Tribuna, februarie 1895 (Anul 12, nr. 25-47)
1895-02-01 / nr. 25
Pag. 100 Sibiiu, Mercuri, şi Pázmándy la conferenţa interparlamentară de la Hanga şi produse ceva mai rău decât rîsul colegilor sei, o critică pronunţată în cuvinte aspre, care şi ea contribuia la înfrângerea misiunii sale. Ca tip politic, Me 117 1 face impresia unui „tinăr cu multe speranţe“, care ştie să se acomodeze împregiurărilor pentru a ajunge la ţinta dorită de căpătueală, în vorbirea lui de „justificare“ nimic convingător, puternic, de logică strînsă, frase răsuflate, al căror parfum cel mai bătător la nas este oportunismul cu orice preţ pentru „a nu strica nimic“. După o oră de scămătorie oratorică în sfîrşit scoate din piept declaraţia, că n’au eşit din partidul liberal, „fiindcă nu putem lua asupra-ne răspunderea pentru urmările inevitabile“ unui astfel de pas.... „Asupra hotărîrilor noastre trebuiau se influenţeze nu numai interesele noastre speciale, ci şi acelea ale ţerii şi ale monarchiei. Şi din acest punct de vedere, rămânerea noastră în partidul liberal, adecă susţinerea capacităţii de guvernare a acelui partid, care singur dintre toate partidele politice ale ţerii ţine la basa curată şi nefalsificată a pactului dela 1867, a fost cerinţă imperativă a necesităţii politice, dela care poruncă nu putem să ne sustragem din consideraţii la factori mai înalţi“.... „Eşirea noastră din partidul liberal ar fi fost o greşeală politică gravă, care n’ar fi fost cu putinţă de a o îndrepta. Noi n'am încheiat cu guvernul nici un pact, n’am cerut dela el nici milă, nici favor, nici concesiune...* Acestea sânt aşadar’ cele mai puternice argumente, cu care dl Meltzl a căutat a justifica procedarea deputaţilor săseşti. După el, Dr. Wolff, sprijineşte călduros vederile şi atitudinea deputaţilor cu o vorbire, care seamănă tocmai pe tocmai cu articolul din „Siebenb. Deut. Tageblatt“, iscălit cu W., şi reprodus de noi în nnul „Tribunei“ de la 8 Februarie. La urmă ceteşte proiectul de resoluţie, în care se exprimă „aprobarea“ şi „dorinţa“ alegătorilor ca deputaţii din cercul Sibiiului să rămână în partidul liberal. Se scoală apoi Dr. Adolf Schullerus, un tinăr simpatic şi într’un limbagiu viguros veştejeşte purtarea deputaţilor, propunând a li se exprima desaprobarea şi a fi provocaţi de a eşi din partidul liberal. Vorbesc după el încă trei oratori, dar’ fără orice efect sau importanţă, în sfîrşit se scoală încă odată Dr. Wolff pentru a combate atacurile tinerilor şi a convinge pe alegători, că „dracul (Bánffy) nu e aşa de negru, cum ’l-a zugrăvit Dr. Schullerus“; ba merge aşa de departe, încât vede numai corectitatea în ţinuta lui Bánffy. Punându-se la volt cele două resoluţiuni, a fost primită aproape unanim cea propusă de Dr. Wolff, deşi atât vorbirea cât şi resoluţia Drului Schullerus a fost aprobată de nu mai puţine persoane decât aceea a lui Wolff. Dar’ peste tot aprobări au fost foarte rare la fiecare vorbitor, abia auziai 20—30 persoane strigând încet: Hoch ! şi So ist! Spărgăndu-se conferenţa, alegătorii s’au împrăştiat în ordine, linişte şi pace. Revistă politică- Lupta naţională între Italieni pe deoparte, care pe de alta Croaţi şi Sloveni în toate ţinuturile unde locuesc amestecaţi devine tot mai crâncenă. Mai deunăzi a fost închisă Dieta din Triest din causa patimilor deslănţuite, care ameninţau a zădărnici orice lucrare. Astăzi vine din Goriţa (Görz) ştirea, că şi acolo nagocierile între Italieni şi Croaţi, deşi însuşi guvernorul ţerii, contele C o r o n i n i era de faţă, n’au dat nici un resultat şi se poate considera, că de vre-o împăcare nu poate fi vorba. De aceea se aşteaptă în scurtă vreme atât demisia guvernorului cât şi disolvarea Dietei din Goriţa. Tot acestui antagonism ’i se poate numai atribui şi o întâmplare condamnabilă a unor copii necopţi dela gimnasiul de stat din Spălat (Dalmaţia). Sâmbăta trecută s’au găsit în amintitul gimnasiu toate portretele M. Sale Monarchului sfâşiate în bucăţele, pervasuri stricate, car’ mapele tăiate cu cuţite. Caşul se cercetează atât din partea autorităţilor şcolare cât şi din aceea a autorităţilor -i. v x-------a- nrocnlui Snfl.* * D Persecuţiuni. Sâmbătă seara, după încheierea foii noastre, am primit următoarea telegramă: Rodim, 9 Februarie n. în 7 Februarie a fost ascultată Flora Avram, preoteasă în Maier, în cauza colectării pentru tombola din Bucureşti. Ascultarea a făcut-o proto judele administraţional. Observăm aci, pentru cei care armai fi supăraţi de agenţii administraţiei ungureşti, că nu e lege care se oprească a dărui ori-şi ce în favorul cuiva (în caşul de faţă famililor celor întemniţaţi). Ear’ obiectele adunate prin sate sunt toate daruri făcute de fiecare ţeran în parte; nu cad deci sub legea privitoare la colectare, căci cei luaţi la goană ca colectanţi, au făcut numai serviciul de a trimite deodată, pentru aceeaşi destinaţiune, obiectele dăruite. Se face deci abus de lege, când solgăbiraele şi juzii îi persecută. Stat poliţenesc- Budapesta, 7 Februarie. Detectivii urmăresc pe studenţii români. — Păcăliţii V’am scris din Pesta de vre-o doue ori despre noua disposiţiune poliţiană, ca studenţii universitari români se fie puşi sub pază strictă, parte secrentă, parte publică. Şi ce să vezi? Toţi paşii ne sunt cunoscuţi, în tot localul avem —onoare (!!) de a fi păziţi de prea cinstiţii detectivi, sau „spitali“, — bine ungureşte vorbind, cari în tot locul cu rîvnă ne adulmecă, ca şi nişte căpăi bineinstruiţi. Fraţii noştri de suferinţă, colegii universitari de naţionalitate sârbă şi slovacă ne invidiază formal pentru onorurile cele mari ce ni se fac prin adorarea detectivilor din distanţă! Ieri însă, în 6 Februarie, acest nebulosoiu de oameni — adecă forţa tainică în vieaţa publică din „ Hungaria felix“ — au început a fi agresivi faţă de unii dintre noi, au început a ne colinda pe acasă şi a ne face onorul cuvenit în persoană. Doi inşi s’au îndurat prea graţios a se osteni şi până la umilit subscrisul. Ei fură primiţi mai întâiu de stăpâna casei mele, care auzind că sânt domni dela poliţie se jura în tot chipul, că noi — adecă şi colegul meu conlocuitor — sântem băieţi cinstiţi, băieţi buni, cu toate că sântem numai Români. Era interesant de a asculta pe buna noastră gâzdoaie cum ne apără de cu căldură, cum îi asigura că bani nu căpătăm decât aşa puţintei din lună în lună, şi aceia de pe acasă care nu din România, şi că jurnale nu ne vin la casă decât „Tribuna“. Ah, „Tribuna* „Tribuna"... Voind a mântui pe biata bătrână din penibila situaţie, deschisei uşa, poftind pe înalţii oaspeţi în odaiea mea. Colegul meu Român bun ca toţi Săliştenii, avea în mână tocmai numărul cel mai nou din „Tribuna“. (Cetise noul proces din Seghedin!) Soţii detectivi aveau aparenţa aproape de anarchişti, şi întreaga lor înfăţişare numai „ salonm ă s sig* nu era. Dar’ ce să le fi făcut, legitimându-se trebuia să stai cu ei de vorbă, căci doar’ în mâna lor e pus binele public, binele statului! Salve Hungana! Saltă şi te bucură, că pe bune mâni ai ajuns! ’Şi-au luat apoi permisiunea a ne întreba mai multe, între altele şi despre causa desei noastre corespondenţe — despre care se vede că înainte de la epistolar să informaseră. Ne luară apoi la rapanghel pentru „Tribuna*, ne puseră şi clasica întrebare, că „unde apare »Tribuna« asta? Aşa că nu în Pesta? Mulţumiţi apoi cu răspunsurile noastre liniştitoare, ne provocară, ca să le extrădăm scrisoarea şi telegrama ce în zilele aceste am cetit comerciantului Lazar R i s t i c i de aici. Hm, vorba e, că în zilele trecute a venit Bulgarul acesta la noi, ca să-m i interpretăm o scrisoare ce din Craiova de la dl Marin Iliescu a fost primit în cause de comerciu. Scrisoarea pe care circumspecţii detectivi au adus-o în legătură cu o eventuală cochetare a noastră cu periculoasa Ligă, nu se mai afla la noi. Telegrama însă, li-o presentarăm, traducându-le următorul text românesc din ea: „Dlui Lazar Ristieî Budapesta. Usturoiu mult şi ieftin. Răspunde. — Confiscând această telegramă, înalţii noştri oaspeţi se depărtară în triumf! TRIBUNA 1/13 Februarie 1895 CORESPONDENŢA „TRIBUNEI“. Timişoara, 10 Februarie 1895. Primim din Timişoara următoarele informaţiuni, care ne surprind cu atât mai mult, că în „Dreptatea“ şi „Foaia de Duminecă“ vedem de o parte o ani- i mositate netrebuincioasă în contra Sârbi- lor, care de alta o tendenţă a protecto- rilor ei de a trăgăna ce urmează acele două ziare. „Jugul sârbesc“, lupta dreaptă purtată contra „apăsării limbii I şi a bisericii lor române naţionale“ etc. sunt frasele acelor foi. Şi de altă parte domnii Babeşi au în procesele cu Sârbii I un rol, pe care informaţiunile corespon- dentului nostru îl pune într’o lumină foarte ciudată. Se pare că foile acelea trebue să agite contra Sârbilor — nu numai să lupte pentru drept la ce nu ar fi doar’ de lipsă frasele, că cele citate mai sus — pentru că dl Dr. Emil Babeş sâ aibă apoi ce „trăgăna“. Prin urmare recomandăm atenţiunii Bănăţenilor şi cele ce urmează. (Trigonarea procesului de despărţire erarchică.) Aşadară procesul nostru de despărţire erarchică mulţumită speculanţilor, nici acum nu s’a intentat, deşi dela reînfiinţarea metropoliei române din Transilvania şi Ungaria, respective dela despărţirea Românilor de câtră Şerbi în 24 Decemvrie 1864, s’au împlinit 30 de ani. Pe acel timp eu subscrisul eram băiat la şcoală şi iată că acum am început şi eu se cârunţesc în restimpul acesta noi Românii gr.-or. din comuna mixtă bisericească din suburbiul Timişoarei-Fabric mult, foarte mult am suferit. Protopărinţii şi părinţii noştri au fost asupriţi şi batjocoriţi, ba la denunţarea unor păcătoşi chiar şi întemniţaţi, pentru că au cerut drepturile lor bisericeşti, care noi generaţiunea mai tinără chiar şi timbraţi de răi Români, pentru că am cutezat să descoperim pe calea publicităţii păcatele pretinşilor noştri conducători de odinioară. La trăgănarea procesului nostru vina în mare parte o poartă secretarul delegaţiunii congresuale dl V. Babeş, dacă nu cumva dînsul a fost diabolus rotae. Aşa a voit dl Babeş să pironească şi acţiunea Românilor pe terenul politic, precum a trăgănat procesul nostru de despărţire, dar’ fiind prins cu ocaua mică se puse la dosariu, ca acolo cât va mai trăi să-’şi ispăşească păcatele. O cât de bine ar fi fost, adecă părinţii noştri nu se încredeau aşa tare în dl Babeş, şi dacă îl dedeau în lături cu 30 de ani mai înainte, atât de pe terenul politic cât şi de pe cel bisericesc, căci atunci cel puţin noi am fi scăpat de năcazurile de până acuma. Dar’ scopul meu nu este să fac politică, ci mai vîrtos să înfăţoşez onoratului public cetitor năcazurile noastre de pe terenul bisericesc, căci nu ştiu bine — pare-’mi-se ori în adevăr sufletulmi se mai uşurează când pot să împărtăşesc năcazurile noastre şi altora. Manevrele de trăgănare ale „providenţialilor“ începând de la recâştigarea constituţiunii noastre bisericeşti şi până la congresul naţional bisericesc din anul 1891 sunt deja cunoscute onoratului public cetitor din coloanele preţuitului ziar „Tribuna“ (vezi nr. 235 din anul 1892). Acum fie-’mi permis a istorisi cele Întâmplate dela congresul din 1891 până în 18 Aprilie 1894, în acest restimp în tractul nostru protopresbiteral s’au făcut unele schimbări, şi anume: Atât puternicului Dumnezeu făcându-’se milă de noi şi de suferinţele noastre ne-a luat din cale o pedecă mare, chemând pe unul dintre păcătoşi înaintea tronului seu ceresc, ca să-’i ceară seama despre păcatele comise pe acest pământ. în locul răposatului protopop s’a ales altul în persoana dlui Dr. Traian Putici. Tinerul protopop — în care noi puseserăm toată speranţa noastră — la început nu tocmai voia se muşte în mărul de ceartă, apropiindu-se însă terminul congresului naţional bisericesc din 1894 şi având Preacuvioşia Sa teamă, că noi năcăjiţi cum suntem cară ne vom duce cu plânsurile noastre la congres, a convocat o adunare pe ziua de 18 Aprilie 1894 a tuturor credincioşilor gr.-or. de la comune mixte, în această adunare parochienii noştri în presenţa autorităţii politice, ca testimoniu legal, neputând ajunge la o înţelegere frăţească cu coreligionarii Sârbi, s’au constituit în comună bisericească română de sine stătătoare dela „Sfântul George“ din suburbiul Timişoara- Fabric. Ca atare apoi s’a declarat că ese din sinul erarchiei sârbeşti şi doreşte întrarea în diecesa română a Aradului, rugându-se tot* . ^--i.« nmG d ar»v»inrinirA rffk AT)1-ales comitet şi epitropie parochială conform statutului organic. Toate aceste hotărîri delegaţiunea congresuală cu resoluţiunea sa din 5 Iulie 1894 nr. 44 le-a luat la cunoştinţă şi aprobat, adresând totodată o rugare cătră episcopul diecesan a lua disposiţiunile necesare, ca comuna de nou formată se aibă loc pentru serviciul divin şi şcoală pentru instruirea copiilor. în ce priveşte alegerea unui advocat pentru purtarea procesului de despărţire delegaţiunea ne-a avisat, ca se alegem atare advocat, căci la din contră delegaţiunea va concrede şi procesul nostru dlui Dr. Emil Babeş, fiiul dlui Babeş. (Adecă delegaţiunea furnisează materie tot numai dlui Dr. Emil Babeş!? Redacţiunea „Tribunei“.) Ce ironie a sorţii! Procesul nostru pe mânile fiiului acelui om, care atâta amar de timp tot mereu ne-a împedecat causa noastră. Sau doară această împregiurare a fost causa trăgănării de 30 de ani? Dacă acesta a fost motivul trăgănării, apoi treacă, ducă-se, dar’ noi nu avem încredere nici în dl Babeş nici în fiiul seu. Din acest motiv purcezând comitetul nostru parochial în şedinţa sa din 26 ianuarie 1895 după o desbatere şi respective consultare serioasă a concrezut purtarea procesului dlui Atanasie Cimponeriu, advocat în Budapesta. Cu această lucrare noi ne-am împlinit datorinţa noastră creştinească. Mai rămâne ca dl protopop să convoace sinodul parochial, ca să ne putem regula afacerile noastre bisericeşti interne. Pentru intentarea procesului se mai cere procura metropolitului, deci în speranţă, că Excelenţa Sa nu va întârzia a extrada plenipotenţa de lipsă la intentarea procesului, noue nu ne rămâne alta decât să aducem laudă şi mărire bunului Dumnezeu, că ne-a învrednicit să ajungem cel puţin noi generaţiunea de astăzi, ca să ne bucurăm de drepturile constituţiunii noastre bisericeşti, după care atâta timp am oftat. Cu această ocasiune nu putem între lăsa a nu ne exprima mulţumită noastră şi onoratei redacţiuni a preţuitului nostru ziar „Tribuna“, pentru că a binevoit a ne primi şi a avut curagiul a ne şi publica plânsurile noastre prin ce causa noastră foarte s’a înaintat; eară dlui Babeş să-’i zicem până este încă în vieaţă: „Dumnezeu să-mi ierte păcatele — noi, nu putem“. Fabriceanul. r L» Abonament lunar pentru Februarie st. v. cu preţurile din capul foii — invită Administrationen ziarului „TRIBUNA“. CRONICĂ Sibiiu, 12 Februarie n. Prigoniri şi sfinţire de şcoală — oprită! Din Valendorf ni se scrie: în 24 Ianuarie n. avea să se facă în Valendorf sfinţirea şcoalei, cu care prilegiu avea să se arangieze şi o „producţiune musicală declauratorica“. S’au făcut toate pregătirile atât pentru sfinţirea şcoalei cât şi pentru „Producţiune“, dar’ ce să vezi dl „szolga-biró“ n’a permis (!) să se facă sfinţirea, sub cuvânt că şcoala nu e zidită de inginer. Astfel s’a ţinut numai producţiunea împreunată cu dans. Punctul al 9-lea din program era declamarea poesiei „Vrem pământ“, de G. Coşbuc. Nimănui nu-’i trecea prin minte că această poesie să fie „Magyar állam ellenes*. Slugile guvernului însă în titlu véd „állam elleni tüntetés* şi se sparie de toată umbra. Aşa şi cu acest prilegiu Maghiarii din Valendorf au făcut arătare şi pretorul Boer Miska (Român renegat) imediat ’l-a şi provocat pe judele român (?) Schiau János să-i spună cum a putut permite să se declame această poesie ? Judele a răspuns că poesia s’a declamat dar’ şi el s'a scandalisat când a auzit-o. Pretorul a întrebat apoi pe învăţător că recunoaşte că la producţiunea din 27 i. c. a declamat poesia „Noi vrem pomântu“ şi recunoaşte că acea poesie conţine agitaţie contra statului? învăţătorul răspunde că a declamat poesia din chestiune, dar’ neagă că ar conţină agitaţie contra statului. Această poesie a fost declamată la mai multe petreceri, şi a fost publicată chiar şi în ziare fără ca cineva să fi fost tras la dare de seamă, pentru că poesia se refereşte după cum apare şi din text la vechii ciocoi din România, tiranisătorii poporului. Cu aceste interogatorul s’a sfîrşit. Aşteptăm acum să vedem ce v’a mai fi şi din această comedie a liberalismului jidano-maghiar. A. P. * Şezători revoluţionare! Din Turda ! nu se scrie despre oneodrăvănie atât de prostească, încât nici mirarea, ci hohote de rîs ne-au cuprins cetindu-o... Dacă totuşi vă rog să publicaţi întâmplarea de mai jos o fac pentru că ea e unică în felul ei, şi atât de caraghioasă, încât ori şi-cine o va ceti un’şi va putâ stăpâni rîsul. Şi cum să nu, când ............. . V ’ . 11. Nr. 25 respectivul primar să le oprească se întruni şi să le confişte furcile c tors sub cuvânt, că acele femei s’ aduna numai să poiti seze şi să coispire în contra ideii de stat. Dar’ harul îşi are şi partea sa serioasă și e în stat să pună pe gânduri pe orice Român, într’adevăr, că m’a surprins foarte neplăcut şi p mine, când am auzit, că cel ce a putut cimite o cutare nesdrăvănie n’a fost de asta dată nici Ungur nici Jidan, ci durere chia un Român, un primar ie român Lucr acesta s’a întâmplat acum de curând î Luna-de-Arieș o comună românească , lângă Turda. E posibil, că zelosul primar să fi primit poruncă mai înaltă de a nu lăsa s se adune mai mult de 4— 5 oameni în loc, dar’ că la nici un cas n’a primit un ordin ca acela de a disolva șezătoarea unor femei bătrâne, aceasta se vede de acolo, ci chiar un superior de al numitului primar venind în sat la inspecţie şi văzând furcile aşezate în rînd la primarul din sat, s'a indignat de prostia acestuia şi a desaprobat acest exces de zel. Sânt convins, că numitul primar n’a făcut această faptă regretabilă, că doar aravă durere pentru „idea de stat“, ci numai din neştinţa de a se recomanda, deci din o slugărnicie ruşinoasă pentru un Român şi chiar pentru un fruntaş al satului. Ear’ noi nu putem decât se’l condamnăm. Turda, 1894. „Sirius*. * Vânzători de neam. Ni se scrie: Onoratul public cetitor îşi va fi aducând aminte de fapta ruşinoasă, publicată în anul 115 al „Tribunei* din 15 iunie 1894, şi comisă în contra preotului Constantin Iuga din Negri- Ieşti, de nişte creaturi nemernice, anume Alexandru Şigartu, învăţător grov, fără absolutoare şi diplomă şi Mafteiu Meşter, cantor gr.-or. tot în Negrileşti. De sine se înţelege, că a fost de ajuns falsa lor denunţare pentru prepusa agitare contra naţiunii ungureşti, ca preotul Juga să fie luat la goană, pus sub aspră investigare urmărit, şi spionat pe toate căile şi molestat de gendarmi, încă de prin luna lui Iunie 1894. Interesele statului poftesc în continuu jertfe, şi acuta după condamnarea învăţătorului Trimbiţoniu, trebue să urmeze şi condamnarea preotului Juga, căci din partea tribunalului din Dej, fiind fixată pertractarea finală pe 16 Februarie st. n. va sta pe banca acusaţilor ca un criminalist, cu care ocasiune vr’o 40 de locuitori, vor trebui să-’ş părăsească lucrurile casnice, şi să facă obositoarea călătorie până la Dej, pentru a-’şi apera preotul (ca martori). Pentru că amintitul preot ia tot caşul se fie jertfit, şi ca pmunea să nu lipsească, susamintiţii ştrengari şi ruşinea conunei nu s’au îndestulit cu această faptă ruşinoasă, ci au mers şi mai departe, căci apetitul vine , mâncând, şi acum în ajunul pertractării au denunţat din nou pe piu pe la comitele-su- 'j PjjJ|Ha vice-comjie şi la pntoţi tor, că *aga Pearăşi şi că a îndrăsnit preoteasa preo-tului Juga, de a trimis ceva lucruri de mână pentru tombola din Bucureşti. Scopul acestei» mişeleşti denuţări se vede de departe, destul ■ atâta, că preotul să fie din nou şicanat, şi eventual pus sub investigare. Acum judece onoratul public, că ce morală pot învăţa pruncuţii de la un atare învăţător! Toţi locuitorii, fără deosebire de confesiune, sunt adânc consternaţi de mişeloasca purtare a acestor vânzători de neam. * Liberalitate rău aplicată. Sub acest titlu „Unirea“ din Blaj scrie: In unul din a. r. cetim în „Kolozsvár“ următoarele „Mensa academica a crescut cu o nouă fundaţiune. Ioan Szabó, episcop de Gherla, a păşit între fundatorii mensei cu 50 fi. Aşadară pantru o universitate ungurească cu caracter pronunţat ca v in ese, la care fiii sufleteşti ai Preasfinţiei Sae sânt huiduiţi, Preasfinţia Sa a aflat bani, car’ pentru colecta gimnasiului dinBlaj, a unei şcoli româneşti şi catolice, care creşte ca o mamă iubitoare o mulţime de fii ai diecesei de Gherla, Preasfinţia Sa s’a îndurat să nu jertfească■,nimica. * Serată internaţională se va .magia Mercuri la 13 Februarie de câtre funcţionarii comuni, români şi tiruri, din gara Pedeal. Cu acest prilegiu se va oficia şi a firea băilor cu aburi, construite din partea direcţiei căilor ferate române pentru funcţionarii internaţionali ai gării Prefi. Serviciul divin va fi îndeplinit de Sfinia Sa archimandritul Dionisie din Buşoi. Inc cursul festivităţii va cânta orchest militară a regimentului 7, pus la dispoziţie din partea însuşi comandantului regimentului de Prahova, dl Leon. Preţul de Intrare la satii pentru familie 3 lei, pentru persoan cu 50. Ţinută simplă. Restaurantul gări sub controlul comitetului arangiator, cari Invită cu căldură familiile şi tinerii români sa participe la aceasta petrecere din vîrfu spaţilor. * Un nou proces penti lesa maiestate. Ziarul catolic „Magyar A m* publicase cu prilegiul sancţionării proiectelor religionare un articol întitulat „Consumat ■ esti. în acest articol procurorul reg. a d serit delict de lesă maiestate şi şi-a intrat proces, care, după cum anunţă foile magihiare, va decurge în 14 Februarie n. înaintea curţii cu juraţi din Budapesta.* Distincțiuni binemarate. Alteța ca Regală, ducele Alfred de Coburg și Gotha, cu brevetul nr. 1113/95 a conferit un semn de distincție ordul Ernestina al Gasei Coburg și Gotha, gradul de cavaler, clasa II., dlui Romulus Bârsan, șeful gării Predeal, car’ cu brevetul nr. 1114/95 ’i-a conferit acelaşi ordin dlui G. Bumescu , şeful vămii române tot din Predai. Ambele