Tribuna, august 1888 (Anul 5, nr. 174-197)

1888-08-02 / nr. 174

Pag. 694 vrăşmaşi, raporturile dintre Rusia și Ungaria n’au fost rele. Un ofieer rus a provocat chiar la duel pe un ofieer austriac, care ’și-a permis să vorbească rău de Unguri, eu am servit ca martor unuia în acest duel“. „Nu stiu, urmă Ignatieff, de ce spec­trul lui Világos urmăresc« încă pe Maghiari, de asemenea nu înţeleg, de ce idea de re­vanşă n’a încetat de a încolţi în spiritul com­patrioţilor d-voastre“. „Neînţelegerile ce ne despart, răspunse Ziaristul maghiar, nu provin din amintirea lui Világos, dară necesitatea ne împinge, de a lucra contra veleităţilor panslavismului“. „De unde aţi scos aceasta expresiune de panslavism, întrebă generalul cu ironie“. Şi aci el începu o lungă discuţiune asu­pra panslavismului şi mai ales ceea­ ce el în­ţelege sub cuvântul de „panslavism“. De mai multe­ ori deja Ignatieff s’a în­cercat să dovedească şi să înfăţişeze pansla­vismul ca cea mai dulce şi mai inofensivă din ideile moderne. Un asemenea limbagiu îi ţinu şi­­ziaristului unguresc. „Panslavismul, a­vâs el între m­ulte altele, este, din punctul de vedere rusesc, o simplă idee de civilisaţiune cu totul pacinică“. Generalul nu poate înţelege, pentru­ ce toţi se încearcă să arete, că Rusia nu se ia după civilisaţiune. „Aţi văzut, domnule, un singur soldat rus trecând frontiera pe la Woloczyka?“ „Nu Zic® nimenea asta“. „Dar’ noi n’avem frică, noi ceştialalţi. Dacă ne atacă, trebue să ne apărăm. E o mare nenorocire, că Europa ne consideră ca o naţiune răsboinică ! Acestea sunt instituţiuni de ale presei vândute“. D-nul Andreiu Szabó, care povesteşce aceasta întrevederea spune, că a primit prin intermediul generalului Ignatieff o invitaţiune la banchetul ce a avut loc pe bordul lui Ru­­czart. Aceasta era o sărbare intimă şi un număr foarte restrîns de invitaţi au fost ad­mişi. La începutul banchetului generalul Igna­­tieff s’a ridicat şi a­bia următoarele cuvinte : „Tot ce se va auza aci, să rămână secret!“ Dl Szabó se găsesce deci în imposibili­tate de a da publicităţii discursurile foarte cu­rioase ce a avut noroc să le audă şi să le înţeleagă. D-nul Szabó mai spune, că s-a întâlnit acolo şi cu „panslavistul“ Mudronyi. Transferări. Ministrul r. u. de justiţie a transferat, pe conducătorul cărţilor funduare de la jud. reg. din Huedin, Ştefan Csákány, în aceeaşi calitate la tribunalul reg. din Cluj; pe vice-notarul dela judec. din Cecău, Ioan Simon, în aceiaşi calitate la tribun, reg. din Oradea-mare, care pe cancelistul dela trib. din Dobriţin, Ludovic Fodor, şi pe cancelistul dela trib. din Nyíregyháza, George Pat­ay, și-a transferat reciproc.* Maghiarizări de nume. „Budapesti Közlöny“ publică următoarele schimbări de nume: Ignat Grünwald în „Bányai“; Si­mon Rosner în „Ronau; minoreanul Leopold Stern în „Sólyom; Alexandru Samuilă Grün­feld în „Mezei“; Iosif Goldberger în „Gollfi“; Victor Schweffer în „Szilárd“; Géza Krepelka în „Gyulai“ ; Rudolf Mayer în „Major“; Ludovic Fürst în „Feleki“ şi Ludovic Grünfeld în „Gaddny“. Regularea graniţelor. Secţiunea din Braşov în curând va isprăvi toate lucrările ei privitoare la regularea graniţelor între Româ­nia şi imperiul nostru. Obiecţiunile ridicate din partea oficialilor români s’au aplanat pe din deplin.* Excelenţia Sa baronul Szveteney de Nagy-Ohay, comandantul corpului 12­, a sosit ieri dimineaţă în Sibiiu. Primire oficială nu ’i­ s’a făcut, fiind oprită atare primire; la gară a fost întimpinat numai de şeful statului major, colonelul Camillo cavaler de Gunesch. * Manevrele mari ale corpului 12. de armată în anul acesta se vor ţine în 5, 6 şi 7 Septemvrie pe câmpiile de la Murăş-Oşor­­heiu. Garnisoana din Sibiiu pleacă deja de prin 15 l. c., în 7*1®1® 4e 16» 17 și 18 1. c. vor pleca două escadroane ale regimentu­lui 3 de husari. în 24 1. c. va pleca o parte din artilerie, apoi celelalte 4 escadroane de husari din regimentul 3., care câtră sfîr­­șitul lunii c. va pleca din Sibiiu artileria în­treagă.# Circul Enders. După o pausă de vre­o trei civile, causată prin timpul ploios, circul Enders ’şi-a început Sâmbătă seara re­­presentaţiunile din nou. Programul produc­­ţiunii de Sâmbătă a fost foarte bine ales, cel de ieri a fost acomodat publicului de Dumi­neci , dar­ amândouă representaţiunile au avut acelaşi succes bun, în general am constatat, că directorul Enders îşi dă toată silinţa, de a delecta publicul în fiecare seară cu ceva nou. * Exundare. Se scrie din Borszék, că rîul Bistriţa în urma ploilor din săptămâna trecută a exundat şi a rupt toate podurile. Comunicaţiunea cu România este întreruptă. » De ale „kultur-egylet“-ului. Dr. Ig­natie Weiss, advocat în Braşov, scrie în nu­mărul cel mai proaspăt al farului „Kolozsvár“ un articol prim despre adunarea generală a „kultur-egylet“-ului. Vorbesce nobilul advocat, pare­ că nu numai tatăl seu, dar’ nici neam de neamul lui n’au fost Ovrei. Iată un pa­sagiu din acel articol: „.............se vor con­vinge şi naţionalităţile cu limbi străine, că fie­care om al naţiunii simţesce împreună şi că nu va lăsa mai mult, ca naţiunea să să­răcească în popor, în limbă şi în avere, şi că în sfîrşit naţiunea „scăzută, dar’ nu sdrobitâ“, vrea să o scie şi să o simţească — dar’, dacă trebue va face să o scie şi se o simţească şi alţii, — că acum şi în vecii vecilor „trăesce o naţiune în aceasta patrie“. — * Model de părinte. Păpucarul Iosif Ballo din Cluj a bătut în 10­­. c. pe fiică-sa pănă a lăsat-o mai moartă pe pământ; ântâiu a lovit-o cu un tureac de ciobotă preste cap, pănă­ ce biata fată a ameţit, apoi a început să o lovească cu pumnii şi cu genunchii. Ve­cinii, aucjind sgomotul, au alergat acolo şi au împedecat pe tiranul părinte de a-­şi mai mal­trata fata, pe care de sigur avea turbatul de papucar să o ucidă cu bătaia. S’a făcut des­pre aceasta arătare la tribunal, dar’ Ballo chiar în­­jiu­a aceea a fugit de frica judecăţii şi de atunci nu s’a mai reîntors acasă. * La manevrele dela Bellovar, care se vor ţina în toamna anului curent, va asista şi prinţul de Wales, ca oaspe al Maiestăţii Sale Monarchului nostru. La ministerul de externe din Ro­mânia se lucrează programul junimist, pe care guvernul îl va adresa ţerii sub formă de „Apel cătră ţeară“ şi în care se vor cuprinde toate reformele ce guvernul are de gând a efectua. Tot acolo se lucrează și un proiect de lege agrară.* Un artist maghiar în Sinaia. Eugen Hubay, artist maghiar, a fost invitat de regina Elisaveta a României să meargă la Sinaia, pentru a da câteva concerte. D-sa va merge la finele lui August. Hubay se află actualmente în cură la băile din Marienbad, unde a primit invita­­ţiunea din partea d-şoarei Văcărescu. Se scie, că dl Eugen Hubay, unul din cei mai distinşi violonisci, a înlocuit la conservatorul din Bru­­xella pe ilustrul Vieuxtemps. * Vechi convertiţi la ortodoxism. „Pol. Corr.“ primesce din Varşovia scriea, că din­tre cei 30.000 vechi, care trăesc în guverna­mentul Volhynia, vre-o 2400 au trecut la biserica ortodoxă. Asemenea au trecut şi vre-o 400 vechi din guvernamentul Kiev la orto­doxie. Convertiţii sunt mai cu seamă cecho­­husiţi, o sectă, care în Rusia nu se consideră ca confesiune recunoscută de lege. Cechii, care sânt membri ai unei confesiuni legale, nu prea trec la biserica ortodoxă nici chiar în Kiev, unde societatea de binefacere rusească face pro­pagandă foarte energică pentru proselitism. Guvernul încă sprijinesce aceasta mișcare. Astfel în seminarul din Os­trog întreţine 30 de învăţători vechi pe spesele statului. Mai de­parte se­­i­ice, că convertiţilor li se uşurează do­bândirea dreptului de cetăţeni ruşi, necerân­­du-se de la dînşii locuirea neîntreruptă de 5 ani pe pământul Rusiei. * Memoriile Imperatului Frideric. „Na­tional Ztg.“ aduce scriea, că memoriile împă­ratului Frideric sunt posesiunea privată a îm­părătesei văduve, după­ ce însuşi decedatul îm­părat, într’o scrisoare rămasă dela dînsul, a dispus astfel: împărăteasa Frideric a depus numai câteva volume de conţinut militar din memoriile soţului ei în archivul statului. « Regina Olga a Greciei a născut Vi­nerea trecută în Pavlovs­k, în R­u­s­i­a, un prinţ.* Cas de moarte. George Weber, renumitul istoriograf german, a murit în Hey­­delber­g.• Briganţii de la Bellova au eliberat în fine pe funcţionarii Ländler şi Binder, după­ ce au primit preţul cerut de răscumpă­rare. Plenipotenţiarul acestora, Dr. Kalman, s’a presentat la ministrul de externe din Vi­e­n­a, unde ’i­ s’a promis, că guvernul nostru va in­terveni prelângă cel bulgar cu toată energia, ca dînşii să capete despăgubirea cuvenită pen­tru cele întâmplate, de care guvernul monar­­chiei noastre face responsabil pe guvernul Bulgariei.* Răsboiul între vulturi și barze. Prefectul din Tîrnova raportă regimului despre un aprig răsboiu păsăresc, ce isbucnse în Joia trecută în răscluch deasupra Tîrnovei. încă d­es de dimineaţă în aceea z­i se observă venind din­spre est spre vechia capitala a Ţa­rilor un număr neobicînuit de vulturi — cam 200 — şi, pănă a nu răsări soarele, încungiu­­rară ţipând piscurile Iantrei. O lume curioasă de oameni se uita la acest tablou, când de­odată apărură ca la trei sute de barze ce călă­­toriau dinspre Nord-Est, luându-’şi direcţiu­nea tocmai în potriva cetei de vulturi. Câtva timp trecu în linişte, ca­ şi­ cum vulturii şi bar­­zele ar fi voit să-­şi cunoască posiţia şi să-’şi exerciteze puterile, când deodată numai îşi luară poziţie de atac şi se năpustiră unii spre alţii. Se deschise o luptă înfricoşată. Acum cădeau din răscuch la pământ barze, acum vulturi, ca jertfe ale luptei, şi abia după câ­teva oare, după­ ce şirurile ambilor contrari se răriră, încetă lupta. Răsboinicii aripaţi se re­traseră în direcţiuni opuse, voind oare­cum a arăta, că, după­ ce îşi vor afla puterile noue, care se vor întâlni pe câmpul de răsboiu. După­ cum se dă cu socoteala, ar fi rămas mulţi morţi din ambele părţi, cam 200 răsboinici. Regimul a însărcinat pe prefect, ca să cerce­teze prin păduri şi prin tot locul, pe unde s’a extins lupta, şi să-­i dee o dare amănunţită despre numărul celor căluţi. Oamenii voesc să afle însă, care dintre ei au eşit învingători. * CRONICĂ. Numiri. Ministrul r. u. de justiţie a numit de vice-notari la judecătoria din Reghi­­nul­ săsesc pe Mihail Lazar, practicant în drept la judecăt. din Mediaș ; la judecătoria din Cecău pe George Muntean, practicant în drept la jud. din Chezdi-Oșorheiu; la tri­bunalul din Seghedin pe Petru K h r i s t o n, practicant în drept la jud. din Măcău; la trib. din Chichinda-mare pe Iosif Szabó, practicant în drept la judecătoria din Oraviţa. — Mi­nistrul r. u. de justiţie a numit pe cancelistul de la trib. r. u. din Bistriţa, Carol Keresz­tes, de conducător adjunct al cărţilor fun­­duare la acelaşi tribunal. — Preşedintele trib. din Solnoc a numit pe juristul absolvent, Iu­­liu Razsó, de practicant în drept cu diurnă la acel tribunal.* Activarea oficerilor în reservă, în urma îmulţirii statului oficerilor, respective în urma avansamentului extraordinar ce va ave loc în luna aceasta, voesce ministrul nostru de răsboiu să întregească locurile vacante şi cu oficeri din reservă. Spre acest sfîrşit anunţă „N. W. Tagbl.“, că au primit ordin toate co­­mandele trupelor, al căror corp de oficeri se măresce, ca să provoace în scris pe oficerii din reservă, care voesc să se activeze, a se adresa cu cererile lor pe calea comandelor cer­curilor de întregire cătră ministerul comun de răsboiu. Ofițerii din reservă, care s’au făcut din voluntari de un an, vor ave să facă spre scopul activării un period de serviciu de probă, în decursul căruia, dacă nu sunt în stare să poarte spesele de întreţinere, vor primi pro­­visiunea pe spesele orarului. Ofiţerii din re­servă activaţi, dacă corespund în urma ser­viciului de probă, vor putea face examenul complementar prescris şi la un termin, care, la cererea lor, se va statoli special pentru dînşii şi numai­decât vor primi rangul de înaintare. Cererile de activare ale oficerilor căsătoriţi, numai atunci se vor lua în conside­rare, dacă vor dovedi, că sunt în stare a do­cumenta posesiunea cauţiunii prescrise pentru rangul, respective trupa lor. * Fundaţiunea lui Eperjesy. Din fun­­daţiunea fostului pretor din Sebeşul­ săsesc Ladislau Eperjesy s’au împărţit procentele de 200 fl. ale capitalului în patru părţi egale, ca ajutoare pentru văduvele: Maria Enterlein, evang., Ana Grugner, rom-cat., Maria lui Va­sile Muntean, gr.-or., şi Paraschiva Lupşa, gr.­­cat., toate din Sebeşul-săsesc. împărţirea aju­toarelor a avut loc în 4 August a. c. * îl cunosci şi îl calomniezi şi condamni? Vă-­Zutu­’l-ai cu ce abnegare de sine a sărit ieri în Mülbach, mântuind cu mâna sa curagi­­oasă băiatul ce era să se cufunde? VăZutu­­’l-ai cum a proscernat cânele turbat ce ame­ninţa viaţa multora? E de puţin timp în apropierea noastră şi fiecare Zi ne face să ad­mirăm tot mai mult curagiul seu, Bernhard. Tocmai curagiul acesta desinteresat mă înspăimântă. Numai unul, care a perdut în el tot ce a fost mai bun, îşi aruncă cu aşa resoluţiune viaţa în şanţ. A salva pe deaproapele, a desconsidera pericolul, când e vorbă de viaţa unui om, aceea e datorinţa fie­cărui creştin bun, totuşi, care pentru datoria aceasta se joacă cu moartea, acela poartă în peptul seu un sentiment drăcesc, care sen­timent îl va lipsi de lumina cerului, pen­­tru­ că prin aceasta trădează aroganţa neagră a inimii, batjocoresce pe Dumnezeu, prove­­dinţa şi lumea. Aşa stă lucrul cu el, asta am experiat-o de mult. Hedvigă! Hedvigă ! Bagă de seamă de liniştea ta! Scena IX. Hedvigă (singură). Nu bătrânule! Ru­dolf nu e om rău, aceasta ’mi-o spune un ce necunoscut. Nu, Rudolf nu e om rău. — Ce e drept, timpul viforos al junetei sale ’l-a des­­curagiat, făcându-’l să se îndoească, că va mai pute fi cândva fericit, mâna mea însă poate să-’l mântuească din prăpastia sigură, pot să devin îngerul seu conducător. Ce mai stau pe cugete? Mai poate fi vorbă de alegere? Eu sunt îndatinată a sufoca vocea sonoră a inimii, dar’ de altădată puterea ’mi­ se frânge, în zadar încerc a scăpa de furtuna iubirii. Pe el nu-’l pot posede, dar’ nici nu va sei nici­odată ce torturează sărmana mea inimă. O! Iuliu, Iuliu ! Dacă părinţii lui ar fi mişcaţi de tonul sălbatic al tânguirii sale, poate s’ar decide în fine, ca ei cu privire afabilă să bine­­cuvinte legătura noastră, pe care în tăcere o blastemă, şi astfel ar împlini fiului cele mai ferbinţi dorinţe. Dar’ nu! Dacă e lipsă de sacrificiu, să fiu eu acela! Durerea sa sălba­tică în urmă se va potoli, el poate fi fericit și fără mine. — D-Zeule! eu . . . pururea mă voiu gândi la el și amintirea mă va face să gust dulceața acelor Zii® frumoase, când su­­rideam veseli între săruturile cele mai dulci al dragostei, când era juliul meu fericirea mea. Lânga aceasta inimă e locul meu, el va să vescezească lângă o inimă străină! — Şi totuşi, Hedvigă, totuşi! — Lui îi va lipsi curagiul de a alunga fericirea din in­ima sa, eu trebue să-’l am şi voesc să-’l am. Află dar’, Rudolf aceea­ ce mă neliniştesce acum, căci eu nu voesc să înşel credinţa lui, dar’ el să înde­­stulesce cu o inimă înfrântă, astfel neferici­rea întinde mâna sa îndoelii şi cere pacea acolo, unde nici­odată nu o voiu afla. Scena X. (Teatrul se schimbă în o pădure întunecoasă.) Zanaretto şi lotrii (din partea dreaptă), Lo­­r­e­n­z­o (din partea stângă.) (înainte de ce apar, se aud din ambele părţi fluerături) Zanaretto. Lorenzo! Lorenzo. Zanaretto! Zanaretto. Spune! Ce aduci? Lorenzo. Vestea cea mai bună ce se poate aduce. Vânatul va fi uşor, Felsek ne dă puţin de lucru. Cugetă numai, pe cine am văzut în castel? Zanaretto. Acuma? Lorenzo. Rudolf e în serviciul con­telui ca forestier. Zanaretto. Rudolf? E cu putinţă? Ce ? A cutezat el a păşi în faţa lumii, el, de­plinul ucigător? Nu, pe tine te-a înşelat vre­un vis. Lorenzo, învaţă-mă tu acuma a cu­­noasce pe Rudolf! El a fost, şi e gata! Zanaretto. Chiar el? Lorenzo. Chiar el, cunoscutul Rudolf. Zanaretto. Lucru ne mai auzit! Lorenzo. Nu e nici un lucru de mi­rat, considerând, că el totdeauna a fost cute­zător pănă la îndrăcire ! Destul! El e în ca­stel. — Contele de sigur ese la vânătoare, şi așa va căda ușor în cursa noastră. Poate şi Rudolf va rătăci într’acoace, şi apoi ne vom consulta ce e de făcut. Contele nu e un vâ­nat neînsemnat, aşa cuget, pentru­ că maga­zinele lui ne spun destul de clar, că el trebue să păstreze vre­o comoară familiara. (Se aud câteva cor­nuri de vânătoare.) Zanaretto. Vânătoarea se apropie în direcţiunea aceasta, iute în ascunzători. (Toţi pleacă.) Scena XI. Contele. Iuliu. Rudolf. Vânători Contele. Vânătoarea s’a finit. Rudolf. Legaţi cânii! — Daţi signa­lul de oprire! (se suflă.) Contele. Am devenit de astădată datornicul tău, Rudolf! Rănit aş zăce pe acest pământ, sau poate­ că nici nu aş mai fi văzut lumina Zilii, dacă curagiul tău ne mai pomenit nu m’ar fi mântuit. Verul, — tur­bat de lovitura boambei, care ’l-a şters nu­mai, ducând cu sine câţiva din perii sei sbur­­liţi şi aspri — se repede cu o furie nebună înspăimântătoare spre mine, a doua puşcă­­tură lipsesce, căci nici nu aveam timpul să mă folosesc de cuţitul de vânătoare. Atunci tu te arunci cu curgiu nespus în calea lui, te înclesci cu monstrul şi îl văd căzând stră­puns prin pept de lovitura bine nimerită a cuţitului tău, Rudolf. Pentru aceea sânt plătit, acea­sta faptă s’a ţinut de datoria mea. Este cel mai mare favor al norocului, când dato­rinţa ordinară face loc extraordinarului. Contele. Ai tot dreptul a pretinde re­compensa cuvenită, hotăresce-o şi, dacă nu va trece preste marginile posibilităţii, dorinţa ta o voiu împlini duplicându-o. Rudolf. Domnule conte! Dacă e vorba pănă într’atâta. Voi mă puteţi face preaferi­cit. ’Mi-aţi dat serviciu, care mă nutresce, am deci casa şi masa mea propie. Numai una îmi lipsesce, care să conducă casa, care, cu spiritul delicat al ordinei ce în genere îl posed femeile să-’mi îndulcească viaţa aspră de pănă acum. Una îmi lipsesce numai ca să fiu prea­fericit ! Contele. Bine dar’! Cearcă-’ţi o fe­meia, pentru celelalte trebuinţe se va îngriji datornicul tău, Rudolf. Cercarea e superfluă; ea e aflată deja, dar’ am lipsă de parola Voastră, conte. Iuliu. Dumnezeule, ce trebue să aud? Contele. Parola mea? Cum se nu­­mesce fericita aflată? Rudolf. Hedvigă. Contele. Copila mea de suflet? Iuliu. Hedvigă ? Rudolf. Ea e! Iuliu. E cu neputinţă! Contele. Ai vorbit cu ea. Rudolf. Da! Iuliu. Şi răspunsul ei­ ? Rudolf. Ea a tăcut, o lacrimă am văzut lucind în ochii ei frumoşi, carea o ex­plic în favorul meu. Iuliu. O ! Hedvigă, Hedvigă! Contele. Hm! — Totuşi tu eşti om brav şi prompt în serviciul tău, nu eşti un vânător de rând, aceasta ’mi-o spune conduita ta şi toate faptele tale de pănă acum. Tu­­mi-ai mântuit viaţa, ’ţi-’s dator cu recunos­­cinţă, deci, dacă ea te iubesce, eu bucuros....... Iuliu. Părinte, opresce-te! Nici un cu­vânt pripit să nu lunece de pe buzele tale. Nu plăti cu o fericire străină, ceea­ ce poate plăti aurul tău de compătimit. Voesci a lăsa să ’ţi­ se calce în picioare diamantul ce iubirea ta părintească ’l-a prefăcut în o perlă radioasă? Nici un cuvânt pripit! Eu port în inima mea un secret, dară nu e aci locul să ’ţi­’l des­­coper. Dacă te atinge, liniştea şi fericirea mea te atinge, nu decide încă! Vină părinte! în castel vei cunoasce, ce furtună tulbură liniştea sufletului meu. Contele. Iulie! Ce­’ţi e? Rudolf. Drace! Vom veda ce va mai fi! Iuliu. Vino părinte, vino! O de ce nu ’ţi-am confiat secretul mai demult! Contele. Pentru mine totul e enig­matic ! Iuliu. Lasă, că acuşi­­ţi­ se va deslega aceasta enigmă. Contele. Vino dară! — Eu tot îţi rămân, Rudolf, datornicul tău, primesce pa­rola mea, că în curând îţi voiu plăti contul, numai lasă-mă să consider mai deaproape rugarea ta, fii sigur de recunoscinţa şi favo­rul meu. (Pleacă cu Iuliu şi vânătorii.) Rudolf. Blăstăm! Acum a căzut asu­pra capului meu vechiul blăstăm. De mă voiu informa bine numai! Moarte şi diavoli! Nu­mai să-­mi fie un dar sigur! Apoi mă voiu răfui eu cu acest băieţandru. Rudolf, Rudolf! Bagă de seamă! Aceasta fu muşcătura şerpelui; ia­dul ferbe încă în peptul meu. (Pleacă.) (La urma.) T H I B U N A Serată dansantă. Frecventanţii şcoalei de cădeţi c. reg. din Sibiiu vor arangia mâne. Marţi, în 14­1. c. o serată dansantă în sala de la „Gesellschaftshaus“. * Hymen. Dl Vasilie Szmigelsky, cleric abs. de Blaj, îşi va sărba cununia sa cu d-şoara Amalia Bran Duminecă, în 19­1. c. st. n., în biserica gr.-cat. din S­â n c­e­­. * * Foametea în Montenegro. Din Ce­tinie se scriu următoarele: O miserie neagră domnesce aici; puţinele sămănături ce s’au făcut anul acesta nu se pot cultiva din causă, că oamenii nu pot munci de foame. O mul­ţime din ei nu fac altceva, decât umblă pe munţi şi desgroapă rădăcini de copaci pe care le uscă în cuptoare, le macină şi fac pâne. Ministrii s’au dus la Antivari, ca să se înţe­leagă cu prinţul Nichita în privinţa stării ne­norocite a locuitorilor. E un veac întreg de când nu s'a mai văzut aşa foamete. Cele 120 mii ruble, dăruite de societăţile slavo­file rusesci au adus puţină uşurare hemesiţilor în curs de câteva­­file. Dar’ atji aceşti bani s’au is­prăvit şi comercianţii de grâne din Antivari nu vor să dee nici un grăunte pe credit. Nişte preoţi au plecat cu niste cutii sigilate să adune ajutoare din Albania, dar’ se zice că aici sărăcia este încă şi mai mare. ’ * tu­lburările la Paris. La îngroparea generalului Eudes, mort la tribuna unei în­truniri socialiste, o mulţime de popor a luat parte. Anarchiştii, care erau în mare număr, au ridicat steaguri roşii pe strade. Atunci soldaţii şi poliţiştii s’au repeejit asupra lor cu săbiile scoase şi o luptă crâncenă s’a încins în giurul coşciugului. O mulţime de persoane au fost rănite. Anarchiştii au aruncat bombe explosive asupra localului poliţiei şi asupra al­tor edificii publice, strigând „Să trăească co­muna . Rochefort, care luă parte la procesi­une, a fost întimpinat cu acestea cuvinte: „Jos Rochefort! Jos Boulanger!“ Aresturile din Pa­ris au fost umplute cu tulburători. * Minunile trăsnetului. Un cas în ade­văr minunat de moarte prin trăsnet s’a în­tâmplat la Grange-Douville, în departamentul Dordogne (Francia.) Țeranul Verneuil, cu ne­vasta, copiii şi câţiva vecini ai sei, în număr de zece, secerau într’un loc presărat cu nuci mar*’ „ ^ oare după ameatji nori mari se strînseră pe cer şi toate semnele unei fur­tuni puternice se arătară. Deja câteva pică­turi de ploaie catjuseră şi tunetul bubuia groas­­nic, când secerătorii se adăpostiră sub un nuc foarte stufos. Deodată unul din ei spuse, că erau în mare primejdie sub pom; imediat plecară toţi apucându-o la goană cătră o pă­durice. De abia merseră jumătate de drum, când fata Verneuil, în vîrstă de 14 ani, se întoarse deodată şi apucă încet cătră nuc, însoţitorii ei, întorcându-se ca să o sfătuească să- i urmeze, o văzură zimbitoare, cuprinzând în braţe trunchiul nucului şi cărând jos trăs­nită, cu braţele întinse. Aceasta moarte sur­prinse cu atât mai mult pe asistenţi, din causă că nu vădură nici un fulger, nici nu auziră vre-un trăsnet. * Călduri mari. Se scrie din Athena, că în Zilele din urmă a domnit în Grecia, și mai ales în insulele Archipelagului, o căldură de nesuferit. Termometrul s’a urcat la umbră la 40 de grade Celsius, nu numai, că ea a stricat foarte mult (25 la sută) viitor, dar’ a causat moartea mai multor persoane și ani­male. De asemenea, căldura a provocat niste friguri foarte rele, în urma cărora victima moare foarte repede. Mai toate clasele bogate au emigrat. Nr. 174 Amintiri din pribegia după 1848. De loan Ghica *) A. G. Golescu cătră loan Ghica la Constantinopol, Paris, 17 Decemvrie 1848. „Frate! Pănă nu vom abate tirănia ce apasă ro­mânismul, „dreptatea şi frăţia“ tot în doliu să o purtăm. *) Reproducem şi noi unele dintre scrisorile mai interesante de pe acel timp, pe care le aflăm publicate in „Revista Noua“ şi după ea in „Românul“ din Bucuresci. Redacțiunea „ Tribunei“.

Next