Tribuna, octombrie 1897 (Anul 14, nr. 217-242)

1897-10-01 / nr. 217

Anul XIV Sibiiu, Mercuri 1/13 Octomvrie 1897 Nr. 217 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/1 an 2 fl. 50 cr., */, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/1 an 3 fl. 50 cr., */, an 7 fl., 1 an 14 fl. 1Pentru România și străinătate: */n an 10 franci, 1/, an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. UNA Apare în fiecare zi de lucru EEKH INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. 15. Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici ă 5 cr. s£ rând la „Tipografia“, soc. pe acţiuni1. Invitare de abonament „TRIBUNA“. La 1 Octomvrie 1897 încep noue abonamente lunare, Quartale, semestrale şi anuale. Domnii abonenţi sânt rugaţi a grăbi cu reînoirea abonamentelor lor, pentru regulata expediţie a foii. Abonamentele se fac prin mandate poştale şi numai pentru un timp, care începe cu prima şi se termină cu ultima lunii, după stilul vechiu. Abonamentul anual costă . . 14 fl. — cr Abonamentul semestral . . . 7 fl. — cr. Abonamentul trilunar . . . 3 II. 50 cr. Abonamentul lunar costa . . I tt. 20 cr. Este în interesul dlor abonenți, ca adresele să fie însemnate căt se poate de corect și legibil. Domnii abonenți vechi sânt rugați a lipi pe mandatul postal adresa tipărită dela fâşiile,in care li s’a trimis „Tribuna“ pănă acum. Administraţiunea. * Congresul. (*) Mâne, în 1/13 Octomvrie c. se va deschide sesiunea ordinară a congresului naţional-bisericesc al metropoliei Românilor greco-orientali din Transilvania şi Ungaria. Representanţii bisericeşti din întreaga metropolie, întruniţi în congres, vor avă să-şi spună cuvântul în chestiile, ce privesc biserica şi vor trebui să ia măsuri, menite nu numai pentru prosperarea şi înflorirea ei, ci şi pentru a o salva şi apăra de pericolele, ce o ameninţă. Congresul din urmă, ţinut înainte cu doi ani şi jumătate sa deschis sub presiunea unor împrejurări grele şi împovorătoare pentru biserică, însăşi amînarea congresului şi ţinerea lui la timp neobicinuit, a constituit o lovitură, dată representaţiunii legale a bisericii, un act volnic al guvernului, căruia asemenea multe s’au comis şi să comit de sus, dela guvernul ţerii în şir neîntrerupt faţă de aşezămintele noastre politice, bisericeşti şi culturale. Un adevărat pericol pentru biserică a fost atunci şi este azi, politica bisericească nefastă a guvernului, căreia ’i s’a dat expresiune prin legile politicobisericeşti, în ambele chestiuni principiale — ca să nu mai amintim şi altele — congresul s’a pronunţat şi a luat decisiuni meritorice. Dar’ conclusul, ce ’l-a luat cu privire la volnicia ministerială de-a amina fără motiv ţinerea congresului, ne pare lipsit de energia cuvenită. Congresul a omis de-a îndruma pe consistorul metropolitan să facă protest contra acestei volnicii, arătând ministrului, că nu-i este permis a călca în picioare după placul seu drepturile autonomice ale ’ bisericii, sancţionate în lege. Împrejurările grave de acum doi ani şi jumătate nu s’au ameliorat întru nimic, nici pentru poporul românesc în general, nici pentru biserica română gr.-orientală , în special. Aceeaş tendenţă de distrugere şi nimicire, aceleaş acte volnice să manifestă şi acum, în diferite forme, din partea stăpânitorilor noştri, faţă de tot ce e românesc, fie în politică, fie pe teren bisericesc sau cultural. Legile politico-bisericeşti, intrate de vreo doi ani în valoare, au început să-şi arete efectul lor desastros pentru instituţiunile bisericeşti şi morala credincioşilor tuturor bisericilor din ţeară. Plângeri şi voci de alarmă s’au ridicat în privinţa aceasta chiar din partea acelei biserici, ai cărei fruntaşi au dat cel mai mare sprijin falsului liberalism dela putere întru crearea acestor legi. Este biserica reformată din Ungaria. La noi Românii până acum pericolul n’a luat o extensiune aşa mare, graţie religiosităţii şi conservativismuluinăscut la poporul nostru. Prin aceasta însă nu voim să afirmăm, că n’ar fi pericol, şi că răul, care ici-colea să iveşte, nu-’şi va face calea sa desastroasă, dacă nu ’i se va pune la timp o puternică stavilă. De aceea credem, că una dintre cele mai de frunte preocupaţiuni a congresului trebue să fie studiarea de nou a situaţiei, create prin legile păgâne şi, pe basa experienţei de până aci, luarea de măsuri energice şi radicale, cari să scutească pe credincioşi de veninul otrăvitor al imoralităţii. Mai departe congresul va fi chemat să-şi ridice vocea sa pentru apărarea autonomiei bisericeşti. Ea este atacată iarăşi de sus, din partea „binevoitorului“ guvern. Precum suntem informaţi ministrul de culte şi instrucţie publică a cerut prin rescriptele sale a v i se subşterne socotelile fondurilor şi fundaţiunilor bisericeşti. Scopul a dovedit! Ministrul prin ingerinţa sa necompetentă intenţionează a crea un cas de precedenţă, voeşte a face o spărtură, lui binevenită, în zidul autonomie al bisericei. Deputaţii congresuali trebue să fie la locul lor şi credem, că nu vor pregeta a îndruma pe ministru la observarea legilor, pe el, care însuşi are datorinţa supremă a veghii, ca legile să fie ţinute şi drepturile bisericilor să nu fie nesocotite între deputaţii congresuali aleşi să află şi vicarul de la Oradea-mare, Iosif Goldiş, care e şi deputat dietal, membru al partidului liberal. Cum acest deputat a mers aşa de departe în nesocotinţa sa, încât în vorbirea de corteşire, ţinută în cercul Ceica, s’a identificat întru toate cu politica bisericească pseudo liberală, făcând apostasie faţă de biserica, al cărei slujitor nevrednic este — congresul trebue să ia măsurile necesare faţă de el, scoţându-’l din sinul seu. Cas de precedenţă este caşul foştilor deputaţi din sesiunea trecută, Dr. Gáli Iozsi şi Beleş. Apostaţii n’au să ocupe loc în corporaţiunile bisericeşti ! Ei nu distinşi, ci pedepsiţi trebuesc ! Afară de aceste congresul are să se ocupe cu chestii interne importante, administrative şi financiare, votarea regulamentului pentru procedura matrimonială (procedura sumară), a regulamentului despre administrarea afacerilor epitropeşti, dotaţiunea protopopilor, care în archidiecesă stă baltă ş. a. Am atins unele din agendele principale ale congresului; din ele se vede, că deputaţii congresuali au un vast teren de muncă, spre binele şi fericirea bisericii, ai cărei representanţi sânt. Datorinţa lor este a lucra în de aşa, ca lucrările lor folositoare să fie bisericii; pentru aceasta răspunzători sânt — nu numai înaintea lui D-zeu, ci şi înaintea poporului românesc. Ştim, că iubirea faţă de biserică şi faţă de naţiunea română este adânc săpată în inima fiecăruia din ei, dar, pe lângă aceasta, ca representanţi şi apărători ai bisericii, mai au lipsă neînconjurabilă de prudenţă şi energie, cari trebue să caracteriseze lucrările şi decisiunile lor. Cangrena, ori-unde şi în orice formă s’ar ivi ea, trebue tăiată, trebue curată cu mijloace radicale; ingerinţa străină trebue respinsă resolut şi cu energie. Numai aşa lucrând vor avă aprobarea poporului românesc, cari ’i-a ales de representanţi. Orice şovăire sau chiar umilinţă ar avea cele mai funeste urmări pentru biserică. Exemplu frumos ne dau coreligionarii Sârbi, cari cu mare energie luptă pentru susţinerea şi apărarea independenţei bisericii lor şi e de prevăzut, că în lupta lor resolută vor eşi triumfători. Sântem de credinţă, că deputaţii îşi vor face datorinţa ca Români faţă de biserică, în speranţa, că lucrările lor vor fi rodnice, că vor întări biserica şi vor contribui la ridicarea vazei şi demnităţii ei, noi, cari iubim şi apreciem ambele biserici româneşti, cari deopotrivă ne angajăm în luptă pentru drepturile fiecăreia, salutăm înalta representanţă, congresul bisericii româneşti gr.-orientale din Ardeal şi Ungaria şi îl urăm, ca să fie spre mulţumirea tuturor Românilor. Sibiiu, 12 Oct. n. Mentingul naţional de la 3 Octomvrie n. a fost întru adevăr măreţ. Ultimul număr al „Ligei Române” e consacrat exclusiv numai acestui meeting. Adesiunile, din toate părţile românismului, umplu 14 coloane de ale revistei şi vor urma încă în anul viitor. Permiţându-ne spaţiul vom reproduce unele din aceste adesiuni, căci toate accentuează noua concepţiune, pură şi vrednică a chestiunei naţionale: Ungurii şi Carmen Sylva. Foile ungureşti scriu, că în curând se va preda reginei Carmen Sylva diploma de doctor. La început era planul, ca predarea să o săvârşească o deputăţie a universităţii din Budapesta, condusă de însuşi directorul Herctsegh Mihály. Dar’ pianul s’a schimbat fără de veste. Nu faptul schimbării, ei motivarea ce o aduc foile ungureşti e de tot nostimă, ales, că ele susţin a fi provenind dela distinse personagii universitare. Dacă rectorul ar merge In calitate oficială la Bucureşti — scriu foile ungureşti — e inevitabil, să visiteze pe rectorul universităţii de acolo. Ear’ aceasta n o poate face rector maghiar, după ce tocmai dela universitatea din Bucureşti s'au auzit voci contra Ungariei... Astfel, diploma se va preda reginei probabil pe calea ambasadei austro-ungare din Bucureşti. ’Şi-ar fi oare mare pagubă, dacă Bucureştii n’ar vedea cinstita faţă a rectorului maghiar ? ! „Prietenia“ germano-maghiară. Toastul împăratului Wilhelm a avut darul de a provoca în Germania voci sincere la adresa Maghiarilor îngâmfaţi. O atare voce răsună dintr’un articol al ziarului Die Hessischen Blätter, organ al partidului german („deutsche Reichspartei“.) Aci li se spune Ungurilor, că sistemul lor electoral este „cel mai mărginit, cel mai miserabil şi mai corupt“ dintre toate. Numai pe acest sistem, păzit cu atâta îngrijire, şi aplicat cu o nemaipomenită brutalitate — zice „H. B.“ — se basează egemonia minorităţii maghiare asupra majorităţii nemaghiare, de 11 milioane. Ziarul nemţesc bagă de vină şi Nemţilor din Austria, că imitează pe Unguri, şi caută în alianţă cu ei, să stăpânească celelalte popoare din Monarchie. Decât că în zădar! „ Viitorul însă, — scrie „H. B.” — aparţine, atât în Cis, cât şi în Transleithania, unei confederaţiuni cinstite a popoarelor egal îndreptăţite din Austria şi Ungaria sub conducerea venerabilei case împărăteşti de Habsburg Lotharingia*. Numai pe această confederaţiune, care nu pe egemonia Nemţilor în Viena şi a Maghiarilor în Budapesta, se poate sprijini şi imperiul german — închee ziarul german. Iată ce base are prietenia germanomaghiară în popor! Jeszenszky şi „Replica“. Vom încerca să dăm unele specimene din vorbirea faimoasă a şi mai faimosului procuror Jeszenszky, — acum comandor al ordinului «Coroana României» — rostită în procesul „Replicei“. Vom încerca numai, căci e greu să scoţi numai părţi din acest păcătos întreg; ar trebui să ocetească omul în întregime, pentru a-şi pute face o icoană de acel profund şi fanatic şovinism, ce este întrupat în — Jeszenszky. * în rechizitorul seu procurorul se ocupă, nu de „Replică“, ci mai ales de Ligo, presentându-o ca pe o societate irredentistă. «...Scopul deschis şi mărturisit al ei — zice Jeszenszky — este, dupăcum susţin conducătorii acestei mişcări, a elibera şi a urii la un loc pe toţi fraţii români oprimaţi şi subjugaţi. Acesta e programul aşa numitei «Liga română» — exclamă Jeszenszky. Şi eliberarea aceasta cum ? Cu ajutorul Rusiei, dăruindu-i pe veci pe Românii din Băsărabia, ca se’i rusifice, zice Jeszenszky. „Şi dacă după toate acestea — continuă procurorul — comparăm de o parte scopul mişcării sociale pornite in România, de altă parte ţinuta conducătorilor ei faţă cu măsurile guvernului rusesc, care într’adevăr ţinteşte la nimicirea naţională a acestor nenorociţi şi de fapt apăsaţi Români basarabeni, despre ce ne garantează şi cartea unui membru al corpurilor legiuitoare române, a senatorului Şoimescu, desigur o persoană vrednică de credinţă, mai poate susta aci măcar o umbră de îndoeală, că oare instiinţa spre eliberarea tuturor Românilor oprimaţi a acelei „Ligi”, care faţă cu soartea Românilor din Basarabia îşi închide ochii, este ea o insuinţă adevărată, sinceră, cinstită? Din contră, nu ne dovedeşte oare această procedură, că tendenţă acestei mişcări de a elibera pe Românii subjugaţi, este mai curând un mare fals, un mare neadevăr, o direcţiune, care In schimbul nimicirii naţionale a fraţilor legaţi intim cu ei prin o legătură, care numai de curând s’a rupt, se vinde celei mai grozave tirdini şi se pune in soldaţil...... Ghem istoria se mărturisească, dacă n’a mai pus vre-o mişcare, ce tindea spre unire de popoare, pe o temelie mai vicleană, mişelească şi mincinoasă deja în punctul seu de pornire? Distinsul isvor, la care m’am provocat mai sus (Şoimeacu) deschis şi admoniind face atenţi pe Români la periclele, ce se ivesc din aceasta mişcare, şi care fără Îndoială va avă ca urmare nimicirea lor. Totodată el (Şoimescu) demască scopul mişcării dimpreună cu methoul aplicat spre realizarea lui şi spune că mişcarea irredentei române serveşte singur şi esclusiv numai contra Ungariei, contra statului ungar, şi anume spre a cuceri o parte a aceluia, adecă Ardealul, pentru că ’li-a succes deja a lăţi în cercurile irredenţei, de a promova şi susţinea în spirite părerea, că Ardealul se poate desface de Ungaria şi uni cu România, dar’ că toate acestea să pot întâmpla numai cu sprijinul şi ajutorul Slavilor“... însemnăm aci, în treacăt, că dl Şoimescu ’şi-a publicat cartea România, Rusia şi întreita alianţă11) încă la 1889 adecă doi ani înainte de întemeierea Ligei, prin urmare nu putea critica mişcarea ori activitatea „Ligei“. Când s’a înfiinţat „Liga“,la 1891, Şoimescu nici nu mai trăia ! * Replica! Cel mai frumos monument al tinerimii noastre, cea mai documentată carte, cel mai real product al mişcării naţionale din timpul mai nou, cârtia gravaminelor noastre este: „Replica“. Şi iată ce zice Jeszenzky despre „Replică“ . Această carte, cartea duşmanilor de moarte a Ungariei,petează onoarea, cuviinţa, trecutul Ungariei, orice manifestaţie a vieţii ei naţionale, toate ramurile organisaţiunei de stat şi de guvernare, şi aceasta într’o măsură până acum necunoscută, cu o cutezanţă până acum ne maipomenită, cu o patimă până acum ne mai văzută, prin iscodirea celor mai mincinoase calomnii, prin intervertirea faptelor întâmplate, prin falsificări răutăcioase şi pe când ea este o dovadă palpabilă şi neindoioasă despre tendinţele descoperite prin mumiţii politiciani români, de altă parte e într’adevăr o dovadă frapantă pentru manoperile nu numai plănuite în contra statului maghiar şi a integrităţii sale teritoriale, ci şi puse în lucrare, după cum arată faptul pregătirii“. Totul într’o suflare, într’o singură proposiţie, şi încă nu am reprodus-o întreagă ! * Iată acum un pasaj despre România: „Ce au fost în România iobagii înainte de eliberarea lor, întâmplată la 1865? Simplu o marfă de tîrguială, pentru că domnii boieri îi vindeau şi-i cumpărau, acuşi cu bani gata, aduşi pe credit, întocmai ca pe vitele prăsite de ei. E însemnat, preastimaţii mei domni juraţi, că la tribunalul din Bucureşti s’a pertractat în 1882 un proces, tn care basa acusei era un astfel de comerciu cu oameni. Pentru aceea însă totuşi noi sântem comercianţii de sclavi*. • Iată epilogul faimosului rechizitor. când în Roma veche rebelii pregătiau conjuraţiuni contra puterii de stat spre a nimici buna înţelegere a cetăţenilor, spre a sgudui credinţa cătră stat şi a semăna sămânţa certei şi a urei între fii patriei, cuvântul de admoniţie faţă cu periclele ameninţătoare era : vidleant consules nequid republica detrimenti capiat, aveţi de grije, ca patria să nu fie primejduită ! Aceleşi cuvinte vi le adresez şi eu on, domni juraţi, pe care v’a chemat la aceste scaune constituţia noastră, legile noastre, spre paza binelui patriei şi spre a preveni primejdiile, ce o ameninţă. Rebelii pregătesc conjuraţii contra integrităţii sfintei coroane ungare, în serviciul rebelilor au încercat acusafii si strice concordia dintre cetăţenii acestei patrii, si sgudue credinţa cătră stat, si împrăştie şi si lăţească simenţa duşmăniei şi a certei şi urei între fii patriei şi astfel si participe la conjuraţiune. Păziţi ca patria si nu fie primejduita! Pentru binele patriei vă rog In numele legii: predaţi justiţiei pe cei acusaţi». « Numai 4 ani au trecut dela procesul «Replicei». Atunci procurorul în loc se răstoarne dovezile ei arunca simplu insulte, în dreapta şi în stânga, asupra noastră şi asupra României, în loc să-şi facă dovedirea acusei el ticlueşte un complex de injurii ordinare. Şi totuşi, acusatul Aurel C. Popovici, e condamnat la 4 ani temniţă, car’ N. Roman la 1 an! Ce schimbări de atunci! Roman a murit. Popovici a pribegit, ca să-’şi mântuească vieaţa şi e pribeag şi astăzi. Bar’ Jezenszky ? Insultătorul nostru, după ce ’şi-a pus în practică draconicul şovinism, şi ne-a mai aplicat atâtea lovituri crude, azi e decorat cu «Coroana României!» într’adevăr de crezut? întrunirea de Duminecă. Ieri după încheierea ziarului am primit următoarea telegramă: Bucureşti, li Oct. n. întrunirea de ieri a fost una dintre cele mai frumoase şi entusiaste manifestaţiuni. A vorbit mai ântâiu profesorul universitar Disescu insistând mai ales asupra decorării lui Jeszenszky. „Coroana României“, zice legea ordinelor, se dă numai pentru servicii naţionale! Şi acum ’i s’a dat lui Jeszenszky! Eu nu o mai port, am perdut-o!“ — exclamă oratorul aplaudat frenetic. Au mai vorbit: Zamara, Cancicov şi I. L. Caragiale. Lui Balteș ’i s’a trimis telegramă de încurajare!