Tribuna, ianuarie-iunie 1966 (Anul 10, nr. 1-26)
1966-01-06 / nr. 1
ANUL X, nr. 1 (466) SÂPTIMÎNAL DECULTU Proletari din toate țările, uniți-vă! G îamiariegs CE-ȚI DORESC EU ȚIE, DULCE ROMÂNIE, ȚARA MEA DE GLORII, ȚARA MEA DE DOR ? BRAȚELE NERVOASE, ARMA DE TĂRIE, LA TRECUTU-ȚI MARE, MARE VIITOR! Mihai eminescu Călinescu și poemul dragostei conjugale — Recitind „Cartea nunții“ — Focar care absoarbe toate razele narațiunii, dragostea este în cel dintîi roman al lui G. Călinescu tema primordială. Niciodată, mai tîrziu, scriitorul nu va mai descrie atit de stăruitor patimile tinereții. Noi stratificări și ierarhizări ale preocupărilor se vor impune în celelalte romane, odată cu interesul amplu și aprofundat pentru mișcarea societății în întregimea ei. în Cartea nunții, amorul apare ca principiu prim al dezvoltării. Studiind tulburările pasiunii, G. Călinescu nu înfățișează momente incidentale, răsuciri cu caracter întîmplător. Autorul caută simptomele tipice, — iubirea nu e individualizată —, zugrăvește procesul, privindu-l din perspectiva speciei, epurat de tot ceea ce nu e pasibil de generalizare. Prin viziunea ciclică solemnă a dragostei. Cartea nunții capătă o desfășurare de epopee. Cine e Jim? cine e Vera? din unghiul de observație adoptat, răspunsul nu mai are o însemnătate deosebită. Numele lor ar putea fi Bărbatul și Femeia. Intenția autorului a fost, după cum mărturisește, să refacă în epica modernă idila dintre Caplmis și Chloe. Dacă se admite punctul de pornire, atunci schematismul psihologic, absența detaliilor cu funcție de particularizare, se justifică tocmai prin năzuința spre universalitate (în programul lui G. Călinescu Jim e un simplu simbol). Cartea nunții relatează etapele dragostei dintre Jim și Vera, încheiate triumfal prin actul căsătoriei. Reacțiile celor doi protagoniști exemplifică stări sufletești categoriale, definitorii pentru nașterea iubirii conjugale in genere. Simptomele iubirii. Noaptea, in timp ce pasagerii trenul"i sforăie și grohăie, o fată grafică adoarme delicat pe u...chii lui Jim. Trenul trece printr-un tunel și băiatul profită de întuneric ca s-o sărute. Amintirea rămîne auițătoare. Cînd o revede mai tîrziu, din întîmplare, Jim îi vorbește indiferent dar cutezător, cu certitudinea că e irezistibilă. Deși continuă să pară degajat, întîlnirile îi dau o mulțumire pe care nu încearcă să și-o explice. O conduce cu mașina într-o viteză amețitoare, îi vorbește pe un ton autoritar, îi sugerează vastitatea și temeinicia cunoștințelor sale. La rîndul ei, iubind, fata slăbește, n-aude ce i se vorbește, ochii capătă eclipse violacee. De la contemplații somnolente, cade pradă unor vagi reveniri urmate de accese de plîns, tremurături, convulsii. Simte fioruri și voluptăți cînd își privește trupul în oglindă. Repetă în gînd scena sărutului și trăiește toate zilele ca într-o așteptare nedefinită. Cînd decizia căsătoriei e luată, întîlnirile se compun din conversații extaziate, din mingîieri și promisiuni. Bărbatul simte orgoliul ascuns că deșteaptă voluptățile dragostei la o ființă inocentă, dar și milă pentru o făptură care depinde total de el, chiar și nuanțate, stările afective continuă să fie detașate de tot ce e singular, individual. Stînd alături, pe pat, iubiții se sărută focos, își pipăie bicepsii, apoi învață atletismul îmbrățișărilor. Clipa imbrăcării și a dezbrăcării în comun conține mari delicii neștiute înainte. De la izbucniri spontane, iubirea trece astfel în etapa inițierilor. Bărbatul trebuie să dezbare femeia de falsele rețineri („Ceea ce dorea în fundul conștiinței era mai presus de rușine și plăcere, și nu avea să se întîmple decit o singură dată în viață, ca nașterea și moartea”). Intre soți dispare silnica pudoare. Apoi, instruită de prietene, fata își rafinează stilul erotic, amină îmbrățișările ceea ce sporește ardoarea bărbatului. Transfigurată de mirajul comuniunii, iubirea echivalează cu veșnica tinerețe. Soții sunt convinși ce, o vor imbătrini niciodată, că vor rămîne tineri fiindcă se iubesc. Pentru Jim, Vera este „un arhanghel de candori și lumini" și el se miră că lumea nu se trage înspăimîntată de fulgere la o parte, un gest de umilință și adorație. Dragostea cere o cufundare în bucuriile concrete. Orice neliniște metafizică trebuie eliminată („Dacă am avea urechi și simțuri să auzim mecanica huruitoare a cerurilor, inimile noastre n-ar îngheța de spaimă? „întreabă Jim). De altminteri, în viziunea scriitorului, renunțarea la hienaiiză e o condiție sterei pentru cfoașterea ■ ea marile lipi die existenței. Dedicîndu-se ei, bărbatul și femeia repetă , fond o experiență pe care au trăit-o și părinții lor, se conformează unui rit. Chiar raporturile tinerilor cu lumea înconjurătoare respectă niște forme convenționale, pe care societatea le-a instituit, transmițînd deprinderile de la o generație la alta. Bărbatul se adaptează mai repede, se integrează unei etichete, evolubil și galant cu familia fetei, se poartă cu conștiința răspunderii conjugale. Mirele și mireasa ies acum în oraș (gala de box, barul) și aplică un orar strict care ține seama de judecata opiniei publice. Lumea observă o transfigurare pe chipurile lor și ocrotește străfulgerarea amorului încuviințat. Demonstrînd uniformitatea etapelor, G. Călinescu vrea să despartă amorul de mistica sacră. Cartea nunții este o polemică ascunsă cu retorica romantismului. Gesturile de suavitate pot fi supuse radiografiei spre a se (Continuare în pag. a 3-a) S. DAMIAN ".----IX, ......*"'rTPuhni: .-J Ivi VASILE SILAGHI POP: Păsări călătoare m NOI - - - ■— ■.......... — id'. I Desigur, viața noastră-i trecătoa : atît de simplu nu mai ești, oric* — și toate cîte ne-au surîs în soaj se pot schimba-n legende, în pești. Sîntem ecoul, sincer, unor țap al căror sens istoria îl scrie, dar nu știm spune adevărul noapte nici în durere, nici în bucuri Sîntem cum sîntem: simpli rUmani desăvîrșind conturul țării?i geneza-ntruchipată de-aceștna ne-a hărăzit și dreptul de-a eȘi* Dar sub netulburate coasti!»* noi, pieritorii, pînă să pieri* cu Dunărea străveche și spaț»* dăm sensuri noi vieții —zidim. A CAPRARIU ni Colocviu Odată cu epoca modernă, știința cunoaște o peroadă de înflorire, de diversificare susținută, ajungîndu-se ca în contextul vieții sociale contemporane, să aibă un rol uriaș, hotărîtor. Datorită perfecționării continui a mijloacelor de investigație, fiecare obiect de studiu a fost obligat să-și dezvăluiască tainele într-un ritm atît de rapid încît specializările și hiperspecializările au devenit obligatori. Dar, odată cu acestea, s-au ivit și neajunsurile inerente: posibilitatea pierderii privirii de ansamblu — atît de necesară omului de știință, încît dificila ecuație: specializare și hiperspecializare = obligatorie dar specialise și hiperspecializare — pierderea privirii de ansamblu _ „ impus atenției lumii științifice, devenind una din?L~ problemele foarte discutate pe plan mondial. __ CIW țXlIbd 0 ‘ralucită tradiție, oamenii noștri de știință, răspundind istoricelor Documente ale Congresului al IX-lea al partidului, se străduiesc să-și aducă contribuția la dezvoltarea științei naționale, la afirmarea ei tot mai intensă pe plan mondial, în această continuă năzuință spre ridicarea științei și culturii românești, Clujul a adus și aduce un aport substanțial și prin realizările solidei școli medicale în a cărei istorie figurează nume care au depășit hotarele țării: Victor Babeș, Iuliu tîrțieganu, Victor Papilian, etc. Acesta este și motivul pentru care sbotim foarte util prezentul colocviu la care participă o parte din cei mai de seamă reprezentanți ai acestei valoroase școli: acad. prof. dr. Aurel Moga, rectorul Institutului de medicină și farmacie, prof. d. Octavian Fodor, membru corespondent al Academiei Republicii Spionsie România, prof. dr. Leon Daniello, membru corespondent al /pdemiei Republicii Socialiste România, prof. dr. Valeriu L. Bologa, zi de știință emerit, prof. dr. Ion Baciu, prof. dr. Ion Manta și cní- dr. V. Săhleanu, iar din partea redacției Tribuna — Dumitru Iveea, redactor șef, și semnatarul acestor rînduri. tunci cînd stabilește un diagnostic, el este un experimentator, ca orice specialist al științelor exacte și naturale, cînd instituie un tratament și urmărește rezultatele acestuia, este un moralist și un psiholog, fiindcă avînd de a fice cu oameni bolnavi, cărora trebuie să le aducă nu numai remedii fizice, dar și alinare sufletească, cunoștințele psihologice și disciplina morală îi sînt medicului tot atît de necesare ca și informația cea mai întinsă în știința biologiei ți în celelalte științe ale naturii". Așadar, obligațiile celor care au drept misiune principală păstrarea sănătății și capacității de muncă a oamenilor sunt extrem de complexe, mai ales că suferințele corpului declanșează pe celelalte, ale sufletului ,uneori extrem de dificile, și ele îl obligă pe medic la însușirea unei bogate culturi umanistice. Medicina, deci, este incompatibilă cu îngustimea spirituală, cu limitarea. Orizontul larg, vederea de ansamblu trebuie să fie, cred, trăsături fundamentale ale unui medic și, după cine știu, cultivarea acestora constituie una dintre preocupările susținute ale școlii medicale clujene. Totodată, voci destul de numeroase, adepții unei rău înțelese tehnicizări, neglijează pacientul ca om. în urmă cu doi ani Millier scria: „L'art du médicin devierii, de plus en plus, une téhhnique médicale". Deci, în condițiile actuale, cînd există o serioasă bază economică pentru a satisface nevoile cercetării științifice, cînd numărul medicilor pe cap de locuitor ne situează printre cele mai dezvoltate țări din lume, problema specializării, a avantajelor și neajunsurilor ei, socotesc, are o mare importanță, la fel ca și părerile Dvs. Deși nu ținem ca prezentul colocviu să se desfășoare după canoanele clasice, cuvîntul eminentului profesor Valeriu L. Bologa poate constitui punctul de început al discuției. DUMITR MIRCEA. Deși aparent limita vizînd frămîntările unei proplii tema discuției noastre are/-atuȘi> un caracter mult mai rar/Pentru că medicina este un doii‘iu extrem de vast în care se ptrepătrund atît științele natuript Simpe consacrate cunoaștei puiului. Așa cum spunea Tudorianu> „medicul este un observat ca orice naturalist, a ndocat, realitate, neajunsuri Prof. dr. VALERIU L. BOLOGA: Ca medico-istoric fie-mi îngăduit să nu intru în actualitate, ci să mă limitez la sublinierea unor fenomene care începuseră să devină manifeste cu vreo opt decenii în urmă creînd o situație deosebită haită de noi, cei în vîrstă, în tinerețea noastră../eaitina", la cumpănă"veacurilor XIX și XX, prin masivul aport ajutător pe care i l-a dat progresul științelor naturii, în mod firesc și-a lărgit comoara de cunoștințe în așa fel, încît o singură minte omenească cu greu putea să o mai cuprindă. S-au născut astfel specializări peste specializări și, devenind analitică, medicina sfîrșitului secolului trecut, deși s-a îmbogățit cu o serie de descoperiri deosebit de importante, s-a fărâmițat și a rupt-o cu medicina sintetică a trecutului mai îndepărtat. Analiticismul nu pătrunsese numai în metodologia medicinii, ci și în concepția însăși despre viață și boală a medicului: atomul — atunci ultim element al materiei —, celula ca organism elementar al fenomenului de viață, concepute ca unități de sine stătătoare, duceau în mod necesar la o viziune atomizantă, pulverizantă a fenomenelor firii. Chiar și cînd gînditorul-biolog al epocii tindea, din nou, spre o reuniune a elementelor de analiză, el ajungea cel mult la o sumație, nu însă la sinteză. A fost utilă, chiar necesară, și această fază a medicinii. Ea ne-a îmbogățit posibilitățile de realizare în medicină cu tehnicisme de neprețuit, ne-a dat în amănunt o sumedenie de cunoștințe admirabile. Dar, din pricina prea multor cunoștințe analitice, era cu pe aci să rătăcim calea spre cunoaștere, care este sintetică. Mai pregnant s-a manifestat acest fenomen în vircowism. Această teorie a stăpînit de 80 de ani — pînă aproape de zilele noastre — toată medicina modernă, pînă la ultimele consecințe: diagnostic, terapie, tehnică medicală, ba chiar și — pare ciudat — etica medicului. Pierderea orizontului larg, dar unitar al medicinii a fost favorizată și de a doua mare descoperire a veacului trecut, a agentului patogen microbian. Fapta genială a lui Louis Pasteur, adîncită de invențiozitatea prodigioasă și meticaculozitatea metodică a lui Robert Koch și Victor Babeș, a polarizat cercetările despre etiologie^ nați, patologii numai cu microbul. EcuML^^, cu nenumaratel^^^oscute, nu “"’f"’1 • deci un singur x, baci- 1 atc s-a adăugat mai tîrziu și un y, protozoarul. Soluția devenise simplă: găsește la fiecare boală x-ul sau y-ul, află metoda de „sterilisatio magna" sau de imunizare a organismului — și nu vor mai fi boli pe lume! Oare ecuația nu mai avea totuși mai multe necunoscute? Problema nu trebuia privită mai sintetic? Cei care se încăpățînau să caute, analitic, numai agentul patogen, uitau că există și teren, constituție, predispoziție, factori climatici, mediu social, influențe psihice, reacții paradoxale ale organismului. Ce îmbogățire a cunoștințelor cu nenumărate descoperiri, în amănunt, de bacterii noi și protozoare necunoscute, ce subtilități tehnice în metodele de cultură, în experiențele (Continuare în pag. a 2-a) Realizat de AUGUSTIn BUZURA , Prof. dr. Valeriu L. Bologa rpLan Cu terminarea barajului de pe Argeș, anul 1965 s-a încheiat in nota care s-a caracterizat de-a lungul întregii sale durate, a unei apoteoze de lucru. Nu se putea o mai bună racordare a resurselor lui istorice cu viitorul, decît prin această sărbătoare constructivă, petrecută în salopete și la lumina reflectoarelor, în însăși ziua Republicii și în ajunul Anului Nou. Pocalele cu vin au tremurat puțin și sub nervul acestui eveniment, al cărui răsunet spectaculos în fiecare din noi a fost încheierea unei sume de emoții și griji din acelea care însoțesc din totdeauna epopeea experiențelor temerare. înaltul fort de beton a unit nu numai coastele abrupte ale Argeșului, dar totodată doi ani unul de trecute, celălalt de prezumptive succese. Este atît de reconfortant să lași în urmă calcule încheiate, dar sentimentul că penița s-a ridicat de pe hîrtie exact în clipa de maxim succes, fără să mai lase răgaz de revenire pe un grafic mediu, este pur și simplu un prilej de exultare! Cu acest sentiment plenar, anul 1966 ne întîmpină și mai optimist. Cifrele lui sunt mărite, sarcinile mai înalte, dar chezășia victoriilor din 1965 transformă dificultatea în eroism și răspunderea în onoare. Un program economic de tonică siguranță științifică — expus cu strălucire de tovarășul Ion Gheorghe Maurer în aula Marii Adunări Naționale — fundamentează edificiul a cărui ridicare o vom raporta, desigur, peste un an, cu nu mai puțin îndreptățită mîndrie. Fiecare dotaiiu este prevăzut aici în perspectivă, dar și cu stringentă migala inginerească, scheiele sînt plasate exact acolo unde trebuie, restrnse unde construcția s-a consolidat, înmulțite unde mai e nerv,»e ai sprijin ...au unde terenul este optim dezvoltării. Experiențele s-au convertit in prevederi, forțele acumulate — in temeiuri ale altora, viitoare. Citeva exemple, disparate, dar nici pe departe singurele, ne vor demonstra din plin. Ritmurile cele mai înalte se arată în Planul de Stat — sunt revăzute „în ramurile pentru care impunem de o larga bază de ma„rimp — cum este cazul in ■ — i precum și industriei chir^trrebuie recuperate producția unde prin urmă — ne anumite rămîneri ^electrică." referim la energia IB^metalurgiei In alt domeniu, alt^fc^ntenea neferoase, ritmul este de aHnci se mult ridicat peste medie. lĂupa întreprinde un ultim atac istriva importului de aluminiu, pin și zinc, materiale al căror necesar va fi acoperit în întregime, peste 12 luni, din resursele noastre proprii. In agricultură, acolo unde știința trebuie să colaboreze cu cele mai multe imponderabile, prevederile sunt nu mai puțin înțelepte. Totul urmează să concure la scoaterea, pe cit posibil, a ogoarelor de sub amenințarea climei, la punerea de acord a văzduhului capricios cu tehnologia cea mai îndrăzneață. Irigarea a 400.000 hectare de teren — și acesta este doar începutul puternic al unui plan de perspectivă mult mai puternic —, mecanizarea aproape totală a lucrărilor agricole de bază, pregătirea de mașini care să mecanizeze pînă și cultura legumelor, dublarea cantității de îngrășăminte venite din chimie, afectarea a 100 milioane lei fertilizării pășunilor naturale — iată citeva măsuri, unele incipiente, altele de desăvîrșire, care stau temelie unei transformări științifice a agriculturii. Aici, ca și în industrie, totul este văzut în strînsă legătură cu viitorul — mai depărtat, dar nu mai puțin limpede definit — al anului 1970. Cincinalul care se deschide înaintea noastră — așa cum e conceput și așa cum va crește sub priviri — va fi dovada calitativă a înaltului simț ingineresc și vizionar totodată, al poporului român, care trece în anul 1966 aureolat de conștiința de sine a geniului său. ADRIAN BARBU In acest Cronica literară Cronica teatrală — Timișoara Cronica plastică - Cluj KAFKA — Un medic de țară Versuri - Proză