Tribuna, aprilie 1893 (Anul 10, nr. 72-95)

1893-04-02 / nr. 72

Anul X ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., V/* an 2 fl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., V* an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V* an 10 franci, ‘/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Sibiiu, Vineri 2/14 Aprilie 1893 Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Nr. 72 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr., a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucureşti primeşte abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă. 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Invitare de abonament TRIBUNA“. Cil 31 Martie v. 1893 expiră abonamentele pe luna Martie şi pe cvartalul 1. Domnii abonenţi sunt rugaţi a grăbi cu reînoirea abonamen­telor lor pentru regulata expediţie a foii. Abonamentele se fac prin mandate poştale şi numai pentru un timp, care începe cu prima şi se termină cu ultima lunii după stilul vechiu. Abonamentul lunar costă . . I fl. 20 cr. Abonamentul trilunar costă . 3 fl. 50 cr. Este In interesul dlor abo­nenţi, ca adresele să fie însemnate cât se poate de corect şi legibil. Domnii abonenţi vechi pot lipi pe mandatul postal adresa tipărită dela fâşiile, In care li­ s’a trimis „Tribuna“ până acum. Administraţiunea. Protest ruşinos. Nu cunoaştem încă pretextul — căci motive serioase nu caută Ungurii — pentru care s’a oprit adunarea de pro­testare a Românilor din comitatul Ara­dului. Ne închipuim numai, că după­­cum şi aicea, pe unde Ungurii se simt mai vinovaţi, aşa şi la Arad lor li-a fost frică chiar şi numai de gândul, că o să vină Români mulţi la adunare, că puterea Românilor manifestându-se cu măreţie, ei o se prindă din ce în ce curaj şi nu o să se mai lase a fi căl­caţi de voinicoşii, care ajutaţi de po­liţie, sparg ferestri şi sbiară ca smintiţii. Avem însă înainte-ne un articol al lui „Magyar Hírlap“ de la 11 Aprilie. Sub titlul „Maghiarii înjuraţi sau articolul „tribunei“ numitul ziar ocupându-se cu adunarea convocată pe 24 Aprilie la Şomcuta-mare scrie, că la asemenea adunări „Românii în­jură ca pe nişte câni asiatici pe toţi Maghiarii, începând de la Sf. Ştefan şi până la Wekerle“. Cel mai mare năcaz al Ungurilor este, că adunarea se proiectează a fi preludiată de un „Veni Sa nete“. Zice că acest punct al programului e o ticăloşie ce nu se mai poate răbda! Iată pretextul! El de sigur e o ruşine pentru cei­­ce se agaţă de el. E mai presus de toate un semn, că jidănimea anticristă, care nu vrea să audă de percepte creş­tineşti, prin urmare nici de „Veni S­ane­te“, s’a înstăpânit cu desăvârşire asupra presei maghiare şi lucră nu nu­mai la demoralisarea şi destrămarea Un­gurilor, ci şi se batjocorească, să slăbească creştinismul. Neruşinarea nu se opreşte însă aci. Părăsiţii presei şi ai societăţii maghiare­­jidăneşti nu se mulţumesc a lua în bă­taie de joc religia creştină, a scrie că e o ticăloşie ca Românii să înceapă o acţiune oare­care cu chemarea Sfântului Duh, — ci ne ameninţă cu nimicirea. Astfel scrie: „Ear’ acelor domni, căror în entusias­­mul lor le place a primi cu „Veni Sancti“ pe oameni, pe care îi adună laolaltă în con­tra patriei ura temerara, le amintim, că şi pe Maghiarii vechi ’i-a urît nişte vecini ai lor , mai ales nişte călugări blă­­jini, nu însă prin glorioase „Veni Sancte“, ci prin pocăinţă au rugat pe D-zeu să-­l păzască d­e greutatea braţului unguresc şi chiar azi mai există încă ru­găciunea, în care se aminteşte despre săgeţile lungi ale Maghiarilor îndelung răbdători: „ Sa­­gitt­s Hungarorumu ... Cum se vede viclenia evreească încuscrită cu spiritul asiatic moştenit dela acei „Maghiari vechi“! — se laudă că popoarelor, şi chiar unor „călugări blăjini“ li-a fost frică de „săgeţile lungi ale Ungurilor“. Dar’ aceasta nu arată decât că Ungurii au fost feroci, s’au năpustit până şi asupra bieţilor „călu­gări blajini!“ Ear’ ameninţarea cu „Sa­­gitt­s Hungarorum“, arată că urmaşii sânt întocmai ca cei „vechi“... Deo­sebirea e numai că „urmaşii“ s’au mai jidovit, ameninţă din tufă şi la adă­postul protecţiunii procurorului, şi pe deasupra fac pe diplomaţii, voind se ■e arate şi liberali, adecă oameni moderni, europeni! Aşa, că dacă vorba e despre ati­tudinea ce ei observă chiar acum, când pretind a propune reforme de legi moderne, pentru caracterisarea situa­ţiei se mai poate aduce şi pretextul acesta mai nou: a opri pe Români să se adune din pricină, că vor să se sfă­­tuească asupra proiectelor de legi reli­gioase invocând pe Sfântul Duh. Pretextul acesta ruşinos pus ală­turi cu faptul că la Arad, „Golgotha celor 13 martiri ai libertăţii“, Români­lor li­ s’a oprit adunarea, ne dau sig­natura timpului! Aşa se manifestă creştinismul şi liberalismul celor de la putere. FOIŢA „TRIBUNEI”. El şi ea.­ ­ Schiţă ~ de Volum­ul» Belle, în satul românesc *** de pe Crişul-alb, unde aerul ferbinte din câmpia ungurească se îmbrăţişează cu răcoarea podgoriei şi unde între rămăşiţe de codri străbuni se aud doine jalnice din fluier omenesc şi imnuri sublime cântate de amoroase păsărele, stetea în uşa unei case mari frumoase o fată bălaie, inun­dată de razele luminoase ale unei suave di­mineţi de vară. Privia gânditoare în depăr­tare. Era straniu contrastul profilului sever, ca şi sculptat după o zeiţă antică romană, şi al taliei gingaşe femeieşti învelită într’o rochie albă. Fasonul acesteia era chiar puritan, de nu tradau broderiile frumoase, colorate o oare­care vanitate, poate chiar lux. înaintea casei şuierau plopi înalţi şi razele soarelui se stră­­curau prin frunzişul lor şi se învăluiau cu firele aurite ale părului ei de părea a fi aur luciu cu vine de argint. Un flutur pompos ’i­ se puse pe umăr, şi voind a-­l alunga întinse zimbind mâna cătră el, când un bărbat trecu pe dinaintea ei salutându-o uşor. Ea se retrase numai­decât în lăuntru, dispărând după uşa mare a ambitului cu geamuri, dare bărbatul îşi con­tinuă liniştit calea, zicând cu jumătate ton: „D-şoara colegă meditează probabil asupra imperfecţiunii limfei lui Koch, sau altă cestie importantă!“ Zimbetul de adânc dispreţ, ce încunjura la aceste cuvinte buzele lui nu se putea descrie, în seara zilei acesteia femeia scrise în ziarul seu: „Libertate şi egalitate! voi sufletul culturii omeneşti, mă prosternez înaintea voas­tră şi vă ador cu cea mai adâncă mulţumită! Ce fericire de a fi liberă prin cultură­ de a fi ruptă de catenele ce mă legau de strimtul spaţiu, predestinat prin tiranie nouă femeilor! Catenele, care îmi opriau sborul cugetelor, bătăile nobile ale inimii, activitatea mânilor! Că mă dureau lanţurile odioase, aceasta nu im­porta, aveam să mă simt fericită aşa şi nu­mai aşa. Data eliberării însă a sosit. Azi sânt doctor în medicină şi medic la un spital din străinătate, am un renume bun în litera­tura medicală, sânt sănătoasă şi numai de douăzeci­ şi-cinci de ani — cât voiu pută încă lucra! Că în special mulţi bărbaţi îmi sânt inimici? aceasta este prea natural: interesele lor au căutat se împedece desvoltarea noastră spirituală, căci întunerecul naşte sclavia, sau starea de a fi exploatat cu totul de unul sau altul, însă nu! Timpurile întunecimii dispar mereu­ mereu, şi sper în Dumnezeul umanităţii că soarele emancipării al femeilor o să apară cât mai curând, în toată splendoarea sa, şi la noi Românii. În zadar nu o voeşti, Alexandre Vălean!“ Bărbatul îşi înseamnă tot atunci urmă­toarele: „îmi vine să cred că a sosit finea lumii prezisă de scriptură, însă într’un mod la care nici un profet din anticitate nu s’a gândit, prin emanciparea femeilor. Iată monstrul acesta care ţinteşte a înghiţi omenimea, polipul care împleteceşte tot mai tare omenimea, spre a o trage apoi în afunzimile Oceanului, ale nimi­cirii, s’a ivit şi la noi Românii, care avem lipsă de braţe multe şi tari, fiindu-ne din toate părţile ameninţată existenţa. O femeie emancipată este schoppenhaueristă sau bud­­haistă. Nirvana, stingerea totală a vieţii îi este scrisă pe stindard. Sau nu, când în locul intereselor omenirii pune egoismul in­dividual? Jos deci cu stîrpitorii neamului omenesc şi în special ai neamului nostru, fie bărbat ori femeie! Şi să ştii, Andrea Barbu, că nu vei culege în pace lucruri doctoratului tău, aceasta ’ţi-o jur eu, Alexandru Vălean!“ După­ ce scrise aceste se sculă. Ochii lui de coloarea alunelor coapte păreau acum aproape negri şi statura şi mai înaltă, şi mai superbă ca de obiceiu. Trăsăturile firme, romane, exprimate prin nasul vulturiu şi bărbia ridi­cată în sus erau ca turnate din oţel, — era oare­cum nefrumos şi totuşi frumos în mo­mentul acesta de însufleţire şi mănie. Oare unde şi cum s’au cunoscut aceste două fiinţe, care păşi­au acum pe arena lupţii, unul în contra celuialalt, el şi ea, bărbatul şi femeia, ambii juni, ambii înfocaţi şi fiecare convins despre legitimitatea idealului ce-­l poartă în sine! Puţin impoartă locul şi îm­prejurările cunoştinţei lor personale; aceasta poate se va fi întâmplat la vre­un bolnav, sau cu ocasiunea unei plimbări, cine ştie, acolo undeva sub bolta plopilor superbi, de-a lungul ţărmurilor năsipoşi ai Crişului.... El avea o moşioară în * * *, trezită de la părinţi şi petrecea acum acasă, recule­­gându-se după ostenelile riguroaselor. La toamnă avea să ocupe un post ca medic de oraş la A. Vestea colegei ajunse și la el, încă demult; una pentru­ că deocamdată era ne mai­pomenit, ca o Română din Ungaria să se dedice studiilor mai înalte; alta că In * * * locuia un proprietar bătrân, care era unchiu­l şi îngrijitorul Andreei şi îi vorbia de multe­ori de nepoata savantă. Aceasta de origine din Transilvania, petrecea încă din copilărie tot în ţeri străine, fiindcă în Ungaria le este interzis femeilor a cerceta atât şcoalele secun­dare, cât şi cele superioare. Unchiul bătrân, cu sufletul seu nespus de nobil și cu deose­bita sa cultură îi dete bucuros tot sprijinul cu atât mai vîrtos, că Andrea, ca orfană, rămase cu totul în îngrijirile sale. Când sosiau feriile, bătrânul nu evuta a face călătoria lungă cătră Montpellier, în Francia, unde „puiul“ seu studia medicina, îşi făcuse planul, că după­ ce va fi absolvat­­­ Andrea să vină să pe­treacă câteva luni la moşia din * * # Bătrânul însă murise încă cu un an înainte, şi acum când veni nepoata să împlinească dorinţa iubi­tului decedat, n’o întimpină în casa mare, acoperită cu ţigle roşii, decât suvenirea lui. Nu se poate descrie interesul, ba am pută zice sensaţiunea ce a produs în păr­ţile * * * ului sosirea domnişoarei-doctor. Po­­siţia ei fu foarte­­mult comentată, şi precum fiecare idee nouă are mai mulţi potrivnici ca şi aderenţi, critica nu prea era în favorul ei. Erau mulţi de ideile doctorului Vălean, şi aceştia erau încă adversari nobili, căci luptau pentru curatul adevăr; dară mai mulţi erau aceia, care îi huliau poziţia din răutate şi din simţuri cât de ordinare. Ştia ea de acestea ? Da, şi nu. Neumblând nicăiri, afară de bolnavi săraci, nu fu vătămată chiar direct, însă totuşi comunicând cu oameni îi ajunse multe la urechi. Aşa ştia că „colegul“ nu-­i este deloc amic, o cetise de multe­ ori în faţa lui, când din întâmplare se întâlniau, şi deşi ca suflet tare nu se supăra pe contrari, pri­virea totdeauna indispusă a ochilor buni ai lui îi cădea ca stropi de ghiaţă pe inimă. Era Duminecă. Clopotele, în sunetele lor maiestoase, duceau cătră cer evlavioasele şi tainicele oftări ale pieptului omenesc. Andrea mergea la biserică. Dintr’o inimă femeiască nu poate şterge nici o doctrină suvenirile pri­melor rugăciuni, rostite sub paza unei mame blânde. Alexandru era liber cugetător; el nu umbla la biserică; când însă vezu intrând pe Andrea, îl urmă şi în tot decursul servi­ciului divin, avea aerul unui triumfător prea mulţumit, sigur se cugeta la ceva îmbucură­tor pentru el. Andrea era cu totul absorbită în contemplaţiunile sublime ale mărimii şi eter­nităţii acelei fiinţe ce dominează asupra uni­versului şi este domnul domnilor şi regele regilor. „Bună ziua, domnişoară!“ zise medicul eşind din biserică şi păşind alăturea cu ea. „Cum de te-ai hotărît a merge la biserică, când aceasta conservativ umileşte femeile, punân­­du-le în apartamentul după bărbaţi?“ „Este scris: în împărăţia cerului cei din urmă vor fi cei dintâi şi cei dintâi cei din urmă“ fu răspunsul ei liniştit. Bărbatul îşi muşcă buzele şi împinse vio­­lent în ceafă pălăria uşoară de vară. „D-ta, ca medic, crezi în Dumnezeu?“ întrebă el cu o oareşi­care asprime în voce. „Oare cum poţi împăca idea aceasta cu legile nerăsturnabile ale naturii?“ „Dumnezeu este un mister, imposibil de a fi sondat prin mintea omenească mărginită, însă afară de aceasta multe nu ştim şi totuşi nu ne îndoim de existenţa lor; ce este vieaţa, forţa şi altele? nu ştim. însă ele totuşi există“. „D­­a doară şi posteşti?“ întrebă me­dicul deodată cu un zimbet ironic. Noi n’avem decât două întrebări de pus: Cred oare nesocotiţii şovinişti, care fac pe grozavii, că oprind la a o in­cut­a pe Români să oficieze un „V­e­n i Sancte“, o să nimicească în noi cre­dinţa străbună creştinească? Şi cred ei, că figurile de bronz ale „celor 13 eroi“ o să-şi apere, efind îngrămădind păcat peste păcat, o să fie chemaţi îna­intea dreptăţii, spre a-’şi da seamă de faptele lor? Kossuthiştii şi Imperatul. Vorbind despre discursul în care ministrul honvezilor baronul Fejéváry a apărat(­armata comună, organul kossuthist „Egyetértés“ dela 11 Aprilie scrie: „Numai că acum s’a luat la luptă şi mai curagios în contra maghiarismu­lui. Domnul general a fost mult mai „schnei­dig“ ca de alta-dată. Efectul de asemenea a fost mai mare asupra majorităţii, care s’a amusat sub cuvântarea extravagantă ca înţeles şi sub farmecul spiritului austriac ce a trans­pirat dintr’însul. In adevăr, discursul acesta este vrednic de anuarul Schulvereinului ausriac“ Jidovirea Ungariei, în unul din numerii cei mai re­cenţi „Staatsbürger-Zeitung“ din Berlin publică un important articol asupra stă­rilor din Ungaria. Articolul se ocupă mai ales cu cuceririle elementului evre­­esc şi cuprinde amănunte foarte inte­resante. „Pentru cei din afară“ — scrie foaia numită — „care nu cunosc raporturile ungu­reşti din intuiţiune proprie, e încă o enigmă cum au ajuns lucrurile acolo că întreagă vi­­eaţa politică şi economică e dominată cu de­­săvîrşire de influenţa ovreească. Fără îndo­­eală Maghiarilor, naţiunii domnitoare, le lipseşte vâna economică. Sem­nificativ pentru aceasta e că în Budapesta acum cinci ani s’a conceput în toată se­­riositatea planul ca întreagă gestiunea finan­­celor să se dee în întreprindere unui con­sorţiu de bănci. Dar, această lipsă de price­pere economică încă tot nu explică că trei pătrate de milion de evrei domi­­nează complet un stat de şesespre­­zece milioane de locuitori, şi anume un stat a cărui naţiune stăpânitoare politi­ceşte e foarte independentă. Dacă priveşti la bărbaţii care de ani de zile conduc des­tinele Ungariei, atunci la toată întâmplarea eşti în clar, pentru­ ce influenţa ovreească ajunge astăzi atât de departe. E aproape de necre­zut, cât de jidovită e administraţia ungurească, cât de numeroase sânt încuscririle politicilor conducători cu familiile ovreeşti. Aşa spre pildă prin anii treizeci trăia în Ungaria un Ovreu bogat, care s’a botezat. Fiiul bătrânului Molnár, care într’aceea s’a şi nobi­­litat, e astăzi comite-suprem în comi­tatul Sepuşului, fiiul mai bătrân al aces­tuia e car’ comite-suprem în comitatul Timiş, al doilea fiin­d deputat şi fiică-sa e soţia­­ actualului ministru-president Dr. We­­kerle! Cariera uimitor de repede a lui We­kerle se explică încâtva prin aceasta. Tot astfel stă treaba cu un alt membru al cabi­netului actual ungar, cu ministrul pentru apă­rarea ţerii baronul Fejérvár­y. Fejărvăry a început să cunoască ca sublocotenent tinăr — nu e tocmai mult de atunci — pe fiica bancherului de Biedermann și a luat-o în căsătorie, după­ ce domnișoara de Bieder­mann s’a botezat cu o jumătate de oară îna­inte de cununie. Dl de Biedermann e, dupâ­­cum se știe, ginerile bătrânului Bleich­­r­ö­d­e­r , a cărui nepoată e prin urmare soţia lui Ferărvăry, care apoi a făcut afară din cale de repede carieră. Aceste exemple ar pute să fie duse la infinit; sânt însă deajuns aceste două probe spre a da a înţelege, pen­tru­ ce influenţa evreească dominează astăzi aproape totul în Ungaria“. Mişcarea Slovacilor. Mai zilele trecute am vorbit în ru­brica aceasta despre păţania stăpânirii maghiare şi cu ea chiar ministrul afacerilor străine din Viena, cerând prin consulul aus­­tro-ungar din Pittsburg, în Statele­ Unite din America, poliţiei de acolo su­primarea ziarului „Amerikansko-Slo­­venské Noviny“ ce apare în acel oraş. Dar’ nu e numai acest singur ziar slo­­văcesc din America care subminează pe sub Marea­ Atlantică clădirea şovinistă cu stea­gul­­ „ideii de stat naţional ma­ghiar“; mai sânt încă 3 alte torpile slovă­­ceşti tot aşa de periculoase, care se străcoară în mânile „panslaviştilor“ din Nordul Un­gariei. Faimosul procuror din Pojon, Kra­moli­n, s’a pus acum serios pe lucru să scape patria de cele 3 torpile: „Slovak v Ame­­rike“ („Slovacul în America“), „S­vet­lo“ („Lu­­mină“)şi „Pravda“ („Adevărul“) care se tipă­resc în Chicago şi alte oraşe americane. Ce şi cum scriu aceste ziare e ceva îngrozitor: Slovacii din Ungaria sânt asu­priţi, prigoniţi, storşi de puteri şi des­poiaţi de toate drepturile. Nu e aşa că toate acestea sânt curate minciuni ? Şi încă în ce limbagiu vorbesc gazetele slovace ameri­cane! Grozăvenii, ceva ne mai auzit şi de nemis­tuit de stomacul obicinuit cu mâncări prescrise de „libertatea“ de care se bucură naţionalităţile din Ungaria. Dar, ceea­ ce este lucru şi mai groaznic, „panslaviştii“ din America trimit panslaviştilor din Ungaria lăzi întregi de aceste foi — torpile care pe urmă fără ştirea procurorului se răspândesc printre popor, în contra tuturor acestor foi se porni de acum înainte suliţele paragrafului 62 al legii de presă, spre a fi nimicite îndată la apariţiunea lor pe pământul patriei primejduite. Ba încă şi mai mult: se va pedepsi ca trădător de patrie nu numai cel­ ce va fi surprins a le răspândi, ci şi fiecare om, la care se va găsi măcar unul din cele 3 torpile amintite mai sus. Halal de „libertate“ — ironie. Patria e salvată! Karl Kramplin cel mai cuminte procuror din lume! * * * Redacţia ziarului „ A m e r i k a n s k o-S­l­o­­venskă Noviny“, din Pittsburg, a deschis în coloanele ei o colectă pentru familia osân­­ditului din Seghedin, domnul Svetozar Hurban-Vajansky, care a produs 1000 fiorini. Banii s-au şi trimis familiei martiru­lui slovac. Scrisoare din Bucureşti- 31 Martie v. 1893. Domnul* Redactor! Intr’unul din numerii trecuţi ai „Tri­bunei“ aţi luat o scurtă notiţă despre şe­dinţele „Societăţii geografice române“, ţinute în decursul lunii trecute. Corpul diplomatic, somităţile politice, areopagul literar, tot ce are capitala mai sa­vant, au ilustrat cu presenţa lor şedinţele acestei societăţi conduse sub preşedinţa Ma­iestăţii Sale regelui asistat de Alteţa Sa prin­cipele moştenitor şi întreaga Sa casă civilă şi militară între multele rapoarte, conferenţe şi propuneri auzite aici, două conferinţe sânt

Next