Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1898 (Anul 2, nr. 123-247)
1898-11-25 / nr. 222
Fag. 7082 - Si. 222 TRIBUNA POPORULUI 25 Noemvrie (7 Decemvrie) 1898 promoţie vezi pe Unguri cum scrîşnesc din dinţi de năcaz, încât pentru persecutarea la examene se observa In anii din urmă o tactică fără margini de rafinată şi de infamă. De câte ori ne apropiem de timpul examenelor ziarele maghiare — dujmane furate tinerimei române — încep a agita pe profesori împotriva noastră, născocind cele mai obraznice minciuni. Dacă deci tu cei 2—8 ani din urmă s’a scris atât de mult despre „conciliabulele“ şi „comjuraţiile secrete“ ale tinerimei valahe, s’a făcut cu anume scop, ca să se influenţeze asupra profesorilor esaminători a nu da naţiunei române cuvenitul contingent de tineri cualificaţi. Aşa s-a întâmplat aceasta la începutul anului şcolar la Oradea, astfel anul trecut în diferite rânduri la Budapesta, şi întotdeauna cu mult succes, căci percenţele tinerilor români respinşi de la riguroase sunt mari. Este şi imposibil, ca profesorii maghiari, chiar şi cei puţini cari nu se lasă a fi stăpâniţi de duhul necurat al şovinismului, să nu se îndamne a pedepsi pe „agitatorii valahi“, acuzaţi de cele mai grele încălcări de lege. Cu cât mai turbate sunt aceste procedeuri, cu atât mai mult trebue să fie o mângâiere tuturor Românilor, că tinerimea română chiar şi între astfel de impregiurări nu renunţă a-şi face datoria faţă de neam, îşi iubeşte neamul, îşi cultivă limba ta de întruniri naţionale în care discută chestiuni ce contribue la lămurirea reciprocă şi chibzuesc asupra mijloacelor de a îmbunătăţi starea de umilire în care se află poporul nostru. Prin toate acestea tinerimea se educă pe sine politiceşte şi împregiurarea că se vede zilnic asediată de dujman o oţeleşte şi îi măreşte considerabil puterea de resistenţă. Nu selasă de loc Intimidată, ci merge tot Înainte, riscând chiar a şi jertfi viitorul, în schimb pentru a pute contribui cu cât de puţin la binele neamului. Când necesitatea o cere vedem că tinerimea se expune corporativ. Astfel s’a întâmplat cu prilegiul diferitelor manifeste, astfel anul trecut, când cu violentul protest urmat de succes real în contra trădătorului Alexius, astfel anul acesta în contra calomniilor de la Oradea. Aceste sunt tot fapte pentru cari tinerimea ţa purtat adevărate lupte şi prin cari a dovedit, că nu interesele vremelnice califică o tinerime naţionalistă, ci cause mai înalte Tinerimea respinge de la sine teoria ce vor să i-o octrpeze unii bărbaţi oportunişti de ai noştri, cari fatal au ajuns administratori ai stipendiilor, în sensul cărei teorii tinerimea să se abţină de la orice manifestare naţională, până după absolvarea studiilor. . . Asemenea teorie ni-ar da eroi de tristă figură ca cei trei tineri inconştienţi de la Universitatea din Cluj, cari pentru a nu-şi perde bursele de la Gojdu, au comis o ruşinoasă trădare faţă de colegii lor români. Astfel este deci actuala noastră tinerime universitară. Radicală în pretensiunile sale naţionale, perfect de agilă în lupta pentru cultivarea spiritului naţional, imună faţă de atacurile tot mai dese ale Maghiarilor, dornic de progres intelectual şi entusiastă pentru tot ce e bun şi nobil. Sunt aceste însuşiri ce le-a manifestat mai ales în cei din urmă trei ani, în care aproape numai tinerimea a dat semne de vieaţă naţională. Pe când massele cele mari se împuiau din buruiana indeferentismului, pe când sfetnicii poporului stăteau şi stau resfiraţi, numai tinerimea a muncit şi munceşte cu puteri armonice. Numai ea nu s’a răcit, căci ea nici când nu se pune pe calcule egoiste, ci idealurile ei o duc mereu Inainte. Succesele evident că n’au stat totdeauna In raport cu bunele noastre intenţii. Este prea adevărat, că dacă am fi muncit mai cu plan şi cu sistem am fi avut mai mari isbânzi de înregistrat. Ceea ce nu s’a făcut, însă până acum, dacă e ca să ne punem pe lucru, o putem face în viitor. Şi spre acest scop va fi bine să ne dăm seamă despre câteva mijloace şi directive budapestanul. DIN ROMANIA Primari noui. Primar al comunei Craiova a fost ales c N. P. Romanescu, la Brăila a fost ales c N. Ionescu, care prim ajutor dl Badenschi. Audienţă. M. S. Regele a binevoit a primi Miercuri, in audienţă, de la 5 lan 7 ş 1 4, pe dl Poni, comisarul guvernului la Exposiţiunea de la Paris. Dl Poni a făcut Majestăţei Sale un raport asupra mersului pregătirilor şi al lucrărilor şi i-a presentat în acelaşi timp planurile pavilionului României, întocmite de dl architect Formigo pentru viitoarea Exposiţie de la Paris. Monumentul lui Tudor. La 20 Noemvrie v. s’a desvăluit în Tg-Jiu, statua marelui Român Tudor Vladmirescu, in faţa autorităţilor civile şi militare. Generaţiile viitoare vor vorbi de recunoştinţa poporului demn de acest erou şi de aceea cari au ajutat să i se ridice monument. Ultima puşcătură. Confraţilor de la „Tribuna" li se pare că tot nu s’a făcut încă lumină in chestia „crisei", şi anume nu s’a scris îndestul asupra crisei politicei naţionale. D’aceea de vre-o săptămână cară fac „priviri retrospective“, repetând — nu mai ştim pentru a câtea oară — tot ce s’a „desvâluit“ in trecut. Cititorii ziarului sibian vor judeca ei înşişi întru cât se serveşte causei naţionale aducându-se în discuţie iarăşi lucruri cam în ceşti din urmă trei ani au învrăjbit pe atâţia fraţi de luptă. De astă dată „Tribuna“ mai aduce şi ceva „sensaţional“, lucru ne mai publicat. Şi anume următoarea epistolă: O scrisoare a dlui I. Sturdza. S a pus aci în Bucureşti chestiunea — care este datoria conducătorilor poporului român din Transilvania şi din Ungaria în urma pretinsei sentenţe a Maghiarilor din Cluj. Având în vedere, că părintele Vasile Lucacin în satutul său, din Aprilie trecut, a caracterisat în stil lapidar situaţiunea, zicând : „Chestiunea românească din Transilvania şi Ungaria este chestiunea libertăţilor politice în vieaţa politică a naţiunilor, este chestiunea de cultură naţională, la care fiecare popor are drept inalienabil, — este chestiunea muncei pacinice a liberei desvoltări economice naţionale ce cu drept cuvânt îşi pretinde o naţiune, — este o chestiune a ordinei şi păcei, zilnic ameninţate prin mâdurile violente îndreptate în contra existenţei naţionale, a culturei, a liberei desvoltări a poporului român*. Având la vedere, că înainte de a merge la Cluj tot părintele Vasile Lucaciu proclama — „că secolul al nouăsprezecelea nu poate fi numai privitor la atentatul regimului şovinist din Ungaria în contra vieţei naţionale a Românilor, ci el trebue să fie şi judecător; ear’ poporul român, stându-i înainte cu faţa deschisă şi cu fruntea sâninâ, e dator să-’l provoace, ca el să-’şi die verdictul In această chestiune“. Având In vedere, că comitetul naţional român, constatând — „că memorandul este opera partidului naţional român din Transilvania şi Ungaria, a declarat în 4 Aprilie trecut, „că procesul din Cluj este un proces intentat naţiunei române*. Având în vedere, că conducătorii poporului român din Transilvania şi Ungaria au mers la Cluj aclamaţi pretutindene, ca representaţi ai durerilor şi ai revendicaţiunilor naţiunei, — şi că îa această condiţiune ei s’au presentat dinaintea curţei de condamnare din Cluj. Având în vedere, că conducătorii poporului român din Transilvania şi Ungaria, renunţând la Cluj la apărare, au declarat: — „că Memorandul, pentru a căruia publicare şi răspândire ei sunt traşi in judecată ca nişte făcători de rele, cuprinde gravaminele poporului român, care cere scutul tronului pentru drepturile lui nesocotite şi călcate în picioare, — că în Cluj se face încercarea de a se discuta însăşi existenţa poporului român, dar’ că existenţa unui popor nu se discută, ci se afirmă, — că în asemenea chestiune nu poate fi vorba de a se apara, ci din contra de a acusa în faţa lumei civilisate sistemul asupritor, care tinde să răpească ceea ce un popor are mai scump — legea şi limba, — că de aceea ei, conducătorii poporului român nu mai sunt acuzaţi, ci sunt acuzatori, — că nu este de demnitatea poporului român de a se apara la Cluj în procesul secular dintre naţiunea maghiară şi autohtona naţiune română, — că astfel fiind, ei, mandatarii poporului român, nu pot fi judecaţi de juriul din Cluj — şi că ei nu pot să se facă complici în acest simulacru de proces*. Având în vedere, că conducătorii poporului român au zis prin vocea părintelui Lucaciu: — „Noi ne vom face şi mai departe datoria* . Considerând că toate faptele urmate în curs de mulţi ani, care mai ales acele mai recente, dovedesc că la Cluj nu au fost trase în judecată şi condamnate individualităţi, ei însăşi existenţa poporului român ; că conducătorii poporului român, renunţând la apărarea lor, au ridicat vocea în mod solemn în faţa naţiunei şi a lumei întregi şi au zis: Nu poate fi vorba aici de judecată, de apărare! Nu! Faceţi ce voiţi, dar nu sunteţi stăpâni pe conştienţa naţională a poporului român. Nu este curtea din Cluj competinte să judece pe coducătorii şi representanţii poporului român. Este un alt tribunal mai mare, care ne va judeca pre toţi detribunalul lumei civilizate, care vă va osândi odată mai mult şii mai aspru, decât v’a osândit până acum. Prin spiritul de intoleranţă, printr'un fanatism de rassă fără seamăn in Europa, dovediţi lumei, că Maghiarii sunt o notă discordantă în concertul civilisaţiunei“; că o legitimare a verdictului din Cuj ar fi contradicţiune vederată cu toate actele şi faptele anterioare ale conducătoriio poporului român; Că dacă conducătorii poporului român s’ar supune verdictului din Cluj ei ar recunoaşte legitimitatea condamnărei;ă condamnarea aceasta este condamnarea poporului român din Transilvania şi Ungaria de a nu mai exista, şi supunerea representanţilor sei la ea ar fi declaraţiunea de supunere a poporului român la opera nedreaptă şi barbară a maghiarisărei. Considerând cuvintele lui Gulielm de Orania: „Nu suntem simpli indivizi şi dacă se cuvine să ne jertfim pentru mii de concetăţeni, se cuvine să ne şi cruţăm pentru dînşii* . Considerând că închisoarea maghiară de la doi până la cinci ani trebue considerată, după exemplele ce avem, ca egală cu condamnarea la moarte, mai ales pentru acei în vîrstă înaintată sau cu o sănâtate slabă. Considerând, că fiecare neam îşi are cercul seu de activitate numai şi mai ales în mijlocul seu şi că nu e bine a-l transporta fără necesitate vădită şi pipăită între străini, desvâluire, care dovedeşte o „nouâ“, dar „absolut noua trădare“ a d-lui D. Sturdza. Publicarea epistolii în „Tribuna“ nici n’a avut alt scop! In scrisoarea, pe care,Tribuna“ aţinut-o probabil ca . .. „Iov,tură decizivă*, nu găsim de altminteri nimic ce d. Sturdza n’ar fi spus în public . .. Efectul „diplomatic* al publicării epistolei anevoie va fi deci după cum se aşteapta în cercurile antisturziste. Suntem curioşi de un singur lucru: de ce nu spune „Tribuna“ cine e depositorul acestei scrisori şi cum a ajuns la ea? Subscrisul şi cu dinsul toţi bărbaţii, cari veghează şi lucrează la nesmintirea rostului neamului românesc credem 1- o, că ar fi o mare şi ireparabilă greşală politică, a se recunoaşte legitimitatea verdictului de condamnare din Cluj şi prin urmare a se supune acestui verdict; 2- 0, că se impune ca o datorie patriotică şi naţională, ca cei condamnaţi la Cluj să transpoarte în România centrul activităţei lor în lupta ce susţin pentru existenţa naţională a Românilor din Transilvania şi Ungaria, 30, că singurul temperament ce s’ar pute admite este pentru cei condamnaţi la mai puţin de un an de închisoare şi cari sunt în destul de viguroşi pentru a îndura temniţa maghiară fără pagubă pentru sănătatea lor, şi aceasta numai din consideraţiune că după câteva luni ei vor putea din nou lua parte la lupta încinsă, şi care nu poate şi nu trebue să stee locului. Bucureşti. In ziua Inălţărei Domnului 1894. D. Sturdza. Se înţelege, scopul acestei publicate este să demonstreze că pentru toate relele d'aci, dl D. Sturdza e de vină. Noi credem însă că cu folos ar fi când s’ar căuta mijlocul dejja îndrepta râul, şi pentru anul ce urmează de sigur că şi abonenţii „Tribunei* s’ar bucura mai mult dacă dl Dr. Raţiu şi cei şese din jurul sâu ar desvâli un progrm de luptă întru strângerea rondurilor şi ar „desvâli“ ce s’a făcut orice au de gând să facă întru organisarea partidului. Mai ales că zilele acestea chiar „Tribuna“ constata şi ea desorganisarea şi se tânguia că pentru actualele vremuri grele avem oameni atât de mici!... Ziarele oposiţionale din Bucureşti şi face acum caz mare din aceasta „sensaţională* Revista externă. Teorism unguresc în Serbia. Se vede cât colo, că şi chiar Milan cel vestit al Serbiei a avut ceva de învâţat şi de copiat de la regimele ungureşti. Toată urnea ştie, că actuala Sicupştina sârbească este pur şi simplu, o adunătură de indivizi fără orice rost, numiţi şi strînşi în „parament“ de cătră poliţia Milaniana , la Banfy. Am mai amintit ce legi fenomenale prin reacţionarismul cel mai medieval a adus până acum. Foile sârbeşti din Ungaria publică cu data de 29 Noemvrie următoarea telegramă din Belgrad : „Astăzi Skupstina, aceasta strînsatură de capturi poliţiate, a primit proiectul de lege, care nimiceşte pe deplin libertatea de întruniri şi asocieri (reuniuni). „Toate partidele politice existente sunt disolvate, care noue nu se pot organiza decât cu învoirea ministrului de interne. „Nimeni nu poate fi membru al vreunei partid politic, dacă primeşte orice fel de plată de la stat; de asemenea nu pot fi membri ai partidelor politice, persoane duhovniceşti şi învâţători; nici aceia cari vreodată au fost osândiţi pentru vătămarea vreunui membru al dinastiei“. „Zustav adăogă la telegrama: „La Sip hanişte ! ‘ O altă corespondenţă din Belgrad spune : „Bătrânul vanitos Risticî, unul din acei oameni mici, cu care providenţa pedepseşte poporul sârbesc, dându-le în mâni mare putere şi cuvânt puternic în destinele lui, s’a înhămat cu cei doi regi, tatal şi fiiul contra partidului liberal. Grija lui de căpetenie acum este de a zădărnici reapariţia ziarului lucetatului organ liberal „Serpka Zistava*. Pe fostul redactor-șef, Dimitrie Georgevici l’a înduplecat să și dee demisia; un alt redactor Vladimir Popovicî n’a fost admis de cătră guvern, fiindcă, zice, este profesor de stat. Atunci a demisionat din profesură, pentru a se putea consacra pe deplin ziarului; dar’ guvernul n’a primit demisiunea şi contra voinţei lui l’a numit scriitor in tipografia statului. Popovicî s’a mulţumit pentru această numire, dar’ guvernul nici această demisiune n’a primit-o car’ pe deasupra poliţia l’a pedepsit, fiind că, zice, nu a anunţat numirea sa. „Comitetul central al partidului liberal a decis a exclude pe Ristica din partid“. Senioriile lui Bismarck. IX. Mercuri 19 Octomvrie. — Marele duce de Weimar a dat ordin cancelarului de a veni să’l vadă în acea seară, fiindcă are să'l întreţină de mai multe afaceri. Iară respunsul textual a! cancelarului: „Spune că sunt reţinut de sănătate şi de afacerile mele,. Waldersee ne povesteşte că în timpul incendiului palatului Saint-Cloud, câţiva tineri prinţi au salvat din foc câteva suveniruri diferite, aşa ca vase, bijuterii şi cărţi, pe cari le rezervau uzajului lor particular; dar ei au fost siliţi de a Înapoia totul din ordinul Kronprinţului. Joi 20 Octomvrie. — Marele duce de Weimar s’a arătat furios că cancelarul nu s'a dus la el când l’a chemat. Atunci cancelarul s’a întors spre Kendell şi i’a spus: — Spune-i graţioasei Sale Alteţe că sunt indignat de a vedea cum întrebuinţează el timpul meu şi sănătatea mea, şi că regret că A. S. are o idee aşa de greşită de datoriile care mi se incumbă. Apoi el începu să vorbească pe socoteala marelui duce — E cu putinţă, ca el să ne fi făcut câteva servicii în 1866. Dar ne a dat înainte unuit fir de tors, când vroia să fie împăratul Germaniei şi când se pusese în fruntea societăţii secrete de tir. In această epocă am avut serios intenţia de a-1 ridica, cu un regim nt