Tribuna, noiembrie 1897 (Anul 14, nr. 243-266)
1897-11-01 / nr. 243
Anul XIV Sibiiu, Sâmbătă 1/13 Noemvrie 1897 Nr. 243 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., */4 an 2 fl. 50 cr., */, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */« an 3 fl. 50 cr., V» an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: V4 ar 10 franci, l/„ an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru SStMSIEEISM INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. 15. Telefon Nr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici a 5 cr. se vând la »Tipografia», soc. pe acţiuni KH Beţie de maghiarisare. (m.) In beţia de maghiarisare, de care sunt cuprinşi „aliaţii României“ şi „prea iubiţii“ stăpânitori ai popoarelor nemaghiare din Ungaria, s’au ivit aproape deodată două momente noue. Alcoholul maghiarismului a primit noue alimente, respândindu-se astfel tot mai mult beţia şovinisticâ. în 8 Noemvrie c. ministrul Perczel a presentat în dietă un nou proiect de lege, despre numele comunelor şi a altor localităţi. Acesta e un moment, car’ al doilea, petrecut cu ceva mai înainte, e, că un Şvab din Pesta, numit Haberhauer, ’şi-a maghiarisat numele în Halmos, făcând cunoscut lumei maghiare această schimbare în forma unei scene de operetă. Ambele sunt în favorul maghiarisărei: în proiectul de lege, prin dispoziţiile lui, ministrul să îngrijeşte, ca numele comunelor să fie şi să se scrie numai aşa cum îi place lui şi sfetnicilor sei, carl Haberhauer, schimbându-şi numele, în semn de mulţumită pentru că a fost ales primar al Budapestei, a produs efect şi a împintenat pe mulţi alţi Şvabi şi Jidani, cari mai hesitau, ca să-şi maghiariseze porecla. Proiectul de lege al lui perczel este şi volnic şi despotic, cum sunt cele mai multe legi şi ordonanţe de ale guvernului unguresc. Scopul ministrului este a maghiarisa, unde numai se poate, numele comunelor şi a le impune astfel in actele oficiale şi chiar şi în cărţile geografice de şcoală. In chipul acesta crede dl Perczel şi soţii sei, că Ungaria va avea matematismele oficiale un aspect veritabil maghiar şi străinii vor fi seduşi a crede, că toate comunele şi localităţile au poporaţiune maghiară, deoarece ungureşte le va suna numele. Ca nu cumva satele româneşti, sârbeşti şi slovăceşti s6-’şi susţină numele erezii din moşi-strămoşi sau s6-’şi numească vre-o localitate in limba lor, ministrul voeşte a le lua acest drept, dând de nou o lovitură autonomiei comunale şi călcând disposiţiile legii de naţionalitate, care dă drept comunelor a-’şi alege ele limba protocolară, în care are să fie şi inscripţia sigilului lor oficios. Dar’ ministrului şi guvernului maghiar de toate aceste puţin îi pasă. Şi aşa micii despoţi de prin comitate de mult au călcat dispoziţiile legii amintite, decretând de limbă protocolară limba maghiară, chiar şi în comune cu majorităţi române, şi maghiarizând pretutindenea, serviciul, corespondenţa, sigilul etc. Pentru ce să nu facă acest lucru şi despoţii mari din Pesta? Da, ocârmuitorii noştri în vederea scopului de maghiarizare îşi permit orice, răpirea drepturilor naturale, jignirea cetăţenilor, călcarea legilor existente şi modificarea dispoziţiilor lor prin ordonanţe volnice. Noul proiect de lege, — care lege va deveni — este o nouă dovadă despre tendenţele Maghiarilor, cari merg orbiş pe calea apucată, este un capitol în şirul lung al actelor şi atentatelor îndreptate contra avutului naţional al popoarelor nemaghiare! Pe când această nouă măsură despotică caracterisează modul de stăpânire al celor dela putere, pasul făcut de Haberhauer în consecinţele lui aruncă o vie lumină asupra simţământului şovinistic, scotead la iveală partea lui caraghioasă; întreg lucrul nu merită atenţiune deosebită şi mărturisim, că nu ne-am fi ocupat cu el la acest loc, dacă nu ne îndemnau alte împrejurări. Un om ’şi-a schimbat numele cinstit intr’unul unguresc. Aceasta în sine e lucru neînsemnat, lucru obicinuit la Şvabii şi Jidanii din Ungaria şi nu merită multă vorbă, fie acela chiar unul din primarii Budapestei. Ceea ce ne face vnsă să crestăm faptul, e agitația, ce au făcut-o din acest incident ziarele maghiare. Toate, până la cea din urmă fițuică, aduc mari temenele noului primar pentru maghiarisarea numelui; toate îl presentă de model, pe care au să-l urmeze nu numai oficialii, dar’ şi privaţii, între altele Magy. Újság ne spune, că exemplul lui Haberhauer îl vor urma amploiaţii capitalei, ai gendarmeriei de stat, ai poştei şi căilor ferate etc. şi că mai mulţi aristocraţi se vor pune în fruntea mişcărei, înlesnind maghiarizarea numelor. Dintre toate vise mai strașnice Egyetértés, care zice, că fapta lui Haberhauer „sună ca un glas de clopot popoarelor Ungariei ”. Bar’ în primarticolul din 10. c. provoacă societatea, deregetoriile și cu deosebire guvernul se iee ln mână opera de maghiarisare a numelor și să o ducă cu putere înainte. Vedeți d-voastră, aceasta e o vorbă înțeleaptă: a soma guvernul să facă ceeace societatea maghiară nu e in stare. Și apoi dacă Perczel vrea să maghiariseze prin lege numele comunelor noastre, nu se poate întâmpla, ca să vie mâne-poimâne cu un alt proiect, in care să ne poruncească, ca toți să ne schimbăm numele? Mai știi, căci in beție se fac multe mirozenii!... Sibiiu, 12 Nov. n. Pentru autonomie. Ieri s’a deschis la Budapesta congresul pentru autonomia bisericei romano-catolice. Ceea ce știm dintr’o telegramă e, că primatele Vaszary a deschis congresul cu o cuvântare domolitoare, parruica, în care a accentuat privilejul M. Sale, ca patron suprem al bisericei. Proximi şedinţă va fi mare, când se va exmite o comisiune da 27 membri. Până ce această comisiune nu va sfîrşi lucrările sale, congresul nu se mai întruneşte. Şi asta poate să dureze foarte mult, pentru că înşişi episcopii catolici sunt încă nedesluşiţi asupra modului cum să se organiseze autonomia. Două partide s’au marcat în această privinţa: una, mai bisericească, care pretinde muie pe seama autonomiei, în special candidarea episcopilor, dare alta mai patriotică, mai guvernamentală, care vrea să lase guvernului dreptul de ingerenţă la acest important punct, in interesul statului maghiar. Vedenie celei din urmă au câştigat maientate în ultima conferenţă episcopească. Proiectul lucrat în acest sens va avea să fie aşternut încă la Roma, şi numai după aceea se va presentă congresului. Cât pentru noi ne priveşte mai mult, că ce poziţie va lua congresul faţă cu biserica română greco-catolică. Fapt e, că nime nu reprezenta biserica noastră unită la congres. Nici de episcopul Szabó, nu se spune să fi luat parte la congres. Mai mult! Se știe, că biserica rom. gr. cat. a protestat înainte, ca congresul să se ocupe de ea, ori să-și octrpeze o autonomie oarecare, fiindcă ea cere autonomia sa proprie și independentă, pe basa drepturilor garantate de stat şi biserică respective Romi). Nu credem, că congresul se cuteze a ignora protestul bisericei române şi să-şi aroage un drept, ce nu-’l are. Aceasta ar însemna provocarea unei revolte cum nu s’a mai văzut în acest veac In aînul poporului românesc. Până acum o singură voce maghiară a răsunat în această direcţie, „Magyar Hírlap“, scriind despre declaraţiunea metropolitului Mihályi, făcută în conferenţă episcopilor zicea: „Episcopii cu plăcere au cedat vederilor celor dela Blaj şi nici elementele catolice mireneşti nu vor fi în contra, căci as iei cel puţin viitoarea autonomie va scăpa de obligamentul apăsător, de a susţine cu bani ungureşti mulţimea de popi valahi sărăntoci, car’ de alta parte în sinul autonomiei nu vor mai avă de a face şi CU plângeri naţionaliste“. Vom vedéa, ce va hotărî congresul. Dar’ oare biserica română gr.-catolică se aştepte ca nemişcata această hotărîre?... Comitetul naţional al studenţilor din Iaşi. Studenţii universitari din Iaşi în întrunirea lor de la 10 otomvrie v. au ales un comitet, în scop de a organisa conferenţe despre chestiunea naţională. Comitetul e constituit astfel: Preşedinte: D. Cădere, secretari: Eug. Herovanu şi Drăgănescu, membri: Teodorescu, Kirilesnu, Râşcanu,Mogoş, Velciu şi Leattis. Chestiunea româna Şi Tripla alianţă. Am amintit ieri pe scurt de lungul articol apărut la Pester Lloyd. Dăm acum în traducere întreg acest articol, care aruncă lumină nu numai asupra incidentalei chestiuni a decorărei lui Jeszenszky, ci şi asupra altor chestiuni mai înalte, privitoare la politica Maghiarilor şi a triplei alianţe. Traducem verbal din „Pester Lloyd“ . (Articolul din „Uationalzeitnng“). Sub titlul „Chestiunea română şi tripla alianţă“ publică Nationalzeitung din Berlin la fruntea numărului seu de Sâmbătă o sensorie interesantă şi remarcabila din Bucureşti, ce-i vine „dintr’o parte informată şi vrednică de credinţă“ şi al cărei scriitor constateszâ înainte de toate, că durere, nu s'au împlinit nădejdile, ce s’au fost legat de visita Ratlui Carol la Budapesta. In direcţiunea, că această visită va ave o înrîurire liniştitoare asupra mişcărei naţionale româneşti, dincoace şi dincolo de Carpaţi, — pentru că dispoziţia Românilor din Ungaria este mai amarîtă ca oricând înainte, şi chiar şi în România s’ar fi dat fâşurat patimile naţionale într’o atare măsură, încât niei un partid politic nu se mai poate abţină dem mişcare. Ba din acest motiv existenţa cabinetului Sturdza s’ar pute considera ca serios primejduită, dacă nu chiar sguduită. Mândria naţională, indignată profund, pretinde satisfacţie, ba chiar jertfă, care această jertfa nu poate fi decât cabinetul Sturdza deşi acela nu e nici dacât vinovat în toata afacerea. (Decorarea lui Jeszenszky). Şi ce a vătămat mândria naţională română ? Spre a explica aceasta autorul scrisorei enoreaza întreg istoricul visitei. Locul acestei visite a fost să fie Ischl, dar’ inundările din toamna trecută au făcut aceasta cu neputinţă, şi aşa s’a hotârît, ca Regele Carol să reîntoarcă visita dela Bucureşti a Maiestăţii Sale împăratului-Rege, la Budapesta; în suita sa nu se afla nici un singur ministru român; partea ceremoniala a visitei a aranjat-o legatul român din Viena, Chica, care a primit de la contele Goluchowszki, lista celor caii au fost recomandaţi din partea guvernului autriac şi a celui ungar, precum şi din a celui comun, la decoraţiile obicinuite în atari caşuri. Intre aceşti recomandaţi spre decorare se afla şi consilierul ministerial Jeszenszky Sándor, referitor la care Ghica a primit de la contele Golucowski explicarea, ca respectivul e şef al unei secţiuni în ministerul ungar de interne, (!)şi că atât baronul Bánffy, cât şi el, contele Goluciowski, pun foarte mare preţ pe aceasta distincţiune. Astfel de fapt ’i s’a şi dat în modul obiignuit ordinar, încă până când Regele era în Budapesta, cu observarea, că diploma referitoare se va redacta în Bucureşti şi se va trimite mai târziu. (Urmările decorării). Regele Carol era deja în cale spre reîntoarcere acasă, când prin ziarele româneşti din Ardeal s’a dat de ştire, că acest consilier Jeszenszky este indentic cu acel substitut de procuror din Cluj, care în cunoscutul proces al Memorandului a acusat pe Românii din Ardeal de înalta tradare, şi care cu acel prilej cu o patimă deosebită a atacat naţiunea română, ba chiar regatul român. La început aici nu voia lumea se creadă, că Regele României ar fi decorat pe acest om, decât după-ce nu s’a mai putut trage la îndoială adevărătatea ştirai, să ridică la întreg regatul un viscol de indignare. După-ce nici pe baronul Banffy, nici pe contele Goluchowski nu ’l-au putut sili să dee satisfacţiune, s’a pretins, ca: sau să retragă decoraţiunea, sau să silească a se retrage ministerul Sturdza. Prima (adecă retragerea decorărei. R. „Trib.)* era, fireşte, cu neputinţă, şi aşa a rămas a doua alternativă, adecă retragerea cabinetului Sturdza, ceea ce se cerea din partea întregei oposiţiuni, ba chiar şi din partea fracţiunei guvernamentale Aurelian Stătescu. (Eventuale urmări). După cum se poate deduce din dispoziţia provocată de contrarii lui Sturdza este de neîncunjurat: răsturnarea cabinetului ori disolvarea parlamentului, dacă nu se vor arăta în timpul cel mai apropiat semne, că visita la Budapesta a Regelui Carol a convins guvernul unguresc, că o tractare mai blândă, față ca Românii din Ungaria e neapărat necesară atât pentru întărirea stărilor interne din Ungaria, cât şi din punctul de vedere, ca României să l i se facă posibil a se alătura în mod durabil la tripla alianţă, şi cu totul special la politica imperiului habsburgic. Lucrul din urma s’ar îngreuna In mod deosebit, ba in împrejurările actuale s’ar face chiar imposibil, dacă între cetăţenii României ar lua loc in general convingerea, că guvernul unguresC ţinteşte a maghiariza ca forţa cele trei milioane de cetăţeni români. Pe cât de puţin poate conta la sprijin din partea guvernului român o mişcare de felul iredentismului, tot aşade puţin poate oricare guvern român să se dedee înţeles cu aceea, ca cele 6 milioane de Români, cari trăesc afară de regatul României, să fie despoiaţi de naţionalitatea lor, în limbă şi obiceiuri. Pentru că fiecare politician român ştie, fiecare cetăţean al României simte, ce soarte ’i-ar aştepta pe ceialalţi 6 milioane de Români, cari azi formează un stat naţional independent. Că cu soartea lor s’ar pută hotărî şi soartea naţională a celor 6 milioane de Maghiari, aceasta ar fi ’ numai o foarte slabă mângăiere pentru naţiunea română. (Situaţie penibilă). Autorul scrisorei din Bucureşti citează apoi dintr’o vorbire din senat (1893) a d-lui Sturdza, pasajul, după care pretensiunile Românilor sunt foarte departe de iredentism şi se pot resuma într’aceea, ca îa sfîrşit să se aplice sincer şi cinstit legea naţionalităţilor, precum şi să se ridice legile excepţionale, cea electorală şi cea de presă din Ardeal. Sturdza — adaugă autorul — n’a conceput chestiunea naţionalităţilor nici-când din alt punct de vedere, decât din cel exprimat în vorbirea sa citată mai sus. Totuşi după visita Regelui Carol, în loc de o tractare mai blândă au urmat noue măsuri juridice şi politice , contra Românilor din Ungaria, ceea ce a făcut impresiune foarte penibilă, şi informaţiuni jurnalistice cu pretenţii şi apariţii de autenticitate susţin, că ar fi nebunie, dacă ar voi omul să creadă, fie şi numai pentru un moment. Că rezultatul visitei Regelui Carol se va învedera într o tractare mai cruţătoare a Românilor din Ungaria. (Vina guvernului maghiar). Toate aceste momente au deşteptat apoi în politiciani români credinţa, că decorarea lui Jeszenszky a’a înscenat din partea guvernului maghiar cu scopul, de a impune Românilor din Ungaria părerea. Că România oScialâ aproabâ tot ceea ce a făcut şi intenţionează a face guvernul maghiar în contra Românilor, în direcţiunea aceasta a fost exploatată visita Regelui Carol din partea presei maghiare şi în parte şi din partea presei germane inspirate, fără ca din partea guvernului maghiar să se fi indigerat la modul greşit al acestei interpretări, fie şi numai printr’o mică notiţă de ziar oficios. (Politica lui Sturdza). Aceste împrejurări şi întâmplări — aşa continuă articolul — au indispus adânc pe bărbaţii de stat români, cari sunt amici ai trierei alianţe, şii-a făcut lui Sturdza cu neputinţă, ca să apere această politică faţă cu contrarii ei. Dacă însă Sturdza va fi silit să se retagă, pentru ca să-’şi poată apăra nestângiuit politica sa de naţionalităţi, în parlament, nu contra învinovăţirilor, ce ’i se aruncă, atunci de abia se va mai afla un al doilea ministru president român, care să observe o ţinută aşa de moderată şi reservata în chestiunea naţionalităţilor, cum a facut-o aceasta Sturdza in totdeauna (!! R. „Trib.“) „Atuncia insă — aşa scrie „N—g8 — dacă nu politicianii, apoi generalii Austro- Ungariei vor trebui, poate în timp nu depărtat, să se clarifice asupra deosebirei ce există între a face o mobilizare, conform contractului dintre Germania şi Austria, când şi România este gata de résboiu contra Rusiei, şi între aceea, când ease gată de résboiu contra Austro-Ungariei. Retragerea lui Sturdza între actualele împrejurări, ar deschide de nou drumul înrîuririlor ruseşti nu numai în Macedonia şi îa Balcani, ci şi la Dunărea-de-jos, şi pe ambele coaste ale Carpaţilor. (Reflexiunile lui „P. Lloyd“). Am aflat de necesar, a schiţa ceva mai pe larg conţinutul acestei scrisori, publicate de „ Nationalzeitung* din Berlin şi după cum spune provenind dintr’un isvor bine informat, pentru că noi până acum n’am luat notiţă despre aceea şi poate câ nici n’am fi luat, dacă rătăcirile ce conţine atât în ceea ce priveşte faptele, cât şi concepţiunea nu s’ar pută aşa zicând, prinde cu mâna. Decât că după ce nu e cu totului tot exchis, că vederile răspândite de „Nationalzeitung“ se poată fi potivite a slăbi In Germania încrederea în şansele politice ale triplei alianţe, nu e cu totul de prisos, a ne ridica şi noi glasul contra unei atât de incorecte informări a opiniei publice din Germania. (Mişcarea Românilor). Cea dintâiu eroare faptică se cuprinde în afirmarea, că disposiţia Românilor din Ungaria azi nr fi mai amărîtă ca mai nainte, întreagă acţiunea politică, şi naţională a Românilor din Ungaria în decursul celor doi ani din urmă s’a redus la singuratice, peste tot neînsemnate, conflicte jurnalistice, şi decorarea consilierului ministerial Jeszenszky a oferit ocasia binevenită, a împrumuta acestor certături de natură personală, ce s’au petrecut intre conducătorii naţiunei româneşti, un anumit caracter de un interes mai general. (Aci Jeszenszky încearcă a-şi dovedi aserţiunea cu două citate din ziare româneşti, unul din „Tribuna”, altul din „Dreptatea.” După aceea continuă: R. „Trib.”) (Pro domo). Tot aşa de greşită , afirmarea din amintita scrisoarea din Bucureşti, că Jeszenszky a fungat ca procuror în procesul Memorandului. Jeszenszky a fost ca acusator public în procesul Replicei, în care a avut numai un singur acusat, care totuşi s’a subtras dela pedeapsă prin fuga la Bucureşti şi chiar şi azi — să cheamă Aurel Popovici — stă în serviciul „Ligei”, în vorbirea sa acasă însă, care a ţinut-o Jeszenszky in procesul Replicei, nu se află un singur şir, un singur cuvânt, care pe lângă cea mai răutăcioasă interpretare, ar pută fi explicat, ca o ofensa, sau ca o provocare a naţiunei române, sau chiar a regatului român, dacă nu cumva redactorii „Replicei“ nu se identifică cu naţiunea română şi cu regatul român, şi tendenţele dacoromaniste şi iredentistice eşite la iveală în „Replică“ nu se dau cu tendenţele naţiunei române şi ale regatului român. Şi abstrigând de la toate celelalte o întrebare: poate fi considerată într’adevăr vorbirea ţinută de un acusator public expro ca o manifestaţie politică de caracter personal, când e vorba despre judecarea unei distincţii făcute la cadrul politicei internaţionale? Regele Ungariei în anul trecut cu ocasia vizitei sala la Bucureşti a decorat cu marea cruce a ordinului Leopoldin pe conducătorul oposiţiei, care a ţinut vorbirea aşa de faimoasă de la Orfeu, pe ministrul-president român de atunci Sturdza, şi cu aceeaşi ocasiune a fost decorat, tot din partea Regelui Ungariei, subprimarul din Bucureşti Bursan, cu crucea de cavaler al ordinului Francisc Iosif, deşi acest Bursan a fost una dintre personalităţile conducătoare a acelei Ligi culturale, care a vă-