Tribuna, decembrie 1898 (Anul 15, nr. 262-286)

1898-12-01 / nr. 262

Pag. 1050 Sibiiu, Marţi, aceasta. Nou prim-ministru se zice că va fi Fejérvári, pe care Bánffyl-a designat. Alţii amintesc pe Széll Kálmán şi iarăşi alţii pe Darányi, în fruntea unui minister de amploiaţi. Guvernamentalii aşteaptă cu îngrijire resultatele călătoriei lui Bánffy. DIN BUCOVINA. Scandalul dela universitatea din Cernăuţi. Cernăuţi, 10 Dec. Ura şi duşmănia străinilor contra elementului român din Bucovina se manifestă zilnic. De astă-dată ele s’au arătat la universitatea Francisco-Iosefină din Cernăuţi, în a cărei frunte stă un rector care numai prin abus şi cele mai urîcioase manopere a ajuns să fie rector în locul unui membru al facultăţei teologice, care era la rînd. Scandalul este cu atât mai mare, cu cât el a avut loc în aula universităţei cu ocasiunea festivalului iubilar din 2 Decemvrie, în programul festivităţei universitare era şi desvălirea unei table comemorative, cu care ocasiune studenţii aveau să intoneze o strofă din imnul poporal. Studenţii români, cari constitue majoritatea relativă la universitate, se deciseră a cânta acea strofă în limba română. Rectorul, faimosul Dr. Arthur Skedl, o unealtă din cele mai hodoase a elicei guvernamentale, nu a avut curajul a interzice direct cântarea imnului în limba română; el însă a stăruit pe de laturi ca să înduplece pe studenţii români la abandonarea dorinţei lor mai ales pretextând, că universitatea din Cernăuţi ar fi o universitate germană, ce este fals. Studenţii români nu se lăsară smomiţi. La desvălirea tablei comemorative lăsară ântâiu pe studenţii germani să cânte o strofă din imn în limba germană; după terminarea ei studenţii români — 100 la număr — intonară în mod impunător într’un cor bine organisat imnul în limba română. Atunci ca la un semn dat studenţii germani începură aşişui şi a striga »perea». în zădar rectorul se prefăcea a le da semn să nu stingherească cântarea. Ei urmau cu scandalul înainte. Cu toate aceste studenţii români observară o atitudine impunătoare. Cântară imnul până în capăt şi isbucniră în strigări de »trăiască« la adresa împăratului. Prin atitudinea nevrednică a studenţilor germani toată solemnitatea festivităţei a rămas nimicită. Din causa zilei studenţii români au observat după incident, cu toată iritaţia lor, ordine şi linişte. Ei s’au adunat însă şi formulând un memoriu-protest contra insultei primite în faţa rectorului şi senatului, pretinseră dela senat deplină satisfacţie academic-publică. Acum umblă rectorul Skedl ca perdut de minţi. Ba cu rugări, ba cu înfricări caută să înduplece pe studenţii români la retragerea memoriului -protest, predat senatului de o deputaţiune. Studenţii români însă nu se lasă înduplecaţi, ci din contră au pus rectorului în perspectivă cele mai funeste urmări în cas dacă nu vor primi curând deplina satisfacţie. Chestia este încă pendentă, dar’ pare că senatul nu se cugetă serios la darea satisfacţiei depline. In caşul acesta tinerimea universitară va fi necesitată a părăsi instanţele universităţei şi a-’şi căuta satisfacţia prin păşire bărbătească în marea publicitate. In orice caz demersurile ei de până acum sunt vrednice şi pline de demnitate. Findeș, FOIŢA „TRIBUNEI“. „E prea târziu“!.. . Deseară! Cuvântul acesta îi suna nedesluşit în auz, şi se cutremura când cerca să-’l înţeleagă. Deseară au să-’l vadă iarăşi... să-’l vadă în braţele alteia, perdut pentru vecie. Şi nu-’i venia să creadă, când se gândia, că el nu mai e al ei, după cum nici-odată nu te poţi împăca cu gândul propriei tale neferici, între ei au încetat toate. Lacrămile ce le-a vărsat mai nainte s’au uscat, şi acum, când încerca a se mângâia cu gândul că-’l uitase, acum trebuia să-’l revadă earăş! Cât de mult a plâns! Când o prietină ’i-a adus vestea că Niţă e fidanţat, s’a cutremurat în tot trupul. Apoi s’a făcut albă ca păretele şi pe urmă s’a aprins ca jarul. Capul ii vuia, încât nu mai putea să-’şi dee seamă de sine însăşi, şi inima îi bătea să-’i sfarme pieptul. Gândurile ’i se încrucişau negre şi nedesluşite în creerul ei de copil, car’ inima ’i se sbătea în durere, ca un peşte asvîrlit la ţărm. Deodată ’i s’a făcut întunerec înaintea ochilor, şi ea ar fi voit să se prăbuşească cu ochii închişi în întunerec, să nu mai vadă, să nu mai audă nimic... A plâns — atâta mângâiere a mai rămas şi pentru cei ce nu pot fi împărtăşiţi de fericirea, în care alţii se resfaţă! Pe urmă ,şi-a şters ochii şi a cercat să uite, cu toate că ştia prea bine, că e greu să uiţi... Acum, când ştia, că deseară are să-l revadă, acum mai ales înţelegea pe deplin, că e greu să uiţi. Şi cu toate aceste, cerca să se îmbărbăteze, încredinţându-se pe sine însăşi, că va ave destulă putere, să privească rece şi nepăsătoare la omul, care şi-a călcat în picioare fericirea — acelaşi om, care o iubise. Şi din ce se încredinţa mai mult despre aceasta, în inima ei creştea din ce în ce dorul de a fătări nepăsare, căci firea ei de femeie nu putea să se lase umilită în faţa unui om, care a trecut-o cu vederea. II. Orfană de tată, Linuţa venise la oraş să-şi continue studiile. A venit în casă străină, dar’ dragostea cu care era privită, o făcea să uite că’i între străini. Toate păreau ar fi reintrat în vechea lor alvie, şi inima părea a fi uitat şi ea durerile amăgirei dintâiu. Dar’ amăgirea cea dintâiu nu se uită aşa uşor! Când doamna casei îi pomeni, că deseară vor avă oaspeţi — nişte însurăţei tineri — ea rămase ca trăsnită, când se gândea cine sunt acei însurăţei. Cei din casă nu ştiau nimic, nici de epistolele lui Niţă, nici de visurile, ce ’şi le făurise în închipuirea ei de copilă îndrăgită. Şi era bine, că nu ştiau. Ea trebuia să fie tare, să nu afle nimic cei din casă, nicidecum. La început se cugeta, să făţărească voe bună şi sburdălnicie, dar’ se cugetă iarăşi, că voea bună şi sburdălnicia nu sunt lucruri potrivite, pentru o fată săracă şi orfană. Hotărî deci, să rămână aşezată, ca mai nainte, îndestulindu-se cu haina ei simplă şi neagră. Şi când deseară au sosit oaspeţii, ea îi primi cu un zimbet uşor, un zimbet, din care un spirit mai pătrunzător ar fi cetit multă abnegaţie. — îţi recomand pe nevastă-mea — o prietenă bună. Astfel le presenta Niţă, şi cele două femei îşi strînseră mâna. — O prietenă bună, aşadar, vă cunoaşteţi mai de mult? întrebă femeia cea tinără. — Da, ne cunoaştem, — răspunse Linuţa cu un suris indiferent. în scurt cele două femei se împrietenise. Linuţa află, că nevasta lui Niţă era o femeie cu inimă bună, şi era prea fericită, că avea cu cine să se împrietenească, în clipele când ea era atât de slabă, încât tremura ca trestia bătută de vânt. Ea îi povestea multe lucruri despre Niţă, car’ Linuţa o asculta cu tot sufletul, căci toate ’i se păreau rupte din adâncul inimei ei; în scurt ele se plimbau prin chilie, ţinându-se îmbrăţişate, şi când se oprea în faţa oglinzei, Linuţa se cutremură. Femeia care o ţinea îmbrăţişată îi nimicise toate nădejdile, şi totuşi femeia aceea nu purta nici o vină. Un tremur uşor îi fugi de-a lungul buzelor, şi ochii ei se umplură de lacrămi. Apoi eşi afară. Simţea, că nu mai are putere să se stăpânească. Când veni iarăşi în chilie, Niţă, care era la masă cu alţi prieteni între păhare, o privi cu înduioşare. — Linuţă dragă, nu vii lângă mine ? — întrebă el. — De ce să nu viu — răspunse ea zimbind, — e cam multă vreme de când n’am vorbit împreună... Şi ea se aşeză aproape de el, şi se simţea fericită şi îndestulită, când vedea, cât de bine ştie se-’şi ascundă durerea ce ’i se sbătea în inimă cu desnădăjduire. Niţă o luă de mână. — Cum ’ţi-’s astăzi ochii, domnişoară Linuţă, ’mi se pare c’ai plâns? — Am plâns, eu ? Uită-te mai bine te rog. Şi ea se uită în faţa lui, sănină şi deschisă ca în vremurile cele fericite, car’ Niţă tresări la vederea ochilor ei limpezi. Erau aceiaşi ochi, pe cari îi iubise. (Va urma). Din Câmpie. — Scrisoare particulară. — în 7 Dec. n. s’a făcut în cercul nostru alegerea membrilor pentru congregaţia comitatului Turda-Arieş. De acest cerc se ţin comunele Poiana-de-Arieş, Ghiriş, Sâncraiu şi Agârbiciu amestecate cu Unguri, car, Urcade-câmpie, Tăureni, Cicudiu, Coc, Tritulsuperior şi inferior, Beiu, Sâniacobul-decâmpie şi Cianul-mare, curat româneşti. Cu toate acestea mai marii »stăpânitori« din cerc în lista oficială n’au pus nici un candidat român, ci numai tot Unguri, dintre cari abia 2—3 sunt cunoscuţi în cerc. Spre a pute reuşi lista oficioasă astfel au întocmit lucrurile, ca Românii se nu fie avisaţi despre ziua alegerei, ca astfel acolo, în Agârbiciu, unde sunt vre-o 40 alegători unguri, să poată vota fără nici o greutate pentru lista maghiară. S-au presentat la alegere şi câţiva preoţi din jur, cari au aflat cu o zi înainte pe cale privată că se va face alegere. Văzând că în lista oficioasă nu se află nici un Român, propune un preot ca să se abţie de la alegere Românii şi să facă protest în contra alegerei, ca fiind ilegală, nefiind avizaţi şi Românii din satele vecine cu drept de alegere. Spre cea mai mare mirare, nu s’a alăturat mai nime la propunere, să duc la urnă fără de a protesta. îmi pare rău că aici în Câmpie, în inima românismului unde avem şi inteligenţă, atât de puţin fac pentru binele poporului. Nu umblă ca să se organiseze şi să lucre cel puţin în direcţiunea aceea în care pot lucra şi să-şi validiteze drepturile cu privire la alegerile municipale. Dar’ cred că inteligenţa şi cu deosebire preoţimea care are datorinţa morală ca să se îngrijească de binele poporului, îl va îndemna şi lumina ca să-’şi ştie validita drepturile cari le are cu orişice ocasie, premergându-’i ca exemplu. Empo. LIMBA FLORILOR. Pustmis, 10 Dec. Ah, iată o temă interesantă, vor zice ampresaţii. Ba bine că nu, vor riposta bătrânii. Şi cu toate acestea prea frumoasă, trebue se zic eu şi cu atât mai vîrtos, căci doar’ nimeni nu se poate făli pe dinainte, că florile de cari vreau se scriu, le-a înţeles şi le ştie aşa cum sânt ele, în firea lor — neprihănite şi sublime, în orice studiu de »botanică« nu se află numele lor, dar’ oricum, poporul nostru din firea lui le cunoaşte cu atât mai bine. Apoi el e acela, care le şi desmeardă mai mult. Toate numirile dulci ce-i vin numai pe buze, el le închină florilor lui. Şi aşa după dicţionarul din capul lui, el le şi chiamă mereu: bobocei, ângerei, cheruvimi etc. etc. Şi dacă-l întrebi că nu le vinde cumva, el îţi răspunde hotărît: »Eu trăesc şi mor pentru florile mele şi nu este aur destul în lume, care să mă facă se le uit sau se le vend vreodată«. încă de mult, din vremuri vechi şi până şi astăzi, mulţi diavoli şi rîvnitori de bogăţii ca ale lui, au căutat şi caută mereu pe faţă şi pe dos, prin şiretlicuri şi ameninţări să-’l despoaie de aceste flori şi se’l desmoştenească; dar’ toate încercările au fost şi sânt în zădar, căci el a rămas şi este tare şi mare pe lângă ele, de oarece îi sânt dulci, dulci din cale afară. Şi cum să nu, când vieaţa şi moştenirea lui sant legate de ele. Şi apoi de le mai aude încă limba şi încep să-’i vorbească, dac’aşa dulce cum numai TRIBUNA ele ştiu, zău, stă Românul se-’şi dee şi cămaşa de pe el de bucurie şi fericire. Dacă în vremi ca astea ai vre să dai de dracul şi nu ştii cum, apoi pune numai mâna pe florile lui cum nu trebue şi să ştii că-’l găseşti pe loc. Aşa-’i poporul nostru peste tot şi n’aveţi de ce-’i pune păcat. Florile lui sânt mai flori decât toate florile din lume, car’ limba lor, ah, ea este mai ademenitoare şi decât cântarea sirenelor, de aceea şi: Românaşul le iubeşte Ca sufletul seu; Ear’ noi ? noi epigonii ?.... Lucrăm, gândim româneşte ?... Pentru Dumnezeu! St. C. Alexandru. Sibiiu, 12 Dec. n. Eliberat! »Tribuna Poporului« susţine că Albini ar fi în temniţă şi acum, deşi noi am spus că e eliberat. S’ar păre că susţine acest neadevăr numai pentru ca se aibă prilej de a-şi reedita vechea calomnie, că noi ’l-am fi băgat în temniţă. »Gazeta Transilvaniei« acceptă şi ea »informaţiunile« dela Arad. IT avem ce le face; faptul e fapt. L. Albini e pus pe picior liber, cum am spus. Asta nu înseamnă însă că afacerea fondului Iancu s’ar fi sfîrşit. Nu! Se va ţine încă pertractarea finală...* Şedinţa festivă a societăţei »Andrem Şaguna«, ţinută aseară în sala cea mare a seminarului a reuşit foarte bine. Producţiunea elevilor seminariali a făcut cea mai bună impresiune asupra numerosului public, care n’a mai putut încăpe în vasta sală. Mâne vom publica un raport mai lung ce am primit azi. Venitul material al seratei a fost în proporţie cu succesul moral. S’a încassat peste 100 fl. Raportul soc. »România-Jună« din Viena a apărut cuprinzând date despre activitatea şi mersul societăţei, pe anul administrativ al XXVIII-lea (1 Oct. 1897 — 31 Oct. 1898). Societatea are 42 de membri fundatori, 117 onorari, 84 emeritaţi şi 31 ordinari. S’au ţinut în decursul anului 12 şedinţe ordinare, 3 festive şi 3 literare. în cele literare s’au cetit şi apreciat 12 operate. Starea averei a fost la 31 Octomvrie, dimpreună cu »fundaţiunea iubilară« de 20.327 fl. Olt/* cr. Localităţile societăţei se află: IX. Lazarethgasse 26. . * Manifestul Imperatului. Maiestatea Sa Monarchul nostru a adresat contelui Thun un autograf, în care mulţumeşte popoarelor Austriei pentru manifestaţiile din ziua iubileului împărătesc şi în special pentru fundaţiile filantropice create de corporaţiuni şi singuratici în amintirea acestei zile. * Din Blaj. Preaonoratul Basiliu Raţ vicar foraneu al Făgăraşului e revocat la catedra de S. scriptură de la facultatea teologică din Blaj pe lângă păstrarea titlului de vicar foraneu. — On. Alexandru Ciura cleric absolut e numit profesor suplent de teologia morală şi pastorală la facultatea teologică din Blaj. — M.on. și d. Dr. loan Sâmpălean, profesor, e numit prefect de studii în seminarul archidiecesan. (»Unirea«). * Telegraful fără sîrmă. Din Viena se telegrafează, că profesorul universitar Pickier din Brünn, a inventat un nou metod de a transmite depeşi fără ajutorul sîrmei. Cu noul metod, care 66 ha 1/13 Decemvrie sează pe întrebuinţarea razelor de lumină ultra-violete, deocamdată nu se pot transmite depeşi mai departe de 2 chm. Pickier sperează că-i va succede se-’şi perfecţioneze invenţia şi atunci va întrece şi pe Marconi prin faptul, că metodul lui are avantajul că depeşele nu pot fi prinse.* Nouă Reuniune agricolă în Bucovina. Fraţii noştri bucovineni continuă a progresa pe terenul economic. Numai în zilele trecute o nouă bancă româneascăşi-a început activitatea în Suceava, şi acum ne soseşte altă ştire îmbucurătoare. în Siret anume a fost o imposantă adunare de proprietari, mari şi mici, de preoţi şi învăţători din întreg districtul, în care s’a decis ca se se înfiinţeze o Reuniune agricolă districtuală. în fruntea mişcărei stă valorosul deputat Theodor cav. de Flondor. * Iubileul împăratului în Şomcuta. Ni se scrie: Iubileul Maiestăţei Sale s’a serbat în biserica gr.-cat. română din Şomcuta-mare în 4 Decemvrie, din motivul, că fiind zi de Duminecă se poată participa atât inteligenţa cât şi poporul în număr cât mai mare. Spre acest scop oficianţii au fost avisaţi în scris, care poporul prin graiu viu în biserică în ziua premergătoare, care a fost zi de sărbătoare. Poporul s’a şi presentat sărbătoreşte şi în număr impunător. La finea sfintei liturgii d-nul protopop Sârb a rostit o predică ocasională scurtă dar’ potrivită despre însemnătatea zilei, apoi s’au cetit rugăciunile îndatinate pentru Maiestate. Cântările au fost executate din partea corului plugarilor din Şomcuta-mare, cântându-se şi imnul casei domnitoare. Cu regret s’a observat absenţa totală a oficialilor din loc de la această festivitate importantă. X.* Din Şomcuta ni se scrie: Intre împrejurările de azi mare este bucuria noastră, când ni se dă ocasiune a serba şi câte o zi de bucurie, bunăoară cum a fost ziua de 26 Noemvrie a. c., când am sărbat onomastica şi iubireul de 25 ani ai preoţiei binemeritatului, simpaticului şi energicului domn protopop din Şomcutamare, Ioan Sârb, pe care provedinţa divină ’l-a trimis aici, tocmai atunci când era mai mare lipsă de dînsul! Protopopul Sârb este într’adever bărbatul, ca şi care ar fi de dorit să avem mulţi în sânul nostru, gata în tot momentul a se lupta pentru interesele bisericei şi ale mult cercatului nostru neam românesc. în semn de recunoştinţă pentru ţinuta lui bărbătească, fruntaşii români din Şomcuta şi preoţimea din jur cu plăcere şi entusiasmaţi s’au grăbit a-’şi manifesta omagiile de gratulare, bineventându-’l corporativ în număr de peste 30 de persoane în frunte cu octogenarul consilier regesc magnificul domn Iosif Pop, dimpreună cu ilustra’i soţie Susana născută C. Zoplonczai, apoi familiile: Silvan, advocat; Dr. Victor Marcadi; Coşa,preot; Bohăţel, preot; Butean, preot; Hangea, preot; Blaga, învăţător; Pop, învăţător; tinerimea în frunte cu preşedintele Vasile Dragoş şi Dr. Vasile Gyurkő, advocat etc. După gratulările îndatinate s’a constituit o cină la mult ospitala masă a iubilantului, zic o cină adevărat românească, la care s’au rostit mai multe toaste pentru iubilant, preoţime, corul advocaţial şi sfânta dreptate, învăţătorime, interesele culturale bisericeşti, solidaritate, popor etc. Ridicându-se masa a urmat jocul, o adevărată »horă mândră şi frumoasă«, care s’a finit la mezul nopţei, când ne-am despărţit ducând fiecare cu sine cele mai plăcute suveniri. Nr. 262 O frăţească înţelegere. Din comuna Turdaş (lângă Orăştie) soseşte vestea unui fapt îmbucurător şi vrednic de toată lauda. Românii de acolo deşi împărţiţi în două confesiuni trăesc în cea mai deplină înţelegere şi când e vorba de progres cu drag îşi dau mâna de ajutor, pentru că mai uşor şi mai bine să poată lucra. Lipsindu-le până acum şcoala corespunzătoare Românii greco - orientali şi greco-catolici s’au învoit ca să-’şi edifice o şcoală comună şi să contribuiască în proporţii egale şi la solvirea salarului învăţătoresc. După o muncă sîrguincioasă de aproape un an Românii din Turdaşi şi-au isprăvit edificarea frumoasei şcoale, pe care la 7 Noemvrie, după actul sfinţirei, servit de ambii preoţi locali, au predat-o destinaţiunei. Era înălţător de inimi — scrie corespondentul nostru — tabloul dela sfinţirea şcoalei. Poporul întreg îmbrăcat în haine de sărbătoare asculta cu inima plină de bucurie şi cu încredere în puterile sale serviciul divin oficiat de amândoi păstorii lor sufleteşti: Teodor Adam (gr.-or.) şi Dumitru Iancu (gr.-cat.) După serviciul divin părintele Adam a ţinut o potrivită vorbire cătră popor, îndemnându-’l să insuiască spre cultură, căreia să laşe să-’i ridice şi loc să-’i dee în sufletul lor. Buna înţelegere a Românilor din Turdaş e vrednică de toată lauda şi mai mult vrednică este să fie pildă pentru toate comunele româneşti. * »Monstruositatea« Societatea artistelor din Londra »Ladies Theatrical Clubi de curândşi-a ţinut meetingul anual. Când la sfîrşitul şedinţei membrele au făcut ovaţii pentru presă, copiliţa genialei artiste Mrs. Beerboohm Treenek a întrebat pe mamă-sa, că anumit, ce e presa aceea ? Mamă-sa ’i-a răspuns următoarele: — »Presa, copila mamei, este o curioasă monstruositate. Jumătate seamănă cu îngerii şi jumătate cu octopul cu mii de braţe. Uneori e de tot mică şi mlădioasă ca o veveriţă, alte ori apoi e uriaşă şi nătângă ca peştele balena. Ochii presei să întrec în mulţime cu stelele şi totuşi de multe ori e oarbă; urechile-mi sânt neînchipuit de ascuţite şi totuşi adese ori e surdă. Cu glasul seu e în stare să amuţească orice viscol dar’ poate grăi şi atât de lin ca respirarea. Are picioare foarte sprintene din drot, cu care sărind din un loc într’altul cutrieră lumea întreagă; nu cunoaşte pe deci, căci cu înlesnire ’şi le delătură din cale. Braţele îi sânt atât de lungi, încât cu ele cuprinde lumea întreagă, cu care dacă e de lipsă să şi răsboeşte. Consumă în măsură neînchipuit de mare hârtie şi bea cerneală şi văpseli de tipografie. De obiceiu locueşte în case mari cu chilii multe şi niciodată nu se culcă. Mintea’i este ageră, des îşi schimbă temperamentul, dar’ întotdeauna e marinimoasă şi are inimă bună cătră oricine, dacă poate să ajungă până la ea«. 6 Copiliţa care a fost tot urechi până mi-a vorbit mamă-sa despre presă, a zis plină de bucurie: — Ah, dacă voiu creşte imediat voiu face cunoştinţă cu ea; şi până atunci o salut cu respect. * Vinuri falsificate în Torontal. De câtva timp prin comunele din Torontal umblă o mulţime de oameni, cari recomandându-se ca funcţionari destituţii de la firma Engel, renumită în falsificaţii de vinuri, învaţă pe cârcimari »arta« falsificărei vinurilor. Gendarmii îi urmăresc necontenit pe acești apostoli falși și rând pe rând îi excortează până în comuna natală.* 1848"c Cronica antihii. Köpecz, 10 Decemvrie, învingătorii au desarmat comuna Köpecz omorând dintre ei vre-o 100 și prinzându -l pe Pap Mihály, conducătorul lor. Comuna a ars. (Honv. nr. 87, Est. L. nr. 23). Pojon, 10 Decemvrie. Comandorul Görgei şi comisarul Csány »în numele armatei de lângă Dunărea de sus« referitor la schimbarea de tron declară că: »regatul maghiar este un contract bilateral şi că Regele Ungariei nu poate fi altcineva, decât cel ce a legat contract cu ţeara în privinţa încoronărei sale, decât cel-ce a pus jurământ pe constituţiune, decât cel-ce a fost încoronat cu coroana Stului Ştefan«, deci declară că: »nu vor recunoaşte de competent la tron pe nimenea, a cui domnie nu este recunoscută de teară şi de constituţiune, şi ei sânt gata a apăra până la ultima picătură: ţeara, autoritatea dietei şi a guvernului juridic denumit de ea, în contra atacurilor şi tiranismului. (P. H. nr 241, Szil. T. Tört. pag. 252).