Tribuna, decembrie 1898 (Anul 15, nr. 262-286)

1898-12-01 / nr. 262

Aimul XV ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/i an 2 fl. 50 cr., 1/i an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/i an 3 fl. 50 cr., */, an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 1/i an 10 franci, 1/a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se f­ac numai plutindu-se înainte. Sibiiu, Marţi 1913 Decemvrie 1898 INSERŢIUNILE (In şir garmond prima­ dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăce Nr. 15. Se prenumără şi la poşte şi la libtrării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Numeri singuratici â 5 cr. se vend la »Tipografia«, soc. pe acțiun Numeri singuratici â 20 bani se vend la librăria G. Cârjan, Proest Apare în fiecare zi de lucru «aaaiwmm»a«agiBa»5BB8»B^^ Pentru viitor! »Scrisoarea« dela Ispas 1894 a dlui Sturdza dominează întreagă opinia publică. Pe lângă ea »crisa« ce s’a por­nit cu zguduitoare pocnituri în ceata bânffystă, aproape că dispare. Ori­ce ar urma după Bănffy pen­tru noi, momentan nu poate însemna un bine. Ni­ se pare că răsturnarea lui Bănffy nu e decât tot în interesul ma­ghiarismului. Dacă nu va fi altceva pen­tru ei, se dovedeşte cel puţin, că spi­ritul public maghiar totuşi nu e aşa de corupt, încât să nu vadă că merg spre abis şi să nu extirpeze din sinul lor pe autorul corupţiunei... Asta ar însemna pentru ei, numai pentru ei, un proces de reînsănătoşare. Pentru noi vise, reînsănătoşarea duş­manului nu înseamnă decât întări­rea lui! Iată de ce trebue să ne preocupe mai mult faptul, care e menit să în­ceapă şi la noi procesul de insâneto­­şare. Am fost şi suntem în deplină con­ştienţă de mărimea faptului, ce consti­­tue publicarea acelei scrisori. Da! Tocmai de aceea am şi pu­blicat-o. Ea conţine culmea faptelor nenaţionale şi antinaţionale săvârşite de dl Sturdza. Şi ea a trebuit să fie cu­noscută, pentru­ ca odată în fine să ştim cu toţii, că am fost prada unei mari mistificaţiuni. Causa noastră, causa sfântă a po­porului nostru, causa susţinută cu atâ­tea jertfe seculare, causa pentru care s’au sfîrşit în mijlocul chinurilor adevă­raţii martiri ai neamului românesc, causa pentru care am închinat toate suferinţele de veacuri, această causă su­blimă, stropită de atâtea­ ori cu lacrimile unui neam şi încălzită cu chiar sân­gele lui — această causă a fost profanată, a fost folosită drept unealtă ordinară, pentru­ ca un mititel să ajungă mare, pentru ca un nesăţios să ajungă la putere. Noi am luptat în decurs de vea­curi pentru existenţă, şi el a făcut din această sfântă luptă o scară, cu ajuto­rul căreia să se cocoţească la putere şi vană mărire. De ar fi fost numai atât,­­ am fi tăcut. Ne-ar fi fost ruşine să o spu­nem, să o recunoaştem, că chiar şi între cei mari ai neamului românesc sânt unii aşa de mici, aşa de înguşti la suf­let. De ar fi fost numai atât! Ei dar’ »marele naţionalist« s’a făcut însuşi unealtă, conştient ori in­conştient, în mâna duşmanilor noştri. După­ ce ’şi-a ajuns scopul au urmat: desbinarea în sinul comitetului, opera lui şi a oamenilor sei, desbinarea la Ligă, tot aşa, crisa »Tribunei«, umili­rea causei în Macedonia, umilirea noa­stră înaintea lui Jeszenszky, şi celelalte multe umiliri. A urmat apoi chestiunea şcoalelor din Braşov. Sânt cunoscute toate! Şi ce-am văzut ? în loc să se repareze măcar una, dar’ una singură, din aceste fapte ale »samsarului cinstit«, fiecare din ele se înrăutățea tot mai mult, — dacă nu a fost finalisată deja spre răul nostru. Și — culmea ruşinei noastre — totuşi acest »om«, acest Român, care ne-a umilit neamul prin vecînice scuse mai găsește în sînul poporului nostru oameni, care să-’l scuse pe el, sé-’i scuse faptele lui, şi să-’i dee mână de ajutor în operaţiunile sale funeste. Am ajuns de tot românismul ’l-a condamnat în sufletul seu şi ’i-a arătat prin tăcere dispreţul ce-’l merita, nu­mai chiar ai noştri, numai chiar Ar­delenii, de aici şi de dincolo, exilaţi şi neexilaţi, numai chiar Bienii, şi Broţii, şi Slavicii rămân neclintiţi, până în fine, întru a-’l scula şi a-’l apera. Acestei stări ruşinoase a trebuit să ’i­ se pună capăt odată! Că prea era cu coarne şi prea din cale afară. Şi le-am pus în faţă faptul care trebue să constitue un puternic veto întregei cete a »samsarilor«, cari pre­cupeţesc cu cele mai sfinte interese ale unui popor schinjuit şi atentează în mod revoltător la cea mai înaltă causă a unui neam întreg, la însăşi demnitatea lui, ca neam în lume. Faptul e oribil, e extrem de grav, e fără păreche în istoria noastră. Şi e ineseusabil şi neiertat. De aci încolo toate diplomăţeniile, toate şopotirile de după culisele »tri­plei« şi »duplei alianţe«, toate miste­rioasele gesturi şi toate tainicele reti­cenţe ale diplomaticeştilor agenţi trebue să se sfîrşească. Pentru­ că dacă toate câte a să­­vârșit dl Sturdza dela discursul dela Iaşi și până la chestia dela Brașov nu ve au fost destule dovezi, cari să ve facă a-’l părăsi, și a ve întoarce la po­porul vostru și la causa lui, apoi aflați, că el a făcut crime și mai oribile, — pe cari numai geniul bun al poporu­lui nostru le-a abătut, ca să nu cadă asupra noastră spre a ne îngropa în ruşine ori în cotropire. Şi cine a fost capabil de aşa ceva, e capabil de toate. De aceea un puternic veto în faţa lui! Causa unui popor, care a luptat ca şi poporul nostru, nu se poate atinge nerăsbunat ori nedepsit!... Un atentat asupra acestei cau­se se reîntoarce asupra atentatorului în­suşi. Asta de învăţătură pentru viitor/ Nouă şi tuturor! Sibiiu, 12 Decemvrie n. »Pester Lloyd« de Sâmbătă pu­blică o scrisoare din Bucureşti, de la cunoscutul agent jidano-maghiar Hans Krauss. Extragem următorul pasaj din scrisoarea spionului unguresc din Bu­cureşti : »Deşi greşelile, pe care Sturdza le-a comis, ca şef de opoziţie cu prile­jul tractărei aşa numitei chestiuni na­ţionale, au fost reparate prin ac­tivitatea sa ca prim-ministru, totuşi guvernarea sa stă sub umbra unui trecut, care oferă­­oposifiunei noue şi noue puncte de atac«. Pe româneşte tradus acest pasaj înseamnă, că tratarea chestiunei na­ţionale a fost o serie de greşeli, pe cari, ajungend la putere, dl Sturdza s'a grăbit să le repareze prin »activi­tatea« sa. iată un nou atestat de bună con­duită în chestiunea naţională pentru dl Sturdza. El va întări şi mai mult — dacă mai e de lipsă — pe cei­ ce în sufletul lor românesc ’l-au condamnat tocmai pentru »reparările« ce l i­ se aduc ca laude » din partea duşma­nilor noştri. Ereditatea lui Bănffy. Zia­rele agreate lui Bănffy spun, că prim­­ministrul e sătul de guvernare şi ar vre să abzică, dar’ mai nainte voeşte să asigure trei chestiuni, ca aceste să fie susţinute şi de urmaşul seu. Iată ce vrea Bănffy: Urmaşul seu se nutrească în mod puternic sentimentele de raporturi bune dintre coroană şi naţiune. Să se supravegheze şi controleze ne­încetat şi puternic chestia naţionalită­ţilor, în fine să nu se abandoneze acea direcţie politică, cu ajutorul căreia co­roana trebue în realitate pusă în frun­tea politicei naţionale. Cu de aceste se laudă Bănffy, vrând să câştige simpatia şoviniştilor. Totodată vise el ne arată şi direcţiile, pe cari lucră şovinismul oficios şi de cari trebue să ţinem cont, întrunire naţională în Ber­lad. Pe ieri a fost convocată de co­mitetul naţional studenţesc din Iaşi o întrunire naţională la Beriad. Comitetul naţional studenţesc din Bucureşti a delegat pe dl Paul Miro­­nescu ca să-­l represente la acea întru­nire. Din discursul dlui Maiorescu. — Neamestecarea în afacerile noastre interne. — Magistralul discurs al dlui Tit Ma­iorescu, rostit în senatul României, în chestiunea şcoalelor de la Braşov, merită să fie cetit de fiecare Român, mai ales la noi. Fiiul ardeleanului Ioan Maiorescu, a vorbit ca din inima ardelenilor, fără aparat mare oratoric, fără trase, din contră numai înlănţuind fapte şi acte, şi totuşi pătrunzător până la lacrămi pe unele locuri. Până ce-­l vom pute­­a întreg, re­producem următoarea parte marcantă: »S'a înrăit »situaţiunea«? Se în­răutăţeşte situaţiunea ? Dar’ a cui si­­tuaţiune se înrăutăţeşte ? Situaţiunea bi­­sericei de dincolo ? Die ministru-preşe­­dinte, aceasta este treaba ei. Dacă biserica de dincolo, dacă con­­sistorul archidiecesar de dincolo, aceia cari au biserica lor autonomă, trimit oamenii lor aci, ca în virtutea celor două legi, cu plenipotenţă în regulă să primească acea alocuţiune budgetară să vede că ei înţeleg că aceasta nu le în­răutăţeşte situaţiunea şi că pentru exi­stenţa şcoalelor lor acea sută de mii de lei, care le-aţi retuşat-o de 3 ani, era o chestiune importantă ca se poată exista­şi d-voastră le-o retuşaţi? Dar’ eu — scuzaţi-mă dacă v’o spun — nu aş voi să lipsesc de elementara modestie şi cuviinţă ce vă datoresc — eu nu admit, nu cred că este bine să se admită, ca un ministru de aici să se amestece și să spună celor de dincolo, cu­m trebue să fie si­tuațiunea lor, bună sau rea, față de guvernul unguresc. Nu este treaba d-voastre de a spune bisericei din Brașov : tu trebue să fii așa sau altmintrelea, când vine să ceară ceea­ ce crede ea că este drept. Aceasta este un amestec prejudiciabil al statului nostru în afacerile de din­colo, și dacă se continuă, poate legitima ceea­ ce vor să facă Ungurii, este o stare intolerabilă ce se creează. în toate chestiile trebue să ne ferim de amestecul nostru politic printre românii de peste Car­păţi. Cetesc prin gazete, că dincolo este acum o alegere de Metropolit. Să fe­rească D-zeu ca un partid politic de aci se aibă candida­tul seu dincolo. Ce am zice noi, dacă la o alegere de Metropolit al nostru în Bucureşti­­şi-ar permite cineva să pună un can­didat unguresc sau rusesc?! ’L-am sfăşia ! Să fie un candidat de partid po­litic de la noi în Ţeara­ Ungurească! Dar’ voiţi să-’i băgaţi în foc pe oamenii aceia ? Nici un amestec de politică militantă dincolo — Iată singura regulă de procedare. Când vine de dincolo, conform legei noastre de dincoace, representan­­tul şcoalei şi bisericei din Braşov şi vă cere, trebue să plătiţi ce este scris în budgetul terei, trebue să plătiţi, fără amestec la ce fac ei, fără să vă faceţi d-voastră judecător, dacă se înrăutăţeşte situaţia lor sau ba. Dar, poate­ că curentul »se înrău­tăţeşte situaţiunea« nu se înţelege că se înrăutăţeşte situaţiunea bisericei din Braşov, ci poate se înrăutăţeşte situa­­ţiunea personală a dnui Dimitr­ie Sturdza ca ministru-president în Bu­cureşti«. Aceasta se poate“... Ziarele maghiare şi dl Sturdza.­­ Nu numai »Uncheşul« şi Nepotul din Arad — am numit »Tribuna Poporu­lui« — apără pe dl Sturdza »în chestia naţională« — bine înţeles că numai de scumpa d-sale persoană se tratează acum — ci îl apără şi ziarele maghiare. ’L-au apărat şi până acum, dar’ mai crezând noi într’o întoarcere de pe calea rătăcirei ce a apucat, ne-am ţinut în reservă. Acum fireşte că nu o mai facem, pentru­ că ori­ce reservă ar pute să ne pună în şirul complicilor d-sale, cam­ conştient ori inconştient, fac aten­tate asupra celor mai mari interese ale chestiunei naţionale. Deocamdată câteva voci maghiare, sânt tot voci ale organelor guverna­mentale. Când s’a înscenat campania în con­tra băncilor româneşti, luând pretext­­ născocită conferenţă din Cluj, în care­­ dl Podoabă ar fi rostit faimosul discurs, — atunci Neues Lester Journal, un­­ organ al guvernului din Budapesta scria în prim-articolul său următoarele: »De când Goluch­owski este mini-­­ stru — contrar cu tradiţiile triste ale lui Kálnoky — în S­ucureşti se face o politică întru toate cores­­punzătoare intereselor Ungariei. Acestei împrejurări este de a se mulţumi, că agitaţiile Daco-Romă­­nilor din Transilvania n’au fost sprijinite nici de politica oficială, nici de cea oficioasă a României. Precum se vede, guvernul României (vrea să zică dl D. Sturdza. Red. »Trib.«) a tras consecvenţele corect şi cin­stit (din punct de vedere unguresc! Red.) din situaţia schimbată a re­­laţiunilor politice şi diplomatice ale României«. De acestea s’au mai scris în ziarele guvernului maghiar nu odată. Am citat textul cel mai proaspăt, pe care îl ve­dem exprimat şi în nota intimă, dela 30 Septemvrie n. 1898, a baronului de Aerenthal, cătră dl Sturdza. E vorbă de şcoalele din Braşov. Şi în privinţa aceasta baronul Aerenthal dă domnului Sturdza următorul atestat de bună con­duită : »Răspunsul E. Voastre era insuflat de o perfectă realitate în faţa guver­nului imperial şi regal. Recunoscând dreptatea punctului nostru de privire, E. V. aţi binevoit a-mi da asigurarea că, fără a aştepta demersul meu şi chiar dela intrarea în funcţiune a ministerului liberal (vrea să zică chiar dela venirea dlui Sturdza în fruntea ţărei, Red), ordine au fost date în sensul mai sus menţionat or­ganelor competente­. E vorbă aci de sistarea rentei ce se datorea parochiei Satului Nicolae din Braşov, în această stare de lucruri, când adevărul se desvăleşte aşa de trist, Dra­pelul exclamă drept conclusiune a unui articol plin de amar: »Iată, situaţiunea, buni Români. Se calcă legile ţărei din ordinul Un­gurilor. Acesta e ultimul argument al patriotului Sturdza .« Şi totuşi acest »patriot«, acest »mare naţionalist«, află apărători. Unde? Nu în România, ci la noi! In Bucureşti nu-’l apără nime. Chiar organele obligate a-’l apăra tac. Cel mult publică actele aperărei, ce sin­gur ’şi-o face, acte cari singure îl con­damnă înaintea forului înalt al româ­nismului. La noi însă se găsesc »uncheşi« şi nepoţi, cari nu se sfiesc a-’şi pune con­deiul întru apărarea acestui pe veci con­damnat de toţi bunii Români! O, tristă tovărăşie de rubedenii, că la trist rol aţi ajuns! Se faceţi voi ace­eaşi slujbă ca şi »Schreib-Moritzii« de pe la foile liberale jidoveşti din Iuda­­pesta. Vă compătimim! — dar’ ajuta nu vă putem. Cine se înjugă, nu-’i vred­nic de libertate. Nr. 262 Bănffy pe ducă! — Prorogarea dietei. — Subscrierile şi declaraţia Croaţilor. — Sondarea pr­ositiei. — K­ánffy la Viena. Prorogarea dietei s’a făcut cu re­script regesc, în şedinţa de Sâmbătă. Durata amînărei e până în 17­­. c. Şedinţa a fost foarte sgomotoasă. Se aştepta, ca Láng Lajos, vicepresidentul, să-’şi presente abzicerea la începutul şedinţei. Dar’ el a declarat, că va mai conduce şedinţa aceasta şi numai la sfîr­­şitul ei îşi va da demisia. După aceasta s’a ridicat Bănffy, dar’ oposiţia făcea o larmă uriaşă, în­cât cuvintele lui Bănffy nu se auzeau. Dinaintea lui era o scrisoare sigilată, despre care se ştia, că e rescriptul regesc. Bănffy se încearcă să vorbească. Un deputat din oposiţie, Kubik, să apro­pie cu paşi gravi spre Bănffy. Guver­namentalii cred că Kubik vrea să in­sulte sau să pălmuiască pe primul-mi­­nistru şi se grupează în jurul lui. Opo­­siţionalii se grămădesc şi ei şi era pe aci se se întâmple încăierări. în acest timp, Bănffy fără a fi auzit, decât de doi-trei din apropiere, a spus, că pre­­sentă rescriptul, prin care se amînă dieta. Presidentul dispune cetirea re­­scriptului, care se face, dar­ cu dese în­treruperi din partea oposiţiei. Şedinţa se încheie în mijlocul unui sgomot asurzitor. Kossuthiştii in­tonează pe galerie »Kossuth-nota«. * Zilele aceste­a şi-au mai anun­ţat abzicerea din clubul liberal, Szi­lágyi şi contele Teodor Széchenyi, că­rora va urma Láng. Numărul iscălitu­rilor la lex Tisza este de 240 şi numai 4­5 deputaţi mai sunt, cari se poate că o vor mai subscrie. Numărul de 250 deci nu se va ajunge, de­oare­ce Croaţii nu-’l vor iscăli. Croaţii ’şi-au precisat atitudinea în o conferenţă, ţinută în Zagreb. Ei au pretins să se introducă în lex Tisza unele dispoziţii privitoare la Croaţia, dar’ fiindcă aceste ulterior nu se pot introduce, deputaţii croaţi îşi vor pre­cisa punctul de vedere în o declaraţie separată. Aceasta se va compune pe baza înţelegerei dintre Bănffy şi banul croat. Şefii partidelor oposiţionale anunţă că au ajuns la înţelegere deplină asi­gurând acţiunea comună a oposiţiei contra guvernului. Partidul liberal a sondat oposiţia prin Radó Kálmán, că aplicată ar fi a­sista obstrucţia, dacă Bănffy ar abzice ? Garanţiile date lui Rado n’a mulţumit cercurile liberale şi de aceea »Bud. Tud.« îndreaptă ştirea aşa, că e adevă­rat, că Rado a conferat cu mai mulţi oposiţionali asupra situaţiei, dar­ nu le-a oferit abzicerea lui Bănffy. * Bănffy a plecat Sâmbătă seara la Viena şi ieri a fost primit în audienţă la M. Sa. Resultatul acestei audienţe va ave o însemnătate decisivă asupra si­tuaţiei. Dacă Bănffy se reîntoarce tot ca ministru acasă, acesta va fi semnul, că lex Tisza şi celelalte proiecte ale guver­nului au aprobarea prealabilă a Co­roanei, în caz contrar Bănffy va trebui se-­şi presente demisia. Aceasta se pare probabil, chiar şi unii din partidul liberal sânt de credinţa

Next