Tribuna, februarie 1909 (Anul 13, nr. 24-47)

1909-02-01 / nr. 24

14 Febr. n. 1909 ruse. Insă deocamdată este foarte necesar a se găsi mijloacele unei despăgubiri imediate a Turciei pentru pagubele dinspre partea Bulgariei. Toate Puterile cari au exprimat simpatie pentru proiec­tul rus ar putea cu greutate să favorizeze fixa­rea sumei despăgubirii a fi mai mare decât 120 125­ milioane de franci, din cauza situaţiunii actuale a pieţei monetare. Bulgaria nu ar putea contracta un împrumut decât în condiţiuni dez­­avantajioase ceea ce ar pricinui o mare întâr­ziere. Proiectul rusesc satisface pe ambele părţi şi face cu putinţă ca Turcia să-şi realizeze des­păgubirea sa. De aceea guvernul rus, fără a re­fuza în principiu cercetarea lichidării complecte a despăgubirii de războiu, propune guvernului turc să studieze din nou proiectul rus şi să ia în considerare imediată şi comună consideraţiu­­nile executării prompte a acestei operaţiuni fi­nanciare. Demisiunea ministrului de războiu. Ministrul de război al Serbiei a abzis din cauza că Scupcina n’a votat pentru scopurile armatei cele 33 milioane cerute de el. S’a ţinut un consiliu de miniştri sub preşe­­denţia regelui şi s’a discutat asupra situaţiei. Mi­nistrul de războiu a refuzat să ia parte la acea­stă şedinţă cum şi la aceea a comisiei financiare. El nu-şi va retrage demisiunea decât atunci când i­ se vor da lămuriri satisfăcătoare că i­ se va a­­corda creditul cerut. Se crede că vechii radicali, văzând tulburarea produsă de demisiunea mini­strului, va face tot posibilul ca să provoace o criză ministerială. Ce agravează situaţiunea mai sunt şi intrigile tinerilor radicali şi corupţiunea unor demnitari ai statului, sus puşi. Situaţiunea critică din Serbia. Demisiunea ministrului de războiu a mâh­nit pe aderenţii prinţului moştenitor, care s’a pus în fruntea tuturor nemulţămiţilor cu actuala stare de lucruri, provocată de bătrânii radicali. Prinţul Gheorghe a invitat pe preşedintele comitetului de apărare na­ţională să convoace pe toţi membrii socie­tăţii, spre a aranja o demonstraţiune gran­dioasă în contra bătrânilor radicali, a ofi­ţerilor conjuraţi, şi chiar în contra regelui Petru. Ieri seară prinţul Gheorghe, s’a dus la preşedintele Scupcinei şi în mod violent l’a apostrofat, spunându-i: »Eu îţi vorbesc în numele ofiţerilor sârbi şi a comitetului de apărare naţională, care funcţionează în nu­mele întregului popor sârbesc, — şi te în­­vit să-ţi pui toată influenţa ca Scupcina să termine odată cu intrigele vechilor radicali. Ministrul­­ războiu trebuie împiedecat ca să plece dela postul său. In caz contrar, va isbucni revoluţiunea­. Serbia se aşteaptă la un ultimat din partea Austro-Ungariei. In Belgrad s’a răspândit vestea în oraş, că Austro Ungaria sătulă fiind de atitudinea provo­­cătoare şi războinică a Serbiei, îi va trimite ace­steia un ultimat. Sferele politice de aici însă nu se tem de măsurile eventuale ale Austriei. Boicotul. In cercurile comerciale din Salonic, se mani­festă o tendinţă pentru încetarea boicotului, deşi nu sunt încă terminate negocierile turco-austriace. Mai multe firme au dat deja ordine la Triest, pentru diferite comande de mărfuri, aşa încât se speră că afacerile vor lua avântul de odi­nioară, fi avut o faţă mai veselă !... Acum pleacă, se în­toarce acasă, la munca câmpului; puţin câte pu­ţin îşi va uita de miliţie, va uita totul... şi regi­mentul, şi camarazii şi pe ofiţerul lui... Nu face nimic, să uite, numai să fie mulţumit. Dar eu o să-l uit ? Câtă vreme o să treacă până să mă deprinz cu altul nou, fără să mai văd pe cel vechi, dimineaţa când deschid ochii, regulându-mi lucrurile într’un colţ al camerei, binişor, pe tăcute, fără să facă sgomot ca să nu mă deştepte mai nainte de vreme? De câte ori, abia deşteptat din somn nu o să­­ strig pe ce-i vechiu? Atâţia ani am stat unul lângă altul, şi acum... pleacă! Aşa este meseria noastră, n’ai cei face!... Ce bun băiat! Ce inimă! Câte­odată, în marş, rupt de oboseală, ars de soare, înecat de pulbere, când mă opream o clipă cău­tând cu ochii împrejur o picătură de apă, auzeam un glas: — Domnule locotenent, voiţi apă? — Era el. Ieşise pe furiş din rânduri, alergase să ia apă... poate de departe, cine ştie de unde; în­­tr’o clipă se întorsese, suflând de alergătură, plin de sudoare, venise lângă mine şi aşteptase numai să mă vază că doresc să beau. In lagăr, dacă adormeam la umbra unui arbore şi soarele puţin câte puţin mă ajungea pe obraz, o mână îmi pu­nea în dreptul soarelui o ramură, sau o pânză de cort, sau punea una peste alta trei sau patru răniţi, sau agăţa o manta de o piramidă de puşti. A cui era mâna aceia ? A lui. Când ajungeam la popas, după şase, şapte sau opt ceasuri de marş, de abia se întindeau corturile, şi el pierea. Eu îl căutam, îl strigam pe nume: unde-o fi? Cine ştie unde s’o fi dus? Ce treabă este aceasta să mă lase aşa, fără să se gândească la mine? O să-l bag în închisoare. După un minut, îl vedeam venind, îndoit sub greutatea unei sarcinii de paie, împletecindu se în mers, strigând şi dând cu pi­ciorul în soldaţii cari se grămădeau împrejurul lui ca să-i smulgă o mână de paie, împiedecân­­du-se în frânghiile corturilor; sărind peste tufe şi peste şanţuri; răsturnând raniţele şi cămăşile întinse la soare; dând peste soldaţii adormiţi; făcând pe toţi să strige şi să-l înjure. Ajungea lângă mine, arunca paiele pe pământ, suspina din greu, îşi ştergea fruntea de năduşală şi: — Dom­nule locotenent, îmi zicea cu teamă, am cam în­târziat. Vă rog să mă ier­taţi, dar este departe! întindea paiele pe jos, la un capăt punea o ra­niță, acoperindu-o cu paie, făcând ca o pernă, apoi întorcându se spre mine: — Domnule lo­cotenent, e bine așa? —Ce bun băiat, mă gân­deam eu, nu am avut dreptate să mă supăr pe el; du-te, îi ziceam tare, du-te de te culcă; eşti ostenit. — Dar e bine așa, sau să mă duc, să vă mai aduc alte paie? — Da, da, e bine; du-te de te culcă, nu pierde vremea. Şi în marşurile de noapte, pe când somnul mă prindea umblând, de mergeam legănându-mă de la o parte la alta a şoselei şi mă apropiam prea mult de şanţ, o mână se punea binişor pe braţul meu şi mă împingea uşurel spre mijlocul şoselei, pe când un glas blând, îmi şoptea: — Băgaţi de seamă, domnule locotenent, este un şanţ. — Veşnic el. Ce i-am făcut eu, omului a­­cestui, de mă îngrijeşte ca o mamă? Ce am eu, ce sunt eu de mie iubeşte cu toată inima? Ce i-am făcut eu, că nu trăieşte decât pentru mine, şi sunt sigur că şi-ar da viaţa pentru mine? Pentru ce, acest băiat cu faţa grosolană, cu pal­mele pline de bătături, cu braţele întărite de muncă grea, fără cultură, fără creştere, născut şi crescut la ţară, străin de obiceiurile oraşului, pentruce s’a făcut aşa de blând şi de timid ca o fată mare, pentruce îşi ţine răsuflarea ca să nu mă scoale din somn, pentruce de abia mă atinge când este să mă scape de un pericol, pentru ce îmi întinde o scrisoare a mea, ţinându-o nu­mai cu vârful degetelor par’că i-ar fi teamă să nu o profaneze, şi pentru ce se simte fericit de un surîs al meu, de o privire^care înseamnă, bi­­ne-ai făcut ?... Pentru ce ? Ah, trebuie să spui, că inima omenească, sunt hainele aceste militare, ✓ »TRIBUNA* Charles Robert Darwin. (N­. 1809—­ 1882). Ieri s’au împlinit o sută de ani dela moartea lui Darwin. Activitatea acestui geniu e strâns legată de viaţa lui. Să ne transpunem dar pentru un mo­ment în locul său natal şi în mediul, în care a trăit, să-l urmărim puţin , peripeţiile, sbuciu­­mările şi năcazurile sale, şi să privim cu luare aminte la munca uriaşă, ce a desvoltat-o. Şi apoi să ne tragem concluzii. In Britania­ mare la poalele munţilor Walesului, pe un loc de toată frumuseţea, se află situat un orăşel: Shrewsbury. Aici a văzut Darwin lumina zilei în 12 Februarie 1809. De mic avea o deo­sebită plăcere, de a cutriera ţinuturile adunând insecte, fiind în acelaşi timp şi un vânător pa­sionat. Această plăcere pentru frumuseţile naturii şi atragerea cea mare pentru ştiinţele naturale l- a moştenit de la moşul şi tatăl său (naturalişti şi ei). Cu un talent latent a venit dar micul Charles pe lume, talent care în decursul anilor de copi­lărie, a fost desigur nutrit şi alimentat de frumu­seţile naturale ale locului său natal. Nu e mirare deci, că în etate de 16 ani îl aflăm studiind me­*) Mai amintesc, că după cei doi ani de medicină a studiat un timp şi teologia Întreaga sa viaţă însă şi-a făcut reproşuri pentru faptul acesta, căci zicea adeseori »timpul din teologie l-am petrecut zadarnic«, dicină, mai apoi peste 3 ani ocupându-se intensiv cu ştiinţele naturale.*) Şi se vede, că şi soarta l-a destinat anume ştiinţei naturii, căci abia de 22 de ani — îl vedem pe corabia »Beagle«, ple­când cu bărbaţi renumiţi (cartografi), spre a face înconjurul pământului. împrejurările aceste, îm­preunate cu marea sa putere de voinţă şi dorul său de muncă, i-au dedicat viaţa cu totul ştiinţei, pe care a servit-o într’un chip atât de strălucit. Cinci ani de zile a stat departe de ţara sa, în ţinuturi cu totul străine, ca: America de sud, Australia, Oceanul pacific şi cel indian cu insu­­lele lor. In urma spiritului său fin de observaţie, puterii sale de gândire şi de analogie şi în urma răbdării sale fără de margini şi a devotamen­tului său pentru ştiinţă a ajuns la descoperiri însemnate, a ajuns să bănuiască lucruri, la cari mintea omenească abia dacă s’a cugetat vre-odată, şi şi dacă s’a cugetat nu le-a enunţiat, neavând destule, dovezi. A observat atâtea şi atâtea lu­cruri, fenomene d­­e­ cutremurele de mare şi de uscat etc., a urmărit cu luare aminte viaţa, orga­nizaţia şi biologia diferitelor plante şi animale ş. a., a făcut studii paleontologice intenzive, dând peste o mulţime de rămăşiţe de organisme (plante şi animale) stinse, neexitente azi etc. etc... tot a­­tâtea lucruri, chestii mare parte noui, tratate în »impresiile de călătorie« (8 vol.) Cu unele din aceste lucruri era el în clar; studiile sale geolo­gice de pildă îşi au şi azi valoarea lor ştiinţifică. II uimea însă un lucru. A observat anume, că animalele stinse seamănă în privinţa construcţiei cu cele existente, dar că formează specii deosebite de cele de azi, adecă nişte specii cari nu mai sea­mănă cu cele de azi, s­au cari acum nu mai există. Şi a mai observat d. e. că în insula Qa­­lopagos (la sudul Americei de sud) fauna (viaţa animalică) şi flora (viaţa vegetală) sunt asămănă­­toare celor din America de sud, deşi aveau specii, de cari în lumea întreagă nu mai existau. Aceste experienţe şi observaţii şi alte multe de felul a­­cestora­­ au frământat zi şi noapte creerii şi i-au lăsat în minte urme adânci. Cum s’ar putea explica pe de-oparte înrudirea, iar pe de alta parte deosebirea observată ? Cari sunt cauzele lor ? Iată întrebările, ce-l frământau, când s’a întors istovit şi bolnav din îndelungata şi obositoarea sa excurzie ştiinţifică. Şi era Darwin un om, care după ce vedea un fenomen oarecare, voia cu orice preţ să şi-l ex­plice. Şi apoi gândul nu dă pace omului. întors din călătorie, Darwin a prelucrat relaţiile geolo­gice ale ţinuturilor, prin cari a umblat, dovedind întru toate corec­tatea teoriilor lui Lyell, geologul, ici-colo dând şi el unele păreri proprii d. e. de­spre formarea recifelor (stâncilor) coralifere, teorie care a stârnit admiraţia lumii întregi. Telefon 28"?. S’a deschis cea mai nouă Telefon 28X prăvălie de parfumerii, lucruri de artă şi diferite articole. Deposit de parfumerii, instrumente medicale materii de bazi­dagiat, aparate pentru îngrijirea bolnavilor, obiecte de gumi» (preservative), de bărbierit, şi pentru menagi, ciaiuri, licherat, composiţii, ap­e minerale, vinuri medicinale, preparative peats­u alimentare, bomboane, văpseli şi diferite materii. Máthé şi Soţul,­ Kolozsvár, Ferencz József-itt a Pag. 3

Next