Tribuna, noiembrie 1884 (Anul 1, nr. 161-184)

1884-11-01 / nr. 161

Pag. 642 pentru aşa ceva. Combaterea dreptului seu de principe suveran ar periclita totdeodată şi dreptul de suveranitate a tuturor mem­brilor imperiului german. Titula 71 a con­­stituţiunei imperiului relativă la neînţelege­rile constituţionale nu se poate aplica la ca­şul actual. Şi conform art. 11 şi 17 al consti­­­tuţiunei, care tractează despre dreptul de dispunere al împăratului, nu se poate basa dreptul imperiului în cestiuni de drept de succesiune în singuraticele state confede­rate, în fine ducele îşi exprimă părerea de rău, că respingându-şi împăratul actul de notificaţiune, nu poate să-­i mai adre­seze? vreo scrisoare în această afacere. Delegaţiunea maghiara. (Fine). Csernátony: Declară, că dînsul nu apar­ţine acelor politici de simţ, cari cu orice preţ voiesc se stăm rău cu Rusia, ci acelora, cari cred, că zace în interesul patriei noastre ca monarchia noastră se stee în rapoartele posibile cele mai bune cu Rusia. Ca cel mai mare rău însă consideră chiar o stare de încordare. Desa­­vantagiele unei astfel de stări le simţesce şi in­dividul, cu atât mai mult le simţesc statele; re­feritor la starea de încordare dintre state are valoare proverbul francez: „La porte doit être ouverte ou fermée. De aceea Csernátony consi­deră ca un câştig mare succesul de a fi pus capăt încordărei dintre monarchia noastră şi Rusia. învoeala principială ce s’a făcut îşi are avantagiele sale, pentru­ că ea exclude încuragjarea unor anumite agitaţiuni vrăşmaşe Ungariei. Con­siderând învoeala făcută din acest punct de ve­dere, orice vorbitorul, primesc răspunsul minis­trului de externe cu liniştire. Contele Iuliu Andrássy: Dice că nu ar trebui să i se adreseze ministrului de externe între­bări de­odată din mai multe părţi, care de altă parte ar trebui ca ministrul să răspundă numai­decât la întrebările ce i se pun din o parte, altcum se poate întâmpla ca să-­i scape din ve­dere singuraticele întrebări. Astfel Andrássy e convins, că ministrul a uitat de întrebarea lui Szilágyi: dacă evenimentele de nou ivite n’au slăbit garanțele existente în tractate? Altcum de sigur ministrul respundea la această întrebare. La întrebarea lui Szilâyi dacă e adevărat, că pe timpul acela, când s’a statolit între Austro-Ungaria și Germania o învoeala cu scopul unui raport intim s’ar fi făcut din partea Ger­maniei propunerea ca pactul să se inarticuleze ca un întreg organic între legile ambelor state și apoi a-’l publica, gata e Andrássy a răspunde, el, deoarece pe acel timp dînsul a fost ministru de externe. Deși scin­dice exministrul Andrássy, că prin încetarea de a fi ministru nu am câştigat dreptul de a da lămuriri asupra faptelor întâmplate pe timpul regimului meu, şi că numai aceea pot să descoper în contra a ce ministrul actual, căruia îi incumbe responsabilitatea, n’are nimic de obiectat, — totuşi întrebarea pusă e de natură inofensiva şi pot să răspund la ea fără de a vătăma vre­un interes. Iată răspunsul: O cerere oficios formulată dela cabinet la cabinet nu s’a făcut în această privinţă. Toată afacerea se reduce la împregiurarea că în decursul des­­baterilor principele Bismarck a relevat şi această idee şi eu şi atunci ’mi-am exprimat convingerea că inarticularea nu e cu scop. Repet însă a spune că o propunere formală în această privinţă nu s’a făcut şi nice o acţiune dela cabinet la cabinet; această idee s’a născut în decursul des­­baterilor şi apoi a urmat învoirea amendoror părţilor ca să nu mai vină pe tapet. Din aceasta se vede că respectivul a auziit sunând clopoţelul fără de a se sei orienta. în această şedinţă s’a mai desbătut cestiunea reulgiaţilor în Montenegru, cestiunea căilor ferate orientale, reforma artileriei, pensionarea oficerilor şi convenţiunea comercială cu­­Grecia.­­ Relativ la convenţiunea comercială cu Grecia ministrul declară, că s’au început lucră­rile pregătitoare şi în scurt timp se vor pute începe şi pertractările. Importul monarchiei noastre în Grecia consistă cu deosebire din producte in­dustriale şi în mare parte din făină, lenme, al­cool şi bucate. Acest import, după părerea mi­nistrului s’ar pute ridica în mod însemnat dacă am pute lega cu Grecia o convenţiune vamală favoritoare. E drept, că Germania a legat o convenţiune vamală cu Grecia dar’, stipulaţiunile acestei convenţiuni pană acum încă nu s’au pu­blicat şi astfel ministrul nu poate sei ce conce­siuni a făcut Germania. La ori ce cas, — fiice ministrul de externe, — nu va lipsi din parte-ne la aceste pertractări dorinţa de a ne pute înţelege, cu atât mai vârtos, că dorinţa noastră trebuie să fie ca sa stăm şi politicesce în rapoarte bune cu Grecia şi nu mă îndoiesc, că în Atena vom întâmpina o prevenire amicală. Cu privire la convenţiunea comercială cu Turcia, Kálnoky spune, că aceea s’a legat pe un timp de 28 ani în anul 1862 şi astfel expiră abia în anul 1890. Uniunea vamală poate să fie anunciata însă tot din 7 în 7 ani. Au mai fost puse unele întrebări și apoi ședința s’a ridicat la orele 11/2 d. a. lapte. Causa a fost primăvara prea ploioasă, apoi seceta îndelungată, și pământurile nu s’au putut semâna la timp potrivit, ba unii oameni le-au semănat pe la finea lunei lui Iulie. Şi apoi ce se aştepţi de acolo?! Puţinul vin este acru şi fără preţ, şi sărmanul popor mai numai din acestea, bucate şi vin, îşi acopere trebuinţele necesare şi dările grele, ce se incassează regulat la fiecare j­ii de an, luând bietului om tot ce are. Dacă vii în conversare cu ţărani mai scă­pătaţi şi-’i întrebi, cu ce vor trăi un an de fiile, grâu puţin, porumb (cucuruz) puţin sau nimic, îţi răspund, că numai pănă la Crăciun de ar pute trăi, — apoi pleacă în România, şi acolo au speranţă se-’şi agonisească atâta, cât să-’şi susţină familia şi să-’şi plătească dările, ba unii de pe acum au început a-’şi scoate pasport pentru România. Şi mai rău însă stăm cu şcoalele. Salare nu sânt, învăţători cualificaţi nu sânt, car’ edi­ficii pentru şcoale foarte slabe şi necorespunf­ă­­toare, poporului în deşert îi spuni de ale şcoalei. Pentru el sânt lucruri cam străine şi ne­intere­sante, căci îi lipsesce „şcolarisarea“ după cum afirmă un Român în corespondenţa sa „din co­mitatul Târnavei mici“ în n-rul 156 al „Tribunei“. Ar trebui, ca conducătorii şcoalelor, resp. capii lor înşişi să fie mai interesaţi, dar’ de aceşti bărbaţi cu zel şi interes avem puţini pre aici, sau chiar de fel! Inspectorii noştri districtuali de şcoale îşi văd mai bine de ale sale, decât de îmbunătăţirea salarelor învăţătoresci, şi mai că le mai place a afirma şi dînşii, ca şi poporul cel nepricepător, că „cum au trăit părinţii şi moşii noştrii, vom trăi şi noi.“ — Dar’ cu de acestea, şi stând cu manile în sîn şi nelucrând, nu vom ajunge departe, şi de sigur nici depu­tatul ales în Dice-S.-Martin, nu ne va pune pe o cale mai lunecoasă spre înaintarea în cultură şi bogăţie. Altceva însămnat mai este în perspectivă, alegerea de protopresbiter gr.-or. în tractul Ter­navei inferioare cu reşedinţa în Cetatea-de-Balta; câteva fiile şi concursul expiră, cum s’a publicat acel concurs şi sinodul protopresbiteral înmulţit încă nu este întregit prin membrii de ajuns şi cum prescrie legea aceasta, singur numai şeful trac­tul­ui o scie?! Unde are se ţină alegerea? La dînsul acasă, căci află oaspeţii de toate, sau în centrul Cetăţii-de-baltă, unde lipsesce biserica? 6. Forţa „Tribunei“. Scrisori din Viena. 7 Noemvrie n. 1884. Domnule Redactor! Precum în întreaga lume catolică, aşa şi în Viena a fost în­­filele din urmă o mişcare ge­nerală, plină de pietate. Ziua morţilor este o sărbătoare de jale pentru tot omul de inimă. Durerea nimicesce toate certele dintre oameni, şterge hotarele ce le-a pus capriţiul destinului între clasele societăţii ome­­neşci şi unesce toate sufletele nestricate într’o simţire, care, ridicată preste lucrurile trecătoare ale vieţii de toate fidele, cu aceeaşi putere ne predomnesce pe toţi. Germanul este din firea lui religios, ba ţă­ranul german chiar bigot, îmi aduc aminte, că călătorind prin provinciile locuite de Nemţi ale monarchiei noastre, Austria de jos şi de sus etc., am fost surprins vă fiind că pe marginea drumu­rilor aproape tot câte la 200—300 paşi e ridi­cată aici o cruce cu chipul Domnului restignit pe ea, dincolo o capelă, pe al cărei sanctuar arde în fie­care seară o lampă cu uleiu. Trecând Nem­ţoaica pe lângă aceste locuri sfinţite, se pune în genunchi, îşi face cruce, rostesce un „Tatăl nos­tru“ şi, sărutând lemnul sau icoana, pleacă mai departe. Chiar bărbaţii îşi fac cruce descoperin­dai din toate părţile locuite de Români, văd şi cetesc câte ceva în preţuitul D-Voastre filar, dar’ rar sau mai nimic din aceste părţi. Din cele mai multe părţi se aud tânguiri, ce resună din pieptul bietului Român apăsat din ce în ce mai tare de greutăţile fiilei, dar’ mare e tânguirea în aceste părţi mai ales acum, când îşi vede lucrul mânilor sale în cursul unei veri, recolta nimicită. Ca să fiu înţeles, îmi iau voie a afirma cu siguritate, că două din trei părţi ale cucuruzului (porumbului) s’au cules numai în du­’şi capetele îşi opresc pentru o clipă conver­saţia ce începuseră mai nainte. Vienesul este de asemenea religios. N’aş putea fiice, că în Viena sânt puţine biserici şi acele, spaţioase cum sânt, se umplu de lume în fie­care Duminecă şi serbatoare pănă la îmbul­­fieală, îşi poate deci închipui ori şi cine, ce va se fiică sărbătoarea morţilor la o astfel de popo­­raţie evlavioasă. Pentru acele fiile întreaga viaţă ese din ogaşul seu obicinuit şi toată lumea tră­­iesce după programul croit de tradiţie pentru acea ocasiune, în teatre se representă: „Der Müller und sein Kind.“ „Die beiden Waisen,“ „Der Pfarrer von Kirchfeld“ şi publicul plânge în suspine;­­fiarele aduc articole şi foiţe de ocazie: Allerseellen bilder; brutarii fac covrigii muceni­cilor, pe care îi mănâncă cu evlavie nu numai băieţii, ci chiar oamenii în verstă. Fie­care om cum se cade îşi lasă toate lucrurile, se îmbracă curăţel, dacă poate în vestminte negre şi, dacă are vre­un mort, pune pe mormântul lui o cunună şi aprinde o luminare, car’ dacă nu are, ese şi el cu mulţimea la cimitir. Tabloul ce-­l oferă ci­mitirul central din Viena la o astfel de ocazie, este vrednic de veriut. Aici se arată într’adevăr acea însușire a Vienesului, de care e atât de mândră Viena, însuşirea ce o înțelege el, când fiice: Das gute wiener Herz. Nu este suflet de om, care să nu­verse în acea fii o lacrămă și să nu spună o vorbă de mângâiere orfanilor ce aco­Din marginea Câmpiei, 8 Noemvrie 1884. Diarele străine sânt infectate cu respândirea neadevărului despre aplicarea corectă a legilor şi îndreptăţirea egală a locuitorilor de sub coroana Sf. Ştefan în aşa grad, încât prin aceasta duş­manii răuvoitorii noştri, dacă nu şi-ar cunoasce lumea, ar seduce opiniunea publică, ne-ar dis­credita înaintea lumei, înaintea tronului, înaintea Maiestăţii Sale. In adevăr ar fi foarte bine, foarte frumos, dacă cele publicate s’ar practisa în realitate, căci atunci nici nouă nu ni s’ar da atâta ocasiune a ne tot plânge, asupra atâtor nedreptăţi, atâtor păr pe iubiţii lor perduţi. La mormintele oame­nilor mari se adună mii şi fieci de mii, ca se-­şi arete reverinţa faţă de sufletele lor nobile; la mormântul victimelor de la incendiul teatrului de pe Ringstrasse, decorat pentru această ocazie cu un catafalc acoperit cu ornamente bisericesci şi luminări, toată lumea plânge şi blastemă pe cei vinovaţi (?). Este foarte indignată popolaţia în contra consiliului orăşenesc, din cauză că nici acuma, după 3 ani de fiire, nu au ridicat monu­mentul proiectat. Dar’ de vor fi având părinţii capitalei alte lucruri mai grabnice de săvîrşit, vor fi având de a face cu oameni vii, care nu le vor fi dând din coastă şi vor fi având ei încă un lucru, — să se certe. Şi pe lângă acestea întâmplarea a voit, ca tocmai în această atmosferă posomorită se se pe­treacă nişte drame cu cel mai tragic sfirşit. Anume a ţinut în agitaţie o săptămână de fiile poporaţia Vienei şi întreaga presă, soartea neno­rocită a unei tinere fată, (din o familie distinsă), care, văriându-se înşelată în amorul ei de un pre­tins „Baron K.“ ,şi-a curmat viaţa în floarea vieţii. Mama nenorocitei a fost lovită în durerea ei de un atac de apoplexie şi după câteva fiile de suferinţă ’şi-a dat sufletul. Baronul K. este tras în judecată, dar’ judecătorii abia acuma au băgat de seamă, că în întreaga lor legislatură nu află °, care să se potrivească şi — mai soli ? — Baronul va fi achitat înaintea juraţilor,­­ dar’ TRIBUNA Corespondenţe particulare ale „Tribunei“. De lângă Târgul Mureşului. Nr. 161 neplăceri, ce mai în toate­­filele ne întimpină, am trăi în cea mai bună armonie şi dimpreună ca fraţi ne-am pute mândri cu înflorirea şi prospe­­rarea statului nostru poliglot; însă durere, la noi dreptatea e numai pe hârtie şi nu în realitate, prin urmare din motivul acesta avem tot dreptul ca pănă atunci, când ne vor dovedi în faptă celea publicate, toate aserţiunile lor nefundate să le respingem, să le combatem cu însăşi arma lor, să le dovedim la toate ocasiunile contrarul, publicându-le la timpul şi locul lor prin ultimul mijloc de refugiu, prin filaristică, toate abusurile şi ilegalităţile ne mai suportabile, căci D­ fieu sole şi acestea, de ce ne mai pot servi. Sărmanul om după împregiurările de afii, de giaba îşi caută cu căciula în mână dreptul seu pe la uşile puternicilor fiilor, căci în celea mai multe caşuri şi mai cu seamă pe la judecă­toriile administrative în loc de consolare e ocărît şi insultat, ameninţat ca un notar român de proto­­notarul comitatens pentru neîmplinirea unui mandat verbal contra simţământului seu, cu „keressen jobb hazát, ha nem akar velünk egy húron pendülni“, (cautăţi patrie mai bună, dacă nu voiesci a fi pe o strună cu noi), cultură modernă, după cum se vede în vatra strămoşească, camintirile părintesci de nu eşti de calapod şovinist fără luptă continuă, fără suferinţe groaznice, nu poţi trăi, căci ori şi ce întreprinderi, pe căi iertate ori neiertate ’ţi-le nimicesce, dându-’şi toată silinţa a te surpa, a te înlătura din mijlocul lor, pentru­ ca aşa mai uşor şi fără sfială să-’şi poată după plac exercita rolul apucat. In 8 a­lunei curente la magistratul din opidul Coşocna, comună cu locuitori români mai bine de jumătate, asilul mai multor şovinişti che­maţi a conduce, a apăra, a perfecţiona comuna, cu o cualificaţiune aproape egală, despre care omit de astă-dată, amintind numai atâta, că mai toţi sânt emancipaţi dela diferite meserii, prin urmare e uşor de explicat curgerea lucrurilor de pe la noi cu asemenea oficiali, încă unii şi fără limba română, s’au întregit posturile vacante de econom şi exactor. Cu această ocasiune Românii plătind darea şi alte contribuiri în proporţiune şi văfiându-se fără nici un oficial, pe basa drep­tăţii şi a frăţietăţii au candidat la postul din urmă pe un Român inteligent, bine cualificat, în spe­ranţă că fraţii şovinişti cu pretinsa lor „cavalerie“, deşi sânt în representanţă în majoritate, totuşi fără oposiţie îl vor alege. Ce să refii? sub di­ferite pretexte pre lângă acesta au mai candidat un apotecar, favoritul partidei oposiţionale, un simplu gregoriu al partidei guvernamentale. In­­cepându-se actul alegerii, s-au început şi luptele între partide. Primarul nostru cu apucături ad­­vocaţiale, văfiendu-’şi perirea, exclude pe basa unei acuse apotecarul sub pretext, că acest oficiu e incompatibil cu apoteca sa; după cum s’a vefitt însă ulterior, ’l-a exclus cu intenţiune precugetată pentru favoritul seu, ceea ce de astă-dată nu ’i-a succes, căci oposiţionalii iritaţi, protestând au abandonat sala de alegere, şi gregariul nostru cu toate acestea neaflându-’şi 10 representanţi pre­tinşi de lege, nu s’a putut candida şi ăst mod Ro­mi este achitat­ă înaintea lumii, care ’şi-a dat asu­­pră-’i sentenţa nimicitoare. Morala fabulei este, că cu cât înaintăm în cultură, cu atât devine mai adâncă prăpastia, care desparte nobilitatea şi adevărata cultură a inimei de o spoială fără preţ. Dar se lăsăm aceste idei posomorite şi se vă scriu Domnule Redactor, despre representaţiunea teatrală românească de a­seară. — Cum, teatru român la Viena? — Veți întreba cu mirare. — Da, ce nu s’a vefiut poate nici odată între zidurile acestei vechi Capitale, am vefiut noi în seara de 6 Noemvrie st. n., teatru român. Iată cum! D-l I. C. Lugoșianu, trecând prin Viena la Paris, ca se-’și completeze studiile la Conser­vatorul de acolo şi să vafiă celebrităţile teatrului francez, s’a oprit mai multe­­file aici, a cercetat teatrele şi a dat în salonul restauraţiunii dela „Stadt Wien“ o representaţie, — după­ ce în Bănat şi Ungaria nu a obţinut acest drept din partea ministerului unguresc, — mai sciu şi eu poate din pricină că timpul representaţiu­­nilor d-sale coincidea cu centenarul lui Horia... Publicul la representaţia, despre care vă scriu, el-a format câteva familii române de aici şi în partea cea mai mare studenţii români. Succesul representaţiei, se înţelege nu putea să fie decât bun. Ne-a părut bine şi nouă Ro-

Next