Tribuna, 1978 (Anul 22, nr. 1-52)
1978-01-05 / nr. 1
SAPTAMÎNAL DE CULTURA, editat de CONSILIUL CULTURII ȘI EDUCAȚIEI SOCIALISTE 10 PAGINI — 1 LEU Evenimentul politic cel mai important al anului a fost Conferința Națională a partidului care a stabilit un vast ansamblu de măsuri pentru intensificarea dezvoltării economiei naționale și accentuarea creșterii nivelului de trai al poporului, pentru Mesajul adresat de tovarășul tru perfecționarea activității în toate compartimentele societății în vederea înfăptuirii cu succes a istoricului Program al partidului. Pentru marile succese dobîndite în toate domeniile de activitate, doresc să adreseze în aceste momente solemne, în numele conducerii de partid și de stat, precum și al meu personal, cele mai calde felicitări clasei muncitoare, țărănimii, intelectualității, tuturor oamenilor muncii, fără deosebire de naționalitate, întregului nostru popor — făuritor conștient al destinului său liber și fericit. NICOLAE CEAUȘESCU întregului nostru popor, la radio și televiziune, cu prilejul Anului Nou Un nou pas al muncii în climatul de cumpătată satisfacție pentru împlinirea a tot ceea ce ne-am propus pînă în pragul anului în care am trecut, suntem iarăși prezenți la locurile noastre de muncă spre a dura, pe măsura nobilelor angajări luate, tot ce-am hotărît în marea gospodărie a țării. O facem ca și în alți ani, cu sentimentul deplinelor certitudini că totul a fost gîndit așa cum se cuvine, după sursele pămîntului, dar mai ales după mereu mai înalta treaptă de inteligență, pricepere și hărnicie a oamenilor acestui pămînt. Incorporînd în inimă și conștiință vibrantul și mobilizatorul mesaj către națiune, rostit de conducătorul statului nostru cu prilejul Noului An, am reluat, din prima zi a cronicii aacestui timp, rînduielile atît de chibzuit statornicite, pentru a ajunge să trăim mai bine, mai fericiți. Progresul unei societăți devine „palpabil“, spun unii specialiști, dacă fenomenul de dublare a unei economii nu depășește durata unei generații active. O creștere geometrică cu 10 la sută pe an determină dublarea economiei într-o perioadă de aproximativ șapte ani. Zăbovind doar asupra cîtorva indicatori ai planului acestui an, așa cum aceștia au fost reașezați în programul suplimentar de dezvoltare a țării pe timpul acestui cincinal, calculele ne dezvăluie un salt de calitate cu totul impresionant. Intr-adevăr, în condițiile în care produsul social va înregistra un ritm mediu anual de 9,5, venitul național de 11,0, producția globală industrială de 11,5, practic, într-o perioadă de aproximativ 9—10 ani sau chiar mai puțin încărcătura materială a acestor indicatori se va dubla. Sigur, cifrele sunt sinteze de factori, constanți și variabili, sunt imagini de viitori posibili. Dar, cunoscîndu-ne puterile și priceperea, știind bine că ne-am depășit întotdeauna așteptările, adăugind muncă la muncă, nu poate exista nici o îndoială că proiectele noastre vor deveni fapte. Anul în care am pășit are o semnificație aparte: el este primul an al unei etape guvernată de imperativul accentuării laturilor calitative ale întregii activități economice. Adoptarea Programului suplimentar — arăta tovarășul Nicolae Ceaușescu la Conferința Națională a Partidului — cere o schimbare radicală a concepției despre dezvoltarea economică, punîndu-se un accent mai mare pe calitate, pe eficiența economică, pe creșterea productivității muncii. Acestea nu sînt simple deziderate, ele sînt cerințe hotărîtoare, garanții ale îndeplinirii obiectivelor fundamentale ale societății. Transformarea cantității într-o nouă calitate constituie orientarea principială fundamentală, direcția întregii noastre munci prezente și viitoare. Anul 1978 a marcat, încă din prima sa zi, dovada permanentelor preocupări ale partidului nostru pentru creșterea bunăstării oamenilor muncii. S-a procedat la reeșalonarea graficului de majorare a retribuției, astfel nncit etapa I-a a majorării să se încheie la 1 iunie 1978 și nu la 1 septembrie, așa cum se prevăzuse inițial. Prin noua eșalonare, personalul muncitor din ramurile respective va beneficia, în plus, de fonduri de peste 2 miliarde lei. Primind cu satisfacție și recunoștință această nouă dovadă a grijii față de om, nu ne este îngăduit să uităm nici o clipă legătura logică dintre dezvoltarea generală a economiei, creșterea venitului național și ridicarea nivelului de trai. Realizarea deplină a Programului suplimentar de dezvoltare economico-socială a țării trebuie să se constituie pentru fiecare om al muncii într-o cauză supremă, să dobîndească deplinele semnificații ale atașamentului nostru la politica partidului și statului, ale adevăratelor și înaltelor noastre trăiri patriotice. Așadar, un an rodnic, potrivit cu măsura vrerilor noastre, înscris în calendarul devenirii acestui popor luminat de zodia socialismului. Știm, este o rîvnire naturală ca omul să trăiască mai bine, dar mai știm sau trebuie să știm că singura și marea condiție a săvîrșirii acestor vreri este munca și numai munca, înnobilată de cinste și devotament. ION DELEANU Politică și creație Programul Partidului — și documentele Conferinței Naționale, respectiv linia generală politică — constituie, în fond, expresia cea mai concentrată a activității partidului, a sferei de cuprindere a politicului, care și-a pus amprenta, cu finalitatea sa politică, pe toate activitățile umane. Și din moment ce linia generală politică este socotită de mase propria lor politică, se realizează, după părerea noastră, cea mai profundă sinteză dintre ideal și știință, dintre teorie și practică. Rolul social,caracterul creator, transformator, al liniei generale politice se manifestă în ansamblul funcțiilor pe care aceasta le îndeplinește. Pe primul loc se situează funcția de cunoaștere științifică a relațiilor sociale, a legilor activității sociale și „setul“ de legi pe care le stăpînim ne permit să centrăm activitatea fundamentală a omului, munca, spre culmile ei cele mai înalte. Programul și documentele Conferinței Naționale a P.C.R. îndeplinesc și o funcție de autocunoaștere, de cunoaștere de sine a clasei, a tuturor claselor, straturilor și grupurilor sociale. Sfera intereselor proprii, relațiile cu celelalte clase și grupuri sociale, obiectivele și mijloacele politice sunt coordonate ce marchează drumul de la posibilitate la realitate. Este o linie politică ce situează omul, nu în universul descrierii și constatării faptelor, ci în universul practicii politice, înarmat cu o teorie politică revoluționară. Cunoașterea adecvată a vieții sociale creează posibilitatea ca linia generală politică să îndeplinească și o funcție previzională. Liniile directoare ale dezvoltării României socialiste definesc imaginea națiunii noastre în următoarele decenii. Această forță de previziune sparge vechile tipare ale dezvoltării, ridică conștiința maselor, concretizată în depășirea ritmurilor, în învingerea greutăților, mai mult decît ieri, mîine mai mult și mai bine decît astăzi. Și, lucrul cel mai important politic, sub acest aspect, în această operă prometeică se cimentează un nou sistem de relații economice, politice, sociale, morale, cu totul noi, necunoscute de istoria poporului — cel mult visate de înaintași. Programul este, în esență, generalizarea acestor relații și proiecția lor ca prototipuri ale viitorului. (Continuare în pag. 8) TROFIN HAGAN in »WJ fpî a SABIN ȘTEFANIȚA Compoziție însemnări despre rostul criticii A vorbi acum, la început de an nou, despre rosturile adînci ale criticii, mi se pare nu numai firesc dar și absolut necesar. în dialectica foarte complicativă a valorilor lumii moderne, criticul este omul sincronizărilor. Departe de-a fi strict „judecătorească“ sau exclusiv estetică, balanța judecății sale aduce, de fiecare dată, un nou echilibru, cerut și rîvnit de gustul public șocat uneori la apariția valorilor de ultimă oră, pentru el încă inexplicabile, confuze sau chiar derutante. Firește, criticul trebuie să fie, întîi de toate, un om harnic, neobosit și cu simțul datoriei cotidiene: nimic din ce apare nu trebuie să-i scape, valoare sau impostură în egală îndreptățire. Aprecierea sa e o sinteză de elemente contradictorii, care se exclud, nu odată, vehement. A ști să vezi în devălmășia lucrărilor contemporane cu precădere opera durabilă presupune nu numai gust, informație amplă, cultură teoretică, exercițiu analitic îndelungat, ci și o vocație specială: aceea a distingerii, cu precizie, între mai multe alternative. Afirmațiile sau negațiile criticului au la bază o știință secretă a diagnosticului, fără de care propozițiile sale analitice își pierd orice rost estetic sau social, îngreunează relația operă—public, semănînd derută acolo unde ar trebui să aducă noi clarificări. Opera în sine poate fi o stranie și semnificativă imagine a „tainelor“ care ne înconjoară, ca să folosim celebra definiție dată poeziei de către Lucian Blaga. Analiza critică însoțitoare, în schimb, nu poate fi decît o rază de lumină în sens etimologic: diagnostic limpede, formulat cît mai scurt și mai explicit cu putință, formă de înțelegere intuitivă și rațională a valorii. La zestrea teoretică a criticului, formată prin instrucție continuă, ar trebui să adăugăm și vocația naturală a expresiei, darul formulării ingenioase. Nu cred în criticul fără talent literar, în gîngavul alcătuitor de judecăți impersonale, sau în cel care atunci cînd scrie proză, poezie, publicistică sau dramaturgie, își dezvăluie mediocritatea stilistică. Lumea judecății critice e consubstanțială inspirației, spiritul critic e o formă transfigurată a puterii de creație, orice separare netă între literatură și critică favorizează într-un fel impostura sau netezește calea anticlierilor improvizați. Criticul român — spuneam asta și cu altă ocazie — s-a dovedit întotdeauna un mare stilist, conștiință teoretică dublată de o remarcabilă putere de expresie. Noțiunile abstracte primesc, de regulă, în fraza lui, carnalitate și relief, ideile devin uneori metafore, unind planul teoretic, speculativ, cu imaginația. Să nu uităm, apoi, rostul social și politic al criticii ca instituție și înaltă conștiință de sine a unei literaturi viabile. Dezvoltarea formelor literare moderne este de neconceput fără o privire lucidă, afirmativă sau negatoare, solidară în esență cu valoarea autentică. Diagnosticul critic devine, sub acest aspect, un semn și o garanție de progres continuu, prag superior al democratizării în esență a vieții literare, fapt de primă importanță, subliniat, în repetate rînduri, și în dezbaterile recentului Colocviu național de critică și istorie literară: îngrădirea spiritului critic, „monopolul“ opiniei, închiderea în fața diversității necesare de verdicte critice, obstinația de-a nu vedea în critică decît un act de publicitate literară — iată forme ale nesincronizării cu spiritul științific contemporan, care presupune, așa cum arată și documentele de partid, funcționarea deplină a spiritului critic, necesar ca apa și ea aerul în societatea noastră socialistă. Critica deschisă, obiectivă, stimulatoare de noi valori estetice este singura alternativă viabilă a unei literaturi, chiar a unei culturi care se vrea substanțială. Actul critic înseamnă astăzi o formă de creație în deplină cunoștință de cauză, semnul cel mai înalt al stimulării de sine, prin sine. ION OARCASU