Tribuna, mai 1911 (Anul 15, nr. 95-117)
1911-05-01 / nr. 95
Anul XV. Arad, Duminecă, 1 14 Mai 1911 Nr. 95 ABONAMENTUL REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA: Strada Deák Ferenc Nr. 20. INSERŢIUNILE se primesc la administraţie. Mulţămite publice şi Loc deschis costă fiecare şir 20 fileri. Manuscripteriu să înapoiază. Pe un an Pe un om. Pe o lună 28 14 2.40 Cor. Numărul de zi pentru România şi străinătate pe ar. 40 franci. Telefon pentru oraş şi comitat 502. Din succes în succes... Cine nu şi-ar putea da pe deplin seama de adevăratele proporţii ale chaosului de principii ce s’a înstăpânit atât de rapid în nenorocita noastră viaţă publică pe urma memorabilelor „rezoluţiuni“ dela Budapesta, nu trebuie decât să cerceteze o clipă spectrul acestei învălmăşeli, aşa cum ni-l reflectează dela distanţă oglinda aprecierilor străine. Trăim înşine în atmosfera neguroasă ce ni s’a creiat, ne absorb amănuntele şi e numai firesc deci să ne scape celor mai mulţi conturele generale ale propriei noastre situații şi tot atât de firesc ca cei ce privesc de la distanţă să piardă amănuntele frământărilor noastre, desluşind numai liniile mari, caracteristicile pregnante ale confuziei care ne sufocă. Streinii nu vor înţelege, în consecinţă, că fermentul sbuciumărilor noastre îl formează veleităţi de ordin personal şi că nu ne desbină nici o chestiune substanţială, nici o divergenţă esenţială de ordin principial. Nu vor înţelege, de pildă, că P. S. S. episcopul Aradului n’are nici cea mai palidă atribuţie de reprezintant al partidului nostru naţional, precum nu vor înţelege nici că redacţia ziarului „Românul“ compromite, consecvent, practica de îndrumare politică, conştientă şi superioară, pe care obştea românească e în drept s-o aştepte de la un organ al comitetului nostru naţional. Neorientaţi şi streini cum sunt de j psihologia intimă a rasei noastre, vă-j zând fierberea din tabăra noastră, ei j vor da înţelesuri false apariţiilor sin- j guratice dela noi, vor contempla so- j Iutii absurde pentru conflictele noa- stre interne şi vor trage încheieri în conglăsuire cu interesele politicei lor, mai ales când ei se nimeresc chiar din rîndurile potrivnicilor noştri se- culari. Iată motivul pentru care insinuaţiile ziarelor ungureşti încep să nu ne mai revolte, să nu ne mai surprindă, ci să ne întristeze. Înţelegem prea bine noima acestor insinuaţii şi ne doare că ele găsesc în sfâşierile noastre in- terne zilnice pretexte de a fi debitate cu o sardonică bucurie din partea presei ungureşti. Ca să amintim numai vreo câteva din aceste pretexte, înşirăm publicului nostru şezătoarea scriitorilor, atitudi- nea ziarului „Românul“ faţă cu discursul manglist al P. S. Sale episco- pului de Arad şi nehotărîrea comite- tului nostru naţional în ce priveşte cooperarea pentru votul universal cu socialiştii şi justhiştii. Am văzut cum, ziarele ungureşti, mai de prestigiu în faţa opiniei lor publice, comentând aceste momente din viaţa partidului nostru, ne-au înfăţişat, pe cei din jurul acestui ziar, în culorile iredentismului, în vreme ce pentru apreciarea conducerii noastre oficiale găseau nuanţe mai proprii unei adaptări la politica ungurească. Profitând de faptul că ziarul „Românul“ a avertizat lumea românească de-a participa la marea sărbătoare a unităţii noastre culturale, şi că, întunecat de-o condamnabilă pornire, s’a pretat chiar să denunţe orice sărbătorire a scriitorilor pe la gări, „Budapesti Hirlap“ — de pildă — n’a întârziat să atribuie venirii scriitorilor un caracter iredentist şi să prezinte pe organizatorii acestui neuitat eveniment cultural, drept capii unei grupări anticonstituţionale, dacoromaniste. După astfel de antecedente nu ne mai prinde mirarea că acelaş „Budapesti Hirlap“ în numărul său de ieri însinuă în contul nostru o subvenţie de 36.000 de coroane de la Banca Naţională a României şi că ne face agenţi clandestini ai „societăţii Grossösterreich din Viena“, „Români ultraişti“, cari, sub masca „intereselor dinastice“ tânjim să spargem cadrele statului ungar. Nu ne mai prinde mirarea nici văzând ingeniosul şiretlic al guvernului, de-a plasa în presa franceză comunicate, în cari diplomaticosului discurs al P. S. Sale episcopului de Arad îi atribuie o atât de exagerată importantă pentru politica partidului nostru national. (Ne ocupăm cu FOIȚA ORIGINALĂ A »TRIBUNE TREPTELE INSINUARE1 — FRAGMENT. (ACT. III. OTHELLO.) SCENA III. Jago Cassio, — l-ași lua pe seamă — e un om cinstit, cât pare... Othello Oh! și eu îl cred tot astfel... Jago (gânditor): Doamne, ce minune mare! De-ar fi omu-aşa cum pare că pe fruntea lui stă scris, De câţi ochi în lumea asta te-ai feri ca de-un abis! Orhello Datoria fiecărui, e să aibă ’nfăţişarea Sufletului său întocmai! Jago Nu mă prinde dar mirarea Cassio să fie şi el printre cei puțini... Othello Vezi? — Iată, Vorba ta, când îmi ascunde adevărul, când Tarată!... Spune-mi toată-a ta părere, cum o rumegi tu în gând... De-i hidoasă, de-i țintă, isbucnească mai curând! Jago Bunul meu stăpân... mă iartă,... ai asupra mea putere... Dar nu cere de la nimeni, ce nici robului n’ai cere! Să-mi disvoluesc gândirea, toată, toată! — La ce bun? Dacă-i josnică şi falsă, — la ce chinuri te supun ? Şi-apoi, drepţi să fim... In care templu larg, pe trepte sfinte, N’a pătruns şi păcătosul în murdarele-i vestminte? Şi în care suflet oare, fie ori cât de curat, N’a pătruns un gând și umbra-i n’a lăsat un colţ pătat? Othello Nu-mi ești bun prieten dacă crezi că e o ’ndatorire A-mi ascunde adevărul, — chiar s’aducă vre-o jignire !... Jago Oh! te rog, te rog stăpâne, bine-ai face să nu stărui Poate sunt nedrept, și poate... că aiurea adevăru-i... Bănuiala, ca o buhă, cuibu ’n sufletu-mi şi-a pus, Pretutindenea văd rele, chiar acolo unde nu-s. Deci fereşte-te de omul ce din firea lui se ’nşală, Nu-ţi aprinde închipuirea cu năluci; e-o tristă boală! Să-ţi desvăluesc gândirea? Pentru ce? Cuminte-ar fi, Fericirea şi odihna să ţi-o tulbur? Mi-aşi clinti Şi încrederea ce-ai pus-o în a mea înţelepciune Şi în cinstea mea, zadarnic ar fi orice rugăciune... Othello Cam ce vreai să spui? Jago Anume, că femeie sau bărbat N’are dar mai scump pe lume, ca un nume nepătat. Căci acel ce-mi fură banii, mi-a furat nimica toată. — Dela mine pân’ la tine banul fuge ca o roată. — Dar acel ce-mi fură cinstea, pe el nu s’a ’mbogăţit, Iar pe mine, păgubaşul, pentru veci m’a sărăcit. Othello ...Jur pe Cer,... că vreau acuma să cunosc a ta gândire! Jago inima-mi s’o ţii în palmă, în deplină stăpânire, Totuşi nu mi-ai smulge-o vorbă! Dar când e în paza mea!? Othello Ah! Jago Ia seama ’n gelozie Monseniore, nu cădea... Gelozia e o iasmă, şarpe cu privirea verde, Muşcă pururea din trupu-i, însă trupul nu şi-l pierde! Fericit este bărbatul ce se ştie amăgit Şi dispreţuind femeia nu se simte păgubit; Dar gândeşte l’acela, ce cumplită soartă-şi vede, Când se ’nchină unui idol, şi ’n sfinţenia-i nu crede! Othello O mizerie!... Jago Săracul mulţumit, este bogat, Dar bogatul, aibă însăşi cel mai strălucit palat, Bogăţia lui e stearpă ca o iarnă grea, pustie, Dacă tremură de frică să nu cadă ’n sărăcie!... Milostivule Părinte, când îi vrea milos să fii Tu de biciul geloziei apără pe-ai tăi copii!...