Tribuna, ianuarie 1894 (Anul 11, nr. 5-14)

1894-01-12 / nr. 5

Anul XI ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */* an 2 fl. 50 cr., 1/a an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/4 an 3 fl. 50 cr., */, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1/4 an 10 franci, 1/1 an 20 franci, 1 an 40 franci. Sibiiu, Mercuri 12/24 Ianuarie 1894 Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Invitare de abonament „TRIBUNA“. Cu 31 Decemvrie v. 1893 ex­piră abonamentele lunare, cu­ar­­tale, semestrale şi anuale. Domnii abonenţi sunt rugaţi a grăbi cu reînoirea abonamen­telor lor pentru regulata expediţie a foii. Abonamentele se fac prin mandate poştale şi numai pentru imp, care începe cu prima şi­rmină cu ultima lunii după 1 fl. 20 cr. 3 fl. 50 cr. 14 fl. cr. cr. cilor abd­­ie însemnate rect şi legibil. vechi sunt ru­­landatul postai rdela făşiile, în j­o îs „Tribuna“ pănă Iministraţiunea. Înţelegerea. „Néztük egymást már haraggal, gyű­lölettel. „Fogadtuk egymást hidegséggel, meg­vetéssel, vagy pláne fütytvel és repülő kövekkel. „Kerestük egymásban az ellenséget és fájdalom, meg is találtuk azt, a­kit kerestünk. „Sok, sok évek után, melyeket ha­ragban és gyűlöletben töltöttünk, egy de­rült, sugaras nap, melyben érezzük a ba­rátság szelid világát, a testvériség édes melegét. “ Pe româneşte: „Ne-am uitat unul la altul deja cu amar şi ură. „Ne-am primit unii pe alţii rece, cu dispreţ, ba chiar cu fluieră­turi şi petii. „Am căutat unii în alţii pe duş­man şi, durere, am şi găsit adesea, pe cele ce căutam. „După mulţi, mulţi ani, petre­cuţi în amar şi ură, cată o zi veselă cu soare, în care simţim lumina blândă a amiciţiei şi căldura dulce a frăţiei“. Aşa a scris dl Horváth Gyula în „Magyar Hírlap11 de la 18 Decemvrie anul trecut, cu ocazia „zilelor Blăje­­nilor“. Adevărat, că pentru a fi precis şi drept, cum îi şede bine ziaristului fruntaş, dl Horváth ar fi trebuit să recunoască următoarele: dispreţul era din partea Ungurilor, probă cântarea : „O­h, te büdös bocskor!“ ; fluierăturile şi petrile deasemeni din partea Ungurilor au venit, probă cele petrecute la Cluj, Turda, Şimleu, Arad şi Oradea-mare. jfff&r’ în fine, era zi de veselie şi dl Horváth era în drept să nu-’şi amnfitească de lucruri, care nu pot fi nici spre mândria Ungurilor nici spre înseninarea Românilor. A trecut de atunci o lună. Datu-ni­ s’au oare din partea pu­ternicilor zilei senine, că vor ca neîn­ţelegerile să dispară, ca în locul urei, cum scrie dl Horváth, să se întroneze frăţia? Să vedem ce s’a întâmplat de atunci ? Imediat după articolii calzi ai dlui Horvath, juraţii clujeni au osândit, cu unanimitate de voturi pe dl Russu Şirianu, faţă cu care dl procuror Dr. Lazar, deşi a recunoscut că s’a apărat obiectiv, totuşi a jurat că e agent al Ligei. Urmă apoi imediat suprimarea organelor naţionale „Tribuna“ şi „Foaia Poporului“ şi chemarea la Cluj a întreg comitetului naţional, care de nu avea cause să amine pro­cesul, de­sigur ar­avă asupră-­şi osânda patrioţilor de la Cluj. In acelaşi timp se vestia un alt proces al „Tribunei'­ (al XII-lea deja) şi al „Toii Poporului“ (al II-lea proces). „Sunt rămăşiţe din vară“,­­ va zice poate procuratura clujană. Trebuia deci să li­ se dea curs pri­cinilor care atâta ne-au frământat şi pe unii şi pe alţii; supapa trebuia deschisă (adecă: agitatorii închişi), pentru­ ca să se domolească atât opinia publică ma­ghiară, cât să se dee satisfacţie şi su­veranităţii statului. Dar’ poate­ că în anul ce a început, are de gând guvernul să mai slăbească cu prigonirile. Să cercetăm, ce s’a întâmplat dela Anul­ Nou încoace? Iată ce, dela numărul de 5, s’a urcat — aşa scrie „Pesti Naple“ — la 150 numărul acelor Români, contra că­ror s’a pornit cercetare, din pricină că au salutat pe osândiţii Re­p­li­cei. Nu ştim dacă vor fi date în jude­cată şi femeile. La tot caşul ar fi un moment însemnat, mai ales acum în ajunul mii­leni­ului, să fie întemni­ţate şi Româncele. Ştim însă următoarele: inspectorii şcolari, de­sigur din porunca ministru­lui, au pornit o goană straşnică în con­tra învăţătorilor români. S-a cerut destituirea aproape a o sută învăţători români din comitatul Timişului şi Bistriţa-Nâsăud. Aceasta pentru cuvânt că nu ştiu bine ungu­reşte, în chipul acesta, nici vorbă, vor pute fi destituiţi toţi învăţătorii români, pentru­ că după perceptele celor mai mulţi inspectori şcolari, bine un­gureşte nu pot şti decât Ungurii! Se va pute astfel înlocui învăţătorii români cu cei maghiari. Autonomia şcolară şi bise­ricească a noastră e deci mai mult ca ori­­şi­­când în pri­mejdie. Sub astfel de auspicii — procese pe de o parte şi prigoniri pe de alta — înţelegerea e departe. Vor fi voind domnii Hieronymi şi Wekerle să facă înţelegere între Maghiari şi Români. Nainte de a în­cepe acest lucru greu trebue să ispră­vească însă un altul şi mai greu: s­ă-’i facă pe colegii lor Csáky şi Szilágyi să înţeleagă, că urmând pe calea actuală, n’o să ajungă nici­odată ceea­ ce doreşte dl Horváth: pacea între naţion­a­­lita^. _________ (§§.) O constatare. Cause, pe care nu ni-a stat în putinţă se le înlăturăm mai repede, ne-au oprit să reflectăm îndată la observa­­ţiunile aspre ce un confrate a făcut atât apă­rării dlui Russu Ş i­r i­a­n­u, cât mai ales distinsului apărător al procesului „Foţi Po­porului“, dlui Dr. Ştefan C. Pop. Nu vrem să provocăm nici acum o dis­cuţie. Cetitorii noştri vor avă prilej să se convingă singuri, cu câtă bărbăţie amicul nos­tru Russu Şirianu a susţinut şi de astă-dată nu causa sa, ci pe ceea a popo­rului întreg, pentru care sufere­­ istă ţostă. *­ FOIŢA „TRIBUNEI.“ Cum se face aurul. (O nostimă şi adevărată poveste pentru şcoală şi casă) După Enric Zschokke, întocmită de Mugur. (Urmare.) 17. Trăsnetul în casa parochială şi preotul cel nou, în vremea aceasta a fost într’o noapte o furtună groaznică. Tot cerul par’că era în flăcări. Tunetul bubuia de se sguduiau ca­sele şi se cutremurau ferestrile. Sătenii, care anul întreg nu-’şi aduceau aminte de Dum­nezeu, când venia câte o asemenea vreme grea, se puneau pe rugăciuni şi le părea din toată inima rău de păcate — cât ţinea furtuna. Dar’ după aceea car’ trăiau ca mai înainte. Deodată un trăsnet lovi în sat cu bu­buitură înfricoşată. Ca o mare de foc a căzut asupra lo­cuinţei preotului; spre norocire însă nu s’a aprins nimic şi n’a lovit pe nimenea. Dar’ a doua zi dimineaţa s’a văzut cum fulgerul a sdrobit întreg coperişul, car’ pe bătrânul preot aşa ’l-a spăriat de rău, încât la puţine zile a murit. Atunci oamenii din Valea­ aurului au în­ceput să înjure stăpânirea, care ceva mai înainte dăduse poruncă, că nu mai este iertat să se tragă clopotele de vreme grea. „Domnii sânt de vină de toată nenorocirea“, ziceau ei. „Căci dacă ar fi fost voe se se tragă clopo­tele, nu s’ar fi întâmplat nimica. Mai demult când venia câte o furtună, ne scăpau clopotele de ea, acuma nu mai este iertat. Domnii cei mari nu mai au nici o lege. Acum iată că s’a întâmplat nenorocirea“. Aşa ziceau sătenii. Dar’ Gheorghiţă le răspunse: Ce prost judecaţi voi şi ce păcate vă faceţi cu vorbele voastre nepricepute. Nu domnii au tras ful­gerul pe casa popii, ci bumbul cel de pleu din vîrful crucii. Căci Dumnezeu şi-a dat fulgerului însuşirea se tragă tot cătră apă şi cătră lucrurile care sânt făcute din fer, alamă sau cositor. Cu deosebire dacă ace­ste lucruri mai sânt şi înalte şi ascuţite. Aceasta Dumnezeu a făcut-o aşa, pentru­ ca omul se ştie cum să se apere de fulger. Căci îndată­ ce fulgerul găseşte un lucru făcut din aceste materii, care se numesc metale, se aşează pe el, şi dacă acesta ajunge până în pământ, şi fulgerul se duce pe el la vale în pământ, şi nu face nici o stricăciune“. Astfel vorbi Gheorghiţă şi duse pe oa­meni pe coperişul casei parochiale. Aci au găsit bumbul din vîrful crucii topit, şi au văzut că fulgerul s’a dus pe tinicheaua de pe cornul coperişului până sub streşină, car’ de aici a apucat pe drotul de care se trăgea clopoţelul când cineva venia noaptea la preot. Gheor­ghiţă le-a arătat oamenilor, că numai găsind fulgerul o asemenea cale de fer, s’a putut în­tâmpla că a rămas „rece“, adecă n’a aprins nimic, ceea­ ce de bună-seamă s’ar fi întâm­plat, dacă nu erau metalele acelea se ’l prindă. Apoi zise Gheorghiţă cătră săteni: „Fiind turnurile înalte şi aflându-se mult metal pe ele şi în ele, se întâmplă foarte des că le ajunge trăsnetul. Şi fiindcă mulţi oameni au fost trăsniţi în chipul acesta, pe când trăgeau clopotele, stăpânirea a oprit acest lucru, care este nefolositor şi isvorât numai din credinţă deşeartă“. Astfel grăi Gheorghiţă şi îi părea foarte rău, că oamenii se temeau grozav de fulger, de când cu trăsnetul din casa parochială. De aceea zise: „Frica şi spaima sânt o nenoro­cire In vreme de furtună, care însăşi este o binecuvântare de la Dumnezeu milostivul, căci curăţă aerul şi face pământul roditor. De aceea nu trebue să fiţi îngrijaţi. Mai bine mergeţi şi puneţi pe casele voastre câte o rudă subţire de fer, cam de o urmă de lungă. De aceasta legaţi un drot de fer cam cât o pană de gâscă de gros şi aşezaţi-o pe coperiş la vale până în pământ. Astfel îi faceţi trăs­netului drum, pe care se vîrâ în pământ fără stricăciune, numai să fie drotul întreg de sus până jos şi se-­l feriţi de rugină. Acesta se numeşte parafulger şi este mai bun şi mai folositor decât frica băbească, apărându-ne casele şi satul de primejdia unui foc iscat prin fulger“. Spunându-le acestea, învăţătorul ’şi-a pus cel dintâiu parafulger pe casă, căci şi Anuţa se temea grozav de trăsnet. Morarul, care vezuse şi el prin oraş lucrul acesta, ’şi-a pus şi el numai­decât o rudă de fer cu sîrmă până la pământ pe casă. Aşa au făcut şi alţi mulţi săteni, căci lucrul nu era cu mare chel­­tueală şi tot îi mai liniştia puţin. Dar’ alţii în prostia lor se acăţau cu gura şi de parafulgere şi ziceau: „Asta în­semnează a te prinde cu Dumnezeu şi a-’l învăţa ce să facă? Nu poate lovi Dumnezeu pe cine voeşte cu fulgerele sale? Oare dro­turile acestea multe nu vor opri ploile şi nu vor aduce secetă?“ Dar, învăţătorul le răspunse zicând: „Nebunilor, norii lui Dumnezeu trec peste creştetele copacilor din pădure, ca şi peste şesurile pleşuve. Fulgerele sale întră în pă­mânt, fie prin vîrful bradului, fie prin sima de fer sau prin apa rîurilor şi a mărilor. Dar’ Dumnezeu ni-a dat pricepere, ca să ne ştim feri de paguba ce ni-o poate căşuna şi lucrul cel mai măreţ şi mai folositor, dacă nu e la locul potrivit. De aceea ni-a dat Dumnezeu apa, ca să stingem focul. Şi dacă ne folosim de apă la stinsul focului, pentru­ ce să nu ne folosim de fel la stinsul fulgerului ? Nu este nici un rău în lume, pentru care să nu aflăm mijloc de lecuire. Dar’ omul trebue se­’l cu­noască şi să-’l primească cu mulţumită. Ear’ cel­ ce în prostie oarbă nu se foloseşte de aceste mijloace, despreţueşte cele mai scumpe daruri ale lui Dumnezeu, drept­ aceea îl va şi ajunge pedeapsa lui, fie că îi arde casa la flăcările focului, fie că-’i ajunge capul trăs­netul“. Mulţi săteni dau crezemânt acestor cu­vinte înţelepte. Cei proşti însă şi deşerţi la minte, nu-­şi deschideau inima la cuvintele învăţătorului şi nu voiau se lase, că el ştie mai mitiţor ca ei- Căci le era ruşine că sânt proşti,­­de aceea dau nepriceperii lor aerul înţelep­rii. Parochia Valea-aurului n’a rămas multă vreme vacantă după moartea preotului. Nou alesul­­ preot, părintele loan Munteanu, om tinăr încă, abia în vrîstă de 27 de ani, a venit în sat. „De“, strigau unii dintre săteni : „ce se facem cu copilul acesta? Dacă consistorul mai ţine la credinţă, apoi se ne lase şi nouă credinţa noastră, şi se ne trimită un preot mai vrednic şi mai de vrîstă, căci acesta nici barbă nu are ca toţi popii“. Iar’ alţii zi­ceau: „Popa ăsta nou este de aceia de moda nouă. Doamne iartă-ne, dar’ când predică vorbeşte ca şi noi, încât poţi înţelege tot ce spune. Acesta nu-i de treabă. Nu e învăţat destul, ar trebui să mai înveţe. Apoi tot alt­fel de om era fie iertatul părintele cel bătrân. Acela aşa de frumos şi de învăţat predica, încât doar de noi nu înţelegeam nimica, să fi stat două ciasuri pe amvon. Şi apoi cum ne mai lucra, când începea să ne spună despre iad şi despre focul cel de veci, despre cre­dinţă şi pocăinţă şi când se punea să ne în­şire pomelnicul picatelor ! Mai ales iarna, când era frig în biserică, de ne degerau pi­cioarele, atunci ne ţinea mai mult“. Ear’ alţii ziceau: „Da, fie iertat bătrânul, acela a fost om. Când sta pe amvon sau în altar, aveai ce vedea, căci era mare şi lat în spate. Dar’ acesta e subţire şi slab ca un fir de aţă. Şi când se înfoca fie iertatul, îl auziai şi afară din sat până pe opritul boilor, încât le ţiuiau oamenilor câte două ciasuri urechile, după­ ce eşiau din biserică. Acela, vezi, avea glas. Dar’ părintele ăsta nou vorbeşte ca­­şi­ când ar fi în casă la careva dintre noi“. Aşa judecau oamenii din Valea­ aurului, deşi nu tocmai toţi. (va urma.) Ţinem să constatăm însă, că dl Dr. Ştefan C. Pop mai ales în procesul „ Foii Poporului“ a desvoltat şi susţinut causa ro­mânească atât de cald şi cu atâta inteligenţă, încât din partea Românilor numai laude me­ritate ’i­ s’au putut aduce. A impus înseşi foilor maghiare, care au fost silite se mărtu­risească situaţia tare, pe care distinsul advo­cat s’a pus ca apărător într’un proces politic. Telegrame confiscate. La 18 De­cemvrie, în ziua înmainării acasei în proce­sul Memorandului, am expedat la zece ziare din monarchie următoarea telegramă: „Tri­buna“ şi „Foaia Poporului“ supri­mate de cătră autorităţi, reapariţiunea inter­zisă chiar înainte de a se resolva petiţia de nulitate. Astăzi înmanuat membrilor comi­tetului naţional acasa în procesul Memoran­dului. Pertractare la 23 Ianuarie. Indig­nare şi însufleţire în poporul întreg.“ Nevăzănd publicată această telegramă în numerii celor zece foi dela 19 şi 20 De­cemvrie, îndată am presupus că n’au fost predate adresaţilor, ci au fost confiscate, în­trebând redacţiunile ziarelor, ni-au răspuns că n’au primit nimica. Tocmai o lună de zile după trimiterea depeşilor ne înştiinţează oficiul telegrafo-poştal printr’un servitor (nu în scris), că telegramele respective au fost oprite, fără să ni­ se moti­veze pentru care motiv. Am fost poftiţi nu­mai se adresăm petiţia la Cluj pentru re­căpătarea banilor, pe care însă nici astăzi, după o săptămână dela aşternerea petiţiei, şi 5 săptămâni după predarea lor nu ’i-am primit. Éljen a török szabadság Magyarországon ! Cehii despre suprimarea foilor noas­tre. Iată cum s’a pronunţat „Národny Listya din 19 Decemvrie despre oprirea foilor noastre, în stările excepţionale, rămase din timpu­rile absolutiste, care apasă asupra Românilor din Ardeal. Maghiarii n’au dovedit nici un fel de eroism, oprindu-le cele două principale foi ale lor, car’ că acest fapt nu însemnează­­ înfrângerea causei româneşti, nici vre-o vic­torie pentru Maghiari, putem s- o afirmăm şi noi cu tăria jurământului. Prin această nouă faptă volnică a terorismului maghiar propa­ganda română va dobândi noue puteri şi nu ne îndoim nici o clipă, că Românii vor înlocui cele două foi oprite prin altele“. La sfîrșit ziarul ceh reproduce unele pasage dintr’un articol al nostru din luna Noemvrie. Nr. 5 1 '■* ^ SERBIA, In regatul tinăr sârbesc lucrurile merg încurcat. Regele Alexandru pa­­re­ că nu mai știe de unde să înceapă și unde să termine. Când a dat la o parte regenţa prin lovitură de stat, era felicitat din multe părţi. Mulţi descoperiseră într’însul un spirit genial, vrednic de a scăpa din obeziie regenţei, care afară de iscălitură nu-’i lăsa altă sferă de activitate. Acum, de când domneşte el însuşi şi conduce fără de concursul regenţei destinele regatului sârbesc, a dat de o mulţime de greutăţi. Genialitatea ce o descoperiseră lăudătorii ocasionali în tinărul rege este în absenţă continuă şi lucrurile în regat se încurcă tot mai tare în loc să se descurce. După ştirile telegrafice din urmă treaba a ajuns până la crisă ministerială. Și bine ar fi, dacă crisa n'ar trece mai departe. Partidul radical, cu ajutorul că­ruia s’a făcut lovitura de stat și care de atunci guvernează în regat, e în stare să împingă lucrurile la o crisă, care să meargă mai departe de o crisă ministerială. Decis fiind a nu da pu­terea din mână, partidul probabil se va demite la fapte, care pot sgudui tână­rul regat în temeliile sale. Deja până acum şi ştirile tele­grafice din Serbia ştiu să spună, că regele Alexandru fu ameninţat cu soar­­tea principelui de Battenberg. Şi se vede că nu e lucru de glumă. Terenul de sub picioarele regelui trebue că este foarte îndoelnic. Altmin­trelea nu chema el pe tatăl seu, pe exregele Milan, într’ajutor. Pentru­ că atâta va şti şi regele, că tatăl seu, ex­regele Milan, nu se bucură de auto­ritate deosebită între foştii sei sudiţi. In primejdie mare însă omul se atârna şi de un fir de paiu, cu gând să scape. Partidul radical tocmai împreju­rarea aceasta o foloseşte drept pre­text şi păşeşte pasul prim, la crisa mi­nisterială. Judecând după pasul acesta, la care guvernul s’a decis numai după o consultare lungă, la care au luat parte şi alţi membri de importanţă ai parti­dului radical, situaţiunea în Serbia este foarte încordată.

Next