Tribuna, martie 1895 (Anul 12, nr. 48-73)

1895-03-01 / nr. 48

ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1li an 2 fl. 50 cr., Vi an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru xnonarche: 1 lună 1 fl. 20 cr., Vi an 3 fl. 50 cr., Va an 7 fl, 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: Vi an 10 franci, Vi an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, la dnul Carol Schulder în București, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Autonomia confesională. Cuvântul autonomie este o spaimă pentru centralista riguroşi din capitala Ungariei. A da naţionalităţilor autonomii naţionale-politice înseamnă, zic ei, a fede­­raliza Ungaria şi idea federalismului tre­­bue respinsă. Am putea cita cuvinte de ale lor arzând ca flăcări şi rostite în contra acestei idei. Nici o concesiune să nu se facă aşa­dar, ideii autonomiste, aceasta-i urmarea silogismului politic maghiar, şi anume pe nici un teren Din contră cu cât vom reuşi mai bine a ne feri de aceste concesiuni, cu cât n­ai mult vom reuşi să slăbim insti­tuţiile autonome, cu cât mai bine vom in­troduce în aceste instituţii influenţa sta­tului centralizator, cu atât mai siguri vom putea fi că preţul luptei, ce o ducem pen­tru maghiarisare , va fi aşa precum îl visăm. Nu putem fi deci surprinşi când re­­presentanţii nenorocitei „idei“ şi ai sta­tului „naţional-maghiar“ fac tot ce pot pentru a-’şi realiza gândirile de mai sus. Dar’ ce putem, ce trebue să facem,­­.o. a lua slirilor unei miscrabile şi imorale politice ori­ce pretext de a-’şi putea pune chiarele pe prada ce-o caută; a întări conştienţa poporului,­­ că auto­nomia este­ idea modernă, care ne va salva pe toate terenele şi a întări în fie­care om şi conştienţa responsabi­lităţii. A jertfi fără de energică apă­­rare drepturi autonome, nu se poate ad­mite. Dacă ni­ se cer jertfe, să nu ne mirăm, dar’ mire-se şi ei că nu suntem de loc dispuşi să ne jertfim! Se pare că ministrul de culte şi in­­struicţiune Wlassics ’şi-a pus de gând să însceneze acţiuni conforme cu spiritul anti - autonomist ce­­l-am caracterisat mai sus. Ce-a vorbit el cu inspectorii sei, în intimitatea cabinetului seu ministerial nu se raportează. Şi aceste comploturi sânt de­sigur cele mai „patriotice“. Dar’ Wlassics este şi orator, vorbeşte bucuros și vorbește mult, mai mult decât să-’l putem socoti pricepător pentru­ ce omul are limbă, să tacă, ori să spună... Wlassics a zis că „drepturile confe­siunilor“ trebuesc să fie respectate. Insă — „dacă sub masca autono­miei s’ar face și cea mai mică agitație în contra ideii de stat maghiar, masca trebue să fie luată fără consideraţie de pe ele şi lucrările elementelor duş­mane patriei trebuesc arătate la locul competent“. Acesta este receptul dat de minis­trul instrucţiei inspectorilor săi. Receptul este periculos, pentru­ că el va fi înţeles aşa. Să descoperim elemente duşmane „ideii“, să denunţăm precum am fost in­vitaţi, să încercăm a crea un dosar de fictive crime în contra „ideii“, să-­şi vază ministrul visul cu ochii, că adecă „auto­nomia“ confesională nu-i compatibilă cu siguranţa statului şi vom fi buni patrioţi şi slujbaşi avansaţi“. Aşa vor fi înţeles inspectorii, care sunt şi ei Unguri şi apoi oameni, care sunt şi ei îmbuibaţi cu „idea“, şi care sunt veseli, că tendenţele lor sunt aco­perite cu un cuvânt ministerial. Este o neruşinare a pune în acest chip „idea“ în faţa drepturilor auto­nome. „Idea“ nu-i o codificaţie, nu-­i un postulat sancţionat, în numele ei nimic legal nu se poate intreprinde. Autono­mia şcolară înseamnă dreptul instrucţiei în limba maternă şi când ministrul zice că instrucţia primară este pentru el „un factor dintre cei mai importanţi pentru clădirea statului naţional-maghiar“, el arată un scop, a cărui re­al­iz­are este negarea autonomiei confesionale­­şcolare. Ministrul de culte şi instrucţie agită însuşi în contra unor drepturi codificate. Pretextul este duşmănirea patriei. Motivul este statul naţional. Ministrul se face culpabil de a aţîţa pe inferiorii sei la acte, al căror arbitra­­giu este foarte uşor de acoperit cu lipsa de conştienţă a inferiorilor, denuncianţi­­lor etc. Române să aşteptăm resultatele aces­tor încuragiări ministeriale, raporturile inspectorilor, decisiunile ministeriale şi­­ felul de a ne apăra al autori­tăţilor confesionale. Când ameninţările şi aţâţările ofi­ciale vor da roade, vom şti însă cui avem să le punem în spate. Classics are, se vede, ambiţiunea de a se încărca cu multe păcate de acest fel. FOIŢA „TRIBUNEI. Serata musicală-dramatică a diletanţilor români din Sibiiu. Sibiiu, 12 Martie n. r. Avântul ce a luat cultivarea musicei în societatea română din Sibiiu s’a manifestat Duminecă seara în chip pregnant. Trei din­tre cele mai musicale d-şoare române, şi anume d-şoarele Alexandrina Cunţan, Eleo­nora Borcia şi Eugenia Simonescu au secerat nu numai meritate aplause din partea publi­cului ce umplea Teatrul orăşenesc, dar’ ne obligă să le adresăm şi noi cele mai sincere felicitări pentru prestaţiunea prin care pe d’oparte au îmbogăţit programul serii, car’ pe de altă parte ni-au procurat momente de adevă­rată înălţare sufletească. E primul caz, când o representaţiune teatrală a fost precedată şi d’un concert. Dar’ cât de mult publicului ’i-a plăcut idea, măr­turisesc aplauzele, cu cari au fost întimpinate concertantele chiar la eşirea lor pe scenă. După fiecare punct din programul con­certului aplausele curgeau ca un adevă­rat potop. Disolvarea Dietei.. Corespondentul din Budapesta al lui „Neue Freie Presse“ te­­legrafiază: * „Tonul, de care s’a slujit oposiţia în tot timpul desbaterilor despre legea financiară, precum şi aplecarea descoperită, a ştirbi vaza guvernului prin scene turbulente şi atacuri personale, au impus aşa zis cercurilor nor­mative consideraţiunea, că dacă va conti­nua acest sistem al desbaterilor parlamentare, a se apropia de gân­dul de disolvare a parlamentului, es­­criindu-se totdeodată nouele alegeri îndată­ ce parlamentul va fi resolvat, cele mai urgente afaceri. Dis­cursul de ieri al ministrului-pre­­ş i d e n t (vezi sfîrşitul rubricei „Din paria-Deşi în creştere încă, vocea d-şoarei Alexandrina Cunţan a cucerit îndată. „Blu­­men-Drakel“ (de Mascagni) şi mai ales „Se­­quidita“ (de G. Dima) au fost cântate cu tem­perament şi artă în acelaşi timp. în „Mach auf“ (de Dessauer) d-şoara Alexandrina Cun­ţan a arătat apoi, că vocea d-sale se des­voltă nu numai în direcţie lirică, dar’ că la înalta şcoala din Lipsea, unde a învăţat,­­şi-a însu­şit şi calităţi dramatice, observă clar unde e „crescendo“, manifestă energie, potenţările le execută cu foc. Mai mult a plăcut însă „Mugur, Mugurel“, composiţia fermecătoare a dlui G. Dima, doina care cuprinde atâta dor, jale şi eroism. Acompaniarea pe pian a făcut-o d-şoara Eugenia Simonescu, cu multă exactitate şi in­teligenţă. Culminaţia musicei instrumentale a fost însă piesa Tg­ patru mâni „Ruy Blas“ de (Mendelsohn), executată de domnişoarele Eleo­nora Borcia şi Eugenia Simonescu. Piesa este cu atât mai grea, cu cât trebue să fie executată cu multă acurateţa, cu observarea celor mai infime nuanţe. Altfel ar deveni monotonă. Gingaşele virtuoase în cântul de pian s’au achitat perfect de misiu­nea ce ’şi-au luat să interpreteze pe Men­delsohn, dând un colorit tinăr, drăgălaş cân­tului lor. Dorim să le aplaudăm cât se poate de des. L. K­. După concertul executat spre mulţumi­rea generală, a urmat representaţia piesei „Bustul“, care este dramatisarea unei po­vestiri franceze cu un subiect din timpul răs­­boiului crimele. Resboiul însă nu dă decât prilegiul unui episod (colectarea de ajutor în favorul celor răniţi), în care simţul de jert­fire al unui artist şi nobleţă lui să fie bine pusă în evidenţă faţă cu mult mai puţin no­bilii copţi: Marsall şi Des Tournois. Artis­tul e sculptorul Daniel Perin, care împreună cu ciracul seu Risotto sunt puşi în centrul acţiunii având în faţă-le piedeci de învins şi simpatii de câştigat. Piedecile sunt cei doi conţi, care peţăsc şi ei pe aceeaşi Victorina, nepoata milionarei parveni, M-me Michaud. Simpatiile acesteia au să fie câştigate în de­cursul unui şir de întâmplări, a căror comică potriveală au produs în auditor multă ilari­tate, mult rîs, şi ni-a făcut o seară Intr’ade­­văr veselă. Şirul acestor întâmplări e urmă­torul : Doamna Michaud, văduva unui simplu zidar vrea să mărite pe nepoata sa Victorina (o fată drăguţă şi bine crescută) după un bărbat nobil sau cu posiţie Înaltă, căci aceasta a fost ultima dorinţă a bărbatului seu, care adop­tase pe Victorina şi o făcu moştenitoarea mai multor milioane. Victorina are deodată doi peţitori, doi nobili din cele mai vechi familii două chipuri caraghioase din societatea privi-I regiată, nişte pentru tineri, care însă afară de­­ titlu nu au nimic nobil. Victorina însă nu­­ iubește nici pe unul dintre ei. Inima ei a căzut victima amorului cătră un necunoscut cu care a dansat la un bal fără se­’l cunoască căci numai cotilionul ’i-a unit din întâmplare. Tinărul, un om simpatic, în care se unesc toate calităţile bune ale unui adevărat băr­bat, este un sculptor cu renume (Daniel Perin). Victorina povesteşte despre amorul ei mătuşei sale, spunându-­i că alesul inimii sale este un prinţ, căci a întrebat pe o damă de numele lui şi dama ’i-a răspuns că e „prinţ de daltă“. M-me Michaud într’aceea comandă un bust al seu la sculptorul Perin, care vine în castelul ei ca să facă schiţa şi pe urmă se execute bustul. Victorina recu­noaşte pe dansatorul seu, dar’ crede că el a venit sub numele de sculptor, pentru­ ca să o vadă pe ea. Descopere aceasta şi mătuşei sale care deasemeni crede că sculptorul este un prinţ incognito şi ca atare îl tratează cu toate prilegiurile. în convingerea aceasta a ei se întăreşte cu atât mai mult, cu cât sculp­torul a dat un semn de jertfire şi de galan­terie în acelaşi timp, oferind suma de 100 fr. în favorul victimelor resboiului crimeic, pe când cei doi conţi dădură numai câte 10 şi 20 franci. Cei doi nobili caută în tot locul să-’l umilească. Cu deosebire Des Tournois, care se ţinea de bun duelant, doria conflictul. La aceasta ’i-a dat ansă o scenă, ce s’a pe­trecut Intre sculptorul şi văduva Michaud ime­diat după­ ce s’a aflat că el este într’adever sculptor, căci el a terminat în câteva minute schiţa de lut a bustului, înfăţişând o asemă­nare perfectă. în această scenă, doamna Mi­chaud arată semne de dragoste faţă de tine­­rul artist, care a fost folosită de contele Tour­nois ca argument se-­i demonstreze baronului Marsall, că artistul se interesează mai mult de milioanele bătrânei decât de fată şi ar fi aplicat să o iee de nevastă. în acelaşi timp Tournois pune la cale un duel între sculp­torul şi baronul Marsal. Victorina află despre acest duel şi caută ca prin ajutorul lui Risotto, al diracului sculptorului să împedece duelul. Pe când Victorina plânge desolată, Risotto îl chiamă pe măiestrul seu, care tocmai scria mamei sale, şi li spune în faţa Victorinei, că a descoperit amorul lui faţă de ea. Aici ur­mează o scenă frumoasă, mărturisirea reci­procă a iubirii nobile ce a cuprins inimile amân­durora. Victorina la sfîrşit îl roagă să re­nunţe la duel, Daniel însă nu-­i împlineşte do­rinţa, căci nu vrea nici o pată pe onoarea sa de bărbat. Victorina rămâne singură plângând, până când vine mătuşe-sa, căreia îi povesteşte totul. în momentul acela soseşte Risotto îm­preună cu măiestrul seu, care îmbrăţişează pe Victorina şi descopere doamnei Michaud legă­tura lor ideală şi că voesc să fie bărbat şi femeie. Madam Michaud la început primeşte cu indignare această declaraţie, după­ ce Insă­ ­­ mentul maghiar“ In numărul nostru de azi, Red. „Tribunei“) cuprindea deja acest gând, deşi în mod ascuns, căci ba­ronul Bănffy spusese într’ un joc al vorbirii sale, că partidul li­beral poate să se razime pe sine, că po­ate să bizuească în părerea înţeleaptă a ţernii şi pe spriji­­nul colegiilor electorale“. Treburile deci nu merg de loc nici cu ener­gicul paşa, care un moment se creza şi el chemat a juca rol de om de stat. Alegerile noue ascund multe surprinderi în sinul lor. , Coaliţia în Austria. Importantul ziar polon „Clasa publică un comunicat, în care se exprimă asupra chestiei gimnasiului slo­­vean din Cib­i şi zice: „După toate probabi­lităţile stânga germani va rămână singură. Moartea coaliţiei va atîrna de la felul cum stânga va privi isolarea aceasta, trecând peste căderea sa la ordinea zilei ori privind pu­nerea ei în minoritate ca o rupere a pac­tului coaliţiunii“, în Main vom vedea deci o umilire a stângei germane din parlamentul vienez ori o s­crisă nouă. Catolicii şi naţionalităţile. Cum îşi închipuesc catolicii raportul lor cu naţionali­tăţile ni-o dovedeşte felul de a pregăti ale­gerea din Nitra. Candidat este un nepot al lui Zichy Nándor. „Deputatul Zelenyák îl în­soţeşte în comune şi vorbeşte slovă­­ceşte cu alegătorii slovaci“. Acelaşi sistem ca şi la liberali. Dar’ ce vorbeşte, nu se raportează. Moderaţii Saşi din Braşov s’au consti­tuit. Dătători de ton sunt, socotind după ra­portul trimis organului lor din Sibiiu, profe­sorul Römer, directorul școalei de fete Tho­mas, advocatul Carol Schmidt, curelarul Schlandt, profesorul Schiel, un I. Sal­­men. „Kronstädter Tageblat“, noul ziar ce va apare, numără 102 întemeietori. „Budapesti Hirlap“ a scris că acest ziar este o idee a fişpanului şi că guvernul îl va subven­ţiona. „Brassói Lapok“ desminte această ştire; întrebare este numai dacă „Brassói Lapok“ me­rită a fi citat ca vrednic de crezare ? Raportul, din care scoatem datele acestea, nu aduce nimic esenţial din ideile ce s-au rostit contra „verzilor“, şi prin urmare încă nu putem şti ce spirit a domnit în adunarea moderaţilor. Presa maghiară întreagă constată, că prin discursul din şedinţa de la 8 c. a Dietei, baronul Bănffy cu adevărat a înjosit parlamen­tul, atât de prost a vorbit. Un „caporal de haiduci“, cum ’l-a nu­mit Horthy, ce ar şi putea face altceva în ... Dietă? Din parlamentul maghiar. Şedinţa de la 1 Martie. (Urmare şi fine.) Abia apucă Bănffy să rostească câteva cuvinte spunând că nu vrea să urmeze opo­­ziţiei pe terenul atacurilor personale, care scad prestigiul parlamentului, îndată începură să cadă bucăţi de grindină, ce se pregătia. Szilágyi: Deoare­ce guvernul, car’ mai ales ministrul-president In ultimele vremuri au fost expuşi la nişte atacuri personale aspre fără păreche (Voci la stânga extremă: Le-aţi meritat!) nu e decât just, ca răspunsul lor să fie ascultat cu linişte. A face imposibil, prin sgomot şi strigăte, de a răspunde şi a se apăra faţă de atacuri, este unul dintre cele mai scârboase excese ale luptei parlamentare (Contrazicere sgomotoasă la stânga)... Deşi, după o linişte oare­care Szilágyi voia să mai vorbească încă, ceea ce se văzu de toată lumea, totuşi zăpăcit se scoală. Bánffy: Cred, onorată casă... (văzând ne­ghiobia ministrului-president, care Întrerupse astfel pe Szilágyi In explicările lui, Dieta isbucni în hohote sarcastice aşa de tari, par’că ar fi undeva în circ, sau tingl-tangl). Szilágyi îşi dă silinţă să acopere ză­păceala paşalei prin prefăcuta seriositate (deşi în sine de sigur rîdea el însuşi). Bánffy: Nu vreau să mă pronunţ despre activitatea mea în trecut, atâta însă pot spune, că totdeauna şi în ori­ce împregiurare am avut în vedere interesele statului naţional maghiar“... Când la o trasă oposiţia lărmuia, car’ Szilágyi o admonia să fie liniştită. Polónyi, (cătrâ oposiţie:) Lăsaţi In pace omul să-’şi cetească ce are pe hârtie. (Mamelucii sar pişcaţi). Bánffy..... Cu idealism nu se poate face politică; consideraţiuni politice reale Insă impun guvernului datoria a păstra în validi­tate pactul dualistic dela 1867 în tot cuprin­sul lui, aşa cum a fost creat şi de atunci în­coace totdeauna interpretat şi întrupat; ne impun datorinţa a nu permite ca să se inau­gureze o direcţie nouă prin interpretări noue şi altele periclitându-se astfel foloasele câşti­gate printr-o prabă de 28 ani, foloase care corăspundeau şi corăspund intereselor noa­stre culturale şi economice. Chestiunea nu stă aşa, oare legea dualistică poate fi schim­bată ori nu, ci astfel, dacă e necesară schim­barea legii aceleia, şi la aceasta răspundem categoric că nu, nu e necesară. Dualismul asigură existenţa unei monarchii puternice în această parte a Europei, influenţa Ungariei tot aşa de bine ca şi aceea a Austriei, în sfirşit el asigură echilibrul european. De aceea dualismul trebue ocrotit nu numai con­tra atacurilor opoziţiei de drept public, ci şi faţă cu toate teoriile desvoltătoare şi interpretative, căci ele ar fi me­nite a sgudui încrederea între Co­roană şi naţiune şi a produce un sis­tem politic de gravamine, de care Ungaria trebue ferită cu ori­ce preţ. Au oare resul­tatele poate şi de câştigat ale aspiraţiunilor partidului naţional atât de mare preţ, încât am putea să hasardăm cu încrederea Coroanei şi resultatele ce am dobândit urmând direcţia de până acum? Nu! (Sgomot mare la stânga). Szilágyi (prefăcându-se mânios): Rog, fa­ceţi linişte. Bánffy, trecând la academia militară, zice între altele: Vorba e acum, cum se fie permisă depunerea examenului de obicer, prin lege sau pe calea ordonanţei ? Căci, deoare­ce dreptul de a dispune în afacerile de comanda­ment și de limba armatei, face parte din drepturile speciale ale M. Sale. Bartha: El este rege al Ungariei! (Sgomot). Da! Rege al Ungariei, care nu îm­păratul Austriei. (Sgomot). Szilágyi admoniază pe Bartha de a nu întrerupe, Bánffy continuând: Ajunge prin ur­mare, dacă acest drept şi aşa asigurat într’alt mod al M. Sale este cuprins într’o instrucţie emanată dela M. Sa, respective dela minis­trul de răsboiu. (Mare larmă de mai multe minute în stânga întreagă). Bánffy... Suntem de părere, că nu se vede necesitatea de a înfiinţa o academie mi­litară deosebită de celelalte prin sistemul de învăţământ şi limba de propunere. Nu cre­dem, că asigurarea unităţii armatei, a spiri­tului ei şi comandei unitare recer, pentru­ ca să nu fie înfiinţată o academie cu sistemul de învăţământ maghiar şi limba de prele­gere maghiară, chiar şi pentru acel cuvânt, fiindcă înfiinţarea ei ar avă urmarea pe­riculoasă, că s’ar pută validita as­­piraţiunile neindreptăţite ale na­­­­ţionalităţilor“... Privitor la portepturile la honvezi spune, că în virtutea legii trebue să fie ace­lea ca şi în armata comună. Mai este încă o chestiune secundară, a steagurilor de sig­nale, care au diferite colori... (Larmă). Dacă cuartirul comandantului suprem este tocmai prevăzut ca steag negru-galbin, aceasta nu se poate caracterisa ca un gravamen politic sau de drept public. Nu e vorbă, Ap­pony­­ a zis ieri, că unica aspiraţiune naţională nu e înfiinţarea academiei militare şi nu unica pe­­decă privitor la fusiune, totuşi ori­cine s’a putut convinge, că aspiraţiunile privitoare la spiritul militar... (Mare larmă în oposiţie) nu se validită altfel decât în cadrul împregiură­­rilor recerute de unitatea spiritului în armată. Cât despre steagurile pe edificiile oficii­lor în străinătate (ambasade şi consulate), Bánffy spune, că nu e de lipsă nici o dis­­posiţie specială, deoare­ce la ocasiuni solemne ambasadele înfig pe lângă stindardul Casei domnitoare, la dreaptă şi la stânga, steagul austriac şi steagul ungar, ca semn al pari­tăţii. Chestiunea despre pajura şi sigi­

Next