Tribuna, 1963 (Anul 7, nr. 1-51)

1963-01-03 / nr. 1

Tribuna SÂPTÂMÎNAL DE CULTURĂ Proletari din toateările, uniți-vă! Anul VII, nr. 1 (309) 3 ianuarie 1963 12 pagini 50 bani Sudor pe ag Minutul de la miezul nopții și al anilor are, de cînd îl știm, un specific al lui: în el se intilnește și se confruntă tot ce avem un noi mai optimist și, in același timp, mai sentimental. De aici — frîna din gesturile noastre. Cupa ciocnită scapă un strop pe dușumea, vocea șarjează, îmbrățișarea are ln ea ceva crispat. Simțim ireversibilul, ne cramponăm în tinerețe. Anii din urmă, cincisprezece, ne-au deprins insă cu un alt obicei, care dă o nouă pondere gesturilor noastre, umplindu-le de certitudine și dîndu-se un plus de optimism. Coincizînd cu încheierea Sesiunilor Marii Adunări Naționale, revelioanele au devenit astfel, totodată, prilejuri de rememorare a victoriilor economice și politice ale întregii țări. Omul nu mai e singur pe pragul timpului, el știe că pășește alături de milioane de concetățeni spre un nou orizont, și mai înalt și faptul acesta îl umple de siguranță, de solidaritate. E tot ce poate fi mai uman, mai ferm, mai insuflețitor. Ca și cele din anii trecuți, proaspătul revelion, care ne mai stăruie încă în auz, a coincis cu satisfacția unor bilanțuri victorioase, calculate in aula obștească a Marii Adunări. A spune in citeva cuvinte ce a însemnat pentru fiecare din noi, și în același timp pentru noi toți, anul 1962, de la care cu atita încredere ne luăm rămas bun, e un lucru pe cît de măreț, pe atit de greu de cuprins în cuvinte ori în cifre. A fost un an de cotidiene urcușuri în economie și conștiință, încununate de aura planului îndeplinit, dar în același trnut au an de noi începuturi, care îl vor imprima în istorie prin singulara lor semnificație. In primul rînd, 1962 va rămîne înscris în memoria noastră și a viitoarelor generații ca un an al colectivizării complete. A uni într-o singură suprafață milioane de ogoare milenar sfîșiate — iată un eveniment de ajuns de important pentru a denumi o epocă întreagă, dar mite un singur an! A gospodări această uriașă suprafață, a o împînzi cu culturi fertile, a o presăra cu construcții aducătoare de venituri și bunăstare, a face peste tot să triumfe gîndirea și înțelepciunea agrotehnică — iată o nouă etapă, la fel de importantă, pe care am început-o și o vom duce pînă la capăt. Bilanțul izbânzilor nu se oprește însă la agricultură. Anul pe care l-am sărbătorit a marcat în același timp o ofensivă fără precedent în uzine și pe șantiere. Directivele partidului, privind continuitatea bătăliei pentru calitate, grefate pe organismul in plină dezvoltare al industriei, au constituit și în acest domeniu un salt spre maturitate și muncă rațională. S-a vădit o dată mai mult că o țară considerată pînă mai ieri „eminamente agricolă" poate, atunci cînd orinduirea socială îi favorizează pașii înainte, să facă progrese tehnice uluitoare, apropiindu-se de nivelul maxim mondial. In pragul noului an, toate aceste mindiuni ne revin în minte, îmbrăcate in haina festivă a bilanțurilor. Le vom duce și mai departe, sub conducerea înțeleaptă a partidului, le vom urca pînă în zarea înaltă a socialismului, a comunismului. Și asta o vom face an de an, și nu numai an de an ci în fiecare zi, in fiecare minut și clipă, prin munca plină de sensuri, de dăruire, a fiecăruia din noi. Tribuna se dorește, în acest prag al viitorlui citiicilor săi mumitori, colectiviști, intelectuali, studenți și elevi, un an bogat insuccese. Colocviu despre POEZIE ION OARCAȘU. Nu mai formează un secret pentru nimeni faptul că poezia noastră actuală se află în plin avînt, că alături de nume consacrate, ca Tudor Arghezi, Mihai Beniuc, Maria Banuș, Nina Cassian, Eugen Jebeleanu, se înscriu poeți mai tineri (Tiberiu Utan, Aurel Rău, Ion Brad, Ion Horea) sau numeroșii debutanți din colecția Luceafărul, cele mai proaspete speranțe ale creației lirice romînești contemporane. Eforturile acestor poeți au format și pînă acuma obiectul multor analize din partea criticii literare. Au apărut cronici, recenzii, articole și studii, s-au purtat chiar discuții mai ample, consacrate fenomenului poetic actual. De ce simțim, totuși, nevoia de a reveni astăzi asupra lui și de a-1 supune — pe cît ne va permite spațiul cam redus al acestui articol vorbit — unor noi sondaje, pe care le dorim adinei și fructuoase? Întîi de toate, pentru un motiv de la sine înțeles. Orice analiză atentă, aplicată unui fenomen în plină dezvoltare, nu poate decît să-i ajute evoluția, bineînțeles dacă îi pătrunde sensurile și-i arată limpede drumurile de urmat. ION LUNGU: Deși s-au obținut anumite rezultate pozitive in examinarea critică a fenomenului poetic actual, nu avem încă un tablou satisfăcător al creațiilor din acest domeniu, fundamentat pe criteriul calității. Datorită faptului că o bună parte din critici stăruie aproape exclusiv asupra conținutului de idei al poeziilor, neglijind exprimarea lui artistică, se creează un fel de sinoptic, în care un poet sau altul, indiferent de talent, își are pătrățelul său pe harta creației contemporane, concepută ca figură plană. In realitate, fenomenul poetic ar trebui să fie reprezentat mai degrabă ca o figură in spațiu, un basorelief în care se văd atit piscurile, cit și depresiunile, in care movila de cîrtiță și Negoiul apar la proporțiile cuvenite. ION OARCASU: Tov. Ion Lungu a intuit parcă ceea ce voiam să spun în continuare. Reținînd metafora, izbutită, a imaginii în relief a poeziei, să trecem mai departe, în al doilea rînd, așa cum foarte just sublinia un articol din Scânteia, cu toate eforturile analitice depuse, critica literară dedicată special problemelor de poezie a rămas în urma creației propriu-zise. Se știe doar că valoarea unei opere literare nu se măsoară cu numărul de pagini, după cum eficiența criticii nu stă totdeauna în directă legătură cu intervenția ei imediată în problemele creației. Importantă este aici calitatea intervențiilor, soliditatea argumentării, perspectivele pe care critica le deschide poeziei actuale. Ori, să recunoaștem deschis, tocmai la acest capitol critica noastră literară a făcut prea puțin, ocolind uneori problemele acute, aspectele într-adevăr nevralgice. Punînd premisele unei dezbateri mai largi și binevenite, articolul din Scînteiiu semnat de Valeriu Rîpeanu, vorbea de o anumită inerție a gîndirii critice, de faptul ca mulți critici cu aplicații pentru domeniul poeziei, fie evită judecățile de valoare tranșante, opiniile fățișe, ascunzîndu-se în dosul unor epitete de circumstanța, fie nu duc analiza pînă la capăt, rămînînd în stadiul observației curtenitoare, făcută parcă anime să nu irite, dar nici să nu intereseze pe nimeni. Am adăuga din partea noastră că tonul apologetic, fumul rău mirositor al laudei fără acoperire n-a dispărut nici el cu desăvîrșire din critica literară consacrată poeziei, deși virulența lui e în plină scădere. Iată, deci, o serie de motive esențiale, care ne-au determinat să organizăm acest colocviu între poeți și critici, cu o singură dorință, ce-i drept foarte importantă: aceea de a stabili, printr-un efort conjugat, nivelul atins de creația lirică realist-socialistă din patria noastră, luminile dar și (Continuare in pag. 2-a) f W Metafore Cintecele Revoluției au plecat din Leningrad. Le-au cîntat popoarele iuților stepe. Au răsunat în Caucaz, au vibrat în oglinzile de argint ale Siberiei. Din Răsărit a țîșnit fulgerul zguduind cerul Europei sbîrcit de-ntrebări. Revoluția s-a lăsat ca un nor de speranțe peste crestele Asiei. A răscolit pădurile exuberante ale Africei. Negrul eliberat de curînd. Cu picioarele roase de cătușele sclaviei, Strînge cu mîini fierbinți drapelul Revoluției. Bazele Revoluției au plecat din Leningrad. Au înconjurat globul, integrînd conștiințele. Au Înălțat omenescul la socialista lui demnitate, I-au dat culorile adevărului. Ca un far al furtunilor sclipește in Cuba Ochiul Revoluției. Ritmurile Revoluției s-au născut in Rusia Și au răzbătut pretutindeni. Știința și tehnica s-au prefăcut în metafore ale Revoluției. Ritmurile revoluției s-and clare, in cosmos.