Tribuna, ianuarie 1888 (Anul 5, nr. 3-24)

1888-01-05 / nr. 3

Pag. 10 Românii devin cu toate aceste din noi în 4 mai stăruitori, mai hotârîţi şi mai bine închegaţi. Aceasta, după priceperea multora, nu ar fi cu putinţă, dacă ei n’ar fi încuragiaţi — ba din Viena, ba din Bucuresci, ba până chiar şi din Rusia. Pănă chiar şi între Români erau destui oameni, care îşi făceau asemenea idei. Petrecerea la Cluj a Maiestăţii Sale şi călătoria la Sinaia şi la Bucuresci a Archiducelui Albrecht a luminat, în sfîrşit, chiar şi pe cei mai zăpăciţi oameni. Puse, aşa cum au fost, în legătură, aceste două evenimente trebuiau să producă pretutindenea convingerea, că nu găsesc Românii din ţerile coroanei ungare nici o îmbărbătare, nici un sprijin din partea cercurilor, de care se insinua mai nainte că sunt puşi la cale. Numai un om de tot naiv mai poate astăzi se crează, că fie din cercurile apropiate de Curte, fie din România noi Românii din ţerile coroanei ungare primim vre-o sprijinire ori vre-o îmbărbătare în lupta noastră contra actualului guvern din Budapesta, combatem pe acest guvern, fiindcă socotim politica inaugurată de el drept o nenorocire pentru ţeară şi pentru noi deosebi. Şi dacă nu suntem sprijiniţi în ţa noastră deci de fraţii noştri cu posiţiuni înalte, nici de archiereii noştri, nici de ocrotitorii noştri presei, pe care ne-am deprins a-i căuta în apropierea Curţii, nici de fraţii noştri de preste Carpaţi, care sunt şi ei interesaţi să se pună odată capăt nemulţumirii noastre, dacă stăm singuri, ne mângăiem cu gândul, că situaţiunea generală e astfel, că binevoitorilor noştri nu le rămâne decât să ne părăsească deocamdată, nici stăruinţele unora dintre archiereii noştri, nici reserva ce-şi impun fraţii noştri de preste Carpaţi, nici enunciaţiunile făcute de Maiestatea Sa la Cluj nu pot însă să ne determine a curma o luptă, pe care o socotim dreaptă şi potrivită cu interesele noastre şi ale patriei naostre. Dacă dar, guvernul îşi va fi făcut ilusiunea, că petrecerea Maiestăţii Sale în Ardeal îi va muia pe Români, el s’a putut încredinţa, care are să o adpa ca nu cunoasce ţeara ministreze. Românii nu s’au muiat de loc, în timpul petrecut de Maiestatea Sa aici pe pământul acesta Românii au stat, cum se cuvine unui element de ordine, reservaţi la o parte, car’ după plecarea Maiestăţii Sale ei tât tot precum au fost mai nainte, dacă nu chiar mai hotârîţi, ca să nu fricem — mai îndârjiţi. Nu există decât un singur mijloc spre a-i face pe românii din ţerile coroanei ungare să susţină şi ei pe guvernul din Budapesta, ori şi care ar ven. înţelegerea sinceră pe basa programului st&gjjt de dînşii în conferenţa din Sibiiu. Câtă vreme guvernul m ya ggl ori nu va cuteza să recurgă la acest mi^Cj toate încercările de a-’i muia ori de a-’i -.ce sg_’şj peardă bunul cumpăt vor rămâne, pre-.,m au rămas pănă acum, zadarnice şi, prin urm.re^ nisce greşeli politice, cum au fost şi cele facute de guvern în timpul petrecerii Maiestăţii Sale în Ardeal. „Cu ce te-ai ales?“ — îl întreabăi ai fi toată lumea pe guvernul din Budapesta. __ Ai obţinut intervenirea Coroanei faţă cu Românii, ai profitat cum a voit de ea: s’a schimbat disposiţiunea spiritelor câtuşi de puţin în favorul tău? Dai astăfli în Ardeal nu ai multă autoritate ca mai nainte eşti a - i combătut cu mai puţină hotărîre? Răspunsul e, că Românii nici nu se compromit, nici nu se umilesc, ci aşteaptă sosirea timpului, când programul lor se va pute realiza prin învoirea factorilor hotărîtori, fără de sguduiri sociale, fără de prea mare risipă de puteri. Ear’ atunci stăruinţa lor îndelungată va fi socotită drept merit şi lumea toată va înţelege, că este un fel de eroism să persişti timp îndelungat, să respingi toate ispitirile şi nici să nu-ţi permji bunul cumpăt, nici să nu te moi. Maiestatea Sa a venit în Ardeal, ca se se încredinţeze, dacă unirea Ardealului cu Ungaria este ori nu intrată în sentimentul tuturora, şi la Cluj a exprimat dorinţa, ca ea să între, ba chiar şi speranţa de a se convinge, că ea este intrată în sentimentul tuturora. Nu seim, dacă speranţa aceasta s’a realizat ori nu, nici dacă guvernul Maiestăţii Sale este ori nu mulţumit cu succesele, pe care le-a obţinut; seim însă că aceia, care combat pe actualii consilieri ai Maiestăţii Sale, stau astâcji aici în ţeara aceasta mai bine ca înainte de venirea Maiestăţii Sale, şi de aceea totdeuna numai cu inima plină de recunoscinţă ne aducem aminte de marele eveniment al anului acum trecut, petrecerea Maiestăţii Sale pe pământul acesta. Corespondenţă din Viena, Viena, 10 Ianuarie n. 1888. Monitorul oficial al guvernului rus, „Prawitelstwennyj Wjestnik“ din Petersburg, publică o corespondenţă din Salonichi despre propaganda română în Macedonia, care fără îndoeală se basează pe un raport oficial al consulatului rus de acolo şi despre care cred, că ar fi de interes şi pentru publicul român, în corespondenţa aceasta se comunică următoarele: „Mulţumită desterităţii deja cunoscutului Mărgărit şi a altor agenţi români, propaganda română face considerabili paşi între Caţo-Vlachii ori aşa numiţii Ţinţari locuitori în Macedonia. Agenţii ajutoraţi de dorinţa Ţinţarilor, de a învăţa limba română, au întemeiat în mai multe locuri şcoale de copii şi de fete, cari se susţin parte din banii care şi-a donat guvernul român, parte din fondurile testamentare create de unii Ţinţari, cari ’şi-au adunat o considerabilă avere în România. Se înţelege de sine, că din şcoalele noue s’a scos de tot afară limba grecească. Nu mai încape nici o îndoeală, că în scurt timp ea se va elimina şi din acele şcoale ţinţăresci, în care s’a susţinut pănă acum. Ce se atinge de încercările agenţilor români, de a câştiga pe Ţinţari pentru unire acestea au rămas pănă acum fără succes. Partea cea mai mare a Ţinţarilor ţine încă strîns la credinţa ortodoxă, şi ‘'spinge orice apropiere de unire. *) Ase- TMe^a că Ţinţarii şi Albanezii ortodoxi in avacedonia, cari sânt foarte numeroşi, au încep ^ a accentua dreptul lor de exisența națk^j^ Mai nainte și ei, ca și *) Ca astfel cu, „ . , „ tea agenților români, ,£n cercan sar_ fi făcut din paro—___ *n audit nimic si ne pare că ica ageniuuii romani, n . . —. ---i—^ în privinţa aceasta guvernă nimic şi ne pare că sunt foarte reu informaţi. rus ^ monitorul lui oficial Nota cor. TRIBUNA Ţinţarii, au învăţat la şcoale grecesci, şi limba lor maternă o au cultivat numai în sinul familiei, în acest an au început a introduce în şcoale limba albaneză. Din banii, care şi-au testat ortodoxul albanez Kerci, care s’a îmbogăţit în România, s’a înfiinţat aici nu de mult o şcoală albaneză, pentru care se trimit din România cărţi în limba albaneză şi cu litere latine tipărite. Delegatul papei, Monsignore Ronetti, care nu de mult a plecat de aici, a visitat şcoala catolică de aici dimpreună cu seminarul misionarilor, care se află afară din oraş şi a introdus în aceste institute înveţământul limbei italiene. La şcoală se educ copiii unor Bulgari, care au trecut la catolicism şi la seminar, la care se propun toate obiectele teologice în limba bulgară, se cresc misionarii catolici, în timpul din urmă şi propaganda protestantă se intuesce a pune piciorul în Macedonia. Misionarul protestant Samson a înfiinţat aici, cu ajutorul unui Grec trecut la protestantism, Michalides, o casă de rugăciune, în care în toate Duminecile se celebrează serviciul divin. Credincioşii cam treideci la număr, simt fără escepţiune greoi.“ Revistă politică, Sibiiu, 4 Ianuarie st. v. Bine ales un diplomat german când a zus, că dela anul nou încoace a isbucnit pacea europeană. Căci întru adevăr toate oficioasele şi semioficioasele din Germania, Rusia şi Austro-Ungaria se întrec a excela în asigurările de pace. Păcat numai, că faptele stau în cel mai brusc contrast cu acele. Toată lumea credea, că Ţarul se va pronunţa asupra situaţiei cu prilegiul felicitărilor de anul nou ; dar, se vede, că Ţarul a aflat de bine să tacă de astădată, şi împregiurarea aceasta dovedesce, că el n’a putut să se manifesteze în mod liniştitor în ce privesce situaţia politică. Foile poloneze încă aduc mereu împărtăşiri despre măsurile militare ale Rusiei. în ce privesce provianţarea trupelor se pretinde a se fi prestat lucruri grandioase. Toate căile ferate rusesci au primit ordin de a-’şi completa parcul lor de vagoane. Cu prilegiul felicitărilor de anul nou prinţul Ferdinand de Coburg s’a adresat cătră corpul oficerilor cu un discurs energic, fucend între altele. Evenimentele în curând pot sili pe Bulgaria a-şi apăra drepturile sale. Se va vedă apoi, că eu voiu să mor pentru apărarea patriei“. Mai mulţi oficeri înalţi au fost distinşi cu ordinul „Alexandru“. Seara a fost un banchet mare la care au participat miniştrii şi oficerii superiori ai garnisoanei. „Kölnische Zeitung“ conclude din vorbirea prinţului de Ferdinand, că situaţia s’a înăsprit. Vorbind despre evenimentele dela Burgas, „Norddeutsche Allgemeine Zeitung“ a fost făcut observarea, că Bulgaria stă încă departe de a-şi fi adus poziţia în regulă, aşa ca să ofere garanţele morale de lipsă pentru menţinerea păcii europene. Ar fi timpul suprem, ca Europa să se ocupe acolo cu ordinea lucrurilor. Organul oficiului de externe rusesc „Le Nord“ din Bruxella e de acord cu cele ce le spune „Norddeutsche Allgemeine Zeitung“ şi constatează, că „programul Austro-Ungariei pentru resolvarea cestiunii bulgare“, publicat într’o corespondenţă din Budapesta, nu cuprinde nimic ce ar forma un contrast faţă cu intenţiunile Rusiei şi protestează numai în contra afirmaţiunii foii germane, că Rusia se insuesce a reveni la tractatul de San-Stefano. Rusia, — crice „Le Nord“, — n’a încetat niciodată a cere executarea conduselor congresului dela 1878. Voesce „Norddeutsche Allgemeine Zeitung“ se insinue, că susţinerea tractatului de Berlin apare drept o înjosire a Rusiei şi ovictorie diplomatică a Austro-Ungariei ? E fapt, că stima operii create prin congresul din Berlin a format totdeauna basa politicei rusesci. Rusia la nici o întâmplare nu voesce să resolveze ea singură cestiunea bulgară; ea aspirează la o înţelegere cu celelalte puteri, într’o scrisoare ce o primesce din Petersburg .Ţarul „Le Nord“ se p zice, că prinţul Ferdinand trebue declarat de Usurpator şi Sultanul trebue să-’l provoace a părăsi Bulgaria fără amânare; dar’ această provocare trebue să se facă în toată sinceritatea, fără de a fi prinţul în taină aţîţat la o resistenţă. „Neue Freie Presse“ primesce din Sofia următoarea împărtăşire: Ambasadorul turcesc Şakir-Paşa a raportat Porţii, că guvernul german a făcut cabinetului din Petersburg declaraţiunea, că el nu privesce la nici o întâmplare de justificată o ocupaţiune a Rumeliei orientale de cătră Turcia, la ceea ce insistă Rusia,şi nici nu o va aproba, câtă vreme nu se va ivi vre-o specială tulburare a liniştii. De aceea Rusia se opintesce a provoca cu toate mijloacele o răscoală în Rumelia orientală. Mai mulţi ofiţeri rusesci împărţesc bani între ţerani şi îi stimuţă în contra guvernului. O parte dintre emigranţii serbesci au făcut deja întrebuinţare de amnestie şi s’au reîntors în Serbia. Circulă faima, că aceia intenţionează a presenta regelui o adresă de mulţumită. Dieta Ungariei. Continuăm cu interpelaţiunile desvoltate în şedinţa dela 11 Ianuarie a camerii deputaţilor. Perczel Miklós: Tot în această cestiune rog să ’mi se dee voe a interpela întreg guvernul. După cele din urmă scrii, Europa împreună cu noi, se pregătesce a se retrage într’un mod stupid şi mişelesc înaintea politicei rusesci. (Aşa e!) Interpelaţie cătră întreg ministerul. Are guvernul intenţiune a se declara mai explicit asupra scopului şi extensiunii alianţei celor trei puteri, care s’a semnalat de ministrul de externe cu ocasiunea delegaţiunilor. Considerând că Ruşii îşi măresce efectivul armatei sale cu o grabă neobicinuită, cu toate că statul şi cabinetul nostru exterior au fost cât se poate de reali. Considerând că această concentrare de trupe are o natură, care numai în cas de răsboiu se manifestează. Considerând că asupra acestor mobilizări nu încape nici o discuţiune, întreb cu plecăciune, nu crede guvernul de sosit timpul, ca cabinetul nostru exterior cu un veto hotărît să provoace categoric pe Rusia, (Ilaritate) ca să înceteze cu pregătirile sale de răsboiu, ba chiar să reducă numărul trupelor sale la un minimum, pe care îl pretindem în interesul siguranței monarchiei noastre. (Ilaritate!) Onorată casă ! Mă surprinde foarte mult, că în această cestiune ponderoasă întimpin ilaritate în partea dreaptă. (Strigăte din partea guvernamentală). Dar’ nu voesc să mă ocup acum cu de acestea, ci trec la motivarea interpelaţiunii mele. Continuele agitaţiuni şi subminări rusesci, au creat astfel de stări în Orient, dela a căror resolvare atîrnă astădi nu numai pacea europeană, ci şi siguranţa noastră. (Aşa e!) Ear’ acum, când politica de extensiune a acestei puteri a suferit lovituri aspre în Orient, îşi măresce la graniţele noastre forţele sale armate, sub cuvânt că siguranţa puterii sale ar fi ameninţată. Intre împregiurări mai favorabile, naţiunea ar primi cu mulţumire asigurările de pace, — şi poporul nu prea doresce răsboiul. (Aşa e.) Dorim pacea, dar’ numai pacea adevărată, dar’ nu pacea actuală, care abia se poate susţine chiar şi cu cele mai mari jertfe. Dacă chiar nu pretindem ca cabinetul nostru exterior să fie mai scrupulos în încheieri de alianţă, totuşi atâta putem pretinde, ca să încheie numai astfel de alianţe, care corespund în toate cu interesele şi cu siguranţa statului nostru. Dar’ se poate contesta lipsa de simţ politic, observată acum în urmă când cu încheierea prea oneroaselor nostre alianţe. Nu e clar’ mirare dacă opiniunea noastră publică privesce cu neîncredere alianţele noastre. Au fost combinaţiuni de alianţe şi mai nainte. Ani întregi s’a trimbiţat, că alianţa întreită e garanţia cea mai eficace pentru menţinerea păcii, şi totuşi în timpul acestei alianţe s’au purtat două răsboaie mai mari şi unul mai mic. Şi pe noi această alianţă ne-a tras într’un răsboiu nenorocit, de unde n’am tras nici un folos, dacă folos se poate numi lipsa de simţ politic a cabinetului nostru exterior. Naţiunea a, privit cu multă încredere la alianţa noastră cu Germania, dar’ privesce cu neîncredere la alianţa întreită încheiată în urmă. în Rusia domnesce absolutismul cel mai cras, noi sântem impasibili faţă de lupta nihilismului cu absolutismul, noi n’avem simpatii nici pentru unul nici pentru altul. Dar’ nu poate să fie înaintea noastră niciodată sigură politica unui stat, care e condusă de capriciul unui singur om, în dosul căruia stau o sută de milioane de oameni feroci şi neciopliţi, mai ales acum când şi aristocraţia înaltă întovărăşită de o mulţime de popi stupifii şi fanatici şi de câţiva mincinoşi .... (Sgomot, vociferări.) Preşedintele cheamă la ordine pe interpelantul şi-l roagă ea să nu întrebuinţeze a să fie expresiuni atât de nepotrivite cu regulele parlamentare. Perczel Miklós. Mă rog de iertare, trebue să recunosc, că curentul național din ' V' . I . J doi de caviar, ori să soarbă bucuros un pălit de I hampagner. Tocai, e bine, aceste sânt I,Recte fără suflet, dar’ omul să iubească o tubeie, care şi însăşi se caprimează de a ave voinţa ei să o dorească orbiş, să poftească să fie numai a lui, să se gândească numai la domnul, — aceasta e nebunie. D ta pari a fi mare egoist, — observai eu cu modestie, — ’ţi-ar plăcea-’i (fiee femeii ce o iubesci: eu sânt domnul, Dumnefieul tău! . . . — Botează mă cum îţi place; mie nu-mi pasă, — fuse dînsul şi tăcu din umeri; — sgârcitul, care ar aduna toate bunurile lumii numai pe seama sa, este egoist; risipitorul, care dă tot ceea ce are pentru un moment de plăcere, care doresce toată voluptatea lumii numai pe seama sa, care voesce a soarbe toate, a gusta toate, — de asemenea e egoist în felul seu. Şi eu, — el îşi puse mâna pe pept, care urăsc şi detestez lumea şi instituţiunile ei, sânt egoist, sânt misantrop, sceptic misogyn şi mai sciu eu câte vorbe grecescimi se încarcă toate pe spinare. . . . Pentruce? . . . In ciuda tuturor dicţionarelor din lume, eu rămân ceea ce sânt şi nu-mipot schimba nici obrazul, nici creerii . . . astfel sânt făcut, — bine ori rău ... cui îi pasă ceva de asta ? . . . — Ai dreptate . . . numai întru aceea ce atinge femeile, e bine de a fi ceva mai indulgent. (Va urma.) Sfintele sărbători în orai îmi aduc aminte, — eram şcoală, — când moş Tudorache, om cu vatră şi cu multe palavre între semenii n., ne spunea adeseori: „Ei, feţii mei, numai atunci veţi fi oameni, când veţi fi umblat prin blagoslovia din Arad şi când veţi fi dat ochi cu prea mult Măritul Consistor ortodox greco-oriental român“. Şi moş Tudorache avea lege, băieţii de pe acele vremuri au trecut prin blagoslovia din Arad, au dat faţă când cu binele, când cu răul cu prea mult Măritul Consistor şi oameni s’au ales dintrînşii. Eu, ca unul, pe care ’l-a botezat cu lapte acru protopopul din Beiuş, n’am fost atât de norocos să dau faţă pănă mai ieri alaltăieri cu prea cinstitele feţe consistoriale; dar’ totuşi m’am făcut om, şi dovadă de omenia mea, este, că am îndrăsneala de a trimite la „Tribuna“ spre publicare aceste rînduri chiar şi cu risicul ca Onorata Redacţiune să răspundă la zoririle mele: „Articolul d-tale nu se poate publica, manuscripte nepublicate nu se înapoează“. Ei, în fine impresiunea vorbelor lui moş Tudorache s’a conservat în mine şi pănă acum, şi cu doi aşteptam un timp potrivit, când pot să văd Aradul, şi moş Crăciunul, această figură albă ca zăpada şi simpatică ca porumbul, luând veste de dorinţa mea, nici una, nici două, m’a luat subsuoară şi — înainte băiete la Arad! Cochet . . şi drăgălaş oraş e Aradul, dar’ mai drăgălaşi sunt oamenii, care compun societatea românească din el. Să-’i vefii pe dînşii în convenirile şi în saloanele lor, în mijlocul rivalităţilor şi al certelor lor sociale, să-’i vefii discutând asupra cestiunilor, pe care “uşii totdeuna le pun la ordinea 4*1*'» aP°* îţ* ' dragă inima să-’i asculţi şi să-’i pismuesci de venirea in care înoată. Găsit,,, intre oameni intransigenți â u »Uliu V* ---------- - U la Rochefort,,ameni cu calcul ă la Ferry, oameni bătrâni u,„ însuflețiți k la Clémenceau, naționaliști k ». Dérouléde, oficeri â la Boulanger, preoți â la rrieppel. Dacâ te duci mai departe dai cu ochii , un Grévy aradan, sub al cărui patronagiu yog , găsind şi vre-o câţiva Wilsoni şi Limouzi. Un păcat au însă şi Aradanii; te omoară cu omenia, adecă cu riesling şi cu arvoriu, ba spre seară şi cu bere de Wittmann. Cu tot păcatul lor însă, două trei zile poţi să fii oaspele lor fără să-ţi pui sănătatea ba chiar şi aptitudinea de bon vivant la probă. Dar’ dacă nu ’ţi se dă ocasiune să-’ţi dai pe faţă toate virtuţile de bon vivant ai ocasiune berechet să vorbesci şi se flecăresci cât îţi place, dînşii te ascultă cu drag, dragostea lor însă mă tem să nu fie simbolul unui trandafir cu spini. Mai sunt Aradanii şi ambiţioşi; în deosebi advocaţii au o fantasie atât de îndrăsneaţă, încât nu se mulţumesc cu viaţa de toate zilele şi cu oamenii de pe pământ, ci tind a se ridica pănă în cer, caută a încheia convenţii chiar şi cu portarul raiului cu Sf. Petru. Prin asta voiu să zie, că aproape toţi şed în etagiul al III-lea şi ce coincidenţă ciudată , unul în tovărăşie cu Petőfy, altul în tovărăşie cu Széchenyi, altul cu Deák etc. vor să se avente mai pe sus cu Icar. Pănă ce faci cunoscinţă cu aceşti idealişti trebue să urci o mulţime de trepte şi în urmă, obosit, să te arunci pe vreo sofa şi să-i rogi să te mai slăbească de atâta dragoste. Alţii, oameni prea reali, şed atât de pe jos încât periclitezi existenţa chiar şi a celui mai nou joben, cum am păţit-o eu şi un onorabil idealist, binevoitorul meu însoţitor. Am dat în fine faţă şi cu vre-o două prea cinstite feţe consistoriale, care în naivitatea sau poate chiar şi in pehlivănia lor îţi spun în faţă, că nici chiar de dragul lumii, dînşii nuţi-ar ceti nici un zhiar românesc afară de blagoslovita lor codiţă ortodox-greco-orientalpatriotică şi afară de prea mult liberalul „Nemzet“. Ei, să le fie de bine! de „gustiribusu non est „disputiribus11, cum îmi spunea un bătrân profesor de matematică. Mă miră însă unul un lucru şi anume, de ce diarele noastre nu văd destulă garanţie în persoana Venerabilului cap al blagoslovitei codiţe ortodoxe din Arad, pentru conservarea naţionalităţii noastre. Mă miră, cum de „Tribuna ’şi-a permis într’unul din numerii trecuţi a-’l proclama de cap al partiduluri naţional din Arad şi împregiurime pe dl MAV. Stănescu. Eu le propun domnilor dela 1'.' .j trbuna“ să strige împreună cu mine: „Jos cu Stănescu! Sus cu cel chemat!“ In sfîrşit ’mi s’a reservat şi o altă bucurie în Arad. Buna năşică a subscrisului avuse acum 7—8 ani o fetiţă răsfăţată ca o păpuşă; îmi aduc aminte că pe acele timpuri abia aşteptam să scap de limba elină şi să mă pun la joc cu fetiţa năşicei. Astfel era o bucată de vreme, când în urmă trebuiam şi eu să plec prin alte părţi. într’o zl sânt acum vre o 5 ani, un fantastic ’şi-a permis luxul de a o omorî în „Luminatorul“. De atunci şi pănă astăzi eram nemângăiat de perderea tovarăşei mele. Acum în urmă însă spre marea mea surprindere o găsit reînviată şi mare. Cred că amicul meu, A. Vlahuţă nu se va supăra dacă în lipsă de inspiraţiune poetică recurg la cel mai nou product al spiritului seu, cu cu atât mai lesne să pot caracterisa această surprindere. Cum curge vremea şi ne ’ngroapă! Ia vezi ce mare te făcuşi: Mai ieri erai numai de-o şchioapă, Când te perdeam printre păpuşi; Par’că te văd, cum înainte Ne eşi la toţi şi-’n gât ne sui; Mama îţi tot 4ie fii cu minte. Tu par’că altă grije n’ai! Firesce aci eşti domnişoară . Nu ne vorbim ca mai nainte Privirea ta mă înfioară, De serioasă și cu minte. Robinson.