Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1901 (Anul 5, nr. 1-121)

1901-01-14 / nr. 8

Anul IT Arad, Duminecă 14)27 Ianuarie 1901 REDACȚIA Arad, Deák Ferenci­u. Nr 8 ABONAMENTUL Pentru Austro-Ungaria: pe un an 20 cor. pe V* an 10 cor.; pe V« de an 5 cor.; pe 1 lună 2 cor. N-nul de Duminecă pe an — 4 coroane. — Pentru România ti ''trâin&tate pe an: 40 franci. Manuscripte nu senapoiazâ ADMINISTRAŢIA: Arad, Deák Ferenc n­u. Nr 8 INSERŢIUNILE­­ de un şir garmond: prima dată 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oară 8 b., de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte în Arad. Scrisori nefrancate nu se primesc. Datoria! (S.) Simptomele unei recreări, unei reveniri în puteri se manifestă în timpul din urmă în mijlocul nostru, ca un semn al redeşteptării din amor­ţirea în care a căzut lupta noastră naţionala decând cu criza dela Sibilu. Mişcarea naţională atât de bine dusă printr’o puternică concentrare de forţe, a fost spartă atunci, şi în zăpăceala şi desorientarea aproape generală, era natural ca lupta noa­stră politică să între Intr’o stare de cumplită decadenţă, să între Intr’o fază pe care vrăjmaşii noştri fireşti au socotit-o de nimicire a luptei noastre, de faliment al mişcării ce atât de mult Îl îngrozise. Ori­cât de cumplită a fost însă pierderea noastră, ori cât a suferit organisaţia partidului nostru naţional prin fatala criză, poporul nostru şi azi e tot atât de viguros şi gata de a duce lupta Înainte; şi simte nevoia chiar, de a merge nainte, în lupta sa de conservare şi de revendicări. Aceasta ne-o dovedeşte împregiu­­rarea că o muncă mai intensivă se desfăşură azi binefăcătoare pe tere­nul luminării şi fortificării poporului, pe de-o parte, care pe de altă parte, chiar şi apariţia mai multor organe de publicitate noul, este un simptom de Îndemn la luptă. Impregiurările ce ni­ s'au creat însă de stăpânire, sunt astăzi cu mult mai grele, şi o acţiune serioasă tre­­bue să se pornească astăzi cu un apa­rat mai puternic, mai conştient în complectitatea sa, pentru­ ca să putem să nădăjduim ajungerea la ţîntă. De aceea, o datorie a tuturor acelora cari întră în luptă, în servi­ciul causei naţionale, să-’şi închine slujba pe altarul naţiei, să-’şi facă da­toria de Români, o datorie este, ca după buna chibzuire a oamenilor popo­rului a fruntaşilor luminaţi, probaţi şi harnici să se orienteze. Iubirea de neam, inima curată, fără gânduri şi ambiţiuni nejustifica­­bile, să fie lozinca şi scutul luptători­lor noştri; — nu reslăţirea, ci con­centrarea forţelor reale; nu inovaţiuni, ci muncă conştientă şi consecventă ne poate garanta validitatea noastră şi a­­aspiraţiilor noastre. Se impune, în momentul de faţă, cu deosebire, şi In actualele împre­­giurări, o serioasă acţiune politică, în interesul poporului nostru, faţă cu ac­ţiunea febrilă ce desvoaltă vrăjmaşii noştri In preajma nouilor alegeri par­lamentare. Dacă progresăm, trebue să ne manifestăm, întărindu-ne, concentrân­­du-ne şi astfel validitându-ne. Eare principiul fundamental şi garanţia is­­bândei ne va fi numai concentrarea în supunere faţă cu superioritatea etică şi intelectuală. Această disciplinare se cere, pentru a ne putea întemeia sor­ţii unei demne manifestări în ori­ce formă a forţei şi capacităţii noastre de neam de element puternic, de care va trebui la urma urmelor să se ţină seamă în această ţearâ. Ear’­aci, la rîndul lor, sunt che­maţi să cumpănească Impregiurările şi starea lucrurilor fruntaşii Români, ş’apoi să-’şi facă datoria! Gospodărie şcolară şovinistă. In di­ferite rînduri am auzit plângeri din partea Maghiarilor, din partea oraşelor fruntaşe şi centre ungureşti, că instrucţiunea e negligentâ din partea statului, că guvernul nu se îngri­jeşte de cultura poporului ,alcătuitor de stat". Şi cu toate acestea budgetul instrucţiunei pu­blice întotdeauna presintă cifre colosale! Umflarea peste măsură a budgetului in­strucţiuni publice şi cu toate acestea negui­­gearea instrucţiei poporului maghiar, nu e, cu toate astea, o enigmă de neînţeles; căci ori­cine vede cum se guvernează şi se admini­strează în Ungaria, înţelege că instrucţiunea aici nu are menirea de-a ridica nivelul cul­turi, ci de a arunca banii, cum s'ar zice, pe fereastră, pentru a face şcoală maghiare, unde nu sunt de trebuinţă, între naţionalităţi, — pe cari dorul îi stăpâneşte pe şovinişti să le prefacă pe această cale în maghiari; negli­­jează prin­tr'aceasta pe propriii fii ai neamu­lui lor, lăsând vrabia din mână, cum zice pro­verbul, pentru ciorile de pe gard. In zilele acestea s'a presentat la mini­sterul instrucţiuni o deputăţie din Ciongrad, ca să ceară un ajutor pentru şcoale, căci în momentul de faţă se găsesc în acea localitate 516 copii obligaţi de a merge la şcoală, pen­tru cari nu există şcoală Ministrul, raportează ziarele maghiare, a dat deputaţiunea un răspuns încuragiator. Atât ? Când suntem în faţa presentării budgetului în discuţia parlamentului ! — Şi când se apropie... alegerile. „ Furii­­patriotice“. Presa şovi­­nistă e înfuriata contra Saşilor din Si­­biiu, pentru­ ca au îndrăsnit a se adresa Academiei de ştiinţe din Viena, ca sa ceara deslegarea problemei. Daca, isto­­riceşte-ştiinţificeşte e întemeiat a se numi Sibilul Hermannstadt, îngroziţi de cruzimea adevărului isto­ric ce ar putea sa opărească avântul şo­­vinist politic,­­patrioticii. Moritzi sheară, şi fac expresie pretinzând ca consiliul municipal sibiian să fie disolvat, pen­­tru­ că a îndrăsnit să ceară adevărul ştiinţei şi nu vrea să se dea legat... patriotismului­ maghiar. Kossuthişti­ români. (R) Chestia pe care s’au diferen­ţiat amicii noştri şi discipolii d-lui Mocsonyi a fost kossuthismul. Noi am fost totdeauna dinastici, necondiţionat! Aderenţii d-lui Mocsonyi ziceau însă ca să ne apucăm a speria — Viena. Ieşirea d-lui Mocsonyi şi a oamenilor săi din direcţia­­Institutului Tipogra­fic“ care edita .Tribuna“ şi alegerea lui Mocsányi în cercul electoral al generalului Doda, în Kossuthismul d-lor Mocsonyi şi Babeş îşi află explicarea. Ne mai cereau aderenţii d-lui Mocsonyi s'o rupem cu România. Prin urmare sacrificarea d-lul I. Slavici, sufletul tribunismului vechiu. Ce-i drept, d. Slavici a plecat dintre noi. Au rămas însă amicii sei, cu cari In perfectă înţelegere făcuse politica Intre anii 1884—1900. Dar curentul pornit de el fu atât de co­vârşitor în opinia publică a Românilor, că In conferenţa naţională dela 16 Octomvre 1900 d. E. Brote propunea şi stiliza, în comisiunea de 10, ear d. Babeş primea şi susţinea în plenul conferenţii propunerile tribuniştilor cari, pentru întâia oară, în chip preg­nant, angajau pe Români pentru po­litica triplei alianţe. Se legau deci şi cu România. Kossuthismului i se da deci lovitura de moarte, dar în con­ferenţa din Ianuarie 1892 şi mai ales prin presentarea Memorandului la Viena şi telegrama omagială ce d. dr. Raţiu adresase M. Sale Monarchului în numele naţiei româneşti, politica kos­­suthistă trecuse în domeniul istoriei. Cel puţin aşa credeam. Se pare însă că noul organ lu­­gojan vrea să încerce iarăşi marea cu degetul. In numărul 4 al său face adică elogii lui Ugrón, cărui — scrie — ,trebue să-i recunoaştem pe deplin meritul, că a avut curagiul a spune şovinismului adevărul în faţă şi a indica calea spre mântuire. Cuvintele d-lui Ugrón nu vor răsuna în pustiuu. Ce s’a întâmplat adică? In ziua de 18 Ianuarie n. Ugrón a ţinut în Dietă o filipică aspră împotriva gu­vernului. Sensaţia discursului a fost că a amestecat în discuţie şi Co­roana, zicând: .Dreptul de iniţiativă al parlamentului a devenit ilusoriu; fără voia M. Sale nu se poate aduce în desbatere nici un proiect de lege şi corpul legislativ a devenit un organ de registrare a legilor dictate de sus. Sistemul actual nu se poate schimba pe basele de azi, căci de sus se îngri­jeşte ca sa nu intre elemente noui în sistemul dominant“... Lui Ugran Îi displace adică sis­temul actual de a se ţine departe de guvern elementul care nu stă pe basa transacţiunei dela 1867, el de pildă ori Kossuth Frânczi. Se plânge că Ungurii nu pot face în Dietă ce vor, ci proiectele se pot aduce în desba­tere numai cu voia M. Sale. Facă­ şi acum ori­care Român ideia cam ce ar fi, dacă un Komjáthy ori Ugrón ar avea şi el dreptul de a propune în Dietă proiecte de legi, dacă d'asupra spiritului şovinist ce i-a luat în stăpânire pe Unguri şi de sub influenţa căruia nu poate să se eman­cipase nici Széli, socotit om cumpătat şi sincer susţiitor al politicei lui Deák, dacă, zicem, d’asupra acestui spirit n'ar fi un regulator: Coroana! Ei bine, Ugran de asta se plânge şi noul organ lugojan zice că­­a in­dicat calea spre mântuire“... Ori poate că această mântuire cel de la organul lugojan o văd în sufragiul universal, pe care Ugrón l’a cerut cu multă insistenţă, pentru a ni­ se deschide, vezi Doamne, şi nouă, naţionalităţilor, porţile Dietei ungare ? Nu ne vine să presupunem însă atâta naivitate. Cum adecă, ştirbin­­du-se din drepturile Coroanei, cum in­dică Ugrón, şi întroducându-se sufra­giul universal aplicat de politician­ ca Ugrón, fraţii de la Lugoj cred că ne-ar merge bine nouă, naţionalităţilor? Dar asta ar fi să se identifice cu poesia lui Bozgan Florea, pe care au pubicat-o în număul 3 al organului lor, poesie în care autorul crede că face lucru mare .Când apăr pe Kos­suth şi nu merg după Moţi“... şi zice: „A fi însă monarhic pe contul ţârii noastre. E lucrul cel mai prost din lucrurile proaste“... Le zice acestea anume la adresa­­Tribunei* monar­­chice... Va să zică în redacţia lugoj­ană sălăşlueşte tot spiritul preconisat de baciu Pavelea, cel cu „pipa de du­­han“ şi „Neamţul din Bucureşti“/ Eduard VII. Proclamaţia. —­ Serbarea proclamării. Jurămintele. Eată textul proclamării ce noul rege al Engliteril a adresat, cu graiu viu și apoi in scris Întreg poporului. .Nici odată nu v8 voiu vorbi In niște tmpregiurărl mal grele. Intâiu de toata tre­bue să-’mi îndeplinesc datoria tristă de a ve vesti că iubita mea mamă, regina a murit. La doliul nemărginit ce m’a ajuns ştiu cât de mare parte luaţi D Voastră, naţia în­treagă, ba cred că nu exagerez, dacă zic că lumea întreagă. Poate că este de prisos să spun, că întotdeauna voiu merge pe calea ur­mată de regina decedată. Primind acum mi­siunea grea ce-mi incumbă, sunt strict ho­­tărît să fiu domnitor constituţional în cel mai strict Înţeles al cuvântului şi până la răsu­­fi­rea mea cea din urmă voiu lucra pentru binele şi prosperarea naţiei noastre". După­ ce spune că­’şî ia titlul de Eduard VII, cere sprijinul ţerii. * Proclamarea de rege formală s’a făcut la 24 c. în faţa palatului St.­James. Serbarea aceasta a fost grandioasă şi a început di­mineaţa la orele 8. In pieaţa din faţa palatului grenadirii formaseră un pătrat, în interiorul căruia era Roberts călare cu tot statul major de gene­rali. Când bătu orele 9, mareşalul Norfolk eşi pe veranda palatului şi însoţit de alţi înalţi demnitari, după­ ce sunară fanfarele, citi cu glas tare proclamaţia regelui, ear’ la urmă zise: „ Ood save the King“. Poporul isbucni atunci In strigăte en­­tusiaste ear’ fanfarele începură ear’ să sune. După acestea toţi demnitarii, în frunte cu mareşalul Norfolk, pleacă, cu alaiu mare, în City, ca şi în această parte principală a oraşului să citească proclamarea, ceea­ ce s’a făcut cu ceremonie din evul mediu. La hotarul City, mareşalul călare, în­soţit de toţi înalţii demnitari ai oraşului şi vâzând că se apropie mareşalul Norfolk, îi stă în drum şi îl întreabă: ce vrea. Acesta-i arată atunci proclamaţia regelui şi zice: „ Vin din partea noului rege, care vrea să notifice şi în City urcarea sa pe tron*. Lor­­mayorul făcea că nu ştia despre cele pe­trecute şi numai atunci l’a lăsat pe Norfolk să între In City, când ’i-a arăt­it penetul mare de pe proclamaţie. S’a cetit apoi pro­clamaţia, ear’ poporul a aclamat cu frenesie. « In aceeaşi zi noul rege a depus jură­mântul pe constituţie, ridicând mâna dreaptă şi subscriind apoi textul jurământului, car’ cel de faţă au iscălit ca martori. După acestea cancelarul Salisbury a invitat pe toţi demnitarii să depună jură­mântul de fidelitate. In rind hierarchic s’au

Next