Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1899 (Anul 3, nr. 1-125)

1899-01-14 / nr. 10

Mf* 10A imI Uf Arad, Joi 14 26 Ianuarie 1899 REDACȚIA Arad, Str. Aulich (Adam) ABONAMENTUL Pentru Austro- Ungaria: pe an fl. 10; pe */, an fl. 5; pe l/4 de an fl. 2 50 ; pe 1 lună fi 1. N-rii de Duminecă pe an fl.2.— Pentru România fi strămutaU: pe an 40 franci. Manuscripte nu se înapoiază. ADMINISTRAŢIA Arad, Str. Aulich (Adam) INSERŢIUNILE • de fir garmond: prima dată 7 cr.; a doaua oară 6 cr.; a treia oară 4 cr. şi timbru de 80 cr. de fiecare publicaţiune. At&t abonamentele cât şi inserţiunile sunt a şi plăti Înainte. Scrisori nefrancate nu se primesc. COROANA. (*) Dacă e să credem unor ştiri venite ori de la Budapesta, baronul Bânffy are să demisioneze nainte de a fi încheiat pactul economic cu Austria. De schimbarea regulamentului Dietei nici vorba nu poate fi. Opoziţia nici în chestiuni mari de stat nu vrea sa stea de vorbă cu Bânffy, dar’mite să se învoiască la ciopârţirea regulamentului, azi singura armă „constituţională1" a oposiţiei. Ear’ iniţiativa schimbării guvernului, nici îndoială nu încape, o ia Coroana, care desigur se va despărţi de Bănffy asigurându-l de perfecta Sa graţie. Ceea ce şi merită Bănffy, pentru că puţini Unguri ar fi fost capabili să se ţină la putere cu atâta îndârjire, să rabde atâtea insulte şi să stîrneasca un vifor atât de mare numai pentru a se ţine de vorbă, a face totul întru realizarea celor hotărîte la Ischl încă înainte de deschiderea Dietei. Ear’ dacă râmâne, Bânffy râmâne să facă nu pace, cum zice oposiţia, ci să impună tot voinţa Coroanei. Oricine va veni după Bânffy, iarăşi e sigur, că are să îndeplinească ceea ce predecesorul seu n’a putut. Cel puţin se va încerca să încheie pactul economic cu Austria, căci guvernul de la Viena aşteaptă într’una, şi poate cu mare nerăbdare. Pentru că în actuala situaţie nu ştim cine ar putea lua garanţie că va îndeplini atâtea lucruri importante, pentru cari se cere minte aşezată şi încredere absolută, ceea ce la partidele maghiare nici cel mai mare binevoitor al lor nu ar îndrăsni să afirme că este. Singurul punct fix în monarchie nu este deci — Ungaria, cum cu atâta ostentaţiune se lăudau până acum gălăgioşii noştri heghemoni, ci singurul punct fix este — COROANA. Ea l’a trimes pe Badeni şi a adus pe Thun, sare în chestia egalei îndreptăţiri a naţionalităţilor a făcut încă mai mult decât predecesorul seu. Ea va trimite pe Bánffy şi va aduce pe Széll ori pe altul, dar’ desigur tot un bărbat care să se angajeze conform dorinţelor Coroanei dar’ nu a secilor de 48-tişti. Mulţi Români cu inimă se vor întreba însă: Bine, dar’ ce folos avem noi din toate acestea, căci Bánffy ori Széll, dar’ faţă de noi va fi acelaşi regim intolerabil de şovinist ?! . . Desigur. Nu trebue să uităm, că în politică lucrurile se coc cu încetul Cât i-a trebuit Vienei până să înmoaie pe Unguri într’atâta, încât să primească ideea încheiării unui pact cu Austria chiar şi fără parlament. Şi iată-i, azi cei mai radicali, ca Tisza, care odinioară combătuse violent pe Deák, şi cei mai mari adoratori ai operei dualismului făcut de Deák, Széll, nici o vorbă nu mai zic împotriva §-ului 14, ci se declară dispuşi a încheia pactul şi pe aceasta basă. Şi ce sgomot nu făcură, când cu ordinul cătră armată — în chestia Hentzi — al ministrului Krieghammer? Şi iată-i azi smeriţi, de parca nu ei ceruseră ca în 24 ore Krieghammer să plece că prea a insultat şi umilit — „naţia“. Aşa are să se întâmple şi cu egala îndreptăţire a naţionalităţilor. Cum adecă ? Heghemonia maghiară să-i fie Vienei mai dragă decât era dincolo cea germană. De unde atâta dragoste pentru naţia lui Arpad ? Nu, ci Coroana îşi menajează interesele dinastice în primul rând şi cele mari ale monarchiei. Ear’ dacă dincoace de Leitha naţionalităţile s’ar fi dovedit atât de harnice, ca dincolo, încât Coroana să fie îndemnată a-şi lega soartea de mulţumirea acestor naţionalităţi, nu aveam oare şi noi bucuria să înregistrăm concesiuni ? Ce am făcut însă noi în aceşti doi ani de când în monarchie se făureşte soartea pe ani mulţi a atâtr popoare? Ne am ambalat în „desvâliri“, ne-am pasionat pe lucruri de nimica şi tolerăm o situaţie în care nimic nu este limpede. Ear’ In organe de publicitate vedem că lumea-i dăscălită până şi de nişte oameni, cari dacă au scăpat de temniţă pentru delicte foarte ordinare, e numai că au ştiut să se facă la vremea nevezuţi. . . In 1895 s’a proclamat în congresul naţionalităţilor atâtea lucruri frumoase : congres în fiecare an, apel cătră Coroană etc. etc. Toate au râmas însă literă moartă şi despre activitatea comitetului naţionalităţilor procesul verbal l-am cetit numai în foile lui Jeszenszky, ajuns acolo zice-se, prin indiscreţie pe care „organul,autorisat“— a aruncat-o în spinarea „cabinetului negru“, pe Sârbi şi pe Slovacii însă i-a pus pe griji. La noi „fruntaşii“, toţi nici numai cei „autorizaţi“, s’au pus să-şi cheltuească vlaga şi pravul de puşcă combătând guvernul M. Sale Regelui României. . . pe semne pentru a nu crea M. Sale Monarchului nostru greutăţi combătând cu acelaşi zel şi aparat guvernul unguresc. . . La noi „fruntaşii“ după ce au ieşit din temniţă în loc să-şi frământe mintea cum să uşureze soartea naţiei, s’au pus să „reguleze“ „averea naţională“ şi cine nu s’a închinat „regulan“, ţîntă de atac a fost. Natural că în felul acesta au mers toate de-a valma. E vorba însă că dacă nu ne vom aduna minţile nici în ora hotărîtoare, ci vom sta neorganizaţi şi fără cale trasă, uşor se poate întâmpla ca soartea să ni se hotărască fără să fim ascultaţi. Pentru că Monarchii au şi ei mulţi griji, şi nu o să pretindă nimeni ca ei să se gândească a lua în serios un popor care trăieşte încă vârsta . . . copilăriei. PROTESTARE. In şedinţa de alaltăieri a congregaţiunei comitatului Heves s’a luat cu majoritate conclus de a se înainta Dietei o adresă, în care să se protesteze în contra stării actuale înafara din lege şi se declară, că comitatul nu va plăti dare nici va da recruţi pentru oştire, după cum n’ar privi de legală nici ar efectul o alegere ce s’ar face dacă s’ar disolva Dieta. • Răspuns şovinismului. Unde numai se poate, preoţii catolici caută să maghiarisese şi ei, întroducend în biserică predica ungurească chiar în contra voinţii majorităţii credincioşilor de altă naţionalitate. Aşa a făcut şi preotul din Santova, comună de Şocaţi (în Bad, Bodrog). Şocaţii însă, cari nu vor să se maghiariseze, au răspuns preotului şovinist aşa, că peste 1200 s'au dus şi au declarat, că trec la legea gr.-orientală, cărei aparţin şi Serbii de prin acele părţi. Germania-Jună. (1830-1848) Luft, Luft in den Massen !... Gutzkow: Nero. VII. Aceste deci au fost împregiurările politice şi Literare, Intre cari Germania-Jună s’a ivit ca un curent spontan dar radical revoluţionar, — timbrat fiind de cătră stăpânire de primejdios ordinei publice şi pus prin urmare la discreţia puterii poliţiale. Un curent însă, ce-şi are base fireşti, e cartul de munte ce rostogoleşte jghiabul, fie acela cât de puternic Germania-Jună a găsit căi şi mijloace a şi deposita ideile şi a le fertiliza, cu toată persecuţia esistentă, cu tot spionajul, censura şi celelalte şicane cărora era espusă. Trebue constatat din capul locului, că activitatea acestei grupări a fost esolusiv tendenţioasă, întemeiată pe principiul amintit: mai întâia libertate şi numai pe urmă literatură. Pentru aceea se îndreptau cu toată vehemenţa în contra deţinătorilor libertăţii şi a celora ce conştienţi sau inconştienţi le dădeau ajutor, — car’ aceştia erau toţi acei poeţi şi scriitori diferiţi cari preamăreau fantasticul şi minciuna, abătând lumea de la adevăr. Bărbaţii politici reacţionari deci şi scriitorii romantici erau ţinta săgeţilor tinerilor germani. Tendinţele lor reformatorice se referau la societate, sfat, biserică şi literatură, — formau deci un fel de opoziţie continuă pe teren literar, social şi politic. In toate aceste ei nu se instirauca bunăoară poeţii naţionalişti înaintea lor şi cei cari au urmat la 48) de binele esclutiv al Germaniei, ci — mai ales Heine — considerau ideile liberale din punct de privire mai înalt. Aceasta a dat criticei germane prilej de a-i acusa de răspândirea de idei cosmopolite, — o acusă altfel cât se poate de absurdă, cert fiind, că toţi aceşti tineri germani tindeau la mărirea şi unitatea germană. Tot astfel au fost acusaţi de critică reacţionară, că ar fi agenţi plătiţi ai Franciei şi huliau cele germane *) Adevărul e însă, că ei se inspirau de stările franceze, fiindcă acele erau cât se poate de înfloritoare sub domnia libertăţii intrată după revoluţia din iulie 1830, şi ce era mai natural, decât ca ei să laude această libertate în vers şi presă şi să o arete germanului, lui ,Michel, celui somnoros, care dormia somnul inconştienţei cu căciula trasă peste urechi?! Vom vedea mai la vale chipul în care s-au manifestat pe teren naţional. De importanţă este forma în care au ştiut să-şi îmbrace ideile pentru a trage pe sfoară statul şi controla, căci acesteia i se datoreşte succesul. Şi această formă este — foiletonul. Foiletonul din punct de vedere al artei e lipsit de formele artistice exterioare şi e prin urmare mai potrivit ca tratând obiecte fie literare, fie de ştiinţă să le tratezi în mod liber şi — eventual — să agitezi, fără ca procurorul să te ştie exact control. In felul acesta operele acestor scriitori nu se presentă ca nişte opere de artă rotunzite, ci mai mult ca nişte foiletoane ocasionale, în cari ating chestiunile menite a contribui la mişcarea mulţimii. Atîrnă fireşte tot de mulţime ca să comenteze just şi să aplice calea ce li se spunea. Scrierile prosaice ale lui Heine bunăoară nu sunt nici romane, nici critice, nici nuvele, sau alte forme de scrieri, ci nişte foiletoane ce bâjbăiau de zeci de tendinţe reformatorice. „Reisebilder“, „Die romantische Schule“, „Salon“ sau „Alta Troll“ ale lui Heine, mai departe scrierile lui Börne, Gutzkow, scrierile şi scrisorile lui sau „Madonna“ lui Mundt, — toate aceste ascundeau în sine germenul revoluţionar, îmbrăcat într’o haină pictorească, în care cel puţin până a se divulga, au ştiut amăgi ochii censurei şi ai politiţiei. In descrierea de călătorii făceau politică, în critici teatrale naţionalism revoluţionar, în analise literare tot astfel, în memoriile lor tot politică. — Era o mai uşoară cale decât aceasta a influinţa massele?♦ Inainte de a face o expunere mai amănuntă a activităţii lor trebue să fac amintire de un nume, ce stă în strînsă legătură cu tinerii germani, nume devenit atât de odios, încât şi astăzi încă criticii îl arată cu degetul, fiind tipul criticului denunţant şi egoist. E vorba de profesorul Wolfgang Menzel, om altfel foarte instruit şi diriguitor al literaturii germane pe timpul acela. Acest învăţat redacta o revistă „Literaturblatt“, în care publica recensiuni asupra tuturor scrierilor contimporane. Apărând şi un roman , Wally die Zweifierin“ [al lui Gutzkow, Menzel s’a folosit de prilej ca să lovească în Germania-Jună. In acest roman este adecă o scenă, altcum foarte frumoasă şi delicată, în care o fată se arată amantului seu într’un neglijee perfect, — lucru ce atât de mult a displăcut lui Menzel, încât a atras atenţia Bundestag-ului asupra cărţii, denunţând pe Gutzkow şi pe amicii lui literari, că sunt imorali şi propagă sensualismul şi ireligiositatea, anarchistul şi câte alte idei destructive. Eare peste câtva timp, auzind că Gutzkow şi ai sei voiesc a scoate ei înşişi o revistă, Menza scrie un „Literaturblatt“, că aceşti tineri nu sunt numai imorali, ci şi antipatriotici şi că revista ce vor să o înfiiinţeze tot astfel de tendinţe va propaga. In urma acestei denunciaţiuni revista contemplată a lui Gutzkow a fost suprimată înainte de apariţie. Procedeul acesta al lui Menzel i-a servit lui Heine de prilej la un boboc de pamflet .Hber den Denunciant n. *) de o ironie necruţătoare şi de un sarcasm brutal cum nu s’a mai cetit până atunci în literatura germană. Revoltarea lui Heine însă în contra lui Menzel e legitimă, când socoţi la ce s’a degradat un ora instruit pentru a suprima curentul liberal. Pentru a se vedea cu câtă patimă era făcută denunţarea lui Menzel, cităm, după Brandes, câteva proposiţii din pasquitele lui de prin „Litteraturblatt.“ .Numai în cea mai groasă tină a demoralisării, numai în bordel se pot naşte asemenea tendinţe*, scrie Menzel. ,Dacă am voi să permitem lăţirea în Germania a aces *) .Heine ’s .Siiinmtliche^Werke“, an XH. png. 27. * Heinrich von Freitsche, In :Deutsche Literatur des 19-ten Jahrhunderts“, 1890 tom. 4, atacă cu o înverșunare eolosală această grupare literară din acest motiv. Asemenea și Iulian Schmidt In : .Geschichte der Literatur des 19-ten Jahrhunderts, 1863.