Tribuna, februarie 1895 (Anul 12, nr. 25-47)

1895-02-01 / nr. 25

Pag. 100 Sibiiu, Mercuri, şi Pázmándy la conferenţa interparla­mentară de la Ha­nga şi produse ceva mai rău decât rîsul colegilor sei, o critică pronunţată în cuvinte aspre, care şi ea contribuia la înfrângerea misiunii sale. Ca tip politic, M­e 11­7 1 face impresia unui „tinăr cu multe speranţe“, care ştie să se acomodeze împregiurărilor pentru a ajunge la ţinta dorită de căpătueală, în vorbirea lui de „justificare“ nimic con­vingător, puternic, de logică strînsă, frase răsuflate, al căror parfum cel mai bătător la­­ nas este oportunismul cu ori­ce preţ pentru „a nu strica nimic“. După o oră de scămătorie oratorică în sfîrşit scoate din piept declaraţia, că n’au eşit din par­tidul liberal, „fiindcă nu putem lua asu­­pra-ne răspunderea pentru urmările inevi­tabile“ unui astfel de pas.... „Asupra h­o­­tărîrilor noastre trebuiau se influenţeze nu numai interesele noastre speciale, ci şi acelea ale ţerii şi ale monarchiei. Şi din acest punct de vedere, rămânerea noastră în partidul liberal, adecă susţinerea capa­cităţii de guvernare a acelui partid, care singur dintre toate partidele politice ale ţerii ţine la basa curată şi nefalsificată a pactului dela 1867, a fost cerinţă impe­rativă a necesităţii politice, dela care po­runcă nu putem să ne sustragem din consi­deraţii la factori mai înalţi“.... „Eşirea noastră din partidul liberal ar fi fost o greşeală politică gravă, care n’ar fi fost cu putinţă de a o îndrepta. Noi n'am încheiat cu guvernul nici un pact, n’am cerut dela el nici milă, nici favor, nici concesiune...* Acestea sânt aşadar’ cele mai pu­ternice argumente, cu care dl Meltzl a căutat a justifica procedarea deputaţilor săseşti. După el, Dr. W­o­lff, sprijineşte călduros vederile şi atitudinea deputaţilor cu o vorbire, care seamănă tocmai pe tocmai cu articolul din „Siebenb. Deut. Tageblatt“, iscălit cu W., şi reprodus de noi în nnul „Tribunei“ de la 8 Februa­rie. La urmă ceteşte proiectul de resolu­­ţie, în care se exprimă „aprobarea“ şi „dorinţa“ alegătorilor ca deputaţii din cercul Sibiiului să rămână în partidul li­beral. Se scoală apoi Dr. Adolf Schul­­lerus, un tinăr simpatic şi într’un lim­­bagiu viguros veştejeşte purtarea deputa­ţilor, propunând a li­ se exprima desapro­­barea şi a fi provocaţi de a eşi din partidul liberal. Vorbesc după el încă trei oratori, dar’ fără ori­ce efect sau importanţă, în sfîrşit se scoală încă odată Dr. Wolff pentru a combate atacurile tine­rilor şi a convinge pe alegători, că „dra­cul (Bánffy) nu e aşa de negru, cum ’l-a zugrăvit Dr. Schullerus“; ba merge aşa de departe, încât vede numai corectitatea în ţinuta lui Bánffy. Punându-se la volt cele două reso­­luţiuni, a fost primită aproape unanim cea propusă de D­r. Wolff, deşi atât vorbirea cât şi resoluţia Drului Schul­lerus a fost aprobată de nu mai pu­ţine persoane decât aceea a lui Wolff. Dar’ peste tot aprobări au fost foarte rare la fiecare vorbitor, abia auziai 20—30 persoane strigând încet: Hoch ! şi So ist! Spărgăndu-se conferenţa, alegătorii s’au împrăştiat în ordine, linişte şi pace. Revistă politică- Lupta naţională între Italieni pe deoparte, care pe de alta Croaţi şi Sloveni în toate ţinuturile unde locuesc amestecaţi devine tot mai crâncenă. Mai deunăzi a fost închisă Dieta din Triest din causa patimilor deslănţuite, care ame­ninţau a zădărnici ori­ce lucrare. Astăzi vine din G­ori­ţa (Görz) şti­rea, că şi acolo nagocierile între Italieni şi Croaţi, deşi însuşi guvernorul ţerii, contele C o r o n i n i era de faţă, n’au dat nici un resultat şi se poate considera, că de vre-o împăcare nu poate fi vorba. De aceea se aşteaptă în scurtă vreme atât demisia guvernorului cât şi disolvarea Die­tei din Goriţa. Tot acestui antagonism ’i­ se poate numai atribui şi o întâmplare condamna­bilă a unor copii necopţi dela gimnasiul de stat din Spăl­at­­ (Dalmaţia). Sâm­băta trecută s’au găsit în amintitul gim­­nasiu toate portretele M. Sale Monarchu­­lui sfâşiate în bucăţele, pervasuri stricate, car’ mapele tăiate cu cuţite. Caşul se cercetează atât din partea autorităţilor şcolare cât şi din aceea a autorităţilor -i. v x-------a- nrocnlui Snfl.­* * D Persecuţiuni. Sâmbătă seara, după încheierea foii noastre, am primit următoarea telegramă: Rodim, 9 Februarie n. în 7 Fe­bruarie a fost ascultată Flora Avram, preoteasă în Maier, în cauza colectării pentru tombola din Bucureşti. Asculta­rea a făcut-o proto judele administra­­ţional. Observăm aci, pentru cei care ar­mai fi supăraţi de agenţii administraţiei ungureşti, că nu e lege care se oprească a dărui ori-şi­ ce în favorul cuiva (în caşul de faţă famili­lor celor întemni­ţaţi). Ear’ obiectele adunate prin sate sunt toate daruri făcute de fiecare ţeran în parte; nu cad deci sub legea privitoare la colectare, căci cei luaţi la goană ca colectanţi, au făcut numai serviciul de a trimite deodată, pentru aceeaşi destinaţiune, obiectele dă­ruite. Se face deci abus de lege, când solgăbiraele şi juzii îi persecută. Stat poliţenesc- Budapesta, 7 Februarie. Detectivii urmăresc pe studenţii români. — Păcăliţii V’am scris din Pesta de vre-o doue­ ori despre noua disposiţiune poliţiană, ca s­t­ud­e­n­ţ­i­i universitari români se fie puşi sub pază strictă, parte s­ecrentă, parte publică. Şi ce să vezi? Toţi paşii ne sunt cunoscuţi, în tot localul avem —onoare (!!) de a fi păziţi de prea cinstiţii detectivi, sau „spitali“, — bine ungureşte vorbind, cari în tot locul cu rîvnă ne adulmecă, ca şi nişte căpăi bine­­instruiţi. Fraţii noştri de suferinţă, colegii universitari de naţionalitate sârbă şi slovacă ne invidiază formal pentru onorurile cele mari ce ni­ se fac prin adorarea detectivilor­­ din distanţă! Ieri însă, în 6 Februarie, acest nebulos­­oiu de oameni — adecă forţa tainică în vieaţa publică din „ Hungaria felix“ — au început a fi agresivi faţă de unii dintre noi, au început a ne colinda pe acasă şi a ne face onorul cuvenit în persoană. Doi inşi s’au îndurat prea graţios a se osteni şi până la umilit subscrisul. Ei fură primiţi mai întâiu de stăpâna casei mele, care auzind că sânt domni dela poliţie se jura în tot chipul, că noi — adecă şi colegul meu conlocuitor — sântem băieţi cinstiţi, băieţi buni, cu toate­ că sântem numai Români. Era interesant de a asculta pe buna noastră gâzdoaie cum ne apără de cu căldură, cum îi asigura că bani nu căpătăm decât aşa pu­ţintei din lună în lună, şi aceia de pe acasă care nu din România, şi că jurnale nu ne vin la casă decât „Tribuna“. Ah, „Tribuna* „Tribuna"... Voind a mântui pe biata bătrână din penibila situaţie, deschisei uşa, poftind pe înalţii oaspeţi în odaiea mea. Colegul meu Român bun ca toţi Săliştenii, avea în mână tocmai numărul cel mai nou din „Tribuna“. (Cetise noul proces din Seghedin!) Soţii detectivi aveau aparenţa aproape de anarchişti, şi întreaga l­o­r înfăţişare numai „ s­a­lonm ă s sig* nu era. Dar’ ce să le fi făcut, legitimându-se trebuia să stai cu ei de vorbă, căci doar’ în mâna lor e pus binele public, binele statului! Salve Hungana! Saltă şi te bucură, că pe bune mâni ai ajuns! ’Şi-au luat apoi permisiunea a ne întreba mai multe, între altele şi despre causa desei noastre corespondenţe — despre care se vede că înainte de la epistolar să informaseră. Ne luară apoi la rapanghel pentru „Tribuna*, ne puseră şi clasica întrebare, că „unde apare »Tribuna« asta? Aşa că nu în Pesta? Mulţumiţi apoi cu răspunsurile noastre liniştitoare, ne provo­cară, ca să le extră­dăm scrisoarea şi telegrama ce în zilele aceste am cetit comerciantului Lazar R i s t i c i de aici. Hm, vorba e, că în zilele trecute a venit Bulgarul acesta la noi, ca să-m i inter­pretăm o scrisoare ce din Craiova de la dl Marin Iliescu a fost primit în cause de co­­merciu. Scrisoarea pe care circumspecţii de­tectivi au adus-o în legătură cu o eventuală cochetare a noastră cu periculoasa Ligă, nu se mai afla la noi. Telegrama însă, li-o presentarăm, traducându-le următorul text ro­mânesc din ea: „Dlui Lazar Ristieî Buda­pesta. Usturoiu mult şi ieftin. Răspunde. — Confiscând această telegramă, înalţii noştri oaspeţi se depărtară în triumf! TRIBUNA 1/13 Februarie 1895 CORESPONDENŢA „TRIBUNEI“. Timişoara, 10 Februarie 1895. Primim din Timişoara următoarele informaţiuni, care ne surprind cu atât mai mult, că în „Dreptatea“ şi „Foaia de Duminecă“ vedem de o parte o ani- i mositate netrebuincioasă în contra Sârbi-­­ lor, care de alta o tendenţă a protecto-­­ rilor ei de a trăgăna ce urmează­­ acele două ziare. „Jugul sârbesc“, lupta­­ dreaptă purtată contra „apăsării limbii I şi a bisericii lor române naţionale“ etc.­­ sunt frasele acelor foi. Şi de altă parte domnii Babeşi au în procesele cu Sârbii I un rol, pe care informaţiunile corespon-­­ dentului nostru îl pune într’o lumină­­ foarte ciudată. Se pare că foile acelea­­ trebue să agite contra Sârbilor — nu­­ numai să lupte pentru drept la ce nu ar­­ fi doar’ de lipsă frasele, că cele citate­­ mai sus — pentru­ că dl Dr. Emil Babeş sâ aibă apoi ce „trăgăna“. Prin urmare recomandăm atenţiunii Bănăţenilor şi cele ce urmează. (Trigonarea procesului de despărţire erarchică.) Aşadară procesul nostru de des­părţire erarchică mulţumită speculanţilor, nici acum nu s’a intentat, deşi dela reînfiinţarea metropoliei române din Transilvania şi Un­garia, respective dela despărţirea Românilor de câtră Şerbi în 24 Decemvrie 1864, s’au împlinit 30 de ani. Pe acel timp eu subscri­sul eram băiat la şcoală şi iată că acum am început şi eu se cârunţesc­ în restimpul acesta noi Românii gr.-or. din comuna mixtă bisericească din suburbiul Timişoarei-Fabric mult, foarte mult am sufe­rit. Protopărinţii şi părinţii noştri au fost asupriţi şi batjocoriţi, ba la denunţarea unor păcătoşi chiar şi întemniţaţi, pentru­ că au cerut drepturile lor bisericeşti, care noi gene­­raţiunea mai tinără chiar şi timbraţi de răi Români, pentru­ că am cutezat să descoperim pe calea publicităţii păcatele pretinşilor noştri conducători de odinioară. La trăgănarea procesului nostru vina în mare parte o poartă secretarul delegaţiunii congresuale dl V. Babeş, dacă nu cumva dîn­­sul a fost diabolus rotae. Aşa a voit dl Babeş să pironească şi ac­ţiunea Românilor pe terenul politic, precum a trăgănat procesul nostru de despărţire, dar’ fiind prins cu ocaua mică se puse la dosariu, ca acolo cât va mai trăi să-’şi ispăşească pă­catele. O cât de bine ar fi fost, adecă părinţii noştri nu se încredeau aşa tare în dl Babeş, şi dacă îl dedeau în lături cu 30 de ani mai înainte, atât de pe terenul politic cât şi de pe cel bisericesc, căci atunci cel puţin noi am fi scăpat de năcazurile de până acuma. Dar’ scopul meu nu este să fac politică, ci mai vîrtos să înfăţoşez onoratului public cetitor năcazurile noastre de pe terenul bise­ricesc, căci nu ştiu bine — pare-’mi-se ori în adevăr sufletul­­mi­ se mai uşurează când pot să împărtăşesc năcazurile noastre şi altora. Manevrele de trăgănare ale „providen­ţialilor“ începând de la recâştigarea consti­­tuţiunii noastre bisericeşti şi până la congresul naţional bisericesc din anul 1891 sunt deja cunoscute onoratului public cetitor din coloanele preţuitului ziar „Tribuna“ (vezi nr. 235 din anul 1892). Acum fie-’mi permis a istorisi cele În­tâmplate dela congresul din 1891 până în 18 Aprilie 1894, în acest restimp în tractul nostru pro­­topresbiteral s’au făcut unele schimbări, şi anume: Atât puternicului Dumnezeu făcân­­du-’se milă de noi şi de suferinţele noastre ne-a luat din cale o pedecă mare, chemând pe unul dintre păcătoşi înaintea tronului seu ceresc, ca să-’i ceară seama despre păcatele comise pe acest pământ. în locul răposatului protopop s’a ales altul în persoana dlui Dr. Traian Putici. Tinerul protopop — în care noi pusese­răm toată speranţa noastră — la început nu tocmai voia se muşte în mărul de ceartă, apropiindu-se însă terminul congresului naţio­nal bisericesc din 1894 şi având Preacuvioşia Sa teamă, că noi năcăjiţi cum suntem cară ne vom duce cu plânsurile noastre la congres, a convocat o adunare pe ziua de 18 Aprilie 1894 a tuturor credincioşilor gr.-or. de la co­mune mixte, în această adunare parochienii noştri în presenţa autorităţii politice, ca testimoniu le­gal, neputând ajunge la o înţelegere frăţească cu coreligionarii Sârbi, s’au constituit în co­mună bisericească română de sine stătătoare dela „Sfântul George“ din suburbiul Timişoara- Fabric. Ca atare apoi s’a declarat că ese din sinul erarchiei sârbeşti şi doreşte întrarea în diecesa română a Aradului, rugându-se tot­* . ^--i.« nmG d­ ar»v»inrinirA rffk AT)1-ales comitet şi epitropie parochială conform statutului organic. Toate aceste hotărîri delegaţiunea con­­gresuală cu resoluţiunea sa din 5 Iulie 1894 nr. 44 le-a luat la cunoştinţă şi aprobat, adre­sând totodată o rugare cătră episcopul diece­­san a lua disposiţiunile necesare, ca comuna de nou formată se aibă loc pentru serviciul divin şi şcoală pentru instruirea copiilor. în ce priveşte alegerea unui advocat pentru purtarea procesului de despărţire de­­le­gaţiunea ne-a avisat, ca se alegem atare ad­vocat, căci la din contră delegaţiunea va con­­crede şi procesul nostru dlui Dr. Emil Babeş, fiiul dlui Babeş. (Adecă delegaţiunea furnisează materie tot numai dlui Dr. Emil Babeş!? Redacţiunea „Tribunei“.) Ce ironie a sorţii! Procesul nostru pe mânile fiiului acelui om, care atâta amar de timp tot mereu ne-a împedecat causa noastră. Sau doară această împregi­urare a fost causa trăgănării de 30 de ani? Dacă acesta a fost motivul trăgănării, apoi treacă, ducă-se, dar’ noi nu avem încredere nici în dl Babeş nici în fiiul seu. Din acest motiv purcezând comi­tetul nostru parochial în şedinţa sa din 26 ianuarie 1895 după o desbatere şi respective consultare serioasă a concrezut purtarea pro­cesului dlui Atanasie Cimponeriu, advocat în Budapesta. Cu această lucrare noi ne-am împlinit datorinţa noastră creştinească. Mai rămâne ca dl protopop să convoace sinodul parochial, ca să ne putem regula afacerile noastre biseri­ceşti interne. Pentru intentarea procesului se mai cere procura metropolitului, deci în speranţă, că Excelenţa Sa nu va întârzia a extrada pleni­­potenţa de lipsă la intentarea procesului, noue nu ne rămâne alta decât să aducem laudă şi mărire bunului Dumnezeu, că ne-a învrednicit să ajungem cel puţin noi generaţiunea de as­tăzi, ca să ne bucurăm de drepturile consti­­tuţiunii noastre bisericeşti, după care atâta timp am oftat. Cu această ocasiune nu putem între lăsa a nu ne exprima mulţumită noastră şi ono­ratei redacţiuni a preţuitului nostru ziar „Tri­buna“, pentru­ că a binevoit a ne primi şi a avut curagiul a ne şi publica plânsurile noa­stre prin ce causa noastră foarte s’a înaintat; eară dlui Babeş să-’i zicem până este încă în vieaţă: „Dumnezeu să-mi ierte păcatel­e — noi, nu putem“. Fabriceanul. r L» Abonament lunar pentru Februarie st. v. cu preţurile din capul foii — invită Administrationen ziarului „TRIBUNA“. CRONICĂ Sibiiu, 12 Februarie n. Prigoniri şi sfinţire de şcoală — oprită! Din Valendorf ni­ se scrie: în 24 Ianuarie n. avea să se facă în Valendorf sfinţirea şcoalei, cu care prilegiu avea să se arangieze şi o „producţiune musicală decla­­uratorica“. S’au făcut toate pregătirile atât pentru sfinţirea şcoalei cât şi pentru „Pro­­ducţiune“, dar’ ce să vezi dl „szolga-biró“ n’a permis (!) să se facă sfinţirea, sub cu­vânt că şcoala nu e zidită de inginer. Ast­fel s’a ţinut numai producţiunea împreunată cu dans. Punctul al 9-lea din program era declamarea poesiei „Vrem pământ“, de G. Coşbuc. Nimănui nu-’i trecea prin minte că această poesie să fie „Magyar állam ellenes*. Slugile guvernului însă în titlu véd „állam elleni tüntetés* şi se sparie de toată umbra. Aşa şi cu acest prilegiu Maghiarii din Va­lendorf au făcut arătare şi pretorul Boer Miska (Român renegat) imediat ’l-a şi provo­cat pe judele român (?) Schiau János să-­i spună cum a putut permite să se declame această poesie ? Judele a răspuns că poesia s’a declamat dar’ şi el s'a scandalisat când a auzit-o. Pretorul a întrebat apoi pe învăţător că recunoaşte că la producţiunea din 27 i. c. a declamat poesia „Noi vrem pomântu“ şi recunoaşte că acea poesie conţine agitaţie contra statului? învăţătorul răspunde că a de­clamat poesia din chestiune, dar’ neagă că ar conţină agitaţie contra statului. Această poe­sie a fost declamată la mai multe petreceri, şi a fost publicată chiar şi în ziare fără­ ca cineva să fi fost tras la dare de seamă, pen­tru­ că poesia se refereşte după­ cum apare şi din text la vechii ciocoi din România, tirani­­sătorii poporului. Cu aceste interogato­rul s’a sfîrşit. Aşteptăm acum să vedem ce v’a mai fi şi din această comedie a libera­lismului jidano-maghiar. A. P. * Şezători revoluţionare! Din Turda ! nu­ se scrie despre o­­neodrăvănie atât de pros­tească, încât nici mirarea, ci hohote de rîs ne-au cuprins cetindu-o... Dacă totuşi vă rog să publicaţi întâmplarea de mai jos o fac pentru­ că ea e unică în felul ei, şi atât de caraghioasă, încât ori­ şi-cine o va ceti un­’şi va putâ stăpâni rîsul. Şi cum să nu, când .............­­ . V ’ . 11­­. Nr. 25 respectivul primar­ să le op­re­as­că se întruni şi să le confişte furcile c tors sub cuvânt, că acele femei s’­ aduna numai să po­­­iti seze şi să coi­spire în contra ideii de stat. Dar’ h­arul îşi are şi partea sa serioasă și e în stat să pună pe gânduri pe ori­ce Român, într’a­devăr, că m’a surprins foarte neplăcut şi p mine, când am auzit, că cel­ ce a putut ci­mite o cutare nesdrăvănie n’a fost de asta dată nici Ungur nici Jidan, ci durere chia un Român, un primar ie român Lucr acesta s’a întâmplat acum de curând î Luna-de-Arieș o comună românească , lângă Turda. E posibil, că zelosul primar să fi primit poruncă mai înaltă de a nu lăsa s se adune mai mult de 4— 5 oameni în loc, dar’ că la nici un cas n’a primit un or­din ca acela de a disolva șezătoarea unor fe­mei bătrâne, aceasta se vede de acolo, ci chiar un superior de al numitului primar ve­nind în sat la inspecţie şi văzând furcile aşe­zate în rînd la primarul din sat, s'a indignat de prostia acestuia şi a desaprobat acest ex­ces de zel. Sânt convins, că numitul primar n’a făcut această faptă regretabilă, că doar ar­avă durere pentru „idea de stat“, ci nu­mai din n­eştinţa de a se recomanda, deci din o slugărnicie ruşinoasă pentru un Român şi chiar pentru un fruntaş al sa­tului. Ear’ noi nu putem decât se­’l con­­dam­năm. Turda, 1894. „Sirius*. * Vânzători de neam. Ni­ se scrie: Ono­ratul public cetitor îşi va fi aducând aminte de fapta ruşinoasă, publicată în anul 115 al „Tribunei* din 15 iunie 1894, şi comisă în contra preotului Constantin Iuga din Negri- Ieşti, de nişte creaturi nemernice, anume Alexandru Şigart­u, învăţător gr­ov, fără absolutoare şi diplomă şi Mafteiu Meşter, cantor gr.-or. tot în Negrileşti. De sine se înţelege, că a fost de ajuns falsa lor denun­ţare pentru prepusa agitare contra naţiunii ungureşti, ca preotul Juga să fie luat la goană, pus sub aspră investigare urmărit, şi spio­nat pe toate căile şi molestat de gendarmi, încă de prin luna lui Iunie 1894. Interesele statului poftesc în continuu jertfe, şi acuta după condamnarea învăţătorului Trimbiţoniu, trebue să urmeze şi condamnarea preotului Juga, căci din partea tribunalului din Dej, fiind fixată pertractarea finală pe 16 Februa­rie st. n. va sta pe banca acusaţilor ca un criminalist, cu care ocasiune vr’o 40 de locui­tori, vor trebui să-’ş părăsească lucrurile casnice, şi să facă obositoarea călătorie până la Dej, pentru a-’şi apera preotul (ca mar­tori). Pentru­ că amintitul preot ia tot caşul se fie jertfit, şi ca pm­unea să nu lipsească, susamintiţii ştrengari şi ruşinea con­unei nu s’au îndestulit cu această faptă ruşinoasă, ci au mers şi mai departe, căci apetitul vine , mâncând, şi acum în ajunul pertractării au­ denunţat din nou pe piu pe la comitele-su- 'j PjjJ|Ha vice-comjie şi la pntoţ­i tor, că *­aga Pearăşi şi că a îndrăsnit preoteasa preo-­­tului Juga, de a trimis ceva lucruri de mână­ pentru tombola din Bucureşti. Scopul acestei» mişeleşti denuţări se ved­e de­ departe, destul ■ atâta, că preotul să fie din nou şicanat, şi eventual pus sub investigare. Acum judece onoratul public, că ce morală pot învăţa prun­cuţii de la un atare învăţător! Toţi lo­cuitorii, fără deosebire de confesiune, sunt adânc consternaţi de mişeloasca purtare a acestor vânzători de neam. * Liberalitate rău aplicată. Sub acest titlu „Unirea“ din Blaj scrie: In unul din­­ a. r. cetim în „Kolozsvár“ următoarele „Mensa academica a crescut cu o nouă fundaţiune. Ioan Szabó, episcop de Gherla, a păşit între fundatorii mensei cu 50 fi. Aşadară pantru o universitate ungurească cu caracter pro­nunţat c­a­­ v i­n e­s­e, la care fiii sufleteşti ai Preasfinţiei Sa­e sânt huiduiţi, Preasfinţia Sa a aflat bani, car’ pentru colecta gimn­asiului din­­Blaj, a unei şcoli româneşti şi catolice, care creşte ca o mamă iubitoare o mulţime de fii ai diecesei de Gherla, Preasfinţia Sa s’a îndurat să nu jertfească■,nimica. * Serată internaţională se va .­magia Mercuri la 13 Februarie­­ de câtre funcţio­narii comuni, români şi tir­uri, din gara P­e­­deal. Cu acest prilegiu se va oficia şi a fi­rea băilor cu aburi, construite din partea di­recţiei căilor ferate române pentru funcţionarii internaţionali ai gării Pre­fi. Serviciul di­vin va fi îndeplinit de Sfi­nia Sa archiman­­dritul Dionisie din Buş­oi. Inc cursul festivităţii va cânta orchest militară a regi­mentului 7, pus la dispoziţie din partea însuşi comandantului regimentului de Prahova, dl Leon. Preţul de Intrare la s­­­atii pentru fa­milie 3 lei, pentru persoan cu 50. Ţinută simplă. Restaurantul gări sub controlul comitetului arangiator, cari Invită cu căldură familiile şi tinerii români sa participe la aceasta petrecere din vîrfu spaţilor. * Un nou proces penti lesa maiestate. Ziarul catolic „Magyar A m* publicase cu prilegiul sancţionării proiectelor religionare un articol întitulat „Consumat ■ esti. în acest articol procurorul reg. a d serit delict de lesă maiestate şi şi-a intr­at proces, care, după­ cum anunţă foile magi­hiare, va decurge în 14 Februarie n. înaintea curţii cu juraţi din Budapesta.* Distincțiuni binem­a­­rate. Alteța ca Regală, ducele Alfred de Co­burg și Gotha, cu brevetul nr. 1113/95 a conferit un semn de distincție ordul Ernestina al Gasei Coburg și Gotha, gradul de cavaler, clasa II., dlui Romulus Bârsan, șeful gării Pre­deal, car’ cu brevetul nr. 1114/95 ’i-a con­ferit acelaşi ordin dlui G. Bum­escu , şe­ful vămii române tot din Predai. Ambele

Next