Tribuna, februarie 1895 (Anul 12, nr. 25-47)

1895-02-01 / nr. 25

t -i bi ii. 8. L l IP S' (8 di ui cq o I t I i Bugetul justiţiei. Zilele trec, zilele vin, durerile vin, durerile trec... Dar vor rămână, vorba poporului, petrile, şi va trece apa, care azi este tulbure. Este — la noi! — „normal“ ca tulbureala de care ne plângem să o găsim şi acolo, unde cea mai deplină claritate ar trebui să domnească în justiție. Am văzut din nou această tristă stare cu prilegiul discuției asupra bugetului justiției. Ce n’ar pute să vorbească aici un deputat român ? ! Ce orori nu ar putea el să desvelească pentru ochii Apusului?! Ce oficială constatare a barbariei administrative şi a lipsei de conştienţă, cu care Românii sunt condamnaţi ?! Aceste gânduril-au cuprins chiar şi pe un deputat maghiar, care i de altfel unul din cei mai aprigi adversari ai noştri. După ce Issekutz a vorbit în parlament, la bugetul justiţiei de condamnarea lui Ábrányi, ce ’l-ar putea opri — zise Iuliu Horváth — pe un alt advocat, eventual deputat și el, „să vorbească despre o pertractare cu jurați ca cea din procesul Memorandului?“ Toată dreapta, toți mamelucii s’au plecat închinându-se cu aprobări înaintea acestei idei salvatoare. Se vor fi simţit uşuraţi, că prin citaţiunea duhurilor din acest proces se vor îndemna şi oposiţionalii să nu vorbească de procesele de presă, care-i lovesc pe ei. Şi Horváth, care are o oroare de o eventuală discuţie a acestui proces în parlamentul maghiar, îşi întări cuvântul zicând şi următoarele: „Procesul cifcii rândului nu s’a discutat în parhS^mt maghiar, deşi avem şi aici câţiva Români ca deputaţi; dar’ el s’a discutat în parlamentul român; este în interesul causei ca aceasta să dispară acum dela ordinea zilei“. Aşa zise deci Horváth în şedinţa parlamentului dela 8 Februarie. Este în interesul causei, dar’ nu ar fi în interesul justiţiei, ca acest proces să fie discutat, altfel Horváth nu s’ar fi opus discuţiei asupra proceselor de presă in general, discuţie începută de Issekutz. S’a spus deci la Budapesta, în parlament, că ce s’a făcut la Cluj — este bine să nu fie discutat. Ce altă mărturisire ne trebuia, că justiţia maghiară comite faţă cu noi fapte, pe care „este în interesul causei” a nu le discuta ? Cu serviciul,pe care Horváth ni’l-a făcut vorbind în acest chip, putem fi mulţumiţi, pentru că mai rău nu se poate condamna un act, decât atunci când spui că în interesul causei este ca el să nu fie tras în lumina unei discuții parlamentare. Libertatea presei s-a pus în discuție și Issekutz a cerut ca o lege a presei să se facă, asigurându-se libertatea ei. Cam târziu resuna acest strigăt de pe băncile parlamentului; noil-am ridicat de când juriul din Sibiiu a fost transportat la Cluj; voi îl ridicați abia acum, când ajunsese vă doară și pe voi. Tuturor acestora ministrul de justiție, Erdélyi, le dase un ironic motto zicând la începutul vorbirii, în care-şi desvolta programul seu: „Libertatea cetăţenilor şi egalitatea de drepturi şi resolvarea repede a chestiilor pendente sunt fără îndoeală pretensiuni ale vieţii moderne“. Şi noi o zicem aceasta, dar’ noi nu le simţim realizându-se şi pentru noi. Noi simţim numai lucruri, de care „în interesul cauzei“ lumea „modernă“ nu ar trebui, după voi, să fie informată. Setoşi de justiţie, de egalitate şi libertate, noi aşteptăm vremea în care cu forţele proprii să nu-o putem câştiga, pentru că de la voi, pretinşi representaţi ai ţerii, nu putem spera nimic. Sânteţi ca Horváth toţi şi toţi veţi fi una tăcend şi tăcend. Domnul Trarieux, actualul ministru de justiţie al Franciei a fost unul din subscriitorii moţiunii, care la Haaga a blamat — deşi indirect — pe guvernul Ungariei, pentru purtarea sa faţă cu Românii din Transilvania şi Bănat. Pe dată ce s’a ştiut că dl Trarieux a întrat în noul cabinet francez, dl V. A. Urechiă, presidentul Ligei şi al grupului parlamentar român, a trimis dlui Trarieux o telegramă de felicitare, în numele Ligei şi al membrilor conferenţei interparlamentare secţiunea română. La această felicitare răspunde dl ministru Trarieux, cu data de 4 Februare următoarele : Domnule Cu cel mai viu interes am luat cunoştinţă despre mărturia de simpatie care -mi-aţi adresat, în numele acelora din compatrioţii voştri, cari iubesc Francia şi voesc pacea. Mulţumindu-vi pentru aceste simţăminte atât de binevoitoare cătră persoana mea, cât şi pentru ţeara mea, sunt fericit de a puţi reînoi asigurarea alipirii mele de simţămintele de justiţie şi de fraternitate, pe cari şi voi vi siliţi şi le propagaţi în lume. Primiţi, dl meu, pentru d-voastră şi pentru colegii d-voastre: asigurarea înaltei mele consideraţiuni. Trarieux reservă întru apărarea popoarelor nemaghiare asuprite, atunci el ar fi fost salutat cu bucurie de toate naţionalităţile, cari de sigur ’i-ar fi dat sprijinul acela „cu minte şi cu tactul pe care se pare a-l spera ziarul „ Vaterland“ din Viena“. Ne permitem a întreba: în numele cui „Unirea“ asigură că „desigur“ naţionalităţile ar fi sprijinit în alegeri pe catolici, căci „ acest sprigin ’l-a cerut „ Vaterland“ ? ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 10 an 2 fl. 50 cr.,/a an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchia: 1 lună 1 fl. 20 cr., V* an 3 fl- 50 cr- */a an 7 fl- 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: Va an 10 franci, Va an 20 franci, 1 an 40 franci- Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România: a dnul Carol Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refuză. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Dieta Bucovinei. Desbaterile asupra preliminarului din estan din fondul şcolar al ţerii au continuat în dieta Bucovinei şi în şedinţa din 4 Februarie. Agresivelor expuneri ale Rutenilor-tineri au urmat răspunsurile Rutenilor-bătrâni şi ale Românilor. Incontestabil, nici unii nici alţii n’au reuşit a înălţa debuta la acel nivel, pe care îl cere: demnitatea Dietei, prestigiul partidului şi valoarea causei. Oratori, ca Volan, Calinescu etc., produc efecte penibile. Ce impresie va fi având noul president al ţerii despre poporul autochton al Bucovinei, când îl vede astfel representat? Alegătorii sunt în drept să ceară, ca causa lor bună să fie inteligent şi demn expusă. Să admitem, că deputaţii naţionali sunt de bună credinţă! Ce folos de aici, când lipseşte forţa superioară, fără care lupta naţională în Bucovina nu are auspicii de reuşită. Cele mai eminente talente ale ţerii ar trebui trimise pe arena luptei, pentru a da tragediei, prin care trece poporul român din Bucovina, un desnodament favorabil. Violarea a secretului epistolar. Azi am primit din Seghedin o scrisoare de la doamna Raţiu. Scrisoarea era pecetluiţii. Dar aripa din dreapta (a celor patru triunghiuri ce închid scrisoarea) era ruptă. Urmele arată că a fost deslipită cu un instrument, căci hârtia fusese lipită bine. Un redactor, care era de faţă în administraţie, a văzut imediat ce s’a lucrat cu această scrisoare şi imediat a făcut purtătorului de scrisori obiecţii, anunţându-’i că vor denunţa faptul acesta urît. Purtătorul de scrisori a zis atunci că el nu poate se ne servească ca martor, la ce redactorul nostru ’i-a răspuns. Vom îngriji deci, ca la ora când te presenţi d-ta cu scrisorile recomandate să avem totdeauna doi martori la disposiţie iată unde am ajuns, cu anonimii, care ne sparg scrisorile recomandate. Am reclamat imediat la inspectorul poştei. Acesta a răspuns: Dar’ scrisoarea este întreagă. Curată luare în bătaie de joc! Pentru a-i lua şi d-sale acest refugiu rugăm pe toţi cei ce ne scriu să pună pe scrisorile lor câte cinci peceţi, pentru ca să putem dovedi violarea epistolelor. Catolicismul şi naţionalitătţile., Unirea11 din Blaj scrise un articol, din care scoatem următoarele rînduri: „Am fi aşteptat deci de la un partid creştin, să predice egalitatea între popoarele patriei noastre. Credem că partidul poporal ajuns la putere nu se va mărgini numai la vorbe goale ca liberalii, ci se va sili, se şi efectuească acest punct al programului seu. Dar atât nu era de ajuns. Dacă noul partid ar fi păşit pe faţă şi fără Condamnările ziariştilor maghiari- Foile oposiţionale din Budapesta sunt foc şi pară, acuma de o săptămână întreagă. Şi au, nu e vorbă, cuvinte să fie. Căci s-a ajuns şi pe unul dintre ai lor soartea, sub care presa română de decenii geme. Un gazetar, şi pe deasupra şi deputat, Ábrányi Kornél din partidul oposiţionist, a fost, precum ştim, condamnat de tribunalul din Budapesta la opt luni de zile temniţă ordinară pentru un delict ce l-a comis în exerciţiul funcţiunii sale de ziarist. Lucrul s’a petrecut aşa: Mai anul trecut, în „Pesti Napló“, pe atunci ziar oposiţional a lui Ábrányi, car’ azi trecut cu căţei şi purcei, unse fără Ábrányi, în tabăra guvernului, apăreau nişte telegrame sensaţionali, care erau furate din ministerul de agricultură. Ministrul de pe atunci, contele Bethlen, a făcut arătare la tribunal, provocându-l să caute pe hoţul documentelor furate, care numai unul dintre funcţionarii ministerului putea fi, în afacerea aceasta un jude de instrucție a descins la redacția lui „Pesti Napló“ ca să facă perchiziție domiciliară şi eventual să dee de manuscriptul telegramelor din chestie, care manuscript putea să ducă pe urma făptuitorului. în redacție ’şi-a găsit însă beleaua. Redactorii Barna, Braun, etc. n’au voit să-’i dee nici un manuscript, car’ Ábrányi, sosind şi el în momentele din urmă la faţa locului, s’a opus, cu revolverul îndreptat asupra judelui de instrucţie, ca acesta să continue perchisiţia. Iată substratul procesului lui Ábrányi. Resultatul a fost, că el, precum am amintit a fost condamnat şi tot asemenea şi hoţul documentelor, un biet diurnist din minister, care le vindea pe bani domnilor Braun, Barna etc. Aceşti din urmă Iusé, care au rămas tot la „Pesti Napló* şi după metamorfosa lui săvîrşită sub auspiciile lui Ha a s er Deutsch, au fost achitaţi, deşi ei, fără ştirea lui Ábrányi, au corupt şi plătit pe diurnistul culpabil. Procesul acesta e fără îndoeală din mai multe puncte de vedere interesant şi nu e nimic mai natural decât ca el să fie discutat în presă, în interesul libertăţii cuvântului, al libertăţii presei şi al imunităţii legiuitorilor este bine să se lămurească, dacă judele de instrucţie a avut dreptul să facă acea perchisiţie şi dacă dl Abrăny Cornel, în calitate de deputat măcar, n’a fost în dreptul seu să-’i refuse extrădarea manuscriptelor cerute şi să ’i se opună chiar cu forţa, când acesta tot cu forţa a voit să continue perchisiţia. Este bine mai presus de toate să se lămurească, nu cumva şi acest proces a fost mai mult politic decât criminal şi, precum s’ar pută deduce din achitarea oilor Braun, Barna etc., n’a cerut jertfă mai mult pe oposantul politic decât pe culpabili. Toate acestea sânt discutabile şi cu ele dimpreună înţelegem şi focul sacru, cu care foile oposiţionale au sărit din acest incident şi au pledat ca „naţiunea“ să bage de seamă, căci libertatea presei este în pericol. Deşi fapta lui Ábrányi încă a fost destul de îndrăsneaţă, totuşi recunoaştem că în mare parte au dreptate foile oposiţionale. Căci e greu, foarte greu a trage linia de demarcaţiune între libertatea presei şi marginile legii. Şi de aceea guvernele care respectă sincer pe cea dintâiu, mai bine lasă să treacă ceva din cea din urmă, în favorul gazetarului învăpăiat de misiunea sa, care în mijlocul agitațiunilor meseriei sale, nu în tot momentul își poate astfel cumpăni stilul și faptele, ca nicăiri să nu se atingă de paragrafii codului. Unde îusă libertatea presei nu e sincer respectată, acolo oricând se găsesc pretexte de a infesta pe ziarist sub cuvântul presei legilor, şi acolo în curând libertatea presei nu mai există. Cum însă libertatea presei este pentru fericirea şi prosperarea popoarelor unul din cele mai mari bunuri, nici când ea nu poate fi păzită şi apărată cu destul precauţie şi gelosie. Au deci dreptate, în multe privinţe, foile oposiţionale, când din incidentul procesului Ábrányi dau libertatea de presă în grija opiniei publice a ţerii. Are cu deosebire dreptate deputatul Hock János, care într’un articol publicat în „Hazánk“, pe care regretăm a nu ave loc să-l reproducem întreg, ajunge la următoarea conclusie : „Istoria ne învaţă, că garanţiile libertăţii publice acolo au început să dispară una duppă alta, unde puterea sub pretextul conspiraţiilor, al comploturilor politice sau ale abusurilor de libertatea presei, a început să persecute şi să şicaneze pe singuratici sau societăţi întregi11. Nimic mai adevărat decât aceasta, însă tocmai pentru că Intru toate aşa este, întrebăm: Bine, dar’u’a auzit oposiţia maghiară svonindu-se prin lume şi scriindu se prin ziarele anumitor ţări ce se chiamă Francia, Germania, Italia, Belgia etc. despre chipul cum guvernele ungureşti s’au îndeletnicit a respecta libertatea presei la Români şi de prodiguitatea de care se foloseşte faţă cu ei de pretextele „conspiraţiilor, comploturilor politice şi ale abusurilor cu libertatea presei?“ N’a auzit, că temniţele din Cluj, Seghedin şi Uaţ nu mai încap pe întemniţaţii români, căzuţi jertfă pretextelor de asemenea natură? Nu ştiu, că redacţii întregi, corporaţiuni întregi, zeci de preoţi şi de învăţători români au fost „persecutaţi“ şi „şicanaţi“, şi încă de-a binele, va să zică atât ca „ singuratici “, cât şi ca societate? Până unde au ajuns oamenii guvernului faţă cu Românii în respectul lor pentru libertatea presei şi libertatea personală se poate deja ilustra cu sute de exemple. Să cităm înse numai două din ele : în toamna anului 1893 patru membri ai redacţiei noastre au fost aruncaţi în temniţă sub cuvânt, că toţi patru sânt autorii unuia şi aceluiaşi articol, în care dl Lázár Aurel a găsit agitaţie contra Maghiarilor; în vara aceluiaşi an dl Gödri Sándor a făcut în redacţia noastră vre-o 6 perchiziţii domiciliare cu motivarea dată în scris, că există bănueli temeinice, că acolo s’ar afla dovezi pentru fapte contrare statului“. Va să zică, fără vre-o acusare positivă, fără vre-o denunţare măcar, ci pe simplul motiv de „bănueli temeinice“. Şi mai întrebăm, în care fiind de Gherlă sau de Muncaciu am fi ajuns noi, dacă l-am fi primit pe dl Gödri Sándor — cu revolverul, cum a primit dl Ábrányi Cornel pe dl jude instructor al tribunalului din Budapesta! De toate acestea presa oposiţională maghiară nu ştie însă nimica! Pentru ce, pe semne, libertatea presei este violată numai când vre-o foaie ungurească vine în comisie cu justiţia. Eare faţă cu nemaghiarii este permis ori - şi - ce, căci ei sânt numai cetăţeni de a doua categorie, ba sânt chiar vogel frei în ţeara, pe care o susţin cu sângele şi avutul lor ! De aceea dl Hock János termină astfel conclusia articolului seu mai sus citat: „Condamnarea lui Ábrányi este milearul care indică începutul acestui sistem. Să grijască naţiunea maghiară, ca nu prea târziu să tragă învăţătura din acest cas. Să nu aştepte până când se va pune contra ei în mişcare pădurea dela Berum11. începutul? Dar’ începutul s’a făcut de mult cu presa română, slovacă şi sârbă şi cu oamenii politici ai acestor trei popoare asuprite! Şi societatea maghiară ar trebui să ţină seamă, că după copacii pădurii dela Birnam nu trebue nesmintit să stee gazetarii oposiţiei maghiare !... Şi apoi moralitatea publică lovită în faţă totdeauna se răspună, în nenumărate rînduri martirii noştri, Slavici, Macoveiu, Albini şi ceialalţi au advertisat juraţii maghiari, că verdictele lor sânt o sabie cu două tăişuri. De nenumărate ori le-au legat de suflet, că fiecare verdict condamnator contra unui Român este în acelaşi timp o ştirbitură a libertăţii presei, care odată găurită, poate deveni o armă periculoasă în mânile guvernului şi pentru oposiţia maghiară. Dar’ oposiţia maghiară n’a voit să înţeleagă, până n’a văzut cu ochii, că persecutarea naţionalităţilor îi poate deveni şi ei fatală. N’a înţeles, până n’a văzut cu ochii, adevărul vechei zicătoare: Azi mie, mâne ţie! îl va înţelege însă din zi în zi mai mult, dacă nu-’şi va curma, până mai este timp, păcătoasa, nedreapta, oarba, fanatica atitudine faţă cu nemaghiarii. Morala creştineasă mai zice: Ce ţie nu’ţi place, altuia nu face. Dacă voiţi să nu fiţi şi voi neîndreptăţiţi, dlor Hock et Cnie, nu faceţi nice voi şi nu lăsaţi să se facă altora nedreptate, chiar dacă aceşti alţii ar fi numai Românii sau alţi cetăţeni de a doua categorie. Căci nedreptatea se va răsbuna şi în voi şi în fiii fiilor voştri!... Şiretlicuri bântr'yste. Lui „Polit. Correspondent“i se scrie din Budapesta, că înainte de Paşti nu se vor presenta dietei proiecte de legi însemnate, aşa şi după Paşti, căci delegaţiunile se vor întruni în primăvară la Viena. Precum se pare, guvernul are de gând a nu convoca parlamentul nici în vară, nici în toamnă. Adunarea alegătorilor saşi- Dumineca trecută, 10 Februarie, cei doi deputaţi săseşti din cercul Sibiiului, Friedrich Schreiber şi Dr. Oskăr Meltzl, au convocat pe alegătorii lor la o întrunire spre a le da seamă de purtarea, de munca lor în parlament şi mai îndeosebi a se „justifica“ pentru ce fac tovărăşie comună cu „paşa“. Adunarea s-a ţinut în „ Gesellschaftshaus“ , la orele 3 şi următoarele; au fost de faţă cam 600 de alegători şi mulţi spectatori, aşa încât sala cea mare era plină de tot galeria ocupată pe jumătate. Nu vedeai aproape nici un ţeran, numai cetăţeni în surtucuri. Pe estrada, împodobită giur împregiur cu crengi de brad, afară de cei doi deputaţi, mai erau aşezaţi. Dr. W. Bruckner, presidentul comitetului naţional, secţiunea Sibiiu, funcţionând şi ca president al adunării. La o masă de laturi: representantul autorităţii, primarul oraşului, Iosif Drotieff, şi Dr. Albert Arz von Straussenburg jun., ca secretar al adunării, înainte de deschidere, în sală domneşte ordine, linişte, aproape fără discuţie, în aşa ton a ţinut şi Dr. Bruckner vorbirea sa deschidere, explicând scopul ei şi rugând pe asistenţi a păstra demnitatea recerută de un astfel de prilegiu cum este cel de faţă. Dintre deputaţi primul vorbeşte dl Schreiber, un om bătrân, după aparenţă trecut peste ani şesezeci. El dă o scurtă dare de seamă despre munca parlamentului; nu se aude voci nici de aprobare, nici de blam. Al doilea, dl Meltzl, este un tânăr viguros, cam de 35 ani, cu un timbru de voce, asămănându-se unui om de salon, mlădios în mişcări, dar, cu o ţinută de mâni neobicinuită la noi, are mereu mânile băgate în buzunare cu cotele îndoite în triunghiu. Tot aşa posiţie avea