Tribuna, ianuarie 1896 (Anul 13, nr. 2-23)

1896-01-16 / nr. 11

Anul XIII Sibiiu, Marţi 16/28 Ianuarie 1896 ABONAMENTELE treatra Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/4 an 2 fi. 50 cr., la an 5 fi., 1 an 10 fi. 1 pentru ducerea la casa cu 15 cr. pe lună mai mult. « Pentru monarchie: 1 lună 1 fi. 20 cr., 1/l an 3 fi. 50 cr., 1/s an 7 fi. 1 an 14 fi. Pentru [România şi străinătate: 1/t an 10 franci, 1/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătinn­u-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr.; şi timbru da 30 cr. Redacţia şi administraţia ’• Strada Poplăcii Nr. 15. Telefon nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării, în România, ia dnul Carol Schulder în Bucureşti, strada Labirint nr. 4. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. „Milleniul“ lui Slavici. Sibiiu, 27 Ian. n. Am fost început odată (numărul 3 al „Tribunei“) explicăm fondul poli­tic, din care s’a pornit curentul, ce a produs crisa. N’am putut însă să mai continuăm. Atacurile asupra noastră au urmat tot mai dese, intrigile s’au ţesut tot mai mult, patimile ’şi-au pornit toate torenţele lor, în mijlocul acestei lupte, ce şi azi decurge încă tot mai turbată, ni­ a fost imposibil a continua atari expuneri calme, sau se dăm prin stabilirea cum­pănită a principiilor directiva unică consonantă cu politica partidului nostru naţional, în loc de stabilirea principiilor con­ducătoare a trebuit să răsfrângem necontenit noue atacuri, ce se făceau asupra ade­vărului. Nici acum nu putem reafişa încă cu liniştea recerută propusul ce-’l avem; condiţiile necesare ne lipsesc, cine ştie până când. Dar’ şi până atunci, datori suntem să indicăm ori­cât de scurt măcar câte un punct al acelui fond politic, pe care mai târziu, în condiţii mai co­­respunzătoare, vom ave să-­l caracterisăm pe deplin. Mai ales un punct al ţinutei noas­tre politice este de observat în aceste zile. Punctul referitor la ţinuta parti­dului naţional faţă de partidele din Ro­mânia. Asupra acestui punct se împart pă­rerile între „tribuna“ „originală“, cum o numia un fost redactor al ei, şi între „ Tribuna“ partidului naţional. Comitetul partidului nostru a stabi­lit prin diferite cond­use şi hotărîri so­lemne, ca faţă de partidele din regatul României să fie neutral, mai bine zis să nu se amestece în vieaţa lor internă de partid, să nu se pronunţă pentru unul în defavorul celuialalt, peste tot, între fraţii noştri din România liberă, să nu pri­vească decât Români, şi nici­decum „li­berali“ ori „conservatori“. Deşi „Tribuna“,a fost şi este or­ganul partidului naţional, ea totuşi în punctul acesta nu s-a conformat dispozi­­ţiilor luate de comitet. Deşi ea a publicat, ba une­ori a şi aprobat, în teorie, cond­usele acestea ale comitetului, totuşi în prabă ea le-a igno­rat, le-a dat de minciună. „Tribuna“ a făcut mai ales în anii din urmă o politică hotărît liberală; ea une­ori se părea a fi mai mult organul partidului „naţional-liberal“ din România, decât organul partidului naţional al nostru. Lucrul acesta era principial contra programului şi contra voinţei comitetului nostru naţional, al cărui organ e „Tri­buna “. Era un timp, când ţinuta aceasta a „Tribunei“, ori­cât de necorectă în principiu, era totuşi aprobată mai de toţi Românii, ba unii o aflau de foarte fi­rească. Era timpul, când liberalii agitau cu mare aparat chestiunea naţională, aşa de mult şi cu atâta zel, încât nu puteai să nu te încălzeşti pentru ei. Timpurile însă s’au schimbat. Li­beralii au ajuns la putere, la guvern. S’a dovedit şi la ei proverbul honores mutant mores. Am trebuit să constatăm, că la guvern şi ei sânt alţii, ba că s’au schimbat aşa de mult, de nu-­i mai pu­teai recunoaşte. Am greşi contra unui principiu al ţinutei hotărîte de comitetul naţional, dacă ne-am pune să imputăm partidului liberal schimbarea ţinutei sale. El va şti de sigur de ce a făcut-o şi noi nu vrem să ne amestecăm în afacerile in­terne de partid ale fraţilor noştri liberi, tocmai precum cerem, ca nici ei să nu se amestece în afacerile noastre interne. Trebue însă să constatăm, că „Tri­buna“ s’a abătut dela principiul stabilit, s’a angajat unui partid, şi a ţinut să-’i fie devotată şi atunci, când partidul acela în cea mai importantă chestiune a dove­dit o mare schimbare.­­ „Tribuna“ n’a indigitat la această schimbare, cum ar fi trebuit, n’a tras nici o învăţătură din ea, ci a continuat rolul seu, ce­’l avea, contra hotărîrilor comitetului naţional. Mai mult ea a cer­cat însăşi să facă şi ea schimbarea făcută peste munţi. * * * Cine nu-­şi aduce aminte de fai­moşii articoli: „Milleniu“ I.—III. pu­blicaţi prin Noemvrie v. în „Tribuna“ ? Aceşti articoli, mai ales al doilea, vor ră­mână vecinie o puternică dovadă despre incorectul rol, ce „Tribuna“ ’l-a jucat ca organ al partidului naţional, în acest articol se profesau vederi, cari au provo­cat resens hotărît în toţi Românii de bine. Toată lumea românească a stat uimită şi înmărmurită la cetirea lui. Şi eu credeam în ăst minut C’am dobândit comoară mare In sufletu-’i plin de cântare; Ear’ zilele triste, amare Par’că vedeam cum fug de mine în negre vremuri, ce-au trecut!... Toată presa ’l-a relevat şi a indigerat la curentul primejdios, ce era să se intro­ducă, ca prin contrabandă, în opiniunea poporului românesc. Ei bine, aceşti articoli ’i-a scris dl Ioan Slavici! Cei­ ce cunosc vederile politice şi ţinuta politică a dlui Slavici, vor şti să priceapă îndată, că unde ţinteau acei articoli. Nu ne vom ocupa în merit cu ei. Signalisăm numai, că articolii lui Slavici caracterisează acel fond politic, care formează basa politică a crimei isbucnite. Deşi dl Slavici este în foarte in­time legături cu partidul liberal — ale cărui merite neperitoare pentru neamul românesc le recunoaştem cu tot sufletul nostru — totuşi nici chiar aderenţii de­votaţi ai acestui partid nu au putut să aproabe pornirea făcută de domnul Slavici. Iată o m­ică probă despre aceasta, o luăm dintr’un „organ naţional-liberal“, „Voinţa Craiovei “. La 18 Decemvrie 1896 organul acesta liberal scria urmă­toarele referitoare la „Crisa „Tribunei“ : „Că domnul Dr. I. Raţiu, care are răs­punderea mişcării române de peste Carpaţi, avea dreptate să intervină în redacţia ziarului oficial al partidului, ziar, care acum au mai representa drepturile şi inte­resele naţiunii române, se poate judeca, între altele, după următorul extras dintr’un ncualificabil articol întitulat Milleniu: „Sânt între noi oameni, cari nu mai cred, că vom pute să ne înţelegem şi să intrăm la buna învoeală cu Maghiarii, nu e insă nimenea, care nu doreşte, ca să ne înţelegem şi să intrăm la învoeala cu ei. Laşa ca e grea lupta pe care o purtam, că sunt mari ertfele ce trebue să le aducem în lupta aceasta, şi că do­rinţa de a termina lupta e firească, dar’ sunt şi mari interesele naţionale, cari cer, ca se curmăm cât mai curând vrajba cu Maghiarii. E insă lucru învederat, ca înţelegerea va fi cu atât mai anevoioasă, dacă manifestările nemulţumirii noastre se vor urma, ca note discord­ante şi în timpul serbăriii (milleniului). Avem dar’ să ne dăm seama, daca putem ori nu, ca oa­meni resonabili, să sperăm, că Maghiarii vor ajunge în cele din urma şi ei la re­cunoaşterea adevărului şi vor fi accesibili pentru­ pace. Dacă da, atunci trebue si profităm de ocasiune spre a-’i îndulci, pentru­ ca si fie mai accesibili pentru pace. . . . Tom­ette: Da, în adevăr ai perdut mult, ne­putând auzi părintele al doilea, co­lumna lui Memnon şi aşa numita floare He­liotrope. Argan: Acum, fiica mea, întinde acestui tinăr mâna şi promite, câ-’i vei fi o soţie credincioasă. Angelica: Tată! Argan: Ei? Ce va să zică aceasta? Angelica: Nu te grăbi aşa tare. Lasă-ne atâta timp, să ne cunoaştem. Trebue să simţim iubirea faţă de laolaltă. Tom­a: Ce se ţine de mine, te iu­besc deja şi nu am lipsă se aştept. Angelica: Eu însă trebue să măr­turisesc, că încă nu te iubesc şi — Argan: Nu face nimica, îl vei iubi după căsătorie. Angelica: Tată, te rog lasă-­mi câteva luni timp de cugetat. Căsătoria în­­chinată prin silă nici­când nu e fericită. Și dacă dl Toma Diafoirus e un tinăr de treabă nu va lua de nevastă o fată, care e silită la această căsătorie. Toma: Nego consequentiam! Pot fi un tinăr de treabă, cu toate-că te iau prin în­voirea părintelui d-tale, de soţie! Angelica: Prin silă nu poţi câştiga iubire ! Toma: Şi cu toate acestea, la cei vechi e obiceiu a răpi fetele de măritat, ca se nu pară, că de bunăvoe s’ar mărita. Angelica: Ce ne impoartă cei vechi ? Astăzi nu mai avem lipsă de atari comedii, şi dacă ne convine o căsătorie, ne învoim cu bucurie. Te rog, die, dacă te iubeşti aş­­teaptă câtva timp. Cea mai eclatantă do­vadă a iubirii domniei-tale, e să mă asculţi. „Nu mai încape nici o îndoeală, că ei vor căuta să ne siluească, şi trebue să ne dăm seama dacă mai avem ori nu destulă putere, ca să ne împotrivim. Cei mai hotâriţi dintre luptătorii noştri parte au fost nevoiţi să părăsească ţeara, parte abia de curând au scăpat din temniţe şi nici nu se simt, nici nu sânt liberi, ci ameninţaţi în fiecare clipă de nouă lovi­turi. Ce facem noi? — intrăm fără de dînşii în luptă? Le cerem să se expună din nou alăturea cu noi — ori stăm ui­miţi, ca să-’i cruţăm pe dînşii?“... Acest limbagiu nu poate fi al amicilor cauzei române, dar’ mai degrabă al Ungurilor, al duşmanilor Românilor. Acest limbagiu în­semnează îndemnul făţiş la o capitulare ru­şinoasă. O naţiune de 3 milioane de Români, alăturea cu un regat de 5 milioane de Ro­mâni, cari durează şi se luptă de secoli pen­tru a trăi, care are tradiţii de tenace resis­­tenţă, cu o civilisaţie proprie şi cu drepturi imprescriptibile, nu poate urma sfaturile ne­demne şi păcătoase ale » Tribunei». Aşa scria „Voinţa Craiovei“. * Nu vrem să zicem, că doar’ secue­­strarea „Tribunei“ s’ar fi făcut pentru articolui „Milleniul“. Se ştie acum pen­­tru­ ce şi cum s’a făcut secuestrarea. Is­toricul acestor articoli însă caracterisează foarte mult vederile, ce dominau la „Tri­buna“ şi relaţiunile ce existau între ea şi comitetul naţional. „Milleniul“ I. a apărut la 28 Noemvrie­­. Scris foarte frumos, aşa cum Slavici ştie să scrie frumos, articolul a fost cetit cu interes, şi a făcut surprindere. A venit însă „Milleniul“ II. — cu „îndulcirea Maghiarilor“ şi el a făcut sensaţie, a provocat un resens cum rar a mai făcut articol din „Tribuna“. Presidentul Dr. I. Raţiu a fost între cei dintâiu, care a fost frapat de artico­lul păcătos, întâlnindu-se cu redactorul Russu-Şirianu, imediat s-a luat la între­bări: Ce-i cu „Milleniul“, ce vreţi cu el? — Russu, a cercat să-­l scuse pe Slavici, că nu cunoaşte împregiurările noastre, că tot aşa a scris el odată în­­tr’un fel, odată într’altul, şi altele de acestea. Neîndestulit cu de-al astea dl Dr. Raţiu a cerut, ca Russu imediat se scrie un articol contra „Milleniului“, ca să combată pe Slavici. Russu a şi promis. Toma: Distingo, domnişoara mea, în­trucât se ţine de iubirea mea, conced-o, dar’ dealtmintrelea neg­o. Toinette: Ori-ce ai zice, domnul te învinge. Dealtmintrelea mă mir, de ce nu te învoieşti la o atare căsătorie? Beline: Poate­­ că iubeşte pe alt­cineva. Angelica: Dacă aş iubi, ar fi o iu­bire cumtă, din inimă. Argan: Nu ştiu, ce să zic la toate Au trecut însă două-trei zile şi contra­­articolul totuşi nu a mai apărut. Dr. Raţiu a provocat de nou pe Russu se scrie articolul promis. Russu earăși a promis, dar’ totuși n’a scris, ci la a doua, a treia zi a răspuns presi­­dentului cu următoarea scrisoare: Venerabile die president! „Am depesat ieri lui Slavici se trimită „grabnic încheierea seriei de articoli, spu­­­nându-’i că „în sens ager, stând noi gata „pentru acţiuni înteţite.“ „Iată de ce ieri n’am scris reflexiunile, „mai ales că recitind cele două articole, ’mi-a „venit şi mie o serie: „Ce e de făcut?“ „idei pe cari nu le-aş putea condensa intr’un singur articol. „Vă salut cu respect: Russu.“ Nu ştim oare la telegramă, ori doar’ la o scrisoare a lui Russu, destul, că la vre-o două săptămâni după „Milleniul II.“ a sosit „Milleniul 111.“ tot dela Slavici. Vezi bine el sună cu totului altcum, dovadă nouă, că dl Slavici poate scrie ori­cum, şi pace, şi răsboiu, după­ cum cere publicul şi­­ interesul; şi dovadă, că nu e destul numai să scrii frumos, ci să mai cere ceva pentru a face o poli­tică cinstită şi doamnă de un popor. întârzierea acestui articol, al III-lea, ştim că redacţiunea a cercat să o explice cu întârzierea la poştă, o explicare aşa de naivă, încât ori­cine a observat, că e o minciună. Acesta e istoricul „Milleniului.“ El indică un întreg curent, curent pornit de grupa: Slavici-Brote-Albini de peste Carpaţi, şi representat şi la noi cu multă fidelitate de grupa: Duicci-Russu- Albini. Dar’ el indică şi metodul şi morala politică representată de aceşti domni. Acesta e „metodul“ accentuat în prima resoluţiune a conventiculului bra­­şovenesc. Aceasta e morala „Tribunei“ „ori­ginale“, cum o numeşte D­u­ică în bro­şura sa, a „Tribunei“ lui Sla­vici. Iată un singur cas, care ne desvă­­leşte — citez din broşura lui Duică — „marele contrast dintre vederile domnului Dr. Raţiu şi ale „Tribunei“ originale, ale acelei “Tribune“ — continuă Duică — pe care din convingere am urmat-o, în­­dată­ ce am putut-o pricepe, al cărei gul autorităţii părinteşti. Altele iarăşi nu­mai pentru­ ca se se poată făli cu averea băr­baţilor lor. Atari femei, ce e drept, nu zic nici când „nu“. Beline: ’Mi-ar plăcea se ştiu, ce vrei se zici? Angelica: Ce vreau să zic? De alta, decât ce am zis! Beline: Eşti nesuferită! Angelica: Ştiu ce scop urmăreşti. Beline: Aceasta nu e purtare doamnă. Angelica: Dar’ nu­’ţi va succede. Beline: Numai nu te încrede prea tare. — Angelica: Toate acestea nu-’ţi folosesc nimica. Voiu fi cuminte şi înainte de toate voiu merge din ochii d-tale. La piano... De-o parte la concert stăteam Şi mă muncia grozavă frică. Mai ştii ? gândeam, ce vor se zică ? .. De-ar fi greşeala cât de mică Ea nu-i artistă în piano — Şi eu aşa ’mi-o plăsmuiam!... Dar’ până când se-’i vină rînd Mă mângâiam cu câte-o şoaptă: Artistă-i în fiinţa-’i toată, — Şi greul piesei cin’ să poată Mai bine decât ea se-’l scoată La bun sfîrşit ?... Ce dulce gând!... De el, de gândul meu vrăjit Ţineam la una: Fulga-’mi dragă Va fi vestită 'n lumea ’ntreagă, Şi, Doamne, cum o să aleargă Ş’o vază toţi de pretutindeni — Dela Apus, — din Răsărit!... ... în public murmur ... ş’apoi lin Liniştea sfântă se străcoară în inimi, şi arta fecioară Din feciorelnic sin, uşoară Vibrează ’n sală... toţi aplaudă Pe Fulga-’mi­­­ângerul divin! Că se păreau al ei avânt Şi-accentele cântării sale Străine de această vale A plângerilor, unde ’n jale îţi mistui traiul... Ea cânta Un cântec mângăios şi sfânt.... O, gânduri scumpe, dragi credinţi! De-aţi fi vre­odată întrupate, Şi-aţi face bunului vost’ frate Din plăsmuiri — realitate: Din pieptul lui s’ar stînge-atunci Pe veci, — şi chiu şi suferinţi!... Vanila. Morbosul închipuit. Comedie în 3 acte de J. B. MO­HERE. Trad. de M. A­rg­eu. Actul II. Scena a Vll-a. Beline. Argan. Angelica. Diaforius Tom­a. Toinette. Argan: Acesta, iubita mea, e­­fiiul dlui Diafoiius. Tom­a: Culiul a binevoit a~’ţi da nu­mele de mamă maşteră, însă — Beline: Mă bucur, că am putut veni la timp, aflându-ne încă aci. Tom­a: însă faţa d-tale ne spune — însă faţa d-tale ne spune — Madamă, m’ai scos din concept. Diafoirus: Lasă până de altă dată. Argan: Aş fi dorit să fi fost mai nainte de faţă­ acestea. Beline: Dacă aş fi în locul teu, n’aş sili-o la această căsătorie, aş şti ce să fac. Angelica : Cunosc bine intenţiunile d-tale faţă de mine, dar’ poate-că sfaturile d-tale nu le-aş asculta. Beline: Causa ar fi, că te ţii mai cu­minte decât noi. Cu totul altmintrelea a fost mai înainte. Angelica: Şi datorinţele unei fiice îşi au marginile lor. Beline: Va se zică, ai avu de gând să te măriţi, dar’ se-’ţi alegi domnia-ta băr­batul ! Angelica: Dacă tatăl meu nu-’mi voeşte să-’mi dee de bărbat pe acela, pe ca­­re-l iubesc, il conjur, că cel puţin se nu mă silească se iau de bărbat pe acela, pe care nu-’l pot iubi. Argan: Domnilor, vă rog scuzaţi-mă, că se întâmplă. . Angelica: Fiecare, care încheie o că­sătorie, urmăreşte un scop. Eu, căreia îmi trebue un bărbat, ca se-­i iubesc adevărat, ca se trăesc numai pentru el, mărturisesc, că voiu fi precaută. Sânt multe, cari numai pen­tru aceea se mărită, ca să scape de sub ju-Scena a VIII-a. Argan, Beline, Diafoirus, Toma, Toinette. Argan (cătră Angelica, care ese): Una din două. Sau te învoeşti la această căsăto­rie, sau peste patru zile eşti călugăriţă. (Că­tră Beline). Fii liniştită, scumpa mea. Beline: îmi pare rău, că trebue se te părăsesc, dar’ am nişte afaceri urgente, cari nu se pot amina. Argan: Mergi numai, şi nu uita a vorbi incă odată cu notarul teu. Beline: Adio, scumpule. Argan: Adio, iubita mea! S­cena a IX-a. Argan. Diafoirus. Toma. Toinette. Argan: Oh! cât mă iubești! Diafoirus: Acum insă trebue să ne depărtăm. Nr. 11

Next