu totul străine, ca: America de sud, Australia, Oceanul pacific şi cel indian cu insulele lor. In urma spiritului său fin de observaţie, puterii sale de gândire şi de analogie şi în urma răbdării sale fără de margini şi a devotamentului său pentru ştiinţă a ajuns la descoperiri însemnate, a ajuns să bănuiască lucruri, la cari mintea omenească abia dacă s’a cugetat vre-odată, şi şi dacă s’a cugetat nu le-a enunţiat, neavând destule, dovezi. A observat atâtea şi atâtea lucruri, fenomene de cutremurele de mare şi de uscat etc., a urmărit cu luare aminte viaţa, organizaţia şi biologia diferitelor plante şi animale ş. a., a făcut studii paleontologice intenzive, dând peste o mulţime de rămăşiţe de organisme (plante şi animale) stinse, neexitente azi etc. etc... tot atâtea lucruri, chestii mare parte noui, tratate în »impresiile de călătorie« (8 vol.) Cu unele din aceste lucruri era el în clar; studiile sale geologice de pildă îşi au şi azi valoarea lor ştiinţifică. II uimea însă un lucru. A observat anume, că animalele stinse seamănă în privinţa construcţiei cu cele existente, dar că formează specii deosebite de cele de azi, adecă nişte specii cari nu mai seamănă cu cele de azi, sau cari acum nu mai există. Şi a mai observat d. e. că în insula Qalopagos (la sudul Americei de sud) fauna (viaţa animalică) şi flora (viaţa vegetală) sunt asămănătoare celor din America de sud, deşi aveau specii, de cari în lumea întreagă nu mai existau. Aceste experienţe şi observaţii şi alte multe de felul acestora au frământat zi şi noapte creerii şi i-au lăsat în minte urme adânci. Cum s’ar putea explica pe de-oparte înrudirea, iar pe de alta parte deosebirea observată ? Cari sunt cauzele lor ? Iată întrebările, ce-l frământau, când s’a întors istovit şi bolnav din îndelungata şi obositoarea sa excurzie ştiinţifică. Şi era Darwin un om, care după ce vedea un fenomen oarecare, voia cu orice preţ să şi-l explice. Şi apoi gândul nu dă pace omului. întors din călătorie, Darwin a prelucrat relaţiile geologice ale ţinuturilor, prin cari a umblat, dovedind întru toate corectatea teoriilor lui Lyell, geologul, ici-colo dând şi el unele păreri proprii d. e. despre formarea recifelor (stâncilor) coralifere, teorie care a stârnit admiraţia lumii întregi. Telefon 28"?. S’a deschis cea mai nouă Telefon 28X prăvălie de parfumerii, lucruri de artă şi diferite articole. Deposit de parfumerii, instrumente medicale materii de bazidagiat, aparate pentru îngrijirea bolnavilor, obiecte de gumi» (preservative), de bărbierit, şi pentru menagi, ciaiuri, licherat, composiţii, ape minerale, vinuri medicinale, preparative peatsu alimentare, bomboane, văpseli şi diferite materii. Máthé şi Soţul, Kolozsvár, Ferencz József-itt a Pag. 3