Tribuna, 1986 (Anul 30, nr. 1-52)

1986-01-02 / nr. 1

Proletari din toate țările, unid­-vdl M­U­R­E­Ș TIRGU-MUREȘ 1 (1515) ANUL XXX 2 IANUARIE 1986 SĂPTĂMÂNAL DE CULTURĂ, eDitat de CONSILIUL CULTURII ȘI EDUCAȚIEI SOCIALISTE • DIRECTOR FONDATOR: IOAN SLAVICI (1884) • 3 lei La început de cincinal începem un nou an, începem un nou cinci­nal, al­e cărui coordonate sunt munca și exi­gența, abnegația și spiritul revoluționar. Cum știm din recentele documente ale partidului, pre­vederile stabilite pentru acest an reprezintă, în mod firesc, prima din etapele pe care le vom parcurge pentru înfăptuirea obiectivelor stabi­lite de Congresul al XXI-lea al partidului în actualul cincinal, cînd țara noastră va trece de la țară socialistă în curs de dezvoltare la țară mediu dezvoltată din punct de vedere economic și social. In această perspectivă, obiectivul cen­tral pentru întreaga noastră activitate este ace­la de accentuare a laturilor calitative ale creș­terii economice, de orientare spre o reproduc­ție de tip intensiv, de sporire a eficienței și de creștere a responsabilității sociale. Preocuparea conducerii partidului, personal a tovarășului Nicolae Ceaușescu, pentru dezvoltarea intensivă a economiei, orientare pusă pregnant în eviden­ță și de indicatorii de plan pe anul 1986, izvo­răște dintr-o analiză temeinică, științifică a ce­rințelor obiective ale actualei perioade pe care o parcurgem. Și este pregnant evidențiată aici legătura nemijlocită ce există între dezvoltarea economiei, sporirea avuției naționale și ridica­rea continuă a bunăstării materiale și spirituale a întregului popor, scopul suprem al politicii partidului nostru, îndemnurile, orientările și exigențele adresate de tovarășul Nicolae Ceaușescu tuturor oameni­lor muncii fără deosebire de naționalitate, în­tregului nostru popor, se conjugă, acum la în­ceput de nou an, cu urarea de a obține succese tot mai mari în toate domeniile de activitate, de a face ca, prin muncă unită, să ridicăm patria socialistă pe noi trepte de progres. Se cere ast­fel ca să facem totul ca poporul român să obțină rezultate mai mărețe în dezvoltarea economiei, științei, culturii, în ridicarea bunăstării fiecă­ruia și a tuturor, ceea ce vine să demonstreze forța unită a unui popor stăpîn pe destinele sale, care își făurește în mod liber și conștient propriul său viitor. Pentru aceasta, se înțelege, întreaga noastră activitate trebuie să stea de acum încolo mai mult sub semnul afirmării spiritului revoluționar, al gîndirii și acțiunii în­drăznețe, cu toții fiind conștienți că numai ast­fel pot fi înlăturate greutățile și neajunsurile existente. In acest an va trebui să acționăm cu și mai multă hotărîre pentru a pune toate mijloacele de care dispunem în slujba formării revoluționare a maselor, pentru dinamizarea spi­ritului creator. Dispunem de tot ce este necesar pentru rea­lizarea în bune condiții a pianului pe acest an și pentru întregul cincinal. Hotărîtoare este acum activitatea practică, politico-organizatorică pentru realizarea tuturor prevederilor de dezvol­tare economico-socială. Dînd dovadă de patrio­tism și abnegație revoluționară, oamenii mun­cii se angajează să facă din munca pentru țară suprema rațiune de a gîndi și acționa. Pentru acest an, ca și pentru anii ce vin, poporul nos­tru are deci obiective clare și o adîncă încre­dere în puterile sale. El este ferm hotărît, cu toată ființa sa, să facă totul pentru a înălța Patria pe piscuri noi de glorie și strălucire. Tribuna Poem de dragoste pentru Cluj Orașul acesta mamă e chiar o orgă prin care sîngele trece din părinți la părinți în seara de iarnă cind ninsoarea iluminează ca și părul fiicelor orașul acesta mamă e chiar o muzică ce plutește de pe suflet pe suflet în seara de iarnă cînd străzi și turnuri înmiresmată ­p £ S­W­rq se năpustesc în descriere orașul acesta mamă e chiar harul verbului năzuind la revelața poemului -orașul acesta mamă e chiar viața mea una cu viața primită din pîntecul tău e chiar limba în care scriu mamă una cu limba primită de pe buzele tale Ion Cocora Respectul valorii Iată, ne aflăm la începutul unui nou an. Sun­tem­ însă în zilele cînd facem bilanțuri, urăm­, cînd ne îndreptăm speranțele de mai bine spre zilele înscrise sub o cifră cu care încă nu ne-am obișnuit: 1986. Poate că de astădată ... Poate că în acest an neîmplinirile noastre individuale vor fi mai mici, poate că în acest an binele va fi mai puțin grăbit, poate că pacea, sănătatea, norocul vor fi mai generoase cu noi. Să nădăjduim că... Dar nouă celor care, din păcate, nu mai sîntem tineri, cei care am lăsat în urmă destui ani, cei care am trecut prin lume cu ochii deschiși — sau am fost obligați să-i deschidem pentru a înțelege ce se întîmplă în jurul nostru —, nu ne este prea greu să răspundem la întrebarea care ne încearcă în pragul dintre ani, oare cum va mai fi? Nu este, cred, prea departe de adevăr un ma­re scriitor iugoslav cînd susține că: „Nădejdea este cocioașa morții, un ucigaș mai primejdios decît ura. Este prefăcută, știe să cucerească, să liniștească, să adoarmă, să șoptească ceea ce omul dorește, știe să-l ducă drept sub cuțit­? Speranțele noastre de mîine sînt în directă le­gătură cu faptele noastre, de ieri ,și de azi, după cum anii ce vin trebuiesc căutați în anii ce au trecut, structurile umane, care se vor contura mîine le putem deduce lesne din cele care exis­tă astăzi. Am avut suficient timp să învățăm că nimic nu se face de la sine, că nimic nu vi­ne din afară, că avem exact cu­ facem, că vi­surile noastre depind de puterea, integritatea morală, priceperea și curajul nostru de pînă acum. Pentru a avea dreptul la mai mult tre­buie să trăim cu ochii deschiși și sîntem obli­gați să nu uităm că în acest veac rapid, lec­țiile neînvățate la timp costă foarte mult. Zes­trea unui popor, cea mai de preț, este inteli­gența, materia cenușie. Vom fi mîine așa­ cum știm să o prețuim azi. Fără cultul inteligenței, al valorii, al muncii, al adevărului și al libertă­ții un popor nu poate aștepta nimic de la isto­rie. Cine n-a învățat să-și analizeze cu luciditate înfrîngerile, carențele, pașii greșiți, nu va avea niciodată victorii concludente. Pe de altă parte pe cei ce au înjosit valorile, istoria i-a trecut pe listele ei negre, atît de numeroase din păcate. Sigur, Baldensperger are dreptate cînd susține că uneori grupurile umane își creează valori după necesități, nu după merite. Dar aceste va­lori făcute și nu născute rămîn, în cele din ur­mă, doar exemple menite să ilustreze eclipsele istoriei. Căci valoarea, adevărul artistic sau ști­ințific nu pot fi concepute și judecate prin ple­biscit. Trebuiesc ridicați oamenii la înțelegerea unei opere, au coborîte arta, literatura, știința. In ciuda oricăror dificultăți, poporul nostru a ținut să-și respecte valorile. Și știe cu atît mai mult astăzi. El nu poate să uite că prin toate nopțile veacurilor spiritele sale cele mai lumi­nate i-au orientat căutările, pașii. De aceea a­­devărații eroi sînt vii, mereu prezenți, integrați în propria sa ființă. Ei există azi și acum. De asemenea, poporul nu poate să uite că sprijinul său prin timp a fost cartea. El știe că atunci cînd s-­au ars cărți, cînd în noaptea fascistă au fost prigonite, înjosite sau ucise spirite de către niște jalnici descreierați s-au distrus nu numai unele valori de neînlocuit, ci și ceva din ma­rele și generosul său suflet. De aceea, dacă cre­dem în viitor, și avem motive să credem că el va fi mai bun și mai drept, un viitor gene­ros cu fiecare om, optimismul are în substrat tocmai respectul pe care omul simplu, omul ade­vărat, omul bun — care nu mai poate fi ușor înșelat, deviat de la convingerile sale, care știe să aprecieze vorbele după acoperirea lor în fap­te — îl are pentru valorile spiritului. Căci așe­zarea la locul cuvenit a valorii, a spiritului, a performanței reale este expresia respectului fa­ță de prezent și viitor. Sîntem cît gîndim. De asta depinde mîinele pe care-l invocăm mai ales acum, la pragul dintre ani. Augustin Buzura Sabin Ștefăniță Stampă transilvană „Mulți ani trăiască!” La întilnirea anilor, mi-e drag să-i semăn cu grîu din Cîmpia Brăilei pe toți semenii din desăvîrșirea frumuse­ții care se numește Transilvania. Ninge pe decindea Dunării la vale și toți caii noștri de furat, înhămați la sănii de stuf roșu, bat din copită pe flu­viul închegînd sidefuri, argint și pîrtii de lună plină (ce de­subt Centaurul mi­rării viscolește basme de sărbătoare) pentru a trece munții prin troieni și a ne răsturna înalți, sănătoși, zdraveni și pîrjoliți de pofte sub bolțile cramelor de la Cluj, Alba Iulia, Mureș și Blaj, ca să ciocnim fraga vinului, durabilă, încărcată de bucurii nemuritoare, întru eternitatea neamului românesc pe pă­­mintul său. Din temelia visului, care e Dunărea, trecînd peste lacrima lui Zalm­oxe, stră­­juind răsăritul luceafărului în Vîrful cu Dor, buzele mele caută rodnic tîm­­pla de aur a Transilvaniei pe cînd ini­ma cîntă fără oprire: „Mulți ani, Mulți ani trăiască!“ Fănuș Neagu Retrospective '85 Lumini în universul scenei în toamna și iarna anului pe care l-am încheiat, viața teatrală a cunoscut un spor de efervescență. Au avut loc cîte­­va (nu multe) premiere de însemnătate — printre care Hamlet, la București, are grandoare și frumusețe — s-au lansat cîteva piese noi (prea puține valoroase) între ele detașîndu-se prin dramatism și calitate li­terară Cerul înstelat deasupra noastră de Ecaterina Oproiu, s-au desfășurat trei fes­tivaluri (la­ Timișoara, Piatra-Neamț, Galați) care, deși înghesuite unul în altul, într-o cadență de marș forțat și avînd felurite mi­nusuri organizatorice și selecțiuni curente, au îmbiat totuși spre lumea scenei și au dat din nou ocazia artiștilor, autorilor, cri­ticilor, activiștilor culturali să se întrevadă și să schimbe saluturi mai mult sau mai puțin amicale. O realitate dintre cele mai impresionante e publicul. L-am văzut, masat, în sala cea nouă a Teatrului din Suceava, inaugurată în această primă parte a stagiunii, ocupînd nu numai locurile, ci și spațiile dintre locuri, și treptele, la cele peste 30 de reprezentații ale Colocviului — să-i zicem așa — despre arta comediei de la Galați, stînd la cozi prelungi pentru bilete, de cu noapte, la Teatrul Bu­­landra și la Mic, ovaționînd actorii, într-un fel de miting emoționant, la Tg. Mureș, la Livada cu vișini, considerîndu-se pretutin­deni părtaș la actul scenic, arătîndu-se pre­tențios, sensibil, solidar. Valentin Silvestru (Continuare în pag. 5)

Next