Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1901 (Anul 5, nr. 1-121)
1901-01-03 / nr. 1
o , ministrul Korber mai ales avea sa caute sprijinul, de data aceasta vor întră reduse la numer în noul parlament, şi lipsesc de-acolo doi factori de mare seamă: Di Paul şi Ebenhoch. Ce-i drept, reduşi la numer au eşit în acelaşi timp şi Cehil-tineri; această împregiurare însă nu schimbă de loc situaţia în favorul guvernului. S’au împuţinat numai Cehii tineri, dar’ celelalte fracţiuni cehe, cari sigur vor purta lupta cu aceeaşi energie pentru apărarea drepturilor naţionale cehe, — biruitoare întră în noul Reichsrath. Dacă, la toate astea, mai adaugem şi împregiurarea, că în Austria necurmat se sporesc curentele, cari doresc separarea economică a Austriei de către Ungaria, — atunci situaţia devine îndoit mai precară şi terenul de sub picioarele guvernului Kötber tot mai şubred pe zi ce trece. Se svoneşte chiar, că zilele actualului cabinet sunt numerate şi că ar fi chestie numai de scurt timp, ca Dr. Körber să cedeze locul altui personagiu la conducerea regimului. Ori cum s’ar desvolta lucrurile, fapte, că azi Austria trece printr’o crisă foarte gravă, şi resultatul final foarte cu greu se poate prevede. Cât pentru interesele noastre de liberă desvoltare culturală naţională, noi nu putem să dorim decât o Austrie tare şi bine închiegată, care în complectă unire să poată resista pretenţiilor tot mai potenţate ale Maghiarilor cu politica lor asupritoare. Falk şi Apponyiştii ori. Luni seara, partidulliberal* a ţinut o şedinţa foarte cercetată in clubul aşa numit ,Lloyd* din Budapesta, sub presidenţia baronului Podmaniczky Frittyes. Obiectul şedinţei a fost: vorbirea de Antimnouaiul Max Falk, stâlpul evreismului din Ungaria. Se ştie anume, că prin vorbirea lui Falk membrii fostului partidnaţional* s’au simţit de tot atinşi in nimbul fiinţei lor şi au stăruit zile de-a rtndul, ca partidul dela putere să le dea deplină satisfacţie, dacă vrea ca Apponyiştii să rămână şi mai departe in partidul guvernului. In mijlocul marelui număr de membri al partidului s’au presintat toţi miniştri, afară de Fejérváry, care e bolnav. După deschderea şedinţei prin preşedimne, căd din aiu s’a sculat acusatul F Ik care chiar dela început ’şi-a cerut scuse* pentru halul, în care a împins o parte a membrilor din partid. A declarat, că dânsul ştie să preţuiască fostul partid naţional şi că nu a vrut să atingi integritatea membrilor partidului. Apoi a continuat: „Bu în acea parte a vorbirii mele am zis numai atâta, că partidul liberal, care stă pe temeiul programului actualului ministru prezident, — sporit la număr, cu puteri unite şi cu însufleţire se grupează în giurul programului şi al şefului. Roagă să i se ia la cunoştinţă această declaraţieloială*. A vorbit dup’aceea însuşi ministrulpresident Széll. ,Rog şi eu pe membrii partidului — a zis prim-ministrul,—ca, In urma declare*ţunii corecte şi loiale în toată privinţa, — să considere deplin încheiat incidentul. Cei cari ne am întrunit aici, stăm pe temeiul acelui program, pe care eu l-am desfăşurat In camera deputaţilor. Pe temeiul acestuiprogram ne-am unit bona fide, fără nici un gând reservat, şi tocmai pentru aceea de doi ani deja am stat la locul nostru. .Vrem să validităm acele principii şi să resolvăm acele probleme, cari se cuprind în acest program. Avem datorii mari faţă de ţeară şi de afacerile publice O mare răspundere poartă pe umerii sei partidul liberal, care reprezentă majoritatea parlamentului, avem datoria să corespundem misiunii noastre, dar, ca s’o putem face aceasta, să nu îngăduim nimic, ce ar pute să conturbe concordia, unitatea şi viaţa internă a partidului. Avem de împlinit atâtea probleme, încât îndoită trebuinţă avem de concordie. Să nu căutăm ceea ce ne a despărţit in trecut. Nu de trecut, ci de present de viitor avem noi să ne ocupăm. Rog deci pe membrii partidului, ca să nu mai continue discuţia în acest obiect. Se înţelege, că adunarea marilor fericitori ai patriei a luat la cunoştinţă atât declaraţia lui Max, cât şi a ministruluî-president, şi cu asta — comedia s’a finit, n’am uitat ca buni creştini de legea Strămoşească şi dacă n’am putut să ne ţinem Intru toate de obiceiul poporului nostru, să ne gostiram cu varză, cu sărmăluţe, cărnaţi şi cârtaboşi:—nu suntem noi de vină ; cei ce se ocupă cu politica vamală ştiu, că graniţele Germaniei sunt închise pentru carne şi provenienţele sale. Nu ni-a rămas alta de făcut, decât să adoptăm calapodul petrecerilorliterare musicale împreunate cu dans ale colegilor noştri din patria mare, pe cari le-a atins odată satira lui ,Fidelio“ In coloanele acestei foi. Curios, că de vre-o câţiva ani încoace acţiunea tinerimei române se resumă într’una sau mai multe petreceri cu clef şi toasturi însufleţite. Acum par’că şi acestea au încetat stagnare chiar în petreceri. Şi s’ar fi aşa mare parderea, dacă acţiunea s’ar continua pe alte terenuri, cum îmi aduc aminte că se făcea prin anii 1892/93. Dar se vede, că tinerimea s’a molipsit, rău dela bătrâni, închipuiţii conducători ai poporului. Societatea studenţimei române .Patria* s’a ţinut cel puţin de tradiţie, a arangiat sărbarea Crăciunului, reuşită cum ne promiteam, dar nu ne aşteptam. Sala Kaim* cea mică îmbrăcase haină românească de sărbătoare. Generaţiunea de azi a artiştilor noştri, generaţiune mult promiţătoare, din motivul, că este mai naţionalisată decât cea din trecutul apropiat, a pus tot gustul său rafinat în decoraţia sălei. In fruntea ei, o marcă-simbol a tuturor Românilor, lucrată de pictorul decorativ I. Ludu. La dreapta şi la stânga tablourile Majestăţilor Lor regelui şi reginei României, Carol şi Elisabeta, încununate de fâşii late de tricolor, cari se continuau împletite cu girlande de brad în jurul sălei. Mai remarc aci dintre multele tablouri şi schiţe cu subiecte naţionale expuse, o lucrare nouă a sculptorului bănăţan Alexandra Liuba, despre a cărui menţiune câştigată la concursul ultim al academiei de belearte, v’am comunicat deja. Această lucrare represintă schiţa monumentului equeatra Intru amintirea lui lancu, regele munţilor şi eroul poporului român din 1848. In faţa schiţei admirabile, involuntar mi-am pus întrebarea: oare voiu mai trăi să văd visul cu ochii ?! După datina nemţească am avut şi un brad înalt majestos, frumos împodobit. La palele lui o şatră de obiecte de tombola. Partea cea mai mare consta din obiecte neţonale : cămăşi, ştergare, şorţuri şi cătrinţe, toate în fir cusute şi poleite cu fluturi, de-ţi luau vederea ochilor In staţii străzi domni şi dame, se adunaseră în jurul bradului, admirând productele industriei de casă româneşti, ca nişte copii impresionaţi de strălucirea feerică a luminilor de brad. Totul avea aer de sărbătoare. Sala splendid decorată, toaletele decoltate de «ataşă discret sfâşnitoare ale doarelor drăgălaşe de naţionalităţile cele mai diferite: norvegiene, americane, engleze, nemţoaice, o franţuzoaică, poloneze, grecoaice şi româncuţe; apoi Românaşii gătiţi, mai cu seamă cel din regat cu nota lor caracteristică, frumoşi, bruneţi şi deştepţi; amestecul parfumului de brad cu al buchetelor de flori; şoptitul general intretăiat de câte-un rîs cristalin,toate la un loc, contrasturi şi armonie, produceau un farmec legendar şi în acest mediu înălţător sărbătoresc, şi preşedintele societăţii, dl Adrian Cristea deschise serbarea prin o vorbire—de altcum tărcată — jumătate românească, jumătate nemţească — potrivită importanţei şi măreţiei zilei de Crăciun. La cina comună ce a urmat, toastele n’au putut să lipsească. Dl Traian Mihaiu a toastat în limba română şi cea germană, dl Ioan Artimescu în limba franceză şi dl Lascar Verel în cea română. A reda conţinutul toasturilor, mă dispensez sin ■ gur, amintesc numai, că au fost inspirate de focul sacru tineresc-naţional. Când ne aflam încă la masă, d-şoara cu ochii cei maî frumoşi, rugată, a binevoit a lua asupră-’şi vinderea lozurilor de tombolă. Şi cât al bate în pălmi, cu sutele s’au vândut ca pânea cea caldă. In cumpărarea lozurilor celor mal multe a escelat veneratul profesor de pictură dl Aschbe şi d na colonel v. Schmidt, patroana bărbăreî In lipsa, din causă de indisposiţie, a membrei de onoare dna Borghetti. Bucuria şi voia bună, atât a celor ce au avut norocul să câştige din obiectele preţioase din tombolă, cât şi a celor pârliţi, şi-a ajuns culmea într’o horă mare, cu foc jucată. Au urmat sorbe turbate, ceva cam orientale, valsuri, porci etc., durând dansul până în zori de zi. Astfel societatea Btud. române .Patria, prin petrecerea orangeată, pe de o parte, a serbat In veselie Crăciunul, pe de altă parte a făcut şi un serviciu românismului, făcându-l cunoscut representanţilor şi representantelor diferitelor naţionalităţi, cari au luat parte la serbare. An. Ca. Din jurnalul unui călător siberian. Asesorul judecătoresc. (Continuare.) Toţi, înfioraţi fără de voe, ne dădurăm înapoi în faţa priveliştei grozave ce ni se înfăţişă: tot pieptul mortului era o singură rană căscată. Un fior apucase pe fiecare din noi până tn adâncul inimei la vederea acestei crime bestiale. Fiecare rană în parte era mortală, însă se vedea că cele mai multe lovituri fuseseră date victime*! după moarte. Chiar domnul Bestylov își pierdu cumpătul. Stătea nemișcat, cu pluza în mână. Obrajii II se întunecaseră. — Canalii I — zise el și suspină adânc. Poate că suspinu’ acesta era pricinuit de părerea de râu că D. Bestylov nu mai putea face treaba mușama și nu mai putea lua parale pentru acoperirea ei. Incet dadu drumul pinzei și se întoarse către Prokurov, care-l privea ţintă. — Poate tot vom pune să se facă mâne autopsia cadavrului şi azi să schiţăm împrejurimile, dar mortul să-l ducem la B. — Și acolo să luăm și interogatorul arestatului — adause Proskurov liniştit. Gerii lui Bersylov începură să se rotească întocmai ca două dihonii mici fugărite. — Arestatului? — zise el. — Ai deja un arestat?... Cum de nu mi-s’a... cum de nu știu eu nimic despre asta? Era, zău! vrednic de milă, dar se stăpâni curând. Aruncând repede o privire dușmănoasă țăranilor și birjarului său, el se întoarse către Proskurov. — Ei, știi că-i lucrul minunat. D-tale toate-ţi merg In pliu! Minunat!... 8. Ivan. Pe la miezul nopţei, după ce slujbaşii băuseră ceafa şi se învioraseră, Incepu instrucţia. In odaia încăpătoare stătea In mijloc o masă, plină de toate cele trebuincioase pentru scris; la un capăt al el se aşeză Proskurov. Sprinteneala sa cam caraghioasă di păruse; era serios şi demn. Pe urmă luă loc Bestylov, care era cu totul stăpân pe sine şi liniştit şi ei recăpătase cu totul ţănţoşia militărească. In vremea pauzei celei scurte, el se spălase, tşl cănise mustaţa şi-şi pieptănase părul buclat. Şi el era plin de demnitate; numai din când în când bea din paharul de ceaiu de dinaintea sa şi se uita cu un zimbet Indulgent la judecătorul de instrucţie. — Fă bine şi spune să aducă pe arestat — zise Proskurov, ridicând ochii de pe foaia de hârtie, pe care scrisese iute programul interogatorului. Bestylov clătină numai din cap şi Ierseiileşi curând afară. După puţin timp uşa da afară se deschise şi în prag se ivi chipul acela înalt, puternic al omului, pe care-l văzusem cu Kostiuşca pe podul plutitor, unde urmăria cu privirea gânditoare nourii ce se goniau. Când trecu pragul, puse încet piciorul, se uită împrejur, înaintă apoi şi se opri la mijlocul odăii. Pasu i era măsurat şi liniştit. Faţa lată, cu trăsături grosolane — cea dreptul — dar regulate, era liniştită şi cu o expresie de nepăsare. Ochii albaştri cătau cam obosiţi şi nesiguri, par’că nu vedeau lucrurile din prejur. Părul era tuns scurt. Pe cămașa nouă de stambă se vedeau urme proaspete de sânge. Proskurov îmi întinse formularul cu cerneala și condeiul și începu interogatorul. — Cum te cheamă ? — Ivan, sunt de treizeci și opt de ani! — Unde locuiești ? — Nicăiri — sunt un vagabond. .. — Bytune, Ioane, tu ai făptuit omorul asupra birjarului Feodor Michailov ? — Da, măria ta . . . e lucru limpede doar... — Bravo, că-ţi mărturisești vina ! — îl lăudă, Bestylov. — De, măria ta, la ce mi-ar sluji tăgada ? — După al cui stat, după a cui dorință ai făcut o ? — întrebă ear judecătorul de instrucţie, după ce răspunsurile de maî înainte fură scrise. Și de unde aveai cele cincî-zecî de ruble şi trei zeci şi două de capeici, care s’au găsit asupră-ți, când ai fost căutat ? Vagabondul îl privi gânditor. — De asta, cucoane, mai nu mă întreba ! Tu-ţi cunoşti datoria şi eu pe a mea !... Singur am făcut o şi atâta tot... Singur am făcut-o şi martori îmi sunt pădurea neagră şi noaptea întunecoasă—altfel nimeni ! Bestylov tuşi şi trase cu o plăcere vădită un gât de ceaiu, aruncând lui Proskurov o privire disprețuitoare. Pe urmă se uită oar’ la vagabond cu o plăcere neîndoelnică pentru disciplina-i, cum se bucură un ofțer bătrân, merituos, când vede un soldat viteaz. Proskurov rămase serios. Părea că nici nu se prea așteaptă la sinceritatea criminalului .. . — Nu vrei să spui pricina—Îşi urmă el interogatorul—pentru ce ai ucis în chip atât de înfiorător pe Feodor Michailov? Fost-ai călăuzit de dorul tău de ^răzbunare, de ură ori duşmănie ? După: Vladimir Korolenko. (Va urma). 16 Ian. n. (3 Dec. v.) 1901 Crăciunul românesc în München. Pe când Crăciunul Nemţilor a trebuit să se anunţe prin placare, ca deştepţii să nu creadă că sunt în săptămâna patimilor, aşa timp de primăvară era, pe atunci Crăciunul nostru ni-a adus zăpada grămadă şi ger să crape petiile. Departe de căminul părintesc, cei vre-o câţiva Români, aruncaţi de soarte la malul Iaarului printre străini. Nr. 1 De la Curtea episcopească- Duminică — întâia Duminică după Crăciun — P. 8. La Episcopul Iosif Goldiş şi-a serbat ziua onomastică. Toate corporaţiunile române din Arad, consistorul, corpul didactic şi particulari au grăbit la Curtea episcopească să exprime înaltului prelaturările lor de bine. De asemeni au mers să-l felicite şi capii autorităţilor civile din oraş, între cari şi corniţele suprem Urbău însoţit de vice-comitele Dolnoky. Cu acest prilej P. 8. La Episcopul Goldiş a întrunit la ospitaliera şi bogat aşternuta sa masă pe mai mulţi fruntaşi din Arad, anume: d-nul D. Bonciu, dr. Oncu, dr. V. Bogdan, V. Paguba, G. Lazar, G. Serb, S. Raicu, N. Marcu, Luca, Barbu, loan Beleş, Aug. Hamsea, I. Pop, Archip Munteanu, Teofil Seculici, dr. loan Suciu, P. Truţa, R. Ciorogariu, dr. Demian, Russu