Tribuna, 1986 (Anul 30, nr. 1-52)
1986-01-02 / nr. 1
Proletari din toate țările, unid-vdl MUREȘ TIRGU-MUREȘ 1 (1515) ANUL XXX 2 IANUARIE 1986 SĂPTĂMÂNAL DE CULTURĂ, eDitat de CONSILIUL CULTURII ȘI EDUCAȚIEI SOCIALISTE • DIRECTOR FONDATOR: IOAN SLAVICI (1884) • 3 lei La început de cincinal începem un nou an, începem un nou cincinal, ale cărui coordonate sunt munca și exigența, abnegația și spiritul revoluționar. Cum știm din recentele documente ale partidului, prevederile stabilite pentru acest an reprezintă, în mod firesc, prima din etapele pe care le vom parcurge pentru înfăptuirea obiectivelor stabilite de Congresul al XXI-lea al partidului în actualul cincinal, cînd țara noastră va trece de la țară socialistă în curs de dezvoltare la țară mediu dezvoltată din punct de vedere economic și social. In această perspectivă, obiectivul central pentru întreaga noastră activitate este acela de accentuare a laturilor calitative ale creșterii economice, de orientare spre o reproducție de tip intensiv, de sporire a eficienței și de creștere a responsabilității sociale. Preocuparea conducerii partidului, personal a tovarășului Nicolae Ceaușescu, pentru dezvoltarea intensivă a economiei, orientare pusă pregnant în evidență și de indicatorii de plan pe anul 1986, izvorăște dintr-o analiză temeinică, științifică a cerințelor obiective ale actualei perioade pe care o parcurgem. Și este pregnant evidențiată aici legătura nemijlocită ce există între dezvoltarea economiei, sporirea avuției naționale și ridicarea continuă a bunăstării materiale și spirituale a întregului popor, scopul suprem al politicii partidului nostru, îndemnurile, orientările și exigențele adresate de tovarășul Nicolae Ceaușescu tuturor oamenilor muncii fără deosebire de naționalitate, întregului nostru popor, se conjugă, acum la început de nou an, cu urarea de a obține succese tot mai mari în toate domeniile de activitate, de a face ca, prin muncă unită, să ridicăm patria socialistă pe noi trepte de progres. Se cere astfel ca să facem totul ca poporul român să obțină rezultate mai mărețe în dezvoltarea economiei, științei, culturii, în ridicarea bunăstării fiecăruia și a tuturor, ceea ce vine să demonstreze forța unită a unui popor stăpîn pe destinele sale, care își făurește în mod liber și conștient propriul său viitor. Pentru aceasta, se înțelege, întreaga noastră activitate trebuie să stea de acum încolo mai mult sub semnul afirmării spiritului revoluționar, al gîndirii și acțiunii îndrăznețe, cu toții fiind conștienți că numai astfel pot fi înlăturate greutățile și neajunsurile existente. In acest an va trebui să acționăm cu și mai multă hotărîre pentru a pune toate mijloacele de care dispunem în slujba formării revoluționare a maselor, pentru dinamizarea spiritului creator. Dispunem de tot ce este necesar pentru realizarea în bune condiții a pianului pe acest an și pentru întregul cincinal. Hotărîtoare este acum activitatea practică, politico-organizatorică pentru realizarea tuturor prevederilor de dezvoltare economico-socială. Dînd dovadă de patriotism și abnegație revoluționară, oamenii muncii se angajează să facă din munca pentru țară suprema rațiune de a gîndi și acționa. Pentru acest an, ca și pentru anii ce vin, poporul nostru are deci obiective clare și o adîncă încredere în puterile sale. El este ferm hotărît, cu toată ființa sa, să facă totul pentru a înălța Patria pe piscuri noi de glorie și strălucire. Tribuna Poem de dragoste pentru Cluj Orașul acesta mamă e chiar o orgă prin care sîngele trece din părinți la părinți în seara de iarnă cind ninsoarea iluminează ca și părul fiicelor orașul acesta mamă e chiar o muzică ce plutește de pe suflet pe suflet în seara de iarnă cînd străzi și turnuri înmiresmată p £ SWrq se năpustesc în descriere orașul acesta mamă e chiar harul verbului năzuind la revelața poemului -orașul acesta mamă e chiar viața mea una cu viața primită din pîntecul tău e chiar limba în care scriu mamă una cu limba primită de pe buzele tale Ion Cocora Respectul valorii Iată, ne aflăm la începutul unui nou an. Suntem însă în zilele cînd facem bilanțuri, urăm, cînd ne îndreptăm speranțele de mai bine spre zilele înscrise sub o cifră cu care încă nu ne-am obișnuit: 1986. Poate că de astădată ... Poate că în acest an neîmplinirile noastre individuale vor fi mai mici, poate că în acest an binele va fi mai puțin grăbit, poate că pacea, sănătatea, norocul vor fi mai generoase cu noi. Să nădăjduim că... Dar nouă celor care, din păcate, nu mai sîntem tineri, cei care am lăsat în urmă destui ani, cei care am trecut prin lume cu ochii deschiși — sau am fost obligați să-i deschidem pentru a înțelege ce se întîmplă în jurul nostru —, nu ne este prea greu să răspundem la întrebarea care ne încearcă în pragul dintre ani, oare cum va mai fi? Nu este, cred, prea departe de adevăr un mare scriitor iugoslav cînd susține că: „Nădejdea este cocioașa morții, un ucigaș mai primejdios decît ura. Este prefăcută, știe să cucerească, să liniștească, să adoarmă, să șoptească ceea ce omul dorește, știe să-l ducă drept sub cuțit? Speranțele noastre de mîine sînt în directă legătură cu faptele noastre, de ieri ,și de azi, după cum anii ce vin trebuiesc căutați în anii ce au trecut, structurile umane, care se vor contura mîine le putem deduce lesne din cele care există astăzi. Am avut suficient timp să învățăm că nimic nu se face de la sine, că nimic nu vine din afară, că avem exact cu facem, că visurile noastre depind de puterea, integritatea morală, priceperea și curajul nostru de pînă acum. Pentru a avea dreptul la mai mult trebuie să trăim cu ochii deschiși și sîntem obligați să nu uităm că în acest veac rapid, lecțiile neînvățate la timp costă foarte mult. Zestrea unui popor, cea mai de preț, este inteligența, materia cenușie. Vom fi mîine așa cum știm să o prețuim azi. Fără cultul inteligenței, al valorii, al muncii, al adevărului și al libertății un popor nu poate aștepta nimic de la istorie. Cine n-a învățat să-și analizeze cu luciditate înfrîngerile, carențele, pașii greșiți, nu va avea niciodată victorii concludente. Pe de altă parte pe cei ce au înjosit valorile, istoria i-a trecut pe listele ei negre, atît de numeroase din păcate. Sigur, Baldensperger are dreptate cînd susține că uneori grupurile umane își creează valori după necesități, nu după merite. Dar aceste valori făcute și nu născute rămîn, în cele din urmă, doar exemple menite să ilustreze eclipsele istoriei. Căci valoarea, adevărul artistic sau științific nu pot fi concepute și judecate prin plebiscit. Trebuiesc ridicați oamenii la înțelegerea unei opere, au coborîte arta, literatura, știința. In ciuda oricăror dificultăți, poporul nostru a ținut să-și respecte valorile. Și știe cu atît mai mult astăzi. El nu poate să uite că prin toate nopțile veacurilor spiritele sale cele mai luminate i-au orientat căutările, pașii. De aceea adevărații eroi sînt vii, mereu prezenți, integrați în propria sa ființă. Ei există azi și acum. De asemenea, poporul nu poate să uite că sprijinul său prin timp a fost cartea. El știe că atunci cînd s-au ars cărți, cînd în noaptea fascistă au fost prigonite, înjosite sau ucise spirite de către niște jalnici descreierați s-au distrus nu numai unele valori de neînlocuit, ci și ceva din marele și generosul său suflet. De aceea, dacă credem în viitor, și avem motive să credem că el va fi mai bun și mai drept, un viitor generos cu fiecare om, optimismul are în substrat tocmai respectul pe care omul simplu, omul adevărat, omul bun — care nu mai poate fi ușor înșelat, deviat de la convingerile sale, care știe să aprecieze vorbele după acoperirea lor în fapte — îl are pentru valorile spiritului. Căci așezarea la locul cuvenit a valorii, a spiritului, a performanței reale este expresia respectului față de prezent și viitor. Sîntem cît gîndim. De asta depinde mîinele pe care-l invocăm mai ales acum, la pragul dintre ani. Augustin Buzura Sabin Ștefăniță Stampă transilvană „Mulți ani trăiască!” La întilnirea anilor, mi-e drag să-i semăn cu grîu din Cîmpia Brăilei pe toți semenii din desăvîrșirea frumuseții care se numește Transilvania. Ninge pe decindea Dunării la vale și toți caii noștri de furat, înhămați la sănii de stuf roșu, bat din copită pe fluviul închegînd sidefuri, argint și pîrtii de lună plină (ce desubt Centaurul mirării viscolește basme de sărbătoare) pentru a trece munții prin troieni și a ne răsturna înalți, sănătoși, zdraveni și pîrjoliți de pofte sub bolțile cramelor de la Cluj, Alba Iulia, Mureș și Blaj, ca să ciocnim fraga vinului, durabilă, încărcată de bucurii nemuritoare, întru eternitatea neamului românesc pe pămintul său. Din temelia visului, care e Dunărea, trecînd peste lacrima lui Zalmoxe, străjuind răsăritul luceafărului în Vîrful cu Dor, buzele mele caută rodnic tîmpla de aur a Transilvaniei pe cînd inima cîntă fără oprire: „Mulți ani, Mulți ani trăiască!“ Fănuș Neagu Retrospective '85 Lumini în universul scenei în toamna și iarna anului pe care l-am încheiat, viața teatrală a cunoscut un spor de efervescență. Au avut loc cîteva (nu multe) premiere de însemnătate — printre care Hamlet, la București, are grandoare și frumusețe — s-au lansat cîteva piese noi (prea puține valoroase) între ele detașîndu-se prin dramatism și calitate literară Cerul înstelat deasupra noastră de Ecaterina Oproiu, s-au desfășurat trei festivaluri (la Timișoara, Piatra-Neamț, Galați) care, deși înghesuite unul în altul, într-o cadență de marș forțat și avînd felurite minusuri organizatorice și selecțiuni curente, au îmbiat totuși spre lumea scenei și au dat din nou ocazia artiștilor, autorilor, criticilor, activiștilor culturali să se întrevadă și să schimbe saluturi mai mult sau mai puțin amicale. O realitate dintre cele mai impresionante e publicul. L-am văzut, masat, în sala cea nouă a Teatrului din Suceava, inaugurată în această primă parte a stagiunii, ocupînd nu numai locurile, ci și spațiile dintre locuri, și treptele, la cele peste 30 de reprezentații ale Colocviului — să-i zicem așa — despre arta comediei de la Galați, stînd la cozi prelungi pentru bilete, de cu noapte, la Teatrul Bulandra și la Mic, ovaționînd actorii, într-un fel de miting emoționant, la Tg. Mureș, la Livada cu vișini, considerîndu-se pretutindeni părtaș la actul scenic, arătîndu-se pretențios, sensibil, solidar. Valentin Silvestru (Continuare în pag. 5)