Tribuna, martie 1889 (Anul 6, nr. 48-73)
1889-03-01 / nr. 48
Pag. 190 care vede pretutindenea mâna Rusiei. Asemenea procedeuri tind a înstrăina simpatiile noastre pentru vecinii noştri, şi fie încredinţat organul rus, că toţi Românii, fie chiar rarii noştri antidinastici, vor fi de acord pentru a protesta în contra nechibzuitei şi injurioasei sale pretenţiuni, de a schimba prin influenţe străine forma de guvernament în România. Nu trebue însă să ne exagerăm lucrurile. Elucubraţiunileziarului „Novoie Vremia“, care nu e un organ oficios, nu angagiază decât pe redactorii săi şi nu dovedesc din partea lor decât o absolută necunoscinţă a stării lucrurilor din România. Pentru a răspunde acestor insanităţi, va fi suficientă protestaţiunea energică şi, suntem singuri, unanimă a presei române, care va dovedi organului liberal rus, că se înşală amar, când compară România cu Bulgaria.“ Ziarului „Pester Lloyd“ ’i se telegrafează din Bucuresci cu datul de 10 Martie n.: „Circulă faima, că în proiectul despre noua lege militară penală e preverut un articol cu privire la introducerea unui fel de asediu 11c pentru caşuri de trebuinţă, şi această măsură se aduce în legătură cu uneltirile şi agitaţiunile obrasnice ale presei antidinastice, care apelează fără nici o sfieală la ajutorul Rusiei. Apropiere între Rusia şi Anglia. Din Londra se împărtăşesce despre o rară manifestaţiune de apropiere între Rusia şi Anglia. Săptămâna trecută, cu prilegiul împărţirii de premii între argaşii regelei voluntari, între alţi oaspeţi iluştri a fost present şi ataşatul militar al ambasadei rusesci, generalul de Bout our line. După împărţirea premiilor, comandantul de regiment colonelul Howard Vincent a rostit un discurs, în care a arătat cu o însemnătate specială asupra presenţei ataşatului militar rusesc, exprimându-şi speranţa, că cele două puteri, care pe pământul asiatic sunt vecine, vor rămână în toată lumea prietene. Generalul rusesc a răspuns, că el încă împărtăşesce speranţa şi dorinţa aceasta, adăugând, că a fost o norocire pentru el, de a observa în timpul de un an şi jumătate, cât a stat în Londra, o schimbare spre bine a disposiţiei în favorul Rusiei. Acest progres e foarte însemnat atât în societate, cât şi în presă. Din dieta Ungariei. Din cuvântarea deputatului Carol Eötvös, ținută în şedinţa dela 9 Martie, a camerei. Carol Eötvös (începe a vorbi, nefiind decât ministrul Fejérváry pe banca ministerială. Contele G. Károlyi strigă: „Să se aducă acuzații!“, pentru care presidentul îl chiamă la ordine). S’a accentuat, că partidul guvernamental a purces după logică. Dar, ce logică este aceea, când guvernul accentuează, că în faţa situaţiunii generale trebue întărită puterea armată, şi apoi se scoate din ea elementul naţional şi se exacerbează? Ministrul de honverji a dus că trebue sporit numărul oficerilor în reservă, Gergo se îngreunează facerea examenului. Ministrulpresident a acis, că dignitatea ţerii îl sîlesce să pună cestiunea de cabinet la §-ul 14. Dar’ a cărut paragraful, însă cabinetul stă. Unde e aici logica? Aceeaşi logică a documentat-o şi Iuliu Horváth. El ’şi-a exprimat temerile faţă cu proiectul, dar’ ţine morţiş la persoana ministruluipresident. Mai ciudată a fost logica deputatului György. El azis: Dacă introducem limba maghiară în armata comună, deschidem calea federalismului. Fiind însă că acesta ne-ar strica, mai bine introducem limba germană în armata ungurească. Este logica recrutului, care a zis: „M’au luat cătană, poate voiu merge în bătaie, poate voiu fi chiar rănit, deci mai bine mă spânzur acuma.“ Și s’a spânzurat. A audit vorbindu-se despre drepturi reservate ale regelui, dar’ dreptul de stat nu recunoasce de aceste, îşi aduce aminte, că în copilărie a cetit pe o carte: Franciscus V. divina favente dementia Imperator etc. Neînţelegându-le, a întrebat pe un literat bătrân ce însemnează, şi acestai-a spus, că: baionete, temniţă, furci etc. învăţând latinesce, a crezut că scie mai mult ca literatul, dar’ în 1849/50 s’a convins, că tot literatul a sciut mai mult ca el. Această poveste îi vine în minte, de câte ori aude de jura reservata. Ministrul de honvezi merge până la bătaia dela Mohács, pentru a documenta existenţa dreptului consuetudinal. Va să atie că, pentru că am fost bătuţi atuncia, trebue să căpătăm pretutindenea bătaie. Vorbitorul produce exemple din secolii trecuţi, pentru a documenta, că usul de pe atunci nu se poate lua ca isvor în tractarea Gestiunilor constituţionale de astăzi. Se provoacă apoi la o lege din 1741, care dispune, că şefii-posesori ai regimentelor unguresci au să fie unguri, uniforma ungurească şi făcută în ţeară. Dar, şefii regimentelor şi astăzi sunt Socceviei, Filippovici, Iellacsici etc., şi numai baronul Edelsheim-Gyulay şi contele Pálffy sünt Maghiari, întreabă, că de ce nu sânt şi Tisza, Visi, Pulszky etc. şefi de regimente. Vorbitorul vine apoi la §. 25. Nu-i place, că în el se statoresce, ca voluntarilor pe spesele proprii să se permită a locui afară de casarmă „numai dacă interesele serviciului, disciplinei etc. nu vor pretinde altcum“, însă cine va hotărî, când obvin astfel de interese de disciplină, care pretind ca voluntarii să locuească în casarmă, în acest loc clasic al murdăriei şi al brutalităţii. Concede, că corpul oficerilor a făcut multe progrese în privinţa culturii şi a urbanităţii. Dar, între oficeri este un element, aşa numiţii copii de soldaţi, la care şi nascerea se întâmplă pe comandă. Aceştia nu cunosc patrie; patria lor este casarma, fericirea lor pământească cantina, obiectul ambiţiunii lor crucea pentru merite şi înjilele bătrâneţelor pensiunea. Această specie după Linné se numesce: Homo soldatus militaris. Caracteristica lor exterioară este, că vorbesc nemţesce şi numesc pe Maghiar „rebel“. Aceştia sunt duşmanii avtiei ai maghiarimii şi la discreţiunea lor este pus să hotărască, când au să locuească tinerii maghiari în casarmă. Acest neajuns trebue delăturat. (Va urma). Şi Iergunoff s’a fost înspăimântat, stătea în loc ca prins, dar’ din când în când totuşi putea să ducă: „Liniştesce-te, liniştesce-te!“ şi nu-şi mai luă ochii dela grumazul gingaş şi nespus de frumos al fetiţei mâchnite. „Dacă nu te superi, o să te petrec’ pănă acasă“, — duse el atingându-m i umărul cu degetul, — „căci aici pe uliţă. . . înţelegi d-ta— nu este cu putinţă. . . îmi vei povesti atunci ce ’ţi s’a întâmplat şi, de sine se înţelege, voiu face tot ce ca sublocotenent pot să fac.“ Fetiţa îşi ridică capul ca şi când abia acum ar vedea pe tânărul ofițer, pe al cărui braţ se răzimase. Se ruşină, se întoarse, şi suspinând se trăgea tot mai la o parte. Kusma Wassilievici repetă rugarea. Fetiţa îl privi cu coada ochiului printre şuviţele udate cu lacrimi ce-i căduseră în faţă. Kusma Wassilievici, ajungând cu povestea aci, ne asigura întotdeauna, că acea privire ’l-ar fi străpuns mai rău decât un pumnal, şi odată încercă chiar să o imiteze. Atunci ea îşi puse mâna în braţul sublocotenentului zelos şi porniră spre casă... V. în vieaţa lui, Kusma Wassilievici a avut puţine atingeri cu femeile, şi astfel era în nedumerire, cum să înceapă cu ea vorba; însoţitoarea lui însă începu numaidecât cu mare limbuţie să vorbească, ştergându-şi mereu lacrimile. După câteva minute sublocotenentul scia, că o chiamă Emilia Karlovna, că e născută in Riga şi că venise în Nikolaieff la mătuşa sa, care aşişderea e din Riga, că tatăl ei a fost asemenea militar, dar’ a murit de oftică, că la mătuşă-sa a slujit ca bucătăreasă o Rusoaică, care ferbea foarte bine şi foarte ieftin, dar’ nu a avut paşaport, şi că bucătăreasa aceea în dilele aceste ’i-ar fi jăfuit şi ar fi fugit, nimenea nu ştie unde, şi astfel a fost ea silită să ceară ajutorul poliţiei. . . . însă aci îşi aduse aminte de vătămarea ce ’i-a făcut-o inspectorul de poliţie, şi începu din nou să suspine. . . iar’ Kusma Vassilievici era iarăşi în nedumerire şi nu vtia cum să o mai mângâie; însă fetiţa cum simţia impresiunea, o şi perdea, şi ajunşi înaintea unei case, întinse mâna, dtând cu glas liniştit : „Aici locuim noi“. VI. Locuinţa aceasta era o căsuţă în pământ, sărăcăcioasă, cu patru ferestri mici înspre uliţă, în ocol se zăriau nişte trepte clătinătoare şi printr’o fereastră strâbătea lumină palidă, se întunecase binişor. în giurul casei se întindea un gard de scânduri, cu o poartă abia de nimerit, tot aşa de înalt ca şi casa. Fetiţa se duse la poartă. Găsindu-o încuiată, începu a sgâţăi nerăbdătoare ivărul ruginit al zarului. De după gard se audiau paşi greoi, ca şi când ar veni cineva trăgându-şi picioarele în niste pantofi mari, cu talpă şi cu călcâie groase, şi un glas răguşit de femeie întrebă în nemţesce ceva ce Kusma Wassilievici nu a înţeles. Cu adevărat marinar, nu scia decât rusesce. Fetiţa răspunse asemenea în limba nemţească. Poarta se deschise puţin, şi după ce fetiţa întră, se închise grabnic înaintea nasului lui Kusma Vassilievici; totuşi avu el timp să vadă în semi-întunerecul serii de vară statura unei femei bătrâne, într’o fustă roşie, cu un lămpaş mic în mână. Mirat foarte, stătu Kusma Wassilievici în mijlocul uliţei nemişcat, şi singurul gând, că unui soldat şi oficer ’i s’a făcut o astfel de batjocură (car’ Kusma Wassilievici ţinea foarte mult la rangul seu militar), îl aduse într’o astfel de mănie, încât făcu stângă împregiur şi porni spre casă. Dar’ abia făcu dece paşi, când portiţa se deschise iarăşi, şi fetiţa, care într’aceea avuse timp să şoptească ceva bătrânei, se arătă pe prag şi’i strigă: „Dar' încătro, domnule ofițer? Te rog, întră!“ Kusma Wassilievici se codi câteva momente, dar’ apoi car’ se întoarse. VIII. Noua sa cunoscinţă, pe care de aci înainte o vom numi Emilia, îl conduse printr’un loc întunecos şi tavăn într’o chilie mărişoară, joasă şi cam murdară; ltungă păretele din dreapta era un armat şi o sofa de piele. Deasupra uşii şi pe păreţii dintre ferestri erau chipurile a doi metropoliţi cu mitrele în cap şi al unui Turc împodobit cu turban, într’un colţ o cutie de pălării şi giamantane, care pe unul din scaunele stricate din giurul mesei de joc hodorogite se vedea o cuşmă spartă şi pe o altă masă un păhar plin cu Quas. Şi bătrâna cu fustă roşie, pe care Kusma Wassilievici a văzut-o la poartă, îl urma însă cu paşi mai domoli. Era o jidancă greţoasă, cu ochi duşmănoşi ca de porc şi cu musteţe castanii deasupra buzei groase. Emiliai-o recomandă cu o mişcare de mână, ducând: „Mătuşa mea, doamna Fritsche!“ Kusma Wassilievici nu-’şi putu stăpâni mirarea, dar’ îşi ţinea de datorinţă ca să-’i dică câteva vorbe. Doamna Fritsche se uită la el numai cu coada ochiului şi nu-’i răspunse nimica, apoi întrebă pe nepoată-sa, că bea ceaiu. „Ah da, ceaiu“, — strigă Emilia. „Nu-i aşa, die oficer, că şi d-ta beai ceaiu? Da, mătuşică, fă-ne ceaiu.... însă die oficer, de ce nu ocupi loc ? Poftim! Ah! ce faci atâtea ceremonii! Permite să-mi iau şalul“. Emilia, precând vorbia, îşi întorcea capul când în dreapta, când în stânga, şi îşi lovia uşor umărul, cum fac paserile când se pun pe crengi înalte, uscate, şi se scaldă în radele soarelui. Kusma Vassilievici îşi trase un scaun, şi după ce ocupase o posiţie cuvenită, adecă după ce îşi strînse cuţitul de vânătoare şi îşi îndreptă ochii ţîntă la masă, aduse vorba la furtişag. Dar’ Emilia numai decât îl întrerupse : „Nu-’ţi face d-ta nici o grijă, nu-i atâta pagubă; mătuşica îmi spuse chiar acum, că lucrurile cele mai preţioase s'ar fi aflat“. Doamna Fritsche mormăi ceva şi ieşi afară. „Şi nici n’ar fi fost de lipsă să mai umblu pe la poliţie; însă eu nu mă pot stăpâni niciodată, pentru că eu sunt totdeauna aşa de.... d-ta nu pricepi nemţesce ?___ aşa de pripită!.... Acum însă nu mă mai gândesc la furătură, nu me gândesc deloc!“ Kusma Wassilievici se uita la Emilia, în faţa ei nu se mai observa impresiunea grijilor. Totul surîdea în acel obraz drăgălaş: ochii umbriţi de gene aproape albe, buzele, bărbia, gropiţa obrajilor, pănă chiar şi vîrful nasului turtit. Ea se duse la oglinda de lrngă armat şi începui să-şi împletească părul murmurând şi clipind din ochi. Kusma Vassilievici îi urmăria toate mişcările"'cu aţîntire... îi cădea tot mai dragă... (Va urma.) Din Bucovina. Cernăuţi, în 20 Februarie (4 Martie) 1889, în 16/28 Februarie a. c. s’a ţinut conferenţa pastorală a districtului protopresbiteral Cernăuţi pe anul 1888. Fiind cu această ocasiune întruniţi părinţii decanatali mai toţi, se prourmă mai ântâiu cu desbaterile asupra ordinii «filei, după care urmară propuneri libere. între aceste ocupă un moment mai serios şi o discuţiune mai apostrofată propunerea TRIBUNA unui paroch, pentru sistarea taxelor pentru epitrofii, aşa numite vulgo şi „stola“. Fiind această „stolă“ după origine proprietatea bisericii apusene, prin urmare instituţiune străină spiritului bisericii ortodoxe, şi devenind ţinerea ei ridicolă în urma duratei de preste un secol, în care pe alte terenuri multe s’au reorganisat şi renoit conform progresului timpului, şi necorespundând această „stolă“ nici cu starea deplorabilă materială a poporului, nici cu posiţia socială a clerului, precum în genere nesatisfăcând ea aşa precum este aşteptărilor materiale, ci chiar din contră devenind „stola“ causa celor mai multe gâlceve între păstor şi păstoriţi şi originea neîncrederii poporului în preot, care ar trebui să fie ca persoană morală pentru massa poporului un isvor de încredere şi conducătorul fidel al poporului în toate afacerile lui, fie acestea social culturale sau politice naţionale, s’a aplecat majoritatea conferenţei pastorale a se exprima în principiu pentru sistarea „stolei“ şi a atrage atenţiunea locurilor competente la împregiurarea, că posedând biserica ortodoxă bucovineană un fondsecial bisericesc, în locul „stolei“ să se salariseze clerul aşa, încât să devină materialmente independent şi cu totul consacrat înaltei sale misiuni. Căci sistându-se „stola“, se va ţînti deoparte predarea în uniformitate a ritualului, care diferenţa între bogat şi sărman, om cu influenţă socială şi simplu găzdaş, vor dispare şi va domni aerul amoarei creştine şi spiritul unităţii între confesionali, şi se vor nasce între păstori şi păstoriţi relaţiuni, care vor garanta o poziţie socială onorifică, bazată pe respect şi încredere reciprocă. Ce este însă mai mult, va dobândi clerul ortodox prin sistarea „stolei“ libertatea deplină în toate acţiunile sale, devenind liber ca preot şi liber ca cetăţean, precând existenţa „stolei“ îi suprimă tesaurul cel mai scump, adecă: libertatea, devenind prin ea şi influenţa ei o fiinţă misera de partid, o minge al arbitriului poporenilor sei, o fiinţă deasupra capului căreia atîrnă ameninţător sabia lui Damocle. Din aceste motive privim noi în această manifestare de mult dorită, adecă sistarea „stelei“ pasul cel întâiu reformator în direcţiunea administrativă a clerului ortodox bucovinean, spre o independenţă reclamată chiar însuşi de caracterul preoţesc; căci numai o preoţime independentă de influenţe particulare, liberă în propria-i conscienţă şi neatîrnată materialmente de popor, poate fi sarea şi lumina poporului, şi noi credem cu firmitate, că devenind acum odată această cestiune destul de importantă şi vitală pentru clerul bucovinean, spre deliberare şi darea opiniunii de marele public român, ea va deveni resonată şi în forul competent în prima linie al consistorului, deci să fim cu reservă, pănă ce vom vedè re- zultatele. CRONICĂ. Numire. Ministrul reg. ing. de culte a numit definitiv de învățătoare suplentă la școala civilă de stat din Didio-St.Mărtin pe Adolfina Potzl-Gyöngyösi. * Camera advocaţială din Arad aduce la cunoscință, că s’a înscris de curând în lista acelei camere advocatul Dr. Ludovic Bácsi. * Bancnotele de 50 fl. din 1866 se mai pot schimba numai pănă în 51 Maiu a. c. preliungă rugare timbrată adresată ministerului de finance. După 31 Maiu aceste bancnote nu se vor mai primi la nici un cas. * Puşca Mannlicher cu repetiţie. în decursul ultimelor săptămâni s’au împărţit puşci Mannlicher cu repetiţie tuturor ficiorilor din trupele corpului XII de armată. Cele din urmă companii ale garnisoanei din Sibiiu au primit ieri puşcile Mannlicher, în săptămâna viitoare se vor face exerciţii de tir. Baionetele acestor puşei sânt cu mult mai mici decât baionetele puşcilor de pănă acum. * Congregaţiunea extraordinară a comitatului Sibiiu s’a ţinut ieri la 11 i. c n. sub presidenţa fõispan-ului conte Andreiu Bethlen. La propunerea főispan-ului, adunarea a hotărît a trimite adrese de condolenţe Maiestăţilor Lor, precum şi Principesei de Coroană Ştefania din incidentul decedării principelui de Coroană Rudolf. După aceasta a urmat publicarea legilor sancţionate. Congregaţiunea a aprobat apoi ulterior insinuarea pentru convertirea obligaţiunilor urbariale ce se află în administrarea comitatului. Cererii comitetului pentru ridicarea unui monument regelui Matia nu se poate satisface din lipsa de mijloace bănesci. Urmând la desbatere scrisorile comitatului Haidu şi oraşului Arad în contra proiectului de lege militară, comisiunea permanentă a propus să se treacă preste acele la ordinea s Siei. Dr. Wilhelm Bruckner a fost de părere, ca representanţa municipală să fee o atitudine hotărîtâ în această cestiune. La propunerea sa deci, în considerare, că §-ul 14 nu conţine nici-o vătămare de constituţie, dare §-ul 25 nu poate da prilegiu la nici-o jalbă, representanţa municipiului hotăresce să dea expresiune la protocol consimţirii sale cu proiectul. După resolvarea unor afaceri mai mărunte s-au ales 5 membri în comisiunea administrativă a comitatului, în persoanele: Gustav Binder, Dr. Aurel Brote, Dr. Wilhelm Bruckner, Carol Gebbel şi Carol de Hannenheim; în comisiunea permanentă au fost aclamaţi: Nicolae Vidrighin, Henric Häner, Gustav Fabritius, inspectorul Hartig şi Nicolae Ciugudeanu; în comisiunea de verificare: Carol Albrich şi Gustav Henrich. De preşedinte al comisiunii pentru asentarea cailor Nr. 62 a fost aclamat Eugen Brote. Alegerea funcţionarilor comunali din Apoldul-mare a fost anulată.* Declaraţiune: în urma scrisorii dlui Vasilie Podoabă, publicată în Nrul nostru de ieri, declarăm, că nu dsa este autorul articolului publicat în Nr. 37 al foii noastre sub rubrica „Cestiuni bisericesci“ şi semnat cu N. A.* Necrolog. Nicolau Cosma, paroch gr.cat. în Jucul-de-sus, a răposat Sâmbătă în 9 Martie st. n. la 8 oare dimineaţa, în al 56-lea an al vieţii.* Un magnat sătul de vieaţă. Marele proprietar din Nyék, cortul Albei-regale, baronul Alexandru Földváry, s’a sinucis Dumineca trecută. Causa sinuciderii a fost starea financiară a baronului; dînsul din proprietar mare a ajuns într’o posiţie de tot scăpătată, era îngropat în datorii. * Pentru patinatori, în urma timpului cald ghiaţa se topesce preste 4b care preste noapte se prinde slab. Reuniunea de patinagiu din Sibiiu a anunţat ieri sfirşitul sesonului de patinare.* Din Bucovina. Dnii Ioan I. Bumbacu, G. Forgaciu, Is. Ieşianu, Const- Morariu, D. Socoleanu şi Dr. E. Wojucki au luat asupra lor însărcinarea de a ţină un ciclu de prelegeri publice, pe care le arangiază „Societatea pentru cultura şi literatura română din Bucovina“. Prelegerile se vor ţine în Cernăuţi în localităţile societăţii şi sunt gratuite. Prima prelegere a fost a dlui Ioan I. Bumbacu, profesor, „despre frumos şi frumseţă“ şi a avut loc Sâmbătă în 9 Martie. la oarele 7 seara. * Scrisorile domnului Ioan Ghica către Vasilie Alexandri. Revista germană * Nou metod de telegrafare: în serviciul telegrafelor franceze se va experimenta în curând un nou sistem de abreviaţiuni, care va permite să se expedeze depeşite cu o iuţeală de necrezut. Noua invenţiune reduce alfabetul la dece semne elementare, cu care se poate scrie orice trasă. O telegramă de 180 cuvinte se transmite şi se tipăresce pe o fâşie de hârtie într’un minut. Cu procederea aceasta un singur fir va fi deajuns pentru a îndeplini lucrarea a zece fire de pe sistemul actual.* Cum se pradă banii! Luni în 4. c. a avut loc în Bruxella, în sala Bluff, o licitaţiune de autografe. S’au licitat autografe de ale lui Napoleon I. şi de ale altor bărbaţi mari politici şi literaţi. între altele s’a licitat un autograf al Măriei Teresiei, o corespondenţă între împărăteasa Austriei şi Filip al II-lea, regele Spaniei. Preţul strigării era 5000 franci, şi deja s’a aflat o sumă de licitanţi; venind însă un profesor de istorie în sală, el a tras dungă preste licitaţiune. Filip al II-lea a murit la 1598, iare Maria Teresia s’a născut la 1717, şi aceşti doi domnitori, despărţiţi prin un interval de 119 ani, corespondau! # Luptă de tauri la exposiţia din Paris. O trupă spaniolă a cerut ministerului de interne francez dreptul de a arangia lupte de tauri în Paris cu ocasiunea exposiţiei. Ministerul s’a învoit cu aceasta, dar’ a pus condiţiunea, ca luptele să fie neprimejdioase, şi să nu se verse sânge. * Asigurare automatică. Ce nu inventează astăzi oamenii! Un intreprindător din Germania a cerut ministerului german de lucrări publice concesiunea să aşede pe la toate staţiunile căilor ferate automate, în care dacă puni o piesă de 10 finici, primesci o poliţă de asigurare. La caşul unei nenorociri pe calea ferată primesci 1000 de maree. Acest intreprindător are să plătească pentru concesiunea primită câte 100.000 maree pe an la fondul invalidilor. Nr. 48 „ Unsere Zeit“ a publicat în numărul al unsprezecelea din anul trecut la locul primun articol sub titlul: „Aufzeichnungen aus Rumäniens Vorgeschichte“. Autorul este domnul Dr. Wilhelm Rudow, care a publicat şi o broşură de poesii poporale românesci traduse. „Scrisorile merită să fie cunoscute în cercuri mai mari, pentru că sunt nisce tractate lucrate cu grijă despre obiecte şi personalităţi politice cultural-istorice şi economice, despre care dincoace de hotarele României se scie puţin ori nimic“. Autorul mai scrie: „Ca toate ţerile creştine din Peninsula Balcanică, a trecut şi România prin schimbări aşa de grozave, încât privind stările-ţi actuale, îţi este foarte greu să-ţi închipui poziţia din care a trebuit să se ridice la o stare mai demnă. Cu atât mai binevenite ne sunt povestirile bărbaţilor, care au trăit cu toată desvoltarea aceasta şi în a căror memorie conscienţa contrastului dintre odată şi acum vieţuesce în deplină putere. Sunt şi rari aceste povestiri în ţerile acele. Un astfel de bărbat, care aparţine doar veacuri şi careşi-a deschis gura, este Ioan Ghica“. Domnul Rudow comunică apoi cetitorilor germani traducerea completă a introducerii: „ Asociaţiunea transilvană “, Nr. 53/1889. Proces verbal, luat în şedinţa comitetului „Asociaţiunii transilvanepentru literatura românii şi cultura poporului român“, ţinută in 15 Februarie 1889. (Urmare). Nr. 14. Direcţiunea despărţământului Făgăraş, prellngă raportul din 21 Ianuarie a. c., trimite: 1. 72 fl. v. a. ca taxe dela membrii ordinari pe 1888 şi 2 fl. pentru diplome. 2. Un conspect al membrilor din acel despărțământ în număr de 23.