Tribuna, 1981 (Anul 25, nr. 1-53)

1981-01-01 / nr. 1

Proletari din toate țările, uniți-vă ! DIRECTOR FONDATOR: IOAN SLAVICI (1884) SĂPTĂMÎNAL DE CULTURĂ, editat de CONSILIUL CULTURII ȘI EDUCAȚIEI SOCIALISTE La început de cincinal Mărețele înfăptuiri din anii construcției socialismului, mai ales cele din ultimul deceniu și jumătate, se con­stituie ca cea mai convingătoare demonstrație a realis­mului politicii partidului nostru și care este, pe de altă parte, sursa forței de transformare socială a rațiunii noastre și a năzuințelor de bunăstare colectivă. De alt­fel, este binecunoscut că înalta valoare revoluționară a politicii partidului, sub conducerea secretarului său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu, se degajă din a­­plicarea creatoare a principiilor generale ale materialis­mului dialectic și istoric, ale socialismului științific la particularitățile sociale, naționale și istorice ale Româ­niei. Acesta este fundamentul pe care au fost elaborate planurile cincinale, precum și Programul partidului: „Pe această bază — sublinia tovarășul Nicolae Ceaușescu — partidul nostru a trecut la soluționarea în practică a problemelor complexe privind industrializarea, dezvol­tarea agriculturii, științei, culturii, concepîndu-le ca un tot unitar, ca factori ce se condiționează reciproc“. In aceste zile am­ asistat la încheierea unui cincinal care a pus in evidență ritmurile proprii ale economiei române, conducînd la dezvoltarea tuturor zonelor țării, la promovarea progresului științific și tehnic și la tre­cerea de la faza acumulărilor cantitative la o luptă pen­tru noua calitate în toate domeniile de activitate. Noua perioadă pe care o inaugurăm, odată cu anul 1981, des­chide și ea perspective multiple, dar conturîndu-se mai cu seamă ca etapă a consolidării succeselor dobîndite pină acum. Programul special adoptat în această pri­vință de Congresul al XII-lea al partidului îmbrățișează într-o cuprindere generoasă și, totodată, temeinic fun­damentată din punct de vedere științific toate compar­timentele vieții sociale. „Viitorul cincinal — arăta se­cretarul general al partidului — trebuie să asigure dez­voltarea proporțională a industriei și agriculturii, a tu­turor ramurilor economiei, realizarea unui echilibru optim intre toate sectoarele de activitate și, in același timp, continuarea politicii de amplasare rațională a for­țelor de producție pe teritoriu, dezvoltarea rapidă a tu­turor zonelor, apropierea județelor în ceea ce privește nivelul producției globale pe locuitori. Desigur, rolul hotăritor în dezvoltarea economică va reveni și în viitor industriei, dar în același timp se va accentua acum mai puternic și cel al agriculturii, pen­tru realizarea unei adevărate revoluții privind dezvolta­rea bazei tehnico-materiale, buna organizare și crește­rea producției agricole. De asemenea, exigențele actualei etape de dezvoltare economico-sociale a patriei impun introducerea mai fermă a noului mecanism economico-fi­­nanciar, bazat pe autoconducere și autogestiune, pe creș­terea rolului și răspunderii tuturor colectivelor de oa­meni ai muncii în buna gospodărire și administrarea întreprinderilor. Și este de la sine înțeles că a­semenea măsuri presupun noi eforturi pentru creșterea produc­tivității muncii, organizarea rațională a producției, in­troducerea ordinii și disciplinei, responsabilității în mun­că. Aplicarea în practică a măsurilor stabilite de con­ducerea partidului și statului nostru impune ca o nece­sitate intrinsecă și îmbunătățirea calitativă a stilului și metodelor de muncă la toate nivelurile. Se ține în a­­cest fel cont că tot ceea ce se realizează depinde de oa­meni, de felul cum își organizează activitatea și cum acționează fiecare la locul său de muncă, pentru a pune în practică hotărîrile stabilite pentru înfăptuirea obiec­tivelor propuse. Dacă o dimensiune esențială a viitorului este calita­tea, aceasta presupune de la sine un spor al exigenței în activitatea noastră, căutarea permanentă și valorifi­carea noului. Iar căutarea și promovarea noului, se știe, este în concepția partidului nostru munca, altfel spus, cultivarea însuflețită a noului în fapte. „Trăim intr-o epocă de profunde transformări revoluționare ale so­cietății, in general de transformare revoluționară a lu­mii — arăta tovarășul Nicolae Ceaușescu. în aceste con­diții, prima cerință este aceea de a fi și de a rămîne revoluționar, de a lupta cu hotărîre împotriva a tot ce este vechi și perimat în toate sectoarele, inclusiv în do­meniul conștiinței, și de a acționa neabătut pentru pro­movarea noului, a spiritului revoluționar în întreaga viață socială“. Traducerea în viață a obiectivelor sta­bilite pentru noul plan cincinal va constitui un pas în­semnat în făurirea societății socialiste multilateral dez­voltate — obiectivul principal al etapei actuale de dez­voltare a țării noastre —, va apropia și mai mult Ro­mânia de nivelul țărilor cu o dezvoltare medie, va ri­dica patria noastră pe noi trepte de civilizație mate­rială și spirituală. — scopul final al politicii partidului. ION CETAN VIRGIL MOISE Iarnă 665&4[ p] Întimpinare de An nou Ne reîntilnim, stimați cititori ai TRIBUNEI, intr-un nou an și ne­ ddreptăm deopotrivă gîndurile spre zările vaste ale unui nou deceniu. Trăim încă sub aura aces­tor zile sărbătorești, prilej după datină de cumpănire a înfăptuirilor și de primenire a speranțelor, din pragul lor vă îintîmpinăm cu bucurie și vă aducem omagiul nostru frățesc. Ca slujitori ai condeiului, ai limbii și culturii române ne-am simțit întotdeauna alături de nă­zuințele și împlinirile voastre, la căldura lor — pro­mitem cu toată inima — ne vom crește roadele și de acum înainte! Este aceasta nu doar o datorie cetățe­nească, un semn al înțelegerii noului nostru destin, este mai presus de toate o arteră vitală fără de care talen­tul și munca s-ar risipi nelăsînd nici o urmă. Participînd conștient la edificarea unei lumi mai drepte și mai bune, învățînd din experiența înaintașilor, întă­­rindu-ne capacitatea de cuprindere a legilor istorico­­sociale, neocolind viața, faptele și evenimentele ce-i dau consistență, îndrăznind mai mult și visînd mai mult — numai astfel vom putea ține pasul cu epoca în care trăim. Cu aceste gînduri, așadar, cu aceste speranțe pă­șește în tînărul an 1981 întreaga obște scriitoricească, acestora ne supunem și noi energiile, voința de bine. Rolul și rostul presei culturale rămîn, generic, aceleași dar rezonanța lor se cere amplificată, îmbogățită me­reu, limpezită și pusă în acord cu aspirațiile cititori­lor. Ne propunem, din această perspectivă, o abordare mai atentă a fenomenelor sociale și culturale, o mai amplă deschidere spre nou, o mai fermă poziție critică și autocritică. Și, nu în ultimul rînd, ținind să onorăm bogata tradiție a revistei care își va serba curind cente­narul, vom încerca să strîngem și mai mult, mai orga­nic, legăturile cu publicul. Cîteva rubrici au și fost des­chise dialogului, altele își vor lărgi pe viitor profilul. Nu orgoliul cu­ sentimentul tonic de a fi fost utili ne îndeamnă să vă amintim că din paginile TRIBUNEI și-au început drumul spre consacrare numeroase și au­tentice talente, că săptămînă de săptămînă tineri con­deieri au găsit aici încredere și sprijin. Am fost pre­zenți în școli și pe șantiere, în uzine și pe întinsul cîm­­piilor dătătoare de pîine. Despre tot ce-am văzut și sim­țit, am depus mărturie. Poate n-am făcut totul dar nici nu ne-am închis în spații abstracte. Loc de mai bine rămîne oricînd și către creșterea lui ne stau acum toate privirile, proiectele, elanurile. Intru aceleași sentimente cu voi, iubiți cititori! Tuturora, elevi și muncitori, dascăli și cărturari, tine­ri și vîrstnici, salutul nostru dimpreună cu urarea de pace, spor în muncă, ani mulți și luminoși! TRIBUNA Anul XXV, 1 ianuarie 1981 10 pagini — 1 leu ANUL 60 Mersul ciudat al minerului pe pămint Ramificat ca un arbore gigantic, cu vîrfurile în Ghe­țari și Teliuc complexul minieresc al I. M. Hunedoara s-a dezvoltat în cerul subteran de pămint roșu, hrană a oțe­­lăriilor hunedorene, pe firavul dar neîntreruptul „trunchi“ al extracției de minereu feros încă din vremurile dacice. Dovezile grădinăritului subpămintean s-au păstrat aci, in perimetrul amintit, atestînd o dată în plus continuita­tea unei civilizații superioare, dincolo de relicvele meș­teșugului de a extrage pămintului tăria metalului mai vital decit aurul, dăinuind metafora sudorii oamenilor, fie impregnată în unelte, fie în armele ce ne-au ținut firea dîrză prin veac. Evul puterii populare și-a însă­­mințat și recoltat și aici, in ținutul limitrof „țării pă­­durenilor“ cei aninați de munți, mutațiile radicale, iar localitățile cele ce abia populau, la ceasul de istorie vlă­guit de crizele lăcomiei capitalului, au suferit, de la un deceniu la altul, o schimbare la față și, mai cu seamă, o schimbare esențială a ființei oamenilor și locurilor sfințite de ei. Transplantul ce se plămădea, sub bistu­­riile la început tremurătoare, pe organele betegite de istovire și exploatare întru jaf, a provocat, tot la înce­puturi, firescul fenomen de respingere. Concepțiile erau mai mult pseudo;­prejudecățile întiiului deceniu de după eliberare nu erau atît ale celor ce trebuiau să-și asume schimbarea unei lumi, cu sacrificii, se-nțelege, cu­ pre­judecățile vechiului, ascunse ca niște polipi in respirația atît de năvalnică a entuziasmelor, astfel că aici, in preaj­ma dogarii celuilalt focar industrial, al Hunedoarei, oa­menii au trăit dramatic revoluția propriu-zisă, adică cea care fructifică și justifică gestul ființării ei: revoluția unei ctitorii. Minerul este unul din cei mai specifici oa­meni ai revoluției, niciodată departe de miezurile sale efervescente, poate și fiindcă în afundul stîncilor, unde munca predispune la meditație existențială și la fran­chețe, știe mai dureros și mai bine zis mai omenesc, gus­tul (măreț al) luminii. Lumina zilei iși păstrează, in su­fletul și în palmele lui, primordialul preț, acela al vieții. Gustul sărat al vieții. In anii următori revoluției, baci Gheorghe, azi proas­păt pensionar al I. Miniere Hunedoara — Teliuc, a fost unul din cei ce, peste noapte, la chemarea partidului, a fost numit directorul minelor de fier. Unul din șirul celor ce s-au succedat atunci, in febra aflării soluțiilor celor mai bune, de a dărâma răul, de a vindeca bolile post-belice și mai ales a strămuta idealul ce gestase in pămintul cald din cuvintele și cărțile încercatului partid, in fapt de istorie. Baci Gheorghe a fost director, deși avea, pe-atunci, nici patru clase. Avea, in schimb, rădăcinile adinei, une­ori răsucite in piatra tare a locului, îmbrățișate acolo cu incăpățînare, departe și adine, în firea moșilor săi. Am pornit a nota impresii dintr-o întreprindere — centrul minier hunedorean care este Teliucul, de la un pahar de vorbă cu dînsul, tocmai pentru că, ani în urmă, lu­crasem, în mina Teliuc, împreună, iar a vorbi despre ce mi-am propus, presupune a lua un fir mai adinc și a-l depăna spre ținta înfășurării lui firești, la zi... Baci Gheorghe e un mucalit, unde, spune că fost „primul director cu pantaloni cîrpiți“, iar din Te­­­liucul de azi puțini foști ortaci mai iau în seamă aminti­rile lui. Teliucanii au scobit dealurile și și-au schimbat viața, au mutat albia unui rîu și au coborît sub el cu galeriile, s-au orășenizat cu totul, iar azi e greu să mai găsești pe unul dispus a-și aminti: „Or fost și s-or dus dracului“. Nu ți se spune cu ură, nu cu năduf, ți se spune așa, doar cu un vag abuz de stinghereală, „doar se-ntîmplă ce-i drept“... Da, întocmai pe-aici a ajuns și Hölderlin, în cu totul alt context al existenței, cînd spu­nea „Timpul este lung (insă ce-i adevărat) se-ntîmplă“... .. .Pe valea Cernei in sus și-n jos, terra rosa ci­ vezi cu ochii, pămintul roșcat dă parcă și pădurilor de foioase luciri sîngerii, împingind prin seve oxizii de fier, iar în foșnetul acestor păduri se aude zornăind duhul stră­vechi al minelor. La vreo mie de metri de minele prin care am căutat înțelesuri literare în realitatea imediată, aflu Uzina de preparare a minereurilor, modernă cetățuie a noii civilizații extractive. Inteligență tehnică. iată sin­tagma de la care, prin gura inginerului Vaier Oneasă, trebuie să leg o discuție. Inteligența tehnică, adică ceea ce a întemeiat aici, beneficiul enorm al muncii mi­nerilor teliucani, al oțelului hunedorean, o uzină a pre­parării minereului. Mă așteptam să văd voind o mulțime de oameni, în asprimea specifică acestor munci. Numai în ultimii ani însă, prin modernizarea agregatelor, prin aplicarea celor mai înaintate tehnologii, prin fructifica­­rea inteligenței tehnice, a ideilor novatoare, aici s-a re­dus numărul lor, de la peste 800 la nici 500. Tînărul co­munist Oneasă, cunoscut inovator, este un personaj, iar acest personaj nu este „de unul singur“, cum spune, el este prin mai mulți. Aici. „Adică... un personaj colectiv“ ? „Uite că nu prea sună, dar așa-i, eu sunt un personaj co­(Continuare în pag. 5) EUGEN EVU

Next